CtEDO 18.10.2005 Auto

OSTAPIUK v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
18.10.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
OSTAPIUK v. POLAND (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

CUARTA SECȚIUNE PARTICIPALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 71628/01 de Dariusz OSTAPIUK împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința la 18 octombrie 2005 ca Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Bonello Pellonpää Traja Garlicki, Borrego Borrego dna Mijović, judecători și dl M. O’Boyle Grefierul Secțiunii Având în vedere cererea depusă la 1 mai 2000, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, Dl Dariusz Ostapiuk, este un național polonez născut în 1969 și locuiește în Strzelce Opolskie, Polonia. Datele cazului, astfel cum a fost depus de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 11 aprilie 1998, Curtea de District a Bytom (Sīd Rejonowy) ) a retras reclamantul în custodie. Curtea a considerat că detenția reclamantului este justificată de existența unor dovezi puternice împotriva acestuia și de gravitatea acuzațiilor. Curtea Regională Katowice ( Sād Okręgowy ) a susținut această decizie la 29 aprilie 1998. La 3 iulie 1998, Curtea de District a prelungit detenția reclamantului până la 9 octombrie 1998. Curtea a constatat că motivele inițiale de păstrare a reclamantului erau încă valabile. La 2 septembrie 1998, Curtea Regională a susținut această decizie. La o dată neespecificată în septembrie 1998, reclamantul a fost acuzat de a fi comis un atac. La 28 septembrie 1998, Curtea Regională a prelungit detenția reclamantului până la 30 aprilie 1999. Această decizie a fost susținută de Curtea de Apel Katowice ( Sād Apelacyjny ) la 21 octombrie 1998. La 2 și 23 noiembrie 1998, 3 martie 1999, Curtea Regională Katowice a respins cererile de eliberare ale reclamantului și a considerat, de asemenea, că „nu există motive de eliberare” menționate în art. 259 din Codul de Procedură Penală. Curtea Regională a programat prima audiere pentru 5 ianuarie 1999. Audieri ulteriore au fost desfășurate la intervale regulate de la câteva zile la mai multe luni. La 26 aprilie 1999, detenția reclamantului a fost prelungită în continuare de către Curtea Regională. Curtea a ordonat să rămână în custodie până la 30 septembrie 1999. Curtea de Apel a susținut această decizie la 2 iunie 1999. La 2 august 1999, Curtea Regională a respins cererea de eliberare a reclamantului. Curtea a repetat motivele prezentate înainte. La 24 septembrie 1999, Curtea Regională Katowice a condamnat reclamantul ca fiind acuzat și condamnat la 6 ani de închisoare. La 25 mai 2000, Curtea de Apel a anulat hotărârea de primă instanță și a remis cazul. Reclamantul a rămas în custodie. La 26 iunie 2000, Curtea Regională a prelungit detenția reclamantului până la 31 decembrie 2000, la 9 august 2000, Curtea de Apel a anulat decizia respectivă și a remis cazul la Curtea Regională pentru reexaminare. La 9 august 2000, Curtea Regională a susținut decizia inițială. Detenția reclamantului a fost ulterior prelungită de mai multe ori de către Curtea Regională. Reclamantul a apelat fără succes împotriva acestor hotărâri. La 9 august 2001, Curtea Regională Katowice a susținut hotărârea inițială și a condamnat reclamantul astfel cum a fost acuzat. La 23 mai 2002, Curtea de Apel Katowice a modificat hotărârea de primă instanță și a susținut restul. Avocatul oficial numit al reclamantului a informat instanța la 19 iunie 2002 că el nu va depune un recurs de cassare în numele său, deoarece nu există motive de depunere a acesteia. Legea internă și practicile relevante Amendamente la legislația penală În timpul material, legislația penală poloneză a fost modificată în mai multe ocazii. Reclamantul a fost reținut în reținere în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală din 1969. Acest cod nu mai este în vigoare deoarece a fost abrogat și înlocuit de Codul din 1997, care a intrat în vigoare la 1 septembrie 1998. (a) Codul de 1969 din art. 209 prevede: „Poate fi impuse măsuri preventive pentru a asigura buna desfășurare a procedurii dacă dovezile împotriva acuzatului justifică suficient avizul că a comis o infracțiune.” art. 217 a definit motivele de reținere în reținere. Această dispoziție, prevăzută, în măsura în care este cazul: „1. Se poate impune detenția pentru deținere în custodie în cazul în care: „(1) există un risc rezonabil ca un acuzat să se ascundă sau să se ascundă, în special atunci când identitatea sa nu poate fi stabilită sau nu are o locuință permanentă [în Polonia]; sau (2) există un risc rezonabil ca un acuzat să încerce să induce martorii să dea mărturie falsă sau să obstrugă conduita corectă a procedurii prin alte mijloace ilegale; În cazul în care un acuzat a fost acuzat de o infracțiune gravă sau de o infracțiune intenționată [pentru comisie a căror condamnare poate fi] responsabilă cu o condamnare de cel puțin 8 ani de închisoare, sau în cazul în care o instanță de primă instanță l-a condamnat la cel puțin 3 ani de închisoare, nevoia de a continua deținerea pentru a asigura conduita corectă a procedurii poate fi bazată pe probabilitatea ca o penalitate grea să fie impusă.” art. 222 din Codul de 1969 stabilește termenele legale de detenție pentru reținere în reținere, prevedend, în măsura în care este cazul: „3. Întreaga perioadă de detenție în reținere până la data în care instanța de primă instanță pronunță hotărârea nu poate depăși 1 an și 6 luni în cazurile privind infracțiunile. În cazurile referitoare la infracțiuni grave [infracțiunile pentru comisia a căror persoană a fost responsabilă cu o condamnare de cel puțin 3 ani de închisoare legală] această perioadă nu poate depăși doi ani. În cazuri îndeosebi justificate, Curtea Supremă poate, cu privire la o cerere formulată de instanța competentă să trateze cazul, ... prelungirea deținerii pe o altă perioadă stabilită care depășește termenele stabilite la alineatele (2) și (3), atunci când este necesar în legătură cu suspendarea procedurii sau cu observarea psihiatrică prelungită a acuzatului, atunci când trebuie obținute dovezi din străinătate sau atunci când acuzatul a obstrus în mod deliberat încheierea procedurii în termenele menționate la alineatul (3).” La 28 decembrie 1996, în temeiul Legii din 6 decembrie 1996, a fost modificat alineatul (4) din acest articol, iar motivele pentru prelungirea deținerii dincolo de termenele legale au inclus, de asemenea,: „... alte obstacole semnificative, care nu au putut fi depășite de autoritățile care desfășoară procedura...” (b) Codul 1997 art. 249 § 1 stabilește motivele generale de impunere a măsurilor preventive. „Poate fi impuse măsuri preventive pentru a asigura buna desfășurare a procedurilor și, în mod excepțional, pentru a împiedica un acuzat să comită o altă infracțiune gravă; acestea pot fi impuse numai dacă dovezile colectate demonstrează o probabilitate semnificativă că un acuzat a comis o infracțiune.” art. 258 enumera motive de detenție în reținere. Acesta prevede, în măsura în care este cazul: „1. În cazul în care: (1) există un risc rezonabil ca un acuzat să se ascundă sau să se ascundă, în special atunci când identitatea sa nu poate fi stabilită sau când nu are locuințe permanente [în Polonia]; (2) Există o teamă justificată de faptul că un acuzat va încerca să induce [maestre sau co-apăratori] să dea mărturie falsă sau să obstrucționeze calea corectă a procedurii prin alte mijloace ilegale; în cazul în care un acuzat a fost acuzat de o infracțiune gravă sau de o infracțiune pentru comisia a căror comisie poate fi responsabilă cu o sentință maximă legală de cel puțin 8 închiderea de ani, sau dacă o instanță de primă instanță l-a condamnat la cel puțin 3 ani de închisoare, necesitatea de a continua deținerea pentru a asigura conduita corectă a procedurii poate fi bazată pe probabilitatea ca o penalitate severă să fie impusă.” Codul stabilește marja de discreție în ceea ce privește continuarea unei măsuri preventive specifice. art. 257 citește, în măsura în care este cazul: „1. Nu se impune detenția în reținere dacă o altă măsură preventivă este suficientă.” art. 259, în partea sa relevantă, spune: „1. În cazul în care nu există motive speciale în contrar, detenția în reținere se ridică, în special în cazul în care privarea unui acuzat de libertate ar putea: (1) să-și pună în pericol viața sau sănătatea în mod grav; sau (2) să implice consecințe extrem de dure pentru acuzatul sau familia sa.” Codul de 1997 stabilește nu numai termenele maxime legale de detenție pentru recludere, ci, de asemenea, în art. 252 § 2, prevede că în fiecare decizie de detenție instanța competentă trebuie să stabilească termenul exact, în termenul respectiv, pentru care se menține detenția. art. 263 stabilește termenele de detenție. În versiunea aplicabilă la momentul de detenție prevăzut, în măsura în care este cazul: „1. Imposarea detenției în cursul unei anchete, instanța stabilește termenul său pentru o perioadă de maximum 3 luni; ... întreaga perioadă de detenție la închidere până la data în care se impune prima condamnare de primă instanță nu poate depăși 2 ani; Numai Curtea Supremă poate, la cererea depusă de instanța în care se întâmpină cazul sau, la faza anchetei, la cererea depusă de Procurorul General, să prelungească deținerea deținută pentru o perioadă stabilită suplimentară depășește perioadele menționate la alineatele (2) și (3), atunci când este necesar în legătură cu șederea procedurii, o observație psihiatrica prelungită a acuzatului, o prelungire a unui raport de experți, atunci când trebuie obținute dovezi într-un caz deosebit de complex sau din străinătate, atunci când acuzatul a prelungit deliberat procedurile, precum și din cauza altor obstacole semnificative care nu ar putea fi depășite.” La 20 iulie 2000, alineatul (4) a fost modificat și, de atunci, competența de a prelungi detenția dincolo de termenele prevăzute la alineatele (2) și (3) a fost conferită instanței de recurs în cadrul căror jurisdicție a fost comisă infracțiunile în cauză. 2. El se plânge în continuare în conformitate cu art. 6 § 1 de durata excesivă a procedurii. DREPTUL 1. Reclamantul se plâng în conformitate cu art. 5 § 3 din Convenție că depășește un „tempo rațional”. Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestor plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul de procedură, să comunice guvernului contestat acestor plângeri. 2. Considerând art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul își plânge procesul depășit un „temps rezonabil” în sensul acestei dispoziții. Curtea reamintește că, la 17 septembrie 2004, Legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un termen rezonabil ( Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea 2004”) a intrat în vigoare. Reclamantul nu a informat Curtea dacă, în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție, a profitat de noile remedii introduse. Cu toate acestea, Curtea consideră că nu este necesar să se stabilească dacă reclamantul a respectat reglementarea epuizării recoursurilor interne, deoarece plângerea este, în orice caz, vădit nefondată. Procedura se plângea de 4 ani, 1 lună și 12 zile, iar cazul a fost examinat de către instanțe în 4 cazuri. În ceea ce privește comportamentul autorităților, Curtea constată că procedurile în toate cazurile au progresat la un ritm acceptabil. Audierile au fost programate la intervale regulate de până la câteva luni și nu au existat perioade substanțiale de inactivitate pentru care autoritățile interne ar putea fi considerate responsabile. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că procesul reclamat nu dezvăluie o întârziere necorespunzătoare în sensul articolului 6 § Rezultă că această parte a cererii este manifestament nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se suspende examinarea plângerii reclamantei privind durata excesivă a detenției; declara restul cererii inadmisibil.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă