Sari la conținut
CtEDO 18.10.2005 Auto

KAMINSKI v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
18.10.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
  • Partly inadmissible
conform formulării originale HUDOC
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
KAMINSKI v. POLAND (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 7478/03, de Jacek KAMIשSKI împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 18 octombrie 2005 în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Bonello Traja Pavlovschi Garlicki Mijović Šikuta, judecători și grefierul secțiunii O’Boyle Având în vedere cererea depusă la 29 ianuarie 2003, după deliberare, hotărăsc după cum urmează: FACTE Dl Jacek Kamiński, reclamantul, este un național polonez născut în 1964 și trăiește în Lublin. Faptele cazului, astfel cum a fost prezentat de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost arestat la 31 ianuarie 2001 cu privire la suspectul de fraudă.

La 2 februarie 2001, Curtea de district din Varșovia a ordonat detenția reclamantului pentru o perioadă de trei luni, având în vedere suspiciunile rezonabile că a comis fraudă agravată. Curtea de District s-a bazat pe gravitatea pedepsei anticipate care ar fi putut fi impuse reclamantului care a fost condamnat anterior. În plus, a constatat că există un risc rezonabil ca reclamantul să absoardă, având în vedere că nu are locuințe permanente în țară. La 27 aprilie 2001, Curtea de District a prelungit detenția reclamantului până la 30 iulie 2001, se bazează pe aceleași motive ca în primul ordin de detenție. La 20 iulie 2001, Curtea de District a prelungit detenția reclamantului, invocand aceleași motive ca anterior.

În plus, a susținut că prelungirea detenției sale a fost justificată de necesitatea de a obține dovezi suplimentare. În decizia sa din 18 septembrie 2001 de prelungire a detenției reclamantului până la 30 noiembrie 2001, Tribunalul de district a invocat pentru prima dată, în plus față de celelalte motive, riscul rezonabil ca reclamantul să poată interfera cu procedura și să încerce să influențeze martorii. La 22 noiembrie 2001, Curtea de District a ordonat ca reclamantul să fie reținut până la 30 aprilie 2002. În noiembrie 2001, procurorul regional a depus la Curtea de district din Varșovia un proiect de pronunțare împotriva reclamantului și a unui alt suspect. Reclamantul a fost acuzat de două acuzații de fraudă și două acuzații de fraudă agravată.

La 25 aprilie 2002, Curtea de district din Varșovia a prelungit detenția reclamantului până la 30 august 2002. Pe lângă motivele invocate anterior, a susținut că există riscul ca reclamantul să încerce să influențeze unele dintre martorii care au avut relații personale sau de afaceri strânse cu el. Detenția a fost ulterior prelungită până la 31 de ani. Prin decizia din 28 august 2002. Între timp, detenția reclamantului în așteptarea procesului a depășit termenul de doi ani prevăzut la art. 263 § 3 din Codul de Procedură Penală. Prin urmare, la 28 ianuarie 2003, Curtea de Apel din Varșovia a ordonat ca reclamantul să fie reținut în arest până la 31 iulie 2003. , ca natura acuzației împotriva reclamantului să-l motiveze să influențeze martorii.

În plus, a observat că procesul nu a putut fi încheiat din cauza comportamentului acuzatului și nu din motive atribuibile instanței de judecată. Reclamantul a apelat împotriva acestei hotărâri. Avocatul a fost respins de Curtea de Apel la 4 martie 2003. Curtea de Apel a constatat, în plus față de motivele pe care le-a invocat anterior, că reclamantul a încercat să influențeze mărturia soției sale. În plus, a considerat că prelungirea este justificată de complexitatea cauzei și de volumul de probe care urmează să fie auzite. La 25 iulie 2003, Curtea de Apel a prelungit detenția reclamantului până la 31 octombrie 2003, invocand aceleași motive ca anterior.

Această decizie a fost susținută la recurs la 22 august 2003. La 24 octombrie 2003, Curtea de Apel a prelungit detenția reclamantului până la 30 noiembrie 2003. și 30 octombrie, 22 noiembrie și 17 decembrie 2002 și la 4, 14 și februarie, 14 martie, 9 și 16 aprilie, 21 și 22 mai, 12, 16 și iunie, 7, 8, 11 și 17 iulie 2003. Patru audieri (la 10 martie, 15 aprilie, 7 și 13 mai 2003) au fost suspendate deoarece reclamantul nu a fost adus la tribunal de judecată dintr-un centru de detenție. Martie 2003 au fost suspendate audierii din cauza absenței avocatului reclamantului. La 23 aprilie 2003, instanța de judecată a suspendat audierea din cauza absenței martorilor convocați. La 27 octombrie 2003, Curtea de District din Varșovia a condamnat reclamantul de trei conturi de fraudă și l-a condamnat la șase ani de închisoare și șase luni de închisoare și la o amendă.

În aceeași dată, Curtea de District a ordonat eliberarea reclamantului pe cauțiune. Cu toate acestea, se pare că reclamantul a rămas în detenție. La 3 august 2004, Curtea Regională de Varșovia a susținut hotărârea de primă instanță. Reclamantul nu a furnizat nici o informație privind dacă a depus un recurs de casă în fața Curții Supreme. La 29 noiembrie 2004, reclamantul a depus la președintele Curții Regionale de Varșovia o plângere cu privire la încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil și a solicitat compensații.

El s-a bazat în mod specific pe secțiunea 18 din Legea din 17 iunie 2004 asupra plângerilor cu privire la încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil ( Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki ), care a intrat în vigoare la 17 septembrie 2004. Cu toate acestea, la 13 ianuarie 2005, Curtea Regională de Varșovia a hotărât să nu ia în considerare plângerea reclamantului, în conformitate cu secțiunea 5 din 2004. Legea. Prezenta decizie a susținut că plângerea cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii a trebuit să fie depusă în cursul procedurii încurcate.

Cu toate acestea, în cazul reclamantului, reclamația nu a putut fi examinată deoarece procedurile încurcate au fost încheiate prin hotărârea Curții regionale de la Varșovia din 3 august 2004. Codul de procedură penală din 1997, care a intrat în vigoare la 1 septembrie 1998, definește detenția rezidențială ca una dintre așa-numitele „mesure preventive” ( środki zapobiegawcze ). Celelalte măsuri sunt cauțiunea ( poręczenie majātkowe ), supravegherea poliției ( dozór politji ), garanție de către o persoană responsabilă ( poręczenie osoby godnej zaufania ), garanție de o entitate socială ( poręczenie społeczne ), interzicerea temporară a exercitării unei anumite activități ( zawieszenie oskarżonego w określonej działalności ) și interzicerea de a părăsi țara ( zakaz opuszczania kraju art. 249 § 1 stabilește motivele generale de impunere a măsurilor preventive.

Măsurile preventive pot fi impuse pentru a asigura conduita corectă a procedurii și, în mod excepțional, pentru a preveni comiterea unei infracțiuni grave a unui acuzat; acestea pot fi impuse numai dacă dovezile colectate demonstrează o probabilitate semnificativă că un acuzat a comis o infracțiune.” art. 258 menționează motive de reținere în reținere. Acesta prevede, în măsura în care este cazul: „1.

În cazul în care: (1) există un risc rezonabil ca un acuzat să se ascundă sau să se ascundă, în special atunci când identitatea sa nu poate fi stabilită sau când nu are locuințe permanente [în Polonia]; (2) Există un risc rezonabil că un acuzat va încerca să induce [testige sau co-apăratori] să dea mărturie falsă sau să obstrucționeze cursul corect al procedurii prin alte mijloace ilegale; în cazul în care un acuzat a fost acuzat de o infracțiune gravă sau de o infracțiune pentru comisia a căror comisie poate fi responsabil cu o sentință maximă legală de cel puțin 8 închiderea de ani, sau dacă o instanță de primă instanță l-a condamnat la cel puțin 3 ani de închisoare, necesitatea de a continua deținerea pentru a asigura conduita corectă a procedurii poate fi bazată pe probabilitatea ca o penalitate severă să fie impusă.” Codul stabilește marja de discreție în ceea ce privește continuarea unei măsuri preventive specifice.

art. 257 citește, în măsura în care este cazul: „1. Nu se impune detenția în reținere dacă o altă măsură preventivă este suficientă.” art. 259, în partea sa relevantă, spune: „1. În cazul în care nu există motive speciale în contrar, detenția în reținere se ridică, în special în cazul în care privarea unui acuzat de libertate ar putea: (1) să-și pună în pericol viața sau sănătatea în mod grav; sau (2) să implice consecințe extrem de dure pentru acuzatul sau familia sa.” Codul de 1997 stabilește nu numai termenele maxime legale de detenție pentru recludere, ci și, la art. 252 § 2, prevede că în fiecare decizie de detenție trebuie să se stabilească termenele exacte de detenție. art. 263 stabilește termenele de detenție.

În versiunea aplicabilă până la 20 iulie 2000 a prevăzut: „1. Imposarea detenției în cursul unei anchete, instanța stabilește termenul său pentru o perioadă de maximum 3 luni. În cazul în care, datorită circumstanțelor specifice ale cazului, o anchetă nu poate fi încheiată în termenul menționat la alineatul (1), instanța de primă instanță competentă să trateze cazul poate – dacă este necesar și cu privire la cererea făcută de procurorul [relevant] – să prelungească detenția pentru o perioadă [sau perioade] care, în ansamblu, nu poate depăși 12 luni. Întreaga perioadă de detenție la închidere până la data la care se impune prima condamnare în primă instanță nu poate depăși 2 ani.

Numai Curtea Supremă poate, la cererea depusă de instanța în care se întâmpină cazul sau, la faza anchetei, la cererea depusă de Procurorul General, să prelungească deținerea deținută pentru o perioadă stabilită suplimentară depășește perioadele menționate la alineatele (2) și (3), atunci când este necesar în legătură cu șederea procedurii, o observație psihiatrica prelungită a acuzatului, o prelungire a unui raport de experți, atunci când trebuie obținute dovezi într-un caz deosebit de complex sau din străinătate, atunci când acuzatul a prelungit deliberat procedurile, precum și din cauza altor obstacole semnificative care nu ar putea fi depășite.” La 20 iulie 2000, alineatul (4) a fost modificat și, de atunci, competența de a prelungi detenția dincolo de termenele prevăzute la alineatele (2) și (3) a fost conferită instanței de recurs în cadrul căror jurisdicție a fost comisă infracțiunile în cauză.

La 17 septembrie 2004, legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil ( Ustawa o skardze na narszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea 2004” ) a intrat în vigoare. Acesta stabilește diverse mijloace juridice destinate să contracarce și/sau să remedieze durata nejustificată a procedurilor judiciare. Secțiunea 2 din Legea din 2004, în măsura în care este relevantă: „1. O parte la procedură poate depune o plângere că dreptul lor la un proces într-un termen rezonabil a fost încălcat [în cadrul procedurii] în cazul în care procedura în cauză durează mai mult decât este necesară pentru examinarea circumstanțelor factuale și juridice ale cauzei ... sau mai mult decât este necesară pentru a încheia procedurile de executare sau alte proceduri privind executarea unei hotărâri judecătorești (lungimea nejustificată a procedurii)”.

Secțiunea 5 se citește, în măsura în care este cazul: „1. Se depune o plângere cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii în timp ce procedura este în așteptare… ” Secțiunea 12 prevede măsuri care pot fi aplicate de către instanța care se ocupă de plângere, citând, în măsura în care este cazul: „1. Curtea respinge o plângere nejustificată. Dacă instanța consideră că plângerea este justificată, se constată că a fost o întârziere necorespunzătoare în cadrul procedurii acuzate. La cererea reclamantului, instanța poate instrui instanța care examinează fondurile cauzei să ia anumite măsuri într-un termen fix. Aceste instrucțiuni nu se referă la evaluarea factuală și juridică a cauzei. În cazul în care plângerea este justificată, instanța poate, la cererea reclamantului, să acorde ... satisfacție echitabilă pentru o sumă care nu depășește 10.000 PLN care urmează să fie plătită de către Trezoreria de Stat.

În cazul în care se acordă o astfel de satisfacție, acesta este plătit din bugetul instanței care a efectuat procedurile întârziate.” Secțiunea 18 stabilește normele tranzitorii în ceea ce privește cererile deja pendente în fața Curții. Se citește, în măsura în care este relevant: „1. În termen de șase luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoane care, înainte de această dată, au depus o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului ... se plânge de încălcarea dreptului la un proces într-un termen rezonabil garantat de art. 6 (1) din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ..., poate depune o plângere cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii pe baza dispozițiilor prezentei legi în cazul în care plângerea lor la Curte a fost depusă în cursul procedurii impuzate și în cazul în care Curtea nu a adoptat o decizie privind admisibilitatea cazului lor…

” La 18 ianuarie 2005, Curtea Supremă ( Sād Najwyższy ) a adoptat o rezoluție (nr. III SPP 113/04) în care a decis că, în timp ce legea din 2004 produce efecte juridice începând cu data intrării în vigoare (17 septembrie 2004), dispozițiile sale se aplică retroactiv tuturor procedurilor în care întârzierile au avut loc înainte de această dată și nu au fost încă remediate.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă