ÎNAPOI LA REZULTATE CtEDO
Sursă originală
CtEDO 11.10.2005 Auto

PAPON c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
11.10.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză 
PAPON c. FRANCE (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 344/04 prezentate de Maurice PAPON împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 11 octombrie 2005 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președintele J.-P. Costa Türmen Jungwiert Ugrekhelidze mei Mularoni, Fura-Sandström, judecători și Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 30 decembrie 2003, având în vedere decizia de a trata cu prioritate cererea în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură al Curții, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOARE Reclamantul, domnul Maurice Papon, este un resortisant francez, născut în 1910 și rezident în Gretz-Armainvilliers. El a fost reprezentat în fața Curții de către SCP Boré și Xavier, avocat în Consiliul de ï și în Curtea de Casație, apoi de către SCP Boré și Salve de Bruneton, care i-a succedat. Circumstanțele cauzei Condamnarea reclamantului și suspendarea pedepsei sale Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează: la 2 aprilie 1998, curtea de judecată a Girondei l-a găsit vinovat de complicitate la crimă împotriva umanității și l-a condamnat la 10 ani de condamnare penală, precum și la privarea drepturilor sale civile, civile și de familie. La 21 octombrie 1999, Curtea de Casație a pronunțat decăderea recursului său în Casație împotriva acestei hotărâri. La 22 octombrie 1999, reclamantul a început să își execute pedeapsa. Prin Hotărârea din 18 septembrie 2002, tribunalul din Paris și-a primit cererea de suspendare a pedepsei din motive medicale (art. 720-1-1 din Codul de procedură penală, care rezultă din legea din 4 martie 2002). Recurgerea procurorului general împotriva acestei hotărâri a fost respinsă de Curtea de Casație la 12 februarie 2003. Suspendarea și restabilirea pensiei funcționarilor reclamantului În calitate de fost prefect, reclamantul a primit o pensie de funcționar, care a fost suspendată prin decizia din 10 ianuarie 2002, cu efect de la 22 octombrie 1999 (fie a doua zi de la pronunțarea hotărârii Curții de Casație, declarantul decăzut al recursului său), în temeiul articolului L. 58 din Codul pensiilor civile și militare, potrivit căruia dreptul la pensie sau la pensie este suspendat prin condamnarea la o pedeapsă anifactivă sau infamă pe durata pedepsei. Sesizat de recursul recurentului împotriva acestei decizii, Consiliul a adoptat o hotărâre în acest sens prin hotărârea din 4 iulie 2003, având în vedere faptul că categoria pedepselor a fost eliminată în noul cod penal, care a rezultat din legea din 22 iulie 1992, modificată prin legea din 19 iulie 1992. iulie 1993 și care a intrat în vigoare la 1 martie 1994; întrucât, în cazul în care pedeapsa de detenție la timp, care constituia în fostul cod penal o pedeapsă de urgență și infamantă, figurează în noul cod penal, a fost prevăzută o nouă scară de pedepse; dacă din dispozițiile noului cod penal, iluminate de lucrările lor pregătitoare, reiese că legiuitorul a înțeles să limiteze numărul pedepselor cu caracter accesoriu sau complementar a căror intervenție decurge în mod obligatoriu din aplicarea pedepsei principale; că legiuitorul nu a precizat pedepsele care ar putea fi privite ca fiind în prezent echivalente cu pedepsele care, în vechiul cod penal, erau considerate ca fiind daflictive și infame; că mai mult decât atât, intrarea în vigoare a noului cod penal a privat dispozițiile de la art. L. 58 din Codul pensiilor civile și militare; întrucât, prin urmare, decizia atacată nu putea fi adoptată în mod legal pe această bază și, în consecință, trebuie anulată. Prin urmare, Consiliul de Stat i-a solicitat ministrului economiei, finanțelor și industriei să reinstaureze, în termen de două luni de la notificarea hotărârii, pensia reclamantului începând cu 22 octombrie 1999 și să asigure plata acesteia. Suspendarea și cererile de reinstaurare a pensiei fostului deputat al reclamantului Reclamantul a primit, de asemenea, o pensie în calitatea sa de fost deputat. Prin scrisoarea din 28 octombrie 1999 i-a fost notificată suspendarea dreptului său la pensie, în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al fondului de pensii al foștilor deputați, care prevede că dreptul la plată sau la plata pensiei este suspendat prin condamnarea la o pedeapsă achitabilă sau infamantă. În urma suspendării pedepsei reclamantului, consiliul său, prin scrisoarea din 30 octombrie 2002, sesizează directorul afacerilor sociale al Adunării Naționale cu privire la o cerere de recuperare a plății pensiei sale. Această cerere a făcut obiectul unei decizii implicite de respingere împotriva căreia reclamantul a formulat o acțiune în fața Consiliului de Stat la 7 martie 2003, formulând în același timp o cerere în scopul suspendării executării. În fața Consiliului de Stat, Adunarea națională a invocat principiul imunității jurisdicționale, pe baza articolului 8 din ordonanța din 17 noiembrie 1958 privind funcționarea adunărilor parlamentare și pe baza faptului că casele de pensii ale membrilor adunărilor parlamentare nu ar intra sub incidența dreptului comun, ci a regimurilor speciale instituite în cadrul Adunării și care își găsesc justificarea în principiul separării puterilor și autonomiei adunărilor, ceea ce ar duce la faptul că deciziile luate în cadrul acestor regimuri speciale nu ar fi acte administrative și ar scăpa de competența instanțelor administrative. Reclamantul susținea poziția inversă, bazându-se în special pe dreptul la o cale de atac judiciară recunoscut de Consiliul Constituțional și de Consiliul de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . VIII. Acesta a subliniat faptul că dreptul la pensie este un drept patrimonial protejat prin art. 6 alineatul (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, că acest drept în speță era definitiv dobândit și trebuia, prin urmare, să poată fi garantat printr-o acțiune pe deplin eficientă. El a invitat Consiliul să plece dintr-o jurisprudență tradițională care prevalează criteriul pur organic al actelor parlamentare. În concluziile sale, comisarul guvernului a invitat Consiliul să își rețină competența, susținând în esență că pensia unui fost deputat nu era legată de misiunile Parlamentului și se detașa de statutul parlamentarului, astfel încât un judecător putea interveni în această privință, că judecătorul administrativ era singurul care putea cunoaște un astfel de litigiu și că această soluție era singura de natură să permită fostului parlamentar să obțină un judecător pentru a se pronunța asupra contestației sale. Prin Hotărârea din 4 iulie 2003, Adunarea Consiliului de Stat a respins recursul, în următoarele cuvinte, având în vedere că fondul de pensii al foștilor deputați a fost creat printr-o rezoluție a Camerei deputaților adoptată la 23 decembrie 1904, confirmată printr-o lege din 9 februarie 1905 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . decembrie 1958 privind legea organică referitoare la dreptul de proprietate asupra membrilor Parlamentului, luată în temeiul articolului 25 din Constituție Casele stabilite de rezoluțiile Camerei deputaților din 23 decembrie 1904 și ale Senatului din 28 ianuarie 1905 sunt menținute în beneficiul membrilor Adunării naționale și al Senatului (...) pensiile plătite de aceste cufere sunt inechitabile și insesibile, cu excepția cazului în care: este vorba despre plata unei pensii alimentare ; că, printr-un decret din 8 iunie 1966 al Biroului Adunării Naționale, a fost adoptat un regulament unic privind fondul de pensii și de securitate socială al deputaților și foștilor deputați, având în vedere că sistemul de pensii al foștilor deputați face parte din statutul parlamentarului, ale cărui norme speciale rezultă din natura funcțiilor sale ; (x) , acest statut se referă la exercitarea suveranității naționale de către membrii Parlamentului ; întrucât, având în vedere natura acestei activități, instanța administrativă nu trebuie să cunoască litigiile referitoare la sistemul de pensii al parlamentarilor. Prin scrisoarea din 2 septembrie 2003, Consiliul reclamantului l-a invitat pe președintele Adunării Naționale să restabilească pensia clientului său, pe baza faptului că categoria pedepselor indecente și infame fusese eliminată de la intrarea în vigoare a noului Cod Penal. La 14 octombrie 2003, președintele i-a răspuns în următoarele cuvinte: La data de 4 iulie a anului trecut, Consiliul de Stat a emis două decizii cu privire la pensia domnului Maurice Papon din fostul funcționar și a ajuns la concluzia că aceasta a fost restabilită începând cu 22 octombrie 1999, iar la cealaltă, cu privire la pensia sa din fostul deputat și care recunoaște incompetența instanțelor administrative pentru a se pronunța asupra pensiei unui fost parlamentar. Aceste două decizii par să se refere, la prima vedere, la