DZIEDZIC v. POLAND

RESPONDENT

POL

HOTĂRÂRE

12.05.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Partly struck out of the list;Partly inadmissible

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

DZIEDZIC v. POLAND (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 22645/05, de către Władysław DZIEDZIC împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la mai 2009 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președinte, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 29 aprilie 2005, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 9 februarie 2009, care solicită Curții să lovească o parte din cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Władysław Dziedzic, este un național polonez care s-a născut în 1932 și trăiește în Nowy Sācz. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 27 octombrie 1994, reclamantul a depus o cerere de plată la Curtea Regională Szczecin ( Såd Okręgowy ). La 7 aprilie 1995, Curtea Regională a făcut apel la Curtea de District Szczecin (Sād Rejonowy La 9 decembrie 1997, Curtea a desfășurat prima audiere. Între 24 mai 1999 și 10 octombrie 2002, Curtea a desfășurat 14 audieri (numai două audieri au avut loc în 2000 și în 2001). La 6 noiembrie 2002, Curtea de district Szczecin a pronunțat o hotărâre. Reclamantul a făcut apel. La 9 iulie 2003, reclamantul a contestat imparțialitatea judecătorilor Curții Regionale. La 5 septembrie 2003, reclamantul a fost ordonat să-și susțină cererea. El a prezentat răspunsul la 9 septembrie 2003. La 12 iulie 2004, instanța și-a revenit cererea de contestare a imparțialității judecătorilor Curții Regionale, deoarece nu a respectat cerințele formale necesare. La 30 septembrie 2004, Curtea regională Szczecin a modificat parțial decizia de primă instanță din 6 noiembrie 2002. Reclamantul nu a depus un recurs de cassare împotriva acesteia. Plegina reclamantului în temeiul Legii din 2004 La 23 septembrie 2004, reclamantul a depus la Curtea de Apel de la Poznań (Sād Apelacyjny ) o plângere în temeiul articolului 5 din Legea din 17 iunie 2004 privind plângeri privind încălcarea dreptului la un proces într-un termen rezonabil ( Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki ), care a intrat în vigoare la 17 septembrie 2004. El a solicitat o hotărâre care declară că durata procedurii în fața Curții de District Szczecin și a Curții Regionale Szczecin au fost excesive și că o atribuire a justului satisfacție în valoare de 10.000 de zloți polonezi (PLN) (aprox. 2.500 de euro (EUR)). 2004 Curtea de Apel Szczecin a dat o hotărâre. Curtea a constatat că au existat unele perioade de inactivitate pentru care atât Curtea de District, cât și Curtea Regională au fost responsabile. 1999. În plus, a remarcat că Curtea Regională nu a abordat cu promptitudine apelul interlocutor al reclamantului din 10 aprilie 2001 și nu a luat nicio acțiune între 15 septembrie 2003 și 12 iulie 2004. Curtea a acordat reclamantului 4000 PLN (aprox. 1000 EUR) în justă satisfacție. Lungimea excesivă a procedurii judiciare este indicată în hotărârile Curții în cazurile Charzyński c. Polonia nr. 15212/03 (dec.), §§ 23, ECHR 2005-V și Ratajczyk c. Polonia nr. 11215/02 (dec.), ECHR 2005-VIII. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii. În plus, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, el se plângea că procedurile au fost nedreptate. În special, el susține că martorii au fost intimidați, că instanța a fost prejudecată și că a aplicat legea internă în mod eronat. Lungimea procedurii Reclamantul se plângea în legătură cu durata procedurii. El se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Prin scrisoarea din 28 ianuarie 2009, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curtea să elimine această parte a cererii în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „(...) Guvernul dorește prin prezenta exprimarea - prin intermediul declarației unilaterale - recunoașterea acesteia a duratei necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. În consecință, Guvernul este dispus să accepte cererea reclamantului pentru doar [satisfacția] de la 16.000 PLN. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera respectuos că declarația de mai sus ar putea fi a fost acceptată de Curte ca „un alt motiv” care justifică socoteala din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. ...” Într-o scrisoare din 21 februarie 2009 reclamantul a exprimat opinia că el ar putea accepta propunerea guvernului în ceea ce privește plângerea de lungă durată. Cu toate acestea, el dorește să își mențină cererea în ceea ce privește plângerea cu privire la nedreptatea procedurii. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestei părți din cerere (art. 37 § 1 litera (c). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Denumirea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind presupusul nedrept al procedurii Reclamantul s-a mai plângut, invocand art. 6 § 1 din Convenție, că procedurile din cauza sa au fost nedreptate. Cu toate acestea, Curtea constată că reclamantul nu a depus un recurs de casă împotriva hotărârii Curții Regionale Szczecin din septembrie 2004. În consecință, această plângere trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea recourslor interne. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenii declarației guvernului contestat în respectarea lungii plângerii de procedură în temeiul articolului 6 § 1 din convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva convenție; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în ceea ce privește plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din convenție; declară restul cererii inadmisibil. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului