CtEDO 18.10.2005 Auto

KOZIK v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
18.10.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
KOZIK v. POLAND (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 25501/02 de către Roman KOZIK împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 18 octombrie 2005 în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Bonello Pellonpää Traja Garlicki, Borrego Borrego dna Mijović, judecători și dl M. O’Boyle grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 17 iulie 2001, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Roman Kozik, este un național polonez născut în 1959 și trăiește în Szczecin, Polonia. La 19 iunie 2000, reclamantul a fost arestat pe baza suspiciunilor de a fi comis o crimă. La 20 iunie 2000, Curtea de District Awinoujście (Såd Rejonowy) ) a ordonat detenția sa, considerând că detenția reclamantului a fost justificată de existența unor dovezi puternice împotriva acestuia și de gravitatea acuzațiilor. De asemenea, s-a bazat pe riscul ca reclamantul să poată absoarde sau să obstrucționeze procedura. Detenția reclamantului a fost prelungită de mai multe ori de către Curtea Regională Szczecin (SÜd Okręgowy La 7 martie 2001, procurorul a respins cererea de eliberare a reclamantului. La 26 aprilie 2001, reclamantul a fost acuzat de omucidere și fraudă. Reclamantul a rămas în custodie. La 30 ianuarie 2002, Curtea Regională Szczecin l-a condamnat ca fiind acuzat și condamnat la 15 ani de închisoare. Curtea de Apel din Poznań a anulat această hotărâre și a remis cazul la 14 mai 2002. La 13 iunie 2002, Curtea de Apel din Poznań (Sād Apelacyjny ) a ordonat ca reclamantul să rămână în custodie până la 30 septembrie 2002. La 19 iunie 2002, Curtea a refuzat cererea de eliberare a reclamantului. După aceea, detenția reclamantului a fost prelungită la fiecare 3 luni de Curtea Regională Szczecin, din aceleași motive ca înainte. Reclamantul a depus numeroase cereri de eliberare nefruntate la Curtea Regională Szczecin. La 12 septembrie 2003, Curtea Regională a prelungit detenția reclamantului până la 20 martie 2004. La 7 octombrie 2004, Curtea Regională Szczecin a condamnat reclamantul în calitate de acuzat. Curtea de Apel Poznań a susținut hotărârea de primă instanță la 29 decembrie 2004. La 28 februarie 2005, reclamantul a depus un recurs de cassare. Acțiunea este în așteptare în fața Curții Supreme (Sīd Najwyższy) Legea și practicile interne relevante Codul de procedură penală din 1997, care a intrat în vigoare la 1 septembrie 1998, definește detenția reținută în mod reținut ca una dintre așa-numitele „mesure preventive” ( środki zapobiegawcze ). Celelalte măsuri sunt cauțiune ( poręczenie majātkowe ), supravegherea poliției ( dozór politji ), garanție de către o persoană responsabilă ( poręczenie osoby godnej zaufania ), garanția unei entități sociale ( poręczenie społeczne ), interzicerea temporară a exercitării unei anumite activități ( zawieszenie oskarżonego w określonej działalności ) și interzicerea de a părăsi țara ( zakaz opuszczania kraju art. 249 § 1 stabilește motivele generale de impunere a măsurilor preventive. „Poate fi impuse măsuri preventive pentru a asigura conduita corectă a procedurii și, în mod excepțional, pentru a preveni comiterea unei infracțiuni grave a unui acuzat; acestea pot fi impuse numai dacă dovezile colectate demonstrează o probabilitate semnificativă că un acuzat a comis o infracțiune.” art. 258 enumera motive de detenție în reținere. Acesta prevede, în măsura în care este cazul: „1. În cazul în care: (1) există un risc rezonabil ca un acuzat să se ascundă sau să se ascundă, în special atunci când identitatea sa nu poate fi stabilită sau când nu are locuințe permanente [în Polonia]; (2) Există o teamă justificată de faptul că un acuzat va încerca să induce [maestre sau co-apăratori] să dea mărturie falsă sau să obstrucționeze calea corectă a procedurii prin alte mijloace ilegale; în cazul în care un acuzat a fost acuzat de o infracțiune gravă sau de o infracțiune pentru comisia a căror comisie poate fi responsabilă cu o sentință maximă legală de cel puțin 8 închiderea de ani, sau dacă o instanță de primă instanță l-a condamnat la cel puțin 3 ani de închisoare, necesitatea de a continua deținerea pentru a asigura conduita corectă a procedurii poate fi bazată pe probabilitatea ca o penalitate severă să fie impusă.” Codul stabilește marja de discreție în ceea ce privește continuarea unei măsuri preventive specifice. art. 257 citește, în măsura în care este cazul: „1. Nu se impune detenția în reținere dacă o altă măsură preventivă este suficientă.” art. 259, în partea sa relevantă, spune: „1. În cazul în care nu există motive speciale în contrar, detenția în reținere se ridică, în special în cazul în care privarea unui acuzat de libertate ar putea: (1) să-și pună în pericol viața sau sănătatea în mod grav; sau (2) să implice consecințe extrem de dure pentru acuzatul sau familia sa.” Codul de 1997 stabilește nu numai termenele maxime legale de detenție pentru recludere, ci și, la art. 252 § 2, prevede că în fiecare decizie de detenție trebuie să se stabilească termenele exacte de detenție. art. 263 stabilește termenele de detenție. În versiunea aplicabilă până la 20 iulie 2000 a prevăzut: „1. Imposarea detenției în cursul unei anchete, instanța stabilește termenul său pentru o perioadă de maximum 3 luni. În cazul în care, datorită circumstanțelor specifice ale cazului, o anchetă nu poate fi încheiată în termenul menționat la alineatul (1), instanța de primă instanță competentă să trateze cazul poate – dacă este necesar și cu privire la cererea făcută de procurorul [relevant] – să prelungească detenția pentru o perioadă [sau perioade] care, în ansamblu, nu poate depăși 12 luni. Întreaga perioadă de detenție la închidere până la data la care se impune prima condamnare în primă instanță nu poate depăși 2 ani. Numai Curtea Supremă poate, la cererea depusă de instanța în care se întâmpină cazul sau, la faza anchetei, la cererea depusă de Procurorul General, să prelungească deținerea deținută pentru o perioadă stabilită suplimentară depășește perioadele menționate la alineatele (2) și (3), atunci când este necesar în legătură cu șederea procedurii, o observație psihiatrica prelungită a acuzatului, o prelungire a unui raport de experți, atunci când trebuie obținute dovezi într-un caz deosebit de complex sau din străinătate, atunci când acuzatul a prelungit deliberat procedurile, precum și din cauza altor obstacole semnificative care nu ar putea fi depășite.” La 20 iulie 2000, alineatul (4) a fost modificat și, de atunci, competența de a prelungi detenția dincolo de termenele prevăzute la alineatele (2) și (3) a fost conferită instanței de recurs în cadrul căror jurisdicție a fost comisă infracțiunile în cauză. 2. El se plânge în continuare de nedreptatea procedurii împotriva lui. HOTĂRÂREA 1. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție cu privire la durata detenției sale în reținere. Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestor plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul de procedură, să comunice guvernului contestat acestor plângeri. (2) Fără a invoca articolele Convenției, reclamantul se plâng de nedreptatea procedurii împotriva acestuia, plângerea sa trebuie examinată în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție. Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție, nu se poate aborda decât o problemă după epuizarea tuturor măsurilor interne. În acest caz, procedurile reclamate sunt încă în așteptare în fața Curții Supreme. În consecință, această plângere este inadmisibilă pentru neepuizarea recourslor interne în sensul articolului 35 § 1 din Convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să suspende examinarea plângerii reclamantului cu privire la durata detenției anterioare; restul cererii este inadmisibil. Președintele grefierului Michael O’Boyle Nicolas Bratza

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă