Kahraman împotriva Turciei

La originea cauzei se află o cerere (n o 60366/00) îndreptată împotriva Republicii Turciei și din care o cetățeancă a acestui stat, D-na Nazan Kahraman („reclamanta"), s-a adresat Curții pe 6 iulie 2000 în temeiul articolului 34 al Convenției de apărare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția").

Reclamanta, care a fost admisă la beneficiul asistenței judiciare, este reprezentată de D-na A. Erdoğan, avocat la Ankara. Guvernul turc („Guvernul") nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții.

Reclamanta invoca în particular încălcarea articolelor 6 și 10 din Convenție.

Cererea a fost atribuită secțiunii a patra a Curții (art. 52 § 1 din regulament). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 § 1 al Convenției) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1 din regulament.

Printr-o decizie din 3 noiembrie 2005, camera a declarat cererea parțial admisibilă.

Reclamanta a depus observații scrise complementare (art. 59 § 1 din regulament). Guvernul a trimis o copie a dosarului anchetei conduse în privința reclamantei.

În 1992, reclamanta și-a început cariera ca asistentă medicală cu statut de funcționar de stat. În 1993, a fost transferată la spitalul militar Gülhane (Gülhane Askeri Tıp Akademisi) cu statut de funcționar care lucra pentru armată.

La 14 aprilie 1999, Înaltul consiliu de disciplină al ministerului Apărării Naționale a hotărât să-i revoce reclamantei funcția pentru că a tulburat ordinea instituției sale prin desfășurarea de activități ideologice și politice ca simpatizan a unei organizații ilegale. Partea relevantă a deciziei se citește după cum urmează: „Rezultă din conținutul dosarului, declarațiile martorilor și declarațiile lui Nazan Kahraman că (...) aceasta a tulburat ordinea prin desfășurarea următoarelor activități: face parte dintr-un grup de simpaticele extremei stângi format de, printre altele, [trei] alte asistente medicale ale armatei, și anume (...), încearcă să stabilească relații cu asistentele medicale din serviciu nou numite pe care le găsește apropiate de ea, se stabilește, prin conversațiile pe care le-a purtat cu asistentele medicale din serviciu, că a adoptat ideologia extremei stângi, adoptă o atitudine conflictuală permanentă cu personalul care nu face parte din grupul ei, participă la activități ale asociației Hacı Bektaș-i Veli, din care colegul ei Gülay Güner este membru, sub pretextul luării cursurilor de saz, face sugestii ideologice colegilor săi în cursul discuțiilor din casa ei la Etlik, a participat, cu grupul ei, la manifestația organizată cu ocazia evenimentelor din Sivas din 2 iulie, vrea să atragă asistentele medicale din serviciu către o platformă politică folosind diverse activități sociale, face sugestii și recomandări pentru a-i încuraja să voteze pentru HADEP și să participe la manifestații organizate sub pretextul drepturilor omului, a format un grup cu colegi care apără idei similare (...)"

La 18 iunie 1999, reclamanta a depus un recurs în anulare a acestei decizii în fața Înaltei Curți Administrative Militare („Înalta Curte"), obligatoriu competentă în materie. A contestat acuzațiile care o greutau, a susținut că nu era membră a asociației Hacı Bektaș-ı Veli (trimisese o atestare) și a negat că ar fi desfășurat activități ilegale în favoarea unei organizații ilegale. A susținut că acuzațiile nu erau etayate de nici o dovadă concretă. A adăugat că dreptul de a lucra în serviciul public era dreptul ei fundamental și că în exercitarea profesiei de asistentă medicală în mod regulat și conștiincios, în niciun caz nu avut o atitudine care să necesite revocarea ei arbitrară.

În memoriile sale în răspuns depuse la 2 august 1999, ministerul Apărării a susținut că revocarea interesatei era bazată pe o anchetă minuțioasă și că documentele referitoare la aceasta fusese prezentate curții sub plic separat, în conformitate cu art. 52 al legii nr. 1602 relativ la Înalta Curte. Revocarea fusese impusă reclamantei nu din cauza exercitării, ca atare, a profesiei sale, ci pentru că tulburase ordinea instituției sale prin desfășurarea de activități ideologice și politice. De altfel, s-a reamintit că, deși constituind un drept fundamental, dreptul de a lucra în serviciul public trebuia să fie însoțit de obligații, implicând sancțiuni în caz de exercitare abuzivă, dintre care una era revocarea.

La 6 septembrie 1999, reclamanta a depus un nou memoriu. A cerut mai întâi desăvârșirea Înaltei Curți în favoarea unui tribunal administrativ ordinare prin excepție preliminară, invocând statutul ei non-militar și contestând independența și imparțialitatea acestei curți. A avansat apoi că nu adoptase o atitudine dăunătoare ordinii publice și că acest fapt era acceptat de instituția ei. A susținut de asemenea că fusese pedepsită pentru opiniile sale și s-a prevăzut de protecția libertăților garantate de Convenție. A anunțat că dreptul apărării nu i fusese recunoscut în cursul anchetei. A invocat articolele 6, 7, 9, 10 și 14 din Convenție.

La 13 septembrie 1999, reclamanta a depus o cerere la ministerul Apărării pentru reintegrare, în virtutea dispozițiilor legii nr. 4455 din 28 august 1999 relativ la amnistia sancțiunilor disciplinare ale funcționarilor. La 25 octombrie 1999, președinția marelui stat major a respins cererea reclamantei cu motivul că legea nu i se aplicabila.

