Okpisz împotriva Germaniei

Reclamanții s-au născut în 1946 și, respectiv, 1947 și trăiesc în Dortmund în Germania. În 1985, reclamanții, un cuplu căsătorit, emigrați în Germania cu fiica lor, născut în 1979. Fiul lor, născut în 1970, s-a alăturat acestora în 1986. 10. În 1987, cererea lor de a fi recunoscută ca imigranți de origine germană (Vertriebene) a fost respinsă. Cererea reclamanților de redeschidere a procedurii a fost respinsă la 5 noiembrie 1992 de Curtea Administrativă de Apel Münster (Oberverwaltungsgericht). În aceeași zi, reclamanții au fost eliberați cu titluri de reședință pentru scopuri excepționale (Aufenthaltsbefugnis) care au fost reînnoite în mod regulat. 11. La 27 decembrie 1993, Biroul de Muncire Dortmund (Arbeitsamt) a informat primul reclamant, care a primit prestații pentru copii (Kindergeld) din 1986, că, începând cu 1 ianuarie 1994, prestațiile pentru copii nu vor mai fi plătite în urma unei modificări legislative.

Biroul a remarcat că, în conformitate cu secțiunea 1 § 3 din Legea federală privind prestațiile pentru copii (Bundeskindergeldgesetz, a se vedea dreptul intern relevant mai jos), astfel cum a fost modificat și în vigoare începând cu 1 ianuarie 1994, un străin are dreptul la prestații pentru copii numai în cazul în care deținerea unui permis de ședere (Aufenthaltsberechtigung) sau a unui permis de ședere provizoriu (Aufenthaltserlaubnis). La 25 martie 1994, Oficiul Federal al Muncii (Bundesanstalt für Arbeit) a respins obiecția primului reclamant. 13. Primul reclamant, asistat de avocat, a depus o acțiune la Curtea Socială Dortmund (Sozialgericht) cu scopul de a beneficia de prestații pentru copii începând din ianuarie 1994. El susține că el și familia sa au rezistat în Germania din 1985 și au plătit contribuții fiscale și sociale.

Prin urmare, el ar trebui să continue să aibă dreptul la prestațiile pentru copii. 14. La 27 martie 1995, Tribunalul Social a respins acțiunea primului reclamant. Acesta a confirmat că numai extratereștrii cu un permis de ședere nelimitat sau provizoriu au dreptul la plata prestațiilor pentru copii. Noile legislații nu aveau scopul de a acorda prestații pentru copii extratereștrilor care trăiesc în Germania pe o bază permanentă, în timp ce extratereștrii cu un titlu limitat de ședere în scopuri excepționale nu ar putea să rămână. Curtea a subliniat, în continuare, că această distincție nu a încălcat Legea de bază germană, astfel cum a fost declarată de Curtea Socială Federală în mai multe hotărâri din 1992. În ceea ce privește protecția specială a familiei prevăzută în temeiul articolului 6 din Legea de bază germană, instanța a susținut că acest lucru nu a împiedicat statului să supună la tipul de titlu de reședință a prestațiilor pentru copii.

15. La 14 iunie 1995, primul reclamant, asistat de avocat, a interzis Curtea Socială de Apel din Renania de Nord-Vestfalia (Landessaliagericht). 16. La 2 mai 1997, Curtea Socială de Apel a informat primul reclamant că a trimis cinci cazuri pilot Curții Constituționale Federale (Bundesverfasungsgericht) pentru revizuirea secțiunii 1 § 3 din Legile privind prestațiile pentru copii și i-a întrebat dacă va accepta suspendarea procedurii sale de recurs până la adoptarea unei decizii de către Curtea Constituțională. La 20 mai 1997, Curtea Socială de Apel, după ce a obținut acordul părților, a ordonat suspendarea procedurii. 17. Prin decizia din 6 iulie 2004 în cazurile pilot (1 BvL 4/97, 1 BvL 5/97, 1 BvL 6/97), Curtea Constituțională Federală a hotărât că art. 1 § 3 din Legea privind prestațiile pentru copii a fost incompatibil cu dreptul la egalitate de tratament în temeiul articolului 3 § 1 din Legea de bază.

În consecință, legislatorul a fost ordonat să modifice legea până la 1 ianuarie 2006. 18. Curtea Constituțională Federală a constatat, în special, că tratamentul diferit al părinților care erau și care nu erau în posesie de un permis de reședință stabilă nu are justificare suficientă. Întrucât acordarea de prestații pentru copii legate de protecția vieții familiale în temeiul articolului 6 § 1 din Legea de bază, ar trebui să fie prezentate motive foarte importante pentru a justifica tratamentul inegal. Astfel de motive nu erau evidente. În măsura în care dispoziția avea ca scop limitarea acordării prestațiilor pentru copii celor străini care, în cazul în care este posibil să rămână permanent în Germania, criteriile aplicate nu erau adecvate pentru atingerea acestui obiectiv.

Faptul că o persoană are un titlu limitat de reședință nu constituie o bază suficientă pentru a prezice durata șederii sale în Germania. La 27 decembrie 2004, după cererea primului reclamant, Curtea Socială de Apel a reluat procedura. La 9 martie 2005, Curtea Socială de Apel, cu consimțământul părților, a suspendat încă o dată procedurile în așteptarea modificării legislației aplicabile. 20. În 2000 primul reclamant a depus o procedură la Tribunalul fiscal Munster (Finanzgericht) cu scopul de a beneficia de prestații pentru copii începând cu ianuarie 1996 în conformitate cu dispozițiile Legii privind impozitul pe venit (Einkommensteuergesetz, a se vedea legea internă relevantă mai jos). La 6 mai 2004, Tribunalul fiscal a respins propunerea.

Primul reclamant nu a depus apel. 21. Secțiunea 1 din Legea federală a prestațiilor pentru copii din 1994 (Bundeskindergeld-gesetz, Gazette Federală - Bundesgesetzblatt 1994-I, S. 168), în vigoare de la 1 ianuarie 1994 până la 31 decembrie 1995, prevede plata prestațiilor pentru copii finanțate de Federația. Secțiunea 1, în măsura în care este relevantă, menționată după cum urmează: „(1) În conformitate cu dispozițiile prezentei Acte, oricine are dreptul la beneficii pentru copiii săi ..., 1. care are un loc de reședință (Wohnitz) sau o reședință regulară (gewöhnlicher Aufenthalt) în domeniul de aplicare al prezentului lege, ... (3) Un străin are dreptul la un beneficiu în temeiul prezentului lege, dacă are un permis de ședere sau un permis de ședere provizoriu…

” 22. În urma unei reforme a legii privind prestațiile pentru copii, cu efect de la 1 ianuarie 1996, o dispoziție echivalentă privind prestațiile pentru copii se află în secțiunea 62 § 2 din Legea impozitului pe venit (Einkommenssteuergesetz).

8. The applicants were born in 1946 and 1947 respectively and live in Dortmund in Germany. 9. In 1985, the applicants, a married couple, immigrated to Germany with their daughter, born in 1979. Their son, born in 1970, joined them in 1986. 10. In 1987 their request to be recognised as immigrants of German origin (Vertriebene) was rejected. The applicants' request to reopen the proceedings was rejected on 5 November 1992 by the Münster Administrative Court of Appeal (Oberverwaltungsgericht). The same day the applicants were issued with residence titles for exceptional purposes (Aufenthaltsbefugnis) which have been regularly renewed. 11. On 27 December 1993 the Dortmund Labour Office (Arbeitsamt) informed the first applicant, who had received child benefits (Kindergeld) since 1986, that as from 1 January 1994 the child benefits would no longer be paid following a change in legislation.

The office noted that according to Section 1 § 3 of the Federal Child Benefits Act (Bundeskindergeldgesetz, see relevant domestic law below), as amended and in force as from 1 January 1994, a foreigner was only entitled to child benefits if in possession of a residence permit (Aufenthaltsberechtigung) or a provisional residence permit (Aufenthaltserlaubnis). The office noted that this condition was not met in the applicants' case. 12. On 25 March 1994 the Federal Labour Office (Bundesanstalt für Arbeit) rejected the first applicant's objection. 13. The first applicant, assisted by counsel, lodged an action with the Dortmund Social Court (Sozialgericht) with the aim to be granted child benefits from January 1994 onwards.

He claimed that he and his family had been residing in Germany since 1985 and had been paying tax and social contributions. He should, therefore, continue to be entitled to the child benefits. 14. On 27 March 1995 the Social Court dismissed the first applicant's action. It confirmed that only aliens with an unlimited or a provisional residence permit were entitled to the payment of child benefits. The new legislation had only intended to grant child benefits to aliens living in Germany on a permanent basis, whereas aliens with only a limited residence title for exceptional purposes were not likely to stay.

The court further pointed out that this distinction did not violate the German Basic Law as had been stated by the Federal Social Court in several judgments since 1992. As to the special protection of the family provided under Article 6 of the German Basic Law, the court held that this did not prevent the State from subjecting the payment of child benefits to the type of the residence title. 15. On 14 June 1995 the first applicant, assisted by counsel, lodged an appeal with the North Rhine-Westphalia Social Court of Appeal (Landessozialgericht). 16. On 2 May 1997 the Social Court of Appeal informed the first applicant that it had referred five pilot cases to the Federal Constitutional Court (Bundesverfassungsgericht) for review of Section 1 § 3 of the Child Benefits Acts, and asked him whether he would agree to a suspension of his appeal proceedings until a decision had been given by the Constitutional Court.

On 20 May 1997 the Social Court of Appeal, having obtained the parties' agreement, ordered the suspension of the proceedings. 17. By decision of 6 July 2004 in the pilot cases (1 BvL 4/97, 1 BvL 5/97, 1 BvL 6/97), the Federal Constitutional Court ruled that section 1 § 3 of the Child Benefits Act as effective from January 1994 until December 1995 was incompatible with the right to equal treatment under Article 3 § 1 of the Basic Law. Accordingly, the legislator was ordered to amend the law by 1 January 2006. 18. The Federal Constitutional Court found, in particular, that the different treatment of parents who were and who were not in possession of a stable residence permit lacked sufficient justification.

As the granting of child benefits related to the protection of family life under Article 6 § 1 of the Basic Law, very weighty reasons would have to be put forward to justify unequal treatment. Such reasons were not apparent. In so far as the provision was aimed at limiting the granting of child benefits to those aliens who where likely to stay permanently in Germany, the criteria applied were inappropriate to reach that aim. The fact that a person was in possession of a limited residence title did not form a sufficient basis to predict the duration of his or her stay in Germany. The Constitutional Court did not discern any other reasons justifying the unequal treatment. 19. On 27 December 2004, following the first applicant's request, the Social Court of Appeal resumed the proceedings.

On 9 March 2005 the Social Court of Appeal, with the parties' consent, once again suspended proceedings pending the amendment of the applicable legislation. 20. In 2000 the first applicant lodged a motion with the Munster Tax Court (Finanzgericht) with the aim to be granted child benefits from January 1996 onwards according to the provisions of the Income Tax Act (Einkommensteuergesetz, see relevant domestic law below). On 6 May 2004 the Tax Court rejected the motion. The first applicant did not lodge an appeal. 21. Section 1 of the 1994 Federal Child Benefits Act (Bundeskindergeld-gesetz, Federal Gazette - Bundesgesetzblatt 1994-I, S. 168), as in force from 1 January 1994 until 31 December 1995, provided for the payment of child benefits which are financed by the Federation.

Section 1, as far as relevant, provided as follows: “(1) Under the provisions of the present Act, anybody is entitled to child benefits for his or her children ..., 1. who has a place of residence (Wohnsitz) or regular residence (gewöhnlicher Aufenthalt) within the scope of the present Act, ... (3) An alien is entitled to a benefit under the present Act, if he has a residence permit or a provisional residence permit… ” 22. Following a reform of the law on child benefits with effect from 1 January 1996, an equivalent provision on child benefits is to be found in Section 62 § 2 of the Income Tax Act (Einkommenssteuergesetz).