MARTEL c. FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
MARTEL c. FRANCE (CtEDO, 2007)
SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 7638/06 prezentate de Pierre MARTEL împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 21 iunie 2007 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič, președinte, C. Bîrsan, J.-P. Costa, e. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, I. Ziemel, I. Berro-Lefevre, judecători, și de domnul S. Quesada, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 10 februarie 2006, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Pierre Martel, este un resortisant francez, născut în 1966 și rezident în Cagnes-sur-Mer. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 27 august 2001, reclamantul a fost desemnat ca avocat de către domnul A. pentru a-l apăra într-un dosar penal. Printr-o scrisoare din 18 septembrie 2001, un alt avocat, dl G., l-a informat pe reclamant că dl A. la mandatat în vederea asigurării apărării sale alături de reclamant, în vederea audierii dlui A. de către instanța de judecată. Reclamantul a acuzat primirea acestei informații și l-a informat pe dl A. La 18 iulie 2002, reclamantul a adresat o scrisoare domnului G. în care a indicat că tribunalul pendinte îl informase pe domnul G. că dl G. solicitase restituirea de 32 500 de franci francezi (FRF). El a făcut opoziție în mâinile domnului G. pentru o sumă de 3 420 de euro (EUR) pe care dl A. i-o datora. La 6 august 2002, reclamantul a indicat din nou dlui G. că serviciile procurorului general provin din informații conform cărora decizia de restituire a echivalentului de 32 500 FRF (4 954 EUR) nu fusese luată încă și că o decizie favorabilă dlui A. ar trebui să ducă la emiterea unui cec la ordinul dlui G. Reclamantul i-a cerut dlui G. să-l invite pe dl A. să deconteze 3 460,18 EUR și s-a opus în mâinile domnului G. pentru această sumă. Dl A., care a primit o ordonanță de nejudiciare, trebuia să obțină restituirea sumei menționate anterior, care fusese confiscată în cursul procedurii. La 15 noiembrie 2002, printr-o ordonanță în materie de impozitare a drepturilor de autor, instanța de judecată a avocaților din Barou din Grasse a confirmat că reclamantul putea să solicite domnului A. plata sumei de 3 460,18 EUR. în fața tribunalului pentru nerespectarea obligațiilor deontologice și civile. El invoca art. 9 alineatul (1) din noul regulament de procedură unificat care prevedea că avocatul succesorar trebuia să-l prevină în scris pe predecesorul său și să ia în considerare sumele care i-ar putea rămâne datorate, precum și art. 9 alineatul (3) conform căruia avocatul succesorar trebuia să obțină plata onorariilor predecesorului său. La 30 noiembrie 2004, ciorapul l-a informat pe reclamant că a clasat plângerea sa fără întârziere. La 20 iulie 2005, reclamantul a contestat această decizie și a depus o nouă plângere împotriva domnului G. Acesta se ridica la art. 19 alineatul (2) din Decretul 2005-790, care dispunea de: Noul avocat se angajează să obțină de la clientul său că este de acord cu sumele care au rămas, eventual, datorate unui coleg care a fost reținut anterior. Dacă primește de la client o plată, în timp ce sumele rămân datorate predecesorului său, el îl informează pe bățar. G. nu l-a informat niciodată cu privire la ceea ce ar fi făcut pentru a obține plata onorariilor datorate. La 18 august 2005, ciorapul l-a informat pe reclamant că nu se va baza pe decizia de clasificare fără nici un rezultat pe care a luat-o. G. nu putea fi privit ca succesor al reclamantului în măsura în care a intervenit, la început, împreună cu acesta, pentru a apăra interesele domnului A. înainte ca acesta din urmă să-l descarce de pe mandatul său, păstrând astfel un singur avocat. 19 menționat anterior nu putea în mod serios să întemeieze noua plângere, deoarece, pe de o parte, nu a avut loc nici un caz de succesiune de avocați într-un dosar și, pe de altă parte, decretul 2005-790 nu putea avea efect. La 30 august 2005, reclamantul, care se referea la art. 13 din Convenția europeană și la art. 188 din Decretul 91-1197, a solicitat intervenția procurorului general în apropierea tribunalului judecătoresc al societății Aix-en-Provence pentru a sesiza direct prin actul motivat instanța disciplinară împotriva domnului printr-o scrisoare din 11 octombrie 2005, procurorul general i-a răspuns astfel (...) Vă bazați cererea pe nerespectarea de către Maestrul G a obligațiilor sale deontologice bazate pe articolele 9.1 din Regulamentul de procedură unificat și 19 din Decretul din 12 iulie 2005 privind normele care trebuie respectate de un avocat care urmează colegului său într-un dosar. Or, rezultă din piesele produse, în special din schimbul de corespondență care a avut loc între Maestrul G. și tine în 18 și 19 septembrie 2001, că domnul A. a ales să asigure apărarea sa în comun de către tine și domnul Articolele menționate mai sus nu găsesc să se aplice. J Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante din Decretul nr. 91-1197 din 27 noiembrie 1991 privind organizarea profesiei de avocat sunt următoarele secțiuni V: Contestarea în materie de onorari și plătitori art. 174 Contestațiile referitoare la valoarea și recuperarea onorariilor avocaților nu pot fi soluționate decât pe baza procedurii prevăzute în articolele următoare. Plângerile sunt depuse de către toate părțile prin scrisoare recomandată, cu cerere de aviz de primire sau de predare contra rechitată. Ciocanul confirmă primirea plângerii și informează La fel, avocatul poate sesiza instanța de judecată cu privire la orice dificultate. În termen de 15 zile de la data la care a fost desemnat, avocatul sau raportorul pe care îl desemnează, primește în prealabil observațiile avocatului și ale părții. El ia decizia în termen de trei luni. Această decizie este notificată, în termen de 15 zile de la data respectivă, avocatului și părții, de către secretarul ordinii, printr-o scrisoare recomandată cu solicitare de aviz de primire. În scrisoarea de notificare se menționează, cu puțin timp de declarare a nulității, termenul și modalitățile acțiunii. (...) art. 176 Decizia băștinașului poate fi atacată în fața primului președinte al instanței judecătorești, care este sesizat de avocat sau de parte, printr-o scrisoare recomandată cu solicitare de aviz de primire. Termenul de recurs este de o lună. În cazul în care nu s-a luat o decizie în termenul prevăzut la art. 175, primul președinte trebuie să fie sesizat în luna următoare. Capitolul III: Procedura disciplinară Secțiunea I: Investigația Reontologică art. 187 În acest scop, acesta poate desemna un delegat, dintre membrii sau foștii membri ai consiliului de ordine, fie din proprie inițiativă, fie la cererea procurorului general, fie cu privire la plângerea oricărei persoane interesate. În cazul în care decide să nu efectueze o anchetă, acesta informează autorul cererii sau al plângerii cu privire la aceasta. Având în vedere elementele colectate în cursul anchetei etice, acesta întocmește un raport și decide dacă este necesar să se ia o decizie disciplinară. El informează procurorul general și, dacă este cazul, reclamantul cu privire la decizia sa. (...) În cazurile prevăzute în art. 183, direct sau după investigația deontologică, ciorapul de care aparține avocatul pus în discuție sau procurorul general sesizează instanța disciplinară printr-un act motivat. El informează în prealabil autoritatea care nu este la inițiativa acțiunii disciplinare. (...) GRIFS Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul susține că, în calitate de avocat, nu are acces la o instanță națională dacă ordinul avocaților nu dorește acest lucru, pentru a revendica sumele care îi sunt datorate de un alt avocat. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge că nu dispune de o acțiune efectivă pentru a revendica sumele datorate de un alt avocat. Invocând art. 14 din Convenție, reclamantul se plânge de discriminare față de orice alt creditor care revendică o sumă de la un alt avocat. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge că nu poate recupera onorariile datorate de un alt avocat, în cazul în care acesta din urmă nu dorește să plătească aceste onorarii. ÎN DREPT, recurentul invocă o încălcare a dreptului său de a avea acces la o instanță, garantată prin art. 6 alineatul (1) din convenție, care în partea sa relevantă se citește astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Curtea ia notă de faptul că, în temeiul legislației naționale relevante, contestațiile privind cuantumul și recuperarea cheltuielilor de judecată ale avocaților se încadrează în ședința de ordine. În speță, reclamantul fusese ales de un client pentru a-l apăra într-un dosar penal. La scurt timp după aceea, clientul desemna un al doilea avocat pentru a acționa în colaborare cu reclamantul, dar acesta a fost ulterior eliberat din mandatul său. N mai târziu a primit onorariile sau din partea clientului respectiv sau a celui de-al doilea avocat (care fusese plătit de client), reclamantul sesizează mai multe plângeri împotriva colegului său. Ciocanul a respins plângerile pe motiv că nu este vorba despre o succesiune de avocați (în care cel de-al doilea avocat ar fi obligat să plătească prima onorariul datorat de client), ci de o intervenție comună, care nu ar fi reglementată de textele relevante. Or, în conformitate cu art. 35 alin. (1) din Convenție, Curtea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne (...) Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă pentru neechivocitatea căilor de atac interne în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Reclamantul invocă o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, care dispune de Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea amintește că acest articol garantează în esență dreptul de proprietate și conține trei standarde distincte: prima, care se află în prima teză a primului paragraf și are un caracter general, stabilește principiul respectării proprietății; a doua, care figurează în a doua teză a aceluiași paragraf, vizează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții ; în ceea ce privește a treia, menționată în al doilea paragraf, aceasta recunoaște statelor competența, printre altele, de a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general (a se vedea, printre altele, Hotărârile Marckx c. Belgia din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, § 64, și Sporrong și Lönnroth c. Suedia din 23 septembrie 1982, seria A n 52, § 61). Curtea ia notă de faptul că reclamantul se plânge că nu poate recupera onorariile datorate de un alt avocat. Or, el face acest lucru într-o cauză între particulari care nu intră în competența Curții. În consecință, cauza reclamantului este incompatibilă în această privință rațională rațională personae cu dispozițiile Convenției și trebuie respinsă în aplicarea articolului 35 Õ§ 3 și 4 din Convenție. În cele din urmă, reclamantul se plânge de încălcarea art. 13 și 14 din Convenție. În ceea ce privește t ă ț ii întemeiate pe art. 13, Curtea constată că, de fapt, lipsește. În ceea ce privește art. 14, Curtea amintește că acest articol completează celelalte clauze normative ale Convenției și ale Protocoalelor. El nu a avut o existență independentă și, prin urmare, produce un efect numai atunci când este combinat cu Cu toate acestea, art. 14 poate intra în joc chiar și fără încălcarea cerințelor acestora, dar nu poate găsi să se aplice dacă faptele din litigiu nu cad sub incidența celui puțin a clauzelor menționate. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă ca inadmisibilă în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și 4. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Bošjan M. Zupančič Moduleer Președinte