CtEDO 27.10.2005 Auto

AFFAIRE QUILLEVERE c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
27.10.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Radiation du rôle (règlement amiable)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE QUILLEVERE c. FRANCE (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

În cazul Quillevere c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Loucaide J.-P. Costa mes Tulkens Steiner dnii Spielmann, S.E. Jebens, judecători și judecători ai domnului S. Nielsen, grefier de secțiune După deliberarea sa în camera Consiliului la 6 octombrie 2005, încuviințare a hotărârii, adoptat la această dată proceduralA la data la care a avut loc cauza se află o cerere (n 61104/00) îndreptată împotriva Republicii Franceze și inclusiv un resortisant al acestui stat, dl Frederic Quillevere ( La 15 septembrie 2000, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăilor Fundamentale (inclusiv Convenia privind dreptul omului). Reclamantul este reprezentat de domnul A. Lyon-Caen, avocat la Paris. A fost reprezentat de agentul său, Ronny Abraham, directorul afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe, care a fost succesorul dnei Edwige Belliard, director al afacerilor juridice la acest minister. În special, reclamantul a susținut că nu a avut acces la o instanță în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție, nu a beneficiat de un proces echitabil în sensul aceleiași dispoziții și că a fost victima discriminării cu încălcarea articolului 14 din convenție. La 11 noiembrie 2003, camera a declarat cererea admisibilă. La 18 iulie 2005 și, respectiv, 8 august 2005, guvernul și reclamantul au prezentat declarații oficiale de acceptare a unei soluții confidențiale a cauzei. DE FAPT, reclamantul s-a născut în 1956 și locuiește în Toulon. El este purtătorul bolii Willebrand, o boală a coagulării care se apropie de Acesta a fost transfuzat și perfuzat de mai multe ori între iulie 1980 și martie 1985 în diferite spitale. El a primit produse labile furnizate de centrul de transfuzie de sânge (CTS) din Toulon în 1980, 1981 și 1985 și produse stabile furnizate de centrul național de transfuzie de sânge (CNTS) în 1985. Serologia pozitiva a hepatitei C a reclamantului a fost descoperita in mai 1992. La 8 si 11 iulie 1994, reclamantul a atribuit CNTS-ul si CTS-ul din Toulon in fata tribunalului de mare instanta. În cursul procesului, fundația națională de transfuzie de sânge (FNTS) s-a constituit în locul și locul CNTS. Consiliul general al Varului a intervenit în dezbateri pentru a preciza că CTS din Toulon nu avea statut juridic distinct de administrația departamentală și pentru a declina competența instanței de mare instanță în beneficiul instanței administrative. 10. Prin hotărârea din 30 septembrie 1996, instanța și-a declinat competența față de CTS și s-a retras în acest sens în beneficiul instanțelor administrative. Acesta a respins cererea reclamantului împotriva FNTS în lipsa unei dovezi a unei relații de cauzalitate suficient de probabile între transfuziile efectuate cu produse din sânge furnizate de această unitate și contaminarea reclamantului cu virusul hepatitei C. 11. Reclamantul a răspuns la această hotărâre la 24 ianuarie 1997 în ceea ce privește FNTS. El susținea că contaminarea cu virusul hepatitei C a provenit în mod necesar din transfuziile de sânge pe care le-a comis, astfel încât acesta aparținea FNTS, fiind ținut de obligația de rezultat, de a stabili pentru sine a responsabilității sale civile că produsele pe care le livrase erau indemne de această contaminare virală. 12. La 25 septembrie 1997, instanța de apel a confirmat această hotărâre 13. Reclamantul a formulat un recurs în recurs împotriva acestei hotărâri. El a susținut în special că centrele de transfuzie de sânge care au furnizat produsele din sânge primite de un pacient care a suferit o contaminare cu sânge cu virusul hepatitic C sunt ținute in solidum. să repare prejudiciul rezultat, cu excepția cazului în care se raportează dovada că produsele pe care le-au furnizat erau lipsite de vicii sau, în caz contrar, dintr-o cauză străină, singura exonerare de obligația de securitate pentru aceștia în beneficiul primitorilor. 14. printr-o hotărâre din 28 martie 2000, Curtea de Casație a respins acest recurs. La 18 iulie 2005, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului, declar că, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei, guvernul francez propune ca Frédéric QUILLEVERE să plătească suma de 25 000 (85 000) de euro în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va reprezenta soluționarea definitivă a cauzei. În cazul în care nu se poate soluționa în termenul menționat, Ö Õ s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. La 8 august 2005, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reprezentantul reclamantului, observ că guvernul francez este pregătit să plătească suma de 25 000 (85 000) de euro în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei, care are ca origine cererea menționată anterior, pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. J a acceptat această propunere și, în plus, renunță la orice altă pretenție împotriva Franței cu privire la cheltuielile la originea cererii menționate. La 26 august 2005, avocatul reclamantului a precizat, prin scrisoarea pe care a solicitat-o, să nu solicite trimiterea cauzei în fața Marii Camere. Guvernul a făcut același lucru la 1 septembrie 2005. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile [art. 39 din convenție]. Aceaceasta este asigurată că acest regulament se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine al Convenției și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. 19. Decide să șteargă cauza din rol Preluând act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 27 octombrie 2005 în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos R ozakis Premier

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă