X c. FRANCE

X c. FRANCE (CtEDO, 2007)

A TREIA SECȚIE

DECIZIE PARȚIALĂ

PRIVIND ADMISIBILITATEA

cererii n° 20335/04

prezentate de X

împotriva Franței

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secție), ședindu-se la 8 martie 2007 în forță de cameră compusă din:

d-nii B.M. Zupančič, președinte,

J. Hedigan,

J.-P. Costa,

d-nele E. Fura-Sandström,

A. Gyulumyan,

I. Ziemele,

I. Berro-Lefèvre, judecători,

și d. S. Quesada, grefier de secție,

Având în vedere cererea mentionată mai sus introdusă la 28 aprilie 2004,

După deliberare, redă următoarea decizie:

PE FAPT

Reclamantul, d. X, este un cetățean francez, născut în 1955 și rezidând la Saint-Cloud. El este reprezentat înaintea Curții de d-na Alexis, avocat la Paris.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

La 27 aprilie 2000, o investigație criminală a fost deschisă împotriva lui X pentru înșelăciune, receptare, corupție activă și pasivă de către salariat și fals și folosire de falsuri la cererea procuraturii Créteil.

La 11 iunie 2002, o percheziție, dispusă de jandarmerie acționând în temeiul unei comisii rogatorii emise de judecătorul investigator al tribunalului de primă instanță de mare jurisdicție din Créteil la 17 mai 2000, a avut loc la domiciliul reclamantului în prezența sa, precum și a soției și fiului său.

Aceasta a început la ora 6 și 30 și ar fi durat, conform reclamantului, douăsprezece ore fără a fi informat asupra obiectului ei.

Reclamantul a fost pus în arestul poliției de la începutul percheziției.

Din dosar rezultă că reclamantul a fost ascultat ca martor de jandarmerie la 11 iunie de la 20 la 21 ore, după ce s-a întâlnit cu avocatul său, apoi a doua zi 12 iunie de la 13 ore 30 la 16 ore 20, apoi de la 16 ore 30 la 19 ore 45. La 12 iunie la 20 ore 45, ofițerul de poliție judiciară a redactat o sinteză a comisiei rogatorii. Custodia poliției a luat sfârșit la 12 iunie la 21 ore.

Reclamantul pretinde că în timpul acestei custodie a poliției a fost interogat „foarte dur" de jandarmerie, care ar fi luat turns pentru a-l invectiva, amenința și intimida. Aceștia i-ar fi spus, de asemenea, că „dacă nu ar vorbi, soția ar fi dusă și ea la post" și că „tăcerea sa ar fi recompensată printr-o plecare imediată la Fresnes, unde deținuții s-ar ocupa de a-l viola". Ar fi fost pus în lanțuri brutal în ciuda faptului că ar fi informat jandarmeria că încheietura mâinii a fost fractură în mai multe rânduri în trecut. Cât despre condițiile custodie sale de poliție, reclamantul afirmă că a rămas toată noaptea în întuneric într-o cameră total din beton, fără deschidere nici lumină, fără a bea sau mânca. El pretinde că o dată dus la depozit, a trebuit să aștepte în picioare patru ore într-o mică cameră fără aer, ocupată de o treizeci de persoane, pentru ca o celulă să-i fie atribuită. Ar fi trebuit atunci să se dezbrace complet înainte de a intra în celulă unde a dormit pe o placă de beton, camera rămânând iluminată toată noaptea de neoane.

La 13 iunie 2002, în jurul orei 12, judecătorul investigator a procedat la interogarea primei apariții, l-a pus sub învinuire pentru „înșelăciuni prin manevre frauduloase la adresa societății Sogedac, receptare a acestor infracțiuni, corupție activă și pasivă de către salariat, fals și folosire de falsuri în scris privat" și l-a plasat sub control judiciar.

În aceeași zi, avocata reclamantului a cerut judecătorului investigator să-i furnizeze anumite piese din dosarul investigației. Cererea a fost reînnoită prin scrisori din 9 și 20 august 2002.

La 18 iunie 2002, avocata reclamantului a trimis o scrisoare judecătorului investigator pentru a relatá condițiile custodie de poliție a reclamantului. De asemenea, a solicitat explicații:

„Vă mulțumesc că vă binevoiți să mă informați din ce motive jandarmeria a putut, pe comisie rogatorie, să se creadă autorizată să supună [reclamantul] unor tratamente atât inhumane cât și degradante.

(...)

Dacă răspunsurile pe care le cer nu sunt furnizate, voi cere o anchetă deoarece asemenea fapte sunt cu adevărat intolerabile."

Avocata a avertizat în aceeași zi procurorul Republicii și, a doua zi, Păzitorul Ștampilei.

Nicio răspuns la scrisorile sale nu i-ar fi fost furnizat.

Printr-o hotărâre din 18 septembrie 2002, curtea de apel Paris a confirmat ordinanța de plasare sub control judiciar considerând:

„(...) deși neagă faptele, rezultă din investigație indici gravi sau concordanți lăsând să se presupună implicarea celui pus sub învinuire în faptele care i se reproșează;

Considerând că obligațiile controlului judiciar nu sunt incompatibile cu dispoziții din art. 6 § 2 din Convenție; că aceste obligații la care [reclamantul] a fost supus, răspund ca măsură de siguranță și pentru nevoile investigației, exigențelor articolului 137 din codul de procedură penală;

(...)

Considerând că notificarea de ședință adresată la 20 august 2002 avocaților [reclamantului], a fost suficientă pentru a le permite să ia cunoștință de dosarul depus la cancelaria camerei investigației și ținut la dispoziția consilului; că în orice caz, rezultă din termenii înșiși ai primei apariții a apelantului, că unul dintre consilul său era prezent atunci și consulrase anterior dosarul;

(...)

"

Printr-o hotărâre din 7 ianuarie 2003, Curtea de Casație a respins recursul:

„Având în vedere că, pentru a confirma ordinanța de plasare sub control judiciar [al reclamantului], cu obligația de a furniza o cauțiune, hotărârea atacată, după ce a reamintit faptele reprochate interesatului și indicii de vinovăție reținuți împotriva sa, enunță că măsura criticată este justificată în principiu de insuficiența garanțiilor sale de reprezentare și importanța prejudiciilor rezultate din infracțiunile reprochate și că cuantumul cauziunii este în corespondență atât cu cuantumul salariului pe care-l primește drept remunerare pentru activitatea sa de consultant, cât și cu importanța sumelor care i-ar fi fost transmise și ale căror transfer în străinătate ar fi organizat."

În paralel, la 12 decembrie 2002, reclamantul a depus o cerere de anulare a actelor procedurii, a comisiei rogatorii din 17 mai 2000, a plasării în custodie a poliției din 11 iunie 2002 și a punerii sub învinuire din 13 iunie 2002. El susținea în special că comisia rogatorie era neregulară deoarece era redactată în termeni prea generali. El pretinde că ar fi trebuit să aștepteze o sinteză redactată la 12 iunie 2002 de către un ofițer de poliție judiciară pentru ca faptele și circumstanțele investigației să apară, și că nu ar fi putut lua cunoștință de acest document decât la sfârșitul lunii septembrie 2002 în același timp cu dosarul investigației. El s-a plâns, de asemenea, de condițiile custodie sale de poliție afirmând pe de o parte că suferise răniri în cursul acesteia și pe de altă parte că era marcată de numeroase neregularități.

Printr-o hotărâre din 17 septembrie 2003, camera investigației curții de apel Paris a declarat că nu era locul pentru anularea unui act sau piese din procedură și a ordonat reîntoarcerea dosarului judecătorului investigator sesizat:

„Considerând că în sprijinul cererii sale de anulare, d. [X] face în zadar valabil faptul că n-a putut consulta înainte de sfârșitul septembrie 2002 copia dosarului investigației comandate la 13 iunie 2002 de consilul său în măsura în care, pe de o parte, din dosar nu rezultă că avocații săi au cerut judecătorului investigator autorizația de a-i transmite reproducerea pieselor dosarului, cât și le impun dispoziții din art. 114 din codul de procedură penală și unde, pe de altă parte, din termenii înșiși ai interogării primei apariții, că unul dintre avocații săi, d-na Saint Adam, era prezent și a putut, anterior acestei, consulta dosarul procedurii; că este de observat în plus că, de la acest act la urma căruia a intervenit punerea sub învinuire, avocații săi au avut acces liber la dosar, după cum prevede art. 114 menționat, în sorte ca grievul conținut în nota de plajă conform căreia „n-a putut obține copia pieselor dosarului investigației de la septembrie 2002" este lipsit de fundament;

Considerând că, contrar cu ceea ce susține acest reclamant, comisia rogatorie din 17 mai 2000 este regulară în forma și nu trebuia „însoțită" de document în măsura în care, referindu-se în mod expres la procedura n° 1704/99 a brigăzii Choisy le Roi, magistratul investigator cere comandantului grupării jandarmerie a Val de Marne (Brigada Cercetărilor Departamentale) să continue investigația în scopul identificării și arestării tuturor autorilor, co-autorilor sau complici ai faptelor, procedând la toate ascultările, percheziții, confiscări, rechizitorii și investigații utile manifestării adevărului;

(...)

Că în orice caz, d. [X] n-a fost ascultat în cadrul investigației preliminare și, investigația fiind deschisă împotriva unei persoane nedenumite, magistratul investigator avea facultatea de a-l pune sub învinuire doar după ce s-ar fi lămurit, în special prin procedura interogării sale în calitate de martor, asupra participării sale la agismentele incriminate în condiții care ar putea-și angaja răspunderea penală;

(...)

Că, prin altfel, simpl circumstanța prelungirii unei măsuri de custodie de poliție nu este de la sine „dovada existenței indicilor gravi și concordanți", cum pretinde nota de plajă;

Că nicio încălcare a dispoziții articolului 105 din codul de procedură penală nu este prezentă în măsura în care, 11 iunie 2002 la 6 ore și 30, ofițerii de poliție judiciară încărcați cu executarea comisiei rogatorii menționată mai sus au pus în custodie de poliție d. [X], membru al consilului director al societății Millesium Europe și numinzit pus sub învinuire de plângetor original, precum și o secretară-contabilă a societății Actio Conseil, pentru a verifica realitatea participării sale la fapte; că după efectuarea unei percheziții la domiciliul său în cursul căreia au aprehenduat numeroase documente, l-au ascultat ca martor de la 20 la 21 ore asupra vieții sale trecute, după ce s-a întâlnit cu avocatul său, apoi a doua zi 12 iunie de la 13 ore și 30 la 16 ore și 20 și de la 16 ore și 30 la 19 ore și 45 și interesatul a respins apoi punerea sub învinuire din care era obiectul; că au pus capăt custodie sale de poliție la 21 ore și că a doua zi, 13 iunie, magistratul investigator a procedat la interogarea primei apariții la 12 ore și 01;

Considerând că acest reclamant nu ar putea trage grieful de la lungimea percheziției efectuate la domiciliul său în măsura în care rezultă din mențiunile figurând pe procesul-verbal raportând-o că ofițerii de poliție judiciară au acționat simultan în cadrul comisiei rogatorii emise ca urmare a prezentei investigații și în cadrul unei alte comisii rogatorii emise de un alt judecător investigator ca urmare a unei alte proceduri;

Că afirmațiile sale privind invectivele, amenințări sau brutalități din care ar fi fost obiect din partea jandarmeria nu sunt coroborate de niciun element și, să le presupun établie, nu ar putea avea incidență decât în ceea ce privește aprecierea unei portării declarațiilor sale în timp de custodie de poliție; că nu poate utilaj în cadrul prezentei instanțe să se plângă de starea localului în care cercetătorii l-au lăsat să se odihnească din seara 11 iunie până la reluarea auditului său la 13 ore și 30, fiind observat că, contrar cu ceea ce susține în cererea sa, rezultă din mențiunile semnate de el și ofițerii de poliție judiciară că, de la punerea sa în custodie de poliție la domiciliul său, a putut se hrănească și bea normal, a putut se odihnească 11 iunie între 17 ore și 30 și 19 ore înainte de a pleca de la domiciliu și a putut se odihnească 11 iunie la 23 ore, după notificare prelungirii custodie sale de poliție, până 12 iunie la 13 ore;

Considerând că, 11 iunie 2002, un judecător investigator, substituindu-se magistratul responsabil de dosar, a prelungit custodia de poliție a lui d. [X], la 12 iunie 2002 la 6 ore și 30, enunțând că acesta nu putea fi prezentat din cauza interrogatorii și prezentări în curs la birou; că acest judecător a satisfăcut deci dispoziții articolului 154 din Codul menționat și că d. [X] nu poate fi admis să pretindă, în cadrul prezentei instanțe, că acest motiv nu este „dovedit";

Considerând că d. [X] nu poate de altfel să facă un grieful al timpului trecut între sfârșitul custodie sale de poliție (21 ore) și momentul prezentării înaintea judecătorului investigator (12 ore și 01, ora de începere a interogării primei apariții) în măsura în care acest timp era necesar transportării sale la tribunal în conformitate cu ordinul dat de judecătorul mandatant, la cunoștința dosarului atât de judecătorul investigator cât și de propriul avocat, precum și la gestionarea altor proceduri, în măsura în care, după cum indică în cererea sa, a trebuit să aștepte patru ore cu treizeci alți oameni la sosirea la tribunal;

Considerând că din termenii înșiși ai interogării primei apariții că judecătorul investigator a făcut în mod expres cunoscut d. [X] fiecare din faptele pentru care a compărut înaintea sa înainte de a-i indica calificarea juridică; că a fost satisfăcut deci dispoziții articolului 116 din codul de procedură penală;

Considerând în sfârșit că d. [X] nu este fondat să invoce beneficiul articolelor 6‑1, 6‑2, 6‑3a, 5‑1, 5‑2 și 3 din Convenția europeană de salvgardare a drepturilor omului, să presupun că acești texți sunt aplicabili la acest stadiu al procedurii, fiind observat că, pe de o parte, de la punerea sa în custodie de poliție a avut cunoștință că ofițerii de poliție judiciară acționau în temeiul comisiei rogatorii mentionată mai sus, a primit notificare a drepturilor sale și le-a exercitat în fapt deoarece s-a întâlnit de două ori cu un avocat în sorte ca nu ar putea pretinde că fuseși secvestrat și nedrept privat de libertate și că, pe de altă parte, avocatul său a putut lua cunoștință a pieselor dosarului chiar și înainte ca acesta să fie ascultat de magistratul investigator;

Și considerând că după examen al procedurii, în conformitate cu dispoziții articolului 206 din codul de procedură penală, curte n-a descoperit nicio cauză de anulare;

"

Printr-o ordinanță din 29 octombrie 2003, notificată reclamantului de avocatul său la 6 noiembrie 2003, președintele camerei penale a considerat că nu era locul pentru examen imediat al recursului.

Printr-o hotărâre din 7 aprilie 2006, camera investigației curții de apel Paris a ordonat ridicarea controlului judiciar:

„Considerând că din dosarul procedurii rezultă că niciun act de investigație nu a intervenit din hotărârea camerei investigației din 17 septembrie 2003 respingând o cerere de anulare a actelor".

B.

Dreptul intern pertinent

Dispoziții pertinente ale codului de procedură penală, aplicabile la momentul faptelor, se citesc după cum urmează:

art. 154

„Atunci când ofițerul de poliție judiciară este condus, pentru nevoile executării comisiei rogatorii, să păstreze la dispoziție o persoană împotriva căreia există una sau mai multe motive plauzibile de suspiciune că a comis sau încercat să comită o infracțiune, o informează de la început acestei măsuri judecătorul investigator sesizat cu faptele. Acesta din urmă controlează măsura de custodie de poliție. Ofițerul de poliție judiciară nu poate reține persoana mai mult de douăzeci și patru ore.

Persoana trebuie presentată înainte de expirarea termenului de douăzeci și patru ore acestui magistrat sau, dacă comisia rogatorie este executată într-un alt ressort decât cel al sediului său, judecătorului investigator locului executării măsurii. La finalizarea acestei prezentări, judecătorul investigator poate acorda autorizația scrisă de prelungire a măsurii cu un nou termen, fără a depăși douăzeci și patru ore. El poate, cu titlu excepțional, acorda această autorizație prin decizie scrisă și motivată fără prezentare anterioară a persoanei.

Pentru aplicarea acestui articol, ressorturi tribunalelor de primă instanță mare jurisdicție Paris, Nanterre, Bobigny și Créteil constituie un singur și același ressort.

Dispoziții articolelor 63‑1, 63‑2, 63‑3, 63‑4, 64 și 65 sunt aplicabile la custodii de poliție executate în cadrul acestei secțiuni. Puteri conferite procurorului Republicii de articolele 63‑2 și 63‑3 sunt atunci exercitate de judecătorul investigator. Informarea prevăzută în al treilea alineat al articolului 63‑4 precizează că custodia de poliție intervine în cadrul unei comisii rogatorii."

GRIEVURI

El recunoaște că consilul său a putut lua cunoștință a dosarului investigației dar doar o jumătate de oră înainte ca acesta să fie ascultat de magistratul investigator și că era vorba de un dosar gros, prost construit și în care faptele nu erau menționate de la început. El se plânge de faptul că fuseși deliberat privat de dreptul de a consulta dosarul investigației pentru a cunoaște faptele care i se reprochă și de a-și organiza imediat apărarea. El consideră că puțin timp de care a dispus avocatul său înainte de prezentarea sa înaintea judecătorului investigator era insuficient pentru a permite o apărare eficace. El consideră, de asemenea, că a avut loc o abatere de procedură, deoarece ar fi trebuit să fie ascultat ca pus sub învinuire și nu ca martor.

El subliniază, de asemenea, că nu a putut consulta dosarul investigației, deși comandat de avocatul său la 13 iunie 2002, decât la sfârșitul septembrie 2002.

PE DREPT

„Nicio persoană nu poate fi supusă torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inhumane sau degradante."

Curtea observă că reclamantul a evocă, prin intermediul avocatei care-l reprezenta, grievul înaintea camerei investigației curții de apel Paris apoi înaintea Curții de Casație depunând o cerere de anulare a actelor procedurii. Cu toate acestea, remarcă că nicio plângere cu constituire de parte civilă nu a fost depusă de reclamant sau de avocata sa pentru a se plânge. De aceea, Curtea în vederea jurisprudenței sale pertinente în cazul de față (a se vedea în special Zervudacki c. Franța, (decizie), n° 73947/01, 28 iunie 2005 și Selmouni c. Franța [GC], n° 25803/94, CEDO 1999‑V) constată că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne.

Din aceasta rezultă că acest grieful trebuie respins pentru neepuizare a căilor de recurs interne, în aplicarea articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.

„1. Orice persoană are drept la libertate și la siguranță personală. Nicio persoană nu poate fi privată de libertate decât în următoarele cazuri și potrivit căilor legale

(...)

c) dacă a fost arestat și deținut pentru a fi condus înaintea unei autorități judiciare competente, atunci când există motive plauzibile de suspiciune că a comis o infracțiune sau motive rezonabile pentru a crede în necesitatea de a-l împiedica să comită o infracțiune sau să fugă după comiterea acesteia; (...)

"

În starea actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui grieful și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 § 2 b) din Regulament.

art. 5 § 2

„Orice persoană arestat trebuie informată, în cel mai scurt timp și într-o limbă pe care o înțelege, asupra motivelor arestării sale și orice acuzație adusă împotriva sa. (...)"

art. 6 § 3

„Orice acuzat are drept în special la:

a) să fie informat, în cel mai scurt timp, într-o limbă pe care o înțelege și într-un mod detaliat, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa;

b) să dispună de timp și facilități necesare pentru pregătirea apărării sale; (...)"

Curtea constată mai întâi că grievul bazat pe art. 6 § 3 a) și b) din Convenție se confundă de fapt cu grievul bazat pe art. 5 § 2 din Convenție, lex specialis în cazul de față. Plecând de aici, va examina grievul doar sub unghiul articolului 5 § 2.

De altfel, în starea actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui grieful și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 § 2 b) din Regulament.

„Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie judecată în mod echitabil (...) și într-un termen rezonabil, de către un tribunal (...) care va hotărî (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală împotriva sa."

Curtea observă că reclamantul se limitează prin intermediul acestui grieful la contestarea măsurii de custodie de poliție la care a fost supus. Constată, de asemenea, că reclamantul nu produce niciun element permițând să susțină suficient acest grieful. De aceea, Curtea nu constată nicio aparență de încălcare a Convenției în aplicarea care i s-a făcut măsurii în cauză.

Din aceasta rezultă că acest grieful este manifest neîntemeiat și trebuie respins în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Curtea remarcă că reclamantul nu exercitase niciun recurs pentru a se plânge de lungimea procedurii și în special recursul bazat pe articolul L 141‑1 nou al codului organizației judiciare (Mifsud c. Franța (decizie) [GC], n° 57220/00, CEDO 2002‑VIII).

Din aceasta rezultă că acest grieful trebuie respins pentru neepuizare a căilor de recurs interne, în aplicarea articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.

„Joaspeți drepturilor și libertăților recunoscute în (...) Convenție trebuie asigurate, fără nicio discriminație, bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opiniuni politice sau orice alte opiniuni, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație."

Curtea amintește că, conform jurisprudenței sale, o distincție este discriminatorie în sensul articolului 14 din Convenție dacă „lipsa justificare obiectivă și rezonabilă", adică nu urmărește un „scop legitim" sau dacă nu există „relație rezonabilă de proporționalitate între mijloace și scopul vizat", și că în materie, statele contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențe între situații altfel analoge justifică distinc tratament (a se vedea în special Larkos c. Cipru [GC], n° 29515/95, § 29, CEDO 1999‑I, Thlimmenos c. Grecia [GC], n° 34369/97, § 40, CEDO 2000‑IV, și Koua Poirrez c. Franța, n° 40892/98, § 46, ECHR 2003‑X). În cazul de față, Curtea observă că reclamantul nu stabilește în ce măsură aceste principii nu ar fi fost respectate de jurisdicțiile naționale.

Din aceasta rezultă că acest grieful este manifest neîntemeiat și trebuie respins în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Pe aceste motive, Curtea, cu unanimitate,

Amână examinarea grievurilor reclamantului bazate pe articolele 5 §§ 1, 2 și 3 din Convenție;

Declară cererea inadmisibilă pentru restul.

S. Quesada

B.M. Zupančič

Grefier

Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

20335/04

présentée par X

contre la France

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 8 mars 2007 en une chambre composée de

:

MM.

B.M.

Zupančič

,

président

,

J.

Hedigan

,

J.-P.

Costa

,

M

mes

E.

Fura-Sandström

,

A.

Gyulumyan

,

I.

Ziemele,

I.

Berro-Lefèvre,

juges

,

et de

M. S. Quesada,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 28 avril 2004,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. X, est un ressortissant français, né en 1955 et résidant à Saint-Cloud. Il est représenté devant la Cour par

M

e

Alexis, avocate à Paris.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 27 avril 2000, une instruction fut ouverte contre X pour escroquerie, recel, corruption active et passive par salarié et faux et usage de faux à la demande du parquet de Créteil.

Le 11 juin 2002, une perquisition, diligentée par la gendarmerie agissant en vertu d’une commission rogatoire délivrée par le juge d’instruction du tribunal de grande instance de Créteil le 17 mai 2000, eut lieu au domicile du requérant en sa présence ainsi que celle de son épouse et de son fils.

Elle débuta à 6 heures 30 et aurait duré, selon le requérant, douze heures sans qu’il soit informé de son objet.

Le requérant fut placé en garde à vue dès le début de la perquisition.

Il ressort du dossier que le requérant a été entendu comme témoin par la gendarmerie le 11 juin de 20 heures à 21 heures, après qu’il se fut entretenu avec son avocat, puis le lendemain 12 juin de 13 heures 30 à 16 heures 20 puis de 16 heures 30 à 19 heures 45. Le 12 juin à 20 heures 45, l’officier de police judiciaire rédigea une synthèse de la commission rogatoire. La garde à vue prit fin le 12 juin à 21 heures.

Le requérant prétend que durant cette garde à vue il a été interrogé «

très durement

» par les gendarmes qui se seraient relayés pour l’invectiver, le menacer et l’intimider. Ces derniers lui auraient également dit que «

s’il ne parlait pas, sa femme serait emmenée également au poste

» et que «

son mutisme serait récompensé par un départ immédiat à Fresnes, où les détenus se chargeraient de le violer

». Il aurait été menotté brutalement en dépit du fait qu’il aurait informé les gendarmes, que son poignet avait été cassé à plusieurs reprises dans le passé. Quant aux conditions de sa garde à vue, le requérant affirme qu’il est resté toute la nuit dans le noir dans une pièce totalement bétonnée, sans ouverture ni lumière, sans boire ni manger. Il prétend qu’une fois emmené au dépôt, il a dû

attendre debout durant quatre heures dans une petite pièce sans air, occupée par une trentaine de personnes, qu’une cellule lui soit affectée. Il aurait alors dû se déshabiller entièrement avant d’entrer dans la cellule où il a dormi sur une dalle de béton, la pièce restant éclairée toute la nuit par les néons.

Le 13 juin 2002, vers 12 heures, le juge d’instruction procéda à l’interrogatoire de première comparution, le mit en examen pour «

escroqueries par manœuvres frauduleuses auprès de la société Sogedac, recel de ces délits, corruption active et passive par salarié, faux et usage de faux en écriture privée

» et le plaça sous contrôle judiciaire.

Le même jour, l’avocate du requérant demanda au juge d’instruction de lui fournir certaines pièces du dossier d’instruction. La demande fut renouvelée par des courriers des 9 et 20 août 2002.

Le 18 juin 2002, l’avocate du requérant adressa un courrier au juge d’instruction pour retracer les conditions de la garde à vue du requérant. Elle sollicita également des explications

:

«

Je vous remercie de bien vouloir m’indiquer pour quels motifs les gendarmes ont pu, sur commission rogatoire, se croire autorisés à soumettre [le requérant] à des traitements tant inhumains que dégradants.

(...)

Si les réponses que je réclame ne sont pas fournies, j’exigerai une enquête car de tels faits sont véritablement intolérables.

»

L’avocate avisa le même jour le procureur de la République et, le lendemain, le Garde des Sceaux.

Aucune réponse à ses courriers ne lui aurait été apportée.

Par un arrêt du 18 septembre 2002, la cour d’appel de Paris confirma l’ordonnance de placement sous contrôle judiciaire considérant

:

«

(...) bien qu’il nie les faits, qu’il résulte de l’information des indices graves ou concordants laissant présumer l’implication du mis en examen dans les faits qui lui sont reprochés

;

Considérant que les obligations du contrôle judiciaire ne sont pas incompatibles avec les dispositions de l’article 6 § 2 de la Convention

; que ces obligations auxquelles [le requérant] a été assujetti, répondent à titre de mesure de sûreté et pour les besoins de l’information, aux exigences de l’article 137 du code de procédure pénale

;

(...)

Considérant que l’avis d’audience adressé le 20 août 2002 aux avocats [du requérant], était suffisant pour leur permettre de prendre connaissance du dossier déposé au greffe de la chambre de l’instruction et tenu à la disposition des conseils

; qu’au demeurant, il résulte des termes mêmes de la première comparution de l’appelant, que l’un de ses conseils était alors présent et avait préalablement consulté le dossier

;

(...)

»

Par un arrêt du 7 janvier 2003, la Cour de cassation rejeta le pourvoi

:

«

Attendu que, pour confirmer l’ordonnance de placement sous contrôle judiciaire [du requérant], avec l’obligation de fournir un cautionnement, l’arrêt attaqué, après avoir rappelé les faits reprochés à l’intéressé et les indices de culpabilité retenus contre lui, énonce que la mesure critiquée est justifiée dans son principe par l’insuffisance de ses garanties de représentation et l’importance des préjudices résultant des infractions reprochées et que le montant du cautionnement est en rapport tant avec le montant du salaire qu’il perçoit en rémunération de son activité de consultant qu’avec l’importance des sommes qui lui auraient été remises et dont il aurait organisé le transfert à l’étranger.

»

Parallèlement, le 12 décembre 2002, le requérant déposa une requête en nullité des actes de la procédure, de la commission rogatoire du 17

mai

2000, du placement en garde à vue du 11 juin 2002 et de la mise en examen du 13 juin 2002. Il affirmait notamment que la commission rogatoire était irrégulière car elle était rédigée en des termes trop généraux. Il prétend qu’il aurait fallu attendre une synthèse rédigée le 12

juin 2002 par un officier de police judiciaire pour que les faits et les circonstances de l’enquête apparaissent, et qu’il n’aurait pu prendre connaissance de ce document qu’à la fin du mois de septembre 2002 en même temps que le dossier d’instruction. Il se plaignit également des conditions de sa garde à vue affirmant d’une part qu’il avait subi des sévices au cours de celle-ci et d’autre part qu’elle était entachée de nombreuses irrégularités.

Par un arrêt du 17 septembre 2003, la chambre de l’instruction de la cour d’appel de Paris dit n’y avoir lieu à l’annulation d’un acte ou de pièce de la procédure et ordonna le retour du dossier au juge d’instruction saisi :

«

Considérant qu’au soutien de sa demande d’annulation, M. [X] fait vainement valoir qu’il n’a pu consulter avant la fin septembre 2002 la copie du dossier d’instruction commandée le 13 juin 2002 par son conseil dans la mesure où, d’une part, il ne résulte pas du dossier que ses avocats aient demandé au juge d’instruction l’autorisation de lui remettre la reproduction de pièces du dossier ainsi que le leur imposaient les dispositions de l’article 114 du code de procédure pénale et où, d’autre part, il ressort des termes mêmes de son interrogatoire de première comparution que l’un de ses avocats, M

e

Saint Adam, était présent et a pu, préalablement à celui-ci, consulter le dossier de la procédure

; qu’il convient d’observer au surplus que, depuis cet acte à l’issue duquel est intervenue sa mise en examen, ses avocats ont eu libre accès au dossier ainsi que le prévoit ledit article 114 en sorte que le grief contenu au mémoire selon lequel «

il n’a pu obtenir la copie des pièces du dossier d’instruction depuis le mois de septembre 2002

» est dépourvu de fondement

;

Considérant que, contrairement à ce que soutient ce requérant, la commission rogatoire du 17 mai 2000 est régulière en la forme et n’avait pas à être «

accompagnée

» de document dans la mesure où, se référant expressément à la procédure n

o

1704/99 de la brigade de Choisy le Roi, le magistrat instructeur y demande au commandant du groupement de gendarmerie du Val de Marne (Brigade des Recherches Départementale) de poursuivre l’enquête aux fins d’identifier et d’interpeller tous auteurs, co-auteurs ou complices des faits, en procédant à toutes auditions, perquisitions, saisies, réquisitions et investigations utiles à la manifestation de la vérité

;

(...)

Qu’en toute hypothèse, M. [X] n’a pas été entendu dans le cadre de l’enquête préliminaire et, l’information ayant été ouverte contre personne non dénommée, le magistrat instructeur avait la faculté de ne le mettre en examen qu’après s’être éclairé, notamment en faisant procéder à son audition en qualité de témoin, sur sa participation aux agissements incriminés dans des conditions pouvant engager sa responsabilité pénale

;

(...)

Que, par ailleurs, la seule circonstance de la prolongation d’une mesure de garde à vue n’est pas en soit «

la preuve de l’existence d’indices graves et concordants

», ainsi que le prétend le mémoire

;

Qu’aucune violation des dispositions de l’article 105 du code de procédure pénale n’est encourue dans la mesure où, le 11 juin 2002 à 6

h

30, les officiers de police judiciaire chargés de l’exécution de la susdite commission rogatoire ont placé en garde à vue M. [X], membre du directoire de la société Millesium Europe et nommément mis en cause par le plaignant d’origine ainsi qu’une secrétaire comptable de la société Actio Conseil, afin de vérifier la réalité de sa participation aux faits

; qu’après avoir effectué une perquisition à son domicile au cours de laquelle ils ont appréhendé de nombreux documents, ils l’ont entendu comme témoin de 20

h à 21

h sur sa vie passée, après qu’il se soit entretenu avec son avocat, puis le lendemain 12

juin de 13

h

30 à 16

h

20 et de 16

h

30 à 19

h

45 et l’intéressé a alors réfuté les mises en cause dont il faisait l’objet

; qu’ils ont mis fin à sa garde à vue à 21

h et que le lendemain, 13 juin, le magistrat instructeur a procédé à son interrogatoire de première comparution à 12

h

01

;

Considérant que ce requérant ne saurait tirer de grief de la longueur de la perquisition opérée à son domicile dans la mesure où il ressort des mentions figurant sur le procès verbal la relatant que les officiers de police judiciaire ont agi simultanément dans le cadre de la commission rogatoire délivrée au titre de la présente information et dans le cadre d’une autre commission rogatoire délivrée par un autre juge d’instruction au titre d’une autre procédure

;

Que ses affirmations sur les invectives, menaces ou brutalités dont il aurait fait l’objet de la part des gendarmes ne sont corroborées par aucun élément et, à les supposer établies, ne sauraient avoir d’incidence qu’en ce qui concerne l’appréciation de la portée de ses déclarations pendant le temps de sa garde à vue

; qu’il ne peut utilement, dans le cadre de la présente instance, se plaindre de l’état du local dans lequel les enquêteurs l’ont laissé se reposer du 11 juin au soir jusqu’à la reprise de son audition le 12 juin à 13

h

30, étant observé que, contrairement à ce qu’il soutient dans sa requête, il résulte des mentions signées par lui et les officiers de police judiciaire que, dès son placement en garde à vue à son domicile, il a pu s’alimenter et boire normalement, qu’il a pu se reposer le 11 juin entre 17

h

30 et 19

h avant de quitter son domicile et qu’il a pu se reposer le 11 juin à 23

h, après notification de la prolongation de sa garde à vue, jusqu’au 12 juin à 13

h

;

Considérant que, le 11 juin 2002, un juge d’instruction, substituant le magistrat en charge du dossier, a prolongé la garde à vue de M. [X], à compter du 12

juin 2002 à 6

h

30, en énonçant que celui-ci ne pouvait lui être présenté à raison d’interrogatoires et de présentations en cours à son cabinet

; que ce juge a ainsi satisfait aux dispositions de l’article 154 du Code précité et que M. [X] ne peut être admis à prétendre, dans le cadre de la présente instance, que ce motif n’est «

pas avéré

»

;

Considérant que M. [X] ne peut davantage se faire un grief du temps écoulé entre la fin de sa garde à vue (21

h) et le moment de la présentation devant le juge d’instruction (12

h

01, heure du commencement de l’interrogatoire de première comparution) dans la mesure où ce temps était nécessaire à sa conduite au tribunal conformément à l’ordre donné par le juge mandant, à la prise de connaissance du dossier tant par le juge d’instruction que par son propre avocat ainsi qu’à la gestion des autres procédures, dans la mesure où, ainsi qu’il l’indique dans sa requête, il a dû attendre pendant quatre heures avec trente autres personnes à son arrivée au tribunal

;

Considérant qu’il résulte des termes mêmes de l’interrogatoire de première comparution que le juge d’instruction a expressément fait connaître à M. [X] chacun des faits pour lesquels il a comparu devant lui avant de lui en indiquer la qualification juridique

; qu’il a été ainsi satisfait aux dispositions de l’article 116 du code de procédure pénale

;

Considérant enfin que M. [X] n’est pas fondé à invoquer le bénéfice des article

6

‑

1, 6-2, 6-3a, 5-1, 5-2 et 3 de la Convention européenne de sauvegarde des droits de l’homme, à supposer ces textes applicables à ce stade de la procédure, étant observé que, d’une part, dès son placement en garde à vue il a eu connaissance de ce que les officiers de police judiciaire agissaient en vertu de la commission rogatoire précitée, il a reçu notification de ses droits et les a effectivement exercés puisqu’il s’est entretenu à deux reprises avec un avocat en sorte qu’il ne saurait prétendre avoir été séquestré et indûment privé de liberté et que, d’autre part, son avocat a pu prendre connaissance des pièces du dossier avant même qu’il ne soit interrogé par le juge d’instruction

;

Et considérant qu’après examen de la procédure, conformément aux dispositions de l’article 206 du code de procédure pénale, la cour n’a découvert aucune cause de nullité

;

»

Par une ordonnance du 29 octobre 2003, notifiée au requérant par son avocat le 6 novembre 2003, le président de la chambre criminelle considéra qu’il n’y avait pas lieu à examen immédiat du pourvoi.

Par un arrêt du 7 avril 2006, la chambre de l’instruction de la cour d’appel de Paris ordonna la mainlevée du contrôle judiciaire

:

«

Considérant qu’il ressort du dossier de la procédure qu’aucun acte d’instruction n’est intervenu depuis l’arrêt de la chambre de l’instruction du 17 septembre 2003 rejetant une requête en annulation d’actes

».

B.

Le droit interne pertinent

Les dispositions pertinentes du code de procédure pénale, applicables au moment des faits, se lisent ainsi

:

Article 154

«

Lorsque l’officier de police judiciaire est amené, pour les nécessités de l’exécution de la commission rogatoire, à garder à sa disposition une personne à l’encontre de laquelle il existe une ou plusieurs raisons plausibles de soupçonner qu’elle a commis ou tenté de commettre une infraction, il en informe dès le début de cette mesure le juge d’instruction saisi des faits. Ce dernier contrôle la mesure de garde à vue. L’officier de police judiciaire ne peut retenir la personne plus de vingt-quatre heures.

La personne doit être présentée avant l’expiration du délai de vingt-quatre heures à ce magistrat ou, si la commission rogatoire est exécutée dans un autre ressort que celui de son siège, au juge d’instruction du lieu d’exécution de la mesure. A l’issue de cette présentation, le juge d’instruction peut accorder l’autorisation écrite de prolonger la mesure d’un nouveau délai, sans que celui-ci puisse excéder vingt-quatre

heures. Il peut, à titre exceptionnel, accorder cette autorisation par décision écrite et motivée sans présentation préalable de la personne.

Pour l’application du présent article, les ressorts des tribunaux de grande instance de Paris, Nanterre, Bobigny et Créteil constituent un seul et même ressort.

Les dispositions des articles 63-1, 63-2, 63-3, 63-4, 64 et

65 sont applicables aux gardes à vue exécutées dans le cadre de la présente section. Les pouvoirs conférés au procureur de la République par les articles

63-2 et 63-3 sont alors exercés par le juge d’instruction. L’information prévue au troisième alinéa de l’article

63-4 précise que la garde à vue intervient dans le cadre d’une commission rogatoire.

»

GRIEFS

; d’avoir été menacé physiquement ainsi que sa famille

; d’avoir dû dormir dans le noir dans un endroit qui n’était pas réservé à cet effet, sans nourriture ni eau, sans matelas ni couverture

; d’avoir dû demeurer la nuit suivante plusieurs heures debout dans une salle bondée, puis d’avoir été obligé de se déshabiller et de demeurer nu

et enfin d’avoir dû dormir une nuit entière sous des néons toujours sans eau ni nourriture et sans matelas ni couverture constituent des traitements dégradants. Il invoque à cet effet l’article 3 de la Convention.

heures renouvelable et qu’il a dû attendre 53 heures avant d’être entendu par le magistrat instructeur. Il précise que le palais de justice se trouve à moins d’un quart d’heure de la gendarmerie dans laquelle il a été retenu. Il considère que le droit national n’a pas été respecté et que la mesure de privation de liberté revêt un caractère particulièrement arbitraire.

Il reconnaît que son conseil a pu prendre connaissance du dossier d’instruction mais uniquement une demi-heure avant qu’il ne soit entendu par le magistrat instructeur et qu’il s’agissait d’un dossier épais, mal construit et dans lequel les faits n’étaient pas mentionnés dès l’origine. Il se plaint d’avoir été délibérément privé du droit de consulter le dossier d’instruction pour connaître les faits qui lui étaient reprochés et organiser immédiatement sa défense. Il considère que le peu de temps dont a disposé son avocat avant sa comparution devant le juge d’instruction était insuffisant pour permettre une défense effective. Il estime également qu’un détournement de procédure a eu lieu puisqu’il aurait dû être entendu en tant que mis en examen et non comme témoin.

Il souligne également qu’il n’a pu consulter le dossier d’instruction, bien que commandé par son avocat le 13 juin 2002, que fin septembre 2002.

EN DROIT

:

«

Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.

»

La Cour observe que le requérant a évoqué, par l’intermédiaire de l’avocate qui le représentait, son grief devant la chambre de l’instruction de la cour d’appel de Paris puis devant la Cour de cassation en déposant une requête en nullité des actes de la procédure. Toutefois, elle note qu’aucune plainte avec constitution de partie civile n’a été déposée par le requérant ou par son avocate pour se plaindre. Par conséquent, la Cour au vu de sa jurisprudence pertinente en l’espèce (voir notamment

Zervudacki c. France

, (déc.), n

o

73947/01, 28 juin 2005 et

Selmouni c. France

[GC], n

o

25803/94, CEDH 1999

‑

V) constate que le requérant n’a pas épuisé les voies de recours internes.

Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35

§§

1 et

4 de la Convention.

:

«

1.

Toute personne a droit à la liberté et à la sûreté. Nul ne peut être privé de sa liberté, sauf dans les cas suivants et selon les voies légales

(...)

c)

s’il a été arrêté et détenu en vue d’être conduit devant l’autorité judiciaire compétente, lorsqu’il y a des raisons plausibles de soupçonner qu’il a commis une infraction ou qu’il y a des motifs raisonnables de croire à la nécessité de l’empêcher de commettre une infraction ou de s’enfuir après l’accomplissement de celle-ci

; (...)

3.

Toute personne arrêtée ou détenue, dans les conditions prévues au paragraphe

1

c) du présent article, doit être aussitôt traduite devant un juge ou un autre magistrat habilité par la loi à exercer des fonctions judiciaires et a le droit d’être jugée dans un délai raisonnable, ou libérée pendant la procédure. La mise en liberté peut être subordonnée à une garantie assurant la comparution de l’intéressé à l’audience.

»

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article

54

§

2

b) de son règlement.

:

Article 5 § 2

«

Toute personne arrêtée doit être informée, dans le plus court délai et dans une langue qu’elle comprend, des raisons de son arrestation et de toute accusation portée contre elle. (...)

»

Article 6 § 3

«

Tout accusé a droit notamment à

:

a)

être informé, dans le plus court délai, dans une langue qu’il comprend et d’une manière détaillée, de la nature et de la cause de l’accusation portée contre lui

;

b)

disposer du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense

; (...)

»

La Cour constate tout d’abord que le grief tiré de l’article 6 § 3 a) et b) de la Convention se confond en réalité avec le grief tiré de l’article 5 § 2 de la Convention,

lex specialis

en l’espèce. Partant, elle n’examinera le grief que sous l’angle de l’article 5 § 2.

Par ailleurs, en l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article

54

§

2

b) de son règlement.

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) et dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

»

La Cour observe que le requérant se borne au travers de ce grief à contester la mesure de garde à vue à laquelle il a été soumis. Elle constate également que le requérant ne produit aucun élément permettant d’étayer suffisamment ce grief. Par conséquent, la Cour ne relève aucune apparence de violation de la Convention dans l’application qui a été faite au requérant de la mesure en cause.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

La Cour relève que le requérant n’a exercé aucun recours pour se plaindre de la durée de la procédure et en particulier le recours fondé sur l’article L 141-1 nouveau du code de l’organisation judiciaire (

Mifsud c. France

(déc.) [GC], n

o

57220/00, CEDH 2002

‑

VIII).

Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35

§§

1 et

4 de la Convention.

:

«

La jouissance des droits et libertés reconnus dans la (...) Convention doit être assurée, sans distinction aucune, fondée notamment sur le sexe, la race, la couleur, la langue, la religion, les opinions politiques ou toutes autres opinions, l’origine nationale ou sociale, l’appartenance à une minorité nationale, la fortune, la naissance ou toute autre situation.

»

La Cour rappelle que, selon sa jurisprudence, une distinction est discriminatoire au sens de l’article 14 de la Convention si elle «

manque de justification objective et raisonnable

», c’est-à-dire si elle ne poursuit pas un «

but légitime

» ou s’il n’y a pas de «

rapport raisonnable de proportionnalité entre les moyens employés et le but visé

», et qu’en la matière, les Etats contractants jouissent d’une certaine marge d’appréciation pour déterminer si et dans quelle mesure des différences entre des situations à d’autres égards analogues justifient des distinctions de traitement (voir notamment

Larkos c. Chypre

[GC], n

o

29515/95, § 29, CEDH 1999-I,

Thlimmenos c.

Grèce

[GC], n

o

34369/97, § 40, CEDH 2000-IV, et

Koua Poirrez c. France

, n

o

40892/98, §

46, ECHR 2003

‑

X). En l’espèce, la Cour observe que le requérant n’établit pas en quoi ces principes n’auraient pas été respectés par les juridictions nationales.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen des griefs du requérant tirés de l’article 5 §§ 1, 2 et 3 de la Convention

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

S. Quesada

B.M.

Zupančič

Greffier

Président