AFFAIRE SGATTONI c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

06.10.2005

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Non-violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE SGATTONI c. ITALIE (CtEDO, 2005)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA SGATONI c. ITALIA (solicitarea nr. 77132/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 octombrie 2005 DEFINITIVF 15/02/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Sgattoni c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Tsatsa-Nikolovska dnii Zagrebelsky Myjer David Thór Björgvinsson, Ziemel, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 15 septembrie 2005, Rend la hotărâre, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o hotărâre (n 77132/01) îndreptat împotriva Republicii Italiene și al cărui resortisant al acestui stat, domnul F. Sgattoni ( La 18 martie 2004, Curtea (prima secțiune) a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice obiecțiile întemeiate pe art. 6 alin. (1) din Convenție, 8 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 în cadrul guvernului. În conformitate cu prevederile articolului 29 alineatul (3), aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA Prin hotărârea pronunțată la 26 iulie 1991, tribunalul din Ascoli Piceno a declarat falimentul societății B. S. S.r.l. ( Prin hotărârea din 17 octombrie 1996, tribunalul din Ascoli Piceno a respins cererea societății. El și-a confirmat competența teritorială în cauză și a reținut că creditorul societății care dispunea de titluri executorii era dovedit. La 22 martie 1997, anumite bunuri imobile aparținând reclamantului au fost vândute la licitație. La 28 noiembrie 1997, societatea interjet a apelat la instanța judecătorească d Prin decizia din 29 noiembrie 2000, tribunalul din Ascoli Piceno a transmis cazul Tribunalului din Fermo. 12. La 31 decembrie 2000, termenul de valabilitate al societății, stabilit în actul de constituire a acesteia, a expirat. 13. La 29 ianuarie 2001, adunarea societății, luând în considerare expirarea termenului menționat, a numit reclamantul lichidator în sensul articolului 2449 din Codul civil 14. Între timp, printr-o decizie din 22 ianuarie 2001, tribunalul din Ascoli Piceno a precizat că, prin hotărârea depusă la 21 septembrie 2000, tribunalul din Ancon a revocat hotărârea de declarare a falimentului societății și a dispus restituirea bunurilor care fac parte din faliment. 15. La 14 martie 2001, Tribunalul din Fermo a declarat din oficiu falimentul societății. La 11 iulie 2001. 16. La 10 aprilie 2001, societatea s-a opus. 17. La 3 iulie 2001, Tribunalul din Fermo a declarat pasivul falimentului executoriu. La 20 septembrie 2001, societatea s-a opus acestei hotărâri. Această cerere a fost respinsă printr-o hotărâre a Tribunalului din Fermo depusă la 2 decembrie 2003. 18. Între timp, la 3 octombrie 2001, societatea a depus o cerere de concordat în fața Tribunalului din Fermo. Aprilie 2002, Tribunalul a declarat această cerere inadmisibilă. 19. printr-o hotărâre depusă la 10 octombrie 2002, tribunalul Fermo a respins opoziția societății introdusă la 10 aprilie 2001 împotriva hotărârii de declarare a falimentului din oficiu. 20. La 5 aprilie 2003, societatea interjet a apelat la instanța judecătorească la recursul judecătoresc dinanconul acestei din urmă hotărâri. 21. O audiere a fost stabilită la 13 iunie 2007. La o dată nespecificată, societatea a solicitat ca data la care a avut loc încuviințarea să fie anticipată. 23. La 17 iunie 2003, instana de apel a anulat la tribunal la 26 februarie 2004. Procedura de opoziție era încă în curs de desfășurare la 23 mai 2005. 25. La 10 martie 2005, lichidatorul a depus contul de gestionare a falimentului. La o dată nespecificată, judecătorul a dispus depunerea contului respectiv și a stabilit la 3 mai 2005 în instanță pentru prezentarea oricăror observații ale părților interesate. 