SASSI c. FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
SASSI c. FRANCE (CtEDO, 2005)
A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 19617/02 prezentate de Philippe SASSI împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 11 octombrie 2005 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președintele J.-P. Costa Türmen Jungwiert Ugrekhelidze Jočienė, Popović, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 6 mai 2002, După ce a deliberat, face următoarea decizie: reclamantul, domnul Philippe Sassi, este un resortisant francez, născut în 1935 și rezident la Cannes. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Dominique Foussard, avocat la Paris. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 4 aprilie 1994, societatea Sarl Plin Investment Sud (PSI), în care reclamantul era asociat, a fost declarată în stare de lichidare judiciară. În lunile noiembrie și decembrie 1994, unii dintre clienții acestei societăți au depus plângere pentru fraudă. La 8 decembrie 1994, a început o anchetă preliminară. La 12 iunie 1995, judecătorul judecător al Tribunalului de Mare Instanță din Nisa va elibera, în cadrul procedurii urmate împotriva soților I., o comisie rogatorie comisarului de poliție din Nisa cu misiunea de a obține identificarea și interpelarea tuturor complicilor și coautorilor. La 13 iunie 1995 s-a efectuat o percheziție, în cadrul acestei comisii de recurs, la domiciliul reclamantului. În urma acestei percheziții, el a fost arestat și reținut. La 15 iunie 1995, a fost pus sub acuzare pe șefii de înșelăciune și pe directorii de practică ilegală ai profesiei de bancher. Printr-o cerere din 30 septembrie 1996, reclamantul sesizează camera de acuzare și a ridicat nulitatea comisiei de recurs din 12 iunie 1995, a percheziției urmate de sechestrarea documentelor la domiciliul său și a custodiei. În ceea ce privește luarea în custodie publică, reclamantul a fost numit, cu încălcarea articolului 154 din Codul de procedură penală, instanța judecătorească care nu a fost informată cu privire la custodie și reclamantul care nu a fost prezentat instanței judecătorești de la locul de executare a comisiei de recurs prin hotărârea din 19 decembrie 1996, camera de acuzare a Tribunalului de apel din Aix în Provence și-a respins cererile. În ceea ce privește percheziția și confiscările efectuate, aceasta a eliminat motivul de nulitate, considerând că această sechestrare nu aducea atingere dreptului la apărare. În special, aceasta a indicat faptul că reclamantul a semnat procesul verbal de percheziție și a asistat integral la operațiunile de percheziție desfășurate la biroul său sau la domiciliul său, că au fost efectuate inventare detaliate și că este de competența reclamantului de a solicita restituirea sau copie a documentelor plasate sub sigilare. De asemenea, comisia de acuzare a precizat că, spre deosebire de cererea în nulitate, procesul verbal la partea D 45 de avertizare [reclamantului] menționează la pagina 2 la pagina 2 la adresa instanței judecătorești de la Nisa de către O.P.J. a detenției [reclamantului]. Cu condiția ca acesta din urmă să fie reținut la Nisa, instanța din Nisa a prelungit în mod regulat această măsură la expirarea termenului de 24 de ore (D 48) printr-o hotărâre din 1 aprilie 1997, Curtea de Casație a refuzat examinarea imediată a recursului reclamantului. Printr-o ordonanță din 18 august 1998, judecătorul judecător l-a trimis pe reclamant în fața tribunalului corecțional din Nisa pentru exercitarea ilegală a profesiei de bancher și escrocherie. Prin hotărârea din 19 octombrie 1999, tribunalul corecțional din Nisa l-a declarat pe reclamant vinovat de înșelăciune, apoi, recalificând faptele din exercitarea ilegală a profesiei de bancher în complicitate la exercitarea ilegală a profesiei de bancher, l-a condamnat la cinci ani de închisoare, dintre care unul cu suspendare și pus la grea încercare timp de trei ani. O interdicție de a exercita orice activitate de conducător social timp de cinci ani a fost pronunțată, de asemenea, printr-o hotărâre din 12 septembrie 2000, instanța de apel din Provence a anulat judecata și a adus în discuție cauza. Cu privire la vinovăția reclamantului, Curtea a arătat, printre altele, că declarațiile simultane și conciliante ale altor doi inculpați cu privire la implicarea sa, că documentele obținute din percheziții, rezultatele confruntărilor inculpaților și audierea însuși a reclamantului determină convingerea Curții cu privire la vinovăția [reclamanților] a șefului escrocheriei, (...) În mod similar, participarea sa în cunoștință de cauză la gestionarea PSI duce la reținerea acestuia în legăturile de prevenire a șefului de exercitarea ilegală a profesiei de bancher (...) Curtea l-a condamnat pentru aceste infracțiuni la patru ani de închisoare cu suspendare și punere la încercare. Prin hotărârea din 7 noiembrie 2001, Curtea de Casație a introdus recursurile reclamantului împotriva hotărârii camerei de recurs din 19 decembrie 1996 și împotriva hotărârii Tribunalului din 12 septembrie 2000. pentru a declara în mod regulat confiscările de documente efectuate la domiciliu și la birou [reclamantului], camera de acuzare rețin faptul că: (i), care a asistat la toate operațiunile de percheziție și de sechestrare ale căror procese verbale le-a semnat, se explică pe aceasta și nu a fost încălcat dreptul la apărare; (ii) pentru a exclude cererea de declarare a nulității din custodia suferită de [reclamantul], camera de acuzare rețin faptul că instanța judecătorească care solicită din Nisa a fost informată cu privire la arestarea în custodie în acest oraș și că a prelungit el însuși această măsură (...) Curtea de Casație a respins, de asemenea, recursul formulat împotriva hotărârii din 12 septembrie 2000 privind declarația de vinovăție și pedeapsa principală. 1. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a fost prezentat instanței judecătorești în vederea prelungirii custodei sale. La colțul articolului 6 din Convenție, acesta se plânge de lipsa unui răspuns din partea Curții de Casație cu privire la acest motiv. (2) Invocând în esență art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de la .. ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 3. Invocând art. 6 din Convenție sub aspectul dreptului de acces la o instanță de judecată, reclamantul se plânge de refuzul camerei de acuzare de a lua în considerare motivul întemeiat pe dreptul de percheziție pe motiv că procedura nu a fost întemeiată pe rezultatul acestor percheziții, în timp ce instanța de apel se bazează pe aceste percheziții pentru a-l condamna În hotărârea din 12 septembrie 2000. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa motivării instanței judecătorești de recurs din Provence, iar apoi a Curții de Casație privind elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune și de exercitare ilegală a profesiei de bancher care îi sunt reproșate. (1) Reclamantul se plânge că nu a fost prezentat instanței judecătorești în vederea prelungirii detenției sale. (c) din prezentul articol, trebuie să fie adus imediat în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcții judiciare și are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care să asigure încuviințarea celui care a fost în cușcă. Din dosar reiese în mod clar, în special din hotărârea camerei de judecată din 19 decembrie 1996 și din hotărârea Curții de Casație din 7 noiembrie 2001, că instanța de judecată din Nisa a fost informată cu privire la luarea în custodie publică și că această măsură a fost prelungită în mod regulat la expirarea termenului de 24 de ore. Curtea constată, de asemenea, că reclamantul nu a demonstrat în mod clar că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În cele din urmă, acesta se referă la art. 6 (de mai jos) pentru a se plânge în mod eronat de lipsa de răspuns a Curții de Casație cu privire la acest motiv. În consecință, întregul spătar este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatele (3) și (4) din Convenție. (2) Reclamantul se plânge în legătură cu procedura în fața Curții de Casație și: art. 6 din Convenție, care este astfel formulată Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. În ceea ce privește această parte a cauzei și în stadiul actual al dosarului, Curtea nu apreciază că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră că este necesar să se comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. (3) Reclamantul se plânge de refuzul camerei de acuzare de a lua în considerare motivul întemeiat pe dreptul de percheziție și pe faptul că instanța de apel s-a bazat pe aceleași percheziții pentru a-l condamna. El se referă la o încălcare a articolului 6 menționat anterior sub aspectul dreptului de acces la o instanță de judecată. Cu condiția ca acest aspect să poată fi înțeles ca ținând de aprecierea probelor și de rezultatul procedurii desfășurate în fața instanțelor interne, Curtea reamintește că, în temeiul articolului 19 din Convenție, aceasta are sarcina de a asigura respectarea angajamentelor care rezultă din Convenție pentru părțile contractante. În special, nu este de competența sa să cunoască erorile de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție. Pe de altă parte, în cazul în care art. 6 din Convenție garantează dreptul la un proces echitabil, aceasta nu reglementează, în același timp, eligibilitatea probelor sau aprecierea acestora, domeniu care, prin urmare, intră în domeniul de aplicare principal al dreptului intern și al instanțelor naționale (a se vedea, de exemplu, Hotărârile Schenk c. Elveția din 12 iulie 1988, seria A n 140, § 45-46 și Garcia Ruiz c. Spania , din 21 ianuarie 1999, nr. 30544/96, § 28). În lumina acestei rechemări, Curtea nu percepe nicio aparență de încălcare a articolului 6 din Convenție. În consecință, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. (4) Reclamantul se plânge de lipsa motivării instanței de recurs din Provence și a Curții de Casație în ceea ce privește elementele constitutive ale infracțiunilor care îi sunt reproșate. Acesta se referă, de asemenea, la art. 6 din Convenție. Din motivele menționate anterior (grief n 3. Curtea respinge această parte a cererii ca fiind în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea