CtEDO 18.10.2005 Auto

CASE OF DANILIUC v. MOLDOVA

RESPONDENT
MDA
HOTĂRÂRE
18.10.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Violation of P1-1;Remainder inadmissible;Pecuniary damage - financial award;Non-pecuniary damage - financial award
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF DANILIUC v. MOLDOVA (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

CAUZA DE CUARTA SECȚIUNE DE DANILIUC/MOLDOVA (Declarația nr. 46581/99) HOTĂRÂREA STASBOURG 18 octombrie 2005 FINAL 18/01/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Daniliuc/Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința ca Cameră compusă de: Sir Nicolas Președintele Bratza Casadevill Bonello Traja Pavlovschi Mijović Šikuta, judecători și dna F . Elens-Pasos, grefierul adjunct al secțiunii care a deliberat în privat la 27 septembrie 2005, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 46581/99) împotriva Republicii Moldova depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (nr. 46581/99) de către un național moldovenesc, dna Ecaterina Daniliuc (nr. 19 noiembrie 1997). Guvernul Moldovei („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Vitalie Pârlog. Reclamantul a afirmat, în special, că drepturile sale prevăzute de art. 6 § 1 din Convenție și prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție au fost încălcate din cauza neexecuției a două hotărâri favorabile pentru ea și din cauza anulării unuia dintre ele, în urma unei cereri de anulare (recurs annulare) de către Procuror General. Cererea a fost alocată primei secții a Curții (Regulamentul 52 § 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, camera care va lua în considerare cazul (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). La 27 aprilie 2004, o Cameră a Patra Secțiune a hotărât să se alăture admisibilității și meritelor cauzei în conformitate cu art. 29 § 3 din Convenție. FACTE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1962 și trăiește în Costești. Procedințe privind executarea hotărârii Curții de District de Ialoveni din 6 octombrie 1995. În 1995, reclamantul a depus Curtea de District Ialoveni o acțiune civilă împotriva Consiliului Municipal Costești care a solicitat compensarea pentru presupusele acte ilegale. La 6 octombrie 1995, Curtea de District Ialoveni a constatat în favoarea reclamantului și a acordat 675 lei moldoveni (MDL). Nu a fost interzis niciun recurs și hotărârea a devenit finală. 10. Între 1995 și 2003, reclamantul s-a plâns în numeroase ocazii la diferite organisme de stat în legătură cu neexecuția hotărârii din 6 octombrie 1995 11. La 11 martie 2003, după ce a fost comunicat guvernului acest caz, hotărârea din 6 octombrie 1995 a fost pusă în aplicare. Procedura privind executarea hotărârii Curții de District din 16 septembrie 1996. 12. În 1996, reclamantul a depus Curtea de District Ialoveni o acțiune civilă împotriva Consiliului Municipal Costești și a unei întreprinderi agricole private. 13. La 16 septembrie 1996, Curtea de District Ialoveni a permis acțiunea în parte și a acordat reclamantului 20 960 MDL. 14. La 26 februarie 1998, Curtea Regională de Chișinău a respins recursul Consiliului Local Costești pentru nu a plătit taxele de judecată. Hotărârea din 16 septembrie 1996 a devenit finală. 15. În 1998, reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept în care a susținut că suma compensației este insuficientă. 16. La 18 august 1998, Curtea de Apel a respins recursul și a susținut hotărârea din 16 septembrie 1996. 17. La o dată neespecificată în 2000 Oficiul Procurorului General a depus la Curtea Supremă de Justiție o cerere de anulare a hotărârilor din 16 septembrie 1996, 26 februarie 1998 și 18 august 1998. 18. Mai 2000 Curtea Supremă de Justiție a permis recursul procurorului general, a anulat hotărârile din 16 septembrie 1996, 26 februarie 1998 și 18 august 1998 și a ordonat reluarea procedurii. 19. Procedura de reînchidere a procedurii s-a încheiat cu o hotărâre finală a Curții de district Ialoveni din 2 decembrie 2002 prin care cererea reclamantului a fost eliminată din lista cazurilor de neapărare în fața instanței. II. DIRECȚIE DOMESTICĂ RELEVANTĂ 20. Legea internă relevantă a fost rezumată în Prodan c. Moldova , nr. 49806/99, § 31, CEDO 2004 .... și în Rosca c. Moldova , nr. 6267/02, § 16, 22 martie 2005. DREPTUL 21. Reclamantul s-a plâns că drepturile sale prevăzute în art. 6 § 1 din Convenția a fost încălcat de nerespectarea în timp util a hotărârilor din 6 octombrie 1995 și din 16 septembrie 1996 și de anularea hotărârii finale din 16 septembrie 1996 prin intermediul unei cereri de anulare de către Procuror General. Ea a invocat art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: „1. În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de către un tribunal ....” 22. Ea a susținut, de asemenea, că, din cauza neexecuției hotărârilor în favoarea ei și a anulării hotărârii din 16 În septembrie 1996 nu s-a putut bucura de posesiunile sale și, prin urmare, a fost încălcat dreptul ei la protecția proprietăților în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. art. 1 din Protocolul nr. 1 se citește după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție ca urmare a anulării hotărârii finale din 16 septembrie 1996 23. În scrisoarea din 27 iunie 2005, reclamantul s-a plângut de anularea hotărârii finale din 16 septembrie 1996 prin cererea de anulare. 24. Curtea reamintește faptul că „cuantificarea unei hotărâri finale este un act instantaniu, care nu creează o situație continuă, chiar dacă aceasta implică o reluare a procedurii” (a se vedea Frunze c. Moldova , nr. 42308/02, 14 septembrie 2004). Scăderea hotărârii finale în acest caz a avut loc la 17 mai 2000. Perioada de șase luni a început de la acea dată, în timp ce reclamantul a prezentat această plângere la aproximativ cinci ani mai târziu. 25. Prin urmare, plângerea a fost introdusă în afara termenului stabilit în art. 35 § 1 din Convenție și trebuie respinsă ca fiind inadmisibilă în temeiul art. 35 § 4 din Convenție. 35 § 1 din Convenție. În special, au susținut că reclamantul are posibilitatea de a depune o cerere de revizuire în temeiul art. 449 alin. j) din noul Cod de Procedură Civilă. 27. Curtea reamintește că, în temeiul art. 35 alin. § 1 din Convenție, un solicitant ar trebui să recurgă la soluții care sunt disponibile și suficiente pentru a permite soluții în ceea ce privește încălcările presupuse. Existența de remedii în cauză trebuie să fie suficient de sigură nu numai în teorie, ci în practică, în lipsa accesibilității și eficacității necesare (a se vedea, printre altele, Hotărârea Akdivar și alții c. Turcia din 16 septembrie 1996, Raportul Hotărârilor și Deciziilor 1996-IV, p. 1210, § 66). 28. Se remarcă că noul Cod de procedură civilă a intrat în vigoare la 12 iunie 2003, în timp ce presupusa neexecuție a hotărârilor finale a continuat doar până la 17 mai 2000 și, respectiv, 11 martie 2003. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că acest remediu nu era disponibil pentru reclamanți la momentul evenimentelor reclamate. 29. În consecință, Curtea consideră că cererea nu poate fi declarată inadmisibilă pentru incapacitatea de a epuiza căile de recurs interne, astfel încât această obiecție trebuie respinsă. Reclamantul a susținut că, după introducerea prezentei cereri la Curte, familia sa a devenit ținta unei campanii de intimidare conduse de Guvern. Potrivit ei, soțul ei a fost acuzat ilegal de o infracțiune penală și a fost dus la un spital psihiatric pentru o examinare medicală. Se presupune că a fost contactată de reprezentanți ai guvernului care au cerut retragerea cererii sale de la Curte. 31. Guvernul a declarat că argumentele reclamantei sunt false și difamatorii și a solicitat ca cererea să fie eliminată din lista cazurilor din cauza caracterului său abuziv. 32. Curtea consideră că, în mod normal, o cerere nu va fi respinsă ca abuzivă în temeiul articolului 35 § 3 din Convenție, pe baza faptului că a fost „offensivă” sau „defensiva” cu excepția cazului în care se bazează cu conștientiență pe fapte false. Cu toate acestea, pe baza materialului în posesia sa, Curtea nu poate concluziona că reclamantul și-a bazat acuzațiile pe informații pe care le știa false. Prin urmare, această afirmație eșuează (a se vedea Popov c. Moldova , nr. 74153/01, § 49, 18 ianuarie 2005). Concluzia privind admisibilitatea 33. Curtea consideră că plângerile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția în ceea ce privește neexecuția hotărârilor finale pun întrebări de drept suficient de grave pentru a depinde de o examinare a fondului și nu au fost stabilite alte motive de declarare inadmisibilă. Prin urmare, Curtea declară aceste plângeri admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica art. 29 § 3 din Convenția (a se vedea punctul 6 mai sus), Curtea va analiza imediat fondurile acestor plângeri. II. VIOLAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIEI 34. Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 6 § 1 a Convenției cu privire la refuzul autorităților de a executa hotărârile Curții de district Ialoveni din 6 octombrie 1995 și 16 septembrie 1996. 35. Guvernul a susținut că, având în vedere anularea hotărârii din 16 septembrie 1996 și executarea hotărârii din 6 octombrie 1995 la 17 mai 2000 și, respectiv, la 11 martie 2003, nu a existat nicio încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. 36. Principiile generale care se aplică în cazurile de acest tip sunt stabilite în Prodan c. Moldova (citate mai sus, §§ 52-53). 37. Curtea remarcă că hotărârea Curții de District de Ialoveni din 6 octombrie 1995 a rămas neexecută până la 11 martie 2003. Perioada de întârziere care trebuie luată în considerare a început doar la 12 septembrie 1997, când Convenția a intrat în vigoare cu privire la Republica Moldova. Cu toate acestea, în evaluarea raționalității întârzierii care au avut loc după data intrării în vigoare a Convenției, trebuie să se țină seama de întârzierile care au avut loc deja înainte de această dată. Perioada totală de întârziere în acest caz a fost de peste 7 ani și 5 luni, din care 5 ani și 6 luni intră în jurisdicția temporală a Curții. 38. În ceea ce privește hotărârea din 16 septembrie 1996, Curtea constată că a fost anulată de hotărârea Curții Supreme de Justiție din 17 mai 2000 și a fost reînchisă procedura. 39. Curtea observă că o situație similară a fost deja examinată în cazul Popov c. Moldova (citată mai sus), în care Curtea a constatat că faptul de a anula o hotărâre finală nu exclude responsabilitatea statului pentru o nerespectare anterioară a hotărârii într-o perioadă rezonabilă și, prin urmare, nu pune în subsol caracterul final al hotărârii în cauză. Deoarece Guvernul nu a avansat niciun motiv pentru a distinge acest caz, Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de hotărârea sa în cazul Popov. 40. Hotărârea din 16 septembrie 1996 a rămas neexecută pentru o perioadă de aproape 2 ani și 3 luni după ce a devenit executibilă și înainte de a fi anulată. 41. Curtea reiterează că nu este deschis unei autorități de stat să citeze lipsa de fonduri ca o scuză pentru a nu onora o datorie de judecată. Cu certitudine, o întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în anumite circumstanțe. Dar întârzierea nu poate fi astfel încât să afecteze esența dreptului protejat în temeiul articolului 6 §1 (a se vedea Prodan c. Moldova , citat mai sus §) 53). În cazul în cauză, Guvernul nu a furnizat motive plauzibile pentru perioadele lungi de întârziere în executarea hotărârilor în cauză, iar Curtea nu constată justificarea întârzierilor care se constată că au avut loc. 42. Curtea concluzionează că, în nerespectarea de ani de zile a măsurilor necesare pentru a se conforma deciziilor judiciare finale în cauza instantană, autoritățile moldovenești au afectat esența dreptului protejat în temeiul art. 6 § 1 și au privat dispozițiile articolului respectiv de toate efectele utile. 43. În consecință, a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție. III. ARTICOLUL 1 ALEGAT AL PROTOCOLUL 1 LA CONVENȚIE 44. Reclamantul a susținut că nerespectarea hotărârilor din 6 octombrie 1995 și 16 septembrie 1996 a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 45. Guvernul a susținut că drepturile reclamantului în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu au fost încălcate. 46. Curtea reiterează că o „claimitate” poate constitui o „poziție” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în cazul în care este suficient de stabilit pentru a fi executoare (a se vedea Prodan , citat mai sus, § 59). 47. Curtea constată că reclamantul a avut plângeri executive provenite din hotărârile din 6 octombrie 1995 și 16 septembrie 1996. 2000 a constituit, respectiv, o ingerință în dreptul ei la bucurarea pașnică a bunurilor sale, astfel cum se prevede în prima teză a articolului 1 primul paragraf din Protocolul nr. 1 la Convenție. 48. Guvernul nu a avansat nici o justificare pentru această interferență și Curtea consideră că lipsa de fonduri nu poate justifica o astfel de omisiune (a se vedea Prodan , citat mai sus, § 61). 49. În consecință, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 50. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudiciu material 51. Reclamantul a solicitat 132.915.960 EUR pentru prejudiciu material suferite ca urmare a refuzului autorităților de a executa hotărârea de la 6 Octombrie 1995. Ea a susținut că această sumă ar acoperi profitul pierdut calculat pe baza unui plan de afaceri elaborat de ea pentru reproducerea porcilor. Ea nu a solicitat nici o prejudiciu material în ceea ce privește neexecuția hotărârii din 16 septembrie 1996. 52. Guvernul a considerat ca suma reclamată de solicitant este excesivă și a contestat metoda ei de calcul. 53. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu material ca urmare a neexecuției hotărârii finale din 6 octombrie 1995, între 12 septembrie 1997 și 11 martie 2003, totuși nu acceptă metoda de calcul a reclamantului. Luând în considerare rata medie a dobânzii, astfel cum a indicat Banca Națională a Moldovei pentru perioada în cauză (a se vedea Prodan , citat mai sus, § 73 în amendă ) și circumstanțele cauzei examinate , Curtea atribuie reclamantului suma totală de 100 EUR pentru prejudiciu material . Prejudiciu moral 54. Reclamantul a solicitat 5 000 000 EUR pentru prejudiciu moral suferite ca urmare a neexecutării hotărârii finale favorabile ei . 55. Ea a susținut că nerespectarea hotărârii finale din 6 octombrie 1995 pentru o perioadă lungă de timp i-a cauzat stresul și anxietatea. 56. Guvernul nu este de acord cu suma reclamantului. 57. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi fost cauzat o anumită cantitate de stres și frustrare ca urmare a executării întârziere a hotărârii din 6 octombrie 1995 și imposibilitatea de a-și utiliza banii pentru o perioadă de mai mult de șase ani. Acesta își acordă 1000 EUR pentru prejudiciu moral. Dobânzile implicite 58. Curtea consideră oportun ca dobânzile implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. inadmisibil plângerile cu privire la anularea hotărârii din 16 septembrie 1996; declară admisibile restul plângerilor; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; declară că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, 100 EUR (o sută de euro) pentru prejudiciu material și 1000 EUR (o mie de euro) pentru prejudiciu moral, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 18 octombrie 2005, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Pasos Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă