CAUZA DE CUARTA SECȚIUNE DE DANILIUC/MOLDOVA (Declarația nr. 46581/99) HOTĂRÂREA STASBOURG 18 octombrie 2005 FINAL 18/01/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Daniliuc/Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința ca Cameră compusă de: Sir Nicolas Președintele Bratza Casadevill Bonello Traja Pavlovschi Mijović Šikuta, judecători și dna F . Elens-Pasos, grefierul adjunct al secțiunii care a deliberat în privat la 27 septembrie 2005, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 46581/99) împotriva Republicii Moldova depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (nr. 46581/99) de către un național moldovenesc, dna Ecaterina Daniliuc (nr. 19 noiembrie 1997). Guvernul Moldovei („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Vitalie Pârlog. Reclamantul a afirmat, în special, că drepturile sale prevăzute de art. 6 § 1 din Convenție și prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție au fost încălcate din cauza neexecuției a două hotărâri favorabile pentru ea și din cauza anulării unuia dintre ele, în urma unei cereri de anulare (recurs annulare) de către Procuror General. Cererea a fost alocată primei secții a Curții (Regulamentul 52 § 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, camera care va lua în considerare cazul (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). La 27 aprilie 2004, o Cameră a Patra Secțiune a hotărât să se alăture admisibilității și meritelor cauzei în conformitate cu art. 29 § 3 din Convenție. FACTE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1962 și trăiește în Costești. Procedințe privind executarea hotărârii Curții de District de Ialoveni din 6 octombrie 1995. În 1995, reclamantul a depus Curtea de District Ialoveni o acțiune civilă împotriva Consiliului Municipal Costești care a solicitat compensarea pentru presupusele acte ilegale. La 6 octombrie 1995, Curtea de District Ialoveni a constatat în favoarea reclamantului și a acordat 675 lei moldoveni (MDL). Nu a fost interzis niciun recurs și hotărârea a devenit finală. 10. Între 1995 și 2003, reclamantul s-a plâns în numeroase ocazii la diferite organisme de stat în legătură cu neexecuția hotărârii din 6 octombrie 1995 11. La 11 martie 2003, după ce a fost comunicat guvernului acest caz, hotărârea din 6 octombrie 1995 a fost pusă în aplicare. Procedura privind executarea hotărârii Curții de District din 16 septembrie 1996. 12. În 1996, reclamantul a depus Curtea de District Ialoveni o acțiune civilă împotriva Consiliului Municipal Costești și a unei întreprinderi agricole private. 13. La 16 septembrie 1996, Curtea de District Ialoveni a permis acțiunea în parte și a acordat reclamantului 20 960 MDL. 14. La 26 februarie 1998, Curtea Regională de Chișinău a respins recursul Consiliului Local Costești pentru nu a plătit taxele de judecată. Hotărârea din 16 septembrie 1996 a devenit finală. 15. În 1998, reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept în care a susținut că suma compensației este insuficientă. 16. La 18 august 1998, Curtea de Apel a respins recursul și a susținut hotărârea din 16 septembrie 1996. 17. La o dată neespecificată în 2000 Oficiul Procurorului General a depus la Curtea Supremă de Justiție o cerere de anulare a hotărârilor din 16 septembrie 1996, 26 februarie 1998 și 18 august 1998. 18. Mai 2000 Curtea Supremă de Justiție a permis recursul procurorului general, a anulat hotărârile din 16 septembrie 1996, 26 februarie 1998 și 18 august 1998 și a ordonat reluarea procedurii. 19. Procedura de reînchidere a procedurii s-a încheiat cu o hotărâre finală a Curții de district Ialoveni din 2 decembrie 2002 prin care cererea reclamantului a fost eliminată din lista cazurilor de neapărare în fața instanței. II. DIRECȚIE DOMESTICĂ RELEVANTĂ 20. Legea internă relevantă a fost rezumată în Prodan c. Moldova , nr. 49806/99, § 31, CEDO 2004 .... și în Rosca c. Moldova , nr. 6267/02, § 16, 22 martie 2005. DREPTUL 21. Reclamantul s-a plâns că drepturile sale prevăzute în art. 6 § 1 din Convenția a fost încălcat de nerespectarea în timp util a hotărârilor din 6 octombrie 1995 și din 16 septembrie 1996 și de anularea hotărârii finale din 16 septembrie 1996 prin intermediul unei cereri de anulare de către Procuror General. Ea a invocat art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: „1. În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de către un tribunal ....” 22. Ea a susținut, de asemenea, că, din cauza neexecuției hotărârilor în favoarea ei și a anulării hotărârii din 16 În septembrie 1996 nu s-a putut bucura de posesiunile sale și, prin urmare, a fost încălcat dreptul ei la protecția proprietăților în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. art. 1 din Protocolul nr. 1 se citește după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție ca urmare a anulării hotărârii finale din 16 septembrie 1996 23. În scrisoarea din 27 iunie 2005, reclamantul s-a plângut de anularea hotărârii finale din 16 septembrie 1996 prin cererea de anulare. 24. Curtea reamintește faptul că „cuantificarea unei hotărâri finale este un act instantaniu, care nu creează o situație continuă, chiar dacă aceasta implică o reluare a procedurii” (a se vedea Frunze c. Moldova , nr. 42308/02, 14 septembrie 2004). Scăderea hotărârii finale în acest caz a avut loc la 17 mai 2000. Perioada de șase luni a început de la acea dată, în timp ce reclamantul a prezentat această plângere la aproximativ cinci ani mai târziu. 25. Prin urmare, plângerea a fost introdusă în afara termenului stabilit în art. 35 § 1 din Convenție și trebuie respinsă ca fiind inadmisibilă în temeiul art. 35 § 4 din Convenție. 35 § 1 din Convenție. În special, au susținut că reclamantul are posibilitatea de a depune o cerere de revizuire în temeiul art. 449 alin. j) din noul Cod de Procedură Civilă. 27. Curtea reamintește că, în temeiul art. 35 alin. § 1 din Convenție, un solicitant ar trebui să recurgă la soluții care sunt disponibile și suficiente pentru a permite soluții în ceea ce privește încălcările presupuse. Existența de remedii în cauză trebuie să fie suficient de sigură nu numai în teorie, ci în practică, în lipsa accesibilității și eficacității necesare (a se vedea, printre altele, Hotărârea Akdivar și alții c. Turcia din 16 septembrie 1996, Raportul Hotărârilor și Deciziilor 1996-IV, p. 1210, § 66). 28. Se remarcă că noul Cod de procedură civilă a intrat în vigoare la 12 iunie 2003, în timp ce presupusa neexecuție a hotărârilor finale a continuat doar până la 17 mai 2000 și, respectiv, 11 martie 2003. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că acest remediu nu era disponibil pentru reclamanți la momentul evenimentelor reclamate. 29. În consecință, Curtea consideră că cererea nu poate fi declarată inadmisibilă pentru incapacitatea de a epuiza căile de recurs interne, astfel încât această obiecție trebuie respinsă. Reclamantul a susținut că, după introducerea prezentei cereri la Curte, familia sa a devenit ținta unei campanii de intimidare conduse de Guvern. Potrivit ei, soțul ei a fost acuzat ilegal de o infracțiune penală și a fost dus la un spital psihiatric pentru o examinare medicală. Se presupune că a fost contactată de reprezentanți ai guvernului care au cerut retragerea cererii sale de la Curte. 31. Guvernul a declarat că argumentele reclamantei sunt false și difamatorii și a solicitat ca cererea să fie eliminată din lista cazurilor din cauza caracterului său abuziv. 32. Curtea consideră că, în mod normal, o cerere nu va fi respinsă ca abuzivă în temeiul articolului 35 § 3 din Convenție, pe baza faptului că a fost „offensivă” sau „defensiva” cu excepția cazului în care se bazează cu conștientiență pe fapte false. Cu toate acestea, pe baza materialului în posesia sa, Curtea nu poate concluziona că reclamantul și-a bazat acuzațiile pe informații pe care le știa false. Prin urmare, această afirmație eșuează (a se vedea Popov c. Moldova , nr. 74153/01, § 49, 18 ianuarie 2005). Concluzia privind admisibilitatea 33. Curtea consideră că plângerile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția în ceea ce privește neexecuția hotărârilor finale pun întrebări de drept suficient de grave pentru a depinde de o examinare a fondului și nu au fost stabilite alte motive de declarare inadmisibilă. Prin urmare, Curtea declară aceste plângeri admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica art. 29 § 3 din Convenția (a se vedea punctul 6 mai sus), Curtea va analiza imediat fondurile acestor plângeri. II. VIOLAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIEI 34. Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 6 § 1 a Convenției cu privire la refuzul autorităților de a executa hotărârile Curții de district Ialoveni din 6 octombrie 1995 și 16 septembrie 1996. 35. Guvernul a susținut că, având în vedere anularea hotărârii din 16 septembrie 1996 și executarea hotărârii din 6 octombrie 1995 la 17 mai 2000 și, respectiv, la 11 martie 2003, nu a existat nicio încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. 36. Principiile generale care se aplică în cazurile de acest tip sunt stabilite în Prodan c. Moldova (citate mai sus, §§ 52-53). 37. Curtea remarcă că hotărârea Curții de District de Ialoveni din 6 octombrie 1995 a rămas neexecută până la 11 martie 2003. Perioada de întârziere care trebuie luată în considerare a început doar la 12 septembrie 1997, când Convenția a intrat în vigoare cu privire la Republica Moldova. Cu toate acestea, în evaluarea raționalității întârzierii care au avut loc după data intrării în vigoare a Convenției, trebuie să se țină seama de întârzierile care au avut loc deja înainte de această dată. Perioada totală de întârziere în acest caz a fost de peste 7 ani și 5 luni, din care 5 ani și 6 luni intră în jurisdicția temporală a Curții. 38. În ceea ce privește hotărârea din 16 septembrie 1996, Curtea constată că a fost anulată de hotărârea Curții Supreme de Justiție din 17 mai 2000 și a fost reînchisă procedura. 39. Curtea observă că o situație similară a fost deja examinată în cazul Popov c. Moldova (citată mai sus), în care Curtea a constatat că faptul de a anula o hotărâre finală nu exclude responsabilitatea statului pentru o nerespectare anterioară a hotărârii într-o perioadă rezonabilă și, prin urmare, nu pune în subsol caracterul final al hotărârii în cauză. Deoarece Guvernul nu a avansat niciun motiv pentru a distinge acest caz, Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de hotărârea sa în cazul Popov. 40. Hotărârea din 16 septembrie 1996 a rămas neexecută pentru o perioadă de aproape 2 ani și 3 luni după ce a devenit executibilă și înainte de a fi anulată. 41. Curtea reiterează că nu este deschis unei autorități de stat să citeze lipsa de fonduri ca o scuză pentru a nu onora o datorie de judecată. Cu certitudine, o întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în anumite circumstanțe. Dar întârzierea nu poate fi astfel încât să afecteze esența dreptului protejat în temeiul articolului 6 §1 (a se vedea Prodan c. Moldova , citat mai sus §) 53). În cazul în cauză, Guvernul nu a furnizat motive plauzibile pentru perioadele lungi de întârziere în executarea hotărârilor în cauză, iar Curtea nu constată justificarea întârzierilor care se constată că au avut loc. 42. Curtea concluzionează că, în nerespectarea de ani de zile a măsurilor necesare pentru a se conforma deciziilor judiciare finale în cauza instantană, autoritățile moldovenești au afectat esența dreptului protejat în temeiul art. 6 § 1 și au privat dispozițiile articolului respectiv de toate efectele utile. 43. În consecință, a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție. III. ARTICOLUL 1 ALEGAT AL PROTOCOLUL 1 LA CONVENȚIE 44. Reclamantul a susținut că nerespectarea hotărârilor din 6 octombrie 1995 și 16 septembrie 1996 a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 45. Guvernul a susținut că drepturile reclamantului în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu au fost încălcate. 46. Curtea reiterează că o „claimitate” poate constitui o „poziție” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în cazul în care este suficient de stabilit pentru a fi executoare (a se vedea Prodan , citat mai sus, § 59). 47. Curtea constată că reclamantul a avut plângeri executive provenite din hotărârile din 6 octombrie 1995 și 16 septembrie 1996. 2000 a constituit, respectiv, o ingerință în dreptul ei la bucurarea pașnică a bunurilor sale, astfel cum se prevede în prima teză a articolului 1 primul paragraf din Protocolul nr. 1 la Convenție. 