Dyakonov împotriva Ucrainei

A cincea secțiune DECIZIE nr. 43490/20 Pavlo Stanislavovych DYAKONOV împotriva Ucrainei Curții Europene a Drepturilor Omului (a cincea secțiune), care așezează la 14 septembrie 2023 ca comitet compus din: Carlo Ranzoni, președintele Lado Chanturia, María Elósegui , judecători și Viktoriya Maradudina, grefierul adjunct interimar, având în vedere cererea depusă la 30 septembrie 2020, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile transmise de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Pavlo Stanislavovych Dyakonov, s-a născut în 1991. El a fost reprezentat de dl S.O. Kulbach, un avocat care practică în Limoges.

Clădirele reclamantului în temeiul articolelor 3 și 13 din Convenție privind condițiile inadecvate de detenție în Facilitatea Poltava de Detenție nr. 23 de la 27 aprilie la 14 mai 2020 și lipsa unui remediu eficace în dreptul intern au fost comunicate guvernului ucrainean („Guvernului”). HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns că condițiile materiale ale detenției sale au fost în contradicție cu cerințele articolului 3 din Convenție. În special, el a susținut că a suferit de lipsa de spațiu personal și de aer proaspăt, de facilități igienice inadecvate, lipsa de intimitate atunci când se folosește toaletă, celulă moldată, de slabă calitate a apei potabile, lipsa de bife și de lenjerie de pat. El s-a plâns în continuare în temeiul articolului 13 din Convenție că nu a avut acces la remedii eficace în ceea ce privește aceste plângeri.

Observațiile Guvernului au indicat că între 27 aprilie și 12 mai 2020 reclamantul a rămas în celula nr. 165 în unitatea medicală a instalației de detenție. Celula a măsurat 14,7 metri mp și reclamantul a fost singurul deținut acolo. De la 12 la 14 mai 2020, el a fost în celula nr. 45 din unitatea medicală, care a măsurat 11,83 metri mp și a fost proiectat pentru trei deținuți. Guvernul a subliniat, de asemenea, că ambele celule au fost echipate cu instalații de toaletă separate de zona de viață. Cu toate acestea, în celula nr. 165 nu a existat nici o ușă în zona de baie, deoarece reclamantul era acolo singur. În plus, Guvernul a subliniat practicile regulate de dezinfectare a celulelor, aderența la standardele de calitate a apei potabile, echipamentele celulelor cu gauri de ventilație aerului, ventilația zilnică a celulelor în timpul activităților deținute în aer liber, furnizarea de lenjerie de pat și articole de toaletă.

Având în vedere cele de mai sus, acestea au concluzionat că plângerile reclamantului în temeiul articolelor 3 și 13 din Convenție au fost vădit nefondate și ar trebui să fie declarate inadmisibile în temeiul articolului 35 §§ § și 4 din Convenție. Guvernul a susținut prezentarea lor cu fotografii de culoare ale ambelor celule. Fotografiile de celulă nr. 45 prezintă o cameră recent renovată cu trei paturi, în timp ce celula nr. 165 are condiții materiale adecvate și doar un singur pat. Ele sunt amândoi curate, bine luminate prin ferestre mari, au mobilier și televizoare adecvate. Dovezile fotografice susțin, de asemenea, descrierea guvernului despre instalațiile de toaletă. Reclamantul își menținea plângerile, în principal, reprezentând afirmațiile prezentate în cererea inițială.

În plus, el a remarcat că celula nr. 165 are cinci deținuți, în timp ce celula nr. 45 a acoperă patru deținuți. Evaluarea plângerii reclamantului în temeiul articolului 3 din Convenție, Curtea se referă la standardul său de probă bine stabilit în cazurile de detenție. În acest context, Curtea este deosebit de conștientă de dificultățile obiective experimentate de solicitanți în procesul de colectare a probelor pentru a susține afirmațiile lor privind condițiile de detenție. Totuși, în astfel de cazuri, reclamanții ar putea fi de așteptat să prezinte cel puțin un cont detaliat al faptelor reclamate și să furnizeze – cât mai mult posibil – unele dovezi în sprijinul plângerilor lor (a se vedea Golubenko c. Ucraina (dec.), nr. 36327/06, 5 noiembrie 2013). Curtea remarcă că, în cazul în cauză, guvernul a furnizat argumentele lor, respingând plângerile reclamantului de suprapopulare, lipsa de intimitate a toaletei și a altor aspecte ale condițiilor de detenție.

Cu toate acestea, el nu a răspuns la obiecțiile guvernului, pur și simplu repetând plângerile inițiale. În citând suprapopularea, reclamantul nu a oferit nicio clarificare sau explicație, în special în ceea ce privește fotografiile însoțitoare.

Având în vedere toate materialele disponibile și argumentele părților, Curtea constată că nu se poate stabili că reclamantul a suferit de suprapopularea care ar putea implica, pe cont propriu, o încălcare a articolului 3 (a se vedea Muršić c. Croația) [GC], nr. 7334/13, §§ 127 și 105, CEDH 2016), nici nu se poate constata că efectul cumulativ al celorlalte aspecte ale detenției pe care reclamantul le-a plângut a atins pragul de severitate necesar pentru a caracteriza tratamentul ca inuman sau degradant în sensul articolului 3 (a se vedea Bokor v. Portugalia , nr. 5227/18, § 34, 10 decembrie 2020). De asemenea, Curtea nu pierde vederea unei șederi destul de scurte în condiții presupuse nedreptăți pe care reclamantul le-a plâns.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că această plângere nu a fost justificată și dezvoltată în mod corespunzător de către reclamant. Prin urmare, ar trebui respinsă ca fiind evident nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Curtea, după ce a constatat că plângerea în temeiul articolului 3 din Convenție este inadmisibilă, concluzionează că reclamantul nu are nici o cerere argumentată în sensul articolului 13 din Convenție (a se vedea Rodić și alții c. Bosnia și Herțegovina) , nr. 22893/05, § 82, 27 mai 2008). Plaga reclamantului în temeiul articolului 13 din Convenție luată coroborat cu art. 3 din Convenție este, de asemenea, evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 5 octombrie 2023. Viktoriya Maradudina Carlo Ranzoni Președintele adjunct al grefierului interimar

FIFTH SECTION

DECISION Application no. 43490/20 Pavlo Stanislavovych DYAKONOV against Ukraine The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 14 September 2023 as a Committee composed of: Carlo Ranzoni, President , Lado Chanturia, María Elósegui , judges , and Viktoriya Maradudina, Acting Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 30 September 2020, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Pavlo Stanislavovych Dyakonov, was born in 1991. He was represented by Mr S.O. Kulbach, a lawyer practising in Limoges. The applicant’s complaints under Articles 3 and 13 of the Convention concerning the inadequate conditions of detention in Poltava Detention Facility No. 23 from 27 April to 14 May 2020 and the lack of any effective remedy in domestic law were communicated to the Ukrainian Government (“the Government”). THE LAW The applicant complained that the material conditions of his detention were contrary to the requirements of Article 3 of the Convention. In particular, he submitted that he had suffered from the lack of personal space and fresh air, inadequate hygienic facilities, lack of privacy when using toilet, mouldy cell, poor quality of potable water, lack of bedding and bed linen.

He further complained under Article 13 of the Convention that he did not have access to effective remedies in respect of those grievances. The Government’s observations indicated that between 27 April and 12 May 2020 the applicant had stayed in cell no. 165 in the medical unit of the detention facility. The cell measured 14.7 sq. metres and the applicant was the only inmate there. From 12 to 14 May 2020, he was in cell no. 45 of the medical unit, which measured 11.83 sq. metres and was designed for three inmates. The Government further highlighted that both cells were equipped with toilet facilities separated from the living area. However, in cell no. 165 there was no door to the lavatory area as the applicant was there alone.

Additionally, the Government emphasised regular cell disinfection practices, adherence to mandated standards for potable water quality, equipment of the cells with air ventilation holes, daily ventilation of the cells during detainees’ outdoor activities, provision of bed linen and toiletries. Given the above, they concluded that the applicant’s complaints under Articles 3 and 13 of the Convention were manifestly ill-founded and should be declared inadmissible pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. The Government supported their submissions with colour photos of both cells. The photos of cell no. 45 show a recently renovated room with three beds, while cell no. 165 has proper material conditions and only one bed.

They are both clean, well-lit through large windows, have proper furniture and TVs. The photographic evidence also supports the Government’s descriptions of the toilet facilities. The applicant maintained his complaints mainly reiterating the allegations outlined in the initial application. Additionally, he briefly noted that cell no. 165 housed five detainees, while cell no. 45 accommodated four detainees. Assessing the applicant’s complaint under Article 3 of the Convention, the Court refers to its well-established standard of proof in conditions‑of‑detention cases. In this context the Court is particularly mindful of the objective difficulties experienced by applicants in collecting evidence to substantiate their claims about conditions of their detention.

Still, in such cases applicants may well be expected to submit at least a detailed account of the facts complained of and provide – to the greatest possible extent – some evidence in support of their complaints (see Golubenko v. Ukraine (dec.), no. 36327/06, 5 November 2013). The Court notes that in the present case the Government provided their submissions, refuting the applicant’s complaints of overcrowding, lack of privacy for toilet and other aspects of conditions of his detention. Their submissions were supported by appropriate evidence. The burden of proof was thus again shifted to the applicant. He, however, failed to address the Government’s objections, merely repeating his initial complaints.

Despite citing overcrowding, the applicant did not offer any clarifications or explanations, particularly concerning the accompanying photographs. Having regard to all of the available material and the parties’ arguments, the Court finds that it cannot be established that the applicant suffered from overcrowding that could entail, on its own, a violation of Article 3 (see Muršić v. Croatia [GC], no. 7334/13, §§ 127 and 105, ECHR 2016), nor can it be found that the cumulative effect of the other aspects of the detention which the applicant complained about reached the threshold of severity required to characterise the treatment as inhuman or degrading within the meaning of Article 3 (see Bokor v. Portugal , no. 5227/18, § 34, 10 December 2020). The Court also does not lose sight of a rather short stay in allegedly poor conditions that the applicant complained about.

In view of the above, the Court finds that this complaint has not been properly substantiated and developed by the applicant. Therefore, it should be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. The Court, having found the complaint under Article 3 of the Convention inadmissible, concludes that the applicant has no arguable claim for the purposes of Article 13 of the Convention (see Rodić and Others v. Bosnia and Herzegovina , no. 22893/05, § 82, 27 May 2008). The applicant’s complaint under Article 13 of the Convention taken in conjunction with Article 3 of the Convention is thus likewise manifestly ill‑founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention and must be rejected under Article 35 § 4 of the Convention.

For these reasons, the Court, unanimously, Declares the application inadmissible. Done in English and notified in writing on 5 October 2023. Viktoriya Maradudina Carlo Ranzoni Acting Deputy Registrar President