CtEDO 31.10.2006 AI

AFFAIRE KAHRAMAN c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
31.10.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Non-lieu à examiner l'art. 10;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure nationale;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE KAHRAMAN c. TURQUIE (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA

CAUZA

KAHRAMAN c. TURCIA

(Cererea n

o

60366/00)

31 octombrie 2006

31/01/2007

Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 § 2 al Convenției. Poate fi supusă unor retusări de formă.

În cauza Kahraman c. Turcia,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), ședință într-o cameră compusă din:

Sir Nicolas Bratza, președinte,

D-nii J. Casadevall,

D-na L. Mijović,

judecători,

și D. T.L. Early, grefier de secțiune,

După ce a deliberat în camera de consiliu pe 3 noiembrie 2005 și 10 octombrie 2006,

Pronunță hotărârea de mai jos, adoptată la această din urmă dată:

1.

La originea cauzei se află o cerere (n

o

60366/00) îndreptată împotriva Republicii Turciei și din care o cetățeancă a acestui stat, D-na Nazan Kahraman („reclamanta"), s-a adresat Curții pe 6 iulie 2000 în temeiul articolului 34 al Convenției de apărare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția").

2.

Reclamanta, care a fost admisă la beneficiul asistenței judiciare, este reprezentată de D-na A. Erdoğan, avocat la Ankara. Guvernul turc („Guvernul") nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții.

3.

Reclamanta invoca în particular încălcarea articolelor 6 și 10 din Convenție.

4.

Cererea a fost atribuită secțiunii a patra a Curții (art. 52 § 1 din regulament). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 § 1 al Convenției) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1 din regulament.

5.

Printr-o decizie din 3 noiembrie 2005, camera a declarat cererea parțial admisibilă.

6.

Reclamanta a depus observații scrise complementare (art. 59 § 1 din regulament). Guvernul a trimis o copie a dosarului anchetei conduse în privința reclamantei.

I.

7.

Reclamanta s-a născut în 1974 și locuiește la Ankara.

8.

În 1992, reclamanta și-a început cariera ca asistentă medicală cu statut de funcționar de stat. În 1993, a fost transferată la spitalul militar Gülhane (Gülhane Askeri Tıp Akademisi) cu statut de funcționar care lucra pentru armată.

9.

La 14 aprilie 1999, Înaltul consiliu de disciplină al ministerului Apărării Naționale a hotărât să-i revoce reclamantei funcția pentru că a tulburat ordinea instituției sale prin desfășurarea de activități ideologice și politice ca simpatizan a unei organizații ilegale. Partea relevantă a deciziei se citește după cum urmează:

„Rezultă din conținutul dosarului, declarațiile martorilor și declarațiile lui Nazan Kahraman că (...) aceasta a tulburat ordinea prin desfășurarea următoarelor activități: face parte dintr-un grup de simpaticele extremei stângi format de, printre altele, [trei] alte asistente medicale ale armatei, și anume (...), încearcă să stabilească relații cu asistentele medicale din serviciu nou numite pe care le găsește apropiate de ea, se stabilește, prin conversațiile pe care le-a purtat cu asistentele medicale din serviciu, că a adoptat ideologia extremei stângi, adoptă o atitudine conflictuală permanentă cu personalul care nu face parte din grupul ei, participă la activități ale asociației Hacı Bektaș-i Veli, din care colegul ei Gülay Güner este membru, sub pretextul luării cursurilor de saz, face sugestii ideologice colegilor săi în cursul discuțiilor din casa ei la Etlik, a participat, cu grupul ei, la manifestația organizată cu ocazia evenimentelor din Sivas din 2 iulie, vrea să atragă asistentele medicale din serviciu către o platformă politică folosind diverse activități sociale, face sugestii și recomandări pentru a-i încuraja să voteze pentru HADEP și să participe la manifestații organizate sub pretextul drepturilor omului, a format un grup cu colegi care apără idei similare (...)"

10.

La 18 iunie 1999, reclamanta a depus un recurs în anulare a acestei decizii în fața Înaltei Curți Administrative Militare („Înalta Curte"), obligatoriu competentă în materie. A contestat acuzațiile care o greutau, a susținut că nu era membră a asociației Hacı Bektaș-ı Veli (trimisese o atestare) și a negat că ar fi desfășurat activități ilegale în favoarea unei organizații ilegale. A susținut că acuzațiile nu erau etayate de nici o dovadă concretă. A adăugat că dreptul de a lucra în serviciul public era dreptul ei fundamental și că în exercitarea profesiei de asistentă medicală în mod regulat și conștiincios, în niciun caz nu avut o atitudine care să necesite revocarea ei arbitrară.

11.

În memoriile sale în răspuns depuse la 2 august 1999, ministerul Apărării a susținut că revocarea interesatei era bazată pe o anchetă minuțioasă și că documentele referitoare la aceasta fusese prezentate curții sub plic separat, în conformitate cu art. 52 al legii nr. 1602 relativ la Înalta Curte. Revocarea fusese impusă reclamantei nu din cauza exercitării, ca atare, a profesiei sale, ci pentru că tulburase ordinea instituției sale prin desfășurarea de activități ideologice și politice. De altfel, s-a reamintit că, deși constituind un drept fundamental, dreptul de a lucra în serviciul public trebuia să fie însoțit de obligații, implicând sancțiuni în caz de exercitare abuzivă, dintre care una era revocarea.

12.

La 6 septembrie 1999, reclamanta a depus un nou memoriu. A cerut mai întâi desăvârșirea Înaltei Curți în favoarea unui tribunal administrativ ordinare prin excepție preliminară, invocând statutul ei non-militar și contestând independența și imparțialitatea acestei curți. A avansat apoi că nu adoptase o atitudine dăunătoare ordinii publice și că acest fapt era acceptat de instituția ei. A susținut de asemenea că fusese pedepsită pentru opiniile sale și s-a prevăzut de protecția libertăților garantate de Convenție. A anunțat că dreptul apărării nu i fusese recunoscut în cursul anchetei. A invocat articolele 6, 7, 9, 10 și 14 din Convenție.

13.

La 13 septembrie 1999, reclamanta a depus o cerere la ministerul Apărării pentru reintegrare, în virtutea dispozițiilor legii nr. 4455 din 28 august 1999 relativ la amnistia sancțiunilor disciplinare ale funcționarilor. La 25 octombrie 1999, președinția marelui stat major a respins cererea reclamantei cu motivul că legea nu i se aplicabila.

14.

În răspunsul ei din 17 septembrie 1999 la memoriile reclamantei, ministerul Apărării a contestat teza conform căreia revocarea era străină de exercitarea profesiei și intervenea din cauza opiniilor imputate interesatei. A susținut că revocarea lua originea din acțiuni pozitive executate de reclamantă din cauza acestor opinii. A adăugat că faptul incriminat intra în domeniul de competență al administrației militare și că nu exista motiv să se invoce un argument tras din statutul civil al reclamantei.

15.

La 12 octombrie 1999, la cererea procurorului șef la Înalta Curte, în conformitate cu art. 79 al legii nr. 1602, aceasta a cerut Ministerului Apărării să-i transmită dosarul personal al reclamantei. La 26 octombrie 1999, comandamentul marelui stat major a comunicat dosarul în cauză la cererea ministerului din 18 octombrie 1999.

16.

La 8 februarie 2000, la majoritate, Înalta Curte a respins cererea reclamantei de anulare a deciziei de revocare. În hotărârea ei, ea a considerat că excepția preliminară de conflict de competență pozitivă trebuia ridicată în cererea introductivă de instanță sau în primele memorii și nu mai târziu, cum fusese făcut de interesată în memoriul depus la 6 septembrie 1999. De altfel, ea a considerat că, în ciuda istoriei profesionale de succes a reclamantei, rezulta din depozițiile și documentele depuse într-o plic marcat „secret" și din documentele pe care le ceruse, că aceasta desfășurase activități politice și ideologice în exercitarea funcțiunilor sale și făcea parte dintr-un grupare de extremă stângă. De aceea, decizia de revocare era conformă cu legea. În opiniile lor disidente, cei doi judecători minoritari subliniaseră absența dovezii în măsură să etayeze acuzațiile purtate împotriva interesatei și istoria ei profesională.

17.

La 10 mai 2006, Guvernul a trimis Curții dosarul anchetei conduse cu privire la reclamantă. Dosarul conține documente, cum ar fi „opinia comandantului", „raportul faptelor" și șase „procese-verbale ale depozițiilor". Conform „raportului faptelor", a fost hotărât să se desfășoare o anchetă în urma arestării unei asistente medicale [al cărei nume este șters] care lucra în același serviciu ca reclamanta, în cursul operațiunilor împotriva PKK la Alanya (Antalya). În special, șase asistente medicale [ale căror nume sunt șterse] audiate în cursul anchetei au declarat: reclamanta este alevi și de stânga; ea propagă această ideologie în rândul tinerelor asistente medicale; convingerile ei religioase sunt slabe pentru că are idei critice privind noțiunea de Dumnezeu (Allah); citește cărți clasice și pe cele ale lui Aziz Nesin; participă la activități ale asociației Hacı Bektaș-i Veli și ia cursuri de saz; participă la manifestațiile din 2 mai cu ocazia comemorării evenimentelor din Sivas. Reclamanta a negat faptele reprochate. A susținut că nu era alevi nici de stângă, nu iubea să citească și nu fusese membră a asociației în cauză, aceasta conform „procesului-verbal de depunere" al interesatei. Este de asemenea indicat într-un document că dosarul personal al reclamantei nu avea stări privind vreo pedeapsă.

II.

18.

art. 52 al legii nr. 1602 relativ la Înalta Curte Administrative Militară prevede că această instanță poate cere ca documentele referitoare la cauza în curs în fața ei să-i fie transmise. Alineatele 3 și 4 ale articolului sunt redactate după cum urmează:

„Cu toate acestea, prim-ministrul, șeful marelui stat major sau ministrul în cauză poate refuza transmiterea informațiilor și documentelor cerute dacă acestea privesc securitatea și interesele superioare ale Republicii Turciei sau privesc securitatea și interesele superioare ale Republicii Turciei și ale statelor străine, cu condiția de a face cunoscuți motivele.

Cu toate acestea, nici un document cerut de camera sau consiliul în cauză sau procurorii, nici nici un document trimis de administrație și răspunsul furnizat de judecător pentru care se cere recuzare nu poate face obiectul unui examen de către părți sau avocatul lor."

Al doilea paragraf al articolului 79 al acestei legi, intitulat „funcții ale procurorilor", se redactează după cum urmează:

„Procurorii pot cere toate informațiile și dosarele [care au constituit baza] actului instituțiilor în cauză prin intermediul Președintelui [tribunalului]."

19.

art. 125/E a) al legii nr. 657 privind funcționarii de stat și art. 13/5 a) din regulamentul din 4 aprilie 1983 privind consiliile și superiori disciplinari pentru funcționarii care lucrează în forțele armate turce (Türk Silahlı Kuvvetlerinde Görevli Devlet Memurları Disiplin Kurulları ve Disiplin Amirleri Yönetmeliği) enumeră, printre altele, ca motiv al revocării definitive a funcționarilor de stat:

„A tulbura liniștea (huzur), serenitatea (sükûn) și ordinea locului de muncă în scopuri ideologice și politice; a participa la boicotori, ocupații, preveniri (engelleme), încetinitiri ale muncii și la grevă sau a se abate în masă în asemenea scopuri; a provoca sau ajuta asemenea acțiuni sau a contribui la asemenea acțiuni".

I.

20.