48. Guvernul nu a avansat nici o justificare pentru această interferență și Curtea consideră că lipsa de fonduri nu poate justifica o astfel de omisiune (a se vedea Prodan , citat mai sus, § 61). 49. În consecință, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 50. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudiciu material 51. Reclamantul a solicitat 132.915.960 EUR pentru prejudiciu material suferite ca urmare a refuzului autorităților de a executa hotărârea de la 6 Octombrie 1995. Ea a susținut că această sumă ar acoperi profitul pierdut calculat pe baza unui plan de afaceri elaborat de ea pentru reproducerea porcilor. Ea nu a solicitat nici o prejudiciu material în ceea ce privește neexecuția hotărârii din 16 septembrie 1996. 52. Guvernul a considerat ca suma reclamată de solicitant este excesivă și a contestat metoda ei de calcul. 53. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu material ca urmare a neexecuției hotărârii finale din 6 octombrie 1995, între 12 septembrie 1997 și 11 martie 2003, totuși nu acceptă metoda de calcul a reclamantului. Luând în considerare rata medie a dobânzii, astfel cum a indicat Banca Națională a Moldovei pentru perioada în cauză (a se vedea Prodan , citat mai sus, § 73 în amendă ) și circumstanțele cauzei examinate , Curtea atribuie reclamantului suma totală de 100 EUR pentru prejudiciu material . Prejudiciu moral 54. Reclamantul a solicitat 5 000 000 EUR pentru prejudiciu moral suferite ca urmare a neexecutării hotărârii finale favorabile ei . 55. Ea a susținut că nerespectarea hotărârii finale din 6 octombrie 1995 pentru o perioadă lungă de timp i-a cauzat stresul și anxietatea. 56. Guvernul nu este de acord cu suma reclamantului. 57. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi fost cauzat o anumită cantitate de stres și frustrare ca urmare a executării întârziere a hotărârii din 6 octombrie 1995 și imposibilitatea de a-și utiliza banii pentru o perioadă de mai mult de șase ani. Acesta își acordă 1000 EUR pentru prejudiciu moral. Dobânzile implicite 58. Curtea consideră oportun ca dobânzile implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. inadmisibil plângerile cu privire la anularea hotărârii din 16 septembrie 1996; declară admisibile restul plângerilor; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; declară că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, 100 EUR (o sută de euro) pentru prejudiciu material și 1000 EUR (o mie de euro) pentru prejudiciu moral, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 18 octombrie 2005, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Pasos Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului
FOURTH SECTION
CASE OF DANILIUC v. MOLDOVA
(Application no. 46581/99)
18 October 2005
FINAL
18/01/2006
This judgment will become final in the circumstances set out in Article
44 §
2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.
In the case of Daniliuc v. Moldova,
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of:
Sir
Nicolas
Bratza
,
President
,
Mr
J.
Casadevall
,
Mr
G.
Bonello
,
Mr
K.
Traja
,
Mr
S.
Pavlovschi
,
Ms
L.
Mijović
,
Mr
J.
Šikuta,
judges
,
and Mrs F
. Elens-Passos,
Deputy Section Registrar
,
Having deliberated in private on 27 September 2005,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 46581/99) against the Republic of Moldova lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Moldovan national, Ms Ecaterina Daniliuc (“the applicant”), on 19 November 1997.
2.
The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Vitalie Pârlog.
3.
The applicant alleged, in particular, that her rights provided for by Article
6 § 1 of the Convention and by Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention were violated because of the non-enforcement of two judgments favourable to her and because of the quashing of one of them following a request for annulment
(recurs în anulare)
by the Prosecutor General.
4.
The application was allocated to the First Section of the Court (Rule
52 § 1 of the Rules of Court). Within that Section, the Chamber that would consider the case (Article 27 § 1 of the Convention) was constituted as provided in Rule 26 § 1.
5.
On 1 November 2001 the Court changed the composition of its Sections (Rule 25 § 1). This case was assigned to the newly composed Fourth Section (Rule 52 § 1).
6.
On 27 April 2004 a Chamber of the Fourth Section decided to join the admissibility and merits of the case in accordance with Article 29 § 3 of the Convention.
I.
7.
The applicant was born in 1962 and lives in Costești.
1.
Proceedings concerning the enforcement of the judgment of the District Court of Ialoveni of 6 October 1995.
8.
In 1995, the applicant lodged with the Ialoveni District Court a civil action against Costești Municipal Council claiming compensation for alleged illegal acts.
9.
On 6 October 1995, the Ialoveni District Court found in favour of the applicant and awarded her 675 Moldovan lei (MDL). No appeal was lodged and the judgment became final.
10.
Between 1995 and 2003 the applicant complained on numerous occasions to different State bodies about the non-enforcement of the judgment of 6
October
1995.
11.
On 11
March
2003, after the present case was communicated to the Government, the judgment of 6
October
1995 was enforced.
2.
Proceedings concerning the enforcement of the judgment of the District Court of Ialoveni of 16 September 1996.
12.
In 1996 the applicant lodged with the Ialoveni District Court a civil action against the Costești Municipal Council and a private agricultural enterprise.
13.
On 16 September 1996, the Ialoveni District Court allowed the action in part and awarded the applicant MDL 20,960.
14.
On 26 February 1998 the Chișinău Regional Court rejected the Costești Local Council’s appeal for failure to pay the court fees. The judgment of 16 September 1996 became final.
15.
In 1998, the applicant lodged an appeal on points of law in which she argued that the amount of compensation was insufficient.
16.
On 18 August 1998, the Court of Appeal rejected the appeal and upheld the judgment of 16 September 1996.
17.
On an unspecified date in 2000 the Prosecutor General’s Office lodged with the Supreme Court of Justice a request for annulment of the judgments of 16 September 1996, 26 February 1998 and 18 August 1998.
18.
On 17
May 2000 the Supreme Court of Justice allowed the Prosecutor General’s appeal, quashed the judgments of 16 September 1996, 26
February 1998 and 18 August 1998 and ordered the re-opening of the proceedings.
19.
The re-opened proceedings ended by a final judgment of the Ialoveni District Court of 2
December
2002 by which the applicant’s application was struck out of the list of cases for failure to appear before the court.
II.
20.
The relevant domestic law has been summarised in
Prodan v.
Moldova
, no. 49806/99, § 31, ECHR 2004
‑
.... and in
Roșca v.
Moldova
, no.
6267/02, § 16, 22 March 2005.
21.
The applicant complained that her rights provided for by Article
6 §
1 of the Convention had been violated by the authorities’ failure to enforce in due time the judgments of 6 October 1995 and of 16
September 1996 and by the quashing of the final judgment of 16 September 1996 by way of a request for annulment by the Prosecutor General. She relied on Article
6 § 1 of the Convention which, insofar as relevant, provides as follows:
“1.
In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair hearing ... by a tribunal ....”
22.
She also submitted that because of the non-enforcement of the judgments in her favour and of the quashing of the judgment of 16
September 1996 she was unable to enjoy her possessions, and thus that her right to protection of property under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention had been violated. Article 1 of Protocol No.
1 reads as follows:
“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.
The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”
I.
A.
Alleged violation of Article 6 § 1 of the Convention and of Article
1 of Protocol No. 1 to the Convention as a result of the quashing of the final judgment of 16
September
1996
23.
In a letter of 27
June
2005 the applicant complained about the quashing of the final judgment of 16
September
1996 by way of a request for annulment.
24.
The Court recalls that “the quashing of a final judgment is an instantaneous act, which does not create a continuing situation, even if it entails a re-opening of the proceedings” (see
Frunze v.
Moldova
, no.
42308/02, 14 September 2004). The quashing of the final judgment in this case took place on 17 May 2000. The six-month period started running from that date while the applicant submitted this complaint some five years later.
25.
The complaint was therefore introduced outside the time-limit set down by Article 35 § 1 of the Convention and must be rejected as inadmissible pursuant to Article 35 § 4 of the Convention.
B.
Non-exhaustion of domestic remedies
26.