În răspunsul ei din 17 septembrie 1999 la memoriile reclamantei, ministerul Apărării a contestat teza conform căreia revocarea era străină de exercitarea profesiei și intervenea din cauza opiniilor imputate interesatei. A susținut că revocarea lua originea din acțiuni pozitive executate de reclamantă din cauza acestor opinii. A adăugat că faptul incriminat intra în domeniul de competență al administrației militare și că nu exista motiv să se invoce un argument tras din statutul civil al reclamantei.

La 12 octombrie 1999, la cererea procurorului șef la Înalta Curte, în conformitate cu art. 79 al legii nr. 1602, aceasta a cerut Ministerului Apărării să-i transmită dosarul personal al reclamantei. La 26 octombrie 1999, comandamentul marelui stat major a comunicat dosarul în cauză la cererea ministerului din 18 octombrie 1999.

La 8 februarie 2000, la majoritate, Înalta Curte a respins cererea reclamantei de anulare a deciziei de revocare. În hotărârea ei, ea a considerat că excepția preliminară de conflict de competență pozitivă trebuia ridicată în cererea introductivă de instanță sau în primele memorii și nu mai târziu, cum fusese făcut de interesată în memoriul depus la 6 septembrie 1999. De altfel, ea a considerat că, în ciuda istoriei profesionale de succes a reclamantei, rezulta din depozițiile și documentele depuse într-o plic marcat „secret" și din documentele pe care le ceruse, că aceasta desfășurase activități politice și ideologice în exercitarea funcțiunilor sale și făcea parte dintr-un grupare de extremă stângă. De aceea, decizia de revocare era conformă cu legea. În opiniile lor disidente, cei doi judecători minoritari subliniaseră absența dovezii în măsură să etayeze acuzațiile purtate împotriva interesatei și istoria ei profesională.

La 10 mai 2006, Guvernul a trimis Curții dosarul anchetei conduse cu privire la reclamantă. Dosarul conține documente, cum ar fi „opinia comandantului", „raportul faptelor" și șase „procese-verbale ale depozițiilor". Conform „raportului faptelor", a fost hotărât să se desfășoare o anchetă în urma arestării unei asistente medicale [al cărei nume este șters] care lucra în același serviciu ca reclamanta, în cursul operațiunilor împotriva PKK la Alanya (Antalya). În special, șase asistente medicale [ale căror nume sunt șterse] audiate în cursul anchetei au declarat: reclamanta este alevi și de stânga; ea propagă această ideologie în rândul tinerelor asistente medicale; convingerile ei religioase sunt slabe pentru că are idei critice privind noțiunea de Dumnezeu (Allah); citește cărți clasice și pe cele ale lui Aziz Nesin; participă la activități ale asociației Hacı Bektaș-i Veli și ia cursuri de saz; participă la manifestațiile din 2 mai cu ocazia comemorării evenimentelor din Sivas. Reclamanta a negat faptele reprochate. A susținut că nu era alevi nici de stângă, nu iubea să citească și nu fusese membră a asociației în cauză, aceasta conform „procesului-verbal de depunere" al interesatei. Este de asemenea indicat într-un document că dosarul personal al reclamantei nu avea stări privind vreo pedeapsă. II.

Guvernul nu se pronunță. 1. Principii relevante

Orice proces civil și penal, inclusiv aspectele sale procedurale, trebuie să aibă caracter contradictoriu și să garanteze egalitatea armelor dintre părți: aceasta este unul din aspectele fundamentale ale dreptului la proces echitabil. Dreptul la proces contradictoriu implică, pentru părți, facultatea de a lua cunoștință de observațiile sau elementele de probă produse de cealaltă parte și de a putea să le discute (vezi, printre altele, în ceea ce privește procedura civilă: Vermeulen c. Belgia, hotărâre din 20 februarie 1996, Colecția hotărârilor și deciziilor 1996-I, p. 234, § 33, Lobo Machado c. Portugalia, hotărâre din 20 februarie 1996, Colecție 1996-I, p. 206, § 31, Nideröst-Huber c. Elveția, hotărâre din 18 februarie 1997, Colecție 1997-I, p. 107-108, § 23, Kress c. Franța [GC], n o 39594/98, § 74, CEDO 2001-VI, Yvon c. Franța, n o 44962/98, § 38, CEDO 2003-V, și Prikyan și Angelova c. Bulgaria, n o 44624/98, § 40, 16 februarie 2006; în ceea ce privește procedura penală: Brandstetter c. Austria, hotărâre din 28 august 1991, seria A nr. 211, pp. 27-28, §§ 66-67, Fitt c. Regatul Unit [GC], n o 29777/96, § 46, CEDO 2000-II, și Jasper c. Regatul Unit [GC], n o 27052/95, § 53, 16 februarie 2000). Acest principiu se aplică observațiilor și pieselor prezentate de părți, dar și de un magistrat independent cum ar fi comisarul guvernamental (Kress, precitat, și APBP c. Franța, n o 38436/97, 21 martie 2002), de o administrație (Krčmář și alții c. Republica Cehă, n o 35376/97, § 44, 3 martie 2000) sau de instanța care a adoptat sentința atacată (Nideröst-Huber, precitat).

Este de asemenea important să se sublinieze că art. 6 § 1 al Convenției vizând înaintea tuturor să păstreze interesele părților și ale unei bune administrări a justiției (vezi, mutatis mutandis, Acquaviva c. Franța, hotărâre din 21 noiembrie 1995, seria A nr. 333-A, p. 17, § 66), acestea trebuie să aibă posibilitatea de a indica dacă estimează că un document necesită comentarii din partea lor. Aici este în cauză în special încrederea oamenilor de drept în funcționarea justiției: aceasta se bazează, printre altele, pe asigurarea de a fi putut să se exprime asupra fiecărei piese din dosar (vezi Nideröst-Huber, precitat, §§ 27 și 29, și F.R. c. Elveția, n o 37292/97, §§ 37 și 39, 28 iunie 2001).

De altfel, judecătorul trebuie el însuși să respecte principiul contradictoriului, în special atunci când respinge un recurs sau decide un litigiu pe baza unui motiv reținut din oficiu (Skondrianos c. Grecia, n os 63000/00, 74291/01 și 74292/01, §§ 29-30, 18 decembrie 2003, și Clinique des Acacias și alții c. Franța, n os 65399/01, 65406/01, 65405/01 și 65407/01, § 38, 13 octombrie 2005). 2. Aplicarea acestor principii

În speță, în urma unei anchete disciplinare, reclamanta a fost revocată din funcția de asistentă medicală civilă care lucra într-un spital militar. Recursul în anulare introdus de interesată a fost respins de Înalta Curte Administrativa Militară.

Într-adevăr, pe 2 august 1999, la depunerea memoriilor sale în răspuns, ministerul Apărării a transmis dosarul anchetei administrative la Înalta Curte sub plic separat, în conformitate cu art. 52 al legii nr. 1602. De altfel, pe 26 octombrie 1999, dosarul personal al reclamantei a fost transmis Înaltei Curți la cererea președintelui, care transmitea cererea procurorului șef la Înalta Curte în conformitate cu art. 79 al legii nr. 1602. Rezultă din hotărârea acesteia că cererea reclamantei a fost respinsă pe baza informațiilor și documentelor transmise de ministerul Apărării într-o plic marcat „secret" și a depozițiilor obținute în cursul anchetei administrative (§16 de mai sus).

Reclamanta a contestat în zadar non-respectarea dreptului apărării în cursul anchetei (§12 de mai sus).

Curtea reamintește că a spus că, în cadrul unei proceduri penale, dreptul la divulgare a dovezilor relevante nu este absolut. Într-o procedură penală dată, pot exista interese concurente – cum ar fi securitatea națională sau necesitatea de a proteja martori riscând represalii sau de a păstra secrete metodele anchetei – care trebuie puse în balanță cu drepturile inculpatului. În anumite cazuri, poate fi necesar să nu se divulge anumite dovezi apărării, pentru a preserva drepturile fundamentale ale unui alt individ sau pentru a salva un interes public important. Cu toate acestea, doar sunt legitime din punct de vedere al articolului 6 § 1 măsurile restricționând drepturile apărării care sunt absolut necesare (Van Mechelen și alții c. Țările de Jos, hotărâre din 23 aprilie 1997, Colecție 1997-III, p. 712, § 58). De altfel, dacă se vrea să se garanteze un proces echitabil acuzatului, toate dificultățile cauzate apărării printr-o limitare a drepturilor sale trebuie suficient compensate de procedura urmată în fața autorităților judiciare (Doorson c. Țările de Jos, hotărâre din 26 martie 1996, Colecție 1996-II, p. 471, § 72, Van Mechelen și alții, precitat, § 54, Fitt, precitat, § 45 și Jasper, precitat, § 53). Din punctul de vedere al Curții, asemenea principii trebuie aplicate în speță, în special în contextul miza cauzei – revocarea bazată pe acuzații disciplinare grele – pentru reclamantă (vezi, mutatis mutandis, Fitt, precitat, §§ 47-49).

Trebuie să se observe că Guvernul nu a prezentat niciun argument care ar putea justifica non-divulgarea dosarului anchetei în cursul procedurii administrative privind revocarea reclamantei. Cu altfel, acest dosar nu conține nici un element care ar putea justifica o asemenea practică prin cerințe legate de securitatea națională sau necesitate de a proteja martori riscând represalii sau de a păstra secrete metodele anchetei. De cealaltă parte, se pare că această practică nu era însoțită de garanții apte să protejeze interesele reclamantei pentru a satisface cerințele contradictorului și egalității armelor (vezi, mutatis mutandis, Fitt, precitat, § 46 și Jasper, precitat, § 53). Într-adevăr, decizia litigioasă a fost luată pe baza exclusivă a dosarului anchetei, care fusese clasificat „secret" (§16 de mai sus).

Este fără îndoială că documentele și informațiile transmise de ministerul Apărării aveau o importanță capitală asupra rezultatului litigiului. Dar, ținând seama de ceea ce era miza pentru interesată în procedură și natura documentelor și informațiilor din dosarul anchetei, imposibilitatea pentru reclamantă de a răspunde la acestea înainte ca Înalta Curte să-și pronunțe decizia a încălcat dreptul ei la proces echitabil (J.J. c. Țările de Jos, hotărâre din 27 martie 1998, Colecție 1998-II, § 43).

Din aceea, respectarea caracterului contradictoriu și garantia egalității armelor dintre părți, uno din aspectele fundamentale ale dreptului la proces echitabil conform articolului 6 § 1 al Convenției, cereau ca reclamanta să aibă facultatea de a-și prezenta comentariile asupra informațiilor prezentate de ministerul Apărării. Or, această posibilitate nu i a fost dată din cauza refuzului de divulgare al dosarului, în conformitate cu art. 52 al legii nr. 1602.

Curtea concluzionează că a existat încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției. II.

Guvernul expune că, alegând o instituție militară, reclamanta acceptase de la început să se supună regulilor care reglementează o asemenea structură. Bazându-se pe jurisprudența Curții în materie, el susține că din cauza statutului de funcționar, interesata este legată la stat printr-o relație specială de încredere și loialitate. Ar fi rupt această relație ducând activitățile în cauză, în instituție și în afara ei. Guvernul pune accent pe condițiile particulare ale cauzei și subliniază că autoritățile trebuiau să fie vigilente privind activitățile reclamantei, care era în relație strânsă cu membri ai celei mai înalte ierarhii militare și avea acces la dosarele lor medicale confidențiale. De altfel, spre deosebire de reclamantul din cauza Grigoriades c. Grecia (hotărâre din 25 noiembrie 1997, Colecție 1997-VII), reclamanta nu suferise sancțiune penală.

Reclamanta pretinde că fusese pedepsită pentru presupusele convingeri și participări la anumite activități culturale și sociale legale. Ea expune că faptele reprochate, cum ar fi participarea sau ajutorarea activităților organizațiilor ilegale, cum ar fi PKK, sau simpatia față de această organizație, constituie o crimă gravă conform codului penal, în timp ce nu fusese inițiată nici o urmărire împotriva ei. Ea subliniază că lucrase în acest spital militar aproape zece ani în respectarea regulilor deontologice și nu avusese nici un comportament susceptibil de a „tulbura încrederea superiori" și „incompatibil cu datoriei loialității". Conform ei, dosarul anchetei administrative care nu i fusese comunicat în cursul procedurii în dreptul intern și pe care Înalta Curte și-a bazat decizia nu conține decât acuzații neîntemeiate.

Curtea estimează că principala întrebare juridică pusă de prezenta cerere constă în a ști dacă cererea de anulare a deciziei de revocare a fost respinsă la sfârșitul unui proces echitabil în sensul articolului 6 al Convenției. Ținând seama de constatarea de încălcare a acestei dispoziții la care a ajuns mai sus (§32 de mai sus), Curtea estimează că nu este necesar să examine acest grief separat (vezi, mutatis mutandis, Sadak și alții c. Turcia, n os 29900/96, 29901/96, 29902/96 și 29903/96, § 73, CEDO 2001-VIII). III.

Reclamanta susține că suferit o pagubă materială pe care o evaluează la 50.688 euro (EUR). Această sumă ar corespunde pierderii ei de salariu pentru perioada din 14 mai la 10 noiembrie 1999, perioada în care era fără de lucru, și diferenței de salariu pentru perioada următoare. Cere în plus repararea unei pagube morale pe care o evaluează de asemenea la 30.000 EUR.

Guvernul se opune acestor cereri.

Curtea observă că singura bază pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în speță în faptul că reclamanta n-a putut se bucure de garanțiile articolului 6 § 1. Nu ar putea în nici un caz specula asupra rezultatului procesului în caz contrar. Pe de altă parte, ea consideră că reclamanta suferit o anumită pagubă morală, căreia constatarea de încălcare din prezenta hotărâre nu-i suficient să o remediere. Pronunțând în echitate după cum vrea art. 41, Curtea acordă 6.500 EUR reclamantei la acest titlu. B. Frais și dépens

Cu titlul honorariilor referitoare la reprezentare, reclamanta cere în total 7.600 EUR. Ea furnizează contractul de onorarii semnat cu reprezentantul ei, prevăzând 5.000 EUR în caz de succes.

Guvernul se opune acestei cereri.

Pronunțând pe baza elementelor în posesia sa, Curtea acordă interesatei 4.000 EUR, toate taxele incluse, minus 715 EUR percepute la titlul asistenței judiciare acordate de Consiliul Europei. C. Dobânzi de neplată

Curtea consideră corespunzător de baza rata dobânzilor de neplată pe rata dobânzii de facilitație de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, 1. Spune că a existat încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției; 2. Spune că nu se impune examinarea grievului tras din art. 10 al Convenției; 3. Spune a) că Statul pârât trebuie să verseze reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă conform articolului 44 § 2 al Convenției, următoarele sume, convertite în noi lire turce la cursul aplicabil la data plății: i. 6.500 EUR (șase mii cinci sute euro) pentru pagubă morală; ii. 4.000 EUR (patru mii euro) pentru frais și dépens, minus 715 EUR (șapte sute cincisprezece euro) percepute la titlul asistenței judiciare acordate de Consiliul Europei; iii. plus orice sumă care poate fi datorată la titlu de impozit; b) că de la expirarea acestui termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la un curs egal cu cel al facilitații de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabil în această perioadă, majorat cu trei puncte procentuale; 4. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest. Făcut în limba franceză, apoi comunicat în scris la 31 octombrie 2006 în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament. T.L. Early Nicolas Bratza Grefier Președinte [1] Asociație legală care desfășoară activități în esență culturale și sociale pentru a prezenta și salva cultura Alevi-Bektași (ramură tolerantă a islamului). [2] Instrument de muzică tradițional turc. [3] Oraș în Turcia. La 2 iulie 1993, un incendiu criminal s-a produs în cursul festivităților din Pir Sultan Abdal, lider spiritual al alevilor în secolul XVI, și a provocat decesul a treizeci și șapte de persoane, inclusiv intelectuali și muzicieni care participaseră la festivități. [4] HADEP: partid al democrației poporului (un partid politic legal). [5] Scriitor turc, autor în special a aproximativ treizeci de cărți satirice. Lucrările sale au fost traduse în aproximativ treizeci de limbi. Este cunoscut, printre altele, pentru criticile sale cu privire la societatea turcă și religie.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 60366/00) dirigée contre la République de Turquie et dont une ressortissante de cet État, M me Nazan Kahraman (« la requérante »), a saisi la Cour le 6 juillet 2000 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).

La requérante, qui a été admise au bénéfice de l'assistance judiciaire, est représentée par M e A. Erdoğan, avocat à Ankara. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») n'a pas désigné d'agent aux fins de la procédure devant la Cour.

La requérante alléguait en particulier la violation des articles 6 et 10 de la Convention.

La requête a été attribuée à la quatrième section de la Cour (article 52 § 1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d'examiner l'affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l'article 26 § 1 du règlement.

Par une décision du 3 novembre 2005 la chambre a déclaré la requête partiellement recevable.

La requérante a déposé des observations écrites complémentaires (article 59 § 1 du règlement). Le Gouvernement a fait parvenir une copie du dossier de l'enquête menée au sujet de la requérante. EN FAIT I.

En 1992, la requérante entama une carrière d'infirmière avec le statut de fonctionnaire d'État. En 1993, elle fut mutée à l'hôpital militaire de Gülhane ( Gülhane Askeri Tıp Akademisi ) avec le statut de fonctionnaire travaillant pour l'armée.

Le 14 avril 1999, le Haut conseil de discipline du ministère de la Défense nationale décida de révoquer la requérante pour avoir troublé l'ordre de son établissement en menant des activités idéologiques et politiques en tant que sympathisante d'une organisation illégale. La partie pertinente de la décision se lit comme suit : « Il ressort du contenu du dossier, des dépositions des témoins et des déclarations de Nazan Kahraman que (...) celle-ci a troublé l'ordre en menant les activités suivantes : elle fait partie d'un groupe de sympathisantes d'extrême-gauche formé par, entre autres, [trois] autres infirmières de l'armée, à savoir (...), elle essaye de nouer des relations avec des infirmières du service nouvellement nommées qu'elle trouve proches d'elle, il est établi, à travers les conversations qu'elle a eues avec les infirmières du service, qu'elle a adopté l'idéologie d'extrême-gauche, elle adopte une attitude conflictuelle permanente avec le personnel ne faisant pas partie de son groupe, elle participe aux activités de l'association Hacı Bektaș-i Vel [1] i , dont sa collègue Gülay Güner est membre, sous prétexte de prendre des cours de saz [2] , elle fait des suggestions idéologiques à ses collègues lors de leurs discussions chez elle à Etlik, elle a participé, avec son groupe, à la manifestation organisée à l'occasion des événements de Sivas [3] du 2 juillet, elle veut attirer les infirmières du service vers une plate-forme politique en utilisant les diverses activités sociales, elle fait des suggestions et des recommandations afin de les encourager à voter pour le HADEP [4] et à participer aux manifestations organisées sous prétexte de droits de l'homme, elle a formé un groupe avec des collègues qui défendent des idées similaires (...) »

Le 18 juin 1999, la requérante introduisit un recours en annulation de cette décision devant la Haute Cour administrative militaire (« la Haute Cour »), obligatoirement compétente en la matière. Elle contesta les charges pesant contre elle, affirma qu'elle n'était pas membre de l'association Hacı Bektaș-ı Veli (elle avait soumis une attestation) et nia avoir mené des activités illégales en faveur d'une organisation illégale. Elle soutint que les charges n'étaient étayées par aucune preuve concrète. Elle ajouta que le droit de travailler dans le service public était son droit fondamental et qu'en exerçant sa profession de manière régulière et consciencieuse, elle n'avait en aucun cas eu une attitude nécessitant sa révocation arbitraire.

Dans ses mémoires en réponse déposés le 2 août 1999, le ministère de la Défense soutint que la révocation de l'intéressée était fondée sur une enquête minutieuse et que les documents y afférents avaient été soumis à la cour sous pli séparé, conformément à l'article 52 de la loi n o 1602 relative à la Haute Cour. La révocation avait été imposée à la requérante non en raison de l'exercice, comme tel, de sa profession mais parce qu'elle avait troublé l'ordre de son établissement en menant des activités idéologiques et politiques. Par ailleurs, il fut rappelé que, bien que constituant un droit fondamental, le droit de travailler dans le service public devait être assorti d'obligations, impliquant des sanctions en cas d'exercice abusif, dont l'une était la révocation.

Le 6 septembre 1999, la requérante déposa un nouveau mémoire. Elle demanda d'abord le dessaisissement de la Haute Cour au profit d'un tribunal administratif ordinaire par exception préliminaire, faisant valoir son statut non militaire et contestant l'indépendance et l'impartialité de cette cour. Elle avança ensuite qu'elle n'avait pas adopté une attitude nuisible à l'ordre public et que ce fait était accepté par son établissement. Elle soutint également qu'elle a été punie pour ses opinions et se prévalut de la protection des libertés garanties par la Convention. Elle fit savoir que le droit de la défense ne lui avait pas été reconnu lors de l'enquête. Elle invoqua les articles 6, 7, 9, 10 et 14 de la Convention.

Le 13 septembre 1999, la requérante déposa une demande auprès du ministère de la Défense en vue de sa réintégration, en vertu des dispositions de la loi n o 4455 du 28 août 1999 relative à l'amnistie des sanctions disciplinaires des fonctionnaires. Le 25 octobre 1999, la présidence de l'état-major débouta la requérante de sa demande au motif que la loi ne lui était pas applicable.

Dans sa réponse du 17 septembre 1999 aux mémoires de la requérante, le ministère de la Défense contesta la thèse selon laquelle la révocation était étrangère à l'exécution de la profession et qu'elle intervenait en raison des opinions imputées à l'intéressée. Il soutint que la révocation prenait sa source dans des actions positives exécutées par la requérante en raison de ces opinions. Il ajouta que le fait incriminé entrait dans le domaine de compétence de l'administration militaire et qu'il n'y pas avait lieu d'invoquer un argument tiré du statut civil de la requérante.

