PICARD c. FRANCE

SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 38758/02 prezentată de Claude Henri PICARD împotriva Franței La Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 6 octombrie 2005 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Loucaide J.-P. Costa Lorenzen Vajić dnii Spielmann, S.E. Jebens, judecători și dnii S. Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 23 octombrie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unui regulament confidențial al cauzei, După ce a luat act de acest lucru, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, Claude Henri Picard, este un resortisant francez, născut în 1957 și rezident în Givry. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul era maestru contractual al învățământului privat. El a solicitat înregistrarea sa, în cadrul sesiunii 1992, atât la concursul de acces la scară de remunerare pentru profesorii agregate (CAERPA), rezervat maeștrilor de învățământ privat, cât și la concursul extern al congregației de matematică. Potrivit unui decret din 10 martie 1964 privind stăpânii contractuali și autorizați ai instituțiilor de învățământ privat sub contract, stăpânii contractuali ai instituțiilor de învățământ privat sub contract nu pot opta pentru învățământul privat în caz de succes la concursul extern. După ce au fost admiși la concursul extern în iulie 1992, reclamantul nu s-a prezentat la încercările CAERPA care au avut loc la începutul lunii septembrie 1992. Cu toate acestea, după ce a solicitat să continue să fie afectat în domeniul învățământului privat, reclamantul a fost repartizat provizoriu la 13 august 1992 în calitate de profesor agregat stagiar în domeniul învățământului public începând cu 1 ianuarie 1992. În septembrie 1992, printr-un decret din 15 septembrie 1992 și printr-o decizie din 19 noiembrie 1992 a Ministrului Educației Naționale, reclamantul a fost desemnat definitiv ca profesor în domeniul învățământului public, printr-o decizie a rectorului Academiei Dijon din 27 noiembrie 1992, care a fost repartizat la Givry. Printr-o cerere din 30 noiembrie 1992, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Dijon în vederea anulării deciziei din 15 septembrie 1992, confirmată prin decizia din 19 noiembrie 1992 menționată anterior, precum și a deciziei rectorului de la Dijon ladector de la Givry. În plus, acesta a solicitat alocarea remunerațiilor datorate, în opinia sa, începând cu 1 octombrie 1992. Prin hotărârea din 29 martie 1994, Tribunalul Administrativ din Dijon a respins cererea reclamantului pe motiv că ministrul educației naționale făcuse o aplicare exactă a normelor în vigoare. Printr-o scrisoare din 31 martie 1994, grefierul-șef al Tribunalului Administrativ din Dijon notifia a pronunțat această hotărâre reclamantului și i-a indicat că eventuala sa chemare ar trebui adusă în fața Consiliului de Stat. La 25 mai 1994, reclamantul sesizează Consiliul cu privire la o cerere de anulare a hotărârii Tribunalului Administrativ. Printr-o ordonanță din 8 martie 1995, președintele secțiunii de judecată a Consiliului din data de a atribui instanței administrative de apel a lui Nancy. printr-o ordonanță din 29 august 1997 și prin aplicarea decretului nr. 97-457 din 9 mai 1997 de creare a unei instanțe administrative de apel la Marsilia și de modificare a articolelor R5, R7 și R8 din Codul tribunalelor administrative și al Curților Administrative de apel, președintele Curții Administrative a Nancy a transmis instanței administrative din Lyon dosarul cererii. Printr-o scrisoare din 27 martie 1998, președintele Tribunalului Administrativ din Lyon l-a informat pe reclamant că decizia instanței era susceptibilă să se bazeze pe un motiv declarat din oficiu. El l-a invitat, prin urmare, să prezinte observații scrise cu privire la acest aspect înainte de 1 aprilie 1998. Reclamantul susține că a depus un memoriu la 30 martie 1998. Printr-o hotărâre din 24 aprilie 1998, după o ședință din 3 aprilie 1998 în cursul căreia reclamantul și-a putut prezenta observațiile, curtea administrativă din Lyon a respins cererea reclamantului, fără a se face trimitere la motivul care ar fi putut fi exmatriculat din oficiu. În urma ședinței de judecată din 28 iunie 2000, reclamantul s-a ocupat de casarea sa la 25 iunie 1998. La sfârșitul ședinței de judecată din 28 iunie 2000, cauza sa a fost pronunțată în deliberare prelungită. Prin Hotărârea din 29 aprilie 2002, Consiliul de Stat a respins recursul reclamantului. (1) În primul rând, acesta invocă durata procedurii pe care o atribuie în întregime unor manevre ale instanțelor. 2. El se plânge de o manevră neloială a instanței administrative d app din Lyon, care i-a acordat termenele de producție a memoriului său prea scurte, deoarece aceaceasta este prin scrisoarea din 27 martie 1998 că președintele Curții Administrative de Apel i-a acordat un termen care expiră la 1 martie 1998 În aprilie 1998. 3. În cele din urmă, el invocă lipsa de independență și de imparțialitate a membrilor Consiliului de Stat care se află la soldul statului francez. În cele din urmă, el se plânge de Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei, guvernul francez oferă domnului Claude PICARD suma de 9000 (9 mii) de euro în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 din Convenția europeană a drepturilor omului. Această plată reprezintă soluționarea definitivă a cauzei. În cazul în care nu se poate soluționa în termenul menționat, Ö Õ s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. La 26 iulie 2005, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reclamant, observ că guvernul francez este pregătit să plătească domnului Claude PICARD suma de 9 000 (9 mii) de euro în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei care are ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. J Prezenta declarație se înscrie în cadrul regulamentului amiabil la care au ajuns guvernul și reclamantul. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum le recunosc convenția și protocoalele sale și nu are nici un temei de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cauza din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

Requête n

o

38758/02

présentée par Claude Henri PICARD

contre la France

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 6 octobre 2005 en une chambre composée de

:

MM.

C.L.

Rozakis

,

président

,

L.

Loucaides

,

J.-P.

Costa

,

P.

Lorenzen

,

M

me

N.

Vajić

,

MM.

D.

Spielmann,

S.E.

Jebens,

juges

,

et de M. S.

Nielsen,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 23 octobre 2002,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Claude Henri Picard, est un ressortissant français, né en 1957 et résidant à Givry.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant était maître contractuel de l’enseignement privé. Il demanda son inscription, au titre de la session 1992, à la fois au concours d’accès à l’échelle de rémunération des professeurs agrégés (CAERPA), réservé aux maîtres de l’enseignement privé, et au concours externe de l’agrégation de mathématiques. Selon un décret du 10 mars 1964 relatif aux maîtres contractuels et agrées des établissements d’enseignement privés sous contrat, les maîtres contractuels des établissements d’enseignement privé sous contrat ne peuvent pas opter pour l’enseignement privé en cas de succès au concours externe. Ayant été admis au concours externe en juillet

1992, le requérant ne se présenta pas aux épreuves du CAERPA qui eurent lieu au début du mois de septembre 1992. Ayant néanmoins demandé à continuer d’être affecté dans l’enseignement privé, le requérant fut affecté provisoirement le 13 août 1992 en qualité de professeur agrégé stagiaire dans l’enseignement public à compter du 1

er

septembre 1992. Par un arrêté en date du 15 septembre 1992 et une décision du 19 novembre 1992 du Ministre de l’éducation nationale, le requérant fut affecté définitivement comme professeur agrégé dans l’enseignement public. Par une décision du recteur de l’académie de Dijon en date du 27 novembre 1992, il fut affecté à Givry.

Par une requête du 30 novembre 1992, le requérant saisit le tribunal administratif de Dijon en vue de l’annulation de la décision du 15

septembre

1992 confirmée par la décision du 19 novembre 1992 précitées ainsi que de la décision du recteur de l’académie de Dijon l’affectant à Givry. En outre, il sollicita l’allocation des rémunérations dues, selon lui, depuis le 1

er

octobre 1992.

Par un jugement du 29 mars 1994, le tribunal administratif de Dijon rejeta la requête du requérant au motif que le Ministre de l’éducation nationale avait fait une exacte application de la réglementation en vigueur. Par un courrier du 31 mars 1994, le greffier en chef du tribunal administratif de Dijon notifia ce jugement au requérant et lui indiqua que son appel éventuel devrait être porté devant le Conseil d’Etat.

Le 25 mai 1994, le requérant saisit le Conseil d’Etat d’une demande d’annulation du jugement du tribunal administratif. Par une ordonnance du 8 mars 1995, le président de la section du contentieux du Conseil d’Etat attribua la requête à la cour administrative d’appel de Nancy.

Par une ordonnance du 29 août 1997 et «

en application du décret n

o

97-457 du 9 mai 1997 portant création d’une cour administrative d’appel à Marseille et modifiant les articles R5, R7 et R8 du code des tribunaux administratifs et des cours administratives d’appel

», le président de la cour administrative de Nancy transmit le dossier de la requête à la cour administrative de Lyon. Par un courrier du 27 mars 1998, le président de la cour administrative d’appel de Lyon informa le requérant de ce que la décision de la cour était susceptible d’être fondée sur un moyen relevé d’office. Il l’invita en conséquence à présenter des observations écrites sur ce point avant le 1

er

avril 1998. Le requérant affirme avoir déposé un mémoire le 30 mars 1998. Par un arrêt du 24 avril 1998, suivant une audience du 3 avril 1998 au cours de laquelle le requérant a pu présenter ses observations, la cour administrative d’appel de Lyon rejeta la requête du requérant sans faire référence au moyen qui aurait pu être relevé d’office.

Le requérant se pourvut en cassation le 25 juin 1998. A l’issue de la séance de jugement du 28 juin 2000, son affaire fut placée en délibéré prolongé. Par un arrêt du 29 avril 2002, le Conseil d’Etat rejeta le pourvoi du requérant.

GRIEFS

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de différents griefs.

er

avril 1998.

à la solde de l’Etat français

». Il se plaint enfin de «

falsifications de conclusions

» et de «

modifications du sens des mots

» par les juridictions ayant eu à connaître de son affaire.

EN DROIT

Le 11 juillet 2005, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante

:

«

Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire susmentionnée, le gouvernement français offre de verser à Monsieur Claude PICARD la somme de 9000 (neuf mille) euros dans les trois mois suivant la date de notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.

A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.

La présente déclaration n’implique de la part du Gouvernement de la France aucune reconnaissance d’une violation de la Convention européenne des Droits de l’Homme en l’espèce.

»

Le 26 juillet 2005, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par le requérant

:

«

Je note que le gouvernement français est prêt à verser à Monsieur Claude PICARD la somme de 9

000 (neuf mille) euros en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des droits de l’Homme.

J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la France à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.

La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et le requérant sont parvenus.

»

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1

in fine

de la Convention). En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de rayer la requête du rôle.

Søren

Nielsen

Christos

Rozakis

Greffier

Président