Reclamanta susține că defectul de comunicare al pieselor dosarului care au constituit baza deciziei Înaltei Curți Administrative Militare a rupt echilibrul dintre părți. Conform ei, principiul egalității armelor a fost încălcat. Vede o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției, ale căror pasaje relevante se citesc după cum urmează:

„Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie auzită echitabil (...) și în termen rezonabil, de un tribunal independent și impar, stabilit prin lege, care va decide (...) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale de caracter civil. (...)"

21.

Guvernul nu se pronunță.

1.

Principii relevante

22.

Orice proces civil și penal, inclusiv aspectele sale procedurale, trebuie să aibă caracter contradictoriu și să garanteze egalitatea armelor dintre părți: aceasta este unul din aspectele fundamentale ale dreptului la proces echitabil.

Dreptul la proces contradictoriu implică, pentru părți, facultatea de a lua cunoștință de observațiile sau elementele de probă produse de cealaltă parte și de a putea să le discute (vezi, printre altele, în ceea ce privește procedura civilă: Vermeulen c. Belgia, hotărâre din 20 februarie 1996, Colecția hotărârilor și deciziilor 1996-I, p. 234, § 33, Lobo Machado c. Portugalia, hotărâre din 20 februarie 1996, Colecție 1996-I, p. 206, § 31, Nideröst-Huber c. Elveția, hotărâre din 18 februarie 1997, Colecție 1997-I, p. 107-108, § 23, Kress c. Franța [GC], n

o

39594/98, § 74, CEDO 2001-VI, Yvon c. Franța, n

o

44962/98, § 38, CEDO 2003-V, și Prikyan și Angelova c. Bulgaria, n

o

44624/98, § 40, 16 februarie 2006; în ceea ce privește procedura penală: Brandstetter c. Austria, hotărâre din 28 august 1991, seria A nr. 211, pp. 27-28, §§ 66-67, Fitt c. Regatul Unit [GC], n

o

29777/96, § 46, CEDO 2000-II, și Jasper c. Regatul Unit [GC], n

o

27052/95, § 53, 16 februarie 2000).

Acest principiu se aplică observațiilor și pieselor prezentate de părți, dar și de un magistrat independent cum ar fi comisarul guvernamental (Kress, precitat, și APBP c. Franța, n

o

38436/97, 21 martie 2002), de o administrație (Krčmář și alții c. Republica Cehă, n

o

35376/97, § 44, 3 martie 2000) sau de instanța care a adoptat sentința atacată (Nideröst-Huber, precitat).

23.

Este de asemenea important să se sublinieze că art. 6 § 1 al Convenției vizând înaintea tuturor să păstreze interesele părților și ale unei bune administrări a justiției (vezi, mutatis mutandis, Acquaviva c. Franța, hotărâre din 21 noiembrie 1995, seria A nr. 333-A, p. 17, § 66), acestea trebuie să aibă posibilitatea de a indica dacă estimează că un document necesită comentarii din partea lor. Aici este în cauză în special încrederea oamenilor de drept în funcționarea justiției: aceasta se bazează, printre altele, pe asigurarea de a fi putut să se exprime asupra fiecărei piese din dosar (vezi Nideröst-Huber, precitat, §§ 27 și 29, și F.R. c. Elveția, n

o

37292/97, §§ 37 și 39, 28 iunie 2001).

24.

De altfel, judecătorul trebuie el însuși să respecte principiul contradictoriului, în special atunci când respinge un recurs sau decide un litigiu pe baza unui motiv reținut din oficiu (Skondrianos c. Grecia, n

os

63000/00, 74291/01 și 74292/01, §§ 29-30, 18 decembrie 2003, și Clinique des Acacias și alții c. Franța, n

os

65399/01, 65406/01, 65405/01 și 65407/01, § 38, 13 octombrie 2005).

2.

Aplicarea acestor principii

25.

În speță, în urma unei anchete disciplinare, reclamanta a fost revocată din funcția de asistentă medicală civilă care lucra într-un spital militar. Recursul în anulare introdus de interesată a fost respins de Înalta Curte Administrativa Militară.

26.

Într-adevăr, pe 2 august 1999, la depunerea memoriilor sale în răspuns, ministerul Apărării a transmis dosarul anchetei administrative la Înalta Curte sub plic separat, în conformitate cu art. 52 al legii nr. 1602. De altfel, pe 26 octombrie 1999, dosarul personal al reclamantei a fost transmis Înaltei Curți la cererea președintelui, care transmitea cererea procurorului șef la Înalta Curte în conformitate cu art. 79 al legii nr. 1602. Rezultă din hotărârea acesteia că cererea reclamantei a fost respinsă pe baza informațiilor și documentelor transmise de ministerul Apărării într-o plic marcat „secret" și a depozițiilor obținute în cursul anchetei administrative (§16 de mai sus).

27.

Reclamanta a contestat în zadar non-respectarea dreptului apărării în cursul anchetei (§12 de mai sus).

28.

Curtea reamintește că a spus că, în cadrul unei proceduri penale, dreptul la divulgare a dovezilor relevante nu este absolut. Într-o procedură penală dată, pot exista interese concurente – cum ar fi securitatea națională sau necesitatea de a proteja martori riscând represalii sau de a păstra secrete metodele anchetei – care trebuie puse în balanță cu drepturile inculpatului. În anumite cazuri, poate fi necesar să nu se divulge anumite dovezi apărării, pentru a preserva drepturile fundamentale ale unui alt individ sau pentru a salva un interes public important. Cu toate acestea, doar sunt legitime din punct de vedere al articolului 6 § 1 măsurile restricționând drepturile apărării care sunt absolut necesare (Van Mechelen și alții c. Țările de Jos, hotărâre din 23 aprilie 1997, Colecție 1997-III, p. 712, § 58). De altfel, dacă se vrea să se garanteze un proces echitabil acuzatului, toate dificultățile cauzate apărării printr-o limitare a drepturilor sale trebuie suficient compensate de procedura urmată în fața autorităților judiciare (Doorson c. Țările de Jos, hotărâre din 26 martie 1996, Colecție 1996-II, p. 471, § 72, Van Mechelen și alții, precitat, § 54, Fitt, precitat, § 45 și Jasper, precitat, § 53). Din punctul de vedere al Curții, asemenea principii trebuie aplicate în speță, în special în contextul miza cauzei – revocarea bazată pe acuzații disciplinare grele – pentru reclamantă (vezi, mutatis mutandis, Fitt, precitat, §§ 47-49).

29.

Trebuie să se observe că Guvernul nu a prezentat niciun argument care ar putea justifica non-divulgarea dosarului anchetei în cursul procedurii administrative privind revocarea reclamantei. Cu altfel, acest dosar nu conține nici un element care ar putea justifica o asemenea practică prin cerințe legate de securitatea națională sau necesitate de a proteja martori riscând represalii sau de a păstra secrete metodele anchetei. De cealaltă parte, se pare că această practică nu era însoțită de garanții apte să protejeze interesele reclamantei pentru a satisface cerințele contradictorului și egalității armelor (vezi, mutatis mutandis, Fitt, precitat, § 46 și Jasper, precitat, § 53). Într-adevăr, decizia litigioasă a fost luată pe baza exclusivă a dosarului anchetei, care fusese clasificat „secret" (§16 de mai sus).

30.

Este fără îndoială că documentele și informațiile transmise de ministerul Apărării aveau o importanță capitală asupra rezultatului litigiului. Dar, ținând seama de ceea ce era miza pentru interesată în procedură și natura documentelor și informațiilor din dosarul anchetei, imposibilitatea pentru reclamantă de a răspunde la acestea înainte ca Înalta Curte să-și pronunțe decizia a încălcat dreptul ei la proces echitabil (J.J. c. Țările de Jos, hotărâre din 27 martie 1998, Colecție 1998-II, § 43).

31.

Din aceea, respectarea caracterului contradictoriu și garantia egalității armelor dintre părți, uno din aspectele fundamentale ale dreptului la proces echitabil conform articolului 6 § 1 al Convenției, cereau ca reclamanta să aibă facultatea de a-și prezenta comentariile asupra informațiilor prezentate de ministerul Apărării. Or, această posibilitate nu i a fost dată din cauza refuzului de divulgare al dosarului, în conformitate cu art. 52 al legii nr. 1602.

32.

Curtea concluzionează că a existat încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției.

II.

33.

Reclamanta se plânge că revocarea sa constituie o încălcare a articolului 10 al Convenției, în măsura în care aceasta era bazată pe convingerile sale personale și politice, și pe participarea sa la anumite activități legale.

34.

Guvernul expune că, alegând o instituție militară, reclamanta acceptase de la început să se supună regulilor care reglementează o asemenea structură. Bazându-se pe jurisprudența Curții în materie, el susține că din cauza statutului de funcționar, interesata este legată la stat printr-o relație specială de încredere și loialitate. Ar fi rupt această relație ducând activitățile în cauză, în instituție și în afara ei. Guvernul pune accent pe condițiile particulare ale cauzei și subliniază că autoritățile trebuiau să fie vigilente privind activitățile reclamantei, care era în relație strânsă cu membri ai celei mai înalte ierarhii militare și avea acces la dosarele lor medicale confidențiale. De altfel, spre deosebire de reclamantul din cauza Grigoriades c. Grecia (hotărâre din 25 noiembrie 1997, Colecție 1997-VII), reclamanta nu suferise sancțiune penală.

35.

Reclamanta pretinde că fusese pedepsită pentru presupusele convingeri și participări la anumite activități culturale și sociale legale. Ea expune că faptele reprochate, cum ar fi participarea sau ajutorarea activităților organizațiilor ilegale, cum ar fi PKK, sau simpatia față de această organizație, constituie o crimă gravă conform codului penal, în timp ce nu fusese inițiată nici o urmărire împotriva ei. Ea subliniază că lucrase în acest spital militar aproape zece ani în respectarea regulilor deontologice și nu avusese nici un comportament susceptibil de a „tulbura încrederea superiori" și „incompatibil cu datoriei loialității". Conform ei, dosarul anchetei administrative care nu i fusese comunicat în cursul procedurii în dreptul intern și pe care Înalta Curte și-a bazat decizia nu conține decât acuzații neîntemeiate.

36.

Curtea estimează că principala întrebare juridică pusă de prezenta cerere constă în a ști dacă cererea de anulare a deciziei de revocare a fost respinsă la sfârșitul unui proces echitabil în sensul articolului 6 al Convenției. Ținând seama de constatarea de încălcare a acestei dispoziții la care a ajuns mai sus (§32 de mai sus), Curtea estimează că nu este necesar să examine acest grief separat (vezi, mutatis mutandis, Sadak și alții c. Turcia, n

os

29900/96, 29901/96, 29902/96 și 29903/96, § 73, CEDO 2001-VIII).

III.

37.

Conform articolului 41 al Convenției, „Dacă Curtea declară că a existat încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Părții Contractante Superioare nu permite să șteargă decât imperfect consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă."

A.

Daune

38.

Reclamanta susține că suferit o pagubă materială pe care o evaluează la 50.688 euro (EUR). Această sumă ar corespunde pierderii ei de salariu pentru perioada din 14 mai la 10 noiembrie 1999, perioada în care era fără de lucru, și diferenței de salariu pentru perioada următoare. Cere în plus repararea unei pagube morale pe care o evaluează de asemenea la 30.000 EUR.

39.

Guvernul se opune acestor cereri.

40.

Curtea observă că singura bază pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în speță în faptul că reclamanta n-a putut se bucure de garanțiile articolului 6 § 1. Nu ar putea în nici un caz specula asupra rezultatului procesului în caz contrar. Pe de altă parte, ea consideră că reclamanta suferit o anumită pagubă morală, căreia constatarea de încălcare din prezenta hotărâre nu-i suficient să o remediere. Pronunțând în echitate după cum vrea art. 41, Curtea acordă 6.500 EUR reclamantei la acest titlu.

B.

Frais și dépens

41.

Cu titlul honorariilor referitoare la reprezentare, reclamanta cere în total 7.600 EUR. Ea furnizează contractul de onorarii semnat cu reprezentantul ei, prevăzând 5.000 EUR în caz de succes.

42.

Guvernul se opune acestei cereri.

43.

Pronunțând pe baza elementelor în posesia sa, Curtea acordă interesatei 4.000 EUR, toate taxele incluse, minus 715 EUR percepute la titlul asistenței judiciare acordate de Consiliul Europei.

C.

Dobânzi de neplată

44.

Curtea consideră corespunzător de baza rata dobânzilor de neplată pe rata dobânzii de facilitație de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

1.

Spune

că a existat încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției;

2.

Spune

că nu se impune examinarea grievului tras din art. 10 al Convenției;

3.

Spune

a)

că Statul pârât trebuie să verseze reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă conform articolului 44 § 2 al Convenției, următoarele sume, convertite în noi lire turce la cursul aplicabil la data plății:

i.

6.500 EUR (șase mii cinci sute euro) pentru pagubă morală;

ii.

4.000 EUR (patru mii euro) pentru frais și dépens, minus 715 EUR (șapte sute cincisprezece euro) percepute la titlul asistenței judiciare acordate de Consiliul Europei;

iii.

plus orice sumă care poate fi datorată la titlu de impozit;

b)

că de la expirarea acestui termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la un curs egal cu cel al facilitații de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabil în această perioadă, majorat cu trei puncte procentuale;

4.

Respinge

cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.

Făcut în limba franceză, apoi comunicat în scris la 31 octombrie 2006 în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament.

T.L. Early

Nicolas Bratza

Grefier

Președinte

[1] Asociație legală care desfășoară activități în esență culturale și sociale pentru a prezenta și salva cultura Alevi-Bektași (ramură tolerantă a islamului).

[2] Instrument de muzică tradițional turc.

[3] Oraș în Turcia. La 2 iulie 1993, un incendiu criminal s-a produs în cursul festivităților din Pir Sultan Abdal, lider spiritual al alevilor în secolul XVI, și a provocat decesul a treizeci și șapte de persoane, inclusiv intelectuali și muzicieni care participaseră la festivități.

[4] HADEP: partid al democrației poporului (un partid politic legal).

[5] Scriitor turc, autor în special a aproximativ treizeci de cărți satirice. Lucrările sale au fost traduse în aproximativ treizeci de limbi. Este cunoscut, printre altele, pentru criticile sale cu privire la societatea turcă și religie.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2006-10-31
0,97
AFFAIRE GÜNER ÇORUM c. TURQUIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE GÜNER ÇORUM c. TURQUIE (Requête n o 59739/00) ARRÊT STRASBOURG 31 octobre 2006 DÉFINITIF 31/01/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des
CtEDO 2006-10-31
0,97
AFFAIRE AKSOY (EROĞLU) c. TURQUIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE AKSOY (EROĞLU) c. TURQUIE (Requête n o 59741/00) ARRÊT STRASBOURG 31 octobre 2006 DÉFINITIF 31/01/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir d
CtEDO 2005-06-28
0,96
AFFAIRE KACAR c. TURQUIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE KAÇAR c. TURQUIE (Requête n o 28172/02) ARRÊT STRASBOURG 28 juin 2005 DÉFINITIF 28/09/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches
CtEDO 2006-12-05
0,96
AFFAIRE BAȘTIMAR ET AUTRES c. TURQUIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE BAŞTIMAR ET AUTRES c. TURQUIE (Requête n o 74337/01) ARRÊT STRASBOURG 5 décembre 2006 DÉFINITIF 05/03/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut sub
CtEDO 2006-10-31
0,96
AFFAIRE TÜZEL c. TURQUIE (N° 2)
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE TÜZEL c. TURQUIE (N o 2) (Requête n o 71459/01) ARRÊT STRASBOURG 31 octobre 2006 DÉFINITIF 31/01/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir de
Sursă