Strzelecki împotriva Poloniei

CUARTA SECȚIUNE DECIZIE FINALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 45994/99 de către Tadeusz STRELECKI împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiunea), care a stat la 25 octombrie 2005 în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevall Pellonpää Maruste Pavlovschi Garlicki Borrego, judecători și dna Elens-Passos grefierul adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 20 decembrie 1998, având în vedere decizia parțială din 14 ianuarie 2003, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Tadeusz Strzelecki, este un național polonez născut în 1946 și trăiește în Dābrowa Gornicza, Polonia.

El este reprezentat în fața Curții de către dl Zbigniew Cichoń, un avocat care practică în Kraków, Polonia. FACTE Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 18 octombrie 1993, reclamantul a depus Curtea Regională Katowice ( Sād Wojewódzki ) o cerere în care a solicitat remunerarea unei anumite societăți B pentru utilizarea unui brevet și a unei invenții. Curtea a depus mai multe audieri și a obținut trei avize de experți. La 25 octombrie 2001, Curtea Regională a pronunțat hotărâre. La 18 septembrie 2002, cu privire la recursul reclamantului Curtea de Apel Katowice ( Sād Apelacyjny ) a anulat parțial hotărârea și a transmis cazul.

Reclamantul a depus un recurs de casă la Curtea Supremă ( Sād Najwyższy ) împotriva acestei hotărâri. A fost respins de Curtea Supremă la 16 mai 2003 din motive procedurale. În urma mandatului procedurii sunt așteptate în fața Curții Regionale de Katowice. La 17 septembrie 2004, legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil ( Ustawa o skardze na narszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea 2004” ) a intrat în vigoare. Acesta stabilește diverse mijloace juridice destinate să contracarce și/sau să remedieze durata nejustificată a procedurilor judiciare. Secțiunea 2 din Legea din 2004, în măsura în care este relevantă: „1.

Părțile la procedură pot depune o plângere că dreptul lor la un proces într-un termen rezonabil a fost încălcat [în procedură] în cazul în care procedura în cauză durează mai mult decât este necesară pentru examinarea circumstanțelor factuale și juridice ale cauzei ... sau mai mult decât este necesară pentru a încheia procedurile de executare sau alte proceduri privind executarea unei hotărâri judecătorești (lungimea nejustificată a procedurii)”. Secțiunea 5 se citește, în măsura în care este cazul: „1. Se depune o plângere cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii în timp ce procedura este în așteptare… ” Secțiunea 12 prevede măsuri care pot fi aplicate de către instanța care se ocupă de plângere, citând, în măsura în care este cazul: „1.

Curtea respinge o plângere nejustificată. Dacă instanța consideră că plângerea este justificată, se constată că a fost o întârziere necorespunzătoare în cadrul procedurii acuzate. La cererea reclamantului, instanța poate instrui instanța care examinează fondurile cauzei să ia anumite măsuri într-un termen fix. Aceste instrucțiuni nu se referă la evaluarea factuală și juridică a cauzei. În cazul în care plângerea este justificată, instanța poate, la cererea reclamantului, să acorde ... satisfacție echitabilă pentru o sumă care nu depășește 10.000 PLN care urmează să fie plătită de către Trezoreria de Stat. În cazul în care se acordă o astfel de satisfacție, acesta este plătit din bugetul instanței care a efectuat procedurile întârziate.” Secțiunea 18 stabilește normele tranzitorii în ceea ce privește cererile deja pendente în fața Curții.

Se citește, în măsura în care este relevant: „1. În termen de șase luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoane care, înainte de această dată, au depus o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului ... se plânge de încălcarea dreptului la un proces într-un termen rezonabil garantat de art. 6 (1) din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ..., poate depune o plângere cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii pe baza dispozițiilor prezentei legi în cazul în care plângerea lor la Curte a fost depusă în cursul procedurii impuzate și în cazul în care Curtea nu a adoptat o decizie privind admisibilitatea cazului lor…

” La 18 ianuarie 2005, Curtea Supremă ( Sād Najwyższy ) a adoptat o rezoluție (nr. III SPP 113/04) în care a decis că, în timp ce legea din 2004 producea efecte juridice începând cu data intrării în vigoare (17 septembrie 2004), dispozițiile sale se aplică retroactiv tuturor procedurilor în care întârzierile au avut loc înainte de această dată și nu au fost încă remediate. 1. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata procedurii în cazul său a depășit un „temps motivabil” în sensul prezentei dispoziții. 2. El s-a plâns în continuare în conformitate cu art. 13 că nu are un remediu eficace pentru a se plânge de lungimea excesivă a procedurii. 1. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata procedurii în cazul său a depășit un „temps motivabil” în sensul prezentei dispoziții.

Guvernul a invocat neepușirea măsurilor interne, deoarece reclamantul nu a făcut usor al recourslor prevăzute în Legea 2004. În conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție: „Curtea nu poate trata chestiunea decât după epuizarea tuturor remediilor interne, în conformitate cu normele de drept internațional recunoscute în general...” Curtea remarcă că prezenta cerere a fost depusă Curtea în momentul în care procedura relevantă a fost în așteptare în fața instanței interne și că acestea sunt încă în așteptare în urma trimiterii cauzei.

În plus, subliniază că, în conformitate cu art. 18 din Legea de 2004, este deschisă persoanelor, cum ar fi reclamantul în cazul în cauză, a căror cauză a fost pe cale de a depune, în termen de șase luni începând cu 17 septembrie 2004, o plângere cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii cu instanța internă relevantă, cu condiția ca cererea lor la Curtea să fi fost depusă în cursul procedurii impugnate și că aceasta nu a fost încă declarată admisibilă. În plus, având în vedere că procedura reclamată este încă în suspensie, nimic nu împiedică reclamantul să depună o astfel de plângere chiar după expirarea termenului stabilit de regulamentul tranzitoriu, în conformitate cu dispozițiile generale ale Actului 2004. Curtea a examinat deja acest remediu în sensul articolului 35 § 1 din Convenție și a constatat că a fost eficace în ceea ce privește plângerile referitoare la lungimea excesivă a procedurilor judiciare în Polonia.

În special, a considerat că a fost capabilă amândoi să împiedice presupusa încălcare a dreptului la o audiere într-un timp rezonabil sau continuă, precum și să furnizeze soluții adecvate pentru orice încălcare care a avut loc deja (a se vedea Michalak c. Polonia) (dec.), nr. 24549/03, §§ 37-43). Cu toate acestea, în ciuda faptului că reclamantul a fost informat de către grefier cu privire la posibilitatea depunerii unei plângeri cu privire la durata procedurii în temeiul Actului de 2004, a ales să nu se folosească de acest remediu.

2. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, că nu are niciun remediu intern eficace la dispoziția acestuia pentru plângerea sa în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, conform art. 13 din Convenție, dispoziția menționată după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Curtea a constatat deja că legea din 2004 oferă reclamantului o soluție eficace în ceea ce privește plângerea privind durata procedurii, constatarea care este valabilă în contextul plângerii în temeiul articolului 13 din Convenție (a se vedea, de asemenea, Michalak , citată mai sus, § 46). Rezultă că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să întrerupă aplicarea art. 29 § 3 din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. Françoise Elens-Passos Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

FINAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 45994/99 by Tadeusz STRZELECKI against Poland The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 25 October 2005 as a Chamber composed of: Sir Nicolas Bratza , President , Mr J. Casadevall , Mr M. Pellonpää , Mr R. Maruste , Mr S. Pavlovschi , Mr L. Garlicki , Mr J. Borrego Borrego, judges , and Mrs F. Elens-Passos , Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 20 December 1998, Having regard to the partial decision of 14 January 2003, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Tadeusz Strzelecki, is a Polish national who was born in 1946 and lives in Dąbrowa Gornicza, Poland.

He is represented before the Court by Mr Zbigniew Cichoń, a lawyer practising in Kraków, Poland. THE FACTS A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 18 October 1993 the applicant lodged with the Katowice Regional Court ( Sąd Wojewódzki ) a claim in which he asked for remuneration from a certain company B. for the use of a patent and invention. The court held several hearings and obtained three expert opinions. On 25 October 2001 the Regional Court gave judgment. On 18 September 2002 upon the applicant’s appeal the Katowice Court of Appeal ( Sąd Apelacyjny ) partly quashed the judgment and remitted the case. The applicant lodged a cassation appeal with the Supreme Court ( Sąd Najwyższy ) against this judgment.

It was rejected by the Supreme Court on 16 May 2003 on procedural grounds. Following the remittal the proceedings are pending before the Katowice Regional Court. B. Relevant domestic law and practice On 17 September 2004 the Law of 17 June 2004 on complaints about a breach of the right to a trial within a reasonable time ( Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sądowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) (“the 2004 Act”) entered into force. It lays down various legal means designed to counteract and/or redress the undue length of judicial proceedings. Section 2 of the 2004 Act reads, in so far as relevant: “1.

Parties to proceedings may lodge a complaint that their right to a trial within a reasonable time has been breached [in the proceedings] if the proceedings in the case last longer than is necessary to examine the factual and legal circumstances of the case ... or longer than is necessary to conclude enforcement proceedings or other proceedings concerning the execution of a court decision (unreasonable length of proceedings).” Section 5 reads, in so far as relevant: “1. A complaint about the unreasonable length of proceedings shall be lodged while the proceedings are pending… ” Section 12 provides for measures that may be applied by the court dealing with the complaint. It reads, in so far as relevant: “1.

The court shall dismiss a complaint which is unjustified. 2. If the court considers that the complaint is justified, it shall find that there was an unreasonable delay in the impugned proceedings. 3. At the request of the complainant, the court may instruct the court examining the merits of the case to take certain measures within a fixed time-limit. Such instructions shall not concern the factual and legal assessment of the case. 4. If the complaint is justified the court may, at the request of the complainant, grant ... just satisfaction in an amount not exceeding PLN 10,000 to be paid by the State Treasury. If such just satisfaction is granted it shall be paid out of the budget of the court which conducted the delayed proceedings.” Section 18 lays down transitional rules in relation to the applications already pending before the Court.

It reads, in so far as relevant: “1. Within six months after the date of entry into force of this law persons who, before that date, had lodged a complaint with the European Court of Human Rights ... complaining of a breach of the right to a trial within a reasonable time guaranteed by Article 6 (1) of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms ..., may lodge a complaint about the unreasonable length of the proceedings on the basis of the provisions of this law if their complaint to the Court had been lodged in the course of the impugned proceedings and if the Court has not adopted a decision concerning the admissibility of their case…

” On 18 January 2005 Supreme Court ( Sąd Najwyższy ) adopted a resolution (no. III SPP 113/04) in which it ruled that while the 2004 Act produced legal effects as from the date of its date of entry into force (17 September 2004), its provisions applied retroactively to all proceedings in which delays had occurred before that date and had not yet been remedied. COMPLAINT 1. The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the proceedings in his case exceeded a “reasonable time” within the meaning of this provision. 2. He further complained under Article 13 that he did not have an effective remedy to complain about the excessive length of the proceedings. THE LAW 1. The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the proceedings in his case exceeded a “reasonable time” within the meaning of this provision.

The Government pleaded non-exhaustion of domestic remedies in that the applicant had not made use of the remedies provided for by the 2004 Act. The applicant did not address that issue. Pursuant to Article 35 § 1 of the Convention: “The Court may only deal with the matter after all domestic remedies have been exhausted, according to the generally recognised rules of international law...” The Court observes that the present application was lodged with the Court when the relevant proceedings were pending before the domestic court and that they are still pending following remittal of the case.

It further observes that, pursuant to section 18 of the 2004 Act, it was open to persons such as the applicant in the present case whose case was pending before the Court to lodge, within six months from 17 September 2004, a complaint about the unreasonable length of the proceedings with the relevant domestic court, provided that their application to the Court had been lodged in the course of the impugned proceedings and that it had not yet been declared admissible. Moreover, given that the proceedings complained of are still pending, nothing prevents the applicant from lodging such a complaint even after the expiry of the time-limit set by the transitional rule, in accordance with the general provisions of the 2004 Act.

The Court has already examined that remedy for the purposes of Article 35 § 1 of the Convention and found it effective in respect of complaints about the excessive length of judicial proceedings in Poland. In particular, it considered that it was capable both of preventing the alleged violation of the right to a hearing within a reasonable time or its continuation, and of providing adequate redress for any violation that has already occurred (see Michalak v. Poland (dec.), no. 24549/03, §§ 37-43). However, the applicant, despite having been informed by the Registrar of the possibility of lodging a complaint about the length of the proceedings under the 2004 Act, has chosen not to avail himself of this remedy.

It follows that the application must be rejected under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies. 2. The applicant also complained that he had no effective domestic remedy at his disposal for his complaint under Article 6 § 1 of the Convention, as required under Article 13 of the Convention. That provision reads as follows: “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.” The Court has already found that the 2004 Act does provide the applicant with an effective remedy in respect of the complaint about the length of the proceedings.

That finding is valid in the context of the complaint under Article 13 of the Convention (see also Michalak , cited above, § 46). It follows that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Decides to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention; Declares the remainder of the application inadmissible. Françoise Elens-Passos Nicolas Bratza Deputy Registrar President