AFFAIRE VUILLEMIN c. FRANCE

A DOUA SECȚIUNEA A VĂZUT C. FRANȚA (solicitarea nr. 3211/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 19 septembrie 2006 DEFINITIVF 19/12/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul Vuillemin c. Franța Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președintele J.-P.

Costa Cabral Barreto me Mularoni Fura-Sandström Jočienė, Popović, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 29 august 2006, rend l'hote, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 3211/05) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, dl Claude Vullemin ( reclamantul a sesizat Curtea la 16 martie 2001 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale ( Edwige Belliard, director al Afacerilor Judiciare la Ministerul Afacerilor Externe. La 9 mai 2005, a doua secțiune a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. Reclamantul s-a născut în 1942, își are reședința în Soye.

La 24 decembrie 1996, reclamantul a depus o plângere cu constituție de parte civilă împotriva soției sale pentru furt. Aceaceasta a fost trimisă în fața Tribunalului Corecțional din Besançon printr-o ordonanță din 26 noiembrie 1998. Prin hotărârea din 2 iunie 1999, tribunalul corecțional din Besançon a condamnat-o la o pedeapsă cu suspendare și i-a acordat reclamantului o anumită sumă cu titlu de despăgubiri. Prin hotărârea din 8 octombrie 1999, instanța de apel a lui Besançon a confirmat această hotărâre. Prin hotărârea din 19 septembrie 2000, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului.

Reclamantul se plânge de lipsa de comunicare a raportului consilierului raportor, în timp ce acest document a fost comunicat avocatului general, și de lipsa de comunicare a concluziilor avocatului general pe Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitate 10. Curtea constată, de asemenea, că prima ramură a ânului nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenie. Curtea arată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de . Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă.

11. În ceea ce privește a doua parte a acesteia, Curtea amintește că, în Hotărârea Reinhardt și Slimane Kaid c. Frana din 31 martie 1998 (Recuperarea hotărârilor și a hotărârilor din 1998 II, § 106), Comisia a constatat că, în prezent, avocatul general informează înainte de ziua în care a avut loc audierea părților. În cazul în care, la fel ca în cazul de față, este vorba despre avocați în cadrul Consiliului de Stat și al Curții de Casație □ în sensul propriilor sale concluzii; în plus, aceasta a arătat că, atunci când, la cererea acestor consilii, cauza este invocată, aceștia din urmă au posibilitatea să răspundă la concluziile în discuție verbală sau printr-o notă în deliberare.

în ceea ce privește faptul că numai chestiuni de drept pur sunt discutate în fața Curții de Casație și că părțile sunt reprezentate de avocați cu înaltă specializare, o astfel de practică este de natură să le ofere acestora posibilitatea de a lua cunoștință de concluziile în litigiu și de a le comenta în condiții mai stricte (ibidem) (ibidem) . Ulterior, Comisia a concluzionat că nu există o bază clară pentru obiecțiunile de această natură (a se vedea, de exemplu, Mac Gee c. Franța (dec.), nr. 46802/99, 10 iulie 2001). Or, această practică este urmată de toate camerele Curții de Casație (a se vedea, mutatis mutandis Crochard și alții (dec.), n 68255/01, 27 mai 2003). Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție.

Pe fond 12. Guvernul indică faptul că Curtea de Casație Franceză a modificat modalitățile de instrumentare și de judecare a cauzelor care îi sunt prezentate, în special pentru a ține seama de concluziile Curții în hotărârile sale. Vecine c. Franța din 8 februarie 2000 (n 27362/95) și Meftah și alții c. Franța din 26 iulie 2002 ([GC], n 3291/96, 35237/97 și 34595/97, CEDH 2002-VII. Cu toate acestea, acesta precizează că aceste măsuri nu erau în vigoare la momentul în care reclamantul este prevăzut în casare și declară, în consecință, că este înmânat în fața înțelepciunii Curții pentru a aprecia binele fondului 13. Cu toate acestea, solicită Curții să încheie o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție.

14. Curtea amintește că a stat deja la baza faptului că a stat la baza importanței raportului consilierului raportor, rolul avocatului general și consecințele procedurii pentru cei interesați, dezechilibrul creat, în lipsa unei comunicări identice a raportului către consiliul pârâtului, nu este de acord cu cerințele procesului echitabil (Reinhardt și Slimane-Kaid France menționate anterior, § 105).În cazul de față, Curtea nu face distincție între niciun motiv pentru a se asigura că în afara acestei jurisprudențe: într-adevăr, raportul consilierului raportor nu a fost comunicat, înainte de data la care a avut loc audierea, reclamantului sau consiliului său, în timp ce ... avocatul general este considerat a fi informat pe deplin cu privire la dosar.

Principiile contradictoriei și egalității armelor au fost astfel ignorate. 15. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune 17. Reclamantul solicită 2 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 18. Guvernul consideră că singura constatare a unei încălcări a Convenției ar constitui o satisfacție echitabilă în temeiul pretinsului prejudiciu moral.

19. Curtea consideră suficient de corectă prejudiciul moral suferit de constatarea încălcării la care ajunge (a se vedea Reinhardt și Slimane-Kaid c. Franța, Hotărârea din 31 martie 1998, Rec., 1998-II, p. 668, punctul 112 și dispozitivul nr. 3). Cheltuieli și cheltuieli de judecată 20. Reclamantul solicită, de asemenea, 1 965,47 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. Acesta produce o factură recapitulativă Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR pentru procedură în fața Curții și la .Administrarea reclamantului.

Interese moratoriu 23. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.

PE CES, CURȚA, ÎN L cererea admisibilă în ceea ce privește hotărârea pronunțată în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenția privind lipsa de comunicare a reclamantului sau a Consiliului său din raportul consilierului raportor, înainte de data la care Curtea de Casație a fost sesizată în mod public, în timp ce acest document a fost furnizat avocatului general și inadmisibil pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția Sintet faptul că constatarea încălcării la care ajunge constituie o satisfacție echitabilă suficientă în ceea ce privește prejudiciul moral; afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 1 500 EUR (mii de mii cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

19 septembrie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle A.B. Baka Grefier Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE VUILLEMIN c. FRANCE (Requête n o 3211/05) ARRÊT STRASBOURG 19 septembre 2006 DÉFINITIF 19/12/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Vuillemin c. France , La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. A.B. Baka , président , J.-P. Costa , I. Cabral Barreto , M mes A. Mularoni , E. Fura-Sandström , D. Jočienė, M. D. Popović, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 29 août 2006, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4. Le requérant est né en 1942 et réside à Soye.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

9. Le requérant se plaint du défaut de communication du rapport du conseiller rapporteur, alors que ce document avait été communiqué à l’avocat général, et du défaut de communication des conclusions de l’avocat général qu’il n’a donc pu commenter. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » A. Sur la recevabilité

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

16. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage