M.E. contre la TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

29.01.2002

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

M.E. contre la TURQUIE (CtEDO, 2002)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 34490/97 prezentate de dl E. împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 29 ianuarie 2002 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte Palm Makarczyk Strážnická domnii Fischbach Casadevall judecători Gölcüklü judecător ad hoc, domnul O Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 24 octombrie 1996 și înregistrată la 14 ianuarie 1997, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul este un cetățean turc, născut în 1962 și rezident în Samsun. El este reprezentat în fața Curții de către domnul N. And main, avocat la Ordu. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Prin Hotărârea din 11 decembrie 1995, Consiliul Superior Militar ( Yüksek Askeri Șura ) a decis să revoce reclamantul armatei, locotenent al poliției, pentru acțiuni d asscipline și conduita imorală, în conformitate cu art. 50 lit. (c) din Legea privind personalul militar. La 14 februarie 1996, reclamantul a solicitat în fața Înaltei Curți Administrative Militare (Askeri Yüksek La 24 aprilie 1996, Înalta Curte Administrativă Militară s-a declarat incompetentă să cunoască cererea de anulare a cererii din 11 decembrie 1995 pentru motivul că, în conformitate cu art. 125 din Constituție, deciziile Consiliului Superior Militar sunt definitive și nu pot fi supuse unui control judiciar. Dreptul intern relevant la art. 125 din Constituție Calea de atac este deschisă împotriva tuturor actelor și deciziilor administrației. Actele președintelui Republicii care se află sub competența sa exclusivă și deciziile Consiliului Superior Militar nu intră sub incidența controlului judiciar. prevede că o sancțiune disciplinară nu poate fi aplicată funcționarilor, alții decât militarii, decât cu condiția respectării principiului respectării dreptului la apărare; de asemenea, prevede că sancțiunile disciplinare, altele decât avertismentele și mustrările, sunt supuse controlului judiciar; dispozițiile privind militarii sunt rezervate. La art. 50 litera (c) din Legea nr. 926 privind personalul militar Revocarea pentru acte de inciplină și conduita imorală în afara serviciului, ofițerii a căror menținere în forțele armate este considerată nepotrivită ca urmare a unor incipline și de conduită imorală fac obiectul Legii privind fondul de pensii turcesc. Autoritățile competente să inițieze procedura, să examineze dosarele de rating, să le monitorizeze, să tragă concluzii din acestea și să efectueze orice alte acte, precum și orice formalitate a acestei proceduri sunt stabilite prin Regulamentul privind ratingul ofițerilor. Ofițerii ale căror cazuri sunt supuse, de către statul major, în fața Consiliului Superior Militar, sunt revocați din armată printr-o decizie a Consiliului Superior Militar. La art. 94 litera (b) din Legea nr. 926 privind personalul militar (b) Revocare pentru acte de inciciplină și conduită imorală Fără a aduce atingere serviciului, subofițerii a căror menținere în forțele armate este considerată inadecvată ca urmare a unor indisciplinare și de conduită imorală fac obiectul legii privind fondul de pensii turcesc. Autoritățile competente să inițieze procedura, să examineze dosarele de rating, să le monitorizeze, să tragă concluzii din acestea și să efectueze orice alte acte, precum și orice formalitate a acestei proceduri sunt stabilite prin Regulamentul privind ratingul subofițerilor. Subofițerii ale căror cazuri sunt supuse, de către statul major, în fața Consiliului Superior Militar, sunt expulzați din armată printr-o decizie a Consiliului Superior Militar. La art. 99 din Regulamentul privind ratingul ofițerilor Fără a aduce atingere obligației de serviciu, procedura de retragere se va aplica tuturor celor a căror menținere în cadrul forțelor armate este considerată inadecvată ca urmare a indisciplinației sau a conduitei lor imorale, bazată pe unul dintre motivele menționate mai jos, așa cum se menționează în unul sau mai multe documente referitoare la ultimul grad al laiului. (a) - (d) (...) (e) atunci când comportamentele și acțiunile lor au reieșit că au adoptat opinii politice ilegale, subversive, separatiste, fundamentaliste și ideologice sau au participat la răspândirea unor astfel de opinii. Reclamantul susține că retragerea sa anticipată din armată fără niciun motiv și refuzul acțiunii sale de către Înalta Curte Administrativă Militară constituie o încălcare a articolelor 6 și 13 din convenție. ÎN DREPT, reclamantul susține că retragerea sa anticipată prin decizia Consiliului Superior Militar constituie o încălcare a articolelor 6 și 13 din convenție. Cu privire la aplicabilitatea articolului 6 din Convenția privind existența unei acuzații în materie penală Curtea arată că, în speță, reclamantul a fost revocat din oficiu de către un organism militar pentru acte de inciciplină în temeiul articolului 50 litera (c) din Legea privind personalul militar. În această privință, aceasta amintește că a trebuit deja să se pronunțe cu privire la o problemă similară în două cauze referitoare la disciplina militară (hotărârea Engel și alte cauze c. Țările de Jos din 8 iunie 1976, seria A nr. 22) și menținerea ordinii în contextul închisorii (hotărârea Campbell și Fell c. Regatul Unit din 28 iunie 1984, seria A nr. 80). Deși recunoaște dreptul statelor de a distinge dreptul penal și dreptul disciplinar, Curtea are competența de a se asigura că granița astfel trasată nu aduce atingere obiectului și scopului art. 6. În speță, Comisia va utiliza criteriile referitoare la acest punct al jurisprudenței sale constante (a se vedea, printre altele, hotărârile Engel și alte hotărâri citate anterior, p. 34-35, §§ 81-82 și Öztürk c. Germania din 21 februarie 1984, seria A nr. 73, p. 18, § 50) : În primul rând, este important să se stabilească dacă textul care definește încălcarea în cauză rezultă sau nu din dreptul penal în conformitate cu tehnica juridică a statului pârât ; este necesar să se examineze apoi, având în vedere obiectul și scopul articolului 6, în sensul obișnuit al termenilor săi și al dreptului statelor contractante, natura lacului, precum și natura și gradul de gravitate al sancțiunii pe care o poate suferi . În acest caz, conform legislației turce, actele de indulgență și conduita imorală a reclamantului cad fără îndoială sub incidența unor texte care aparțin dreptului disciplinar. În ceea ce privește natura sancțiunii, Curtea reamintește că - sancțiunile Disciplinari au, în general, scopul de a asigura respectarea de către membrii grupurilor de particulari a normelor de comportament specifice acestora din urmă (a se vedea Hotărârea Weber c. Elveția din 22 mai 1990, Seria A n Acest sistem implică, prin natura sa, posibilitatea de a conferi anumitor drepturi și libertăți ale membrilor forțelor armate limitări care nu pot fi impuse civililor (hotărârea Engel și altele menționate anterior, p. 24, alineatul 57). Statele pot adopta, pentru armatele lor, reglementări disciplinare care interzic un anumit comportament, în special o atitudine care contravine ordinii stabilite care răspunde nevoilor serviciului militar (a se vedea Hotărârea Kalaç c. Turcia din 1 iulie 1997, Rec., 1997-IV, p. 10, § 28). Curtea arată că, în speță, sancțiunea de revocare aplicată reclamantului se situează în domeniul disciplinei impuse în forțele armate și nu se adresează decât unui grup determinat cu un statut special. Prin urmare, Curtea concluzionează că decizia de revocare nu poate fi considerată o sancțiune penală impusă ca urmare a unei condamnări pentru o În sensul art. 6 alin. (1) din Convenție (a se vedea, printre altele, Batur c. Turcia (dec.), nr. 38604/97, 4.7.2000 Erbek c. Turcia (dec.), nr. 38923/97, 4.7.2000 Duran c. Turcia (dec.), nr. 38925/97, 4.7.2000 Durgun c. Turcia (dec.), nr. 40551/98, 4.7.2000 Denden și alții c. Turcia (dec.), nr. 40754/98, 4.7.2000). a Curtea se referă în acest sens la Hotărârea Pellegrin c. Franța din 8 decembrie 1999 ([GC], nr. 28541/95, CEDO 1999-VIII) prin care a constatat Prin urmare, Curtea decide că sunt singurele care intră în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1) din Convenție litigiile cu privire la agenții publici ale căror locuri de muncă sunt caracteristice activităților specifice ale administrației publice, în măsura în care aceasta acționează ca deținătoare a autorităii publice însărcinate cu protejarea intereselor generale ale statului sau ale altor autorități publice. Un exemplu evident al acestor activități este reprezentat de forțele armate și de poliție. Prin urmare, art. 6 alin. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, art. 13 prevede o acțiune internă numai pentru plângerile pe care le poate considera a fi de natură să fie invocate în temeiul Convenției (a se vedea, printre altele, Hotărârea Powell și Rayner c. Regatul Unit din 21 februarie 1990, seria A nr. 172, p. 14, § 31). Referindu-se la considerațiile sale de mai sus în ceea ce privește aplicabilitatea articolului 6, Curtea consideră că art. 13 nu se aplică în speță. Prin urmare, această parte a cererii este, de asemenea, incompatibilă cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Michael O