- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 20 octombrie 2005
- Stat pârât
- TUR
- Articole
- Articolul 5
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 5
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
Ataoğlu împotriva Turciei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A TREIA CAUZA ATAO 368/LU c. TURCIA (solicitarea nr. 77111/01) HOTĂRÂRE Această versiune a fost rectificată în conformitate cu art. 81 din Regulamentul Curții la 1 iunie 2006. STRASBURG 20 octombrie 2005 DEFINITIVF 20/01/2006 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Atao B.M. Zupančič președintele Hedigan Caflisch Türmen Tsatsa-Nikolovska Zagrebelsky, Ziemel, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 29 septembrie 2005, Rend la hotărâre că iată, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 77111/01) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, M. La 11 iunie 2001, în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a Libertăților fundamentale, reclamantul este reprezentat de domnul H. Kaplan, avocat la Istanbul.
Guvernul turc (atuncul) nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. La 6 mai 2004, Curtea (secțiunea a treia) a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice declarația formulată în art. 5 alin. (3) din Convenția guvernului. În conformitate cu art. 29 alin. (3) din Convenție, Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. În noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură].
Prezenta cerere a fost atribuită de secțiunea a treia, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Un raport întocmit de controlor aproape de Ministerul de la … La 10 aprilie 2001, judecătorul judecător care se afla în apropierea Curții de Securitate a Uniunii Europene, la cererea procurorului districtual al Republicii respective, i-a autorizat pe jandarmi să efectueze percheziții la domiciliu și la sediul profesional al 27 de persoane, printre care și pe reclamant, și să configureze obiecte și documente utile pentru manifestarea adevărului. La 11 aprilie 2001, reclamantul a fost arestat în cadrul anchetei preliminare efectuate de procurorul republicii. La 12 aprilie 2001, a fost interogat de jandarmi.
La 18 aprilie 2001, reclamantul a fost adus în fața judecătorului care a dispus arestarea sa provizorie, având în vedere natura infracțiunii și starea probelor. 10. La 20 aprilie 2001, Curtea de Securitate a statului a respins opoziția formulată de reprezentantul reclamantului împotriva ordonanței de arest provizoriu. 11. La 2 iulie 2001, procurorul a acuzat 42 de persoane, inclusiv pe reclamant, capete de constituție, participare și ajutor pentru o asociație de răufăcători, favoritism în cadrul achizițiilor publice, plată de comision, corupție și falsificare. 12. La 20 iulie 2001, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a dispus menținerea în detenție a reclamantului, având în vedere natura infracțiunilor și starea probelor.
13. La 17 august și 25 octombrie 2001, reprezentantul reclamantului a notificat extinderea clientului său. 14. Procedura este încă în curs de desfășurare în fața instanțelor naționale. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 15. Conform celui de-al patrulea alineat al articolului 128 din Codul de procedură penală (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 3842/9 din 18 noiembrie 1992), orice persoană arestată și/sau a cărei custodie a fost prelungită la ordinul procurorului Republicii poate contesta măsura în cauză în fața instanței judecătorești competente și, dacă este cazul, poate fi eliberată. La art. 5 alineatul (3) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a fost adus imediat în fața unui judecător sau a unui magistrat autorizat să exercite funcții judiciare și că nu a fost judecat într-un termen rezonabil.
(c) prezentului articol, trebuie să fie adus imediat în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcții judiciare și are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, sau eliberat în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care să asigure încuviințarea celui care este în cușcă. Durata custodiei cu privire la admisibilitate 17. Guvernul solicită Curții să respingă recursul întemeiat pe durata custodiei pentru neobosirea căilor de atac interne. În opinia sa, reclamantul ar fi trebuit să solicite eliberarea sa prin formularea unei acțiuni în temeiul articolului 128 alineatul (4) din Codul de procedură penală.
18. Curtea amintește că a respins deja o excepție similară în cauza Öcalan c. Turcia ([GC], n 46221/99, 12 mai 2005), în care a considerat că controlul efectuat de instanța națională asupra legalității deținerii părților interesate în temeiul art. 128 alin. (4) din Codul de procedură penală nu a respectat cerințele art. 5 alin. În plus, acuzațiile aduse împotriva reclamantului aveau o anumită gravitate și durata detenției sale era în conformitate cu legislația națională. În aceste condiții, Curtea consideră că o opoziție cu privire la acest punct în fața unui judecător judecător era departe de a prezenta șanse de eliberare (a se vedea Öcalan, menționat anterior, § 70). Curtea respinge, prin urmare, excepția guvernului.
Ea constată că acest mai mult nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 21. Guvernul susține că perioada de detenție a reclamantului a fost în conformitate cu legislația în vigoare la momentul faptei. El adaugă că, de la amendamentul constituțional la 17 octombrie 2001, durata custodiei nu poate depăși în niciun caz patru zile. 22. Curtea constată că păstrarea în custodie a reclamantului a început la 11 octombrie 2001 aprilie 2001, data arestării sale, și sa se încheie la 18 aprilie 2001, data prezentării sale în fața judecătorului care a dispus arestarea sa provizorie, și, prin urmare, a durat șapte zile.
23. Curtea amintește că, în hotărârea Brogan și alte hotărâri menționate anterior (p. 33, § 62), Comisia a considerat că o perioadă de custodie de patru zile și șase ore fără a fi adusă în fața unui judecător depășește limitele stricte de timp stabilite la art. 5 alineatul (3), chiar și atunci când urmărește să premieze comunitatea în ansamblul său împotriva terorismului 24. Curtea nu poate, prin urmare, să admită că a fost necesar să se dețină reclamantul timp de șapte zile înainte de a fi tradus în fața unui judecător. 25. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din convenție.
Durata detenției provizorii 26. Curtea constată că reclamantul a fost pus în detenție la 18 aprilie 2001. La 20 iulie 2001, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a dispus menținerea sa în detenție provizorie, iar reprezentantul reclamantului a solicitat extinderea sa la 17 august și 25 octombrie 2001. Cu toate acestea, nu reiese din elementele dosarului dacă reclamantul face încă obiectul acestei măsuri sau dacă a fost pus în libertate și, în la ce dată. În această privință, Curtea subliniază că reprezentantul reclamantului a fost invitat, pentru prima dată la 22 ianuarie 2004, să furnizeze clarificări în acest sens, solicită ca acesta să nu fi fost satisfăcut.
El nu a adus mai multă atenție acestui subiect în observațiile sale privind admisibilitatea și temeinicia cererii din 7 iulie 2004 și observațiile sale suplimentare din 13 mai 2005. În măsura în care recurentul nu a adus în discuție și nici nu a prezentat elemente de probă care să-i poată detașeze fâșia, Curtea consideră că această parte a cererii trebuie să fie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 28. În temeiul articolului 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă că ^ i implementeze pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă.
30. Guvernul contestă această sumă. 31. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde reclamantului 2 000 EUR pentru prejudiciul moral. Costuri și cheltuieli de judecată 32. Reclamantul solicită 10 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții și nu furnizează nicio justificare. 33. Guvernul contestă aceste pretenții. 34. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor.
În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 500 EUR toate costurile și acordul reclamantului. Interese moratorii 35. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.
PE CESURI, CURȚA, ÎN L 5 alin. (3) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2 000 EUR (două mii de euro) pentru daune morale și 500 EUR (cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte costuri fiscale datorate la momentul plății, care urmează să fie convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
În limba franceză și apoi comunicat în scris la 20 octombrie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Bošjan M. Zupančič Moduleer Președintele Numele lui Maaruf Atao
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE ATAOĞLU c. TURQUIE (Requête n o 77111/01) ARRÊT Cette version a été rectifiée conformément à l’article 81 du règlement de la Cour le 1 er juin 2006. STRASBOURG 20 octobre 2005 DÉFINITIF 20/01/2006 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Ataoğlu c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič , président , J. Hedigan , L. Caflisch , R. Türmen , M me M. Tsatsa-Nikolovska , M. V. Zagrebelsky, M me I. Ziemele, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 29 septembre 2005, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 77111/01) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Maaruf [1] Ataoğlu (« le requérant »), a saisi la Cour le 11 juin 2001 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
Le requérant est représenté par M e H. Kaplan, avocat à Istanbul. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.
