AFFAIRE GÜNER ÇORUM c. TURQUIE

AFFAIRE GÜNER ÇORUM c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

SECȚIUNEA A PATRULEA

CAUZA

GÜNER ÇORUM c. TURCIA

(Cerere nr. 59739/00)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

31 octombrie 2006

DEFINITIVĂ

31/01/2007

Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 al Convenției. Pot fi aduse retușuri de formă.

În cauza Güner Çorum c. Turcia,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patrulea), întrunită în Camera compusă din:

Domnul Nicolas Bratza,

președinte,

Domnii J. Casadevall,

R. Türmen,

M. Pellonpää,

K. Traja,

Doamna L. Mijović,

Domnul J. Šikuta,

judecători,

și Domnul T.L. Early,

grefier de secțiune,

După deliberări în Camera de consiliu pe 3 noiembrie 2005 și 10 octombrie 2006,

Pronunță hotărârea de mai jos, adoptată la ultima dată menționată:

PROCEDURĂ

1.

La baza cauzei se găsește o cerere (nr. 59739/00) direcționată împotriva Republicii Turcia și pe care o cetățeană a acestui stat, doamna Gülay Güner Çorum („reclamanta"), a sesizat Curtea pe 19 iunie 2000 potrivit articolului 34 al Convenției de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția").

2.

Reclamanta este reprezentată de avocatul B. Çiçekli din Ankara. Guvernul turc („Guvernul") nu a desemnat un agent în vederea procedurii în fața Curții.

3.

Reclamanta invoca în special încălcarea articolelor 6 și 10 ale Convenției.

4.

Cererea a fost atribuită secțiunii a patrulea a Curții (art. 52 § 1 din Regulament). În cadrul acesteia, Camera responsabilă cu examinarea cauzei (art. 27 § 1 al Convenției) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1 din Regulament.

5.

Printr-o decizie din 3 noiembrie 2005, Camera a declarat petiția parțial admisibilă.

6.

Reclamanta a depus observații scrise suplimentare (art. 59 § 1 din Regulament). Guvernul a transmis Curții o copie a dosarului anchetei desfășurate cu privire la reclamantă.

PE FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

7.

Reclamanta s-a născut în 1970 și locuiește la Ankara.

8.

În 1990, reclamanta a început o carieră ca asistentă medicală la Academia Militară de Medicină Gülhane (Gülhane Askeri Tıp Akademisi) cu statut de funcționar public care lucra pentru armată.

9.

Pe 4 aprilie 1999, Consiliul Superior de Disciplină al Ministerului Apărării Naționale a decis revocarea reclamantei pentru tulburarea ordinii instituției sale prin desfășurarea de activități ideologice și politice ca simpatizantă a unei organizații ilegale. Partea relevantă a deciziei se citește după cum urmează:

„Din conținutul dosarului, din declarațiile martorilor și din declarațiile Gülay Güner rezultă că (...) aceasta a tulburat ordinea prin desfășurarea următoarelor activități: este una dintre cei doi lideri, împreună cu Șenay Aksoy (Eroğlu), ai unui grup de simpatizanți de extremă-stânga format din (...), oferă tinerelor asistente medicale ale serviciului publicații politice în scopuri de propagandă, este membru al asociației Hacı Bektașı Veli, aduce unele din colegele sale în sediile acesteia pentru a face propagandă ideologică, folosind activitățile sociale ale asociației ca paravan, apără activitățile mișcărilor de extremă-stânga desfășurate în [ziua] 1 mai, critică statul spunând că este alevi, folosind subiecte precum Cem Evi și evenimentele de la Sivas, face propagandă ideilor și opiniilor exprimate în cotidianul Evrensel, de extremă-stânga și pro-PKK, face propagandă HADEP și face sugestii și recomandări pentru a-i încuraja pe membrii să voteze pentru acest partid și să participe la manifestațiile organizate sub pretextul drepturilor omului, citește cărți intitulate „comunismul" și „problema kurdă", în aceste cărți, sub pretextul drepturilor omului, armata turcă este criticată și organizația teroristă PKK este apărată, interesata a participat timp de trei ani la manifestații organizate cu prilejul evenimentelor de la Sivas, a format un grup cu colegele care apărau idei similare (...)"

10.

Pe 5 iulie 1999, reclamanta s-a adresat Tribunalului Administrativ Militar Superior („Tribunalul Superior") cu o cerere de anulare a acestei decizii și cu o solicitare de luare a unor măsuri provizorii tendând la suspendarea revocării. Invocând art. 6 al Convenției, a cerut mai întâi declinarea instanței în favoarea unui tribunal civil, susținând statutul ei non-militar și contestând independența și imparțialitatea acestei instanțe. Apoi a contestat acuzațiile aduse împotriva sa, a afirmat că nu era membru al asociației Hacı Bektașı Veli (a prezentat o atestare) și a negat că ar fi desfășurat activități ilegale în favoarea unei organizații ilegale. Ea a susținut că acuzațiile nu erau susținute de nici o dovadă concretă. În final, s-a prevăzut cu protecția libertăților garantate de articolele 9, 10, 11 și 14 ale Convenției.

11.

Pe 22 iulie 1999, Tribunalul Superior a respins cererea reclamantei privind luarea unor măsuri provizorii tendând la suspendarea revocării.

12.

În memoriile sale de răspuns depuse pe 20 august 1999, Ministerul Apărării a susținut că revocarea interesatei s-a bazat pe o anchetă minuțioasă și că documentele aferente au fost prezentate instanței.

13.

Pe 23 septembrie 1999, reclamanta a depus memoriul ei de replică. A cerut ca documentele pe care se baza revocarea ei referitoare la ancheta administrativă desfășurată cu privire la ea, precum și dosarul ei de evaluare îi să-i fie comunicate pentru examinare.

14.

Pe 1 februarie 2000, Tribunalul Superior a respins cererea reclamantei privind incompetența acestei instanțe.

15.

Pe 4 aprilie 2000, Tribunalul Superior a respins cererea reclamantei de anulare a deciziei de revocare. În hotărârea sa, a considerat că din informațiile și documentele prezentate într-o plic sigilat „secret", rezulta că interesata aveva conductat activități politice și ideologice în exercițiul funcțiilor sale și că era parte a unui grupament de extremă-stânga. Prin urmare, decizia de revocare era conformă cu legea.

16.

Pe 14 februarie 2006, Guvernul a transmis Curții dosarul anchetei desfășurate cu privire la reclamantă. Dosarul conține documente, cum ar fi „avizul comandantului", „raportul de fapte" și șase „procese-verbale ale depozițiilor". Potrivit „raportului de fapte", s-a decis desfășurarea unei anchete ca urmare a arestării unei asistente medicale [al cărei nume este ștears] care lucra în același serviciu ca reclamanta, în operațiunea desfășurată împotriva PKK la Alanya (Antalya). În special, șase asistente medicale [ai căror nume sunt șterși] audiate în cadrul anchetei au declarat: reclamanta este alevi, stângistă și ateistă; propagandează această ideologie în rândul tinerelor asistente medicale; votează pentru HADEP; citește ziarele Cumhuriyet și Evrensel; critică statul spunând că este alevi și folosind subiecte cum ar fi evenimentele de la Sivas; desfășoară activități ideologice sub pretextul drepturilor omului; citește cărți care critică atitudinea forțelor de ordine din regiunea Sud-Est și care fac propagandă PKK sub pretextul apărării drepturilor omului; convingerile sale religioase sunt slabe; tratează profetul de cotropitor sexual din cauza poligamiei sale; laudă festa din 1 mai; merge la un concert al unui grup care este stângist. Reclamanta a negat faptele reprochate. A admis a fi alevi și a fi fost membru al asociației Hacı Bektașı Veli pentru câteva luni și a fi participat la activitățile sale sociale. A precizat că a citit ziarele Cumhuriyet și Evrensel din curiozitate și a participat de trei ori la manifestația de comemorare a evenimentelor de la Sivas. A declarat că nu aprobă actele PKK și nici actele statului în Sud-Est, din cauza că era împotriva violenței, aceasta conform „procesului-verbal al depozițiilor" interesatei. Este de asemenea indicat într-un document că dosarul personal al reclamantei nu consemna nici o pedeapsă.

II.

DREPTUL INTERN RELEVANT

17.

art. 52 al legii nr. 1602 privind Tribunalul Administrativ Militar Superior prevede că această instanță poate cere ca documentele referitoare la cauza în curs de judecată în fața sa să-i fie transmise. Alineatele 3 și 4 ale articolului sunt redactate după cum urmează:

„Cu toate acestea, prim-ministrul, șeful statului-major sau ministrul interesát poate refuza transmiterea informațiilor și documentelor solicitate dacă acestea privesc securitatea și interesele superioare ale Republicii Turcia sau privesc securitatea și interesele superioare ale Republicii Turcia și ale statelor străine, cu condiția de a face cunoscuți motivele.

Cu toate acestea, nici un document solicitat de Camera sau Consiliul interesați sau de procurori, nici nici un document trimis de administrație și răspunsul furnizat de judecător pentru care se cere recuzare nu pot fi supuse examinării de către părți sau avocatul lor."

18.

art. 125/E a) al legii nr. 657 privind funcționarii de stat și art. 13/5 a) din Regulamentul din 4 aprilie 1983 privind consiliile și superiorii disciplinari referitori la funcționarii care lucreaza în forțele armate turce (Türk Silahlı Kuvvetlerinde Görevli Devlet Memurları Disiplin Kurulları ve Disiplin Amirleri Yönetmeliği) enumeră, printre altele, ca motiv de revocare definitivă a funcționarilor de stat:

„Tulburarea liniștei, serenității și ordinii locului de muncă în scopuri ideologice și politice; participarea la boycotage, ocupări, împiedicare, încetiniri ale muncii și la greve sau absența în masă în asemenea scopuri; provocarea sau sprijinirea unor asemenea acțiuni sau contribuția la asemenea acțiuni."

ÎN DREPT

I.

PRIVIND PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI

19.

Reclamanta susține că neplicarea documentelor din dosar care au constituit baza deciziei Tribunalului Administrativ Militar Superior a rupt echilibrul între părți. Potrivit sa, principiul egalității armelor a fost încălcat. Vede în aceasta o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției, ale cărui pasaje relevante se citesc după cum urmează:

„Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie judecată în mod echitabil (...) și în termen rezonabil, de o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va hotărî (...) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale de caracter civil. (...)"

20.

Guvernul nu se pronunță.

1.

Principii relevante

21.

Orice proces civil și penal, inclusiv aspectele sale procedurale, trebuie să aibă caracter contradictriu și să garanteze egalitatea armelor între părți: acesta este unul din aspectele fundamentale ale dreptului la un proces echitabil.

Dreptul la un proces contradictriu implică, pentru părți, posibilitatea de a lua cunoștință de observațiile sau elementele de dovadă prezentate de cealaltă parte și de a putea discuta despre acestea (a se vedea, printre altele, cu privire la procedura civilă: Vermeulen c. Belgia, hotărâre din 20 februarie 1996, Recueil of Judgments and Decisions 1996-I, p. 234, § 33, Lobo Machado c. Portugalia, hotărâre din 20 februarie 1996, Recueil 1996-I, p. 206, § 31, Nideröst-Huber c. Elveția, hotărâre din 18 februarie 1997, Recueil 1997-I, p. 107-108, § 23, Kress c. Franța [Marea Cameră], nr. 39594/98, § 74, CEDO 2001-VI, Yvon c. Franța, nr. 44962/98, § 38, CEDO 2003-V, și Prikyan și Angelova c. Bulgaria, nr. 44624/98, § 40, 16 februarie 2006; cu privire la procedura penală: Brandstetter c. Austria, hotărâre din 28 august 1991, seria A nr. 211, pp. 27-28, §§ 66-67, Fitt c. Regatul Unit [Marea Cameră], nr. 29777/96, § 46, CEDO 2000-II, și Jasper c. Regatul Unit [Marea Cameră], nr. 27052/95, § 53, 16 februarie 2000).

Acest principiu se aplică observațiilor și documentelor prezentate de părți, dar și unui magistrat independent, cum ar fi procurorul Guvernului (Kress, precitat, și APBP c. Franța, nr. 38436/97, 21 martie 2002), de o administrație (Krčmář și alții c. Republica Cehă, nr. 35376/97, § 44, 3 martie 2000) sau de instanța care a pronunțat hotărârea contestată (Nideröst-Huber, precitat).

22.

Este, de asemenea, important de subliniat că art. 6 § 1 al Convenției vizând în principal să preserveze interesele părților și pe cele ale unei bune administrări a justiției (a se vedea, mutatis mutandis, Acquaviva c. Franța, hotărâre din 21 noiembrie 1995, seria A nr. 333-A, p. 17, § 66), acestea trebuie să aibă posibilitatea de a indica dacă consideră că un document cere comentarii din partea lor. Aceasta este deosebit de importantă pentru încrederea justiciabililor în funcționarea justiției: aceasta se bazează, printre altele, pe asigurarea că au putut se exprime cu privire la fiecare element din dosar (a se vedea Nideröst-Huber, precitat, §§ 27 și 29, și F.R. c. Elveția, nr. 37292/97, §§ 37 și 39, 28 iunie 2001).

23.

De altfel, judecătorul însuși trebuie să respecte principiul contradictoriei, în special atunci când respinge o recurență sau soluționează un litigiu pe baza unui motiv reținut din oficiu (Skondrianos c. Grecia, nr. 63000/00, 74291/01 și 74292/01, §§ 29-30, 18 decembrie 2003, și Clinique des Acacias și alții c. Franța, nr. 65399/01, 65406/01, 65405/01 și 65407/01, § 38, 13 octombrie 2005).

2.

Aplicarea acestor principii

24.

În speța de față, ca urmare a unei anchete disciplinare, reclamanta a fost revocată din funcția sa de asistentă medicală civilă care lucra într-un spital militar. Cererea de anulare introdusă de interesată a fost respinsă de Tribunalul Administrativ Militar Superior.

25.

Într-adevăr, pe 20 august 1999, la depunerea memoriilor sale de răspuns, Ministerul Apărării a transmis dosarul anchetei administrative Tribunalului Superior într-un plic separat, în conformitate cu art. 52 al legii nr. 1602. Din hotărârea acestuia din urmă rezultă că cererea reclamantei a fost respinsă pe baza informațiilor și documentelor prezentate de Ministerul Apărării într-un plic purtând menționul „secret" și ale depozițiilor obținute în cadrul anchetei administrative (§15 de mai sus).

26.

Reclamanta a contestat zadarnic neplicarea dosarului de anchetă, subliniind în special că acuzațiile disciplinare aduse împotriva ei erau suficient de grave (paragrafele 10 și 13 de mai sus).

27.

Curtea reamintește că a spus că, în cadrul unei proceduri penale, dreptul de acces la dovezile relevante nu este absolut. Într-o procedură penală dată, pot exista interese concurente – cum ar fi securitatea națională sau necesitatea de a proteja martori care riscă represalii sau de a păstra secrete metodele de anchetă – care trebuie să fie puse în balanță cu drepturile persoanei acuzate. În anumite cazuri, poate fi necesar de a nu divulga anumite dovezi apărării, pentru a prezerva drepturile fundamentale ale altei persoane sau pentru a salvgarda un interes public important. Cu toate acestea, doar măsurile care restrâng drepturile apărării care sunt absolut necesare sunt legitime conform articolului 6 § 1 (Van Mechelen și alții c. Țările de Jos, hotărâre din 23 aprilie 1997, Recueil 1997-III, p. 712, § 58). De altfel, dacă se dorește a garanta un proces echitabil persoanei acuzate, toate dificultățile cauzate apărării printr-o limitare a drepturilor sale trebuie să fie suficient compensate de procedura urmată în fața autorităților judiciare (Doorson c. Țările de Jos, hotărâre din 26 martie 1996, Recueil 1996-II, p. 471, § 72, Van Mechelen și alții, precitat, § 54, Fitt, precitat, § 45 și Jasper, precitat, § 53). Potrivit Curții, asemenea principii trebuie să se aplice în speța de față, ținând seama în special de miza cauzei – revocare fundată pe acuzații disciplinare grele – pentru reclamantă (a se vedea, mutatis mutandis, Fitt, precitat, §§ 47-49).

28.

Trebuie notat că Guvernul nu a prezentat nici un argument care ar putea justifica neplicarea dosarului de anchetă în cursul procedurii administrative referitoare la revocarea reclamantei. De altfel, dosarul nu conține nici un element care ar putea justifica o asemenea practică prin cerințe legate de securitatea națională sau necesitatea de a proteja martori care riscă represalii sau de a păstra secrete metodele de anchetă. Pe de altă parte, pare că această practică nu era însoțită de garanții apte să protejeze interesele reclamantei pentru a satisface cerințele contradicției și egalității armelor (a se vedea, mutatis mutandis, Fitt, precitat, § 46 și Jasper, precitat, § 53). Într-adevăr, decizia litigioasă a fost luată pe baza exclusivă a dosarului de anchetă, care fusese clasificat „secret" (§15 de mai sus).

29.

Este incontestabil că documentele și informațiile transmise de Ministerul Apărării aveau o importanță capitală asupra rezultatului litigiului. Dar, ținând seama de ceea ce era miza pentru interesată în procedură și de natura documentelor și informațiilor din dosarul de anchetă, imposibilitatea pentru reclamantă de a răspunde acestora înainte de a pronunța Tribunalul Superior hotărârea sa a încălcat dreptul ei la un proces echitabil (J.J. c. Țările de Jos, hotărâre din 27 martie 1998, Recueil 1998-II, § 43).

30.

În consecință, respectarea caracterului contradictoriei și garantarea egalității armelor între părți, una din aspectele fundamentale ale dreptului la un proces echitabil conform articolului 6 § 1 al Convenției, cereau ca reclamanta să aibă posibilitatea de a prezenta comentarii asupra informațiilor prezentate de Ministerul Apărării. Or, această posibilitate nu i-a fost acordată din cauza refuzului de a divulga dosarul, în conformitate cu art. 52 al legii nr. 1602.

31.

Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției.

II.

PRIVIND PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 10 AL CONVENȚIEI

32.

Reclamanta se plânge că revocarea sa constituie o încălcare a articolului 10 al Convenției, în măsura în care aceasta se baza pe convingerile sale personale și politice, precum și pe participarea sa la anumite activități legale.

33.

Guvernul expune că prin alegerea unei instituții militare, reclamanta a acceptat de la început de a se supune regulilor care guvernează o asemenea structură. Bazându-se pe jurisprudența Curții în materie, susține că din cauza statutului ei de funcționar public, interesata este legată de stat printr-o legătură specială de încredere și loialitate. Ar fi rupt această legătură prin desfășurarea activităților în cauză, în instituție și în afara acesteia. Guvernul subliniază condițiile particulare ale cauzei și accentuează că autoritățile trebuiau să fie vigilente cu privire la activitățile reclamantei, care era în relație strânsă cu membrii ierarhiei militare superioare și avea acces la dosarele lor medicale confidențiale. De altfel, în contrast cu reclamantul din cauza Grigoriades c. Grecia (hotărâre din 25 noiembrie 1997, Recueil 1997-VII), reclamanta nu a suferit o sancțiune penală.

34.

Reclamanta pretinde că a fost pedepsită pentru presupusele sale convingeri și participare la anumite activități culturale și sociale legale. Ea expune că faptele reprochate, cum ar fi participarea sau sprijinirea la activități ale organizațiilor ilegale, cum ar fi PKK, sau simpatia pentru această organizație, constituie un crime grav conform codului penal, în timp ce nici o urmărire penală nu a fost inițiată împotriva ei. Ea subliniază că a lucrat în spitalul militar timp de aproape zece ani respectând regulile deontologice și că nu a avut nici un comportament susceptibil de a „perturba încrederea superiorilor" și „incompatibil cu datoriile de loialitate". Potrivit ei, dosarul de anchetă administrativă care nu i-a fost comunicat în cursul procedurii interne și pe care Tribunalul Superior și-a bazat decizia nu conține decât acuzații infundate.

35.

Curtea estimează că principala întrebare juridică pusă de prezenta cerere constă în determinarea dacă cererea de anulare a deciziei de revocare a fost respinsă la finalizarea unui proces echitabil conform articolului 6 al Convenției. Având în vedere constatarea de încălcare a acestei dispoziții la care a ajuns mai sus (§32 de mai sus), Curtea estimează că nu este necesar să examineze separat acest grief (a se vedea, mutatis mutandis, Sadak și alții c. Turcia, nr. 29900/96, 29901/96, 29902/96 și 29903/96, § 73, CEDO 2001-VIII).

III.

PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI

36.

Conform articolului 41 al Convenției, „Dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Părții Contractante Superioare nu permite ștergerea decât imperfect a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă."

A.

Daune morale

37.

Reclamanta susține că a suferit un prejudiciu material pe care îl evaluează la 25.000 euro (EUR). Din 14 aprilie 1999, este fără ocupație, prin urmare privată de salariu, de toate drepturile sociale și de protecția socială. De asemenea, a pierdut drepturile sale decurgând din fondul de siguranță și solidaritate complementară, din faptul că a încheiat de a cotiza șase luni înainte de pragul de zece ani, necesar pentru a avea dreptul la o pensie de pensionare. Ea cere în plus repararea unui prejudiciu moral pe care îl evaluează de asemenea la 30.000 EUR.

38.

Guvernul se opune acestor cereri.

39.

Curtea constată că unica bază de reținut pentru acordarea unei satisfacții echitabile rezidă în speța de față în faptul că reclamanta nu a putut să se bucure de garanțiile articolului 6 § 1. Nu poate să speculeze cu siguranță asupra a ceea ce ar fi fost rezultatul procesului în caz contrar. Pe de altă parte, consideră că reclamanta a suferit o anumită prejudiciu moral, căruia constatarea de încălcare din prezenta hotărâre nu este suficientă să-i remedieze. Statuând în echitate conform articolului 41, Curtea aloca 6.500 EUR reclamantei la acest titlu.

B.

Cheltuieli și costuri

40.

Pentru cheltuielile de reprezentare, reclamanta cere în total 7.600 EUR.

41.

Guvernul se opune acestei cereri.

42.

Statuând pe baza elementelor din posesia sa, Curtea aloca interesatei 4.000 EUR, toate cheltuielile incluse.

C.

Dobânzi moratorii

43.

Curtea considera potrivit să bazeze rata dobânzilor moratoare pe rata dobânzii de credit marginal al Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte de procent.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE,

1.

Declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției;

2.

Declară că nu este necesar să examineze grievul privind art. 10 al Convenției;

3.

Declară

a)

că Statul pârât trebuie să verse reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă conform articolului 44 § 2 al Convenției, următoarele sume, convertite în noi lire turce la cursul aplicabil la data plății:

i.

6.500 EUR (șase mii cinci sute de euro) pentru prejudiciu moral;

ii.

4.000 EUR (patru mii de euro) pentru cheltuieli și costuri;

iii.

plus orice sumă care poate fi datorată la titlu de impozit;

b)

că de la expirarea acestui termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu rata dobânzii de credit marginal al Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte de procent;

4.

Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru restul.

Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 31 octombrie 2006 conform articolului 77 §§ 2 și 3 din Regulament.

T.L. Early

Nicolas Bratza

Grefier

Președinte

1.

O asociație legală care desfășoară activități în esență culturale și sociale pentru a prezenta și salvgarda cultura Alevi-Bektași (ramură tolerantă a islamului).

2.

Casele „culturale" ale alevilors.

3.

Oraș în Turcia. Pe 2 iulie 1993, un incendiu criminal s-a produs în cursul festivităților Pir Sultan Abdal, lider spiritual al alevilors în secolul al XVI-lea, și a provocat decesul a treizeci și șapte de persoane, inclusiv intelektuali și muzicieni care au participat la festivități.

4.

HADEP: partidul democrației poporului (un partid politic legal).

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE

GÜNER ÇORUM c. TURQUIE

(Requête n

o

59739/00)

ARRÊT

STRASBOURG

31 octobre 2006

DÉFINITIF

31/01/2007

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l'affaire Güner Çorum c. Turquie,

La Cour européenne des Droits de l'Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de

:

Sir

Nicolas

Bratza,

président,

MM.

J. Casadevall,

R. Türmen,

M. Pellonpää,

K. Traja,

M

me

L. Mijović,

M.

J. Šikuta,

juges,

et de M. T.L.

Early,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 3 novembre 2005 et 10

octobre 2006,

Rend l'arrêt que voici, adopté à cette dernière date

:

PROCÉDURE

1.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n

o

59739/00) dirigée contre la République de Turquie et dont une ressortissante de cet État, M

me

Gülay Güner Çorum («

la requérante

»), a saisi la Cour le 19 juin 2000 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

La requérante est représentée par M

e

B. Çiçekli, avocat à Ankara. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») n'a pas désigné d'agent aux fins de la procédure devant la Cour.

3.

La requérante alléguait en particulier la violation des articles 6 et

10 de la Convention.

4.

La requête a été attribuée à la quatrième section de la Cour (article

52 §

1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d'examiner l'affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l'article

26 § 1 du règlement.

5.

Par une décision du 3 novembre 2005 la chambre a déclaré la requête partiellement recevable.

6.

La requérante a déposé des observations écrites complémentaires (article

59 § 1 du règlement). Le Gouvernement a fait parvenir une copie du dossier de l'enquête menée au sujet de la requérante.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

7.

La requérante est née en 1970 et réside à Ankara.

8.

En 1990, la requérante entama une carrière d'infirmière à l'Académie militaire de médecine de Gülhane (

Gülhane Askeri Tıp Akademisi

) avec le statut de fonctionnaire travaillant pour l'armée.

9.

Le 4 avril 1999, le Haut conseil de discipline du ministère de la Défense nationale décida de révoquer la requérante pour avoir troublé l'ordre de son établissement en menant des activités idéologiques et politiques en tant que sympathisante d'une organisation illégale. La partie pertinente de la décision se lit comme suit

:

«

Il ressort du contenu du dossier, des dépositions des témoins et des déclarations de Gülay Güner que (...) celle-ci a troublé l'ordre en menant les activités suivantes

: elle est l'un des deux leaders, avec Șenay Aksoy (Eroğlu), d'un groupe de sympathisants d'extrême-gauche formé par (...), elle donne aux jeunes infirmières du service des publications politiques à des fins de propagande, elle est membre de l'association

Hacı Bektașı Veli

[1]

, amène certaines de ses collègues dans les locaux de cette dernière pour faire de la propagande idéologique, en se servant des activités sociales de l'association comme paravent, elle défend des activités des mouvements d'extrême-gauche menées lors [de la fête] du 1

er

mai, elle critique l'État en disant qu'elle est alevi, en utilisant des sujets tels que les

Cem Evi

[2]

et les événements de Sıvas

[3]

, elle fait la propagande des idées et opinions exprimées dans le quotidien

Evrensel

, extrême-gauchiste et pro-PKK, elle fait la propagande du HADEP

[4]

et fait des suggestions et recommandations afin de les encourager à voter pour ce parti et à participer aux manifestations organisées sous prétexte de droits de l'homme, elle lit des livres intitulés «

le communisme

» et «

le problème kurde

», dans ces livres, sous prétexte de droits de l'homme, l'armée turque est critiquée et l'organisation terroriste PKK y est défendue, l'intéressée a participé pendant trois ans à des manifestations organisées à l'occasion des événements de Sıvas, elle a formé un groupe avec des collègues défendant des idées similaires (...)

»

10.

Le 5 juillet 1999, la requérante saisit la Haute Cour administrative militaire («

la Haute Cour

») d'un recours en annulation de cette décision et d'une demande de mise en place de mesures provisoires visant la suspension de la révocation. Invoquant l'article 6 de la Convention, elle demanda d'abord le désistement de la cour au profit d'un tribunal civil, faisant valoir son statut non militaire et contestant l'indépendance et l'impartialité de cette cour. Puis, elle contesta les charges pesant contre elle, affirma qu'elle n'était pas membre de l'association

Hacı Bektaș-ı Veli

(elle avait soumis une attestation) et nia avoir mené des activités illégales en faveur d'une organisation illégale. Elle soutint que les charges n'étaient étayées par aucune preuve concrète. Enfin, elle se prévalut de la protection des libertés garanties par les articles 9, 10, 11 et 14 de la Convention.

11.

Le 22 juillet 1999, la Haute Cour rejeta la demande de la requérante concernant la mise en place des mesures provisoires visant la suspension de la révocation.

12.

Dans ses mémoires en réponse déposés le 20 août 1999, le ministère de la Défense soutint que la révocation de l'intéressée était fondée sur une enquête minutieuse et que les documents y afférents avaient été soumis à la cour.

13.

Le 23 septembre 1999, la requérante déposa son mémoire en réplique. Elle demanda que les documents sur lesquels sa révocation était fondée concernant l'enquête administrative menée à son sujet ainsi que son dossier de notation lui fussent communiqués pour examen.

14.

Le 1

er

février 2000, la Haute Cour rejeta la demande de la requérante concernant l'incompétence de cette cour.

15.

Le 4 avril 2000, la Haute Cour débouta la requérante de sa demande d'annulation de la décision de révocation. Dans son arrêt, elle considéra qu'il ressortait des informations et des documents, soumis par une enveloppe tamponnée «

secret

», que l'intéressée avait mené des activités politiques et idéologiques dans l'exercice de ses fonctions et qu'elle faisait partie d'un groupement d'extrême-gauche. Dès lors, la décision de révocation était conforme à la loi.

16.

Le 14 février 2006, le Gouvernement a fait parvenir à la Cour le dossier de l'enquête menée au sujet de la requérante. Le dossier contient des documents, tels «

l'avis du commandant

», «

le rapport des faits

» et six «

procès-verbaux des dépositions

». Selon «

le rapport des faits

», il a été décidé de mener une enquête à la suite de l'arrestation d'une infirmière [dont le nom est effacé] travaillant dans le même service que la requérante, pendant l'opération menée contre le PKK à Alanya (Antalya). En particulier, six infirmières [dont les noms sont effacés] entendues dans le cadre de l'enquête déclarèrent

: la requérante est alevi, gauchiste et athée

; elle propage cette idéologie parmi les jeunes infirmières

; elle vote pour le HADEP

; elle lit les quotidiens

Cumhuriyet

et

Evrensel

; elle critique l'État en disant qu'elle est alevi et en utilisant les sujets tels les événements de Sivas

; elle mène des activités idéologiques sous prétexte des droits de l'homme

; elle lit des livres qui critiquent l'attitude des forces de l'ordre dans la région du Sud-Est et qui font la propagande du PKK sous prétexte de la défense des droits de l'homme

; ses convictions religieuses sont faibles

; elle traite le prophète d'obsédé sexuel en raison de sa polygamie

; elle fait l'éloge de la fête du 1

er

mai

; elle va au concert d'un groupe qui est gauchiste. La requérante nia les faits reprochés. Elle admit être alevi et avoir été membre de l'association

Hacı Bektaș-ı Veli

pour quelques mois et avoir participé à ses

activités sociales. Elle précisa avoir lu les journaux

Cumhuriyet

et

Evrensel

par curiosité et avoir participé à trois reprises à la manifestation de commémoration des événements de Sivas. Elle déclara ne pas approuver les actes du PKK ni ceux de l'État dans le Sud-Est, du fait qu'elle était contre la violence, ceci selon «

le procès-verbal de la déposition

» de l'intéressée. Il est également indiqué dans un document que le dossier personnel de la requérante ne faisait état d'aucune peine.

II.

LE DROIT INTERNE PERTINENT

17.

L'article 52 de la loi n

o

1602 relative à la Haute Cour administrative militaire dispose que cette juridiction peut demander que les documents concernant l'affaire pendante devant elle lui soient transmis. Les alinéas

3 et

4 de l'article sont rédigés comme suit

:

«

Toutefois, le premier ministre, le chef de l'état-major ou le ministre concerné peut refuser de transmettre les informations et documents demandés si ceux-ci concernent la sécurité et les intérêts supérieurs de la République de Turquie ou concernent la sécurité et les intérêts supérieurs de la République de Turquie et les États étrangers, à condition de faire connaître les motifs.

Cependant, aucun document demandé par la chambre ou le conseil concernés ou les procureurs, ou aucun document envoyé par l'administration et la réponse fournie par le juge pour lequel la récusation est demandée ne peut faire l'objet d'un examen par les parties ou leur avocat.

»

18.

L'article 125/E a) de la loi n

o

657 sur les fonctionnaires d'État et l'article

13/5 a) du règlement du 4 avril 1983 sur les conseils et supérieurs disciplinaires concernant les fonctionnaires travaillant dans les forces armées turques (

Türk Silahlı Kuvvetlerinde Görevli Devlet Memurları Disiplin Kurulları ve Disiplin Amirleri Yönetmeliği

) énumèrent, entre autres, comme cause de la révocation définitive des fonctionnaires d'État

:

«

Troubler la tranquillité (

huzur

), la sérénité (

sükûn

) et l'ordre du lieu de travail à des fins idéologiques et politiques

; participer aux boycotts, occupations, empêchements (

engelleme

), ralentissements du travail et aux grèves ou s'absenter en masse à de telles fins

; provoquer ou aider de telles actions ou contribuer à de telles actions.

»

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

19.

La requérante soutient que le défaut de communication des pièces du dossier qui ont constitué le fondement de la décision de la Haute Cour administrative militaire a rompu l'équilibre entre les parties. Selon elle, le principe de l'égalité des armes a été enfreint. Elle y voit une violation de l'article

6 § 1 de la Convention, dont les passages pertinents se lisent comme suit

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) et dans un délai raisonnable, par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil. (...)

»

20.

Le Gouvernement ne se prononce pas.

1.

Principes pertinents

21.

Tout procès civil et pénal, y compris ses aspects procéduraux, doit revêtir un caractère contradictoire et garantir l'égalité des armes entre les parties

: c'est là un des aspects fondamentaux du droit à un procès équitable.

Le droit à un procès contradictoire implique, pour les parties, la faculté de prendre connaissance des observations ou éléments de preuve produits par l'autre partie et de pouvoir en discuter (voir, parmi d'autres, en ce concerne la procédure civile

:

Vermeulen c. Belgique

, arrêt du 20

février 1996,

Recueil des arrêts et décisions

1996

‑

I, p. 234, § 33,

Lobo Machado c.

Portugal

, arrêt du 20 février 1996,

Recueil

1996

‑

I, p. 206, § 31,

Nideröst-Huber c. Suisse

, arrêt du 18 février 1997,

Recueil

1997

‑

I, p. 107

‑

108, §

23,

Kress c. France

[GC], n

o

39594/98, § 74, CEDH 2001

‑

VI,

Yvon c.

France

,

n

o

44962/98, § 38, CEDH 2003

‑

V, et

Prikyan et Angelova c.

Bulgarie

, n

o

44624/98, § 40, 16 février 2006

; en ce qui concerne la procédure pénale

:

Brandstetter c. Autriche

, arrêt du 28 août 1991, série A n

o

211, pp.

27

‑

28, §§

66

‑

67,

Fitt c. Royaume-Uni

[GC], n

o

29777/96, § 46, CEDH 2000

‑

II, et

Jasper c. Royaume-Uni

[GC], n

o

27052/95, § 53, 16 février 2000).

Ce principe vaut pour les observations et pièces présentées par les parties, mais aussi par un magistrat indépendant tel que le commissaire du Gouvernement (

Kress

, précité, et

APBP c. France

, n

o

38436/97, 21

mars 2002), par une administration (

Krčmář et autres c. République tchèque

, n

o

35376/97, § 44, 3 mars 2000) ou par la juridiction auteur du jugement entrepris (

Nideröst-Huber

, précité).

22.

Il importe également de souligner que l'article 6 § 1 de la Convention visant avant tout à préserver les intérêts des parties et ceux d'une bonne administration de la justice (voir,

mutatis mutandis

,

Acquaviva c.

France

, arrêt du 21 novembre 1995, série A n

o

333-A, p. 17, § 66), celles-ci doivent avoir la possibilité d'indiquer si elles estiment qu'un document appelle des commentaires de leur part. Il y va notamment de la confiance des justiciables dans le fonctionnement de la justice

: elle se fonde, entre autres, sur l'assurance d'avoir pu s'exprimer sur toute pièce au dossier (voir

Nideröst-Huber

, précité, §§ 27 et 29, et

F.R. c. Suisse

, n

o

37292/97, §§

37 et

39, 28 juin 2001).

23.

Par ailleurs, le juge doit lui-même respecter le principe du contradictoire, notamment lorsqu'il rejette un pourvoi ou tranche un litige sur la base d'un motif retenu d'office (

Skondrianos c. Grèce

, n

os

63000/00, 74291/01 et 74292/01, §§ 29

‑

30, 18 décembre 2003, et

Clinique des Acacias et autres c. France

, n

os

65399/01, 65406/01, 65405/01 et

65407/01, §

38, 13 octobre 2005).

2.

Application de ces principes

24.

En l'espèce, à la suite d'une enquête disciplinaire, la requérante a été révoquée de ses fonctions d'infirmière civile travaillant dans un hôpital militaire. Le recours en annulation introduit par l'intéressée a été rejeté par la Haute Cour administrative militaire.

25.

En effet, le 20 août 1999, lors du dépôt de ses mémoires en réponse, le ministère de la Défense a transmis le dossier de l'enquête administrative à la Haute Cour sous pli séparé, conformément à l'article 52 de la loi n

o

secret

» et des dépositions obtenues dans le cadre de l'enquête administrative (paragraphe

15 ci-dessus).

26.

La requérante a vainement contesté la non-divulgation du dossier d'enquête, soulignant notamment que les charges disciplinaires portées contre elles étaient suffisamment graves (paragraphes 10 et 13 ci-dessus).

27.

La Cour rappelle avoir dit que, dans le cadre d'une procédure pénale, le droit à une divulgation des preuves pertinentes n'est pas absolu. Dans une procédure pénale donnée, il peut y avoir des intérêts concurrents – tels que la sécurité nationale ou la nécessité de protéger des témoins risquant des représailles ou de garder secrètes des méthodes d'enquête – qui doivent être mis en balance avec les droits de l'accusé. Dans certains cas, il peut être nécessaire de ne pas divulguer certaines preuves à la défense, de façon à préserver les droits fondamentaux d'un autre individu ou à sauvegarder un intérêt public important. Toutefois, seules sont légitimes au regard de l'article 6 § 1 les mesures restreignant les droits de la défense qui sont absolument nécessaires (

Van Mechelen et autres c. Pays-Bas

, arrêt du 23 avril 1997,

Recueil

1997-III, p. 712, § 58). De surcroît, si l'on veut garantir un procès équitable à l'accusé, toutes difficultés causées à la défense par une limitation de ses droits doivent être suffisamment compensées par la procédure suivie devant les autorités judiciaires (

Doorson c. Pays-Bas

, arrêt du 26 mars 1996,

Recueil

1996-II, p. 471, § 72,

Van Mechelen et autres

, précité,§ 54,

Fitt

, précité, § 45 et

Jasper

, précité, § 53). Aux yeux de la Cour, de tels principes doivent s'appliquer au cas d'espèce, au vu notamment de l'enjeu de l'affaire – révocation fondée sur des charges disciplinaires lourdes – pour la requérante (voir,

mutatis mutandis

,

Fitt

, précité, §§ 47-49).

