SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 68263/01 prezentate de Güzel ȘAH.N și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 20 octombrie 2005, într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Caflisch Türmen Biersan mes Gyulumyan, Jaeger, judecători și V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 21 martie 2001, După ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând apel la reclamanții mei Güzel Șahin, Türkan Șahin, Gülizar Șahin, Seza Horoz și Derya Aras, precum și la domnul Önder Dolutaș și M. Birsen Gülünay, sunt cetățeni turci, născuți în 1943, 1975, 1950, 1956, 1979, 1977 și 1966. Ei locuiesc în Istanbul și sunt reprezentați în fața Curții de către domnul T. Yolcu și G. Altay, avocați în Istanbul. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Mai 1998, reclamanții au participat la un eveniment legal organizat la Istanbul pentru a sărbători Ziua Muncii. În timp ce această adunare era în curs de dispersare, au apărut confruntări între forțele de ordine și protestatari ; 36 de membri ai poliției au fost răniți și două sute șaizeci și unu de persoane arestate și ținute în custodie, inclusiv reclamanții T. Șahin, Gülizar Șahin, S. Horoz, D. Aras, Ö. Dolutaș și B. Gülünay. În aceeași zi, la ora 17:00, un proces-verbal de stabilire a faptelor a fost întocmit de polițiștii responsabili cu conducerea securității din Istanbul. Acest document descrie evenimentele în litigiu după cum urmează: (...) cererea de a ține o adunare la cer deschisă a fost acceptată de autoritățile departamentale (...) Adunarea în aer liber a început la ora 12:15 (...) și s - a încheiat la ora 13:30 (...) în jurul orei 12:15, în timp ce cea mai mare parte a mulțimii se îndrepta spre locul întrunirii, un grup de 2500 de persoane reunite (...) nu avea nici o intenție să se întoarcă acolo. Acest grup conține pancarte aparținând diferitelor grupări ilegale și scanda ale sloganurilor (...) Deși au fost date prin intermediul serviciului de ordine acestui grup care, sub forma unui corp organizat, dorea să facă o sărbătoare alternativă, nu a apărut ca având intenția de a se alătura locului de întrunire și s-a stabilit că el făcea pregătiri pentru a-i elimina pe polițiști cu pietre și băț. Grupurile membre ale sindicatului Deri-iș (...) au rămas în mijlocul acestei mulțimi și au dorit să meargă în piață au fost extrase din această mulțime prin intermediul serviciului de ordine și sosirea lor la locul întâlnirii a fost asigurată. La aproximativ 13:15, în timp ce forțele de securitate înaintau spre grupurile ilegale (...) [cei din urmă] când au trecut pe lângă forțele de securitate (...) i - au atacat direct cu bețe și pietre. Pe aceasta, mulțimea a fost împrăștiată prin forță. Printre cei care nu au luat în considerare avertismentele și care, printr-o sărbătoare alternativă, au încercat să facă propaganda de organizații ilegale și au fost împrăștiați prin forță, 261 de persoane, 108 bărbați și 153 de femei au fost arestați și reținuți (...), 36 de ofițeri de poliție ai forțelor de intervenție rapidă au fost răniți. ; Autobuzul forțelor de intervenție rapidă (...) și vehiculul aparținând biroului [poliției] circulației au fost deteriorate de jeturile de pietre (...) Adunarea autorizată la cer s-a încheiat la ora 13:30 (...) Procedura penală acționată împotriva reclamanților La 2 mai 1998, la ora 16:10 a fost întocmit un proces-verbal de eliberare, conform căruia 13 persoane din care Gülizar Șahin au fost eliberate, ținând cont de posibilitatea ca acestea să se fi găsit la fața locului din întâmplare și că participarea lor la evenimente nu ar fi putut fi stabilită. În aceeași zi, conducerea securității a adresat procurorului Republicii Șișli o cerere de păstrare în custodie timp de patru zile a două sute patruzeci și șase de persoane arestate în timpul evenimentelor în litigiu, inclusiv G. Birsen, Ö. Dolutaș, D. Aras, T. Șahin și S. Horoz. Procurorul a acceptat această cerere în aceeași zi. La 3 mai 1998, susținând că durata legală a custodiei în cauză a expirat, avocații tuturor inculpaților au contestat această măsură în fața Tribunalului corecțional din Șișli. La 4 mai 1998, subliniind că cele patru zile de custodie în cauză nu au fost încă încheiate, tribunalul corecțional a respins opoziția astfel formulată. În aceeași zi, avocații inculpaților au adresat o cerere instanței de securitate din statul membru în cauză în vederea stabilirii legalității menținerii clienților în custodie. Tot în aceeași zi, judecătorul care se afla în apropierea Curții de Securitate a statului a constatat că durata detenției în litigiu fusese stabilită de procurorul Republicii Șișli și că: nici un document în acest sens nu fusese transferat procurorului Republicii în apropierea Curții de Securitate a statului ( În consecință, el a considerat că nu poate examina legalitatea reținerii în custodie și a respins cererea formulată în acest sens. La 5 mai 1998, Ö. Doluțaș, S. Horoz, T. Șahin, B. Gülünay și D. Aras au fost deferiți procurorului, care a dat curs audierii lor. Cu această ocazie, ei au negat că aparțin unei organizații ilegale și că au fost atacați de poliție. Doluta nu a participat la adunare și a fost arestat din greșeală, în timp ce el tocmai coborîse din autobuz lângă locul demonstrației. Horoz a declarat că fusese arestată la sfârșitul adunării, în timp ce ea se întorcea acasă. Șahin a declarat că fusese bătută în timpul arestării sale. Gülünay susține că a fost lovită de polițiști în timpul arestării sale și că a fost maltratată în timpul arestării sale. La sfârșitul audierilor, procurorul îl sesizează pe judecător cu privire la o cerere de prelungire a unei zile din custodia reclamanților, care a fost acceptată în aceeași zi. La 6 mai 1998, procurorul a constatat că infracțiunile în cauză nu erau de competența sa și a adoptat, prin urmare, o decizie de incompetență și a înaintat cazul procurorului general al Republicii Șișli. În aceeași zi, invocând în special art. 5 din Convenție, avocații inculpaților au sesizat instanța de securitate a statului pentru a contesta prelungirea de o zi a custodiei în litigiu. Opoziția astfel formulată a fost respinsă în aceeași zi de către judecător. În aceeași zi, T. Șahin, S. Horoz și D. Aras au fost aduse în fața tribunalului corecțional, care le-a strâns declarațiile și le-a ordonat să fie reținuți provizoriu. Cu această ocazie, T. Șahin și D. Aras au recitat declarațiile făcute în fața Curții de Securitate a statului și au susținut nevinovăția lor. S. Horoz a protestat de asemenea pentru nevinovăția sa și a declarat că a fost supusă violenței polițienești în timpul arestării sale. La 11 mai 1998, avocatul lui T. Șahin și D. Aras a contestat detenția lor provizorie în fața tribunalului corecțional și le-a cerut eliberarea. În memoriul în apărare pe care l-a susținut cu această ocazie, el a subliniat că clientele sale fuseseră arestate după ce părăsiseră locurile de adunare în cohue care urmau. El a declarat că intervenția forțelor de ordine era contrară dreptului și convenției și a precizat că recurentele au fost supuse unui tratament abuziv. În aceeași zi, tribunalul corecțional a considerat că nu era necesar să se pronunțe asupra acestei chestiuni, avocații care nu au atașat la cererea lor un act de constituție. La 12 mai 1998, avocații acestor recurente au formulat o opoziție împotriva acestei decizii în fața instanței de judecată în care se pronunță sentința. În aceeași zi, procurorul Republicii inculpa T. Șahin, S. Horoz, D. Aras, B. Gülünay și Ö. Dolutaș, precum și alte două sute treizeci și nouă de persoane ale șefului de participare la o demonstrație ilegală, refuz de dispersare și atac al polițiștilor cu băț și jeturi de pietre. El a solicitat condamnarea lor în temeiul articolelor 32 alineatul (1) și 33/c din Legea nr. 2911 privind asociațiile și al articolului 55 alineatul (3) din Codul penal. La 14 mai 1998, tribunalul corecțional a pronunțat menținerea în detenție a lui S. Horoz, T. Șahin și D. Aras. La 22 mai 1998, instanța judecătorească a respins opoziția formulată împotriva refuzului de a se pronunța pronunțat la 11 mai 1998 de tribunalul corecțional. La 11 iunie 1998, 49 de acuzați, inclusiv T. Șahin, S. Horoz și D. La sfârșitul acestei audieri, tribunalul a pronunțat eliberarea provizorie a lui T. Șahin, dar a ordonat menținerea în detenție a reclamantelor S. Horoz și D. Aras. La 9 iulie 1998, tribunalul corecțional a primit mărturia polițiștilor răniți în timpul confruntărilor în cauză și i-a auzit pe inculpați în apărarea lor. La sfârșitul acestei audieri, el a emis eliberarea provizorie a lui S. Horoz și D. Aras. În perioada 5 august 1998-27 mai 1999, tribunalul corecțional a ținut șase audieri, în cursul cărora i-a auzit pe inculpați în apărarea lor, printre care și B. Gülünay, care a negat faptele reproșate și a declarat că a fost arestată în timp ce aceasta trecea din întâmplare la locul evenimentelor. La 9 februarie 2001, întrucât faptele reproșate acuzaților, printre care T. Șahin, S. Horoz, D. Aras, B. Gülünay și Ö. Dolutaș 4616 privind eliberarea condiționată și suspendarea procedurilor și a pedepselor, care au intrat în vigoare la 21 decembrie 2000, instanța corecțională a decis să suspende judecarea, pe o perioadă de cinci ani, a procedurilor penale împotriva acestora. Plângerile pentru maltratarea reclamanților la 1 mai 1998, Gülizar Șahin, T. Șahin, B. Gülünay, D. Aras și Ö. Dolutaș a fost supus unui examen medico-legal. Conform rapoartelor medicale întocmite în aceeași zi Gülizar Șahin prezenta o zonă echimotică pe încheietura mâinii stângi legată de o traumă acută T. Șahin nu prezenta urme de lovituri B. Gülünay prezenta o ușoară umflătură pe cotul drept și o zonă hiperemică cu lungimea de 10 cm și 3 cm d D. Aras avea un eritem de 7 cm pe partea laterală dreaptă și o umflătură de 2 x 2 cm pe partea dreaptă a Ö și pe partea laterală stângă a Ö. Dolutaș avea vânătăi pe partea frontală și sensibilitate. În aceeași zi, Güzel Șahin a depus o plângere la procurorul districtual al Republicii Sișli împotriva polițiștilor care l-au arestat pentru faptă și insultă. În mod similar, la o dată nespecificată, avocații desemnați de baroul din Jurisdicție pentru a reprezenta persoanele aflate în detenție la sfârșitul demonstrației în litigiu au sesizat procurorul Republicii în legătură cu o plângere împotriva directorului forțelor de intervenție rapidă și ofițerii de poliție prezenți la evenimentele în litigiu. Ei au susținut că toți cei arestați aveau urme de lovituri. La 5 mai 1998, Güzel Șahin a fost examinat de un medic legist aproape de institutul medico-legal din Șișli. Acesta a ajuns la o oprire de lucru de zece zile. Potrivit raportului său medical, reclamanta prezenta trei vânătăi de 2 cm pe partea superioară a la mailului omoplat stâng, o vânătaie de 5 cm. x 10 cm pe cotul stâng, vânătăi pe partea superioară a brațului drept, vânătăi de 3 cm sub scalpul stâng, vânătăi de 10 20 cm pe genunchiul stâng și o zgârietură de 2 cm, de tip vânătăi, pe partea exterioară a încheieturii. La 6 mai 1998, T. Șahin, S. Horoz și D. Aras au fost examinați de un medic legist aproape de institutul medico-legal, care a întocmit rapoarte medicale suplimentare rapoartelor din 1 mai 1998. Potrivit acestora din urmă T. Șahin prezenta o vânătaie de culoare clară de 2 x 1 cm pe spatele umărului stâng și o vânătaie de 3 x 1 cm pe spatele curusului (coapsă), astfel încât medicul a ajuns la o oprire de lucru de trei zile S. Horoz a avut o vânătaie de 1 x 1 cm sub ochi stâng, o vânătaie de 6 x 10 cm pe partea superioară a brațului stâng, o vânătaie de 2 x 4 cm pe lombarul drept, o vânătaie mare în fața curusului stânga, o vânătaie de 3 x 10 cm pe partea exterioară a coapsei drepte, zgârieturi pe genunchi ; el a declarat că a suferit presiuni psihologice în timpul custodiei sale ; medicul a ajuns la o oprire de lucru de zece zile D. Aras avea o vânătaie maro, de formă rotundă și palidă în mijloc, de 2 x 1 cm în interiorul brațului stâng și o vânătaie de 1 x 1 cm, o vânătaie de culoare verde de 2 x 1 cm pe lombarul drept, o vânătaie de 1 cm pe încheietura stângă, o vânătaie verde de 1 x 1 cm pe antebrațul stâng, o vânătaie verde de 3 x 2 cm pe coapsa stângă și o vânătaie verde de 2 cm. cm în spatele genunchiului ; medicul a ajuns la o oprire de lucru de cinci zile. La 17 iunie 1999, procurorul Republicii a adoptat o decizie de a nu fi judecat. S-a constatat că rănile pretinse au fost cauzate în timpul intervenției autorităților, care, în circumstanțele din speță, constituia un caz de recurs legitim la forță, destinat să disperseze o manifestare ilegală. În conformitate cu această decizie, numai D. Aras, S. Horoz, T. Șahin, Güzel Șahin și Gülizar Șahin apăreau în calitate de reclamanti. În afară de Güzel Șahin, Gülizar Șahin și S. Horoz, reclamanții au declarat că nu au avut comunicarea acestei decizii. La 22 august 2000, Güzel Șahin, Gülizar Șahin și S. Horoz au formulat opoziție împotriva acestei decizii în fața instanței de judecată d'asieseses de Beyo La art. 33/c din Legea nr. 2911 privind protestele și reuniunile, care a intrat în vigoare la 8 octombrie 1983, va fi pedepsită cu o pedeapsă de cinci până la opt ani de închisoare pentru orice persoană care, în momentul dispersării, rezistă folosind armele sau mijloacele prevăzute la articolul (b) [arme de foc, explozibili sau orice instrument care taie, străpunge, sau piatră, bâtă de fier sau de plastic, sau orice instrument de strangulare, cum ar fi fi firul sau lanțul care poate zdrobi, sau produsul arzător, rodind, rănind, sau orice altă otravă sau alt fum, gaz și asemănându-se]. GRIEFS Invocând art. 3 din Convenție, coroborat cu art. 14 sau citit în mod individual, reclamanții susțin că au fost bătuți și că au fost maltratați atunci când forțele de ordine au încărcat mulțimea reunită pentru a celebra 1 mai, din cauza opiniilor lor politice. Invocând art. 5 alineatele (1) și (3) din Convenție, înaintând la art. 5 alineatele (1) și (3) din Convenție, în special în cazul lui Güzel Șahin, se declară reținuți fără motiv legitim și se plâng de durata acesteia din urmă. S. Horoz, T. Șahin, D. Aras se plâng și de durata detenției lor provizorii. Pe baza art. 6 alin. (2) din Convenție, D. Aras se plânge că a fost considerată membră a unei organizații ilegale chiar înainte de arestarea sa. Invocând art. 6 alin. (3) lit. (a) și (c) din Convenție, S. Horoz, T. Șahin, D. Aras, B. Gülünay și Ö. Dolutaș susțin că modificarea, în curs de urmărire, a calificării faptelor reproșate le-a privat de posibilitatea de a fi informați, într-o scurtă perioadă de timp, cu privire la natura acuzațiilor aduse împotriva lor și se plâng, de asemenea, că nu au fost asistați de un avocat atunci când au depus mărturie în fața procurorului republicii. Reclamanții susțin că faptul că adunarea la care au participat a fost calificată ca fiind ilegală și că s-a recurs la forță pentru dispersarea acesteia aduce atingere drepturilor lor la libertatea de exprimare și de întrunire, astfel cum sunt garantate prin articolele 10 și 11 din convenție. În cele din urmă, invocând art. 13 din Convenție, reclamanții consideră că dreptul la o cale de atac eficientă nu este respectat în măsura în care aceasta rămâne neterminată parțial și a dus la o ordonanță de nejudiciare pentru ceilalți. Invocând art. 3 din Convenție, coroborat cu art. 14 sau citit în mod individual, reclamanții susțin că au fost victime ale violenței polițienești în timpul dispersării demonstrației în litigiu. Pe baza articolului 13 din Convenție, ei consideră, de asemenea, că dreptul la o cale de atac eficientă este încălcat. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 5 alineatele (1) și (3) din Convenție, înaintând la art. 5 alineatele (1) și (3) din Convenție, în special în cazul Güzel Șahin, se declară reținuți fără motiv legitim și se plâng de durata acesteia. S. Horoz, T. Șahin și D. Aras se plâng și de durata detenției lor provizorii. În ceea ce privește în mod corespunzător măsurile de arestare și de detenție, Curtea arată că autoritățile naționale au efectuat arestarea reclamanților în temeiul cerințelor legale, în special pentru a fi atacați de polițiști. De asemenea, Curtea constată că detenția provizorie contestată a fost pronunțată de un judecător. Prin urmare, Comisia consideră că acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. În ceea ce privește motivul întemeiat pe durata custodiei și a detenției provizorii, Curtea constată că gărzile de vedere în litigiu erau conforme cu legislația națională și că reclamanții nu dispuneau la momentul respectiv, în dreptul turc, de nicio cale de atac pentru a contesta durata acestora. Or, Comisia reamintește jurisprudența sa bine stabilită potrivit căreia, în lipsa unei căi de atac interne, termenul de șase luni începe de la actul incriminat în cerere (a se vedea Sakik și alții c. Turcia, Hotărârea din 26 noiembrie 1997, Rec., 1997-VII, § 53). În această privință, ea ia notă, având în vedere documentele dosarului, că a început custodia în litigiu la 1 noiembrie 1997). Mai 1998 și încheiat la 6 mai 1998, când numai T. Șahin, S. Horoz și D. Aras au fost reținuți provizoriu, iar acestea din urmă au beneficiat de o eliberare provizorie la 11 iunie și 9 iulie 1998, în timp ce prezenta cerere a fost introdusă la 21 martie 2001. În consecință, aceste obiecții sunt întârziate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Invocând art. 6 alin. (2) din Convenție, D. Aras declară o încălcare a prezumției sale de nevinovăție. Pe baza art. 6 alin. (3) lit. (a) și (c), S. Horoz, T. Șahin, D. Aras, B. Gülünay și Ö. Dolutas susțin că au fost privați de posibilitatea de a fi informați, într-o scurtă perioadă de timp, cu privire la natura acuzațiilor aduse împotriva lor și susțin că nu au fost asistați de un avocat atunci când au depus mărturie în fața procurorului districtual al Republicii. În ceea ce privește lipsa de asistență din partea unui avocat, Curtea amintește că: a se vedea John Murray c. Regatul Unit, Hotărârea din 8 februarie 1996, Rec., 1996 I, § 63). În sfârșit, reclamanții, asistați de un avocat în fața Tribunalului Penal, nu au făcut obiectul niciunei condamnări penale care a dobândit forță de lucru judecat, în măsura în care instanța corecțională a suspendat judecarea cauzei pe fond în temeiul legii nr. 4616. În plus, această suspendare, pronunțată pentru o perioadă de cinci ani, nu a expirat încă. În schimb, dacă ar fi revocată înainte de expirarea termenului său, cauza persoanelor interesate ar face obiectul unei noi examinări și aceștia din urmă ar avea posibilitatea de a-și prezenta acțiunile în fața instanțelor interne (a se vedea Turhan c. Turcia (dec.), 53648/00, 27 iunie 2004). Prin urmare, acest motiv pare vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. În cele din urmă, în ceea ce privește celelalte obiecțiuni întemeiate pe art. 6, Curtea constată că inculpații nu prezintă nicio precizare și că argumentele lor par pe deplin întemeiate în acest sens. Prin urmare, aceste obiecțiuni sunt vădit nefondate și trebuie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Reclamanții invocă o încălcare a drepturilor lor la libertatea de exprimare și de asociere, astfel cum sunt prevăzute la articolele 10 și 11 din convenție. În această privință, Curtea consideră că problema libertății de exprimare nu poate, în speță, să fie diferită de cea a libertății de întrunire. Aceasta reamintește că protecția opiniilor personale este una dintre obiectivele libertății de întrunire pașnică, astfel cum este consacrată de art. 11 (Ezelin c. Franța, Hotărârea din 26 aprilie 1991, seria A n 202, § 37). Cu toate acestea, în urma lecturii dosarului, Curtea constată că organizarea manifestării în litigiu, precum și desfășurarea acesteia au fost autorizate de autoritățile naționale; acestea și-au justificat intervenția prin prezența unei mulțimi străine la adunarea respectivă și au arătat violență. Cu toate acestea, din documentele din dosar reiese că, în cursul procedurii care a avut loc împotriva lor, instanțele naționale nu au invocat în fața autorităților naționale nici o încălcare a drepturilor lor la libertatea de exprimare sau de întrunire, negând, parțial, că au luat parte la demonstrație sau că au fost aduse la locul evenimentelor din întâmplare. Prin urmare, Curtea consideră că aceste obiecțiuni trebuie respinse pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor întemeiate pe relele tratamente pe care le-au suferit reclamanții și pe lipsa unor căi de atac efective Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Vincent Berger Boštjan dl Zupančič Moduler Președinte
de la requête n
o
68263/01
présentée par Güzel ȘAHİN et autres
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 20 octobre 2005 en une chambre composée de
:
MM.
B.M.
Zupančič
,
président
,
J.
Hedigan
,
L.
Caflisch
,
R.
Türmen
,
C.
Bîrsan
,
M
mes
A.
Gyulumyan,
R.
Jaeger,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 21 mars 2001,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérants, M
mes
Güzel Șahin, Türkan Șahin, Gülizar Șahin, Seza Horoz et Derya Aras ainsi que M. Önder Dolutaș et M
me
Birsen Gülünay, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1943, 1975, 1950, 1956, 1979, 1977 et 1966. Ils résident à Istanbul et sont représentés devant la Cour par M
es
F.
Altay, avocats à Istanbul.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
Le 1
er
mai 1998, les requérants participèrent à une manifestation légale organisée à Istanbul pour célébrer la Fête du travail. Alors que ce rassemblement était en cours de dispersion, des affrontements survinrent entre les forces de l’ordre et des manifestants
; trente-six membres de la police furent blessés et deux cent soixante et une personnes arrêtées et placées en garde à vue, parmi lesquelles les requérants T. Șahin, Gülizar Șahin, S.
Horoz, D. Aras, Ö. Dolutaș et B. Gülünay.
Le même jour, à 17 heures, un procès-verbal d’établissement des faits fut dressé par des policiers rattachés à la direction de la sûreté d’Istanbul.
Ce document relate les évènements litigieux comme suit
:
«
(...) la demande de tenue d’un rassemblement à ciel ouvert a été acceptée par les autorités départementales (...) Le rassemblement en plein air débuta à 12 h 15 (...) et prit fin à 13 h 30 (...) Vers 12 h 15, alors que la majeure partie de la foule se rendait sur le lieu du meeting, un groupe de 2500 personnes réunies (...) n’avait pas l’intention de s’y rendre. Ce groupe brandit des pancartes appartenant à divers groupements illégaux et scanda des slogans (...) Bien que plusieurs avertissements aient été donnés par l’intermédiaire du service d’ordre à ce groupe qui, sous la forme d’un corps organisé, voulait faire une célébration alternative, il n’est pas apparu comme ayant l’intention de rejoindre le lieu du meeting et il fut établi qu’il faisait des préparatifs afin d’attaquer les policiers avec des pierres et des bâtons. Les groupes membres du syndicat Deri-iș (...) restés au milieu de cette foule et voulant se rendre sur la place furent extraits de cette foule par l’intermédiaire du service d’ordre et leur arrivée sur les lieux du meeting fut assurée. (...) A environ 13 h 15, alors que les forces de sécurité avançaient vers les groupes illégaux (...) [ces derniers] lorsqu’ils passèrent à côté des forces de sécurité (...) les attaquèrent directement avec des bâtons et des pierres. Sur ce, la foule fut dispersée par recours à la force. Parmi ceux qui ne tinrent pas compte des avertissements et qui, par une célébration alternative, tentèrent de faire la propagande d’organisations illégales et furent dispersés par la force, 261
personnes – 108
hommes et 153 femmes – furent arrêtées et placées en garde à vue (...), 36
agents de police des forces d’intervention rapide furent blessés
; le bus des forces d’intervention rapide (...) et le véhicule appartenant au bureau de [police de] la circulation furent endommagés par les jets de pierres (...) Le rassemblement autorisé à ciel ouvert pris fin à 13 h 30 (...)
»
1.
La procédure pénale diligentée contre les requérants
Le 2 mai 1998, à 16 h 10, fut dressé un procès-verbal de libération, aux termes duquel treize personnes – dont Gülizar Șahin – furent relâchées, ce eu égard à la possibilité qu’elles se fussent trouvées sur les lieux par hasard et que leur participation aux évènements litigieux n’eût pu être établie.
Le même jour, la direction de la sûreté adressa au procureur de la République de Șișli une demande tendant au maintien en garde à vue, pendant quatre jours, de deux cent quarante-six personnes arrêtées lors des évènements litigieux, parmi lesquels G. Birsen, Ö. Dolutaș, D.
Aras, T.
Șahin et S. Horoz. Le procureur fit droit à cette demande le jour même.
Le 3 mai 1998, soutenant que la durée légale de la garde à vue en question était arrivée à son terme, les avocats de tous les accusés contestèrent cette mesure devant le tribunal correctionnel de Șișli.
Le 4 mai 1998, soulignant que les quatre jours de garde à vue en cause n’étaient pas encore écoulés, le tribunal correctionnel rejeta l’opposition ainsi formée.
Le même jour, les avocats des accusés adressèrent une requête à la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul en vue de déterminer la légalité du maintien de leurs clients en garde à vue.
Toujours le même jour, le juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat constata que la durée de la garde à vue litigieuse avait été fixée par le procureur de la République de Șișli et qu’aucun document y afférant n’avait été transféré au procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat («
le procureur
»). Il estima en conséquence ne pouvoir examiner la légalité du maintien en garde à vue et rejeta la demande formulée en ce sens.
Le 5 mai 1998, Ö. Dolutaș, S. Horoz, T. Șahin, B. Gülünay et D.
Aras furent déférés devant le procureur, lequel procéda à leur audition. A cette occasion, ils nièrent appartenir à une organisation illégale et s’être attaqués à la police. Ö. Dolutaș précisa ne pas avoir participé au rassemblement et avoir été arrêté par erreur, alors qu’il venait de descendre du bus près du lieu de la manifestation. S. Horoz déclara avoir été arrêtée à la fin du rassemblement, alors qu’elle rentrait chez elle. T. Șahin déclara avoir été matraquée lors de son arrestation. B. Gülünay dit avoir été frappée par des policiers lors de son arrestation et avoir fait l’objet de mauvais traitements au cours de sa garde à vue.
Au terme de ces auditions, le procureur saisit le juge assesseur d’une demande de prorogation d’une journée de la garde à vue des requérants, demande qui fut acceptée le jour même.
Le 6 mai 1998, le procureur constata que les infractions en cause ne relevaient pas de sa compétence. Il adopta en conséquence une décision d’incompétence et renvoya l’affaire devant le procureur de la République de Șișli.
Le même jour, invoquant notamment l’article 5 de la Convention, les avocats des accusés saisirent la cour de sûreté de l’Etat en vue de contester la prorogation d’un jour de la garde à vue litigieuse. L’opposition ainsi formée fut rejetée le jour même par le juge assesseur.
Toujours le même jour, T. Șahin, S. Horoz et D. Aras furent déférées devant le tribunal correctionnel, lequel recueillit leurs dépositions et ordonna leur placement en détention provisoire. A cette occasion, T.
Șahin et D.
Aras réitérèrent les déclarations faites devant la cour de sûreté de l’Etat et clamèrent leur innocence. S. Horoz protesta également de son innocence et déclara en outre avoir subi des violences policières lors de son arrestation. L’avocat de ces requérantes soutint que leur arrestation était illégale et que la durée de leur garde à vue contrevenait aux articles 5 et 6 de la Convention
; il demanda en conséquence leur libération.
Le 11 mai 1998, l’avocat de T. Șahin et D. Aras contesta leur placement en détention provisoire devant le tribunal correctionnel et demanda leur libération. Dans le mémoire en défense qu’il soumit à cette occasion, il souligna que ses clientes avaient été arrêtées après avoir quitté les lieux du rassemblement dans la cohue qui s’ensuivit. Il déclara que l’intervention des forces de l’ordre était contraire au droit et à la Convention, et précisa que les requérantes avaient subi des mauvais traitements.
Le même jour, le tribunal correctionnel estima qu’il n’y avait pas lieu de statuer sur la question, les avocats intervenants n’ayant pas joint d’acte de constitution à leur requête.
Le 12 mai 1998, les avocats de ces requérantes formèrent opposition contre cette décision devant la cour d’assises d’Istanbul.
Le même jour, le procureur de la République inculpa T. Șahin, S.
Horoz, D.
Aras, B. Gülünay et Ö. Dolutaș ainsi que deux cent trente-neuf autres personnes du chef de participation à une manifestation illégale, refus de dispersion et attaque de policiers à coups de bâtons et jets de pierres. Il requit leur condamnation en vertu des articles 32 § 1 et 33/c de la loi n
o
2911 sur les associations et de l’article 55 § 3 du code pénal.
Le 14 mai 1998, le tribunal correctionnel prononça le maintien en détention de S. Horoz, T. Șahin et D. Aras.
Le 22 mai 1998, la cour d’assises rejeta l’opposition formée contre le non-lieu à statuer prononcé le 11 mai 1998 par le tribunal correctionnel.
Le 11 juin 1998, quarante-neuf accusés, dont T. Șahin, S. Horoz et D.
Aras, comparurent devant le tribunal correctionnel qui les entendit en leur défense. Au terme de cette audience, le tribunal prononça la libération provisoire de T. Șahin mais ordonna le maintien en détention des requérantes S. Horoz et D. Aras.
Au cours de l’audience du 9 juillet 1998, le tribunal correctionnel recueillit le témoignage des policiers blessés au cours des affrontements en cause et entendit les accusés en leur défense. Au terme de cette audience, il prononça la libération provisoire de S. Horoz et D. Aras.
Du 5 août 1998 au 27 mai 1999, le tribunal correctionnel tint six audiences, au cours desquelles il entendit les accusés en leur défense, parmi lesquels B. Gülünay, qui nia les faits reprochés et déclara avoir été arrêtée alors qu’elle passait par hasard sur les lieux des évènements.
Le 9 février 2001, relevant que les faits reprochés aux accusés – parmi lesquels T. Șahin, S. Horoz, D. Aras, B. Gülünay et Ö. Dolutaș – entraient dans le champ des prescriptions énoncées à la
loi
n
o
4616 relative à la mise en liberté conditionnelle et au sursis des procédures et des peines, entrée en vigueur le 21 décembre 2000, le tribunal correctionnel décida de surseoir à statuer, pour une durée de cinq ans, sur la procédure pénale engagée à leur encontre.
2.
Les plaintes pour mauvais traitements déposées par les requérants
Le 1
er
mai 1998, Gülizar Șahin, T. Șahin, B. Gülünay, D. Aras et Ö.
Dolutaș firent l’objet d’un examen médico-légal. Selon les rapports médicaux établis le jour même
:
–
Gülizar Șahin présentait une zone ecchymotique sur le poignet gauche lié à un traumatisme aigu
;
–
;
–
;
–
;
–
Ö. Dolutaș présentait une ecchymose sur la région frontale et une sensibilité.
Au cours de la même journée, Güzel Șahin déposa plainte auprès du procureur de la République de Șișli contre les policiers ayant procédé à son arrestation pour voie de fait et injures. Elle allégua avoir été frappée à coups de matraque, insultée et injuriée.
De même, à une date non précisée, des avocats désignés par le barreau d’Istanbul pour représenter les personnes placées en garde à vue au terme de la manifestation litigieuse saisirent le procureur de la République d’une plainte pour mauvais traitements dirigée contre le directeur des forces d’intervention rapide et les officiers de police présents lors des évènements litigieux. Ils soutinrent pour ce faire que toutes les personnes placées en garde à vue présentaient des traces de coups.
Le 5 mai 1998, Güzel Șahin fut examinée par un médecin légiste près l’institut médico-légal de Șișli. Celui-ci conclut à un arrêt de travail de dix jours. Aux termes de son rapport médical, la requérante présentait trois ecchymoses de 2 cm sur le haut de l’omoplate gauche, une ecchymose de 5
x 10 cm sur le coude gauche, une ecchymose sur le haut intérieur du bras droit, une ecchymose de 3 cm sous la scapulaire gauche, une ecchymose de 10
x
20 cm sur le genou gauche et une égratignure de 2 cm, de type ecchymose, sur le côté extérieur du poignet.
Le 6 mai 1998, T. Șahin, S. Horoz et D. Aras furent examinées par un médecin légiste près l’institut médico-légal, lequel établit des rapports médicaux additionnels aux rapports en date du 1
er
mai 1998. Aux termes de ces derniers
:
–
curus
(cuisse), de sorte que le médecin conclut à un arrêt de travail de trois jours
;
–
curus
gauche, une ecchymose de 3 x 10 cm sur le côté extérieur de la cuisse droite, des écorchures sur les genoux
; il avait déclaré avoir subi des pressions psychologiques au cours de sa garde à vue
; le médecin conclut à un arrêt de travail de dix jours
;
–
x
1
cm à l’arrière du genou
; le médecin conclut à un arrêt de travail de cinq jours.
Le 17 juin 1999, le procureur de la République adopta une décision de non-lieu à poursuivre. Il releva que les blessures alléguées avaient été causées lors de l’intervention des autorités, laquelle constituait, dans les circonstances d’espèce, un cas de recours légitime à la force, destiné à disperser une manifestation illégale. Aux termes de cette décision, parmi les requérants, seules D. Aras, S. Horoz, T. Șahin, Güzel Șahin et Gülizar Șahin apparaissaient en qualité de plaignantes. Hormis Güzel Șahin, Gülizar Șahin et S. Horoz, les requérants allèguent ne pas avoir eu communication de cette décision.
Le 22 août 2000, Güzel Șahin, Gülizar Șahin et S. Horoz formèrent opposition contre cette décision devant la cour d’assises de Beyoğlu.
Par un arrêt du 18 septembre 2000, notifié le 22 octobre 2000, la cour d’assises rejeta ce recours.
B.
Le droit interne pertinent
L’article 33/c de la loi n
o
2911 relative aux manifestations et réunions, entrée en vigueur le 8 octobre 1983, dispose
:
«
Sera punie d’une peine de cinq à huit ans d’emprisonnement toute personne qui, au moment de la dispersion, résiste en utilisant les armes ou moyens énoncés à l’article
23
b) [armes à feu, explosifs ou tout instrument coupant, perçant, ou pierre, gourdin, barre de fer ou de plastique, ou tout instrument de strangulation tel que fil ou chaîne pouvant meurtrir, ou produit brûlant, rongeant, blessant, ou tout autre poison ou tout autre fumée, gaz et ressemblant].
»
1.
Invoquant l’article 3 de la Convention, combiné avec l’article 14 ou lu isolément, les requérants allèguent avoir été battus et avoir subi des mauvais traitements lorsque les forces de l’ordre ont chargé la foule réunie pour célébrer le 1
er
mai, ce en raison de leurs opinions politiques.
2.
Invoquant l’article 5 §§ 1 et 3 de la Convention, les requérants – à l’exception de Güzel Șahin – allèguent avoir été arrêtés et placés en garde à vue sans motif légitime, et se plaignent de la durée de cette dernière. S.
Horoz, T. Șahin, D. Aras se plaignent également de la durée de leur détention provisoire.
3.
Se fondant sur l’article 6 § 2 de la Convention, D. Aras se plaint d’avoir été considérée comme étant membre d’une organisation illégale, dès avant son arrestation.
Invoquant l’article 6 § 3 a) et c) de la Convention, S. Horoz, T.
Șahin, D.
Aras, B. Gülünay et Ö. Dolutaș soutiennent que la modification, en cours de poursuites, de la qualification des faits reprochés les a privés de la possibilité d’être informés, dans un court délai, de la nature de l’accusation portée à leur encontre. Ils se plaignent également de ne pas avoir été assistés par un avocat lorsqu’ils ont déposé devant le procureur de la République.
4.
Les requérants soutiennent que le fait que le rassemblement auquel ils ont participé ait été qualifié d’illégal et qu’il ait été fait recours à la force pour sa dispersion portent atteinte à leurs droits à la liberté d’expression et de réunion, tels que garantis par les articles 10 et 11 de la Convention.
5.
Enfin, invoquant l’article 13 de la Convention, les requérants estiment que l’instruction de leurs plaintes méconnaît le droit à un recours effectif dans la mesure où elle demeure inachevée pour partie d’entre eux et a abouti à une ordonnance de non-lieu pour les autres.
1.
Invoquant l’article 3 de la Convention, combiné avec l’article 14 ou lu isolément, les requérants allèguent avoir été victimes de violences policières lors de la dispersion de la manifestation litigieuse.
Se fondant sur l’article 13 de la Convention, ils estiment en outre que l’instruction de leurs plaintes méconnaît le droit à un recours effectif.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au Gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.
2.
Invoquant l’article 5 §§ 1 et 3 de la Convention, les requérants – à l’exception de Güzel Șahin – allèguent avoir été arrêtés et placés en garde à vue sans motif légitime, et se plaignent de la durée de cette dernière. S.
Horoz, T. Șahin et D. Aras se plaignent également de la durée de leur détention provisoire.
Quant à l’irrégularité alléguée des mesures d’arrestation et détention, la Cour relève que les autorités nationales ont procédé à l’arrestation des requérants en vertu des prescriptions légales, notamment pour s’être attaqués à des policiers. De même, elle observe que la détention provisoire contestée a été ordonnée par un juge. Dès lors, elle estime que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article
35 §§
3 et 4 de la Convention.
En ce qui concerne le grief tiré des durées de la garde à vue et de la détention provisoire, la Cour constate que les gardes à vue litigieuses étaient conformes à la législation nationale et que les requérants ne disposaient à l’époque, en droit turc, d’aucune voie de recours pour contester leur durée. Or, elle rappelle sa jurisprudence bien établie selon laquelle en l’absence de voie de recours internes, le délai de six mois court à partir de l’acte incriminé dans la requête (voir
Sakik et autres c. Turquie
, arrêt du 26
novembre 1997,
Recueil des arrêts et décisions
A cet égard, elle note, au vu des pièces du dossier, que la garde à vue litigieuse a débuté le 1
er
mai 1998 et pris fin le 6 mai 1998, date à laquelle seules T.
Șahin, S. Horoz et D. Aras ont été placées en détention provisoire. Or, ces dernières ont bénéficié d’une libération provisoire respectivement les 11
juin et 9 juillet 1998, alors que la présente requête a été introduite le 21
mars 2001.
Il s’ensuit que ces griefs sont tardifs et doivent être rejetés en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
3.
Invoquant l’article 6 § 2 de la Convention, D. Aras allègue une atteinte à sa présomption d’innocence. Se fondant sur l’article 6 § 3 a) et
c), S.
Horoz, T. Șahin, D. Aras, B. Gülünay et Ö. Dolutaș soutiennent avoir été privés de la possibilité d’être informés, dans un court délai, de la nature de l’accusation portée à leur encontre et allèguent ne pas avoir été assistés par un avocat lorsqu’ils ont déposé devant le procureur de la République.
Quant au défaut d’assistance par un avocat, la Cour rappelle qu’il convient d’apprécier si, à la lumière de l’ensemble de la procédure, la restriction litigieuse a privé les accusés d’un procès équitable (voir
John Murray c. Royaume-Uni
, arrêt du 8 février 1996,
Recueil
1996
‑
I, § 63). En l’occurrence, les requérants, assistés par un avocat devant le tribunal correctionnel, n’ont fait l’objet d’aucune condamnation pénale ayant acquis force de chose jugée, dans la mesure où le tribunal correctionnel a sursis à statuer sur le fond de l’affaire en application de la loi n
o
4616.En outre, ce sursis, prononcé pour une durée de cinq ans, n’a pas encore expiré. Au demeurant, s’il se trouvait révoqué avant l’expiration de son terme, l’affaire des intéressés ferait l’objet d’un nouvel examen et ces derniers auraient l’occasion de présenter leur grief devant les juridictions internes (voir
Turhan c. Turquie
(déc.), n
o
53648/00, 27 juin 2004). Partant, ce grief apparaît manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article
35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Enfin, en ce qui concerne les autres griefs tirés de l’article 6, la Cour constate que les requérants n’apportent aucune précision et que leur argumentation apparaît en ce sens nullement étayée. Il s’ensuit que ces griefs sont manifestement mal fondés et doivent être rejetés en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
4.
Les requérants allèguent une violation de leurs droits à la liberté d’expression et d’association, tels qu’énoncés aux articles 10 et 11 de la Convention.
A cet égard, la Cour estime que la question de la liberté d’expression ne saurait en l’espèce être distinguée de celle de la liberté de réunion. Elle rappelle en effet que la protection des opinions personnelles est l’un des objectifs de la liberté de réunion pacifique, telle que consacrée par l’article
11 (
Ezelin c. France
, arrêt du 26 avril 1991, série A n
o
202, § 37).
Cela étant, à la lecture du dossier, la Cour observe que l’organisation de la manifestation litigieuse de même que son déroulement ont été autorisés par les autorités nationales
; celles-ci ont justifié leur intervention par la présence d’une foule étrangère au rassemblement en question et faisant montre de violence. Quoiqu’il en soit, il ressort des pièces du dossier qu’au cours de la procédure diligentée à leur encontre, les requérants n’ont aucunement allégué devant les autorités nationales une quelconque atteinte à leurs droits à la liberté d’expression ou de réunion, niant pour partie d’entre eux avoir pris part à la manifestation ou soutenant s’être trouvés sur les lieux des évènements par hasard. Partant, la Cour estime que ces griefs doivent être rejetés pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen des griefs tirés des mauvais traitements prétendument subis par les requérants et de l’absence de voies de recours effectives
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Vincent
Berger
Boštjan M.
Zupančič
Greffier
Président