SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 71558/01 prezentată de Jacek S 368/DEJ împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care a avut loc la 18 octombrie 2005 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza, președintele dlui Bonello Traja Pavlovski Garlicki Mijović, dnii Šikuta, judecători și dlui Boyle, grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 14 decembrie 1997, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, dl Jacek Sądej, resortisant polonez, născut în 1944, a decedat. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 18 februarie 1997, reclamantul, suspectat de crimă, a fost arestat și la 22 februarie 1997, pus în detenție provizorie. La 13 martie 2000, a fost condamnat de tribunalul regional la 10 ani de închisoare. La 5 octombrie 2000, tribunalul a infirmat hotărârea de condamnare și a retrimis cauza pentru reexaminare. La 5 octombrie 2000, instanța de apel a prelungit detenția provizorie, care a fost confirmată în recurs la 31 octombrie 2000. Judecătorii au susținut că condamnarea în primă instanță a persoanei în cauză, precum și declarațiile martorilor au arătat că aceasta putea fi autorul faptelor reprobabile. La 7 decembrie 2000, instanța de apel a prelungit din nou detenția reclamantului, invocând gravitatea faptelor și severitatea pedepsei, astfel cum s-a confirmat la 29 decembrie 2000. La fel s-a întâmplat și cu decizia Tribunalului Regional din 12 martie 2001, confirmată la 29 martie 2001. La 28 mai 2001, Tribunalul Regional a respins cererea reclamantului de a schimba detenția pentru o măsură mai puțin severă, invocând gravitatea faptelor comise. La 12 iunie 2001, Tribunalul Regional a prelungit din nou detenția reclamantului, decizie confirmată în apel la 10 iulie 2001. Judecătorii au considerat că motivele menținerii în detenție erau încă relevante, că a fost necesar să se obțină declarații suplimentare și au reamintit că acesta a făcut deja obiectul unui aviz de cercetare într-o altă cauză. La 10 septembrie 2001, Tribunalul Regional a prelungit din nou detenția reclamantului, decizie confirmată la 4 octombrie 2001. La 2 octombrie 2002, tribunalul regional a schimbat detenția provizorie în supraveghere polițienească și interdicția de a părăsi teritoriul. Acesta a presupus că a fost deținut timp de aproximativ cinci ani și că garanțiile oferite asigură faptul că nu va încerca să se sustragă de la justiție. GRIFS Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plângea de durata detenției sale. Curtea ia act de informațiile furnizate de guvern conform cărora persoana în cauză a decedat și constată că: ..niciunul dintre moștenitorii săi nu a dorit să continue procedura. . Ea nu a primit, de asemenea, niciun motiv de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) în fine] În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cazul din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol.
Requête n
o
71558/01
présentée par Jacek SĄDEJ
contre la Pologne
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 18 octobre 2005 en une chambre composée de
:
Sir
Nicolas
Bratza
,
président
,
MM.
G.
Bonello
,
K.
Traja
,
S.
Pavlovschi
,
L.
Garlicki
,
M
me
L.
Mijović,
MM.
J.
Šikuta,
juges
,
et de M.M.
O’Boyle,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 14 décembre 1997,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Jacek Sądej, ressortissant polonais, né en 1944, est décédé. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 18 février 1997, le requérant, soupçonné de meurtre, fut arrêté et le 22
février 1997, placé en détention provisoire.
Le 13 mars 2000, il fut condamné par le tribunal régional à une peine de dix ans de prison. Le 5 octobre 2000, la cour d’appel infirma la décision de condamnation et renvoya l’affaire pour réexamen.
Le 5 octobre 2000, la cour d’appel prolongea la détention provisoire, décision confirmée en appel le 31 octobre 2000. Les juges relevèrent que la condamnation de l’intéressé en première instance, ainsi que les déclarations des témoins démontraient qu’il pouvait être l’auteur des faits reprochés.
Le 7 décembre 2000, la cour d’appel prolongea de nouveau la détention du requérant en invoquant la gravité des faits et la sévérité de la peine encourue, décision confirmée le 29 décembre 2000. Il en fut de même pour la décision du tribunal régional du 12 mars 2001, confirmée le 29 mars 2001.
Le 28 mai 2001, le tribunal régional rejeta la demande du requérant de changer la détention pour une mesure moins sévère, en invoquant la gravité des faits commis.
Le 12 juin 2001, le tribunal régional prolongea de nouveau la détention du requérant, décision confirmée en appel le 10 juillet 2001. Les juges estimèrent que les motifs du maintien en détention étaient toujours pertinents, qu’il était nécessaire de recueillir des témoignages supplémentaires et rappelèrent que l’intéressé avait déjà fait l’objet d’un avis de recherche dans une autre affaire.
Le 10 septembre 2001, le tribunal régional prolongea de nouveau la détention du requérant, décision confirmé le 4 octobre 2001. Il fit de même le 10 décembre 2001, décision confirmée en appel le 16 janvier 2002.
Le 2 octobre 2002, le tribunal régional changea la détention provisoire en surveillance policière et l’interdiction de quitter le territoire. Il releva que l’intéressé était détenu depuis environ cinq années et que les garanties fournies permettaient de s’assurer qu’il ne tenterait pas de se soustraire à la justice.
Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaignait de la durée de sa détention.
Citant l’article 6 § 1 il se plaignait de la durée de la procédure.
La Cour prend acte des informations fournies par le Gouvernement selon lesquelles l’intéressé est décédé et constate qu’aucun de ses héritiers n’a souhaité poursuivre la procédure. Elle n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1
in fine
de la Convention). En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Michael
O’Boyle
Nicolas
Bratza
Greffier
Président