TURCIA (solicitarea nr. 38861/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 20 octombrie 2005 DEFINIF 20/01/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Uluda Președintele Hedigan Caflisch Türmen Tsatsa-Nikolovska Zagrebelsky, Ziemel, judecători și V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera consiliului la 29 septembrie 2005, Rend la hotărâre aici, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 38861/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, M Suzi Uluda ( reclamanta a sesizat Curtea la 18 noiembrie 2003 în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a drepturilor de la Õ â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â La 24 septembrie 2004, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. În noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel reformulată [art. 52 alineatul (1) ]. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L În acest sens, Comisia a plătit în mai multe rânduri suma de 8 500 000 de lire turcești (TRL) stabilită de administrație. Printr-o decizie din 22 martie 1994, administrația i-a atribuit un teren. La 19 octombrie 1995, administrația a anulat proiectul pus în aplicare și a resiliat unilateral toate contractele de vânzare de terenuri. 10. La 27 iulie 2000, recurenta a intentat la tribunalul de mari instanțe din Ankara o acțiune de plată a despăgubirilor contra administrației. 11. Prin hotărârea din 13 martie 2001, instanța a condamnat administrația care trebuia plătită reclamantei, cu titlu de despăgubiri, suma de 3 347 110 000 TRL, însoțită de dobânzi restante începând cu 27 iulie 2000 12. La 26 octombrie 2001, prin hotărârea din 4 martie 2002, Curtea de Casație a confirmat hotărârea în primă instanță. 14. La 22 martie 2004, administrația a trimis reclamantei suma de 5 000 000 000 TRL, apoi la 14 martie 2005 977 410 000 TRL (977,41 noi cărți turcești). II. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Rec., 1997, p. 1305-1306, § 13-16) și Hotărârea Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, Rec., 1998-VI, p. 2674-2676, § 17-25). De asemenea, este necesar să se reamintească în mod mai specific, în temeiul articolului 82 din Legea nr. 2004 din 9 iunie 1932 privind căile de executare și falimentul (crava v ve Kanunu) și al articolului 19 din Legea nr. 1530 din 3 aprilie 1930 privind municipalitățile (Belediyeler Kanunu) și al articolului 19 din Legea nr. 1530 din 3 aprilie 1930 privind municipalitățile (Belediyeler Kanunu) ), bunurile aparținând ținutului și comunelor, precum și bunurile destinate uzului public nu pot fi confiscate (a se vedea art. 1 din PROTOCOLUL nr. 17). Recurenta se plânge, pe de o parte, de întârzierea suferită de administrație în plata prejudiciilor care i-au fost acordate printr-o hotărâre de justiție și, pe de altă parte, de insuficiența ratei dobânzii în ceea ce privește datoriile statului. În acest sens, aceasta se referă la art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel de formulare. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 18. Curtea apreciază, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș, citată anterior) și ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond, întrucât constată că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de neîndeplinire a obligațiilor. Pe fond 19. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul din speță și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, p. 1317, § 31, și Aka, citată anterior, p. 2682, §§ 50-51). Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Õn a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. 21. Aceasta amintește că, în conformitate cu principiul care se desprinde din jurisprudență, o mai bună (a se vedea, de asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 1) poate constitui un "bun" în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 în cazul în care creanța este suficient de stabilită pentru a fi exigibilă (a se vedea Rafinării grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia , Hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A n 301 B, p. 84, § 59, și Bourdov c. Rusia , n 59498/00 , § 40, CEDH 2002 II. Acesta este cazul în prezenta cauză. 22. Curtea subliniază apoi că o întârziere lungă în plata unei creanțe de către o mare parte contractantă are drept consecință agravarea pierderii financiare a persoanei care are o (a se vedea Akkuș, citată anterior, p. 1310, § 29 23.) În speță, Curtea constată că întârzierea legată de plata despăgubirilor acordate recurentei de instanțele interne este imputată administrației. În lumina modului său de calcul bine stabilit (a se vedea Akkuș) În acest sens, Ön Õ avansează nicio explicație care ar putea justifica o astfel de încălcare. 24. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 25. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă materială și morală 26. În plus, reclamanta susține că trebuie să fie despăgubită pentru un prejudiciu material pe care îl evaluează la 5 092 EUR (EUR). În plus, aceasta solicită repararea unui prejudiciu moral pe care îl evaluează la 2 958 EUR. 27. Guvernul contestă aceste revendicări. 28. având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș Curtea acordă ca daune materiale 2 105 EUR. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă. Guvernul contestă aceste pretenții. 31. Ținând cont de elementele aflate în posesia sa și de jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR, indiferent de costuri și de acordul acordat recurentei. Interese moratorii 32. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L prezenta hotărâre constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, sumele următoare, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile în momentul plății, care urmează să fie convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului 105 EUR (două mii o sută cinci euro) pentru daune materiale ii. 000 EUR (mii de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 20 octombrie 2005 în temeiul articolului 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Bošjan M. Zupančič Moduler Președintele
TROISIÈME SECTION
ULUDAĞ c. TURQUIE
(Requête n
o
38861/03)
ARRÊT
20 octobre 2005
20/01/2006
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Uludağ c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
B.M.
Zupančič
,
président
,
J.
Hedigan
,
L.
Caflisch
,
R.
Türmen
,
M
me
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
M.
V.
Zagrebelsky,
M
me
I.
Ziemele,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 29 septembre 2005,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
38861/03) dirigée contre la République de Turquie et dont une ressortissante de cet Etat, M
me
Suzi Uludağ («
la requérante
»), a saisi la Cour le 18
novembre 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
e
le Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.
3.
Le 24 septembre 2004, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.
4.
Le 1
er
novembre 2004, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
I.
5.
La requérante réside à Ankara.
6.
En 1992, elle s’inscrivit à un projet mis en place par la mairie de Keçiören («
l’administration
») en vue de devenir propriétaire d’une maison.
7.
Elle paya à cet égard, en plusieurs fois, la somme de 8
500
000
livres turques (TRL) fixée par l’administration.
8.
Par une décision du 22 mars 1994, l’administration lui attribua un terrain.
9.
Le 19 octobre 1995, l’administration annula le projet mis en place et résilia unilatéralement l’ensemble des contrats de vente de terrains.
10.
Le 27 juillet 2000, la requérante intenta auprès du tribunal de grande instance d’Ankara une action en paiement de dommages et intérêts contre l’administration.
11.
Par un jugement du 13 mars 2001, le tribunal condamna l’administration à verser à la requérante, au titre de dommages et intérêts, la somme de 3
347
110
000
TRL, assortie d’intérêts moratoires à compter du 27
juillet 2000
12.
Le 26 octobre 2001, faute de paiement par l’administration, la requérante entama une procédure d’exécution forcée.
13.
Par un arrêt du 4 mars 2002, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance.
14.
Le 22 mars 2004, l’administration versa à la requérante la somme de 5
000
000
000
TRL, puis le 14 mars 2005 977
410
000
nouvelles livres turques).
II.
15.
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts
Akkuș c. Turquie
(9 juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-IV, pp.
1305-1306, §§ 13-16) et
Aka c. Turquie
(23 septembre 1998,
Recueil
1998-VI, pp. 2674-2676, §§ 17-25).
16.
Il convient également de rappeler de manière plus spécifique qu’en vertu de l’article 82 de la loi n
o
2004 du 9 juin 1932 sur les voies d’exécution et la faillite (
İcra ve İflas Kanunu
) et de l’article 19 de la loi n
o
1530 du 3 avril 1930 sur les communes (
Belediyeler Kanunu
), les biens appartenant à l’Etat et aux communes ainsi que les biens destinés à l’usage public ne peuvent faire l’objet d’une saisie (voir
Gaganuș et autres c.
Turquie
, n
o
39335/98, § 18, 5 juin 2001).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
17.
La requérante se plaint, d’une part, du retard pris par l’administration dans le paiement des dommages et intérêts qui lui ont été accordés par une décision de justice et, d’autre part, de l’insuffisance du taux de l’intérêt moratoire appliqué aux dettes de l’Etat. Elle invoque à cet égard l’article
1 du Protocole n
o
1, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
A.
Sur la recevabilité
18.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment
Akkuș
, précité) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité.
B.
Sur le fond
19.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et constaté la violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 (voir
Akkuș
, précité, p. 1317, § 31, et
Aka
, précité, p.
2682, §§
50-51).
20.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent.
21.
Elle rappelle que, selon le principe qui se dégage de sa jurisprudence, une «
créance
» peut constituer un «
bien
» au sens de l’article
1 du protocole n
o
1 lorsque la créance est suffisamment établie pour être exigible (voir
Raffineries grecques Stran et Stratis Andreadis c.
Grèce
, arrêt du 9 décembre 1994, série A n
o
301
‑
B, p. 84, § 59, et
Bourdov c.
Russie
, n
o
‑
II). Tel est le cas dans la présente affaire.
22.
La Cour souligne ensuite qu’un long retard dans le paiement d’une créance par une Haute Partie contractante a pour conséquence d’aggraver la perte financière de la personne qui a une «
créance
» exigible et de la placer dans une situation d’incertitude, surtout si l’on tient compte de la dépréciation monétaire dans certains Etats (voir
Akkuș
, précité, p.
1310, §
29).
23.
En l’espèce, la Cour observe que le retard pris dans le paiement des dommages et intérêts accordés à la requérante par les juridictions internes est imputable à l’administration. En s’inspirant de son mode de calcul bien établi (voir
Akkuș
, précité), elle constate que ce retard a fait subir à l’intéressée un préjudice certain. A cet égard, le Gouvernement n’avance aucune explication qui saurait justifier un tel manquement.
24.
Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
25.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel et moral
26.
La requérante affirme devoir être dédommagée pour un préjudice matériel qu’elle évalue à 5
092 euros (EUR). Elle réclame en outre la réparation d’un dommage moral qu’elle évalue à 2
27.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
28.
Considérant le mode de calcul adopté dans l’arrêt
Akkuș
précité et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde à titre de dommage matériel 2
Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.
B.
Frais et dépens
29.
La requérante demande 1
562 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
30.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
31.
Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable la somme de 1
000 EUR tous frais confondus et l’accorde à la requérante.
C.
Intérêts moratoires
32.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
que
le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral
;
4.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes, plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes, droits de timbres et charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement
:
i.
2
105 EUR (deux mille cent cinq euros) pour dommage matériel
;
ii.
1
000 EUR (mille euros) pour frais et dépens
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 20 octobre 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Boštjan M.
Zupančič
Greffier
Président