CASE OF KELES v. GERMANY

Reclamantul s-a născut în 1961. În momentul în care cererea a fost depusă a locuit la Lörrach în Germania. Rezidentă în prezent în Turcia. În 1972, reclamantul, în vârstă de zece ani, a intrat pe teritoriul german pentru a locui acolo cu părinții săi și fratele său. A participat la școala secundară până în 1977. În 1984, reclamantul s-a căsătorit cu un cetățean turc în Turcia. În 1986, un fiu s-a născut la cuplu. La 14 martie 1988, autoritățile competente au acordat reclamantului un permis de reședință permanentă. În 1989, soția și fiul reclamantului l-au urmat în Germania. În 1990, 1991 și 1993 au fost născuți trei fii în continuare la cuplu. Unul dintre copii are un handicap de învățare. Soția reclamantului este în posesia unui permis de reședință permanentă; toți membrii familiei sunt resortisanți turci. În 1983, reclamantul – având în vedere condamnările anterioare – a fost avertizat și informat că va fi expulzat dacă va comis alte infracțiuni penale (ausländerrechtliche Verwarnung). La 14 februarie 1989, Curtea de district Lörrach (Amtsgericht) a condamnat reclamantul de comportament insultant și a ordonat să plătească 15 rate zilnice de 50 DEM. La 3 iunie 1991, Curtea de District a condamnat reclamantul de conducere negligente beat (fahrlässige Trunkenheit im Verkehr) și i-a ordonat să plătească treizeci de rate zilnice de 60 DEM. La 17 august 1992, Curtea de District a condamnat reclamantul de a provoca prejudicii corporale și de a obstruge ofițerii publici în executarea sarcinilor lor și a ordonat să plătească patruzeci de rate zilnice de 30 DEM 10. La 27 octombrie 1993, Curtea de District a condamnat reclamantul de conducere nesăbuit (Gefährdung des Straßenverkehrs) și l-a condamnat la patru luni de închisoare, suspendat la probă. 11. La 25 septembrie 1995, Curtea de District a condamnat pe reclamantul de a inflige un prejudiciu corporal și i-a ordonat să plătească treizeci de cote zilnice de 15 DEM. 12. La 22 octombrie 1996, Curtea de District a condamnat reclamantul de conducere negligentă beat și l-a condamnat la cinci luni de închisoare, suspendat la probă. 13. La 11 februarie 1998, Curtea de District a condamnat reclamantul de conducere beat în conjuncție cu conducerea fără permis de conducere și a condamnat-o la șase luni de închisoare. 14. La 6 mai 1998, Curtea Regională de Freiburg (Landgericht) a respins recursul reclamantului în care a solicitat suspendarea executării condamnării sale la probă. Potrivit Curții Regionale, numeroasele condamnari ale reclamantului nu par să fi servit ca avertisment pentru a nu comite alte infracțiuni penale, având în vedere în special faptul că reclamantul a comis ultima sa infracțiune numai trei luni după ce condamnarea sa anterioră a avut efect legal. 15. La 17 septembrie 1998, reclamantul a fost arestat și încarcerat. Deoarece ultima sa infracțiune a fost comisă în timp ce el a fost încă în curs de probă după decizia Curții de District din 22 octombrie 1996, suspendarea de probă a fost revocată și reclamantul a fost încarcerat timp de patru luni. 16. La 9 noiembrie 1998, Curtea de District Lörrach a condamnat reclamantul de a se plasa în stare de intoxicare totală (fahrlässiger Vollrausch) și l-a condamnat la o amendă de patruzeci de rate zilnice. 17. La 22 ianuarie 1999, Guvernul Regional de Freiburg (Regierungspräsidium) a ordonat expulzarea reclamantului în Turcia sau în alt stat dispus să-l accepte. În aplicarea art. 47 § 2 și 48 § 1 din Legea extraterestră (Ausländergesetz, a se vedea legea internă relevantă mai jos), acesta a remarcat condamnările penale repetate ale reclamantului, în special cele pentru infracțiunile de trafic. Guvernul regional a constatat că comportamentul penal al reclamantului a provocat o amenințare gravă pentru siguranța publică. În plus, a considerat că există riscul ca el să comită infracțiuni similare în viitor, deoarece nici condamnările sale anterioare, nici mai multe avertismente ale autorităților extratereștrilor nu l-au împiedicat să comită alte infracțiuni. În plus, reclamantul nu și-a rezolvat problema de alcool, dar și-a renunțat la terapie. Guvernul regional susține, de asemenea, că reclamantul, din cauza vârstei sale, va gestiona integrarea sa în Turcia. Familia sa ar putea fi de așteptat rezonabil să-l urmărească, deoarece copiii săi ar putea fi presupus să aibă suficiente cunoștințe despre cultura și limba turcă. În ceea ce privește art. 8 din Convenție, Guvernul a constatat că interesul public pentru expulzarea reclamantului a depășit interesele proprii și ale familiei sale, având în vedere gravitatea amenințării pe care le-a pus-o pentru traficul rutier public. 18. La 11 februarie 1999, Guvernul regional a respins obiecția reclamantului. 19. La 20 aprilie 1999, Curtea Administrativă de Freiburg (Verwaltungsgericht) a refuzat să acorde reclamantului o procedură interzisă împotriva expulzării sale și a confirmat raționamentul guvernului regional. Cele patru infracțiuni de trafic comise de către reclamant din 1989, luate împreună cu alte condamnari penale, constituie un motiv serios pentru expulzare. Curtea administrativă a constatat, în special, că infracțiunile reclamantei nu pot fi considerate ca fiind de natură minoră, ținând seama de importanța ridicată a siguranței traficului rutier în cadrul societății. Curtea a confirmat, de asemenea, că există un pericol de recidivă, deoarece reclamantul nu a dovedit că și-a depășit problema cu alcoolul. În cele din urmă, a constatat că guvernul regional a luat în considerare în mod corespunzător situația familială a reclamantului. Având în vedere pericolul considerabil pe care l-a pus reclamantul pentru alți utilizatori de drumuri și faptul că familia sa ar putea trăi cu el în Turcia, expulzarea nu a încălcat dreptul reclamantului la bucurarea vieții sale de familie, astfel cum este garantat de art. 6 din Legea de bază și de art. 8 din Convenție. 20. La 2 noiembrie 1999, Curtea Administrativă de Freiburg a confirmat ordinul de expulzare, referindu-se în principal la raționamentul său în decizia din 20 aprilie 1999 21. La 8 decembrie 1999, reclamantul a solicitat să primească o autorizație de recurs, argumentând, în special, că expulzarea a încălcat drepturile sale în temeiul articolului 8 din Convenție. 22. La 28 mai 2001, Curtea Administrativă de Apel (Verwaltungsgerichtshof) a refuzat să acorde reclamantului permis de recurs, confirmand că nu a existat încălcare a articolului 8 din Convenție. Curtea de Apel a constatat, în special, că familia reclamantului ar putea fi așteptat în mod rezonabil să-l urmărească în Turcia, deoarece acestea ar putea fi presupusă să aibă suficientă cunoștință despre limba turcă. Această decizie a fost servită pe consilierul reclamantului la 6 iunie 2001. 23. Prin scrisoarea și faxul din 4 iulie 2001 reclamantul, reprezentat de avocat, a depus o plângere constituțională, în care el a dat un cont complet al procedurii în fața autorităților interne și s-a plâns că expulzarea sa va încălca dreptul său de a respecta viața sa de familie, astfel cum este garantat de art. 6 din Legea de bază. 24. Prin scrisoarea din 13 iulie 2001, Curtea Constituțională Federală a recunoscut primirea plângerii și a atașamentelor reclamantei la 5 iulie 2001 prin fax și la 7 iulie 2001 prin poștă. 25. La 15 februarie 2002, Curtea Constituțională Federală, ședința ca comitet de trei judecători, a refuzat să accepte plângerea constituțională a reclamantului pentru aviz, fără a da motive suplimentare. Această decizie a fost acordată avocatului reclamantului la 28 februarie 2002. 26. La 3 mai 1999, reclamantul a fost deportat în Turcia. La 21 mai 1999 a reintrat pe teritoriul german și a depus o cerere de acordare azilului. 27. Potrivit argumentelor guvernului, prin ordin penal din 11 mai 2001, Curtea de district Lörrach a condamnat reclamantul la o amendă de douăzeci de rate zilnice pentru că a condus fără licență la 23 martie 2001. 28. La 16 mai 2002, reclamantul a depus o cerere de stabilire a unui termen privind efectele expulzării sale. 29. La 23 august 2002, Guvernul regional de la Freiburg l-a informat că procedurile au fost suspendate în așteptarea procedurii privind cererea sa de azil 30. La 15 mai 2003, cererea sa de azil a fost respinsă, o încercare de deportare a reclamantului a eșuat deoarece aceaceasta a fost ascunsă. La 4 iulie 2003, reclamantul a fost arestat și încarcat în detenție până la deportare. El a fost din nou deportat în Turcia la 12 august 2003. 31. La 19 decembrie 2003, reclamantul a depus o a doua cerere de stabilire a unui termen privind efectele deportației sale din 12 august 2003. La 30 ianuarie 2004, Guvernul Regional de Freiburg a solicitat reclamantului să prezinte o confirmare a înregistrării la autoritățile turce și un extract din registrul criminal turc. El a fost informat în continuare cu privire la costurile celor două deportații (aproximativ 8.000 EUR). Până în prezent, nu a fost luată nici o decizie cu privire la cererea reclamantului. 32. Dispozițiile relevante ale Regulamentului de procedură al Curții Constituționale Federale (Bundesverfassungsgerichtsgesetz) au citit după cum urmează: „Solicitațiile de instituție trebuie depuse în scris Curții Constituționale Federale. Motivele trebuie indicate...” (1) Orice persoană care susține că unul dintre drepturile sale de bază ... a fost încălcat de autoritatea publică poate depune o plângere constituțională la Curtea Constituțională Federală.” „Motivele plângerii trebuie să precizeze dreptul susținut că a fost încălcat și actul sau omisia organului sau autorității prin care reclamantul susține că a fost rănit.” „O plângere constituțională este depusă și justificată în termen de o lună. Acest termen începe cu serviciul sau cu notificarea informală a deciziei complete...” „(1) O plângere constituțională solicită acceptarea de judecată. Se acceptă (a) în măsura în care este de importanță constituțională fundamentală, (b) în cazul în care acest lucru este necesar pentru a afirma dreptul menționat în secțiunea 90 § 1...” 33. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale Federale, un reclamant nu numai să numească dreptul care se presupune că a fost încălcat, ci și să prezinte procedurile care au dus la această încălcare într-o manieră justificată și concludentă (schlüssig und substantiiert), pentru a se conforma dispozițiilor menționate mai sus. Aceasta înseamnă că reclamantul trebuie să stabilească o legătură între decizia impușită și presupusa încălcare a drepturilor sale în temeiul Legii de bază. 34. Drepturile de intrare și de reședință pentru străini erau, în momentul respectiv, reglementate de Legea extraterestrului (Ausländergesetz), a cărui dispoziție relevantă se menționează după cum urmează: „În general (în der Regel) un extraterestr va fi expulzat dacă a fost condamnat... la închisoare în legătură cu una sau mai multe infracțiuni intenționate, iar executarea sentinței nu a fost suspendată la probă...” 35. În cazul în care extraterestrul a intrat în teritoriul german ca minor și a fost în posesia unui permis de ședere permanentă, acesta poate fi expulzat numai dacă motive grave de siguranță publică și de ordine justifică expulzarea sa (art. 48 § 1 nr. 2). 36. Secțiunea 45 prevede că autoritățile interne, atunci când hotărăsc asupra expulzării unui extraterestru, acordă, printre altele, o atenție adecvată la durata reședinței legale a persoanei, legăturile sale personale, economice și de altă natură cu teritoriul german și la consecințele expulzării pentru membrii familiei extratereștrilor care locuiesc legal cu el. 37. Potrivit secțiunii 8 § 2, un extraterestru expulzat nu este autorizat să se reîntoarcă pe teritoriul german. Acest efect (în der Regel) este, de obicei, limitat în timp la cerere. Termenul trebuie să înceapă cu plecarea extraterestrului de pe teritoriul german.