SCHISAS v. CYPRUS
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
SCHISAS v. CYPRUS (CtEDO, 2005)
PRIMEA DECIZIE A SECȚIUNII No 62078/00 de către Michael SCHISAS împotriva Ciprului Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 25 octombrie 2005 în calitate de Cameră compusă din: C.L. Rozakis Președintele Loucaides Lorenzen Doamna Vajić Doamna Botoucharova Hajiyev Kovler, judecători și dl judecător adjunct al secțiunii Quesada având în vedere cererea depusă la 10 octombrie 2000, Având în vedere corespondența părților, având în vedere deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Michael Schias, este un național cipriot, născut în 1947 și trăiește în Limassol, Cipru. El este reprezentat în fața Curții de către dl C. Clerides, un avocat care practică în Nicosia, Cipru. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul șapte situri de clădire situate la arhiepiscop Makarios III Avenue din orașul Limassol. La 7 decembrie 1990 a fost publicat un Aviz (nr. 3874) în Jurnalul Oficial al Republicii, în conformitate cu art. 12 din Regulamentul privind stradele și clădirile Lege-cap. 96, privind, printre altele, extinderea, , aventură menționată mai sus. În Aviz, proprietățile care trebuie afectate au fost descrise în acest sens în legătură cu indicațiile Oficiului de District și nu au menționat numele proprietarilor. Avizul prevede că orice obiecție la sistemul de aliniere a străzii ar putea fi depusă în termen de 75 de zile de la data publicării sale. Reclamantul a susținut că a aflat despre schema de aliniere a străzii mult mai târziu. La 3 aprilie 1991, el a depus obiecțiile sale la Ministrul Internului susținând, printre altele, că schema a afectat ireparabil valoarea și dezvoltarea viitoare a proprietății sale. La 18 iunie 1991, Ministerul Internului a informat reclamantul că obiecțiile sale au fost depuse din timp și, în consecință, nu au putut fi examinate. La 20 august 1999, notificarea de achiziție obligatorie (n. 1001) a fost publicată în Jurnalul Oficial, în conformitate cu art. 4 din Legea privind achiziționarea obligatorie din 1962. Avizul a declarat intenția Republicii de a achiziționa în mod obligatoriu o parte din o serie de parcele, inclusiv cele ale reclamantului, în scopul extinderii și/sau îmbunătățirii străzilor. Proprietățile afectate au fost descrise prin trimitere la indicațiile corespunzătoare ale Oficiului de District. Numele proprietarilor nu au fost menționați. Avizul prevede că orice obiecție în numele proprietarilor afectați ar trebui adresată Ministerului Internului în termen de 15 zile de la data publicării sale. La 10 decembrie 1999, o Ordine de Achiziție (n. 1463) a fost publicată în Jurnalul Oficial, în conformitate cu art. 6 din Legea de Achiziție Obligatorie din 1962. Acesta a făcut trimitere la Avizul nr. 1001 și a ordonat achiziționarea obligatorie a proprietăților menționate în acest articol. La 17 mai 2000, reclamantul a scris ministrului de Interne plângerea cu privire la anunțurile și ordinul de mai sus. El a subliniat faptul că modul în care au fost publicate în Gazettele Oficiale este insuficient și, prin urmare, în încălcarea drepturilor sale de proprietate în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. El solicită, de asemenea, ca o ofertă de compensare să fie trimisă cât mai curând posibil, având în vedere faptul că intenționează să depună o cerere la Curtea. La 6 iulie 2000, Ministerul a informat reclamantul că nu a respectat termenele prevăzute în anunțurile (n. 3874 și 1001) și că afirmația sa în ceea ce privește schema de extindere a străzii și obiecția sa față de achiziția obligatorie au fost limitate la timp. De asemenea, a informat reclamantul că o ofertă de compensare în ceea ce privește toate parcele i-a fost deja trimisă la 20 iunie 2000. Reclamantul a fost oferit 50 de lire cipriote (CYP) pentru fiecare dintre cele cinci parcele și CYP 15,300 și CYP 1,065 pentru celelalte două. La 27 decembrie 2001, Guvernul a solicitat Curtea de District a Limassol pentru stabilirea sumei plătibile ca compensare. Procedura a fost încheiat la 25 noiembrie 2004 prin soluționare prietenoasă. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că a fost privat de dreptul său de acces la o instanță, deoarece nu a fost informat în mod corespunzător și în timp, de publicarea anunțurilor de achiziție obligatorie a proprietății sale. 1 că compensația oferită acestuia nu corespunde cu valoarea proprietăților obținute în mod obligatoriu, având în vedere faptul că achiziția obligatorie nu a fost efectuată în interesul public în sensul articolului respectiv. HOTĂRÂREA Curții reamintește că art. 37 din convenție prevede, în partea relevantă, după cum urmează: „1. Curtea poate, în orice etapă a procedurii, să decidă să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își continue cererea; sau (b) chestiunea a fost rezolvată... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile acestuia...” Prin scrisoarea din 9 septembrie 2005, Guvernul a informat Registrul că părțile au ajuns la un acord de soluționare a cazului. Prin scrisoarea din 16 septembrie 2005, reclamantul a confirmat soluționarea și a informat Curtea că dorește să retragă cererea. Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți și dorința reclamantului de a retrage cererea sa. Este satisfăcut că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, cererea ar trebui eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să scoată cererea din lista de cazuri. Santiago Quesada Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului