SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 60366/00 prezentate de Nazan KAHRAMAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 3 noiembrie 2005 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Casadevall Türmen Pellonpääää Traja, Mijović, judecători și grefier de secțiune al dlui O Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 6 iulie 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, domnul Nazan Kahraman, este un resortisant turc, născut în 1974 și rezident în Ankara. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul Erdoćan, avocat la Ankara. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. În 1992, recurenta a început o carieră de asistentă medicală cu statutul de funcționar al statului de ï . În 1993, a fost mutată la spital militar Gülhane (Gülhane Askeri T La 14 aprilie 1999, Consiliul de Disciplină al Ministerului Apărării a decis să revoce reclamanta pentru că a luat în serios ordinea propriei instituții prin desfășurarea de activități ideologice și politice ca simpatizant al unei organizații ilegale. Partea relevantă a deciziei se citește după cum urmează: Din conținutul dosarului, din declarațiile martorilor și din declarațiile lui Nazan Kahraman reiese că... aceasta din urmă a făcut ordine prin desfășurarea următoarelor activități: : Aceasta face parte dintr-un grup de simpatizanti de mai mult stânga format de, printre altele, alte [trei] asistente militare, și anume (...), ea încearcă să stabilească relații cu asistente medicale de serviciu nou-desemnate pe care le găsește aproape de ea, este stabilită, prin intermediul conversațiilor pe care le-a avut cu asistentele de serviciu, pe care ea a adoptat ideologia extremă-stânga, ea adoptă o atitudine conflictuală permanentă cu personalul care nu face parte din grupul său, ea participă la activitățile asociației Hacna Bektaș-i Veli [1] , la care colega sa Gülay Güner este membră, sub pretextul de a lua cursuri de saz [2] , ea a făcut sugestii ideologice colegilor săi în timpul discuțiilor lor acasă la Etlik, a participat, împreună cu grupul său, la protestul organizat cu ocazia evenimentelor de la Sivas [3] din 2 iulie, ea dorește să atragă asistentele de serviciu la o platformă politică, folosind diverse activități sociale, să facă sugestii și recomandări pentru a le încuraja să voteze pentru HADEP [4] și să participe la manifestările organizate sub pretextul drepturilor omului, a format un grup cu colegi care susțin idei similare (...) La 18 iunie 1999, recurenta a introdus o acțiune în anulare a deciziei de revocare în fața Înaltei Curți Administrative Militare ( (Ea a prezentat un certificat) și a negat desfășurarea unor activități ilegale în favoarea unei organizații ilegale. Ea susține că acuzațiile nu au fost susținute de nicio dovadă concretă. Aceasta a adăugat că dreptul de a lucra în serviciul public era dreptul său fundamental și că, prin exercitarea profesiei sale în mod regulat și conștiincios, ea a avut în nici un caz o atitudine care necesita revocarea sa arbitrară. În memoriile sale ca răspuns depuse la 2 august 1999, Ministerul Apărării susținea că revocarea persoanei respective se baza pe o anchetă atentă și că documentele aferente au fost prezentate Înaltei Curți. Revocarea a fost impusă recurentei nu din cauza exercitării, ca atare, a profesiei sale, ci din cauza faptului că aceasta a avut în mod serios ordinea instituției sale prin desfășurarea de activități ideologice și politice. Pe de altă parte, s-a reamintit că, deși constituie un drept fundamental, dreptul de a lucra în serviciul public trebuie să fie însoțit de obligații, implicând sancțiuni în cazul exercitării abuzive, una dintre acestea fiind revocarea. La 3 septembrie 1999, recurenta a depus o nouă memorare. În primul rând, Comisia a adresat în favoarea unei instanțe administrative ordinare, prin excepție preliminară, menționând statutul său nemilitar și privind independența și imparțialitatea acestei Curți. În al doilea rând, aceasta a luat în considerare faptul că nu a adoptat o atitudine care să aducă atingere ordinii publice și că acest fapt a fost acceptat de instituția sa. De asemenea, a fost pedepsită pentru opiniile sale și s-a bazat pe protecția libertăților garantate prin convenție și a solicitat ca documentele pe care a fost revocată să se bazeze în ceea ce privește ancheta administrativă desfășurată cu privire la aceasta, precum și dosarul de rating să îi fie comunicate spre examinare. În răspunsul său din 17 septembrie 1999 la memoriile recurentei, Ministerul Apărării a respins teza potrivit căreia revocarea era străină executării profesiei și că aceasta a intervenit din cauza opiniilor la . El a susținut că revocarea își lua sursa în acțiunile pozitive executate de reclamantă din cauza acestor opinii. El a adăugat că faptul incriminat a intrat în domeniul de competență al administrației militare și că nu a avut loc nici un motiv întemeiat pe statutul civil al reclamantei. La 13 septembrie 1999, reclamanta a depus o cerere la Ministerul Apărării în vederea reintegrării sale, în temeiul dispozițiilor legii nr. 4455 din 28 august 1999 privind amnistia sancțiunilor disciplinare ale funcționarilor. La 25 octombrie 1999, președinția statului major a scutit-o pe reclamantă de cererea sa pe motiv că legea nu i se aplica. La 8 februarie 2000, cu majoritate de voturi, Înalta Curte a demisionat reclamanta de cererea sa de anulare a deciziei de revocare. În hotărârea sa, Comisia a considerat că excepția preliminară de conflict de competență pozitivă trebuia să fie ridicată în instanța de judecată . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În plus, Comisia a considerat că, fără a aduce atingere trecutului profesional reușit al recurentei, dovezile și documentele prezentate într-un plic ștampilat secret au ieșit la iveală. Prin urmare, decizia de revocare era conformă cu legea. În opiniile lor disidente, cei doi judecători minoritari au subliniat lipsa unor dovezi care să susțină acuzațiile aduse împotriva persoanei în cauză și trecutul său profesional. Dreptul intern relevant la art. 52 din Legea nr. 1602 privind Înalta Curte Administrativă Militară prevede că această instanță poate solicita ca documentele referitoare la cauza pendinte să fie transmise acesteia. Cu toate acestea, în temeiul alineatului (3), prim-ministrul, șeful statului major sau ministrul în cauză pot refuza să transmită documentele solicitate atunci când acestea privesc securitatea și interesele Republicii Turcia și relațiile internaționale. 13/5 (a) din Regulamentul din 4 aprilie 1983 privind consiliile și superiorii disciplinari cu privire la funcționarii care lucrează în forțele armate turce (Türk Silahl ), serenitate (sükun) și ordinea locului de muncă în scopuri ideologice și politice; participarea la boicoturi, ocupații, împiedicari (embleme), încetinirea muncii și la greve sau retragerea în masă în astfel de scopuri; provocarea sau sprijinirea unor astfel de acțiuni sau contribuția la astfel de acțiuni GRIFS Invocând art. 6 din Convenție, reclamanta se plânge că cauza sa nu a fost judecată de un tribunal independent și imparțial și că, dintre cei cinci membri ai Înaltei Curți Administrative Militare, doi sunt ofițeri de carieră, iar ceilalți trei (judecători militari) ofițeri care au urmat o formare în drept. Toți sunt dependenți de armată și nu prezintă garanțiile necesare în ceea ce privește independența și imparțialitatea. De asemenea, reclamanta susține că lipsa comunicării documentelor și a dovezilor pe care se baza decizia de revocare a încălcat principiul egalității armelor. 9, 10 și 11 din convenție, întrucât aceasta se baza pe convingerile sale personale și politice, precum și pe participarea sa la anumite activități juridice; recurenta se plânge că este privată de o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale pentru a susține obiecțiunile prezentate mai sus. Potrivit acesteia, singura cale de atac posibilă este aceea de a-și prezenta cauza în fața Înaltei Curți Militare care nu este nici imparțială, nici independentă. În plus, hotărârile acestei instanțe sunt definitive și nu pot face obiectul unui recurs. În plus, invocând art. 14 din Convenție, reclamanta susține că a fost discriminată din cauza convingerilor sale personale și politice și susține, de asemenea, că faptul că a fost judecat de o instanță militară reglementată de o procedură juridică diferită de cea a instanțelor obișnuite constituie o discriminare în sensul acestei dispoziții. Griefs din articolele 6 și 13 din Convenție Recurenta se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de o instanță independentă și imparțială. Aceasta susține că Înalta Curte Administrativă Militară nu poate fi considerată o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție, deoarece, dintre cei cinci membri ai acesteia, doi sunt ofițeri de carieră și ceilalți trei (judecători militari) ofițeri care au urmat o formare în drept. Potrivit instanței, toți membrii instanței sunt dependenți de armată și nu prezintă garanțiile necesare în acest sens. De asemenea, aceasta subliniază că lipsa comunicării documentelor și a dovezilor pe care se baza decizia de revocare încalcă principiul egalității armelor. În plus, Comisia se plânge că este privată de o acțiune efectivă în fața unui tribunal național pentru a susține obiecțiile pe care le prezintă mai sus, și că: art. 13 din Convenție. Curtea consideră că faptele invocate se încadrează în special în domeniul de aplicare al articolului 6 din Convenție. Din acest motiv, aceasta va examina obiecțiile numai din perspectiva acestei dispoziții, ale căror pasaje relevante se citesc după cum urmează: Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege, care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. (...) Aplicabilitatea articolului 6 din Convenție Guvernul susține că art. 6 nu se aplică în cazul de față. Pe baza jurisprudenței Curții în această privință, a afirmat că reclamanta, în calitatea sa de funcționar al statului de naționalitate, lucra pentru forțele armate și trebuia, prin urmare, să respecte normele specifice în acest domeniu. Pe de altă parte, referindu-se întotdeauna la jurisprudența Curții, el observă că recurenta desfășoară o activitate care ține de autoritatea publică și reamintește că mai multe cauze împotriva Turciei privind revocarea personalului militar au fost declarate inadmisibile. Prin urmare, cererea ar trebui declarată inadmisibilă, deoarece nu poate fi considerată compatibilă cu rațiunea Materiae cu dispozițiile Convenției. Recurenta respinge argumentele guvernului. Ea susține că, în calitate de asistentă medicală care lucrează într-un spital, ea nu are statut de militar și nu poate fi considerată deținătoare a autorității publice însărcinate cu protejarea intereselor generale ale statului. Aceasta adaugă că, în speță, a suferit pierderi financiare ca urmare a revocării sale. Prin urmare, art. 6 ar trebui să se aplice. Curtea amintește jurisprudența potrivit căreia litigiile referitoare la personalul spitalicesc și, prin urmare, a fortiori la asistentele medicale ale unui spital public aparținând funcției publice se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1) (a se vedea Bedriye Ertaș Ayd.n și alții c. Turcia (dec.), n 43672/98, 15 martie 2005 și Pellegrin c. Franța [GC], n 28541/95, § 66, CEDH 1999-VIII. Acestea nu sunt posturi care intră sub incidența unei participări la exercitarea puterii publice, ale căror titulari dețin astfel o parcelă a suveranității statului. Prin urmare, excepția impusă de guvern în ceea ce privește neaplicarea articolului 6 alineatul (1) nu poate fi reținută Independență și imparțialitate din partea Înaltei Curți Administrative Militare recurenta susține că membrii Înaltei Curți Administrative Militare nu prezintă garanțiile necesare în ceea ce privește independența și imparțialitatea. Curtea reamintește aprecierea sa în cauza Yavuz și în alte cauze c. Turcia ((dec.), n 2970/96, 25 mai 2000) privind statutul membrilor Înaltei Curți Administrative Militare în cadrul Turcia 29279/95, CEDO 2001 IX), în măsura în care aceasta din urmă era legată de o procedură penală. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Echitația procedurii în fața Înaltei Curți Administrative Militare Recurenta susține că lipsa comunicării documentelor din dosar care au stat la baza deciziei Înaltei Curți Administrative Militare a făcut ca procesul să fie inechitabil și consideră că acesta este o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Curtea consideră că această cauză ridică probleme de fapt și de drept în ceea ce privește Convenția care necesită o examinare de fond. Prin urmare, nu poate fi declarată în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv. Griefs din art. 9, 10 și 11 din Convenție, citite separat sau combinate cu art. 14 Recurenta se plânge că revocarea sa constituie o încălcare a art. 9, 10 și 11 din Convenție, având în vedere că aceasta se bazează pe convingerile sale personale și politice, precum și pe participarea sa la anumite activități legale. Curtea consideră că faptele invocate se încadrează în special în domeniul de aplicare al articolului 10 din Convenție. Din acest motiv, Curtea va examina obiecțiile numai din perspectiva acestei dispoziții, ale căror pasaje relevante se citesc după cum urmează: Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de graniță. (...) exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsurile necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunilor (...) Guvernul observă că această ingerință este prevăzută de lege și constituie o măsură necesară într-o societate democratică pentru menținerea ordinii și buna funcționare a instituțiilor publice, precum și a forțelor armate. Acesta arată că reclamanta, prin alegerea unei instituții militare, a fost de acord încă de la început să se supună normelor care reglementează o astfel de instituție și pune accentul pe condițiile speciale ale cazului în speță și subliniază faptul că a fost revocată pentru activitățile sale considerate ca fiind neautorizate pentru membrii personalului de carieră sau civil al forțelor armate. Recurenta susține că activitățile care i-au fost reproșate, și anume, să facă parte dintr-un grup de simpatizante din mai multe locuri de muncă, să meargă la o asociație, să participe la o manifestare la fața locului a evenimentelor din Sivas, să atragă asistentele într-o platformă politică, să voteze pentru HADEP Nu sunt decât expresia convingerilor și a cugetelor, care nu sunt ilegale, deși ea a negat că le-a purtat. Curtea consideră că aceste obiecțiuni ridică astfel de aspecte importante de fapt și de drept în raport cu Convenția care necesită o examinare de fond. Prin urmare, aceste obiecțiuni nu pot fi declarate în mod vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de imputare. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară admisibile, toate mijloacele de fond rezervate, obiecțiunile recurentei întemeiate pe libertatea de exprimare (art. 10) și pe lipsa de echitate a procedurii în fața Înaltei Curți Administrative Militare [art. 6 alineatul (1) ] Denumirea cererii inadmisibile pentru surplus. Michael O O asociație legală care desfășoară activități în principal culturale și sociale pentru a prezenta și a salva cultura Alevi-Bektași (concurs tolerant al l .islam). nstrument de muzică tradițională turcă. Orașul Turcia. La 2 iulie 1993 s-a produs un incendiu criminal în timpul festivităților lui Pir Sultan Abdal, liderul spiritual al alevisului în anul XVI secol, și a provocat moartea a 37 de persoane, inclusiv intelectuali și muzicieni care au participat la festivități. HADEP: partidul democrației poporului (un partid politic legal).
de la requête n
o
60366/00
présentée par Nazan KAHRAMAN
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 3 novembre 2005 en une chambre composée de
:
Sir
Nicolas
Bratza
,
président
,
MM.
J.
Casadevall
,
R.
Türmen
,
M.
Pellonpää
,
R.
Maruste
,
K.
Traja,
M
me
L.
Mijović,
juges
,
et de M. M.
O’Boyle,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 6 juillet 2000,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Nazan Kahraman, est une ressortissante turque, née en 1974 et résidant à Ankara. Elle est représentée devant la Cour par M
e
A.
Erdoğan, avocat à Ankara.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
En 1992, la requérante entama une carrière d’infirmière avec le statut de fonctionnaire d’Etat. En 1993, elle fut mutée à l’hôpital militaire de Gülhane (
Gülhane Askeri Tıp Akademisi
) avec le statut de fonctionnaire travaillant pour l’armée.
Le 14 avril 1999, le conseil de discipline du ministère de la Défense décida de révoquer la requérante pour avoir troublé l’ordre de son établissement en menant des activités idéologiques et politiques en tant que sympathisante d’une organisation illégale. La partie pertinente de la décision se lit comme suit
:
«
Il ressort du contenu du dossier, des dépositions des témoins et des déclarations de Nazan Kahraman que (...) celle-ci a troublé l’ordre en menant les activités suivantes
: elle fait partie d’un groupe de sympathisantes d’extrême-gauche formé par, entre autres, [trois] autres infirmières de l’armée, à savoir (...), elle essaye de nouer des relations avec des infirmières de service nouvellement nommées qu’elle trouve proches d’elle, il est établi, à travers les conversations qu’elle a eues avec les infirmières du service, qu’elle a adopté l’idéologie extrême-gauche, elle adopte une attitude conflictuelle permanente avec le personnel ne faisant pas partie de son groupe, elle participe aux activités de l’association
Hacı Bektaș-i Veli
[1]
, dont sa collègue Gülay Güner est membre, sous prétexte de prendre des cours de
saz
[2]
, elle fait des suggestions idéologiques à ses collègues lors de leurs discussions chez elle à Etlik, elle a participé, avec son groupe, à la manifestation organisée à l’occasion des événements de Sivas
[3]
du 2 juillet, elle veut attirer les infirmières du service vers une plate-forme politique en utilisant les diverses activités sociales, elle fait des suggestions et des recommandations afin de les encourager à voter pour le HADEP
[4]
et à participer aux manifestations organisées sous prétexte de droits de l’homme, elle a formé un groupe avec des collègues qui défendent des idées similaires (...)
»
Le 18 juin 1999, la requérante introduisit un recours en annulation de la décision de révocation devant la Haute Cour administrative militaire («
la Haute Cour
»), obligatoirement compétente en la matière. Elle contesta les charges pesant contre elle, affirma qu’elle n’était pas membre de l’association
Hacı Bektaș-ı Veli
(elle avait soumis une attestation) et nia avoir mené des activités illégales en faveur d’une organisation illégale. Elle soutint que les charges n’étaient étayées par aucune preuve concrète. Elle ajouta que le droit de travailler dans le service public était son droit fondamental et qu’en exerçant sa profession de manière régulière et consciencieuse, elle n’avait en aucun cas eu une attitude nécessitant sa révocation arbitraire.
Dans ses mémoires en réponse déposés le 2 août 1999, le ministère de la Défense soutint que la révocation de l’intéressée était fondée sur une enquête minutieuse et que les documents y afférents avaient été soumis à la Haute Cour. La révocation avait été imposée à la requérante non en raison de l’exercice, comme tel, de sa profession mais parce qu’elle avait troublé l’ordre de son établissement en menant des activités idéologiques et politiques. Par ailleurs, il fut rappelé que, bien que constituant un droit fondamental, le droit de travailler dans le service public devait être assorti d’obligations, impliquant des sanctions en cas d’exercice abusif, dont une était la révocation.
Le 3 septembre 1999, la requérante déposa un nouveau mémoire. Elle demanda d’abord le dessaisissement de la Haute Cour au profit d’un tribunal administratif ordinaire par exception préliminaire, faisant valoir son statut non militaire et contestant l’indépendance et l’impartialité de cette cour. Elle avança ensuite qu’elle n’avait pas adopté une attitude nuisible à l’ordre public et que ce fait était accepté par son établissement. Elle soutint également qu’elle était punie pour ses opinions et se prévalut de la protection des libertés garanties par la Convention. Elle demanda que les documents sur lesquels sa révocation était fondée concernant l’enquête administrative menée à son sujet ainsi que son dossier de notation lui fussent communiqués pour examen.
Dans sa réponse du 17 septembre 1999 aux mémoires de la requérante, le ministère de la Défense réfuta la thèse selon laquelle la révocation était étrangère à l’exécution de la profession et qu’elle intervenait en raison des opinions imputées à l’intéressée. Il soutint que la révocation prenait sa source dans des actions positives exécutées par la requérante en raison de ces opinions. Il ajouta que le fait incriminé entrait dans le domaine de compétence de l’administration militaire et qu’il n’y pas avait lieu d’invoquer un argument tiré du statut civil de la requérante.
Le 13 septembre 1999, la requérante déposa une demande auprès du ministère de la Défense en vue de sa réintégration, en vertu des dispositions de la loi n
o
4455 du 28 août 1999 relative à l’amnistie des sanctions disciplinaires des fonctionnaires. Le 25 octobre 1999, la présidence de l’état-major débouta la requérante de sa demande au motif que la loi ne lui était pas applicable.
Le 8 février 2000, à la majorité, la Haute Cour débouta la requérante de sa demande d’annulation de la décision de révocation. Dans son arrêt, elle considéra que l’exception préliminaire de conflit de compétence positive devait être soulevée dans la requête introductive d’instance ou dans les premiers mémoires et non plus tard, comme l’intéressée l’avait fait dans son mémoire déposé le 6 septembre 1999. En outre, elle considéra que, nonobstant le passé professionnel réussi de la requérante, il ressortait des témoignages et des documents soumis dans une enveloppe tamponnée «
secret
» qu’elle avait mené des activités politiques et idéologiques dans l’exercice de ses fonctions et qu’elle faisait partie d’un groupement d’extrême-gauche. Dès lors, la décision de révocation était conforme à la loi. Dans leurs opinions dissidentes, les deux juges minoritaires soulignèrent l’absence de preuve pouvant étayer les charges portées contre l’intéressée et son passé professionnel.
B.
Le droit interne pertinent
L’article 52 de la loi n
o
1602 relative à la Haute Cour administrative militaire dispose que cette juridiction peut demander que les documents concernant l’affaire pendante devant elle lui soit transmis. Toutefois, en vertu du troisième paragraphe, le premier ministre, le chef de l’état-major ou le ministre concerné peuvent refuser de transmettre les documents demandés lorsque ceux-ci concernent la sécurité et les intérêts de la République de Turquie et les relations internationales.
L’article 125/E a) de la loi n
o
657 sur les fonctionnaires d’Etat et l’article
13/5 a) du règlement du 4 avril 1983 sur les conseils et supérieurs disciplinaires concernant les fonctionnaires travaillant dans les forces armées turques (
Türk Silahlı Kuvvetlerinde Görevli Devlet Memurları Disiplin Kurulları ve Disiplin Amirleri Yönetmeliği
) énumèrent, entre autres, comme cause de la révocation définitive des fonctionnaires d’Etat
:
«
Troubler la tranquillité (
huzur
), la sérénité (
sükûn
) et l’ordre du lieu de travail à des fins idéologiques et politiques
; participer aux boycotts, occupations, empêchements (
engelleme
), ralentissements du travail et aux grèves ou s’absenter en masse à de tels fins
; provoquer ou aider de telles actions ou contribuer à de telles actions
».
1.
Invoquant l’article 6 de la Convention, la requérante se plaint que sa cause n’a pas été jugée par un tribunal indépendant et impartial. Elle fait savoir que, parmi les cinq membres de la Haute Cour administrative militaire, deux sont des officiers de carrière et les trois autres (juges militaires) des officiers ayant suivi une formation en droit. Tous sont dépendants de l’armée et ne présentent pas les garanties nécessaires en ce qui concerne l’indépendance et l’impartialité.
La requérante soutient aussi que l’absence de communication des documents et preuves sur lesquels se fondait la décision de révocation a enfreint le principe de l’égalité des armes.
2.
La requérante prétend que sa révocation constitue une violation des articles
9, 10 et 11 de la Convention, étant donné que celle-ci était fondée sur ses convictions personnelles et politiques ainsi que sur sa participation à certaines activités légales.
3.
La requérante se plaint d’être privée d’un recours effectif devant une instance nationale pour faire valoir les griefs qu’elle expose ci-dessus. D’après elle, la seule voie de recours possible est celle de porter sa cause devant la Haute Cour militaire qui n’est ni impartiale ni indépendante. De plus, les arrêts de cette juridiction sont définitifs et ne peuvent faire l’objet d’un appel. Elle invoque l’article 13 de la Convention.
4.
Invoquant en outre l’article 14 de la Convention, la requérante soutient avoir subi une discrimination en raison de ses convictions personnelles et politiques.
Elle prétend aussi que le fait d’avoir été jugée par un tribunal militaire régi par une procédure juridique différente de celle des tribunaux ordinaires constitue une discrimination au sens de cette disposition.
A.
Griefs tirés des articles 6 et 13 de la Convention
La requérante se plaint que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial. Elle soutient que la Haute Cour administrative militaire ne saurait passer pour un tribunal indépendant et impartial au sens de l’article 6 § 1 de la Convention, dès lors que, parmi les cinq membres qui y siégent, deux sont des officiers de carrière et les trois autres (juges militaires) des officiers ayant suivi une formation en droit. Selon l’intéressée, tous les membres du tribunal sont dépendants de l’armée et ne présentent pas les garanties nécessaires en la matière.
Elle fait valoir aussi que l’absence de communication des documents et preuves sur lesquels se fondait la décision de révocation enfreint le principe de l’égalité des armes.
Elle se plaint en outre d’être privée d’un recours effectif devant une instance nationale pour faire valoir les griefs qu’elle expose ci-dessus, et invoque l’article 13 de la Convention.
La Cour estime que les faits invoqués relèvent plus particulièrement du champ d’application de l’article 6 de la Convention. Pour cette raison, elle n’examinera les griefs que sous l’angle de cette disposition, dont les passages pertinents se lisent comme suit
:
«
1.
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) et dans un délai raisonnable, par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil. (...)
»
1.
Applicabilité de l’article 6 de la Convention
Le Gouvernement soutient que l’article 6 ne s’applique pas en l’espèce. Se fondant sur la jurisprudence de la Cour en la matière, il allègue que la requérante, en sa qualité de fonctionnaire d’Etat, travaillait pour les forces armées et devait dès lors obéir aux règles spécifiques en la matière. Selon lui, la sanction de révocation se situe dans le domaine de la discipline. Par ailleurs, faisant toujours référence à la jurisprudence de la Cour, il fait observer que la requérante exerçait une activité relevant de la puissance publique. Il rappelle que plusieurs affaires contre la Turquie concernant la révocation du personnel militaire ont été déclarées irrecevables. La requête devrait donc être déclarée irrecevable, parce qu’incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention.
La requérante rejette les arguments du Gouvernement. Elle soutient qu’en qualité d’infirmière travaillant dans un hôpital, elle n’a pas de statut de militaire et ne peut pas être considérée comme détentrice de la puissance publique chargée de la sauvegarde des intérêts généraux de l’Etat. Elle ajoute qu’en l’espèce, elle a subi des pertes financières à la suite de sa révocation. L’article 6 devrait donc s’appliquer.
La Cour rappelle sa jurisprudence selon laquelle les litiges relatifs au personnel hospitalier, et donc
a fortiori
à des infirmières d’un hôpital public appartenant à la fonction publique, relèvent du domaine de l’article 6 §
1 (voir
Bedriye Ertaș Aydın et autres c. Turquie
(déc.), n
o
43672/98, 15
mars 2005 et
Pellegrin c. France
[GC], n
o
28541/95, § 66, CEDH 1999-VIII). Ce ne sont pas des postes qui relèvent d’une participation à l’exercice de la puissance publique, dont les titulaires détiennent ainsi une parcelle de la souveraineté de l’Etat.
Partant, l’exception soulevée par le Gouvernement quant à l’inapplicabilité de l’article 6 § 1 ne saurait être retenue
.
2.
Indépendance et impartialité de la Haute Cour administrative militaire
La requérante soutient que les membres de la Haute Cour administrative militaire ne présentent pas les garanties nécessaires en ce qui concerne l’indépendance et l’impartialité.
La Cour rappelle son appréciation dans l’affaire
Yavuz et autres c.
Turquie
((déc.), n
o
29870/96, 25 mai 2000) concernant le statut des membres de la Haute Cour administrative militaire dans le cadre de l’article
6 § 1 de la Convention, et note qu’elle n’a aucune raison de s’en écarter dans le cas d’espèce. Elle constate par ailleurs que la présente affaire est différente de l’affaire
Șahiner c. Turquie
(n
o
‑
IX), dans la mesure où cette dernière était relative à une procédure pénale.
Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée comme manifestement mal fondée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
3.
Equité de la procédure devant la Haute Cour administrative militaire
La requérante soutient que l’absence de la communication des pièces du dossier qui ont constitué le fondement de la décision de la Haute Cour administrative militaire a rendu le procès inéquitable. Elle y voit une violation de l’article 6 § 1 de la Convention.
La Cour estime que ce grief soulève d’importantes questions de fait et de droit au regard de la Convention qui nécessitent un examen de fond. Il s’ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour constate en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.
B.
Griefs tirés des articles 9, 10 et 11 de la Convention, lus isolément ou combinés avec l’article 14
La requérante se plaint que sa révocation constitue une violation des articles
9, 10 et 11 de la Convention, étant donné que celle-ci était fondée sur ses convictions personnelles et politiques ainsi que sur sa participation à certaines activités légales.
La Cour estime que les faits invoqués relèvent plus particulièrement du champ d’application de l’article 10 de la Convention. Pour cette raison, elle n’examinera les griefs que sous l’angle de cette disposition, dont les passages pertinents se lisent comme suit
:
«
1.
Toute personne a droit à la liberté d’expression. Ce droit comprend la liberté d’opinion et la liberté de recevoir ou de communiquer des informations ou des idées sans qu’il puisse y avoir ingérence d’autorités publiques et sans considération de frontière. (...)
2.
L’exercice de ces libertés comportant des devoirs et des responsabilités peut être soumis à certaines formalités, conditions, restrictions ou sanctions prévues par la loi, qui constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à l’intégrité territoriale ou à la sûreté publique, à la défense de l’ordre et à la prévention du crime (...)
»
Le Gouvernement fait observer que l’ingérence en question est prévue par la loi et constitue une mesure nécessaire dans une société démocratique pour le maintien de l’ordre et le bon fonctionnement des établissements publics, ainsi que les forces armées. Il expose que la requérante, en choisissant un établissement militaire, a accepté dès le début de se soumettre aux règles régissant un tel établissement. Il met l’accent sur les conditions particulières du cas de l’espèce et souligne que l’intéressée a été révoquée pour ses activités considérées comme non autorisées pour les membres du personnel de carrière ou civil des forces armées.
La requérante soutient que les activités qui lui ont été reprochées, à savoir «
faire partie d’un groupe de sympathisantes d’extrême-gauche
», «
se rendre à une association
», «
participer à une manifestation à l’occasion des événements de Sivas
», «
attirer les infirmières vers une plate-forme politique, voter pour le HADEP
» ne sont que l’expression de convictions et d’idées, qui ne sont pas illégales, bien qu’elle ait nié les avoir menées.
La Cour estime que ces griefs soulèvent à ces égards d’importantes questions de fait et de droit au regard de la Convention qui nécessitent un examen de fond. Il s’ensuit que ces griefs ne sauraient être déclarés manifestement mal fondés au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour constate en outre qu’ils ne se heurtent à aucun autre motif d’irrecevabilité.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
recevables,
tous moyens de fond réservés, les griefs de la requérante tirés de l’atteinte à sa liberté d’expression (article 10) et du défaut d’équité de la procédure devant la Haute Cour administrative militaire (article 6 § 1)
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Michael
O’Boyle
Nicolas
Bratza
Greffier
Président
1.
Une association légale qui mène des activités essentiellement culturelles et sociales pour présenter et sauvegarder la culture Alevi-Bektași (branche tolérante de l’islam).
2
.
I
nstrument de musique traditionnel turc.
3
.
Ville en Turquie. Le 2 juillet 1993, un incendie criminel se produisit lors des festivités de Pir Sultan Abdal, chef spirituel des alevis au XVI
è
siècle, et provoqua le décès de trente-sept personnes, dont des intellectuels et des musiciens ayant participé aux festivités.
4
.
HADEP
: parti de la démocratie du peuple (un parti politique légal).