CtEDO 01.12.2005 AI

KIRKOC c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
01.12.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
KIRKOC c. TURQUIE (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

[1]

cererei nr. 28275/04

prezentată de Çiğdem Diren KIRKOÇ

împotriva Turciei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a treia), ședință la 1 decembrie 2005 într-o cameră compusă din:

Dv. G. Ress, președinte,

B.M. Zupančič,

Dna M. Tsatsa-Nikolovska,

Dl. K. Traja,

judecători,

și de dl. V. Berger,

grefier de secție,

Având în vedere petiția mai sus menționată introdusă la 4 august 2004,

Având în vedere decizia Curții de a se prevala de art. 29 § 3 din Convenție și de a examina conjunct admisibilitatea și fondul cazului,

Având în vedere decizia de a trata în prioritate petiția în baza articolului 41 din regulamentul Curții.

Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și răspunsurile prezentate de reclamantă,

După deliberare, pronunță următoarea decizie:

Reclamanta, doamna Çiğdem Diren Kırkoç, este o cetățeană turcă, născută în 1982 și locuind la Istanbul. Este reprezentată în fața Curții de dl. G. Altay, avocat la Istanbul.

A.

Circumstanțele cazului

Faptele cazului, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

La 14 iunie 2000, reclamanta a fost condamnată la o detenie de zece ani și doi luni de curtea de siguranță a statului din Istanbul pentru apartenen­ță la o organizație teroristă.

În 2000 și 2001, în timp ce ispășea pedeapsa la penitenciarul Kartal, reclamanta a inițiat greve de foame de lungă durată.

Ca urmare a deteriorării stării sale de sănătate, reclamanta a fost examinată de institutul medico-legal ("institutul") pentru a evalua aptitudinea sa de a ispăși o pedeapsă privativă de libertate.

Printr-un raport din 29 iunie 2001, camera de specialiști nr. 3 a institutului ("camera de specialiști") a diagnosticat boala Wernicke-Korsakoff[2] ("S-WK") la reclamantă și a recomandat suspendarea execuției pedepsei pentru o durată de șase luni.

În aceeași zi, procurorul din Pendik a acordat suspendarea în aplicarea articolului 399 din codul de procedură penală ("CPP") și a ordonat eliberarea reclamantei.

Această măsură a fost prelungită de mai multe ori de procurorul din Fatih, ca urmare a rapoartelor din 7 ianuarie 2002, 17 iunie 2002, 9 decembrie 2002, 19 februarie 2003 și 16 iunie 2003 ale camerei de specialiști. Raportul medical din 19 februarie 2003 recomandă că reclamanta să beneficieze de grație prezidențială.

Între 2001 și 2003, reclamanta a urmat și un tratament pentru tuberculoză.

Un raport întocmit la 14 august 2003 de serviciile de neurologie ale spitalului universitar din Istanbul indică că nici un simptom neuropsihiatric nu a fost decelat la reclamantă.

Printr-un raport din 7 aprilie 2004, camera de specialiști a indicat că starea actuală de sănătate a reclamantei nu mai necesita suspendarea execuției pedepsei, nici grația prezidențială.

La 7 aprilie 2005, curtea asizelor din Istanbul a anulat restul pedepsei reclamantei în aplicarea prevederilor favorabile din noul cod penal.

B.

Dreptul intern și practica internă pertinentă

Structura și funcțiile institutului medico-legal, grația prezidențială pentru condamnații afectați de o boală ireversibilă (art. 104 din Constituție), suspendarea execuției pedepsei din motive de sănătate conform codului de procedură penală (articolele 399 și 402 din CPP), precum și lucrările Consiliului Europei în materie figurează în hotărârea Tekin Yıldız c. Turcia (nr. 22913/04, 10 noiembrie 2005).

Acest caz face parte dintr-un grup de cincizeci și trei de cereri (a se vedea Tekin Yıldız, mai sus citat), pentru care Curtea a hotărât, la 1 iulie 2004, în exercitarea funcțiilor care i se atribuie de anexa introdusă la 7 iulie 2003 la regulamentul ei, că o misiune de investigație ar avea loc în Turcia între 6 și 13 septembrie 2004.

Deci a desemnat în acest cadru, o delegație de trei judecători ("delegația Curții") pentru a efectua vizite la stabilimente, în special penitenciare, precum și un comitet de experți pentru a evalua aptitudinea medicală a cincizeci și trei de reclamanti, inclusiv doamna Kırkoç, de a ispăși o pedeapsă privativă de libertate.