The Government argued that the applicant had not exhausted all the domestic remedies available to her under domestic law, as required by Article
35 § 1 of the Convention. In particular, they submitted that it was open to the applicant to lodge a revision request under Article 449 (j) of the new Code of Civil Procedure.
27.
The Court recalls that under Article 35 § 1 of the Convention normal recourse should be had by an applicant to remedies which are available and sufficient to afford redress in respect of the breaches alleged. The existence of the remedies in question must be sufficiently certain not only in theory but in practice, failing which they will lack the requisite accessibility and effectiveness (see, among other authorities, the
Akdivar and Others v.
Turkey
judgment of 16 September 1996,
Reports of Judgments and Decisions
1996-IV, p. 1210, § 66).
28.
It is noted that the new Code of Civil Procedure entered into force on 12
June 2003, while the alleged non-enforcement of the final judgments continued only until 17 May 2000 and 11 March 2003 respectively. In these circumstances the Court considers that this remedy was not available to the applicants at the time of the events complained of.
29.
The Court is accordingly of the view that the application cannot be declared inadmissible for failure to exhaust domestic remedies. This objection must consequently be dismissed.
C.
Alleged abuse of the right of petition by the applicant
30.
The applicant submitted that following the introduction of the present application with the Court, her family became the target of an intimidation campaign led by the Government. According to her, her husband was illegally charged with a criminal offence and taken to a psychiatric hospital for a medical examination. She was allegedly contacted by Government representatives who demanded the withdrawal of her application from the Court.
31.
The Government stated that the applicant’s submissions were untrue and defamatory and requested that the application be struck out of the list of cases because of its abusive character.
32.
The Court considers that an application will not normally be rejected as abusive under Article 35 § 3 of the Convention on the basis that it was “offensive” or “defamatory” unless it was knowingly based on untrue facts. However, on the basis of the material in its possession, the Court is unable to conclude that the applicant has based her allegations on information which she knew to be untrue. Accordingly, this submission fails (see
Popov v.
Moldova
, no. 74153/01, § 49, 18 January 2005).
D.
Conclusion on admissibility
33.
The Court considers that the applicant’s complaints under Article
6 §
1 and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention in respect of the non-enforcement of the final judgments raise questions of law which are sufficiently serious that their determination should depend on an examination of the merits, and no other grounds for declaring them inadmissible have been established. The Court therefore declares these complaints admissible. In accordance with its decision to apply Article
29 §
3 of the Convention (see paragraph 6 above), the Court will immediately consider the merits of these complaints.
II.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
34.
The applicant complained under Articles 6 § 1 of the Convention about the refusal of the authorities to execute the judgments of the Ialoveni District Court of 6 October 1995 and 16
September
1996.
35.
The Government submitted that in view of the quashing of the judgment of 16
September
1996 and of enforcement of the judgment of 6
October 1995 on 17
May
2000 and on 11
March
2003 respectively, there was no violation of Article 6 § 1 of the Convention.
36.
The general principles which apply in cases of this type are set out in
Prodan v. Moldova
(cited above, §§ 52-53).
37.
The Court notes that the Ialoveni District Court’s judgment of 6
October 1995 remained unenforced until 11 March 2003. The period of delay to be taken into account began only on 12 September 1997, when the Convention entered into force with respect to the Republic of Moldova. However, in assessing the reasonableness of the delay which occurred after the date of entry into force of the Convention, account must be taken of delays which had already occurred before that date. The total period of delay in this case was over 7 years and 5 months, of which 5 years and 6 months falls within the temporal jurisdiction of the Court.
38.
As regards the judgment of 16 September 1996, the Court notes that it was quashed by the judgment of the Supreme Court of Justice of 17
May 2000 and the proceedings were re-opened.
39.
The Court observes that a similar situation has already been examined in the case of
Popov v. Moldova
(cited above), in which the Court found that the fact of the quashing of a final judgment did not exclude the State’s responsibility for a prior failure to enforce the judgment within a reasonable period and consequently did not call into question the final nature of the judgment in question. Since the Government have failed to advance any grounds for distinguishing the present case, the Court finds no reason to depart from its decision in the
Popov
case.
40.
The judgment of 16 September 1996 remained unenforced for a period of almost 2 years and 3 months after it became enforceable and before it was quashed.
41.
The Court reiterates that it is not open to a State authority to cite lack of funds as an excuse for not honouring a judgment debt. Admittedly, a delay in the execution of a judgment may be justified in particular circumstances. But the delay may not be such as to impair the essence of the right protected under Article 6 §1 (see
Prodan v. Moldova
, cited above, §
53). In the present case, the Government have provided no plausible reasons for the long periods of delay in the enforcement of the judgments in question and the Court finds no justification for the delays which are found to have occurred.
42.
The Court concludes that in failing for years to take the necessary measures to comply with the final judicial decisions in the instant case, the Moldovan authorities impaired the essence of the right protected under Article 6 § 1 and deprived the provisions of that Article of all useful effect.
43.
There has accordingly been a violation of Article 6 § 1 of the Convention.
III.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL NO. 1 TO THE CONVENTION
44.
The applicant maintained that the failure of the authorities to execute the judgments of 6 October 1995 and 16
September
1996 violated Article
1 of Protocol No. 1 to the Convention.
45.
The Government submitted that the applicant’s rights under Article
1 of Protocol No. 1 to the Convention had not been violated.
46.
The Court reiterates that a “claim” can constitute a “possession” within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention if it is sufficiently established to be enforceable (see
Prodan
, cited above, § 59).
47.
The Court notes that the applicant had enforceable claims deriving from the judgments of 6 October 1995 and 16 September 1996. It follows that the impossibility for the applicant to obtain the execution of the judgments until 11
March
2003 and 17
May
2000 respectively, constituted an interference with her right to peaceful enjoyment of her possessions, as set out in the first sentence of the first paragraph of Article 1 of Protocol
No.
1 to the Convention.
48.
The Government have not advanced any justification for this interference and the Court considers that lack of funds cannot justify such an omission (see
Prodan
, cited above, § 61).
49.
There has accordingly been a violation of Article
1 of Protocol No.
1 to the Convention.
IV.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
50.
Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
A.
Pecuniary damage
51.
The applicant claimed EUR 132,915,960 for pecuniary damage suffered as a result of the refusal of the authorities to enforce the judgment of 6
October 1995. She claimed that this amount would cover the lost profit calculated on the basis of a business plan elaborated by her for the breeding of pigs. She did not claim any pecuniary damage in respect of the non-enforcement of the judgment of 16 September 1996.
52.
The Government considered the amount claimed by the applicant to be excessive and contested her method of calculation.
53.
The Court considers that the applicant must have suffered pecuniary damage as a result of the non-execution of the final judgment of 6
October 1995, between 12 September 1997 and 11 March 2003, however it does not accept the applicant’s method of calculation. Taking into consideration the average interest rate as indicated by the National Bank of Moldova for the period in question (see
Prodan
, cited above, § 73
in fine
) and the circumstances of the case under consideration, the Court awards the applicant the total sum of EUR 100 for pecuniary damages.
B.
Non-Pecuniary Damage
54.
The applicant claimed EUR 5,000,000 for non-pecuniary damage suffered as a result of the non-enforcement of the final judgment favourable to her.
55.
She argued that the failure to enforce the final judgment of 6
October 1995 for a long period of time caused her stress and anxiety.
56.
The Government disagreed with the amount claimed by the applicant.
57.
The Court considers that the applicant must have been caused a certain amount of stress and frustration as a result of the late enforcement of the judgment of 6
October
1995 and of the impossibility to use her money for a period of more than six years. It awards her EUR 1,000 for non-pecuniary damage.
C.
Default interest
58.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Declares
inadmissible the complaints about the quashing of the judgment of 16 September 1996;
2.
Declares
admissible the remainder of the complaints;
3.
Holds
that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;
4.
Holds
that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention;
5.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article 44 § 2 of the Convention, EUR 100 (one hundred euros) for pecuniary damage and EUR 1,000 (one thousand euros) for non-pecuniary damage, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
6.
Dismisses
the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 18 October 2005, pursuant to Rule
77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Françoise
Elens-Passos
Nicolas
Bratza
Deputy Registrar
President