SECȚIUNEA 3 [1] Decizia Cerere n 14390/04 prezentată de Elif ATEȘ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 20 octombrie 2005 într-o cameră compusă din domnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Türmen B.M. Zupančič Tsatsa-Nikolovska, Traja, judecători și V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 22 aprilie 2004, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere decizia de a trata cu prioritate cererea în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură al Curții. Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, dl Elif Ateș, este un resortisant turc, născut în 1970. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul H. Kaplan, avocat la Istanbul. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 8 octombrie 1996, reclamanta a fost condamnată la 15 ani de rechiziționare de către instanța de securitate a statului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Întrucât starea ei de sănătate este deteriorată, recurenta a fost reținută la spitalul civil din Sa mailmallar, dintre care medicii au ajuns la concluzia aptitudinii sale medicale de a ispăși o pedeapsă privativă de libertate. În continuare, reclamanta a fost examinată de camera nr. 3 a institutului medico-legal ( .În raportul său emis în consecință la 25 decembrie 2002, camera nr. 3 a emis un aviz conform căruia era necesară suspendarea executării pedepsei recurentei pentru o perioadă de șase luni. Procurorul din K La 23 aprilie 2003, în conformitate cu art. 399 din Codul de procedură penală, procurorul a aprobat suspendarea și reclamanta a fost eliberată și a început să locuiască cu părinții săi la Gaziosmanpașa (Istanbul). În octombrie 2003, procurorul din Gaziosmanpașa a transferat reclamanta la spitalul civil din Șișli Efal în scopul controalelor medicale impuse de camera n La 10 octombrie 2003, camera a fost reexaminată de către camera 3. Înainte de a se pronunța, medicii legiști au cerut ca o examinare neurologică suplimentară să fie efectuată la un spital universitar al statului. În timp ce suspendarea de care a beneficiat se încheia la 23 octombrie 2003, recurenta nu s-a prezentat la această examinare și de fapt s-a subcontractat justiției. La 12 noiembrie 2003, părinții recurentei au informat autoritățile judiciare că fiica lor nu a mai locuit cu ei de aproximativ 20 de zile. La 13 noiembrie 2003, procurorul din K Acest lucru este valabil și pentru alte boli, în cazul în care executarea pedepsei private de libertate prezintă un risc vital pentru condamnat. La institutul medico-legal, se dovedește a fi autoritatea de a emite un raport medical definitiv cu privire la inaptitatea unei persoane de a trăi în penitenciare în sensul acestei dispoziții. Legea nr. 2659 din 14 aprilie 1982 privind încuviințarea institutului, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 4810 din 25 februarie 2003, confirmă legătura dintre această organizație și Ministerul Justiției și precizează, printre altele, că funcția sa principală este de a efectua expertizele științifice comandate de instanțe și de procurori. Odată ce instanța obține o expertiză favorabilă, este deținută, după caz, de procurorul districtual aproape de instituția ð în cauză, de instanța care a pronunțat sentința sau de judecătorul cu privire la executarea pedepselor de a se pronunța cu privire la aplicarea art. 399 din CPP. Hotărârea pronunțată în acest sens, indiferent de autoritatea pe care o pronunță, este susceptibilă de a face apel. GRIFS invocând articolele 2 și 3 din convenție, recurenta susține că, din cauza bolii Wernicke-Korsakoff pe care o va atinge, eventuala reîncarcerare a acesteia riscă să îi fie fatală. PROCEDURA ÎN FAVOAREA CURȚII În prezenta cauză, care face parte dintr-un grup de 53 de cereri (a se vedea Tekin Yld Electroluxz c. Turcia, 22913/04, 10 noiembrie 2005), Curtea a organizat, în temeiul articolului A1 din anexa la Regulamentul său de procedură, o misiune de investigare vizând stabilirea faptelor relevante pentru examinarea sa pe fond. Prin urmare, Curtea a desemnat, dintre membrii săi, trei delegați pentru a efectua, în Turcia, vizite atât la închisoare, cât și la sănătate și pentru a însărcina un comitet de experți format din trei medici specialiști, pentru a evalua mai întâi istoricul medical al persoanelor interesate, inclusiv al recurentei, și apoi pentru a le supune acestora examinări neuropsihiatrice în scopul bunei desfășurări a acestei misiuni, Curtea a invitat guvernul, în conformitate cu art. 39 din Regulamentul său de procedură, să nu procedeze la arestarea reclamantei, atunci pe fugă, în perioada cuprinsă între 6 și 13 septembrie 2004 în cazul în care comitetul experților trebuia să efectueze examinările menționate anterior. În același timp, Curtea a invitat recurenta să se prezinte la 11 septembrie 2004 la spitalul universitar din çapa (Istanbul) unde urma să aibă loc examinarea sa, atrăgând atenția asupra faptului că cererea sa putea fi retrasă din rolul Curții în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție, în cazul în care aceasta ar refuza această invitație fără scuză valabilă. O privire de ansamblu asupra misiunii astfel realizate este prezentată în Hotărârea Tekin Y Curtea constată că, printr-o scrisoare din 25 august 2004, reprezentantul recurentei a informat că clienta sa se afla în prezent în Germania și că nu se va prezenta la examinarea prevăzută, pe motiv că menționarea în speță a guvernului, în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură, nu era obligatorie și, prin urmare, nu își pune clienta, căutată de poliție, în afara unei arestări. Într-adevăr, recurenta nu este prezentată la examinarea sa medicală prevăzută la 11 septembrie 2004. Guvernul invită Curtea să declare cererea inadmisibilă din cauza faptului că reclamanta nu a primit invitația Curții. Curtea consideră că argumentul recurentei, din restul cazurilor neîntemeiate, nu se bazează pe nicio teamă pe care să o poată înțelege în mod obiectiv, întrucât, în speță, guvernul nu numai că a respectat pe deplin toate măsurile provizorii care i-au fost prezentate în cadrul unor cauze similare, ci a oferit și o asistență exemplară în organizarea și desfășurarea misiunii de investigare. În aceste condiții, bine-cunoscute ale recurentei, aceasta nu ar putea pretinde că a luat în considerare vreo faptă rea a guvernului, deoarece chiar și în ipoteza că o astfel de situație regretabilă se produce, aceaceasta este numai a Curii pe care ar fi tras-o din cauza consecințelor. În orice caz, recurenta nu a trebuit să împiedice astfel stabilirea faptelor propriei sale cereri, fără un motiv aparent și fără a ține seama de avertismentul ferm pe care i l-a făcut în această privință. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și că nu mai este justificat să se continue examinarea cererii, în sensul art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Vincent Berger Georg Ressfleminer Președinte În componența sa anterioară datei de 1 noiembrie 2004. [2] Potrivit literaturii medicale, această boală, pe care o găsim în principal în rândul alcoolicilor cronici și al celor nesănătoșiți, constă într-o combinație a sindromului Korsakoff , care provoacă confuzie, lafonie și aflabulație, precum și desfacerea Wernicke , care duce la paralizie a ochilor, nistagmus, comă sau chiar moarte, în cazul în care pacientul nu este tratat în mod corespunzător. Această afecțiune este considerată ca fiind, în principiu, rezultatul unei deficiențe cronice de tiamină, substanță care este implicată în metabolizarea glucozei, fiind de acord că în cazul unei astfel de deficiențe orice activitate care necesită metabolizarea glucozei poate duce la boala de Wernicke-Korsakoff . Cel mai frecvent tratament constă în injectarea de tiamină intravenos sau intramuscular pentru a încetini boala, apoi tratament pe termen lung, pe bază de pastile orale, pentru recuperare.
[1]
Requête n
o
14390/04
présentée par Elif ATEȘ
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 20 octobre 2005 en une chambre composée de
:
MM.
G.
Ress
,
président
,
I.
Cabral Barreto
,
L.
Caflisch
,
R.
Türmen
,
B.M.
Zupančič
,
M
me
M.
Tsatsa-Nikolovska,
M.
K.
Traja,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 22 avril 2004,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu la décision de traiter en priorité la requête en vertu de l’article 41 du règlement de la Cour.
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Elif Ateș, est une ressortissante turque, née en 1970. Elle est représentée devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 8 octobre 1996, la requérante fut condamnée à quinze ans de réclusion par la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul pour appartenance à une organisation terroriste. Alors qu’elle purgeait sa peine à la prison de Kırșehir, elle entama une grève de la faim.
Le 19
décembre
2002, son état de santé s’étant détérioré, la requérante fut examinée à l’hôpital civil de Sağmalcılar, dont les médecins conclurent à son aptitude médicale à purger une peine privative de liberté.
La requérante fut ensuite examinée par la chambre n
o
3 de l’institut médicolégal («
la chambre n
o
3
» - «
l’institut
»), laquelle diagnostiqua chez l’intéressée la maladie de Wernicke-Korsakoff
[2]
. Dans son rapport délivré en conséquence le 25 décembre 2002, la chambre n
o
3 émit l’avis qu’il y avait lieu de surseoir à l’exécution de la peine de la requérante pour une durée de six mois.
Le procureur de Kırșehir demanda alors l’avis de la chambre plénière de l’institut sur la question.
Le 10 avril 2003, celle-ci entérina les conclusions de la chambre n
o
3.
Le 23 avril 2003, conformément à l’article 399 du code de procédure pénale («
CPP
»), le procureur accorda le sursis et la requérante fut remise en liberté. Elle commença à habiter chez ses parents à Gaziosmanpașa (Istanbul).
En octobre 2003, le procureur de Gaziosmanpașa transféra la requérante à l’hôpital civil de Șișli Etfal aux fins des contrôles médicaux requis par la chambre n
o
3.
Le 10 octobre 2003, l’intéressée fut réexaminée par la chambre n
o
3.Avant de se prononcer, les médecins légistes demandèrent qu’un examen neurologique complémentaire soit effectué à l’hôpital universitaire d’Istanbul.
Alors que le sursis dont elle bénéficiait prenait fin le 23 octobre 2003, la requérante ne se présenta pas à cet examen et de fait se soustraya à la justice.
Le 12 novembre 2003, les parents de la requérante firent part aux autorités judiciaires que leur fille ne vivait plus avec eux depuis environ vingt jours.
Le 13 novembre 2003, le procureur de Kırșehir délivra un mandat d’amener (
mahkumlara mahsus yakalama müzekkeresi
) à l’encontre de la requérante.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
L’article 399 §§ 1 et 2 du CPP se lit comme suit
:
« Il est sursis à l’exécution des peines privatives de liberté pour les condamnés atteints d’une maladie mentale, ce jusqu’à leur rétablissement.
Cette même disposition s’applique pour d’autres maladies, si l’exécution de la peine privative de liberté présente un risque vital certain pour le condamné. »
L’institut médicolégal s’avère être l’unique autorité compétente pour délivrer un rapport médical définitif quant à l’inaptitude d’une personne à la vie carcérale au sens de cette disposition. La loi n
o
2659 du 14 avril 1982 portant instauration de l’institut, telle qu’amendée par la loi n
o
4810 du 25
février
2003, confirme le rattachement de cette organisation au ministère de la Justice et précise, entre autres, que sa fonction principale est de procéder aux expertises scientifiques commandées par les tribunaux et les parquets.
Une fois que l’intéressé obtient une expertise favorable, il appartient, selon le cas, au procureur près l’établissement pénitentiaire concerné, au tribunal ayant prononcé la condamnation, ou bien au juge de l’exécution des peines de se prononcer sur l’application de l’article 399 du CPP.
La décision rendue en l’occurrence, qu’elle que soit l’autorité dont elle émane, est susceptible d’appel.
Invoquant les articles 2 et 3 de la Convention, la requérante soutient que du fait de la maladie de Wernicke-Korsakoff dont elle serait atteinte, sa réincarcération éventuelle risque de lui être fatale.
Dans la présente affaire, qui fait partie d’un groupe de cinquante-trois requêtes (voir
Tekin Yıldız c. Turquie
, n
o
22913/04, 10 novembre 2005), la Cour a organisé, en vertu de l’article A1 de l’annexe à son règlement, une mission d’enquête visant à établir les faits pertinents pour son examen au fond.
Aussi la Cour a-t-elle désigné, parmi ses membres, trois délégués pour procéder, en Turquie, à des visites d’établissements tant pénitentiaires que sanitaires, et chargé un comité d’experts, composé de trois médecins spécialistes, d’évaluer d’abord les antécédents médicaux des intéressés, dont la requérante, puis de soumettre ceux-ci à des examens neuropsychiatriques
afin de déterminer leur aptitude à purger une peine privative de liberté.
Le 23 août 2004, aux fins du bon déroulement de cette mission, la Cour a invité le Gouvernement, en application de l’article 39 de son règlement, à ne pas procéder à l’arrestation de la requérante, alors en fuite, durant la période du 6 au 13 septembre 2004 où le comité des experts devait procéder aux examens susvisés.
Parallèlement, la Cour a invité la requérante à se présenter le 11
septembre
2004 à l’hôpital universitaire de Çapa (Istanbul) où son examen allait avoir lieu, en attirant son attention sur le fait que sa requête pouvait être rayée du rôle de la Cour en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention, au cas où elle déclinerait cette invitation sans excuse valable.
Un aperçu sur la mission ainsi réalisée figure dans l’arrêt
Tekin Yıldız
précité.
La Cour observe que par une lettre du 25 août 2004, le représentant de la requérante a fait savoir que sa cliente se trouvait actuellement en Allemagne et qu’elle ne se présenterait pas à l’examen prévu, au motif que l’indication faite en l’espèce au Gouvernement, en vertu de l’article 39 du règlement, n’était pas contraignante et ne mettait donc pas sa cliente, recherchée par la police, à l’abri d’une arrestation.
Effectivement, la requérante ne s’est pas présentée à son examen médical prévu au 11 septembre 2004.
Le Gouvernement invite la Cour à déclarer la requête irrecevable du fait que la requérante n’a pas obtempérée à l’invitation de la Cour.
La Cour considère que l’argument de la requérante, du reste non étayé, ne repose sur aucune crainte objectivement compréhensible, dès lors qu’en l’espèce le Gouvernement a non seulement respecté pleinement toutes les mesures provisoires qui lui avaient été indiquées dans le cadre des affaires similaires, mais aussi a fourni une assistance exemplaire dans l’organisation et le déroulement de la mission d’enquête.
Dans ces conditions, bien connues de la requérante, celle-ci ne saurait prétendre avoir appréhendé un quelconque méfait du Gouvernement, car même à supposer qu’une telle situation regrettable se produisît, c’est à la Cour seule qu’il aurait appartenu d’en tirer les conséquences.
En tout état de cause, la requérante n’avait pas à entraver de la sorte l’établissement des faits de sa propre requête, sans raison apparente et au mépris de l’avertissement ferme qui lui avait été fait à ce sujet.
Au vu de ce qui précède, la Cour estime qu’il y a lieu de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1 c) de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président
1.
Dans sa composition antérieure au 1
er
novembre 2004.
[2]
.
Selon la littérature médicale, cette maladie, qu’on retrouve principalement chez les alcooliques chroniques et les mal nourris, consiste en une combinaison du syndrome de
Korsakoff
, qui provoque la confusion, l’aphonie et l’affabulation, et d’encéphalopathie de
Wernicke
, qui entraîne une paralysie des yeux, un nystagmus, le coma, voire la mort, si le patient n’est pas dûment traité. Cet état est considéré comme résultant, en principe, d’une carence chronique en thiamine, substance qui participe au métabolisme du glucose, étant entendu qu’en cas de pareille carence toute activité qui nécessite la métabolisation du glucose peut entraîner la maladie de
Wernicke-Korsakoff
. Le traitement le plus courant consiste à injecter de la thiamine par intraveineuse ou intramusculaire pour ralentir la maladie, puis un traitement sur le long terme, à base de pastilles orales, pour le rétablissement.