26. La această dată, contul de gestionare a fost aprobat. Procedura introdusă în conformitate cu Legea Pinto 27. La 4 aprilie 2002, reclamantul, în numele său și în calitatea sa de lichidator al societății, a introdus o acțiune în fața instanței judecătorești a statului Aquila în sensul Legii Pinto. 28. În special, reclamantul s-a plâns de faptul că, în urma revocării hotărârii care declară falimentul societății și până la 23 În ianuarie 2001, tribunalul din Ascoli Piceno nu și-a restituit bunurile (inclusiv cărțile societății libri sociale, care ar fi împiedicat societatea să își reunească adunarea pentru a-și prelungi perioada de timp și pentru a evita astfel lichidarea automată. În plus, această situație ar fi împiedicat posibilitatea de a propune un concordat extrajudiciar sau de a avea acces la procedura de administrare extraordinară, evitând astfel declarația de faliment. În cele din urmă, la 24 mai 1996, ca urmare a vânzării la licitație a unei clădiri care face parte dintr-un camping, lacu o activitate ar fi fost transferată cumpărătorului. 29. Printr-o decizie din 4 iunie 2002, instanța de apel a constatat că durata procedurii a fost rezonabilă și a respins cererea reclamantului. 30. La 5 februarie 2003, reclamantul, în numele său și în calitate de lichidator al societății, a avut grijă de casare. 31. Această procedură era încă în curs de desfășurare la 31 ianuarie 2005. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 32. Legea privind falimentul (hotărârea regală nr. 267 din 16 ianuarie 2005). martie 1942) dispune de art. 42 Hotărârea de declarare a falimentului privează pe cel aflat în pragul administrației și de disponibilitatea bunurilor existente la data hotărârii menționate. (...) art. 48 Corespondența adresată celui care nu a fost rănit trebuie să fie predată lichidatorului care are dreptul de a o păstra pe cea referitoare la interesele patrimoniale. Aproapele poate lua cunoștință de corespondență. Sindicatul trebuie să păstreze secretul cu privire la conținutul corespondenței care nu se referă la aceste interese. 33. Codul civil dispune de art. 2448 Societatea prin acțiune se dizolvă la expirarea termenului limită de timp (...) sau ca urmare a declarației de faliment. art. 2449 Odată ce societatea pe acțiune se dezolează, administratorii nu mai pot efectua operațiuni noi (...). În termen de 30 de zile, ei trebuie să convoace adunarea pentru deciziile privind lichidarea. Administratorii sunt responsabili pentru conservarea bunurilor societății până în momentul în care aceste bunuri sunt predate lichidatorilor. (...) ÎN CONFORMITATE CU VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1, 8 DIN CONVENȚIE, 6 § 1 DIN CONVENȚIE ȘI 13 DIN CONVENȚIA 34. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului societății la respectarea bunurilor, ca urmare a duratei procedurii. În plus, se plânge că, în urma revocării hotărârii de declarare a falimentului societății și până la 23 ianuarie 2001, instanța Ascoli Piceno nu a restituit proprietățile acesteia (inclusiv cărțile societății Această situație ar fi împiedicat societatea să-și reunească adunarea pentru a-și prelungi perioada de timp și pentru a evita astfel lichidarea automată, iar această situație ar fi împiedicat posibilitatea de a propune un concordat extrajudiciar sau de a avea acces la procedura de administrare extraordinară, evitând astfel declarația de faliment. În cele din urmă, la 24 mai 1996, ca urmare a vânzării prin licitație a unei clădiri care face parte dintr-un camping, și anume la locul de muncă ar fi fost transferată cumpărătorului 35. Invocând art. 8 din convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului la respectarea corespondenței societății, deoarece, timp de luni de zile După revocarea hotărârii de declarare a falimentului, corespondența a fost adresată lichidatorului falimentului și nu direct societății. 36. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge și de durata procedurii. 37. În cele din urmă, într-o scrisoare trimisă grefei Curții la 24 mai 2005, recurentul invocă încălcarea articolului 13 din convenție, denunțând lipsa unui recurs efectiv din cauza vânzării la licitație a anumitor bunuri care fac parte din activele falimentului, în timp ce procedura de opoziție era pendinte. 38. Textul acestor articole se citește după cum urmează art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. art. 8 din Convenție Orice persoană are dreptul la respectarea (...) corespondenței sale. O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară securității naționale, securității publice, binelui să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea sau să protejeze drepturile și libertățile altora. art. 6 din Convenție Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Art. 13 din Convenție Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, în timp ce încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care își desfășoară activitatea în exercitarea funcțiilor oficiale. Guvernul susține că cererea ar trebui respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, procedura introdusă în conformitate cu legea Pinto fiind pendinte în casare. Acesta reamintește că, potrivit jurisprudenței Curții de Casație (hotărârea nr. 17261 din 2002), remediul prevăzut de Legea Pinto este eficient pentru a se plânge de încălcarea dreptului reclamantului la corespondență și bunuri. 40. În plus, guvernul subliniază că, în cauzele Mascolo c. Italia (dec., n 68792/01, 16 octombrie 2003) și Provvedi c. Italia (dec., n. 66644/01, 2 decembrie 2004), în ceea ce privește o procedură de expulzare a chiriașilor, Curtea a afirmat că, în ceea ce privește posibilitatea prelungită de a dispune de bunuri, este strict legată de cea prevăzută la art. 6 alineatul (1) din Convenția privind durata procedurii. 41. Recurentul consideră că remediul prevăzut de legea Pinto se referă numai la repararea prejudiciului suferit din cauza duratei excesive a procedurii și nu și a celui care derivă din limitarea prelungită a dreptului la respectarea corespondenței și a bunurilor. 42. Curtea constată că, în hotărârea nr. 17261 din 2002, Curtea de Casație a afirmat că cel care a suferit un accident este titularul dreptului la durata rezonabilă a procedurii, ținând seama în special de limitările personale la care este supus pe parcursul procedurii, cum ar fi cele prevăzute la articolele 42, 43, 48, 49 și 50 din Legea privind falimentul, precum și cele prevăzute de legislația specială. 43. Curtea consideră că această hotărâre se limitează la a lua în considerare aplicabilitatea legii Pinto la procedurile de faliment și nu constituie în sine o garanție că remediul prevăzut de legea Pinto poate fi utilizat în mod eficient pentru a se plânge de incapacitatea care derivă din faliment. 44. În același timp, Curtea arată că, în hotărârea nr. 362 din 2003 depus la 14 ianuarie 2003, Curtea de Casație, confirmând o decizie a instanței de judecată din Veneția privind o acțiune introdusă în conformitate cu legea Pinto privind durata unei proceduri de faliment, a afirmat că lichidarea prejudiciului nepatrimonial este rezultatul unei evaluări a judecătorului, care acționează în mod echitabil, care trebuie să țină seama de toate circumstanțele cazului în speță. Ea a observat că decizia atacată a afirmat, pe bună dreptate, că, în cazul de față, prejudiciul moral este rezultatul unei situații de indispoziție a reclamantului ca urmare a prelungirii, dincolo de termenul rezonabil al procedurii, a statutului de ratat și a limitărilor legate de libertatea de circulație, drepturile electorale, posibilitatea exercitării profesiilor liberale și că lichidarea prejudiciului respectiv nu se poate face decât printr-o evaluare echitabilă care ține seama, pe lângă durata procedurii, de natura specială a drepturilor persoanei afectate total sau parțial, 45. Pe de altă parte, în ceea ce privește cauza întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea amintește că, în cauza Mascolo (citată anterior), Curtea a considerat că încălcarea