Le 12 octobre 1999, sur la demande du procureur en chef près la Haute Cour, conformément à l'article 79 de loi n o 1602, celle-ci demanda au Ministère de la défense de lui faire parvenir le dossier personnel de la requérante. Le 26 octobre 1999, le commandement de l'état-major communiqua le dossier en question sur la demande du ministère du 18 octobre 1999.

Le 8 février 2000, à la majorité, la Haute Cour débouta la requérante de sa demande d'annulation de la décision de révocation. Dans son arrêt, elle considéra que l'exception préliminaire de conflit de compétence positive devait être soulevée dans la requête introductive d'instance ou dans les premiers mémoires et non plus tard, comme l'intéressée l'avait fait dans son mémoire déposé le 6 septembre 1999. En outre, elle considéra que, nonobstant le passé professionnel réussi de la requérante, il ressortait des témoignages et des documents soumis dans une enveloppe tamponnée « secret » ainsi que des documents qu'elle avait demandés que celle-ci avait mené des activités politiques et idéologiques dans l'exercice de ses fonctions et qu'elle faisait partie d'un groupement d'extrême-gauche. Dès lors, la décision de révocation était conforme à la loi. Dans leurs opinions dissidentes, les deux juges minoritaires soulignèrent l'absence de preuve à même d'étayer les charges portées contre l'intéressée et son passé professionnel.

Le 10 mai 2006, le Gouvernement a fait parvenir à la Cour le dossier de l'enquête menée au sujet de la requérante. Le dossier contient des documents, tels « l'avis du commandant », « le rapport des faits » et six « procès-verbaux des dépositions ». Selon « le rapport des faits », il a été décidé de mener une enquête à la suite de l'arrestation d'une infirmière [dont le nom est effacé] travaillant dans le même service que la requérante, pendant l'opération menée contre le PKK à Alanya (Antalya). En particulier, six infirmières [dont les noms sont effacés] entendues dans le cadre de l'enquête déclarèrent : la requérante est alevi et gauchiste ; elle propage cette idéologie parmi les jeunes infirmières ; ses convictions religieuses sont faibles car elle a des idées critiques concernant la notion de Dieu ( Allah ) ; elle lit les livres classiques et ceux d'Aziz Nesin [5] ; elle participe aux activités de l'association Hacı Bektaș-i Veli et y prend des cours de saz ; elle participe aux manifestations du 2 mai à l'occasion de la commémoration des événements de Sivas. La requérante nia les faits reprochés. Elle affirma qu'elle n'était pas alevi ni gauchiste, elle n'aimait pas lire et n'avait pas été membre de l'association en question, ceci selon « le procès-verbal de la déposition » de l'intéressée. Il est également indiqué dans un document que le dossier personnel de la requérante ne faisait état d'aucune peine. II.

L'article 125/E a) de la loi n o 657 sur les fonctionnaires d'État et l'article 13/5 a) du règlement du 4 avril 1983 sur les conseils et supérieurs disciplinaires concernant les fonctionnaires travaillant dans les forces armées turques ( Türk Silahlı Kuvvetlerinde Görevli Devlet Memurları Disiplin Kurulları ve Disiplin Amirleri Yönetmeliği ) énumèrent, entre autres, comme cause de la révocation définitive des fonctionnaires d'État : « Troubler la tranquillité ( huzur ), la sérénité ( sükûn ) et l'ordre du lieu de travail à des fins idéologiques et politiques ; participer aux boycotts, occupations, empêchements ( engelleme ), ralentissements du travail et aux grèves ou s'absenter en masse à de telles fins ; provoquer ou aider de telles actions ou contribuer à de telles actions ». EN DROIT I.

Le Gouvernement ne se prononce pas. 1. Principes pertinents

Tout procès civil et pénal, y compris ses aspects procéduraux, doit revêtir un caractère contradictoire et garantir l'égalité des armes entre les parties : c'est là un des aspects fondamentaux du droit à un procès équitable. Le droit à un procès contradictoire implique, pour les parties, la faculté de prendre connaissance des observations ou éléments de preuve produits par l'autre partie et de pouvoir en discuter (voir, parmi d'autres, en ce concerne la procédure civile : Vermeulen c. Belgique , arrêt du 20 février 1996, Recueil des arrêts et décisions 1996 ‑ I, p. 234, § 33, Lobo Machado c. Portugal , arrêt du 20 février 1996, Recueil 1996 ‑ I, p. 206, § 31, Nideröst-Huber c. Suisse , arrêt du 18 février 1997, Recueil 1997 ‑ I, p. 107 ‑ 108, § 23, Kress c. France [GC], n o 39594/98, § 74, CEDH 2001 ‑ VI, Yvon c. France , n o 44962/98, § 38, CEDH 2003 ‑ V, et Prikyan et Angelova c. Bulgarie , n o 44624/98, § 40, 16 février 2006 ; en ce qui concerne la procédure pénale : Brandstetter c. Autriche , arrêt du 28 août 1991, série A n o 211, pp. 27 ‑ 28, §§ 66 ‑ 67, Fitt c. Royaume-Uni [GC], n o 29777/96, § 46, CEDH 2000 ‑ II, et Jasper c. Royaume-Uni [GC], n o 27052/95, § 53, 16 février 2000). Ce principe vaut pour les observations et pièces présentées par les parties, mais aussi par un magistrat indépendant tel que le commissaire du Gouvernement ( Kress , précité, et APBP c. France , n o 38436/97, 21 mars 2002), par une administration ( Krčmář et autres c. République tchèque , n o 35376/97, § 44, 3 mars 2000) ou par la juridiction auteur du jugement entrepris ( Nideröst-Huber , précité).

Il importe également de souligner que l'article 6 § 1 de la Convention visant avant tout à préserver les intérêts des parties et ceux d'une bonne administration de la justice (voir, mutatis mutandis , Acquaviva c. France , arrêt du 21 novembre 1995, série A n o 333-A, p. 17, § 66), celles-ci doivent avoir la possibilité d'indiquer si elles estiment qu'un document appelle des commentaires de leur part. Il y va notamment de la confiance des justiciables dans le fonctionnement de la justice : elle se fonde, entre autres, sur l'assurance d'avoir pu s'exprimer sur toute pièce au dossier (voir Nideröst-Huber , précité, §§ 27 et 29, et F.R. c. Suisse , n o 37292/97, §§ 37 et 39, 28 juin 2001)

Par ailleurs, le juge doit lui-même respecter le principe du contradictoire, notamment lorsqu'il rejette un pourvoi ou tranche un litige sur la base d'un motif retenu d'office ( Skondrianos c. Grèce , n os 63000/00, 74291/01 et 74292/01, §§ 29 ‑ 30, 18 décembre 2003, et Clinique des Acacias et autres c. France , n os 65399/01, 65406/01, 65405/01 et 65407/01, § 38, 13 octobre 2005). 2. Application de ces principes

En l'espèce, à la suite d'une enquête disciplinaire, la requérante a été révoquée de ses fonctions d'infirmière civile travaillant dans un hôpital militaire. Le recours en annulation introduit par l'intéressée a été rejeté par la Haute Cour administrative militaire.

En effet, le 2 août 1999, lors du dépôt de ses mémoires en réponse, le ministère de la Défense a transmis le dossier de l'enquête administrative à la Haute Cour sous pli séparé, conformément à l'article 52 de la loi n o 1602. Par ailleurs, le 26 octobre 1999, le dossier personnel de la requérante a été transmis à la Haute Cour à la demande du président, qui faisait suivre la demande du procureur en chef près la Haute Cour conformément à l'article 79 de loi n o 1602. Il ressort de l'arrêt de cette dernière que la demande de la requérante a été refusée sur le fondement des informations et documents soumis par le ministère de la Défense dans une enveloppe portant la mention « secret » et des dépositions obtenues dans le cadre de l'enquête administrative (paragraphe 16 ci-dessus).

La requérante a vainement contesté le non-respect du droit de la défense lors de l'enquête (paragraphe 12 ci-dessus).

La Cour rappelle avoir dit que, dans le cadre d'une procédure pénale, le droit à une divulgation des preuves pertinentes n'est pas absolu. Dans une procédure pénale donnée, il peut y avoir des intérêts concurrents – tels que la sécurité nationale ou la nécessité de protéger des témoins risquant des représailles ou de garder secrètes des méthodes d'enquête – qui doivent être mis en balance avec les droits de l'accusé. Dans certains cas, il peut être nécessaire de ne pas divulguer certaines preuves à la défense, de façon à préserver les droits fondamentaux d'un autre individu ou à sauvegarder un intérêt public important. Toutefois, seules sont légitimes au regard de l'article 6 § 1 les mesures restreignant les droits de la défense qui sont absolument nécessaires ( Van Mechelen et autres c. Pays-Bas , arrêt du 23 avril 1997, Recueil 1997-III, p. 712, § 58). De surcroît, si l'on veut garantir un procès équitable à l'accusé, toutes difficultés causées à la défense par une limitation de ses droits doivent être suffisamment compensées par la procédure suivie devant les autorités judiciaires ( Doorson c. Pays-Bas , arrêt du 26 mars 1996, Recueil 1996-II, p. 471, § 72, Van Mechelen et autres , précité, § 54, Fitt , précité, § 45 et Jasper , précité, § 53). Aux yeux de la Cour, de tels principes doivent s'appliquer au cas d'espèce, au vu notamment de l'enjeu de l'affaire – révocation fondée sur des charges disciplinaires lourdes – pour la requérante (voir, mutatis mutandis , Fitt , précité, §§ 47-49).

Il est à noter que le Gouvernement n'a présenté aucun argument pouvant justifier la non-divulgation du dossier d'enquête lors de la procédure administrative concernant la révocation de la requérante. Au demeurant, ce dossier ne contient aucun élément pouvant justifier une telle pratique par des exigences liées à la sécurité nationale ou à la nécessité de protéger des témoins risquant des représailles ou de garder secrètes des méthodes d'enquête. De l'autre côté, il semble que cette pratique n'était pas assortie de garanties aptes à protéger les intérêts de la requérante pour satisfaire aux exigences du contradictoire et de l'égalité des armes (voir, mutatis mutandis , Fitt , précité, § 46 et Jasper , précité, § 53). En effet, la décision litigieuse a été prise sur la seule base du dossier d'enquête, qui avait été classé « secret » (paragraphe 16 ci-dessus).

Il est hors de doute que les documents et informations transmis par le ministère de la Défense avaient une importance capitale sur l'issue du litige. Mais, compte tenu de ce qu'était l'enjeu pour l'intéressée dans la procédure et de la nature des documents et informations du dossier d'enquête, l'impossibilité pour la requérante de répondre à ceux-ci avant que la Haute Cour ne rendît sa décision a méconnu son droit à un procès équitable ( J.J. c. Pays-Bas , arrêt du 27 mars 1998, Recueil 1998 ‑ II, § 43).

Par conséquent, le respect du caractère contradictoire et la garantie de l'égalité des armes entre les parties, l'un des aspects fondamentaux du droit à un procès équitable au regard de l'article 6 § 1 de la Convention, exigeaient que la requérante eut la faculté de soumettre ses commentaires sur les informations présentées par le ministère de la Défense. Or, cette possibilité ne lui a pas été donnée en raison du refus de divulguer le dossier, conformément à l'article 52 de la loi n o 1602.

La Cour conclut qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention. II.

Le Gouvernement expose qu'en choisissant un établissement militaire, la requérante a accepté dès le début de se soumettre aux règles régissant une telle structure. Se fondant sur la jurisprudence de la Cour en la matière, il soutient qu'en raison de son statut de fonctionnaire, l'intéressée est liée à l'État par un lien spécial de confiance et de loyauté. Elle aurait rompu ce lien en menant les activités en question, au sein et en dehors de l'établissement. Le Gouvernement met l'accent sur les conditions particulières du cas d'espèce et souligne que les autorités devaient être vigilantes concernant les activités de la requérante, laquelle était en étroite relation avec les membres de la plus haute hiérarchie militaire et avait accès à leurs dossiers médicaux confidentiels. Par ailleurs, à la différence du requérant dans l'affaire Grigoriades c. Grèce (arrêt du 25 novembre 1997, Recueil 1997 ‑ VII), la requérante n'a pas subi de sanction pénale.

La requérante prétend qu'elle a été punie pour ses prétendues convictions et participations à certaines activités culturelles et sociales légales. Elle expose que les faits reprochés, tels que participation ou aide aux activités d'organisations illégales, comme le PKK, ou sympathie envers cette organisation, constituent un crime grave selon le code pénal, alors qu'aucune poursuite n'a été engagée à son encontre. Elle souligne qu'elle a travaillé dans cet hôpital militaire pendant près de dix ans en respectant les règles déontologiques et qu'elle n'a eu aucun comportement susceptible de « perturber la confiance des supérieurs » et « incompatible avec le devoir de loyauté ». Selon elle, le dossier d'enquête administrative qui ne lui a pas été communiqué pendant la procédure en droit interne et sur lequel la Haute Cour a fondé sa décision ne contient que des accusations infondées.

La Cour estime que la question juridique principale posée par la présente requête consiste à savoir si la demande d'annulation de la décision de révocation a été refusée à l'issue d'un procès équitable au sens de l'article 6 de la Convention. Eu égard au constat de violation de cette disposition auquel elle est parvenue plus haut (paragraphe 32 ci-dessus), la Cour estime qu'il n'y a pas lieu d'examiner ce grief séparément (voir, mutatis mutandis , Sadak et autres c. Turquie , n os 29900/96, 29901/96, 29902/96 et 29903/96, § 73, CEDH 2001 ‑ VIII). III.

La requérante allègue avoir subi un préjudice matériel qu'elle évalue à 50 688 euros (EUR). Ce montant correspondrait à sa perte de salaire pour la période du 14 mai au 10 novembre 1999, pendant laquelle elle était sans emploi, et à la différence de salaire pour la période suivante. Elle réclame en outre la réparation d'un dommage moral qu'elle évalue également à 30 000 EUR.

Le Gouvernement s'oppose à ces demandes.

La Cour relève que la seule base à retenir pour l'octroi d'une satisfaction équitable réside en l'espèce dans le fait que la requérante n'a pu jouir des garanties de l'article 6 § 1. Elle ne saurait certes spéculer sur ce qu'eût été l'issue du procès dans le cas contraire. En revanche, elle considère que la requérante a subi un certain préjudice moral, auquel le constat de violation figurant dans le présent arrêt ne suffit pas à remédier. Statuant en équité comme le veut l'article 41, la Cour alloue 6 500 EUR à la requérante à ce titre. B. Frais et dépens

Au titre des frais et dépens afférents à sa représentation, la requérante réclame au total 7 600 EUR. Elle fournit la convention des honoraires signée avec son représentant, prévoyant 5 000 EUR en cas du succès.

Le Gouvernement s'oppose à cette demande.

Statuant sur la base des éléments en sa possession, la Cour alloue à l'intéressée 4 000 EUR, tous frais confondus, moins les 715 EUR perçus au titre de l'assistance judiciaire accordée par le Conseil de l'Europe. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À l'UNANIMITÉ, 1. Dit qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention ; 2. Dit qu'il ne s'impose pas d'examiner le grief tiré de l'article 10 de la Convention ; 3. Dit a) que l'État défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement : i. 6 500 EUR (six mille cinq cents euros) pour dommage moral ; ii. 4 000 EUR (quatre mille euros) pour frais et dépens, moins les 715 EUR (sept cent quinze euros) perçus au titre de l'assistance judiciaire accordée par le Conseil de l'Europe ; iii. plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt ; b) qu'à compter de l'expiration de ce délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 31 octobre 2006 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. T.L. Early Nicolas Bratza Greffier Président [1] . Une association légale qui mène des activités essentiellement culturelles et sociales pour présenter et sauvegarder la culture Alevi-Bektași (branche tolérante de l’islam). [2] . Instrument de musique traditionnel turc. [3] . Ville en Turquie. Le 2 juillet 1993, un incendie criminel se produisit lors des festivités de Pir Sultan Abdal, chef spirituel des alevis au XVI e siècle, et provoqua le décès de trente-sept personnes, dont des intellectuels et des musiciens ayant participé aux festivités. [4] . HADEP : parti de la démocratie du peuple (un parti politique légal). [5] . Ecrivain turc, auteur notamment d’une trentaine de livres satiriques. Ses ouvrages furent traduits dans une trentaine de langues. Il est connu, entre autres, pour ses critiques à l’égard de la société turque et de la religion.