Niedzwiecki împotriva Germaniei

Reclamantul s-a născut în 1961. În momentul în care cererea a fost depusă a locuit în Erlenbach în Germania. În prezent, locuiește în Swidnica în Polonia. Reclamantul a imigrat în Germania în februarie 1987. Cererea de azil a fost respinsă. Expulzarea sa a fost totuși suspendată în temeiul acordului Secretarilor de Acasă a Länder pentru a nu expulza cetățenii polonezi (“Ostblockbeschlüsse” der Innenminister der Länder). În noiembrie 1989, reclamantul a obținut un permis de ședere provizoriu (Aufentaltserlaubnis). În ianuarie 1991, după modificarea Legii extraterestrilor, el a fost eliberat cu un titlu limitat de reședință în scopuri excepționale (Aufenthaltsbefugnis). Acest titlu de reședință a fost reînnoit la fiecare doi ani, ultima dată în ianuarie 1995 până în ianuarie 1997. În aprilie 1997, reclamantul a obținut un permis de reședință nelimitat (Aufenthaltsberechtigung).

10. În iulie 1995 fiica reclamantului s-a născut. 11. La 28 iulie 1995, reclamantul a solicitat Biroului de Muncire din Aschaffenburg (Arbeitsamt) pentru prestațiile pentru copii în conformitate cu secțiunea 1 din Legea Federală privind prestațiile pentru copii (Bundeskindergeldgesetz, a se vedea legea internă relevantă mai jos). 12. La 18 august 1995, Biroul de Muncire a respins cererea reclamantului în temeiul Secțiunii 1 § 3 din Legea privind prestațiile pentru copii. La 12 octombrie 1995, Oficiul Federal al Muncii (Bundesanstalt für Arbeit) a respins obiecția sa. 14. Reclamantul a depus o acțiune la Curtea Socială Würzburg (Sozialgericht), susținând că locuiește în Germania din 1987 și că, prin urmare, ar trebui să aibă dreptul la prestații pentru copii.

15. La 21 aprilie 1997, Curtea Socială a respins acțiunea reclamantului privind prestațiile pentru copii între iulie 1995 și aprilie 1997. Acesta a confirmat faptul că numai extratereștrii cu permis de reședință nelimitat sau cu permis de reședință provizorie au dreptul la plata prestațiilor pentru copii în temeiul secțiunii 1 § 3 din Legea privind prestațiile pentru copii, ca fiind în vigoare până la 31 decembrie 1995. Potrivit Curții Sociale, legislativul a avut intenția de a acorda numai prestații pentru copii extratereștri care ar putea rămâne în Germania pe o bază permanentă. Cu toate acestea, extratereștrii cu un titlu limitat de reședință pentru scopuri excepționale nu au fost probabili să rămână.

Curtea a subliniat în continuare că această distincție nu a încălcat Legea de bază germană. În acest caz, legislativul a rămas în limitele sale mari de apreciere în materie de drept social. 16. La 23 aprilie 1998, Curtea de Apel socială bavariană (Landessalialgericht) a respins apelul reclamantului în măsura în care cererile sale în temeiul Legii privind prestațiile pentru copii au fost în cauză până la 31 decembrie 1995. Curtea de Apel a confirmat raționamentul instanței superioare, menționând că reclamantul nu dispune de permis de ședere stabil în 1995, deoarece titlul său limitat de ședere în scopuri excepționale trebuia reînnoit la fiecare doi ani. De asemenea, referindu-se la marja largă de apreciere a legislației, a considerat că secțiunea 1 § 3 din Legea federală privind prestațiile pentru copii este compatibilă cu Legea de bază.

În acest sens, a considerat că până în decembrie 1995, familiile au beneficiat de prestații pentru copii și de deduceri fiscale (Kinderfreibetrag) ca un sistem de compensare (dualer Familienlastenausgleich). Reclamantul și soția sa au plătit taxe în 1995 dar nu au obținut prestații pentru copii. În opinia instanței, această impozitare, nu refuzul prestațiilor pentru copii, ar putea fi încălcat Legea de bază; totuși, nu este din partea instanțelor sociale să decidă în această chestiune. 17. La 18 martie 1999, Curtea Socială Federală (Bundessozialgericht) a respins apelul reclamantului asupra punctelor de drept. 18. Reclamantul a depus o plângere constituțională combinată cu o cerere de măsuri intermediare, susținând că dispoziția relevantă a Legii federale privind prestațiile pentru copii este discriminatorie și rasistă și a încălcat dreptul său de a respecta viața sa de familie.

În plus, el a susținut că refuzul cererii sale de prestații pentru copii a încălcat principiul justiției sociale (Sozialstaatsprinzip) prevăzut la art. 20 § 4 din Legea de bază. 19. La 21 octombrie 1999, Curtea Constituțională Federală (Bundesverfassungsgericht) a refuzat să își distreze plângerea și a respins cererea de măsuri intermediare. 20. La 3 iulie 2001, Curtea Socială Würzburg a hotărât că nu a fost competentă să se ocupe de cererile reclamantului cu privire la prestațiile pentru copii pentru perioada de după 1 ianuarie 1996 și a transferat procedura la Curtea Fiscală din Nuremberg (Finanzgericht). Acțiunea în fața Curții Fiscale este încă în așteptare. 21. Secțiunea 1 din Legea federală a prestațiilor pentru copii din 1994 (Bundeskindergeld-gesetz, Gazette Federală - Bundesgesetzblatt 1994-I, S. 168), în vigoare până la 31 decembrie 1995, prevede plata prestațiilor pentru copii finanțate de Federația.

Secțiunea 1, în măsura în care este relevantă, menționată după cum urmează: „(1) În conformitate cu dispozițiile prezentei Acte, oricine are dreptul la beneficii pentru copiii săi ..., 1. care are un loc de reședință (Wohnitz) sau o reședință regulară (gewöhnlicher Aufenthalt) în domeniul de aplicare al prezentului lege, ... (3) Un străin are dreptul la un beneficiu în temeiul prezentului lege, dacă are un permis de ședere sau un permis de ședere provizoriu… ” 22. În urma unei reforme a legii privind prestațiile pentru copii, cu efect de la 1 ianuarie 1996, o dispoziție echivalentă privind prestațiile pentru copii se află în secțiunea 62 § 2 din Legea impozitului pe venit (Einkommenssteuergesetz).

23. Prin decizia din 6 iulie 2004 (1 BvL 4/97, 1 BvL 5/97, 1 BvL 6/07), Curtea Constituțională Federală a hotărât că art. 1 § 3 din Legea privind prestațiile pentru copii în versiunea citată anterior era incompatibil cu dreptul la egalitate de tratament în temeiul articolului 3 din Legea de bază. În consecință, legislatorul a fost ordonat să modifice legea până la 1 ianuarie 2006. 24. Curtea Constituțională Federală a constatat, în special, că tratamentul diferit al părinților care erau și care nu erau în posesie de un permis de reședință stabilă nu are justificare suficientă. Întrucât acordarea de prestații pentru copii legate de protecția vieții familiale în temeiul articolului 6 § 1 din Legea de bază, ar trebui să fie prezentate motive foarte importante pentru a justifica tratamentul inegal.

Astfel de motive nu erau evidente. În măsura în care dispoziția avea ca scop limitarea acordării prestațiilor pentru copii celor străini care, în cazul în care este posibil să rămână permanent în Germania, criteriile aplicate nu erau adecvate pentru atingerea acestui obiectiv. Faptul că o persoană are un titlu limitat de reședință nu constituie o bază suficientă pentru a prezice durata șederii sale în Germania. Curtea Constituțională nu a discernit alte motive care justifică tratamentul inegal.

8. The applicant was born in 1961. At the time the application was lodged he lived in Erlenbach in Germany. He currently resides in Swidnica in Poland. 9. The applicant immigrated to Germany in February 1987. His request for asylum was rejected. His expulsion was, however, suspended under the agreement of the Home Secretaries of the Länder not to expel Polish nationals (“Ostblockbeschlüsse” der Innenminister der Länder). In November 1989 the applicant obtained a provisional residence permit (Aufenthaltserlaubnis). In January 1991, following an amendment of the Aliens Act, he was issued with a limited residence title for exceptional purposes (Aufenthaltsbefugnis). This residence title was renewed every two years, the last time in January 1995 until January 1997. In April 1997 the applicant obtained an unlimited residence permit (Aufenthaltsberechtigung).

10. In July 1995 the applicant’s daughter was born. 11. On 28 July 1995 the applicant applied to the Aschaffenburg Labour Office (Arbeitsamt) for child benefits according to Section 1 of the Federal Child Benefits Act (Bundeskindergeldgesetz, see relevant domestic law below). 12. On 18 August 1995 the Labour Office dismissed the applicant’s request under Section 1 § 3 of the Child Benefits Act. It noted that the applicant only had a limited residence title for exceptional purposes, and no unlimited residence permit or provisional residence permit, as required under Section 1 § 3. 13. On 12 October 1995 the Federal Labour Office (Bundesanstalt für Arbeit) rejected his objection. 14. The applicant lodged an action with the Würzburg Social Court (Sozialgericht), claiming that he had been residing in Germany since 1987 and that he should, therefore, have the right to child benefits.

15. On 21 April 1997 the Social Court dismissed the applicant’s action regarding child benefits between July 1995 and April 1997. It confirmed that only aliens with an unlimited residence permit or with a provisional residence permit were entitled to the payment of child benefits under Section 1 § 3 of the Child Benefits Act, as in force until 31 December 1995. According to the Social Court, the legislature had only intended to grant child benefits to aliens who were likely to stay in Germany on a permanent basis. Aliens with only a limited residence title for exceptional purposes were, however, not likely to stay. The court further pointed out that this distinction did not violate the German Basic Law.

In the present case, the legislature had remained within its wide margin of appreciation in social law matters. 16. On 23 April 1998 the Bavarian Social Court of Appeal (Landessozialgericht) dismissed the applicant’s appeal to the extent that his claims under the Child Benefits Act until 31 December 1995 were concerned. The Court of Appeal confirmed the lower court’s reasoning, noting that the applicant did not have a stable residence permit in 1995, as his limited residence title for exceptional purposes had had to be renewed every two years. Likewise, referring to the wide margin of appreciation of the legislature, it took the view that Section 1 § 3 of the Federal Child Benefits Act was compatible with the Basic Law.

In this respect, it considered that until December 1995 families had benefited from child benefits and tax deductions (Kinderfreibetrag) as a system of compensation (dualer Familienlastenausgleich). The applicant and his wife had paid taxes in 1995 but had not obtained child benefits. In the court’s view, this taxation, not the refusal of child benefits, might have violated the Basic Law; however, it was not for the social courts to decide on that matter. 17. On 18 March 1999 the Federal Social Court (Bundessozialgericht) dismissed the applicant’s appeal on points of law. 18. The applicant lodged a constitutional complaint combined with a request for an interim measure. He claimed that the relevant provision of the Federal Child Benefits Act was discriminatory and racist, and violated his right to respect for his family life.

In addition, he alleged that the refusal of his request for child benefits infringed the principle of social justice (Sozialstaatsprinzip) laid down in Article 20 § 4 of the Basic Law. 19. On 21 October 1999 the Federal Constitutional Court (Bundesverfassungsgericht) refused to entertain his complaint and rejected his request for an interim measure. 20. On 3 July 2001 the Würzburg Social Court decided that it was not competent to deal with the applicant’s claims regarding child benefits for the period after 1 January 1996 and transferred the proceedings to the Nuremberg Tax Court (Finanzgericht). The proceedings before the Tax Court are still pending. 21. Section 1 of the 1994 Federal Child Benefits Act (Bundeskindergeld-gesetz, Federal Gazette - Bundesgesetzblatt 1994-I, S. 168), as in force until 31 December 1995, provided for the payment of child benefits which are financed by the Federation.

Section 1, as far as relevant, provided as follows: “(1) Under the provisions of the present Act, anybody is entitled to child benefits for his or her children ..., 1. who has a place of residence (Wohnsitz) or regular residence (gewöhnlicher Aufenthalt) within the scope of the present Act, ... (3) An alien is entitled to a benefit under the present Act, if he has a residence permit or a provisional residence permit… ” 22. Following a reform of the law on child benefits with effect from 1 January 1996, an equivalent provision on child benefits is to be found in Section 62 § 2 of the Income Tax Act (Einkommenssteuergesetz). 23. By decision of 6 July 2004 (1 BvL 4/97, 1 BvL 5/97, 1 BvL 6/07), the Federal Constitutional Court ruled that section 1 § 3 of the Child Benefits Act in the above cited version was incompatible with the right to equal treatment under Article 3 of the Basic Law.

Accordingly, the legislator was ordered to amend the law by 1 January 2006. 24. The Federal Constitutional Court found, in particular, that the different treatment of parents who were and who were not in possession of a stable residence permit lacked sufficient justification. As the granting of child benefits related to the protection of family life under Article 6 § 1 of the Basic Law, very weighty reasons would have to be put forward to justify unequal treatment. Such reasons were not apparent. In so far as the provision was aimed at limiting the granting of child benefits to those aliens who where likely to stay permanently in Germany, the criteria applied were inappropriate to reach that aim.

The fact that a person was in possession of a limited residence title did not form a sufficient basis to predict the duration of his or her stay in Germany. The Constitutional Court did not discern any other reasons justifying the unequal treatment.