Delegația Curții era compusă din dl. I. Cabral Barreto, doamna M. Tsatsa-Nikolovska și dl. K. Traja, judecători, și era asistată de dl. V. Berger, grefier de secție, dl. C. Turmangil, dl. S. Erel, doamna O. Andreotti și dl. H. Mutaf, referendari la grefeie, și de domnișoara G. Güllü, secretară la grefeie.

Comitetul de experți era compus din dl. Christian Derouesné, neurolog și profesor emerit la facultatea de medicină Pitié-Salpêtrière, Universitatea Paris VI (Paris, Franța), din dl. Francis Bolgert, neuropsihiatru la spitalul Pitié-Salpêtrière (Paris, Franța) și din dl. Doğan Yeșilbursa, psihiatru și șef clinic adjunct la spitalul pentru boli mentale și neurologice din Bakırköy (Istanbul, Turcia).

La 23 august 2004, în scopul desfășurării corespunzătoare a acestei misiuni, Curtea a invitat Guvernul, în aplicarea articolului 39 al regulamentului, să nu procedeze la arestarea reclamanților fugari, în perioada 6-13 septembrie 2004, când comitetul de experți trebuia să procedeze la examinările mai sus menționate. În paralel, Curtea a invitat reclamantele în libertate (cei fugari sau cei care beneficiază de suspendare a execuției pedepsei conform articolului 399 din CPP) să se prezinte la spitalul universitar Çapa (Istanbul), unde urmau să fie examinate. Guvernul a fost invitat să asigure pentru examinarea medicală prezența reclamanților încarcerați.

A.

Vizitele stabilimentelor penitenciare

Pentru a se forma o idee despre condițiile materiale existente în diferitele tipuri de stabilimente carceral din Turcia, delegația Curții, însoțită de reprezentanți ai reclamanților și Guvernului, a vizitat două penitenciare de tip F (Tekirdağ și Kocaeli), două penitenciare de tip H (Tekirdağ și Istanbul), o casă de arest de tip H (Bayrampașa-Istanbul) și serviciul spitalicesc al acestui din urmă stabiliment[3]. În cursul acestor vizite, delegația s-a întreținut și cu personalul penitenciar, precum și cu procurorii și medicii în serviciu în aceste stabilimente.

Comitetul de experți a însoțit delegația în cursul vizitelor casei de arest Bayrampașa și a serviciului spitalicesc.

B.

Examinările medicale ale comitetului de experți

Curtea încărcasem comitetului de experți să determine în special dacă reclamantele prezentau tulburări neurologice sau psihiatrice și, în caz afirmativ, în ce măsură aceste tulburări se dovedeau compatibile cu viața carcerală. Trebuia de asemenea să procedeze, dacă era necesar, la o evaluare științifică a dosarului medical al interesatului, așa cum fusese constituit de instituțiile medico-legale turcești.

În acest context, comitetul de experți a constatat mai întâi că, în toate cazurile din acest grup, interesații explicau consecințele lor neuropsihiatrice invocate prin grevele de foame și desemnau aceste consecințe ca fiind cele ale S-WK, așa cum le diagnosticasem institutul.

Plecând de la această premisă, comitetul de experți a hotărât să recurgă la exameni medicali standardizați, susceptibili să pună în evență eventualele elemente de suprasarcină sau simulare frecvente la prizonieri, precum și să elibereze caracteristicile adevărate ale sindromului invocrat pe plan atât neurologic cât și neuropsihologic.

Examinările au avut loc între 8 și 11 septembrie 2004, în locurile puse la dispoziție în acest scop de Guvern la spitalul universitar Çapa la Istanbul, și aceasta, în respectul absolut al secretului medical.

Reclamanta a fost examinată la 11 septembrie 2004.

La 8 iunie 2005, raportul medical al comitetului de experți al Curții, referitor la întregul set de aceste cazuri, a fost comunicat părților.

Părțile relevante ale acestui raport[4] referitoare la doamna Kırkoç se citesc după cum urmează:

"A. Antecedente

29 iunie 2001: camera nr. 3 observă că greva de foame a reclamantei a început în decembrie 2000 și că reclamanta a fost admisă la 19 aprilie 2001 la spitalul civil Kartal. La examen, camera constată un nistagm, o dismetrie, o ataxie și o hemiparezie dreaptă pe care pacienta o atribuie unei electrocutări prin aparat de încălzire sau crizelor epileptice. Camera observă în plus o deteriorare a memoriei anterograde și a funcțiilor cognitive. Deci diagnostichează un S-WK și hotărăște aplicarea unei măsuri de suspendare.

30 decembrie 2001: spitalizată la Istanbul pentru tuberculoză miliară, reclamanta suferă de absceuri cerebrale multiple și convulsii generalizate.

7 ianuarie 2002: camera nr. 3 constată o diszartrie, o hemiparezie stângă, un nistagm și o ataxie a trunchiului. Menține diagnosticul de S-WK și reînnouiește măsura de suspendare.

7 iunie 2002: aceeași cameră reexaminează reclamanta, care prezintă o hemiparezie spastică, o mers ataxic, o amnezie lacunară și tulburări ale memoriei anterograde. Atât diagnosticul cât și măsura de suspendare sunt menținute.

9 decembrie 2002: camera nr. 3 observă că nistagmul, tremorul mâinilor, ataxia și tulburări de memorie persistă la interesat, și hotărăște prelungirea măsurii de suspendare. De asemenea, recomandă aplicarea articolului 104.

19 februarie 2003: camera nr. 3 constând că semnele mai sus menționate persistă, menține diagnosticul și confirmă necesitatea măsurilor anterior indicate.

16 iunie 2003: institutul medico-legal recunoaște existența unei boli de lungă durată, fără a preciza totuși durata prelungirii măsurii de suspendare nici a prevedea un examen de control.

14 august 2003: spitalul psihiatric din Bakırköy redă raportul, conform căruia nu există alterări neuropsihiatrice de natură să prezinte un pericol vital.

3 noiembrie 2003: evaluarea neuropsihologică efectuată de serviciul de neurologie arată o ușoară deteriorare a atenției și a funcțiilor executive; în schimb, orientarea și cunoștințele personale par corecte.

7 aprilie 2004: camera nr. 3 ține seama de un examen anterior efectuat la 31 martie 2004, precizând că activitățile desfășurate de reclamantă în afara, în familia sa, se dovedesc a fi normale, în ciuda persistenței semnelor neurologice. Deci camera nr. 3 hotărăște ridicarea măsurii de suspendare.

Prezenta problemă este spinoasă din cauza prezenței unei tuberculoze miliare cu afectare cerebrală. De notat prezența absceurilor cerebrale datând din 2001 (vizibile pe imaginea RMN din 8 octombrie 2001) și foarte probabil de origine tuberculoasă. Cu toate acestea, nici o imagine ulterioară de control nu a fost produsă privind acest diagnostic. Nu este totuși deloc evident că la vreun moment un S-WK ar fi putut se adauge acestei imagini. Vindecarea, în ciuda persistenței unor consecințe neurologice minore, este perfect compatibilă cu evoluția tuberculozei cerebrale. Punctul care totuși rămâne obscur este cel de a ști cum, la 16 iunie 2003, s-a putut conchide la existența unei "boli de lungă durată" fără a prevedea totuși examene de control regulate, ținând seama că următoarea spitalizare la 14 august 2003, reclamanta fusese bine reexaminată de cameră.

(11 septembrie 2004)

Prezentarea este normală și cooperarea este bună, în ciuda unei anumite reticențe. Examenul neurologic evidențiază consecințe piramidale pe partea stângă. Examenul neuropsihologic arată semne de suprasarcină. Capacitățile de abstracție sunt inferioare celor ale nivelului interesatului. Absența unei anomalii psihiopatologice evidente.

Diagnosticul inițial de S-WK a fost fără îndoială pus în exces, semnele prezentate la acea vreme putând fi explicate prin tuberculoza cerebrală din care suferă reclamanta. Vindecarea prin tratamentul acordat este logică, ca și persistența unor consecințe. Cu toate acestea, este dificil a considera anomaliile actualmente observate ca fiind consecințele absceurilor cerebrale (exceptând sindromul piramidal). Oricum, aceste anomalii nu constituie, în ele însele, o contraindicație la executarea unei pedepse cu închisoarea. În schimb, o supraveghere medicală regulată este necesară."

Concluziile generale privind ansamblul raportului medical al comitetului de experți al Curții figurează în hotărârea Tekin Yıldız mai sus citate.

Expunând că raportul medical din 7 aprilie 2004 nu are nici o valoare științifică, reclamanta face valabil sindromul Wernicke-Korsakoff din care ar suferi și susține că reincarcerarea sa eventuală din cauza raportului respectiv ar constitui un tratament inuman și ar comporta o încălcare a articolului 3 din Convenție.

Guvernul face valabil mai întâi condițiile favorabile ale penitenciarelor și apoi că sunt administrate soini medicale necesari tuturor deținuților. Dacă necesitatea apare, interesații sunt transferați la spital, altfel sunt eliberați provizoriu în aplicarea articolului 399 din CPP, așa cum a fost cazul reclamantei.

Privitor la concluziile comitetului de experți al Curții, Guvernul estimează că ele sunt similare cu ale institutului și că reclamanta nu mai are calitatea de victimă, cu atât mai mult cu cât restul pedepsei a fost anulat în aplicarea noului cod penal la 7 aprilie 2005 și că nu riscă mai mult să fie reincarcerată în legătură cu aceeași pedeapsă.

Deci invită Curtea să declare petiția inadmisibilă.

Reclamanta menține aceste plângeri. Potrivit ei, raportul din 7 aprilie 2004 al institutului este inacceptabil din punct de vedere științific deoarece această boală ar fi incurabilă. De asemenea, critică concluziile raportului comitetului de experți al Curții deoarece examenul efectuat ar fi incomplet.

Pentru motivele expuse mai jos, Curtea nu se va întârzia asupra argumentului Guvernului bazat pe absența calității de victimă a reclamantei (a se vedea Amuur c. Franța, hotărâre din 25 iunie 1996, Colecția hotărârilor și deciziilor 1996 III, p. 846, § 36, Dalban c. România [GC], nr. 28114/95, § 44, CEDO 1999-VI, și, mutatis mutandis, S.T. c. Turcia (decizie), nr. 32431/96, 6 mai 2003).

art. 3 din Convenție se citește după cum urmează:

"Nimeni nu poate fi supus torturii, nici unor pedepse sau tratamente inhumane sau degradante."

Este adevărat că Convenția nu cuprinde nici o prevedere specifică privind situația persoanelor lipsite de libertate, a fortiori bolnave. Cu toate acestea, independent de obligația care revine statelor de a proteja integritatea fizică a deținuților prin administrarea soini medicale necesare, trebuie reamintit că suferința datorată unei boli care apare în mod natural, fie ea fizică sau mintală, poate ea însăși să releve art. 3, dacă se găsește sau riscă să se găsească agravată de condițiile de arest pentru care autoritățile pot fi ținute responsabile (Mouisel c. Franța, nr. 67263/01, §§ 37, 38 și 40, și Pretty c. Regatul Unit, nr. 2346/02, § 52, CEDO 2002-III).

Pe lângă sănătatea deținutului, bunăstarea acestuia trebuie, de asemenea, asigurată în mod adecvat, ținând seama de cerințele practice ale încarcerării, orice prizonier având dreptul la condiții de arest conformă demnității umane, de o manieră care să asigure că modalitățile de execuție a măsurilor nu-l supun unei neliniști sau probe a unei intensități care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent arestării (Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 94, CEDO 2000-XI).

Dacă Convenția nu implică nici o "obligație generală" de a elibera un deținut din motive de sănătate, tabloul clinic al unui deținut constituie totuși una din situațiile pentru care capacitatea de arest este acum pusă în privința articolului 3 din Convenție în cadrul statelor membre ale Consilului Europei (a se vedea Mouisel, ibidem, și Price c. Regatul Unit, nr. 33394/96, § 30, CEDO 2001-VII). Acest element face acum parte din cele ce trebuie luate în considerare în modalitățile de execuție a unei pedepse privative de libertate.

Pe scurt, într-un caz dat, arestul unei persoane afectate de o patologie care angajează prognozisticul vital sau al cărei stare este durabil incompatibilă cu viața carcerală poate ridica probleme sub unghiul articolului 3 din Convenție.

Înainte de a-și reia examinarea, Curtea a studiat legislația turcă în vigoare privind aplicarea pedepselor în caz de boli grave ale condamnații. Ea constată că aceasta oferă autorităților naționale mijloace de a interveni în caz de afecțiuni medicale grave care afectează deținuții. Sănătatea este unu din elementele care pot motiva o decizie de eliberare provizoriu sau suspendarea unei pedepse. Aceste măsuri suplimentează recurul în grație medicală rezervat președintelui Republicii. Curtea consideră că aceste proceduri constituie la prima vedere garantii adecvate pentru a asigura protecția integrității fizice și bunăstării prizonierilor pe care statele trebuie să le concilieze cu cerințele legitime ale pedepsei privative de libertate.

În contextul specific al cincizeci și trei de cazuri care au fost subiectul misiunii de investigație mai sus menționate, este relevant să reamintim că în trecut, Turcia, confruntată cu mișcarea de greve de foame declanșată în 1996 și 2000 pentru a protesta împotriva instituirii penitenciarelor de tip F prevăzând unități de viață cu una la trei persoane în loc de dormitoare, s-a confruntat cu problema menținerii în arest a persoanelor care suferă consecințe fizice și mentale datorită subnutriției, judecate în unele cazuri ca fiind cele ale S-WK. Un număr de deținuți bolnavi fusesem admis la beneficiul eliberării provizorii din motiv de sănătate, autoritățile competente estimând probabil că o asemenea situație nu mai se justifica în termeni de protecție a societății.

În speță, reclamanta, aparent participând la mișcarea mai sus menționată, a avut acces la posibilitățile oferite de dreptul turc și a beneficiat până când institutul nu a declarat-o aptă de a ispăși o pedeapsă privativă de libertate la 7 aprilie 2004.

Privitor la acest raport, Curtea reamintește din start că în materia administrării dovezii, nici Convenția nici principiile generale aplicabile jurisdicțiilor internaționale nu-i prescriu reguli stricte. Deci, pentru a-și forma convingerile, îi este liber a se baza pe date de orice fel, cu condiția să le considere relevante. De altfel, apreciază în deplină libertate, nu doar admisibilitatea și relevanța, ci și forța probatorie a fiecărui element din dosar (Irlanda c. Regatul Unit, hotărâre din 18 ianuarie 1978, seria A nr. 25, pp. 79, 80, §§ 209 și 210).

Pentru a determina dacă sunt motive serioase și dovedite de a crede că statul pârât a lipsit de responsabilități decurgând din Convenție, trebuie să examineze întrebările ridicate în fața ei la lumina elementelor furnizate de comparanți și, dacă este necesar, pe care se le procură din oficiu (Yașa c. Turcia, hotărâre din 2 septembrie 1998, Colecția hotărârilor și deciziilor 1998-VI, p. 2437, § 94).

Motivul care de altfel a determinat Curtea să organizeze misiunea de investigație mai sus menționată nu era altul decât această nevoie de a se procura din oficiu elementele necesare pentru examinarea ei. De fapt, în cadrul celor cincizeci și trei de cazuri în cauză, unii reclamanti producesem avize consultative, émanand din Ordinul medicilor și punând serios în cauză credibilitatea științifică a rapoartelor litigioase (a se vedea, de exemplu, Balyemez c. Turcia (petiția nr. 32495/03), decizie din 1 aprilie 2004 privind admisibilitatea și Eren c. Turcia (petiția nr. 8062/04), decizie din 2 septembrie 2004 privind admisibilitatea).

Confruntată cu penuria de elemente de apreciere, care nu putea fi completată nici prin corespondență bogată cu reclamantele, nici prin observațiile Guvernului, Curtea nu a fost în măsură să stabilească circumstanțele reale înainte de a se pronunța asupra fondului acestor cazuri. Deci, a hotărât, în exercitarea funcțiilor care i se atribuie de anexa introdusă la 7 iulie 2003 la regulamentul ei, și în conformitate cu jurisprudența mai sus menționată, de a conduce o investigație și a se procura din oficiu aceste elemente de apreciere.

Privitor la doamna Kırkoç, după ce a examinat-o la 11 septembrie 2004, comitetul de experți al Curții a concluzionat, la unanimitate, că nu suferă de consecințe neurologice sau neuropsihologice care o fac inapt la viață în condițiile carcerală. Cu toate acestea, a recomandat urmărire medicală a reclamantei.

În aceste condiții, Curtea nu vede nici un element susceptibil de a pune în cauză raportul din 7 aprilie 2004 al camerei de specialiști. Ca urmare, după ce s-a livrat unei aprecieri globale a faptelor relevante pe baza elementelor din dosar, precum și avizul experților, Curtea nu estimează establit că reincarcerarea reclamantei, nici condițiile de arest ale acesteia ar fi constituit în sine, un tratament inuman sau degradant în sensul articolului 3 din Convenție (Sakkopoulos c. Grecia, nr. 61828/00, § 45, 15 ianuarie 2004).

Cât privește rapoartele medicale inițiale ale institutului diagnosticând S-WK și la originea eliberării reclamantei, Curtea se referă din nou la avizul experților care conform căror diagnosticul de S-WK pare să fi fost pus în exces, semnele prezentate la acea vreme putând fi explicate prin tuberculoza cerebrală din care suferă reclamanta. Potrivit experților, în aceste condiții, vindecarea prin tratamentul acordat este logică.

Deci, Curtea estimează, ținând seama de circumstanțele care domneau la acea vreme, că institutul a preferat – din posibile motive umanitare, sau din motive care scapă de sub observația Curții – să recomande eliberarea reclamantei pe baza unor simptome puțin fiabile. Această atitudine poate fi criticată cu siguranță pentru că a născut o falsă speranță la reclamantă, în special atunci când institutul a recomandat, prin raportul din 19 februarie 2003, că reclamanta să beneficieze de grație prezidențială (a se vedea de asemenea concluziile generale ale raportului comitetului de experți al Curții în hotărârea Tekin Yıldız mai sus citate). Aceasta fiind spus, neavând nici un element susceptibil de a pune în cauză aprecierea autorităților medicale și judiciare privind aplicarea unor asemenea măsuri (Klaas c. Germania, hotărâre din 22 septembrie 1993, seria A nr. 269, p. 17, §§ 29-30) favorabile reclamantei, Curtea nu se va întârzia asupra acestui subiect privind poziția lor în fața unei dileme, și care de altfel nu privește în prezent reincarcerarea sau menținerea în arest a reclamantei.

Privitor la recomandarea făcută de experții sa privind urmărirea medicală a reclamantei, Curtea nu poate decât constata că restul pedepsei interesatei a fost anulat la 7 aprilie 2005, cu bine înainte ca comitetul de experți al Curții să dea raportul, și că interesata nu a fost reincarcerată de la eliberarea sa provizoriu din 26 iunie 2001. O asemenea întrebare nu mai se pune deci în speță.

Rezultă că petiția trebuie respinsă ca fiind manifest nefondată în sensul articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Ținând seama de ce s-a spus mai sus, Curtea estimează, de asemenea, că trebuie pus capăt aplicării articolului 29 § 3 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea, la unanimitate,

Declară

petiția inadmisibilă.

Vincent Berger

Georg Ress

Grefier

Președinte

[2] Conform literaturii medicale, această boală, pe care o găsim în principal la alcoolici cronici și cei subnutriți, constă într-o combinație a sindromului Korsakoff, care provoacă confuzie, afonie și fabularizare, și encefalopatie Wernicke, care duce la paralizie a ochilor, nistagm, comă, chiar moarte, dacă pacientul nu este dac tratat. Această stare se consideră rezultând, în principiu, din carenția cronică de tiamină, substanță care participă la metabolismul glucozei, ținând cont că în cazul unei asemenea carență orice activitate care necesită metabolizarea glucozei poate duce la boala Wernicke-Korsakoff. Tratamentul cel mai comun constă în injectarea tiaminei intravenos sau intramuscular pentru a încetini boala, apoi tratament pe termen lung, pe bază de tablete orale, pentru recuperare.

[3] Pentru o descriere generală a penitenciareului de tip F din Kocaeli, vizitat la 7 septembrie 2004, și a casei de arest Bayrampașa, vizitate la 8 septembrie 2004, a se vedea hotărârea Tekin Yıldız mai sus citate.

[4] Abrevieri privind raportul medical:

- "Comitetul": comitetul de trei experți ai Curții.

- "camera": camera de specialiști a institutului medico-legal care a furnizat raportul medical la care se face referință.

- "HUI": spitalul universitar din Istanbul.

- "S-WK": sindromul Wernicke-Korsakoff.

- "măsura de suspendare": măsura de suspendare a execuției unei pedepse de închisoare din motive de sănătate, în baza articolului 399 din codul de procedură penală.

- "art. 104": art. 104 b) din Constituție, autorizând președintele Republicii să gracioseze un condamnat din motiv de boală cronică sau invaliditate.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă