A DOUA SECȚIUNEA CAUZA CARVALHO ACABADO c. PORTUGALIA (solicitarea n 30533/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 18 octombrie 2005 DEFINITIVF 15/02/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cazul Carvalho Ababado c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte Cabral Barreto Butkevych mei Mularoni Fura-Sandström Jočienė, domnii Popović, judecătorii și dnii Dolle, graffière de secțiune, după ce a deliberat în camera Consiliului la 27 septembrie 2005, a adoptat hotărârea adoptată la această dată, La originea cauzei se află o cerere (n 3003/03) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și a cărei resortisantă a acestui stat, Maria José Carvalho Ababado ( B. Bagulho Albino și J. Pires de Lima, avocați din Lisabona. Guvernul portughez ( La 2 noiembrie 2004, a doua secțiune a decis să comunice cererea guvernului, prevalând de dispozițiile articolului 29 alineatul (3), a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. La 30 mai 2005, președintele camerei a acceptat cererea recurentei de a-și trata cazul cu prioritate (art. 41 din Regulamentul de procedură). CIRCONSTANȚELE SPĂLȚIEI Recurenta s-a născut în 1915 și a locuit în Estoril (Portugalia). Recurenta era proprietara mai multor terenuri, cu o suprafață totală de aproximativ 1 330 ha, care au făcut obiectul unei exproprieri în 1975 în cadrul politicii de reformă agrară. Legislația relevantă în acest domeniu prevedea că proprietarii își pot exercita, în anumite condiții, dreptul de rezervă (a se spuneito de reserva) pe o parte a terenului pentru a-și continua activitatea agricolă și prevedea, de asemenea, despăgubirea persoanelor interesate; suma, termenul și condițiile de plată a unei astfel de despăgubiri rămân de definit. În urma exercitării dreptului de rezervă, până la 2 aprilie 1999 cel târziu reclamanta era deja în posesia aproape tuturor terenurilor, cu excepția unei părți de aproximativ 100 de hectare, care nu a fost returnată; reclamanta a primit ca subvenție, între 1979 și 1981, suma de 130 000 PTE. 10. Prin intermediul unui decret ministerial comun al ministrului agriculturii și al secretarului de stat la Trezorerie din 7 februarie 2003, adus la cunoștința recurentei la 12 martie 2003, despăgubirea definitivă a fost stabilită la 9 926 382 PTE, sumă la care a fost dedusă suma primită ca subvenție. Pe de altă parte, reclamanta trebuia să primească suma de 51 386 EUR cu titlu de dobânzi. 11. La o dată nespecificată, recurenta a atacat această decizie în fața Curții Supreme Administrative. La data prezentării observațiilor recurentei, la 24 mai 2005, această procedură era încă în curs de desfășurare, fără ca recurenta să fi primit despăgubirea în cauză. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTS 12. Hotărârea Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao și alții c. Portugalia 29813/96 și 3029/96, CEDO 2000-I) descrie, la punctele 31-37, dreptul și practica internă relevante în materie de reformă agrară. Trebuie adăugat că Tribunalul Constituțional și-a confirmat jurisprudența în această privință (hotărârea Almeida Garrett citată anterior, punctul 37) prin Hotărârea nr. 85/03/T din 12 februarie 2003 privind dreptul la violare al articolului 1 din PROTOCOLUL nr. 13. Recurenta susține că lipsa de plată până în prezent a despăgubirii definitive la care avea dreptul aduce atingere dreptului la respectarea bunurilor sale, prevăzut la art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 14. Guvernul se opune acestei teze. Cu privire la admisibilitatea 15. Curtea constată că cererea nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Guvernul susține că nu există nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1. După ce a reamintit că această dispoziție nu impune o compensare integrală, el subliniază că modalitățile de plată alese nu aduc atingere principiului proporționalității, inerent dreptului la respectarea bunurilor. Curtea amintește că a fost deja chemată să examineze cauze similare în ceea ce privește politica de compensare a naționalizărilor și a exproprierilor care a avut loc în Portugalia în 1975 (a se vedea Hotărârea Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao și alții, citată anterior, precum și Hotărârea Jorge Nina Jorge și alții c. Portugalia, nr 52662/99, 19 februarie 2004, Mora do Vale și alții c. Portugalia, 53468/99, 29 iulie 2004, Geraldes Barba c. Portugalia, n 61009/00, 4 noiembrie 2004 și Calheiros Lopes și alții c. Portugalia, nr. 69338/01, 7 iunie 2005). În toate aceste cazuri, Comisia a concluzionat că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1, întrucât părțile interesate au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre, pe de o parte, cerințele de interes general și, pe de altă parte, protecția dreptului la respectarea bunurilor. 19. Curtea nu percepe niciun motiv pentru a se abate de la această jurisprudență în prezenta cauză. În această privință, Curtea constată că titlurile datoriei publice reprezentative pentru valoarea totală a despăgubirii definitive nu fuseseră puse încă la dispoziția recurentei la 24 mai 2005. Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona Curții că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 21. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 412 EUR (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit și solicită, de asemenea, 50 000 EUR pentru daune morale. 23. Guvernul consideră aceste sume excesive și disproporționate în raport cu presupusa încălcare. 24. Curtea arată mai întâi că reclamanta a suferit un prejudiciu material, care corespunde diferenței dintre dobânda care trebuie primită în temeiul legislației relevante și deprecierea monetară în Portugalia în perioada respectivă, care a debutat la 9 noiembrie 1978, data intrării în vigoare a Convenției cu privire la Portugalia, și nu se încheiase încă la 24 mai 2005, despăgubirea definitivă nefiind încă plătită. Într-adevăr, sumele pe care recurenta trebuia să le primească nu au fost puse la dispoziția sa în termenele prevăzute de legislația internă relevantă, iar rata dobânzii moratoriu a fost prea mică în comparație cu deprecierea monedei în perioada în cauză (a se vedea Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao și alții c. Portugalia (satisfacție echitabilă); 29813/96 și 3029/96, § 22 și 23, 10 aprilie 2001. 25. Cu toate acestea, calculul exact al unui astfel de prejudiciu se confruntă cu dificultăți, despăgubirea stabilită pentru reclamant ținând cont deja, într-o anumită măsură, de scurgerea timpului (a se vedea Calheiros Lopes și altele) Cu toate că suma indicată cu titlu de dobânzi, deși importantă, este, în mod evident, insuficientă pentru a compensa perioada de timp în cauză în prezenta cauză. 26. Întrucât prejudiciul recurentei este, prin urmare, dificil de calculat, Curtea decide să îl calculeze în echitate, astfel cum permite art. 41 din Convenție, ținând seama și de prejudiciul moral incontestabil suferit din cauza încălcării constatate și consideră că este rezonabil să se aloce 20 000 EUR pentru prejudicii materiale și morale. În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, precum și de faptul că problema în litigiu a fost deja examinată de mai multe ori în cadrul altor cauze, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR, indiferent de costurile suportate și de acordul acordat recurentei. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție afirmă că Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 20 000 EUR (8 000 EUR) pentru daune materiale și morale și 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată; de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 18 octombrie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte
DEUXIÈME SECTION
CARVALHO ACABADO c. PORTUGAL
(Requête n
o
30533/03)
ARRÊT
18 octobre 2005
15/02/2006
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Carvalho Acabado c. Portugal,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
I.
Cabral Barreto
,
V.
Butkevych
,
M
mes
A.
Mularoni
,
E.
Fura-Sandström
,
D.
Jočienė,
MM.
D.
Popović,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 27 septembre 2005,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
30533/03) dirigée contre la République portugaise et dont une ressortissante de cet Etat, M
me
Maria José Carvalho Acabado («
la requérante
»), a saisi la Cour le 12
septembre
2003 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
es
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. J. Miguel, procureur général adjoint.
3.
Le 2 novembre 2004, la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant des dispositions de l'article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l'affaire.
4.
Le 30 mai 2005, le président de la chambre a accepté la demande de la requérante de traiter son affaire en priorité (article 41 du règlement).
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
5.
La requérante est née en 1915 et réside à Estoril (Portugal).
6.
La requérante était la propriétaire de plusieurs terrains, d'une superficie totale de 1
330 hectares environ, qui firent l'objet d'une expropriation en 1975 dans le cadre de la politique relative à la réforme agraire.
7.
La législation pertinente en la matière prévoyait que les propriétaires pouvaient, sous certaines conditions, exercer leur droit de «
réserve
» (
direito de reserva
) sur une partie des terrains afin d'y poursuivre leurs activités agricoles. Elle prévoyait par ailleurs l'indemnisation des intéressés. Le montant, le délai et les conditions de paiement d'une telle indemnisation restaient à définir.
8.
Suite à l'exercice de son droit de réserve, au 2 avril 1999 au plus tard la requérante était déjà en possession de la presque totalité des terrains, sauf s'agissant d'une partie de 100 hectares environ, qui ne fut pas retournée.
9.
La requérante reçut à titre de subvention, entre 1979 et 1981, le montant de 130
10.
Par un arrêté ministériel conjoint du ministre de l'Agriculture et du secrétaire d'Etat au Trésor en date du 7 février 2003, porté à la connaissance de la requérante le 12 mars 2003, l'indemnisation définitive fut fixée à 9
926
382 PTE, montant auquel fut déduit la somme reçue à titre de subvention. La requérante devait recevoir par ailleurs la somme de 51
386
euros à titre d'intérêts.
11.
A une date non précisée, la requérante attaqua cette décision devant la Cour suprême administrative. A la date de la présentation des observations de la requérante, le 24 mai 2005, cette procédure était toujours pendante, sans que la requérante ait reçu l'indemnisation en cause.
II.
12.
L'arrêt
Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres c. Portugal
(n
os
29813/96 et 30229/96, CEDH 2000-I) décrit, en ses paragraphes 31 à 37, le droit et la pratique internes pertinents en matière de réforme agraire. Il convient d'ajouter que le Tribunal constitutionnel a confirmé sa jurisprudence en la matière (arrêt
Almeida Garrett
précité, § 37) par son arrêt n
o
85/03/T du 12 février 2003.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
13.
La requérante allègue que le défaut de paiement à ce jour de l'indemnisation définitive à laquelle elle avait droit porte atteinte au droit au respect de ses biens, prévu par l'article 1 du Protocole nº 1, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.
»
14.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse.
A.
Sur la recevabilité
15.
La Cour constate que la requête n'est pas manifestement mal fondée au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs que celle-ci ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable.
B.
Sur le fond
16.
Le Gouvernement soutient qu'il n'y a aucune violation de l'article 1 du Protocole nº 1. Après avoir rappelé que cette disposition n'exige pas une compensation intégrale, il souligne que les modalités de paiement choisies ne portent pas atteinte au principe de la proportionnalité, inhérent au droit au respect des biens.
17.
La requérante réaffirme sa position.
18.
La Cour rappelle qu'elle a déjà été appelée à examiner des affaires similaires, s'agissant de la politique d'indemnisation des nationalisations et expropriations ayant eu lieu au Portugal en 1975 (voir l'arrêt
Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres
précité, ainsi que les arrêts
Jorge Nina Jorge et autres c. Portugal
, n
o
52662/99, 19 février 2004,
Mora do Vale et autres c. Portugal
, n
o
53468/99, 29 juillet 2004,
Geraldes Barba c. Portugal
, n
o
61009/00, 4 novembre 2004 et
Calheiros Lopes et autres c. Portugal
, nº 69338/01, 7 juin 2005). Dans toutes ces affaires, elle a conclu à la violation de l'article 1 du Protocole n
o
1, considérant que les intéressés avaient eu à supporter une charge spéciale et exorbitante ayant rompu le juste équilibre devant régner entre, d'une part, les exigences de l'intérêt général et, d'autre part, la sauvegarde du droit au respect des biens.
19.
La Cour n'aperçoit pas de motifs justifiant de s'écarter de cette jurisprudence dans la présente affaire. Elle observe à cet égard que les titres de la dette publique représentatifs du montant total de l'indemnisation définitive n'avaient pas encore, au 24 mai 2005, été mis à la disposition de la requérante.
20.
Ces éléments suffisent à la Cour pour conclure qu'il y a eu violation de l'article 1 du Protocole nº 1.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
21.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
22.
La requérante réclame 1
142
412 euros (EUR) au titre du préjudice matériel qu'elle aurait subi. Elle demande par ailleurs 50
000 EUR pour dommage moral.
23.
Le Gouvernement estime ces sommes excessives et disproportionnées par rapport à la violation alléguée.
24.
La Cour relève d'abord que la requérante a subi un préjudice matériel, correspondant à la différence entre les intérêts à recevoir aux termes de la législation pertinente et la dépréciation monétaire au Portugal pendant la période concernée, qui a débutée le 9 novembre 1978, date de l'entrée en vigueur de la Convention à l'égard du Portugal, et ne s'était pas encore terminée au 24 mai 2005, l'indemnisation définitive n'ayant pas encore été versée. En effet, les sommes que la requérante devait recevoir n'ont pas été mises à sa disposition dans les délais prévus par la législation interne pertinente et le taux d'intérêt moratoire a été trop bas par rapport à la dépréciation de la monnaie pendant la période en cause (voir
Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres c. Portugal
(satisfaction équitable), n
os
29813/96 et 30229/96, §§ 22 et 23, 10 avril 2001).
25.
Le calcul précis d'un tel préjudice se heurte toutefois à des difficultés, l'indemnisation fixée à la requérante tenant en effet déjà compte, dans une certaine mesure, de l'écoulement du temps (voir
Calheiros Lopes et autres
précité, § 29), même si le montant indiqué à titre d'intérêts, certes important, se révèle de toute évidence insuffisant pour compenser le long laps de temps en cause dans la présente affaire.
26.
Le préjudice de la requérante étant donc difficile à chiffrer, la Cour décide de le calculer en équité, comme le permet l'article 41 de la Convention, tout en tenant compte également du tort moral indéniable subi en raison de la violation constatée. Elle juge ainsi raisonnable d'allouer 20
000 EUR pour préjudice matériel et moral.
B.
Frais et dépens
27.
La requérante demande également 20
000 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et ceux encourus devant la Cour.
28.
Le Gouvernement s'en remet à la sagesse de la Cour.
29.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l'espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, ainsi que du fait que la question litigieuse a déjà été examinée à plusieurs reprises dans le cadre d'autres affaires, la Cour estime raisonnable la somme de 2
000 EUR tous frais confondus et l'accorde à la requérante.
C.
Intérêts moratoires
30.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 1 du Protocole nº 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l
'
Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 20
000 EUR (vingt mille euros) pour dommage matériel et moral et 2
000 EUR (deux mille euros) pour frais et dépens ;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 18 octobre 2005 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
S.
Dollé
J.-P. Costa
Greffière
Président