CtEDO 25.04.2006 AI

AFFAIRE MACHARD c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
25.04.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de P1-1;Non-violation de l'art. 6-1 (exécution);Non-lieu à examiner séparément sous l'angle de l'art. 6-1 (délai raisonnable);Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Frais et dépens (procédure nationale) - demande rejetée;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE MACHARD c. FRANCE (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA

MACHARD c. FRANȚA

(Cerere nr. 42928/02)

25 aprilie 2006

13/09/2006

Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite de art. 44 § 2 din Convenție. Ea poate suferi retușuri de formă.

În afacerea Machard c. Franța,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), reunită într-o cameră compusă din:

Domni A.B. Baka, președinte,

J.-P. Costa,

Doamnele A. Mularoni,

judecători,

și de Doamna S. Dollé,

grefieră de secțiune,

După deliberare în camera consilului la 4 aprilie 2006,

Adoptă hotărârea care urmează, adoptată la acea dată:

La 15 iunie 1979, comisia departamentală a constatat că limita intercomunală Farges-Collonges fusese modificată printr-un ordin prefectural din 11 martie 1971, de sorte că parcela B 131 se găsea acum pe teritoriul Farges și inclusă în perimetrul remembrării; ea a dedus de aici că proiectul remembrării putea fi menținut în stare fără ca aceasta să nu încalce lucrului judecat. Reclamanți au sesizat tribunalul administrativ din Lyon cu această decizie; ei susțineau în plus că parcela B 174, situată la Collonges, trebui de asemenea să fie exclusă din perimetrul remembrării. Examinând numai acest aspect al litigiului, tribunalul administrativ din Lyon a constatat că ordinul din 11 martie 1971 nu avusese ca efect includerea parcelei B 174 – situată la Collonges – în perimetru și a anulat această decizie în atât cât privea remembrarea proprietăților reclamanți (sentință din 21 octombrie 1982).

Reclamanți au sesizat comisia națională de amenajare funciară în scopul execuției hotărârei din 5 iulie 1993. Bazindu-se pe articolul L. 121-14 al codului rural, comisia națională, printr-o decizie din 18 iunie 1997, a modificat perimetrul remembrării fixat prin ordinul din 1968 de manier a pune în el parcelele B 131 și B 174; ea a judecat de altfel că nu era cazul să reattribuie parcelele B 248, B 402, B 131 și C 146 reclamanți, subliniind că era ținută să se conformeze legislației în vigoare la data când se pronunța, de sorte că articolul L. 123-3 § 3 al codului rural se aplica; această dispoziție prescrie că, pentru a califica o parcelă de "carieră", exploatantul trebuie să poată invoca o înscrisoare de proprietate sau un drept de fortaj înregistrat într-un termen de doi ani cel puțin anterior datei ordinului prefectural fixând perimetrul remembrării; reclamanți nemaiputând invoca decât o ofertă de exploatare datată din 10 septembrie 1968, deci posterioară ordinului prefectural din 11 mai 1968, nu se găseau în măsură să invoce un drept de fortaj. Sesizat de reclamanți, Consilul de Stat a anulat această decizie printr-o hotărâre din 14 aprilie 1999, pe motiv că comisia națională nu avusese competența de a modifica perimetrul remembrării și de a pune în el parcelele B 131 și B 174, această competență aparținând numai Prefectului.

Acest drept – în special dispozițiile codului rural – a evoluat mult în cursul perioadei litigioase. Pentru cele care sunt relevante, a se vedea descrierea care se face în hotărârea Piron c. Franța din 14 noiembrie 2000 (nr. 36436/97).

„Orice persoană are dreptul ca cauza sa-i fie ascultată (...) într-un termen rezonabil, de un tribunal (...), care va decide (...) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale de caracter civil (...)"

„Orice persoană fizică sau morală are dreptul la respect pentru bunurile sale. Nici o persoană nu poate fi privată de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile anterioare nu prejudiciază dreptul pe care îl au statele de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau a amenzilor."

În observațiile lor cu privire la admisibilitate și pe fond din 10 noiembrie 2005, ei invită de altfel Curtea să concluzioneze la o violare a art. 6 § 1 din cauza duratei procedurii.

Deci, dacă e înțeles că reclamanți trag din aceste circumstanțe sentimentul că deciziile redactate în favorul lor nu au fost executate, faptele arată contrariul; nici o chestiune de execuție nu se pune deci în speță, de sorte că nu a existat violare a art. 6 § 1 din Convenție dintr-un asemenea motiv.

Potrivit Curții, acest tip de ingerință în exercitarea dreptului la respect al bunurilor reclamanți relevă din prima propoziție a primului alineat al art. 1 al Protocolului nr. 1 (a se vedea, de exemplu, hotărârea Erkner și Hofauer c. Austria din 23 aprilie 1987, seria A nr. 117 B, § 74): trebuie să se cerceteze dacă un echilibru corect a fost menținut între cerințele interesului general al comunității – indubitabil în speță, agit despre o remembrare rurală (a se vedea, de exemplu, hotărârea Piron precitată, § 40) – și imperativele salvgardării drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea, în special, hotărârea Erkner și Hofauer precitată, § 75). Curtea a avut deja ocazia să judece în acest sens că durata unei proceduri relative la o remembrare „intră în linie de cont, cu alte elemente, pentru a determina dacă transferul [de proprietate] litigios se conciliază cu garantia dreptului de proprietate" (ibidem, § 76); a se vedea de altfel, printre altele, hotărârea Piron precitată, § 44). Acest element este în speță determinant: văzând durata deosebit de lungă a procedurii de remembrare – considerabilă la scara individuală – și, în corolar, a ingerinței în exercitarea dreptului reclamanți la respect pentru bunurile lor, Curtea consideră că aceștia s-au văzut impuși o sarcină specială și exorbitantă și că în consecință, a existat violare a art. 1 al Protocolului nr. 1.

Curtea consideră în schimb că reclamanți pot invoca un prejudiciu moral justificând acordarea unei indemnizații. Luând în cont durată deosebit de lungă a ingerinței în exercitarea dreptului la respect pentru bunurile lor și statuând în echitate cum cere art. 41, ea aloace fiecăruia din ei 10 000 EUR pentru prejudiciu moral.

De altfel, atunci când Curtea constată o violare a Convenției, ea poate acorda reclamantului plata cheltuielilor și drepturilor pe care le-a suportat în fața jurisdicțiilor naționale pentru a preveni sau a face să corecteze acestea presupusa violare (a se vedea, de exemplu, hotărârile Zimmermann și Steiner c. Elveția din 13 iulie 1983, seria A nr. 66, § 36 și Lallement c. Franța din 11 aprilie 2002, nr. 46044/99, § 34). În speță, cum a observat Curtea, comisiile departamentale și naționale de amenajare funciară au luat succesiv mai multe decizii neregulate cât privește includerea anumitor parcele ale reclamanți în perimetrul remembrării (§14 mai sus), obligând aceștia să sesizeze în mai multe rânduri jurisdicțiile interne pentru a-și face valabil drepturile. Totuși, dacă e adevărat că durata litigiului pe care l-a generat se găsește la inima constatării violării art. 1 al Protocolului nr. 1 la care Curtea ajunge, trebuie să se constate că procedurile în cauză nu vizau précisément a preveni sau a face să corecteze această violare. Trebuie deci să respingă această parte a cererilor reclamanți.

Cât privește cheltuielile și drepturile suportate în fața ei, Curtea constată în primul rând că reclamanți nu justifică plata decât a sumei de 2 033,20 EUR. Observând apoi că ei înșiși au redactat cererea în fața Curții și că au constituit avocat doar după comunicarea acesteia Guvernului în aplicarea art. 54 § 2 b) al regulamentului, ea consideră suma cerută excesivă și decide să le aloce cu titlu acesta, în comun, 2 000 EUR.

a) că Statul pârât trebuie să verse, în termenul de trei luni de la ziua când hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, următoarele sume:

i. fiecăruia din reclamanți, 10 000 EUR (zece mii euro) pentru prejudiciu moral;

ii. reclamanți, în comun, 2 000 EUR (doi mii euro) pentru cheltuieli și drepturi;

iii. orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit pe sumele menționate;

b) că din expirarea termenului și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilitățile de împrumut marginal ale Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale;

Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 25 aprilie 2006 în aplicarea art. 77 §§ 2 și 3 din regulament.

A.B. Baka

Grefieră

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2005-12-06
0,96
AFFAIRE MAILLARD c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE MAILLARD c. FRANCE ( Requête n o 35009/02) ARRÊT STRASBOURG 6 décembre 2005 DÉFINITIF 06/03/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des reto
CtEDO 2006-06-20
0,96
AFFAIRE MALQUARTI c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE MALQUARTI c. FRANCE (Requête n o 39269/02) ARRÊT STRASBOURG 20 juin 2006 DÉFINITIF 20/09/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouch
CtEDO 2006-09-19
0,96
AFFAIRE VUILLEMIN c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE VUILLEMIN c. FRANCE (Requête n o 3211/05) ARRÊT STRASBOURG 19 septembre 2006 DÉFINITIF 19/12/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des ret
CtEDO 2006-10-03
0,96
AFFAIRE E.T. c. FRANCE
DEUXIEME SECTION AFFAIRE E.T. c. FRANCE (Requête n o 7217/05) ARRÊT STRASBOURG 3 octobre 2006 DÉFINITIF 03/01/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches d
CtEDO 2006-07-18
0,96
AFFAIRE COSSON c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE COSSON c. FRANCE (Requête n o 38498/03) ARRÊT STRASBOURG 18 juillet 2006 DÉFINITIF 18/10/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouch
Sursă