dreptului de proprietate era strict legată de durata procedurii, a cărei consecință indirectă o constituie aceasta și că aceasta era, prin urmare, Probabil în cadrul aceluiași remediu prevăzut de Legea Pinto că reclamanții își puteau susține afirmațiile cu privire la repercusiunile financiare pe care le-a avut durata excesivă a procedurii asupra dreptului lor de proprietate acțiunea bazată pe legea Pinto este o cale de atac pe care reclamanții trebuie să o utilizeze (...) pentru a îndeplini dispozițiile art. 35 alin. (1) din Convenție nu numai pentru acuzațiile referitoare la art. 6 alin. (1), ci și pentru cele referitoare la art. 1 din Protocolul nr. 46. Curtea amintește că regula privind epuizarea căilor de atac interne trebuie să se aplice cu o anumită flexibilitate și fără formalism excesiv. În plus, prin controlul respectării, trebuie să se țină seama de circumstanțele cauzei. În special, aceasta înseamnă că Curtea trebuie să țină seama în mod realist nu numai de acțiunile prevăzute teoretic în sistemul juridic al părții contractante în cauză, ci și de contextul juridic în care acestea se află (Selmuni c. Franța [GC], nr 25803/94, § 77, CEDO 1999 V). 47. În cazul de față, Curtea consideră că, începând cu hotărârea Curții de Casație depusă la 14 ianuarie 2003, calea de atac internă prevăzută de legea Pinto dobândise un grad suficient de certitudine juridică nu numai în teorie, ci și în practică pentru a putea și a trebui să fie utilizată în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție, aceasta, la prima vedere, din ziua depunerii la grefa hotărârii ( Broca și Texier-Micault c. Franța, n 27928/02 și 31694/02, § 19, 21 octombrie 2003). 48. Cu toate acestea, este clar că, pentru unii solicitanți, termenul de introducere a unei căi de atac în conformitate cu legea Pinto putea fi încheiat în zilele următoare depunerii. Prin urmare, este oportun să se stabilească o dată ulterioară celei în care a fost depusă hotărârea, luând în considerare timpul de a avea cunoștință de acesta. Curtea consideră că este rezonabil să se rețină că hotărârea în cauză nu mai poate fi ignorată de public începând cu 14 iulie 2003. Aceasta concluzionează că aceasta este de la acea dată în care trebuie să fie impusă întreprinderilor care utilizează această cale de atac în sensul articolului 35 1 din Convenție (a se vedea mutatis mutandis Di Sante c. Italia, nr 56079/00, dec., 24 iunie 2004). 49. Având în vedere considerațiile de mai sus, Curtea consideră că, în cazul de față, la introducerea acțiunii în sensul Legii Pinto, la 4 aprilie 2002, reclamantul nu ar fi putut să se plângă în mod eficient de incapacitatea de a deriva de la faliment, în special din cauza duratei procedurii și, prin urmare, consideră că această excepție a guvernului trebuie respinsă. Înainte de 29 ianuarie 2001 50, guvernul susține ulterior că, din momentul în care societatea a dat faliment, administratorul său unic, reclamantul, și-a încetat funcțiile de gestionare și de reprezentare a acesteia. Prin urmare, prezenta cerere ar trebui respinsă, întrucât reclamantul nu are niciun interes să acționeze. 51. Recurentul observă că a fost numit lichidator la 29 ianuarie 2001. 52. Curtea amintește că, în termen de 30 de zile de la declarația de faliment, administratorii unei societăți trebuie să convoace adunarea societății pentru deciziile privind lichidarea (articolele 2448 și 2449 din Codul civil). În plus, ca urmare a numirii lichidatorului societății, administratorul, care nu mai reprezintă societatea afectată, încetează să mai existe pe plan juridic, iar lichidatorul deviază reprezentantul legal al societății (a se vedea Hotărârea Curții de Casație nr. 2878 din 1985). 53. Curtea arată apoi că reclamantul a fost numit administrator al societății la 29 ianuarie 2001. Prin urmare, aceasta arată că, pentru perioada anterioară acestei date, reclamantul nu avea competența de a introduce o cale de atac în fața Curții în numele societății. Neputând pretinde că este victima încălcării pe care o atribuie în ceea ce privește această perioadă, această parte a cererii trebuie să fie respinsă pentru lipsa vădită de temei în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și cu art. 4 din convenție. 