STRZELECKI v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly inadmissible
STRZELECKI v. POLAND (CtEDO, 2005)
CUARTA SECȚIUNE DECIZIE FINALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 45994/99 de către Tadeusz STRELECKI împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiunea), care a stat la 25 octombrie 2005 în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevall Pellonpää Maruste Pavlovschi Garlicki Borrego, judecători și dna Elens-Passos grefierul adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 20 decembrie 1998, având în vedere decizia parțială din 14 ianuarie 2003, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Tadeusz Strzelecki, este un național polonez născut în 1946 și trăiește în Dābrowa Gornicza, Polonia. El este reprezentat în fața Curții de către dl Zbigniew Cichoń, un avocat care practică în Kraków, Polonia. FACTE Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 18 octombrie 1993, reclamantul a depus Curtea Regională Katowice ( Sād Wojewódzki ) o cerere în care a solicitat remunerarea unei anumite societăți B pentru utilizarea unui brevet și a unei invenții. Curtea a depus mai multe audieri și a obținut trei avize de experți. La 25 octombrie 2001, Curtea Regională a pronunțat hotărâre. La 18 septembrie 2002, cu privire la recursul reclamantului Curtea de Apel Katowice ( Sād Apelacyjny ) a anulat parțial hotărârea și a transmis cazul. Reclamantul a depus un recurs de casă la Curtea Supremă ( Sād Najwyższy ) împotriva acestei hotărâri. A fost respins de Curtea Supremă la 16 mai 2003 din motive procedurale. În urma mandatului procedurii sunt așteptate în fața Curții Regionale de Katowice. La 17 septembrie 2004, legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil ( Ustawa o skardze na narszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea 2004” ) a intrat în vigoare. Acesta stabilește diverse mijloace juridice destinate să contracarce și/sau să remedieze durata nejustificată a procedurilor judiciare. Secțiunea 2 din Legea din 2004, în măsura în care este relevantă: „1. Părțile la procedură pot depune o plângere că dreptul lor la un proces într-un termen rezonabil a fost încălcat [în procedură] în cazul în care procedura în cauză durează mai mult decât este necesară pentru examinarea circumstanțelor factuale și juridice ale cauzei ... sau mai mult decât este necesară pentru a încheia procedurile de executare sau alte proceduri privind executarea unei hotărâri judecătorești (lungimea nejustificată a procedurii)”. Secțiunea 5 se citește, în măsura în care este cazul: „1. Se depune o plângere cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii în timp ce procedura este în așteptare. ...” Secțiunea 12 prevede măsuri care pot fi aplicate de către instanța care se ocupă de plângere, citând, în măsura în care este cazul: „1. Curtea respinge o plângere nejustificată. Dacă instanța consideră că plângerea este justificată, se constată că a fost o întârziere necorespunzătoare în cadrul procedurii acuzate. La cererea reclamantului, instanța poate instrui instanța care examinează fondurile cauzei să ia anumite măsuri într-un termen fix. Aceste instrucțiuni nu se referă la evaluarea factuală și juridică a cauzei. În cazul în care plângerea este justificată, instanța poate, la cererea reclamantului, să acorde ... satisfacție echitabilă pentru o sumă care nu depășește 10.000 PLN care urmează să fie plătită de către Trezoreria de Stat. În cazul în care se acordă o astfel de satisfacție, acesta este plătit din bugetul instanței care a efectuat procedurile întârziate.” Secțiunea 18 stabilește normele tranzitorii în ceea ce privește cererile deja pendente în fața Curții. Se citește, în măsura în care este relevant: „1. În termen de șase luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoane care, înainte de această dată, au depus o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului ... se plânge de încălcarea dreptului la un proces într-un termen rezonabil garantat de art. 6 (1) din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ..., poate depune o plângere cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii pe baza dispozițiilor prezentei legi în cazul în care plângerea lor la Curte a fost depusă în cursul procedurii impuzate și în cazul în care Curtea nu a adoptat o decizie privind admisibilitatea cazului lor. ...” La 18 ianuarie 2005, Curtea Supremă ( Sād Najwyższy ) a adoptat o rezoluție (nr. III SPP 113/04) în care a decis că, în timp ce legea din 2004 producea efecte juridice începând cu data intrării în vigoare (17 septembrie 2004), dispozițiile sale se aplică retroactiv tuturor procedurilor în care întârzierile au avut loc înainte de această dată și nu au fost încă remediate. 1. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata procedurii în cazul său a depășit un „temps motivabil” în sensul prezentei dispoziții. 2. El s-a plâns în continuare în conformitate cu art. 13 că nu are un remediu eficace pentru a se plânge de lungimea excesivă a procedurii. 1. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata procedurii în cazul său a depășit un „temps motivabil” în sensul prezentei dispoziții. Guvernul a invocat neepușirea măsurilor interne, deoarece reclamantul nu a făcut usor al recourslor prevăzute în Legea 2004. În conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție: „Curtea nu poate trata chestiunea decât după epuizarea tuturor remediilor interne, în conformitate cu normele de drept internațional recunoscute în general...” Curtea remarcă că prezenta cerere a fost depusă Curtea în momentul în care procedura relevantă a fost în așteptare în fața instanței interne și că acestea sunt încă în așteptare în urma trimiterii cauzei. În plus, subliniază că, în conformitate cu art. 18 din Legea de 2004, este deschisă persoanelor, cum ar fi reclamantul în cazul în cauză, a căror cauză a fost pe cale de a depune, în termen de șase luni începând cu 17 septembrie 2004, o plângere cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii cu instanța internă relevantă, cu condiția ca cererea lor la Curtea să fi fost depusă în cursul procedurii impugnate și că aceasta nu a fost încă declarată admisibilă. În plus, având în vedere că procedura reclamată este încă în suspensie, nimic nu împiedică reclamantul să depună o astfel de plângere chiar după expirarea termenului stabilit de regulamentul tranzitoriu, în conformitate cu dispozițiile generale ale Actului 2004. Curtea a examinat deja acest remediu în sensul articolului 35 § 1 din Convenție și a constatat că a fost eficace în ceea ce privește plângerile referitoare la lungimea excesivă a procedurilor judiciare în Polonia. În special, a considerat că a fost capabilă amândoi să împiedice presupusa încălcare a dreptului la o audiere într-un timp rezonabil sau continuă, precum și să furnizeze soluții adecvate pentru orice încălcare care a avut loc deja (a se vedea Michalak c. Polonia) (dec.), nr. 24549/03, §§ 37-43). Cu toate acestea, în ciuda faptului că reclamantul a fost informat de către grefier cu privire la posibilitatea depunerii unei plângeri cu privire la durata procedurii în temeiul Actului de 2004, a ales să nu se folosească de acest remediu. 2. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, că nu are niciun remediu intern eficace la dispoziția acestuia pentru plângerea sa în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, conform art. 13 din Convenție, dispoziția menționată după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Curtea a constatat deja că legea din 2004 oferă reclamantului o soluție eficace în ceea ce privește plângerea privind durata procedurii, constatarea care este valabilă în contextul plângerii în temeiul articolului 13 din Convenție (a se vedea, de asemenea, Michalak , citată mai sus, § 46). Rezultă că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să întrerupă aplicarea art. 29 § 3 din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. Françoise Elens-Passos Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului