CAKIR c. TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
CAKIR c. TURQUIE (CtEDO, 2005)
SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 68954/01 prezentate de Ahmet ÇAKIR împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 20 octombrie 2005 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Türmen Tsatsa-Nikolovska dnii Zagrebelsky Myjer, David Thór Björgvinsson, judecători și dlui V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 19 martie 2001, După ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând trimitere la reclamant, dl Ahmet çakur, este un resortisant turc născut în 1964. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Adnan Terece, avocat la Izmir. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 21 februarie 1999, reclamantul a fost arestat și reținut la sediul Secțiunii Antiterorism a Direcției de Securitate din Antalya. A fost reținut până la 23 februarie 1999, când a semnat o declarație și-a recunoscut asistența pentru această organizație, în special prin strângerea de fonduri în beneficiul militanților săi. În aceeași zi, reclamantul a fost ascultat mai întâi de procurorul Republicii Da'Antalya și apoi adus în fața judecătorului de pace, în fața căruia și-a contestat declarațiile făcute poliției. Judecătorul a dispus arestarea provizorie a reclamantului care, prin urmare, a fost transferat la casa de retenție de tip E din Nazilli, districtul Dayd. La 11 martie 1999, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Izmir (inclusiv procurorul general a pus în aplicare art. 168 și art. 169 din Codul penal și art. 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului, precum și alte șase persoane care au fost acuzate de apartenență și asistență la PKK. La 12 martie 1999, dezbaterile au fost deschise în fața Curții de Securitate a Lângă, sub numărul de dosar 1999/74. Această primă audiere a fost rezervată unor întrebări pur procedurale. A doua ședință a avut loc la 22 aprilie 1999, în lipsa inculpaților, printre care și reclamantul, care au făcut cunoscut în scris că nu vor fi înculpați pentru a protesta împotriva mai multor arestări ale lui Addullah Öcalan, liderul PKK. Judecătorii din fond s-au limitat la a citi rechizitoriul și la a verifica autenticitatea puterilor avocaților prezenți. În cadrul procedurii din 8 iunie 1999, în cauza nr. 1999/74, judecătorii i-au invitat pe inculpați să se pronunțe asupra diferitelor declarații adunate în cursul procedurii preliminare. Reclamantul a negat categoric acuzațiile și a revăzut declarația sa primită de poliție, ..că a semnat sub tortură. Având în vedere toate elementele aflate în posesia lor, judecătorii au decis să anexeze cauza în cauză la dosarul nr. 1998/284, în fața aceleiași camere. Mai târziu, în aceeași zi, instanța de securitate a l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În cursul acestor ultime dezbateri cu participarea judecătorului militar, Curtea de Securitate a Uniunii a luat act de reunirea dosarului nr. 1999/74 și de conținutul acestuia. Ulterior, judecătorii i-au informat pe noii inculpați cu privire la ansamblul actelor procedurale efectuate până în prezent și au informat părțile care citeau documentele dosarului. Reclamantul și consiliul său au contestat toate dovezile în cauză depuse la dosarul nr. 1999/74, precum și pe cele depuse la dosarul nr. 1998/284. Nu s-a luat nicio decizie decisivă în această zi. La 18 iunie 1999, art. 143 din Constituție a fost reformat astfel încât să excludă magistrații militari de la cursurile de securitate ale statului. Ca urmare a modificărilor aduse în consecință la 22 iunie 1999 legii de introducere a acestor jurisdicții, judecătorul militar care se află în cadrul Curții de Securitate a Statelor Unite a fost înlocuit de un judecător civil. Prima audiere cu participarea noului judecător a avut loc la 29 iulie 1999, în prezența reclamantului și a consiliului său. În prima instanță, au fost făcute publice toate procesele-verbale referitoare la dezbaterile anterioare. M Terece a depus o cerere de extindere a lacului, care a fost parțial acceptată de noul colegiu al Curții de Securitate. La 14 decembrie 1999, Curtea de Securitate l-a declarat pe reclamantul vinovat de a fi trimis la PKK și l-a condamnat la trei ani și nouă luni de închisoare. Cu toate acestea, având în vedere perioada pe care o luase în custodie provizorie, aceasta a dispus eliberarea sa. Instanța de Casație a acceptat această cerere și printr-o hotărâre din 27 noiembrie 2000, aceasta a confirmat hotărârea atacată în fața reclamantului. Dreptul și practica internă relevantă în versiunea sa anterioară modificărilor aduse de Legea nr. 4390, art. 5 din Legea nr. 2845 prevedea că unul dintre cei trei judecători care se află în cadrul cursurilor de securitate de la Õ ï trebuie să fie un judecător militar (pentru legislația în vigoare la momentul respectiv, a se vedea Incal c. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998-IV, §§ 26-29). 4390 menționată anterior la 22 iunie 1999, niciun magistrat militar nu s-a alăturat instanțelor în cauză, care au fost în cele din urmă abolite prin Legea nr. 5190 din 16 iunie 2004. GRIFS Reclamantul se plânge în primul rând că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de o instanță independentă și imparțială ca urmare a participării unui magistrat militar la o parte a procesului său. În plus, el deplânge circumstanțele dificile în care transferul său a avut loc între casa lui Nazilli și curtea de siguranță a statului d azmir. Prin urmare, el nu ar fi putut să se apere în mod corespunzător și nici să se poată abține de la dreptul său de a se acomoda cu avocatul său. În cele din urmă, el critică refuzul Curții de a-și face auzită cei doi martori ai săi care au făcut obiectul descărcării de gestiune și, în acest sens, invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (b) și a articolului 3 litera (d) din convenție. Recurentul se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil ca urmare a participării unui magistrat militar la o parte din procesul său desfășurat în fața instanței de asigurare a respectării dreptului său la un proces echitabil. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei (...) Curtea amintește că, în decizia sa Ceylan c. 68953/01, CEDO 2005-... (extracturi)), aceaceasta este legată de domeniul de activitate pe care l-am putea trage din hotărârea Öcalan, relevantă în materie (Öcalan c. Turcia ([GC], 46221/99, § 37-38, 40-41, 113, 115 și 117, CEDH 2005 ...). Astfel, aceasta a putut evidenția că într-un caz dat trebuie să se ia în considerare mai întâi natura actelor de procedură efectuate cu participarea judecătorului militar pus în discuție, diferențiind între actele cu caracter În primul rând, Curtea constată că, în cadrul procedurilor penale incriminate în speță, nu există nicio diferență semnificativă între rolurile pe care magistratul militar le-ar fi putut juca în judecata dlui chétakir și a dlui Ceylan, acești reclamanți fiind coinculpații aceluiași proces (Ceylan) , menționat anterior.) Faptul că, spre deosebire de dl Ceylan, dl Ceylan a pledat pentru semnarea unei depoziții sub tortură nu are nici o consecință, această dovadă nefondând în cele din urmă hotărârea noului colegiu constituit din judecători civili. Prin urmare, Curtea nu vede nici un motiv pentru a distinge cazul din speță de cauza Ceylan. : Actele procedurale la care a participat judecătorul militar al Curții de Securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Iulie 1999, data la care nimeni nu putea pretinde că ignoră hotărârile de principiu ale Curții în această privință (inclal , citată anterior, § 68, și al doilea paragraf. Turcia , Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec. 1998-VII, § 39). Prin urmare, Curtea concluzionează că această cauză este vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 din convenție. De asemenea, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la apărare în sensul art. 6 alin. (3) lit. (b) și (d) din Convenție. Orice inculpat are dreptul de a... dispune de timpul și de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale (...) să interogheze sau să interogheze martorii acuzați și să obțină convocarea și interogarea martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii acuzați; Curtea constată că, în urma refuzului de a asculta martorii menționați anterior de reclamant, Tribunalul constată că nu există niciun element vărsat la dosar care să permită să se demonstreze existența unei cereri formulate în acest scop în fața judecătorilor din fond. (precedentă). Dl. Çakur nu a fost în măsură să își rețină transferurile între casa de judecată a lui Nazilli și curtea de siguranță a lui Izmir ar fi împiedicat într-adevăr pregătirea apărării sale, cu atât mai puțin cu cât a fost împiedicat să facă acest lucru în funcție de utilizare, în afara acestor transferuri, prin mijloace de întreținere și de comunicare scrisă cu consiliul său, Terece (ibidem Având în vedere considerațiile de mai sus și să presupună chiar că nu apar probleme pe teren de la art. 35 alineatul (1) din convenție, Curtea concluzionează că această parte a cererii trebuie, de asemenea, să fie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 3 și prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Vincent Berger Boštjan dl Zupančič Moduler Președinte