întrebări identice. Nu este nimic, după cum știți, în ceea ce privește fondul. Într-adevăr, litigiul dintre dl Maurice Papon și Adunarea Națională se referă la principiul fundamental al separării puterilor și al autonomiei Parlamentului. Este evident că acest principiu este potrivit să se analizeze decizia luată de Consiliu în ceea ce privește pensia fostului deputat al clientului dumneavoastră. În opinia dvs., aceasta nu ar trebui să constituie o mare surpriză pentru dvs., ci o mare surpriză a jurisprudenței care a fost întotdeauna cea a Consiliului de Stat cu privire la actele interne ale adunărilor privind statutul parlamentarilor. Acest statut este indispensabil pentru un bun exercițiu al mandatului de deputat și nu se poate reduce la regimul imunităților. În cadrul celei de-a III-a Comunități s-a decis acordarea de ajutor și apoi de pensii pentru foștii deputați, pentru a se asigura în mod precis că politica nu este de acord cu o clasă socială; în sine, nimic nu a obligat adunările parlamentare să creeze un regim specific de pensii pentru deputați. Obiectul real al creării acestui regim, cu mult înainte de legislația aplicabilă în acest domeniu, tuturor francezilor din Europa, datează de aproape un secol, nu este de a asimila parlamentarii angajaților, ci de a permite, pe de o parte, accesul tuturor francezilor la politică și, pe de altă parte, de a compensa precaritatea mandatului. Regimul de pensii al deputaților în Parlamentul European există independent de legislația privind pensiile pe care o reglementează dispozițiile generale interne ale Adunării, deciziile Biroului acesteia și nu legile adoptate în temeiul articolului 34 din Constituție. Prin urmare, decizia Consiliului din 4 iulie anul trecut se înscrie perfect în logica republicană care dorește ca judecătorul să poată interveni în funcționarea adunărilor parlamentare numai în cazurile exprese și limitative prevăzute de lege. Nu văd, în aceste condiții, niciun motiv special pentru care Adunarea Națională să revină asupra deciziei sale de suspendare a pensiei domnului Maurice Papon. Până în prezent, nu există fapte noi în favoarea clientului dvs. care rămâne condamnat pentru complicitate la infracțiune împotriva umanității și a cărui pedeapsă, din câte știu eu, nu este oprită. Texte privind deputații în Parlamentul European Constituția art. 3 Suveranitatea națională aparține poporului care își are reprezentanții și prin intermediul referendumului. art. 24 Parlamentul include Adunarea Națională și Senatul. Deputații în Parlamentul European sunt aleși prin vot direct (...) art. 25 O lege organică stabilește durata competențelor fiecărei adunări, numărul membrilor săi, indemnizațiile lor, condițiile de eligibilitate, regimul de neeligibilități și incompatibilități Ordonanțele din 24 octombrie și 13 decembrie 1958 Aceste ordonanțe privind legile organice sunt legate de condițiile de eligibilitate și, respectiv, de incompatibilitățile parlamentare și în dreptul membrilor Parlamentului. În conformitate cu art. 4 din ordonanța 13 decembrie 1958, pensia parlamentară este, în principiu, exclusivă pentru orice remunerație publică. Cu toate acestea, pot fi cumulate cu indemnizația parlamentară pensiile civile și militare de orice fel. Casa de pensii a deputaților în Parlamentul European Casa de pensii a deputaților în Parlamentul European a fost creată sub III Republica, printr-o rezoluție a Camerei deputaților în Parlamentul European din 23 decembrie 1904. În conformitate cu art. 5 din ordonanța din 13 decembrie 1958 menționată anterior, cutiile stabilite de rezoluțiile Camerei deputaților din 23 decembrie 1904 și ale Senatului din 28 ianuarie 1905 se mențin în beneficiul membrilor Adunării Naționale și al Senatului. ; ele vor continua să asigure pensii foștilor membri ai acestor două congrese sau congrese anterioare, precum și soților lor văduvi și orfanii lor minori; ele vor putea primi donații și leguri; pensiile plătite de aceste lăzi sunt inechitabile și insesibile, cu excepția cazului în care este vorba despre plata unei pensii alimentare. Textul care reglementează în prezent dreptul la pensie al foștilor deputați este un regulament anexat la un decret din 8 iunie 1966 adoptat de Biroul Adunării Naționale. Pensiile plătite foștilor deputați și foștilor senatori nu sunt reglementate de Codul pensiilor civile și militare, care se aplică în schimb funcționarilor civili și militari și celor care îi au. Casa de pensii este alimentată de o cotizație impusă asupra fondului parlamentar și de o subvenție înscrisă în bugetul Parlamentului. Pensiile se calculează în funcție de numărul de ani de contribuții, cu precizarea faptului că deputații plătesc o cotizație dublă în primii 15 ani de mandat. Pensionarea se calculează proporțional cu durata anualităților dobândite, în limita unui plafon (în principal de 40 de ani). Suspendarea plății pensiei este prevăzută la art. 1 din Regulamentul privind fondul de pensii și asigurări sociale al deputaților și foștilor deputați (care reproduce termenii articolului L. 58 al. 4 din Codul pensiilor civile și militare de pensii menționat anterior), în următoarele termeni: Dreptul la pensie sau la pensie se suspendă : - prin condamnarea la o sentință aspră sau infamă pe durata pedepsei (...) Controlul jurisdicțional al actelor parlamentare În temeiul principiului separării puterilor, judecătorul administrativ se recunoaște în mod tradițional incompetent pentru a cunoaște litigiile referitoare la actele parlamentare Acest refuz se aplică atât în cazul anulării, cât și în cazul completului de judecată. La rândul său, Curtea de Casație a afirmat că judecătorul civil este incompetent să se pronunțe cu privire la executarea unui deputat împotriva măsurilor disciplinare luate împotriva sa de Camera deputaților (hotărârea din 30 ianuarie 1883, S. 1883.I.111, citată în concluziile comisarului guvernului). Cu toate acestea, art. 8 din Ordonanța din 17 noiembrie 1958 modificat privind funcționarea adunărilor parlamentare a deschis, pe de o parte, posibilitatea unor acțiuni în răspundere împotriva instanței competente pentru a afla despre acestea (administrative sau judiciare, după caz) din cauza daunelor cauzate de serviciile adunărilor parlamentare. Pe de altă parte, același articol declară instanța administrativă competentă pentru a cunoaște toate litigiile individuale referitoare la funcționarii serviciilor adunărilor parlamentare (cf. De Laubadera, Venezia și Gaudemet, Tratatul de Drept Administrativ, L.G.D.J., p. 376-377, § 517). Trebuie reamintit faptul că personalul serviciilor adunărilor parlamentare are un statut autonom în cadrul funcției publice de stat, în timp ce deputații și senatorii aleși nu intră sub incidența acesteia stricto sensu (încă din cauza principiilor separării dintre puterea executivă și cea legislativă și de independența membrilor Parlamentului). În versiunea sa în vigoare la data faptelor, art. 8 menționat anterior din Ordonanța din 17 noiembrie 1958 se citește astfel "La ï ï este răspunzător pentru orice prejudiciu cauzat de serviciile adunărilor parlamentare. Acțiunile în răspundere sunt prezentate în fața instanțelor competente pentru a afla despre aceasta. Agenții titulari ai serviciilor adunărilor parlamentare sunt funcționari de stat ai căror statut și sistem de pensii sunt stabilite de către biroul adunării interesate, după consultarea organizațiilor sindicale reprezentative ale personalului. Ei sunt recrutați prin concurs în conformitate cu modalitățile stabilite de organele competente ale adunărilor. Instanța administrativă este chemată să cunoască toate litigiile individuale referitoare la acești agenți și se pronunță în conformitate cu principiile generale ale dreptului și garanțiile fundamentale recunoscute tuturor funcționarilor civili și militari ai statului menționați la art. 34 din Constituție. În instanțele de mai sus menționate, statul este reprezentat de președintele adunării interesate, care poate delega această competență chestorilor. Acțiunile în răspundere sunt aduse în fața instanțelor competente pentru a afla despre acestea. Agenții titulari ai serviciilor adunărilor parlamentare sunt funcționari de stat ai căror statut și sistem de pensii sunt stabilite de biroul adunării interesate, după consultarea organizațiilor sindicale reprezentative ale personalului. Aceștia sunt recrutați prin concurs în conformitate cu modalitățile stabilite de organele competente ale adunărilor. Instanța administrativă este chemată să cunoască orice litigiu de ordin individual cu privire la acești agenți și se pronunță în conformitate cu principiile generale ale dreptului și cu garanțiile fundamentale recunoscute tuturor funcționarilor civili și militari de la nivel național menționați la art. 34 din Constituție. Instanța administrativă este, de asemenea, competentă să se pronunțe cu privire la litigiile individuale în materie de achiziții publice În instanțele menționate anterior, care sunt singurele care pot fi angajate împotriva unei adunări parlamentare, la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Decizia de inițiere a unei proceduri contencioasă este luată de președintele adunării în cauză, care o reprezintă în aceste instanțe. Președintele poate delega această competență chestorilor adunării pe care o prezidează. În cele din urmă, într-o hotărâre din 5 martie 1999 (Președintele Adunării naționale, Rec., p. 42), care a fost considerat o reverență a jurisprudenței, Consiliul de Stat a recunoscut competența instanței administrative în ceea ce privește litigiile referitoare la contractele administrative încheiate de Adunarea națională. Această competență derogă de la principiul mai general al imunității judiciare a actelor parlamentare în sensul strict. GRIFS Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de faptul că Consiliul de Stat i-a negat dreptul de a face auzită în fața oricărei instanțe franceze contestația sa cu privire la dreptul cu caracter civil pe care îl constituie dreptul de a continua să-și primească pensia de la fostul deputat. Comitetul consideră că, în conformitate cu art. 13 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, ar fi trebuit să i se deschidă posibilitatea de a sesiza un judecător național (în acest caz judecătorul administrativ) cu privire la o cale de atac eficientă care să permită acestui judecător să se pronunțe asupra legalității măsurii de suspendare a pensiei sale. Acesta consideră că faptul că a avut dreptul la o cale de atac eficientă în calitatea sa de fost funcționar, și nu în calitatea sa de fost deputat, constituie o discriminare interzisă prin art. 14 din Convenție, în timp ce suspendarea pensiilor sale se baza pe texte identice și afectate de aceeași cauză. Reamintind că dreptul la pensie este un drept patrimonial protejat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și că atât decizia de suspendare a pensiei sale, cât și refuzul de a o restabili nu mai au temei juridic de la modificarea Codului penal din 1 martie 1994, susține că faptul de a-l priva de orice cale de drept pentru a-i sancționa dreptul la pensie constituie o încălcare a dispozițiilor articolului 1 menționat anterior. Acesta subliniază că nu poate fi invocată nici o necesitate imperativă de interes general pentru a justifica o astfel de atingere, cu excepția faptului că constituie o ingerință disproporționată a autorității publice în exercitarea dreptului în cauză. Reclamantul se plânge că nu a putut face auzită în fața unei instanțe franceze contestația sa cu privire la dreptul de a continua să-și primească pensia de la fostul deputat. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Curtea trebuie să stabilească în primul rând dacă art. 6 alineatul (1) se aplică procedurii în cauză. În conformitate cu jurisprudența sa constantă, pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să se soluționeze asupra unui drept pe care l-am putea pretinde, cel puțin în mod pârât, recunoscut în dreptul intern. În plus, procedura trebuie să fie direct decisivă pentru dreptul de caracter civil în cauză (a se vedea printre multe alte Frydlender France [GC], nr 30979/96, § 27, CEDH 2000 VII). Curtea constată că, în prezenta cauză, se contestase pe un drept recunoscut în dreptul intern, că contestația era reală și serioasă și că la sfârșitul procedurii era direct decisivă pentru dreptul în cauză. Rămâne de stabilit dacă acest drept era de natură civilă, în sensul art. 6 alin. (1) menționat anterior. Acesta acționează în speță de dreptul reclamantului de a-și percepe pensia din fostul deputat. Curtea amintește în primul rând că, spre deosebire de funcționarii serviciilor Adunării Naționale, deputații nu sunt funcționari. În plus, fondul de pensii al deputaților nu intră sub incidența regimului comun, ci a fost creat printr-o rezoluție a Camerei deputaților din 23 decembrie 1904 și menținută prin art. 5 din Ordonanța din 13 decembrie 1958, care poartă legea organică a membrilor Parlamentului. Cadavrul este reglementat de un regulament anexat la un decret din 8 iunie 1966 adoptat de Biroul Adunării Naționale. Aceasta este alimentată de o contribuție la dreptul parlamentar al fiecărui deputat și de o subvenție înscrisă în bugetul Adunării. Având în vedere caracteristicile speciale ale acestui regim, Curtea concluzionează că dreptul de a candida la alegeri în Adunarea Națională și de a-și menține mandatul (...) este de natură politică și necivilă, în sensul art. 6 alin. (1), astfel încât litigiile referitoare la organizarea exercițiului său (...) să iasă din domeniul de aplicare al acestei dispoziții ( Pierre-Bloch c. Franța, Hotărârea din 21 octombrie 1997, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997 VI, p. 2223 ; a se vedea, de asemenea, Caleade c. Franța (dec.), nr. 31599/96, CEDH 1999 II și Estrosi c. Franța, nr. 24359/94, Decizia Comisiei din 30 iunie 1995, Deciziile și Rapoartele (DR) 82-A, p. 56 71). 44775/98, § 28, CEDO 2001 VII). Curtea concluzionează că dreptul reclamantului de a-și primi pensia de deputat, care se referă direct la exercitarea fostului său mandat de deputat, este un drept de natură politică care, ca atare, intră sub incidența articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Cu atât mai mult cu cât, ca și indemnizațiile membrilor Parlamentului, pensiile care le-au fost plătite au fost instituite pentru a le garanta independența în exercitarea mandatului. În consecință, acest aspect este incompatibil cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 3 și trebuie respins în conformitate cu art. Reclamantul consideră că faptul de a-l priva de orice cale de drept pentru a-și sancționa dreptul la pensie constituie o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, care se citește astfel Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea arată că procedura în cauză se referea, nu la decizia de suspendare a pensiei, ci la o cerere de reinstaurare a pensiei menționate și, în consecință, nu se referea la un cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 3 și trebuie respins în conformitate cu art. 1 Convenției, din cauza faptului că dreptul de a sesiza un judecător național cu privire la o cale de atac eficientă pentru a se pronunța asupra legalității suspendării pensiei sale. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Curtea amintește că art. 13 nu este valabil decât pentru o cauză care poate fi calificată ca fiind defensivă În sensul jurisprudenței sale (cf. Boyle și Rice Regatul Unit , Hotărârea din 27 aprilie 1988, seria A n 131, p. 23 § 52). În speță, cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) și respins în temeiul art. Drepturile și libertățile recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurate, fără deosebire, pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau în orice altă direcție, originii naționale sau sociale, aparținând unei minorități naționale, averii, nașterii sau oricărei alte situații. Chiar dacă reclamantul ar putea pretinde o discriminare în calitate dublă de fost funcționar și fost deputat (în timp ce statutul parlamentarilor și al funcționarilor este, după cum s-a menționat mai sus, complet distinct), Curtea reamintește că art. 14 menționat anterior nu are existență independentă și este valabil numai pentru exercitarea drepturilor și libertăților garantate prin Convenție. În cazul în care celelalte obiecțiuni ale reclamantului au fost declarate incompatibile cu dispozițiile convenției, prezentul litigiu trebuie, în orice caz, să fie declarat, de asemenea, incompatibil cu dispozițiile convenției în sensul articolului 35 3 și respins în conformitate cu articolul Cererea inadmisibilă. Dolle A.B. Baka Grefier Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2001-06-07
0,96
PAPON c. FRANCE (N° 1)
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 64666/01 présentée par Maurice PAPON contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 7 juin 2001 en une chambre composée de MM.W. Fuh
CtEDO 2003-10-02
0,92
MORILLON contre la FRANCE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 71991/01 présentée par Yves MORILLON contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 2 octobre 2003 en une chambre composée de MM. C.L
CtEDO 2003-09-30
0,92
BERNARD contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 66753/01 présentée par Pierre BERNARD contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 30 septembre 2003 en une chambre composée de : M
CtEDO 2009-09-15
0,92
COMBY c. FRANCE
CINQUIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 15052/05 présentée par Michel COMBY contre la France La Cour européenne des droits de l'homme (cinquième section), siégeant le 15 septembre 2009 en une chambre composée de : P
CtEDO 2001-10-02
0,92
CARON contre la FRANCE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n° 45259/99 présentée par Jean-Paul CARON contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 2 octobre 2001 en une chambre composée de MM. W. Fuhrmann, président, J.
Sursă