SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 1749/04 prezentată de Domicela WYLLÓGŁY împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 18 octombrie 2005, într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Casadevello Maruste Pavlovski Garlicki, Borrego Borrego, judecători și domnul O Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 11 iunie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTă Recurenta, Domicela Wylęgły, este o resortisantă poloneză cu reședința la Łódć. Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către fiul său Janusz Wylęgły. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 26 iunie 1991, recurenta, precum și fiul ei au încheiat cu societatea Prozapol. (societatea cu care ea și fiul ei aveau legături comerciale diferite) un contract de închiriere pentru un depozit. Conducerea societății a refuzat să ratifice acest contract, în măsura în care o parte din depozit fusese închiriată unei alte societăți. Cu toate acestea, recurenta a primit cheia clădirii. La 7 februarie 1997, reclamanta a inițiat o acțiune de expulzare Prozapol. prima audiere stabilită la 8 iulie 1998, după numeroase intervenții ale reclamantei la președintele Tribunalului Regional, nu a putut avea loc din cauza absenței celeilalte părți. La 10 octombrie 1998, încă în absența Prozapol La 12 ianuarie 1999, instanța a renunțat la jurisdicție. La 8 februarie 1999, reclamanta a solicitat să se stabilească o nouă dată în culpă. Tribunalul a convocat părțile până la 19 mai 1999. La acea dată, el a auzit un alt martor și-a amânat decizia la 1 iulie 1999. La 1 iulie 1999, el a redeschis totuși procedura și ultimul martor a fost auzit din nou. La 18 august 1999, instanța a numit la audierea unui nou martor și a somat reclamanta să prezinte anumite acte notariale semnate cu terțe părți și privind cauza. La 21 septembrie 1999, instanța a informat părțile că decizia va fi pronunțată la 4 octombrie 1999. La 4 octombrie 1999, tribunalul regional a respins cererea și a considerat că reclamanta nu era întemeiată să solicite expulzarea Prozapol din depozite în măsura în care aceasta nu avea niciun drept asupra acestui bun. La 14 noiembrie 1999 reclamanta a răspuns la apel. La 28 noiembrie 1999 În decembrie 1999, cooperativa și-a prezentat observațiile la care reclamanta a răspuns la 11 martie 2000. L Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanta se plânge de durata procedurii. ÎN DREPT Recurenta se plânge că cauza sa nu a fost ascultată într-un termen rezonabil, conform art. 6 alin. (1) din Convenție. Guvernul consideră că cererea este vădit nefondată. Recurenta respinge argumentele guvernului. Curtea constată că cererile introduse înainte de intrarea în vigoare a legii din 17 iunie 2004 au fost amânate până când aceasta se pronunță cu privire la eficacitatea căii de atac interne introduse de legiuitorul polonez. La 14 iunie 2005, Curtea a pronunțat o hotărâre în cauza pilot Krasuski c. Polonia , având în vedere că reclamanții se plâng de durata excesivă a procedurii interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din convenție, trebuie să inițieze o acțiune în acest sens pe baza legii din 2004 (§ 72 din hotărârea din 2004). În speță, recurenta a fost informată cu privire la posibilitatea de a iniția o astfel de acțiune, dar nu a demonstrat că a utilizat această cale de atac. Prin urmare, acest litigiu trebuie declarat inadmisibil pentru neobosirea căilor de atac interne în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să pună capăt aplicării articolului 29 alineatul (3) din Convenție.
de la requête n
o
1749/04
présentée par Domicela WYLĘGŁY
contre la Pologne
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 18 octobre 2005 en une chambre composée de
:
Sir
Nicolas
Bratza
,
président
,
MM.
J.
Casadevall
,
G.
Bonello
,
R.
Maruste
,
S.
Pavlovschi
,
L.
Garlicki,
J.
Borrego Borrego,
juges
,
et de M. M.
O’Boyle,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 11 juin 2003,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, Domicela Wylęgły, est une ressortissante polonaise résidant à Łódź. Elle est représentée devant la Cour par son fils Janusz Wylęgły.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 26 juin 1991, la requérante ainsi que son fils conclurent avec la société
Prozapol
(société avec laquelle elle et son fils eurent différents liens commerciaux) un contrat de bail concernant un entrepôt. Les instances dirigeantes de la société refusèrent de ratifier ce contrat, dans la mesure où une partie de l’entrepôt avait été louée à une autre société. La requérante reçut toutefois la clé du bâtiment.
La requérante versa le loyer pour la location de l’entrepôt uniquement pour les mois de juillet et août 1991. Elle refusa de payer ensuite en estimant qu’en vertu d’un acte notarié signé le 2 septembre 1991, l’entrepôt lui avait été cédé par la société
Prozapol
. Les requérants occupent toujours l’entrepôt.
Le 7 février 1997, la requérante engagea une action tendant à expulser
Prozapol
des entrepôts. La première audience fixée au 8 juillet 1998, après de nombreuses interventions de la requérante auprès du président du tribunal régional, ne put avoir lieu à cause de l’absence de l’autre partie. Le 10
octobre 1998, toujours en l’absence de
Prozapol
, le tribunal désigna un expert chargé d’évaluer le loyer pour la location de l’entrepôt. Finalement, le 12 janvier 1999 le tribunal renonça à l’expertise.
Le 8 février 1999, la requérante demanda à ce que soit fixée une nouvelle date d’audience. Le tribunal convoqua les parties pour le 19 mai 1999. Il procéda à l’audition des témoins et reporta l’affaire au 23 juin 1999. A cette date, il entendit un autre témoin et reporta sa décision au 1er juillet 1999. Le 1er juillet 1999, il rouvrit toutefois la procédure et le dernier témoin fut entendu de nouveau.
Le 18 août 1999, le tribunal procéda à l’audition d’un nouveau témoin et somma la requérante à produire certains actes notariés signés avec des tiers et concernant l’affaire. Le 21 septembre 1999, le tribunal informa les parties que la décision serait rendue le 4 octobre 1999.
Le 4 octobre 1999, le tribunal régional rejeta la demande. Il estima que la requérante n’était pas fondée à demander l’expulsion de
Prozapol
des entrepôts dans la mesure où elle n’avait aucun droit sur ce bien.
Le 14 novembre 1999 la requérante interjeta appel. Le 28
décembre 1999, la coopérative présenta ses observations auxquelles la requérante répondit le 11 mars 2000. L’audience devant la cour d’appel eut lieu le 14 mars 2000 et le 28 mars 2000 la cour rejeta l’appel de la requérante.
Le 5 juin 2000, la requérante forma un pourvoi en cassation
,
rejeté le 23
janvier 2003 par la Cour suprême.
GRIEF
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint de la durée de la procédure.
La requérante se plaint fait que sa cause n’a pas été entendue dans un «
délai raisonnable
» selon l’article 6 § 1 de la Convention.
Le Gouvernement estime que la requête est manifestement mal fondée.
La requérante rejette les arguments du Gouvernement.
La Cour constate que les requêtes introduites avant l’entrée en vigueur de la loi du 17 juin 2004, ont été ajournées jusqu’à ce que celle-ci se prononce sur l’efficacité de la voie de recours interne instaurée par le législateur polonais. Le 14 juin 2005, la Cour a rendu un arrêt dans l’affaire pilote
Krasuski c. Pologne
, estimant que les requérants se plaignant de la durée excessive de la procédure interne devaient, en vertu de l’article 35 § 1 de la Convention, engager une action en ce sens sur la base de la loi de 2004 (§ 72 de l’arrêt).
En l’espèce, la requérante a été informée de la possibilité d’engager une telle action mais n’a pas démontré avoir utilisé cette voie de recours.
Dès lors, ce grief doit être déclaré irrecevable pour non- épuisement des voies de recours internes en vertu de l’article 35 § 1 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention.
Déclare
la requête irrecevable.
Michael
O’Boyle
Nicolas
Bratza
Greffier
Président