Le 6 mai 2004, la Cour (troisième section) a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer le grief tiré de l’article 5 § 3 de la Convention au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l’affaire.
Le 1 er novembre 2004, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée par la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1). EN FAIT I
LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE
5. Le requérant est né en 1964 et réside à Istanbul.
Un rapport établi par le contrôleur près le ministère de l’Intérieur fit état d’irrégularités dans les comptes et la gestion de la municipalité d’Esenyurt (Istanbul).
Le 10 avril 2001, le juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul, sur requête du procureur de la République de cette juridiction, autorisa les gendarmes à procéder à des perquisitions aux domiciles et locaux professionnels de vingt-sept personnes, parmi lesquelles figurait le requérant, et à saisir des objets et documents utiles à la manifestation de la vérité.
Le 11 avril 2001, le requérant fut arrêté dans le cadre de l’enquête préliminaire menée par le procureur de la République. Le 12 avril 2001, il fut interrogé par des gendarmes.
Le 18 avril 2001, le requérant fut traduit devant le juge assesseur qui ordonna sa mise en détention provisoire eu égard à la nature de l’infraction reprochée et l’état des preuves.
Le 20 avril 2001, la cour de sûreté de l’Etat écarta l’opposition formée par le représentant du requérant contre l’ordonnance de mise en détention provisoire.
Le 2 juillet 2001, le procureur de la République inculpa quarante-deux personnes, dont le requérant, des chefs de constitution, participation et aide par profit à une association de malfaiteurs, favoritisme lors de passations de marchés publics, versement de commission, corruption et faux en écriture.
Le 20 juillet 2001, la cour de sûreté de l’Etat ordonna le maintien en détention du requérant compte de la nature des infractions reprochées et l’état des preuves.
Les 17 août et 25 octobre 2001, le représentant du requérant demanda l’élargissement de son client.
La procédure est toujours pendante devant les juridictions nationales. II.
LE DROIT INTERNE PERTINENT
15. Selon les termes du quatrième paragraphe de l’article 128 du code de procédure pénale (tel que modifié par la loi n o 3842/9 du 18 novembre 1992), toute personne arrêtée et/ou dont la garde à vue a été prolongée sur ordre du procureur de la République peut contester la mesure en question devant le juge d’instance compétent et, le cas échéant, être libérée. EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 5 § 3 DE LA CONVENTION
16. Le requérant se plaint de n’avoir pas été aussitôt traduit devant un juge ou un magistrat habilité à exercer des fonctions judiciaires et de n’avoir pas été jugé dans un délai raisonnable. Il invoque l’article 5 § 3 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne arrêtée ou détenue, dans les conditions prévues au paragraphe 1 c) du présent article, doit être aussitôt traduite devant un juge ou un autre magistrat habilité par la loi à exercer des fonctions judiciaires et a le droit d’être jugée dans un délai raisonnable, ou libérée pendant la procédure. La mise en liberté peut être subordonnée à une garantie assurant la comparution de l’intéressé à l’audience. » A. Durée de la garde à vue 1. Sur la recevabilité
Le Gouvernement invite la Cour à rejeter le grief tiré de la durée de la garde à vue pour non-épuisement des voies de recours internes. Selon lui, le requérant aurait dû demander sa mise en liberté en formant un recours sur le fondement de l’article 128 § 4 du code de procédure pénale.
La Cour rappelle qu’elle a déjà écarté une exception semblable dans l’affaire Öcalan c. Turquie ([GC], n o 46221/99, 12 mai 2005), dans laquelle elle a considéré que le contrôle effectué par le juge national sur la légalité de la détention des intéressés en vertu de l’article 128 § 4 du code de procédure pénale ne respectait pas les exigences de l’article 5 § 4. Elle n’aperçoit aucune raison de s’écarter de cette conclusion.
De surcroît, les accusations portées contre le requérant revêtaient une certaine gravité et la durée de sa garde à vue était conforme à la législation nationale. Dans ces conditions, la Cour estime qu’une opposition sur ce point devant un juge d’instance était loin de présenter des chances d’aboutir à une remise en liberté (voir Öcalan , précité, § 70).
La Cour rejette donc l’exception du Gouvernement. Elle constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. 2. Sur le fond
Le Gouvernement fait valoir que la durée de la garde à vue du requérant était conforme à la législation en vigueur à l’époque des faits. Il ajoute que, depuis l’amendement constitutionnel intervenu le 17 octobre 2001, la durée de la garde à vue ne peut en aucun cas dépasser quatre jours.
La Cour note que la garde à vue du requérant a débuté le 11 avril 2001, date de son arrestation, et s’est terminée le 18 avril 2001, date de sa comparution devant le juge assesseur qui a ordonné sa mise en détention provisoire, et a donc duré sept jours.
La Cour rappelle que dans l’arrêt Brogan et autres précité (p. 33, § 62), elle a jugé qu’une période de garde à vue de quatre jours et six heures sans que l’intéressé ait été traduit devant un juge allait au-delà des strictes limites de temps fixées par l’article 5 § 3, même quand elle a pour but de prémunir la collectivité dans son ensemble contre le terrorisme.
La Cour ne saurait donc admettre qu’il ait été nécessaire de détenir le requérant pendant sept jours avant qu’il ne soit « traduit devant un juge. »
Partant, il y a eu violation de l’article 5 § 3 de la Convention. B. Durée de la détention provisoire
La Cour note que le requérant a été mis en détention le 18 avril 2001. Lors de l’audience du 20 juillet 2001, la cour de sûreté de l’Etat a ordonné son maintien en détention provisoire, et le représentant du requérant a demandé son élargissement les 17 août et 25 octobre 2001. Toutefois, il ne ressort pas des éléments du dossier si le requérant fait toujours l’objet de cette mesure ou s’il a été mis en liberté, et, dans l’affirmative, à quelle date. A cet égard, la Cour souligne que le représentant du requérant a été invité, une première fois le 22 janvier 2004, à apporter des précisions en ce sens, demande à laquelle celui-ci n’a pas satisfait. Il n’a pas apporté plus d’explication à ce sujet dans ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête du 7 juillet 2004 et ses observations complémentaires du 13 mai 2005.
Dans la mesure où le requérant n’a pas apporté d’explications ni présenté des éléments de preuve à même d’étayer son grief, la Cour considère que cette partie de la requête doit être rejetée comme étant manifestement mal fondée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
28. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
Le requérant réclame 50 000 euros (EUR) au titre des préjudices matériel et moral qu’il aurait subis.
Le Gouvernement conteste ce montant.
La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle considère qu’il y a lieu d’octroyer au requérant 2 000 EUR au titre du préjudice moral. B. Frais et dépens
Le requérant demande 10 000 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour. Il ne fournit aucun justificatif.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 500 EUR tous frais confondus et l’accorde au requérant. C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant à la durée de la garde à vue et irrecevable pour le surplus ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 5 § 3 de la Convention ; 3. Dit a) que l ’ Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 2 000 EUR (deux mille euros) pour dommage moral et 500 EUR (cinq cents euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû au titre de la taxe sur la valeur ajoutée ou toutes autres charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 20 octobre 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Greffier Président 1. Le nom de Maaruf Ataoğlu était libellé comme suit : « Maruf Ataoğlu ».