KECECIOGLU ET AUTRES c. TURQUIE

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 37546/02 prezentate de Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 9 septembrie 2002, După ce a deliberat, face următoarea decizie: recurentele mele, dnii Keçeciouilu, Focini Keçeciouilu și Frideriki Keçeciouilu, sunt resortisanți turci, nascuti în 1955, 1949 și, respectiv, 1951, și locuiesc în Istanbul. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către S. Yavaș, avocat la Istanbul. Circumstanțele speței Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamante, pot fi rezumate după cum urmează: La 25 februarie 1986, orașul d . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Între 1990 și 1992, proprietarii celorlalte trei loturi au obținut revocarea proprietății și retrocesiunea proprietăților lor și au obținut în prealabil anularea planului de ocupare a terenurilor pe baza căruia fusese efectuată procedura de expropriere. La data de 27 octombrie 1997, recurentele au atribuit orașul în care se afla Tribunalul de Mare Instanță din Beyo. În vederea obținerii retrocesionării bunurilor lor expropriate, în măsura în care operațiunea de urbanizare prevăzută inițial nu fusese încă efectuată. Acestea au susținut că exproprierea celorlalte trei loturi care au fost revocate și clădirea clasificată ca monument istoric, bunurile lor nu mai puteau primi dreptul de proprietate prevăzut. La 9 iulie 1998, tribunalul de mare instanță a acceptat această cerere. El a considerat că exproprierea era lipsită de temei în măsura în care planul de ocupare a terenurilor fusese anulat. La 29 decembrie 1998, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre și a explicat că, atunci când mai multe bunuri erau expropriate pentru același scop, realizarea acesteia trebuia să fie apreciată în lumina tuturor bunurilor expropriate, și nu în raport cu un bun luat separat. În această privință, Comisia a constatat că aceaceasta a fost expropriată în cadrul amenajării Cornei d.n., un program care a necesitat exproprierea mai multor clădiri și că lucrările planificate au fost efectuate în majoritatea zonei. La 28 iunie 1999, Curtea de Casație a respins cererea de rectificare a hotărârii. La 9 noiembrie 1999, Tribunalul de Mare Instanță și-a reinițiat hotărârea din 9 iulie 1998 și a menționat că bunul în litigiu nu mai putea primi dreptul inițial în măsura în care planul de ocupație al solului fusese definitiv anulat și exproprierea celorlalte trei loturi retrase. La 23 februarie 2000, Curtea de Casație a infirmat, de asemenea, această hotărâre pe motiv că Tribunalul de Mare Instanță nu și-a motivat decizia și-a exprimat satisfacția cu privire la faptul că a rezistat hotărârii de Casație. La 18 mai 2000, Tribunalul de Mare Instanță și-a reinițiat hotărârea inițială, care a fost din nou ruptă de Curtea de Casație la 8 noiembrie 2000. La 21 februarie 2001, Curtea a respins cererea de rectificare a hotărârii. La 17 mai 2001, Tribunalul de Mare Instanță s-a conformat hotărârii de Casație. Hotărârea sa a fost confirmată de Curtea de Casație la 5 februarie 2002. La 17 mai 2002, aceasta a respins acțiunea în soluționarea hotărârii. În cazul în care proprietatea [exproprietă] este lăsată în liberă circulație fără ca administrația expropriantă sau administrația care a beneficiat de o cesiune sau de o concesiune (...) să efectueze o tranzacție sau o acțiune conformă cu obiectul de proprietate sau de cesiune sau să nu fie legată de o necesitate de interes general în termen de cinci ani de la data la care a devenit definitivă proprietatea sau dreptul de proprietate, proprietarul și moștenitorii săi pot obține retrocesiunea imobilului prin rambursarea dreptului de proprietate asupra dreptului de proprietate cu dobândă [...] În cazul în care nu se utilizează în termen de un an de la nașterea sa, dreptul de retrocesionare este valabil. În cazul în care mai multe bunuri imobile sunt expropriate împreună pentru realizarea aceluiași obiectiv, aceste bunuri trebuie considerate drept un întreg și trebuie să se aplice în consecință paragrafele anterioare. (...) GRIFS Invocând art. 1 din Protocolul nr. (1) Recurentele se plâng de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Acestea adaugă că sunt, astfel, private de veniturile pe care trebuie să le obțină în caz de cesiune. Recurentele susțin că cauza lor nu a fost ascultată într-un termen rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 din Convenție. Ã Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, recurentele se plâng de o încălcare a dreptului lor de a-și respecta bunurile. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 6 din Convenție, recurentele susțin că cauza lor nu a fost ascultată într-un termen rezonabil. Curtea ia notă de faptul că perioada care trebuie luată în considerare a început la 27 octombrie 1997, data de la care municipalitatea a fost numit în fața instanței judecătorești de mare instanță și a fost încheiată la 17 mai 2002, data la care Curtea de Casație a respins cererea de rectificare a hotărârii și, prin urmare, a durat aproximativ patru ani și șase luni. Cauza recurentelor a fost examinată de patru ori în fața Tribunalului de Mare Instanță și de patru ori în fața Curții de Casație. În plus, aceasta din urmă a examinat de trei ori cererile de rectificare a hotărârii. Având în vedere aceste considerații și având în vedere jurisprudența în materie, Curtea nu consideră că durata procedurii în fața autorităților naționale este rezonabilă. Prin urmare, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână în cazul recurentelor care au încălcat dreptul de a-și respecta bunurile Se declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

37546/02

présentée par İrini KEÇECİOĞLU et autres

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 4 octobre 2005 en une chambre composée de

:

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

A.B.

Baka

,

I.

Cabral Barreto

,

R.

Türmen

,

V.

Butkevych

,

M

me

D.

Jočienė,

M.

D.

Popović,

juges

,

et de M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 9 septembre 2002,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérantes, M

mes

İrini Keçecioğlu, Fotini Keçecioğlu et Frideriki Keçecioğlu, sont des ressortissantes turques, nées respectivement en 1955, 1949 et 1951, et résidant à Istanbul. Elles sont représentées devant la Cour par M

e

S. Yavaș, avocat à Istanbul.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérantes, peuvent se résumer comme suit.

Le 25 février 1986, la ville d’Istanbul déclara d’utilité publique le projet d’acquisition d’un immeuble sis à Beyoğlu (Istanbul), composé de huit lots indépendants, en vue d’y aménager un espace vert. Les requérantes étaient propriétaires en indivision de la moitié de cinq lots.

Entre 1990 et 1992, les propriétaires des trois autres lots obtinrent la révocation de l’expropriation et la rétrocession de leurs biens. Ils avaient obtenu préalablement l’annulation du plan d’occupation des sols sur la base duquel la procédure d’expropriation avait été réalisée.

Le 27 octobre 1997, les requérantes assignèrent la ville d’Istanbul devant le tribunal de grande instance de Beyoğlu en vue d’obtenir la rétrocession de leurs biens expropriés, dans la mesure où l’opération d’urbanisation initialement prévue n’avait toujours pas été réalisée. Elles firent valoir que l’expropriation des trois autres lots ayant été révoquée et l’immeuble classé monument historique, leurs biens ne pouvaient plus recevoir l’affectation prévue.

Le 9 juillet 1998, le tribunal de grande instance fit droit à cette demande. Il considéra que l’expropriation était dépourvue de fondement dans la mesure où le plan d’occupation des sols avait été annulé.

Le 29 décembre 1998, la Cour de cassation infirma ce jugement. Elle expliqua que, lorsque plusieurs biens étaient expropriés pour une même finalité, la réalisation de celle-ci devait être appréciée à la lumière de l’ensemble des biens expropriés, et non pas au regard d’un bien pris isolément. A cet égard, elle releva que l’immeuble litigieux avait été exproprié dans le cadre de l’aménagement de la Corne d’Or, un programme qui avait nécessité l’expropriation de nombreux immeubles, et que les travaux planifiés avaient été effectués sur la majorité de la zone. Elle précisa que les décisions de révocation concernant les copropriétaires n’avaient fait naître aucun droit à la rétrocession au profit des requérantes.

Le 28 juin 1999, la Cour de cassation écarta la demande de rectification de l’arrêt.

Le 9 novembre 1999, le tribunal de grande instance réitéra son jugement du 9 juillet 1998. Il nota que le bien litigieux ne pouvait plus recevoir l’affectation initiale dans la mesure où le plan d’occupation des sols avait été définitivement annulé et l’expropriation des trois autres lots révoquée.

Le 23 février 2000, la Cour de cassation infirma également ce jugement au motif que le tribunal de grande instance n’avait pas motivé sa décision et s’était contenté d’indiquer qu’il résistait à l’arrêt de cassation.

Le 18 mai 2000, le tribunal de grande instance réitéra son jugement initial, lequel fut à nouveau cassé par la Cour de cassation le 8 novembre 2000. Le 21 février 2001, elle rejeta la demande de rectification de l’arrêt.

Le 17 mai 2001, le tribunal de grande instance se conforma à l’arrêt de cassation. Son jugement fut confirmé par la Cour de cassation le 5 février 2002. Le 17 mai 2002, elle rejeta le recours en rectification de l’arrêt.

B.

Le droit interne pertinent

L’article 23 de la loi sur l’expropriation dispose

:

«

Si l’immeuble [exproprié] est laissé en l’état sans que l’administration expropriante ou l’administration ayant bénéficiée d’une cession ou d’une concession (...) ne réalise une opération ou une action conforme à l’objet de l’expropriation ou de la cession ou ne l’affecte à un besoin d’intérêt général dans les cinq ans suivant la date à laquelle l’indemnité d’expropriation est devenue définitive, le propriétaire et ses héritiers peuvent obtenir la rétrocession de l’immeuble en remboursant l’indemnité d’expropriation assortie d’intérêts moratoires (...)

A défaut d’usage dans l’année suivant sa naissance, le droit de rétrocession s’éteint.

Lorsque plusieurs biens immeubles sont expropriés ensemble pour la réalisation d’un même objectif, il faut considérer ces biens comme un tout et faire une application des alinéas précédents en conséquence. (...)

»

GRIEFS

Invoquant l’article 1 du Protocole n

o

1, les requérantes se plaignent de l’impossibilité d’obtenir la rétrocession de leurs biens expropriés, lesquels ne peuvent plus être utilisés conformément à l’objet initial. Elles font observer que l’immeuble est donné en location par la ville, dans la mesure où il est situé dans une zone commerciale très fréquentée. Elles ajoutent qu’elles sont ainsi privées des revenus fonciers ou d’une plus-value à réaliser en cas de cession.

Les requérantes allèguent que leur cause n’a pas été entendue dans un délai raisonnable tel que prévu à l’article 6 de la Convention.

EN DROIT

1.

Invoquant l’article 1 du Protocole n

o

1, les requérantes se plaignent d’une atteinte à leur droit au respect de leurs biens.

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article

54

§

2

b) de son règlement.

2.

Invoquant l’article 6 de la Convention, les requérantes soutiennent que leur cause n’a pas été entendue dans un délai raisonnable.

La Cour note que la période à considérer a débuté le 27 octobre 1997, date d’assignation de la ville d’Istanbul devant le tribunal de grande instance, et s’est terminée le 17 mai 2002, date à laquelle la Cour de cassation a écarté la demande de rectification de l’arrêt. Elle a donc duré environ quatre ans et six mois. La cause des requérantes a été examinée par quatre fois devant le tribunal de grande instance et par quatre fois devant la Cour de cassation. Cette dernière a en plus examiné à trois reprises les demandes de rectification de l’arrêt. Par ailleurs, aucune période d’inactivité imputable aux autorités judiciaires nationales n’est à relever. Au vu de ces considérations et à la lumière de la jurisprudence en la matière, la Cour n’estime pas déraisonnable la durée de la procédure devant les autorités nationales.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen du grief des requérantes tiré d’une atteinte au droit au respect de leurs biens

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

S.

Dollé

J.-P. Costa

Greffière

Président