CASE OF TANRIKULU AND OTHERS v. TURKEY

10. Reclamanții s-au născut în 1966, 1973 și, respectiv, 1971 și trăiesc în Diyarbakır. 11. Primul și al treilea reclamant sunt avocați. Primul și al doilea reclamant au fost membri ai Asociației pentru Drepturile Omului și al treilea reclamant a fost președintele sediului provincial HADEP Diyarbakır la momentul evenimentelor. 12. În urma informațiilor primite de gendarme că a existat o ședință legată de PKK în sediul provincial al HADEP (Halkın Demokrasi Partisi-People’s Democracy Party) și de sucursala Diyarbakır a Asociației pentru Drepturile Omului, ofițerii de poliție de la Hotărârea de Securitate a Diyarbakır, după primirea autorizației de la Biroul Guvernatorului Diyarbakır și a unui mandat de căutare de la judecător la Tribunalul de Securitate de Stat, la cererea procurorului public la această Curte la 27 februarie 1995, au efectuat o căutare în locație și au arestat reclamanții împreună cu alte unsprezece persoane.

13. La 27 februarie 1995, reclamanții au fost predați gendarmelor la Comandamentul Provincial Gendarmerie Diyarbakır. 14. Potrivit raportului elaborat de gendarmerie la 28 februarie 1995, la sediul HADEP, poliția a confiscat opt ERNK (Frontul Național de Eliberare al Kurdistanului) și steagurile PKK, un emblem PKK, șase cinci cărți și nouă videoclipuri VHS despre PKK, șapte casete audio și documente adresate secretarului general al Parlamentului European. De asemenea, au găsit un pistol pe unul dintre suspecți. 15. La 9 martie 1995, reclamanții au fost aduse în fața procurorului public și a Curții de Securitate de Stat. Acesta din urmă a ordonat retragerea lor în custodie. 16. La 22 martie 1995, procurorul public de la Curtea de Securitate de Stat a depus un acuzație în favoarea acesteia și a celorlalți suspecți de a fi făcut propaganda în numele PKK.

La 1 mai 1995, Tribunalul de Securitate de Stat, luând în considerare acuzațiile și dovezile împotriva reclamanților, a ordonat eliberarea lor în așteptarea procesului. 18. La 8 aprilie 1996, Curtea de Stat a achitat reclamanții de toate acuzațiile, susținând că materialele găsite în căutare ar fi putut fi plasate acolo de oricine și că, în afară de declarațiile lor în custodie, pe care reclamanții le-au susținut să le fi dat sub presiune, nu au existat dovezi pentru a le condamna. 19. La 16 aprilie 1997, Curtea de Casație a susținut hotărârea menționată anterior. 20. La 26 noiembrie 1997, primul reclamant a depus o cerere la Curtea Diyarbakır Assize în temeiul Legii nr. 466 privind plata compensației persoanelor arestate sau deținute ilegal.

La 30 decembrie 1997, Curtea Diyarbakır Assize a acordat reclamantului o cantitate de compensare în ceea ce privește prejudiciile morale pentru compensarea perioadelor pe care le-a petrecut în detenție. Această decizie a fost susținută de Curtea de Casație la 29 septembrie 1998 21. Legea și practicile interne relevante în vigoare la momentul material se găsesc în Elçi și alții c. Turcia (n. 23145/93 și 25091/94, §§ 582-586, 13 noiembrie 2003) și Nuray Șen c. Turcia (n. 41478/98, § 13-16, 17 iunie 2003).

10. The applicants were born in 1966, 1973 and 1971 respectively and live in Diyarbakır. 11. The first and the third applicant are lawyers. The first and the second applicants were members of the Human Rights Association and the third applicant was the president of the HADEP Diyarbakır provincial headquarters at the time of the events. 12. Following information received by the gendarmes that there was a meeting related to the PKK in the provincial headquarters of the HADEP (Halkın Demokrasi Partisi-People’s Democracy Party) and the Diyarbakır branch of the Human Rights Association, the police officers at the Diyarbakır Security Directorate, after receiving authorisation from the Diyarbakır Governor’s Office and a search warrant from the judge at the State Security Court upon the request of the public prosecutor at that Court on 27 February 1995, conducted a search on the premises and arrested the applicants together with eleven other persons.

13. On 27 February 1995 the applicants were handed over to the gendarmes at the Diyarbakır Provincial Gendarmerie Command. 14. According to the report drafted by the gendarmerie on 28 February 1995, at the HADEP headquarters, the police seized eight ERNK (National Liberation Front of Kurdistan) and PKK flags, a PKK emblem, sixty-five books and nine VHS videotapes about the PKK, seven audio tapes and documents addressed to the Secretary General of the European Parliament. They also found a pistol on one of the suspects. 15. On 9 March 1995 the applicants were brought before the public prosecutor and the State Security Court. The latter ordered their remand in custody. 16. On 22 March 1995 the public prosecutor at the State Security Court filed an indictment with the latter accusing the applicants and the other suspects of having made propaganda on behalf of the PKK.

He requested that the applicants and other detainees be convicted and sentenced for membership of an illegal organisation under Article 168 § 2 of the Criminal Code. 17. On 1 May 1995 the State Security Court, taking into account the charges and the evidence against the applicants, ordered their release pending trial. 18. On 8 April 1996 the State Security Court acquitted the applicants of all charges. It held that the materials found in the search could have been placed there by anyone and that apart from their statements in custody, which the applicants claimed to have given under duress, there was no evidence to convict them. 19. On 16 April 1997 the Court of Cassation upheld the aforementioned judgment.

20. On 26 November 1997 the first applicant filed a petition with the Diyarbakır Assize Court under Law no. 466 pertaining to the payment of compensation to persons unlawfully arrested or detained. On 30 December 1997 the Diyarbakır Assize Court awarded the applicant an amount of compensation in respect of non-pecuniary damage to compensate the periods he spent in detention. This decision was upheld by the Court of Cassation on 29 September 1998. 21. The relevant domestic law and practice in force at the material time can be found in Elçi and Others v. Turkey (nos. 23145/93 and 25091/94, §§ 582-586, 13 November 2003) and Nuray Șen v. Turkey (no. 41478/98, §§ 13-16, 17 June 2003).