SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 68954/01 prezentate de Ahmet ÇAKIR împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 20 octombrie 2005 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Türmen Tsatsa-Nikolovska dnii Zagrebelsky Myjer, David Thór Björgvinsson, judecători și dlui V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 19 martie 2001, După ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând trimitere la reclamant, dl Ahmet çakur, este un resortisant turc născut în 1964. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Adnan Terece, avocat la Izmir. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.
La 21 februarie 1999, reclamantul a fost arestat și reținut la sediul Secțiunii Antiterorism a Direcției de Securitate din Antalya. A fost reținut până la 23 februarie 1999, când a semnat o declarație și-a recunoscut asistența pentru această organizație, în special prin strângerea de fonduri în beneficiul militanților săi. În aceeași zi, reclamantul a fost ascultat mai întâi de procurorul Republicii Da'Antalya și apoi adus în fața judecătorului de pace, în fața căruia și-a contestat declarațiile făcute poliției. Judecătorul a dispus arestarea provizorie a reclamantului care, prin urmare, a fost transferat la casa de retenție de tip E din Nazilli, districtul Dayd.
La 11 martie 1999, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Izmir (inclusiv procurorul general a pus în aplicare art. 168 și art. 169 din Codul penal și art. 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului, precum și alte șase persoane care au fost acuzate de apartenență și asistență la PKK. La 12 martie 1999, dezbaterile au fost deschise în fața Curții de Securitate a Lângă, sub numărul de dosar 1999/74. Această primă audiere a fost rezervată unor întrebări pur procedurale. A doua ședință a avut loc la 22 aprilie 1999, în lipsa inculpaților, printre care și reclamantul, care au făcut cunoscut în scris că nu vor fi înculpați pentru a protesta împotriva mai multor arestări ale lui Addullah Öcalan, liderul PKK.
Judecătorii din fond s-au limitat la a citi rechizitoriul și la a verifica autenticitatea puterilor avocaților prezenți. În cadrul procedurii din 8 iunie 1999, în cauza nr. 1999/74, judecătorii i-au invitat pe inculpați să se pronunțe asupra diferitelor declarații adunate în cursul procedurii preliminare. Reclamantul a negat categoric acuzațiile și a revăzut declarația sa primită de poliție, ..că a semnat sub tortură. Având în vedere toate elementele aflate în posesia lor, judecătorii au decis să anexeze cauza în cauză la dosarul nr. 1998/284, în fața aceleiași camere. Mai târziu, în aceeași zi, instanța de securitate a l … În cursul acestor ultime dezbateri cu participarea judecătorului militar, Curtea de Securitate a Uniunii a luat act de reunirea dosarului nr. 1999/74 și de conținutul acestuia.
Ulterior, judecătorii i-au informat pe noii inculpați cu privire la ansamblul actelor procedurale efectuate până în prezent și au informat părțile care citeau documentele dosarului. Reclamantul și consiliul său au contestat toate dovezile în cauză depuse la dosarul nr. 1999/74, precum și pe cele depuse la dosarul nr. 1998/284. Nu s-a luat nicio decizie decisivă în această zi. La 18 iunie 1999, art. 143 din Constituție a fost reformat astfel încât să excludă magistrații militari de la cursurile de securitate ale statului. Ca urmare a modificărilor aduse în consecință la 22 iunie 1999 legii de introducere a acestor jurisdicții, judecătorul militar care se află în cadrul Curții de Securitate a Statelor Unite a fost înlocuit de un judecător civil.
Prima audiere cu participarea noului judecător a avut loc la 29 iulie 1999, în prezența reclamantului și a consiliului său. În prima instanță, au fost făcute publice toate procesele-verbale referitoare la dezbaterile anterioare. M Terece a depus o cerere de extindere a lacului, care a fost parțial acceptată de noul colegiu al Curții de Securitate. La 14 decembrie 1999, Curtea de Securitate l-a declarat pe reclamantul vinovat de a fi trimis la PKK și l-a condamnat la trei ani și nouă luni de închisoare. Cu toate acestea, având în vedere perioada pe care o luase în custodie provizorie, aceasta a dispus eliberarea sa. Instanța de Casație a acceptat această cerere și printr-o hotărâre din 27 noiembrie 2000, aceasta a confirmat hotărârea atacată în fața reclamantului.
Dreptul și practica internă relevantă în versiunea sa anterioară modificărilor aduse de Legea nr. 4390, art. 5 din Legea nr. 2845 prevedea că unul dintre cei trei judecători care se află în cadrul cursurilor de securitate de la Õ ï trebuie să fie un judecător militar (pentru legislația în vigoare la momentul respectiv, a se vedea Incal c. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998-IV, §§ 26-29). 4390 menționată anterior la 22 iunie 1999, niciun magistrat militar nu s-a alăturat instanțelor în cauză, care au fost în cele din urmă abolite prin Legea nr. 5190 din 16 iunie 2004. GRIFS Reclamantul se plânge în primul rând că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de o instanță independentă și imparțială ca urmare a participării unui magistrat militar la o parte a procesului său.
În plus, el deplânge circumstanțele dificile în care transferul său a avut loc între casa lui Nazilli și curtea de siguranță a statului d azmir. Prin urmare, el nu ar fi putut să se apere în mod corespunzător și nici să se poată abține de la dreptul său de a se acomoda cu avocatul său. În cele din urmă, el critică refuzul Curții de a-și face auzită cei doi martori ai săi care au făcut obiectul descărcării de gestiune și, în acest sens, invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (b) și a articolului 3 litera (d) din convenție. Recurentul se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil ca urmare a participării unui magistrat militar la o parte din procesul său desfășurat în fața instanței de asigurare a respectării dreptului său la un proces echitabil.
Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei (...) Curtea amintește că, în decizia sa Ceylan c. 68953/01, CEDO 2005-... (extracturi)), aceaceasta este legată de domeniul de activitate pe care l-am putea trage din hotărârea Öcalan, relevantă în materie (Öcalan c. Turcia ([GC], 46221/99, § 37-38, 40-41, 113, 115 și 117, CEDH 2005 ...).
Astfel, aceasta a putut evidenția că într-un caz dat trebuie să se ia în considerare mai întâi natura actelor de procedură efectuate cu participarea judecătorului militar pus în discuție, diferențiind între actele cu caracter În primul rând, Curtea constată că, în cadrul procedurilor penale incriminate în speță, nu există nicio diferență semnificativă între rolurile pe care magistratul militar le-ar fi putut juca în judecata dlui chétakir și a dlui Ceylan, acești reclamanți fiind coinculpații aceluiași proces (Ceylan) , menționat anterior.) Faptul că, spre deosebire de dl Ceylan, dl Ceylan a pledat pentru semnarea unei depoziții sub tortură nu are nici o consecință, această dovadă nefondând în cele din urmă hotărârea noului colegiu constituit din judecători civili.
Prin urmare, Curtea nu vede nici un motiv pentru a distinge cazul din speță de cauza Ceylan. : Actele procedurale la care a participat judecătorul militar al Curții de Securitate de la … Iulie 1999, data la care nimeni nu putea pretinde că ignoră hotărârile de principiu ale Curții în această privință (inclal , citată anterior, § 68, și al doilea paragraf. Turcia , Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec. 1998-VII, § 39). Prin urmare, Curtea concluzionează că această cauză este vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 din convenție. De asemenea, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la apărare în sensul art. 6 alin. (3) lit. (b) și (d) din Convenție.
Orice inculpat are dreptul de a... dispune de timpul și de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale (...) să interogheze sau să interogheze martorii acuzați și să obțină convocarea și interogarea martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii acuzați; Curtea constată că, în urma refuzului de a asculta martorii menționați anterior de reclamant, Tribunalul constată că nu există niciun element vărsat la dosar care să permită să se demonstreze existența unei cereri formulate în acest scop în fața judecătorilor din fond. (precedentă).
Dl. Çakur nu a fost în măsură să își rețină transferurile între casa de judecată a lui Nazilli și curtea de siguranță a lui Izmir ar fi împiedicat într-adevăr pregătirea apărării sale, cu atât mai puțin cu cât a fost împiedicat să facă acest lucru în funcție de utilizare, în afara acestor transferuri, prin mijloace de întreținere și de comunicare scrisă cu consiliul său, Terece (ibidem Având în vedere considerațiile de mai sus și să presupună chiar că nu apar probleme pe teren de la art. 35 alineatul (1) din convenție, Curtea concluzionează că această parte a cererii trebuie, de asemenea, să fie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 3 și prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.
Vincent Berger Boštjan dl Zupančič Moduler Președinte
DÉCISION
de la requête n o 68954/01 présentée par Ahmet ÇAKIR contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 20 octobre 2005 en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič , président , J. Hedigan , R. Türmen , M me M. Tsatsa-Nikolovska , MM. V. Zagrebelsky , E. Myjer, David Thór Björgvinsson, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 19 mars 2001, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Ahmet Çakır, est un ressortissant turc né en 1964. Il est représenté devant la Cour par M e Adnan Terece, avocat à Izmir. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 21 février 1999, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue dans les locaux de la section antiterrorisme de la direction de sûreté d’Antalya. Il était soupçonné d’appartenir au PKK. Il fut interrogé jusqu’au 23 février 1999, date à laquelle il signa une déposition et reconnut son assistance à cette organisation, notamment par la voie de collecte de fonds au profit de ses militants. Le même jour, le requérant fut d’abord entendu par le procureur de la République d’Antalya puis traduit devant le juge de paix, devant lesquels il contesta ses déclarations faites à la police. Le juge ordonna la mise en détention provisoire du requérant qui, de ce fait, fut transféré à la maison d’arrêt de type E de Nazilli, district d’Aydın.
Le 11 mars 1999, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir (« le procureur » - « la cour de sûreté ») mit le requérant ainsi que six autres personnes en accusation pour appartenance et assistance au PKK. Il requit l’application des articles 168 et 169 du code pénal et 5 de la loi n o 3713 sur la lutte contre le terrorisme. Le 12 mars 1999, les débats furent ouverts devant la cour de sûreté de l’Etat, sous le numéro de dossier 1999/74. Cette première audience fut réservée à des questions purement procédurales. La seconde audience eut lieu le 22 avril 1999, en l’absence des prévenus, dont le requérant, lesquels avaient fait savoir par écrit qu’ils ne comparaîtraient pas afin de protester contre l’arrestation d’Abdullah Öcalan, leader du PKK.
Les juges du fond se bornèrent à donner lecture du réquisitoire et à vérifier l’authenticité des pouvoirs des avocats présents. Lors de l’audience tenue le 8 juin 1999, en l’affaire n o 1999/74, les juges invitèrent les prévenus à se prononcer sur les diverses dépositions recueillies lors de l’instruction préliminaire. Le requérant nia catégoriquement les accusations et revint sur sa déposition recueillie par la police, affirmant l’avoir signée sous la torture. Eu égard à l’ensemble des éléments en leur possession, les juges décidèrent de joindre l’affaire en question au dossier n o 1998/284, pendant devant la même chambre. Plus tard dans la même journée, la cour de sûreté de l’Etat reprit l’examen de l’affaire jointe n o 1998/284.
Le requérant comparut derechef avec son conseil. Lors de ces derniers débats avec la participation du juge militaire, la cour de sûreté de l’Etat prit acte de la jonction du dossier n o 1999/74 et de son contenu. Par la suite, les juges informèrent les nouveaux prévenus de l’ensemble des actes procéduraux effectués jusqu’alors et donnèrent aux parties lecture des pièces du dossier. Le requérant et son conseil contestèrent l’ensemble des preuves à charge versées au dossier n o 1999/74 ainsi que celle versées au dossier n o 1998/284. Aucune décision déterminante ne fut prise ce jour là. Le 18 juin 1999, l’article 143 de la Constitution fut réformé de manière à exclure les magistrats militaires des cours de sûreté de l’Etat.
Suite aux modifications apportées en conséquence le 22 juin 1999 à la loi portant instauration de ces juridictions, le juge militaire siégeant au sein de la cour de sûreté de l’Etat d’İzmir fut remplacé par un juge civil. La première audience avec la participation du nouveau juge fut tenue le 29 juillet 1999, en présence du requérant et de son conseil. Lors de l’audience d’abord furent relus tous les procès-verbaux concernant les débats antérieurs. M e Terece fit une demande d’élargissement de l’instruction laquelle fut partiellement acceptée par le nouveau collège de la cour de sûreté. L’audience suivante fut fixée au 21 septembre 1999. Le 14 décembre 1999, la cour de sûreté déclara le requérant coupable d’assistance au PKK et le condamna à trois ans et neuf mois d’emprisonnement.
Toutefois, compte tenu de la période qu’il avait passée en détention provisoire, elle ordonna sa libération. Le requérant se pourvut en cassation, en demandant la tenue d’une audience. La Cour de cassation accueillit cette demande et par un arrêt du 27 novembre 2000, elle confirma le jugement attaqué dans le chef du requérant. B. Le droit et la pratique internes pertinents Dans sa version antérieure aux modifications apportées par la loi n o 4390, l’article 5 de la loi n o 2845 prévoyait que l’un des trois juges siégeant au sein des cours de sûreté de l’Etat devait être un juge militaire (pour la législation en vigueur à l’époque, voir Incal c. Turquie, arrêt du 9 juin 1998, Recueil des arrêts et décisions 1998-IV, §§ 26-29).
Après la promulgation de la loi n o 4390 susmentionnée le 22 juin 1999, aucun magistrat militaire ne siégea dans les juridictions en question, lesquelles furent finalement abolies par la loi n o 5190 du 16 juin 2004. GRIEFS Le requérant se plaint d’abord de ce que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial du fait de la participation d’un magistrat militaire à une partie de son procès. En outre, il dénonce les circonstances pénibles dans lesquelles ses transfèrements avaient eu lieu entre la maison d’arrêt de Nazilli et la cour de sûreté de l’Etat d’İzmir. De ce fait, il n’aurait pas pu se défendre de façon adéquate ni pouvoir s’entretenir à son aise avec son avocat.
Enfin, il critique le refus opposé par la cour de sûreté à sa demande de faire entendre ses deux témoins à décharge. Il allègue à ces égards une violation de l’article 6 §§ 1 et 3 b) et d) de la Convention. EN DROIT 1. Le requérant se plaint d’une violation de son droit à un procès équitable du fait de la participation d’un magistrat militaire à une partie de son procès déroulé devant la cour de sureté de l’Etat d’Izmir. Il allègue une violation de l’article 6 § 1 qui, en ses parties pertinentes, se lit ainsi : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement et dans un délai raisonnable, par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...) » La Cour rappelle que, dans sa décision Ceylan c. Turquie (n o 68953/01, CEDH 2005-...
(extraits)), elle s’est penchée sur l’enseignement que l’on peut tirer de l’arrêt Öcalan, pertinent en la matière ( Öcalan c. Turquie ([GC], n o 46221/99, §§ 37-38, 40-41, 113, 115 et 117, CEDH 2005 ‑ ...). Ainsi, elle a pu relever que dans une affaire donnée il convenait d’examiner d’abord la nature des actes de procédure effectués avec la participation du juge militaire mis en cause, en distinguant entre les actes à caractère « préliminaire » et ceux « sur le fond », et de déterminer ensuite le rôle que ces derniers eurent pu jouer dans l’exercice des droits de la défense (voir aussi İmrek c. Turquie (déc.), n o 57175/00, 28 janvier 2003). La Cour observe en premier lieu que dans la procédure pénale incriminée en l’espèce il n’existe aucune différence marquante entre les rôles que le magistrat militaire ait pu jouer dans le jugement de M. Çakır et dans celui de M. Ceylan, ces requérants étant les coaccusés du même procès ( Ceylan , précitée).
Que dans la présente affaire M. Çakır ait, à la différence de M. Ceylan, plaidé avoir signé une déposition « sous la torture » ne tire guère à conséquence, cette preuve n’ayant finalement pas fondé le jugement du nouveau collège constitué de juges civils. La Cour ne voit dès lors pas de raison de distinguer le cas d’espèce de l’affaire Ceylan : les actes procéduraux auxquels le juge militaire de la cour de sûreté de l’Etat d’İzmir a participé n’étaient pas de nature à bafouer la régularité de l’ensemble du procès de M. Çakır.
Quoi qu’il en soit, si l’intéressé s’estimait lésé de ce fait, c’est à lui qu’il appartenait de faire part de ses appréhensions aux juges du nouveau collège, lors de l’audience du 29 juillet 1999, date à laquelle nul ne pouvait prétendre ignorer les arrêts de principe de la Cour en la matière ( Incal , précité, § 68, et Çıraklar c. Turquie , arrêt du 28 octobre 1998, Recueil 1998-VII, § 39). La Cour conclut donc que ce grief est manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention.
2. Le requérant se plaint également d’une violation de ses droits de la défense au sens de l’article 6 §§ 3 b) et d) de la Convention : « 3. Tout accusé a droit notamment à : (...) b) disposer du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense (...) d) interroger ou faire interroger les témoins à charge et obtenir la convocation et l’interrogation des témoins à décharge dans les mêmes conditions que les témoins à charge ; » La Cour observe que le grief tiré du refus d’entendre des témoins prétendument cités par le requérant s’avère dénué de fondement, aucun élément versé au dossier ne permettant de démontrer l’existence d’une demande formulée à cet effet devant les juges du fond.
Il n’en va pas autrement du grief tiré de l’article 6 § 3 b), qui du reste est identique à celui examiné dans l’affaire Ceylan (précitée). M. Çakır n’a pas été en mesure d’étayer en quoi ses transfèrements entre la maison d’arrêt de Nazilli et la cour de sûreté d’Izmir auraient réellement entravé la préparation de sa défense, d’autant moins qu’il n’allègue nullement avoir été empêché de le faire selon l’usage, en dehors de ces transfèrements, par le moyen d’entretiens et de communications écrites avec son conseil, M e Terece ( ibidem ). Au vu des considérations qui précèdent et à supposer même qu’aucun problème ne se pose sur le terrain de l’article 35 § 1 de la Convention, la Cour conclut que cette partie de la requête doit également être rejetée comme étant manifestement mal fondée en application de l’article 35 §§ 3 et 4. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable.
Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Greffier Président