SECȚIUNEA a treia [1] Decizia Cerere nr. 21807/04 prezentată de Hüsne DAVRAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 20 octombrie 2005 într-o cameră compusă din domnii Ress președintele Cabral Barreto Caflisch Türmen B.M. Zupančič Tsatsa-Nikolovska, Traja, judecători și dnii V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 10 iunie 2004, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere decizia de a trata cu prioritate cererea în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură al Curții. Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie: reclamanta, dl Hüsne Davran, este resortisant turc, născută în 1960. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul S. Akat, avocată la Istanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 6 decembrie 1997, reclamanta, care avea un cazier judiciar pentru jaf armat, a fost condamnată la 18 ani și nouă luni de rechiziționare de către instanța de securitate a statului żzmir pentru apartenență la o organizație teroristă. În timp ce își ispășise pedeapsa la închisoarea din Ușak, ea a început grevele foamei de lungă durată. La 8 iulie 2002, ca urmare a deteriorării stării sale de sănătate, procurorul din Ușak a transferat-o la spitalul civil din Ușak pentru a determina dacă există un pericol vital pentru reclamantă în cazul în care executarea pedepsei sale ar continua. Opt medici au examinat-o pe reclamantă și au stabilit data de 9 iulie 2002, un raport care a conchis că are capacitatea de a executa o pedeapsă privativă de libertate. Astfel, la 11 iulie 2002, procurorul a respins cererea recurentei privind suspendarea executării pedepsei sale în temeiul articolului 399 din Codul de procedură penală ( Astfel, procurorul a transferat-o la 26 martie 2003 în institut. La 21 mai 2003, acesta a eliberat un raport diagnost privind boala Wernicke-Korsakoff [2] și concluzionând necesitatea de a suspenda sentința timp de șase luni. Institutul menționa în raportul său că nu există nici un pericol vital pentru reclamantă să rămână în închisoare, dar că aceaceasta a fost afectată de o boală mentală organică și că riscul de pericol vital nu ar trebui căutat într-un astfel de caz. La 28 mai 2003, procurorul a ordonat eliberarea provizorie a reclamantei, iar aceaceasta a fost revizuită la Istanbul la 13, 14, 17, 20 și 21 octombrie 2003 la Spitalul Civil D 2004 de către serviciile neurologice de la 3 concluzionează că starea de sănătate a recurentei nu justifica nici o suspendare, nici o amnistie. La 26 februarie 2004 procurorul va elibera un mandat d a aduce împotriva reclamantei. Aceasta a luat curs. Dreptul și practica internă relevante la art. 399 alineatele (1) și (2) din CPP se citește după cum urmează: Este suspendat la executarea pedepselor privative de libertate pentru condamnații care suferă de o boală mentală, până la recuperarea lor. Această dispoziție se aplică și altor boli, dacă executarea pedepsei privative de libertate prezintă un risc vital sigur pentru condamnat. La institutul medico-legal, se dovedește a fi autoritatea de a emite un raport medical definitiv cu privire la inaptitatea unei persoane de a trăi în închisoare, în sensul acestei dispoziții. Legea nr. 2659 din 14 aprilie 1982, care se referă la delincvență, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 4810 din 25 februarie 2003, confirmă legătura dintre această organizație și Ministerul Justiției și precizează, printre altele, că funcția sa principală este de a efectua expertizele științifice comandate de instanțe și de procurori. Odată ce instanța obține o expertiză favorabilă, este deținută, după caz, de procurorul districtual aproape de instituția ð în cauză, de instanța care a pronunțat sentința sau de judecătorul cu privire la executarea pedepselor de a se pronunța cu privire la aplicarea art. 399 din CPP. Hotărârea pronunțată în acest sens, indiferent de autoritatea pe care o pronunță, este susceptibilă de a face apel. GRIFS Invocând art. 3 din Convenție, recurenta susține că este încă afectată de boala Wernicke-Korsakoff și că eventuala reîncarcerare a acesteia ar constitui un tratament inuman în sensul acestui articol. PROCEDURA ÎN FAVOAREA CURȚII În prezenta cauză, care face parte dintr-un grup de 53 de cereri (a se vedea Tekin Yld Electroluxz c. Turcia, 22913/04, 10 noiembrie 2005), Curtea a organizat, în temeiul articolului A1 din anexa la Regulamentul său de procedură, o misiune de investigare vizând stabilirea faptelor relevante pentru examinarea sa pe fond. Prin urmare, Curtea a desemnat, dintre membrii săi, trei delegați pentru a efectua, în Turcia, vizite atât la închisoare, cât și la sănătate și pentru a însărcina un comitet de experți format din trei medici specialiști, pentru a evalua mai întâi istoricul medical al persoanelor interesate, inclusiv al recurentei, și apoi pentru a le supune acestora examinări neuropsihiatrice în scopul bunei desfășurări a acestei misiuni, Curtea a invitat guvernul, în conformitate cu art. 39 din Regulamentul său de procedură, să nu procedeze la arestarea reclamantei, atunci pe fugă, în perioada cuprinsă între 6 și 13 septembrie 2004 în cazul în care comitetul experților trebuia să efectueze examinările menționate anterior. În același timp, Curtea a invitat recurenta să se prezinte la 11 septembrie 2004 la spitalul universitar din çapa (Istanbul), unde examinarea sa avea să aibă loc, atrăgând atenția asupra faptului că cererea sa putea fi retrasă din rolul Curții în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție, în cazul în care aceasta ar refuza această invitație fără scuză valabilă. O prezentare generală a misiunii astfel realizate este prezentată în Hotărârea Tekin Y Guvernul cere ca cererea să fie eliminată din rolul Curții. Curtea consideră că argumentul recurentei, din restul cazurilor neîntemeiate, nu se bazează pe nicio teamă pe care să o poată înțelege în mod obiectiv, întrucât, în speță, guvernul nu numai că a respectat pe deplin toate măsurile provizorii care i-au fost prezentate în cadrul unor cauze similare, ci a oferit și o asistență exemplară în organizarea și desfășurarea misiunii de investigare. În aceste condiții, bine-cunoscute ale recurentei, aceasta nu ar putea pretinde că a luat în considerare vreo faptă rea a guvernului, deoarece chiar și în ipoteza că o astfel de situație regretabilă se produce, aceaceasta este numai a Curii pe care ar fi tras-o din cauza consecințelor. În orice caz, recurenta nu a trebuit să împiedice astfel stabilirea faptelor propriei sale cereri, fără un motiv aparent și fără a ține seama de avertismentul ferm pe care i l-a făcut în această privință. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și că nu mai este justificat să se continue examinarea cererii, în sensul art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Vincent Berger Georg Ressfleminer Președinte În componența sa anterioară datei de 1 noiembrie 2004. [2] Potrivit literaturii medicale, această boală, pe care o găsim în principal în rândul alcoolicilor cronici și al celor nesănătoșiți, constă într-o combinație a sindromului Korsakoff , care provoacă confuzie, lafonie și aflabulație, precum și desfacerea Wernicke , care duce la paralizie a ochilor, nistagmus, comă sau chiar moarte, în cazul în care pacientul nu este tratat în mod corespunzător. Această afecțiune este considerată ca fiind, în principiu, rezultatul unei deficiențe cronice de tiamină, substanță care este implicată în metabolizarea glucozei, fiind de acord că în cazul unei astfel de deficiențe orice activitate care necesită metabolizarea glucozei poate duce la boala de Wernicke-Korsakoff . Cel mai frecvent tratament constă în injectarea de tiamină intravenos sau intramuscular pentru a încetini boala, apoi tratament pe termen lung, pe bază de pastile orale, pentru recuperare.
[1]
Requête n
o
21807/04
présentée par Hüsne DAVRAN
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 20 octobre 2005 en une chambre composée de
:
MM.
G.
Ress
,
président
,
I.
Cabral Barreto
,
L.
Caflisch
,
R.
Türmen
,
B.M.
Zupančič
,
M
me
M.
Tsatsa-Nikolovska,
M.
K.
Traja,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 10 juin 2004,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu la décision de traiter en priorité la requête en vertu de l’article 41 du règlement de la Cour.
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Hüsne Davran, est une ressortissante turque, née en 1960. Elle est représentée devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 6 décembre 1997, la requérante, qui avait un casier judiciaire pour vol à main armée, fut condamnée à dix-huit ans et neuf mois de réclusion par la cour de sûreté de l’Etat d’İzmir pour appartenance à une organisation terroriste.
Alors qu’elle purgeait sa peine à la prison d’Ușak, elle entama des grèves de la faim de longue durée.
Le 8 juillet 2002, suite à la détérioration de son état de santé, le procureur d’Ușak la transféra à l’hôpital civil d’Ușak afin de déterminer s’il existait un danger vital pour la requérante au cas ou l’exécution de sa peine se poursuivrait. Huit médecins examinèrent la requérante et établirent le 9
juillet
2002, un rapport concluant à l’aptitude de celle-ci à purger une peine privative de liberté.
Ainsi, le 11 juillet 2002, le procureur rejeta la demande de la requérante concernant le sursis à exécution de sa peine en vertu de l’article 399 du code de procédure pénale («
CPP
»).
La requérante forma opposition contre cette décision et demanda à être examinée par l’institut médicolégal («
l’institut
»). Ainsi, le procureur la transféra le 26
mars
2003 à l’institut.
Le 21 mai 2003, celui-ci délivra un rapport diagnostiquant la maladie de Wernicke-Korsakoff
[2]
et concluant à la nécessité de surseoir à l’exécution de la peine pour six mois. L’institut précisait dans son rapport qu’il n’y avait aucun danger vital pour la requérante à rester en prison, mais que celle-ci était atteinte d’une maladie mentale organique et que le risque de danger vital ne devait pas être recherché dans un cas pareil.
Le 28 mai 2003, le procureur ordonna la libération provisoire de la requérante. Celle-ci s’installa à Istanbul.
Elle fut réexaminée les 13, 14, 17, 20 et 21 octobre 2003 à l’hôpital civil d’Izmir (
Izmir Atatürk Eğitim ve Araștırma Hastanesi
), le 9
janvier
2004 par les services neurologiques de l’hôpital de l’Université d’Istanbul, et finalement, les 5 décembre 2003 et 19 janvier 2004, par les médecins de l’institut, dont un psychiatre, lesquels constituaient la chambre n
o
3 des spécialistes de l’institut («
la chambre n
o
3
»).
Le rapport établi en conséquence le 28 janvier 2004 par la chambre n
o
3 conclut que l’état de santé de la requérante ne justifiait ni un sursis, ni une amnistie.
Le 26 février 2004 le procureur délivra un mandat d’amener à l’encontre de la requérante. Celle-ci prit la fuite.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
L’article 399 §§ 1 et 2 du CPP se lit comme suit
:
«
Il est sursis à l’exécution des peines privatives de liberté pour les condamnés atteints d’une maladie mentale, ce jusqu’à leur rétablissement.
Cette même disposition s’applique pour d’autres maladies, si l’exécution de la peine privative de liberté présente un risque vital certain pour le condamné.
»
L’institut médicolégal s’avère être l’unique autorité compétente pour délivrer un rapport médical définitif quant à l’inaptitude d’une personne à la vie carcérale, au sens de cette disposition. La loi n
o
2659 du 14 avril 1982 portant instauration de l’institut, telle qu’amendée par la loi n
o
4810 du 25
février
2003, confirme le rattachement de cette organisation au ministère de la Justice et précise, entre autres, que sa fonction principale est de procéder aux expertises scientifiques commandées par les tribunaux et les parquets.
Une fois que l’intéressé obtient une expertise favorable, il appartient, selon le cas, au procureur près l’établissement pénitentiaire concerné, au tribunal ayant prononcé la condamnation, ou bien au juge de l’exécution des peines de se prononcer sur l’application de l’article 399 du CPP.
La décision rendue en l’occurrence, qu’elle que soit l’autorité dont elle émane, est susceptible d’appel.
Invoquant l’article 3 de la Convention, la requérante soutient être toujours atteinte de la maladie de Wernicke-Korsakoff et que sa réincarcération éventuelle constituerait un traitement inhumain au sens de cet article.
Dans la présente affaire, qui fait partie d’un groupe de cinquante-trois requêtes (voir
Tekin Yıldız c. Turquie
, n
o
22913/04, 10 novembre 2005), la Cour a organisé, en vertu de l’article A1 de l’annexe à son règlement, une mission d’enquête visant à établir les faits pertinents pour son examen au fond.
Aussi la Cour a-t-elle désigné, parmi ses membres, trois délégués pour procéder, en Turquie, à des visites d’établissements tant pénitentiaires que sanitaires, et chargé un comité d’experts, composé de trois médecins spécialistes, d’évaluer d’abord les antécédents médicaux des intéressés, dont la requérante, puis de soumettre ceux-ci à des examens neuropsychiatriques
afin de déterminer leur aptitude à purger une peine privative de liberté.
Le 23 août 2004, aux fins du bon déroulement de cette mission, la Cour a invité le Gouvernement, en application de l’article 39 de son règlement, à ne pas procéder à l’arrestation de la requérante, alors en fuite, durant la période du 6 au 13 septembre 2004 où le comité des experts devait procéder aux examens susvisés.
Parallèlement, la Cour a invité la requérante à se présenter le 11
septembre
2004 à l’hôpital universitaire de Çapa (Istanbul), où son examen allait avoir lieu, en attirant son attention sur le fait que sa requête pouvait être rayée du rôle de la Cour en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention, au cas où elle déclinerait cette invitation sans excuse valable.
Un aperçu sur la mission ainsi réalisée se trouve exposé dans l’arrêt
Tekin Yıldız
précité.
La Cour observe que la requérante ne s’est pas présentée à son examen médical prévu au 11 septembre 2004.
La représentante de la requérante tente d’expliquer cette situation en avançant que sa cliente ne serait pas à l’abri d’une arrestation après le 13
septembre
2004.
Le Gouvernement demande que la requête soit rayée du rôle de la Cour.
La Cour considère que l’argument de la requérante, du reste non étayé, ne repose sur aucune crainte objectivement compréhensible, dès lors qu’en l’espèce le Gouvernement a non seulement respecté pleinement toutes les mesures provisoires qui lui avaient été indiquées dans le cadre des affaires similaires, mais aussi a fourni une assistance exemplaire dans l’organisation et le déroulement de la mission d’enquête.
Dans ces conditions, bien connues de la requérante, celle-ci ne saurait prétendre avoir appréhendé un quelconque méfait du Gouvernement, car même à supposer qu’une telle situation regrettable se produisît, c’est à la Cour seule qu’il aurait appartenu d’en tirer les conséquences.
En tout état de cause, la requérante n’avait pas à entraver de la sorte l’établissement des faits de sa propre requête, sans raison apparente et au mépris de l’avertissement ferme qui lui avait été fait à ce sujet.
Au vu de ce qui précède, la Cour estime qu’il y a lieu de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1 c) de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président
1.
Dans sa composition antérieure au 1
er
novembre 2004.
[2]
.
Selon la littérature médicale, cette maladie, qu’on retrouve principalement chez les alcooliques chroniques et les mal nourris, consiste en une combinaison du syndrome de
Korsakoff
, qui provoque la confusion, l’aphonie et l’affabulation, et d’encéphalopathie de
Wernicke
, qui entraîne une paralysie des yeux, un nystagmus, le coma, voire la mort, si le patient n’est pas dûment traité. Cet état est considéré comme résultant, en principe, d’une carence chronique en thiamine, substance qui participe au métabolisme du glucose, étant entendu qu’en cas de pareille carence toute activité qui nécessite la métabolisation du glucose peut entraîner la maladie de
Wernicke-Korsakoff
. Le traitement le plus courant consiste à injecter de la thiamine par intraveineuse ou intramusculaire pour ralentir la maladie, puis un traitement à long terme, à base de pastilles orales, pour le rétablissement.