54. Astfel, Curtea consideră că partea din cauza care rezultă din art. 1 din Protocolul nr. 1 care se referă la presupusa lipsă de restituire a cărților societății până la 23 ianuarie 2001 și la transferul proprietății care a avut loc la 24 mai 1996, trebuie să fie respinsă pentru lipsa evidentă a temeiului în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție, faptele care datează de la date anterioare datei de 29 ianuarie 2001. Perioada ulterioară datei de 29 ianuarie 2001 55. În ceea ce privește partea din litigiu privind limitarea dreptului la respectarea dreptului de proprietate ca urmare a duratei procedurii, în ceea ce privește perioada ulterioară datei de 29 ianuarie 2001, Curtea constată că nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Pe de altă parte, aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de nevinovăție. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. 56. În ceea ce privește litigiul întemeiat pe art. 8 din convenție, potrivit guvernului solicitant, în calitate de administrator, acesta nu a fost supus limitării dreptului său la respectarea corespondenței. În orice caz, guvernul consideră că limitarea dreptului la respectarea corespondenței celui care nu a reușit în temeiul Legii privind falimentul nu este disproporționată pentru a proteja creditorii. 57. Reclamantul observă că societatea a fost supusă controlului corespondenței în conformitate cu art. 48 din Legea privind falimentul. 58. Curtea consideră că această parte a cererii nu a fost susținută și trebuie să fie respinsă pentru lipsa vădită a temeiului în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. 59. În ceea ce privește litigiul întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din convenție, guvernul susține că, în ceea ce privește procedura în opoziție la hotărârea de declarare a falimentului introdusă de solicitant, durata procedurii de faliment a fost determinată de faptul că guvernul nu poate fi considerat răspunzător pentru durata respectivă. Curtea consideră că, întrucât procedura introdusă în fața Curții de Casație în conformitate cu Legea Pinto este pendinte, această parte a cererii este prematură și trebuie respinsă pentru lipsa vădită a temeiului în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din convenție. 62. În cele din urmă, în ceea ce privește litigiul întemeiat pe art. 13 din Convenție, Curtea arată că a fost introdus cu întârziere, după comunicarea cererii către guvern și, prin urmare, consideră că este inadmisibil. Pe fond 63. În ceea ce privește partea din plângere referitoare la limitarea dreptului la respectarea proprietății ca urmare a duratei procedurii, în ceea ce privește perioada ulterioară datei de 29 ianuarie 2001, Curtea consideră că această perioadă este de aproximativ patru ani și trei luni. Între timp, o procedură împotriva hotărârii de declarare a falimentului a fost introdusă de societate în fața Tribunalului Fermo. În urma respingerii acestei opoziții, la 5 În aprilie 2003, societatea interjet a făcut apel la instanța de apel din Ancona. Pe de altă parte, la o dată nespecificată, societatea a solicitat ca data la care a avut loc încuviințarea, stabilită la 13 iunie 2007, să fie avansată și, la 17 iunie 2003, instanța de apel a dat dreptul la această cerere, devansând data de 26 februarie 2004. 64. Având în vedere aceste elemente, Curtea consideră că durata procedurii de faliment nu a dus la ruperea echilibrului între interesul general al creditorilor falimentului și interesul societății de a-și respecta bunurile (a se vedea mutatis mutandis Luordo c. Italia 32190/96, § 70, CEDH 2003 IX). 65. Prin urmare, nu a încălcat art. 1 din Protocolul nr. Prin aceste motive, Curtea, la L Boštjan dl Zupančič Moduler Președinte