28.

Il est à noter que le Gouvernement n'a présenté aucun argument pouvant justifier la non-divulgation du dossier d'enquête lors de la procédure administrative concernant la révocation de la requérante. Au demeurant, ce dossier ne contient aucun élément pouvant justifier une telle pratique par des exigences liées à la sécurité nationale ou à la nécessité de protéger des témoins risquant des représailles ou de garder secrètes des méthodes d'enquête. De l'autre côté, il semble que cette pratique n'était pas assortie de garanties aptes à protéger les intérêts de la requérante pour satisfaire aux exigences du contradictoire et de l'égalité des armes (voir,

mutatis

mutandis

,

Fitt

, précité, § 46 et

Jasper

, précité, § 53). En effet, la décision litigieuse a été prise sur la seule base du dossier d'enquête, qui avait été classé «

secret

» (paragraphe 15 ci-dessus).

29.

Il est hors de doute que les documents et informations transmis par le ministère de la Défense avaient une importance capitale sur l'issue du litige. Mais, compte tenu de ce qu'était l'enjeu pour l'intéressée dans la procédure et de la nature des documents et informations du dossier d'enquête, l'impossibilité pour la requérante de répondre à ceux-ci avant que la Haute Cour ne rendît sa décision a méconnu son droit à un procès équitable (

J.J. c.

Pays-Bas

, arrêt du 27 mars 1998,

Recueil

1998

‑

II, § 43).

30.

Par conséquent, le respect du caractère contradictoire et la garantie de l'égalité des armes entre les parties, l'un des aspects fondamentaux du droit à un procès équitable au regard de l'article 6 § 1 de la Convention, exigeaient que la requérante eut la faculté de soumettre ses commentaires sur les informations présentées par le ministère de la Défense. Or, cette possibilité ne lui a pas été donnée en raison du refus de divulguer le dossier, conformément à l'article 52 de la loi n

o

1602.

31.

La Cour conclut qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 10 DE LA CONVENTION

32.

La requérante se plaint que sa révocation constitue une violation de l'article

10 de la Convention, dans la mesure où celle-ci était fondée sur ses convictions personnelles et politiques, ainsi que sur sa participation à certaines activités légales.

33.

Le Gouvernement expose qu'en choisissant un établissement militaire, la requérante a accepté dès le début de se soumettre aux règles régissant une telle structure. Se fondant sur la jurisprudence de la Cour en la matière, il soutient qu'en raison de son statut de fonctionnaire, l'intéressée est liée à l'État par un lien spécial de confiance et de loyauté. Elle aurait rompu ce lien en menant les activités en question, au sein et en dehors de l'établissement. Le Gouvernement met l'accent sur les conditions particulières du cas d'espèce et souligne que les autorités devaient être vigilantes concernant les activités de la requérante, laquelle était en étroite relation avec les membres de la plus haute hiérarchie militaire et avait accès à leurs dossiers médicaux confidentiels. Par ailleurs, à la différence du requérant dans l'affaire

Grigoriades c. Grèce

(arrêt du 25 novembre 1997,

Recueil

1997

‑

VII), la requérante n'a pas subi de sanction pénale.

34.

La requérante prétend qu'elle a été punie pour ses prétendues convictions et participations à certaines activités culturelles et sociales légales. Elle expose que les faits reprochés, tels que participation ou aide aux activités d'organisations illégales, comme le PKK, ou sympathie envers cette organisation, constituent un crime grave selon le code pénal, alors qu'aucune poursuite n'a été engagée à son encontre. Elle souligne qu'elle a travaillé dans cet hôpital militaire pendant près de dix ans en respectant les règles déontologiques et qu'elle n'a eu aucun comportement susceptible de «

perturber la confiance des supérieurs

» et «

incompatible avec le devoir de loyauté

». Selon elle, le dossier d'enquête administrative qui ne lui a pas été communiqué pendant la procédure en droit interne et sur lequel la Haute Cour a fondé sa décision ne contient que des accusations infondées.

35.

La Cour estime que la question juridique principale posée par la présente requête consiste à savoir si la demande d'annulation de la décision de révocation a été refusée à l'issue d'un procès équitable au sens de l'article

6 de la Convention. Eu égard au constat de violation de cette disposition auquel elle est parvenue plus haut (paragraphe 32 ci-dessus), la Cour estime qu'il n'y a pas lieu d'examiner ce grief séparément (voir,

mutatis mutandis

,

Sadak et autres c. Turquie

, n

os

29900/96, 29901/96, 29902/96 et 29903/96, § 73, CEDH 2001

‑

VIII).

III.

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

36.

Aux termes de l

'

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

37.

La requérante allègue avoir subi un préjudice matériel qu'elle évalue à 25

000

euros (EUR). Depuis le 14 avril 1999, elle est sans emploi, par conséquent privée de son salaire, de tous les droits sociaux et de la protection sociale. Elle a également perdu ses droits découlant de la caisse de sécurité et de solidarité complémentaire, du fait qu'elle a cessé de cotiser six mois avant le seuil de dix ans, nécessaire pour avoir droit à une pension de retraite. Elle réclame en outre la réparation d'un dommage moral qu'elle évalue également à 30

000 EUR.

38.

Le Gouvernement s'oppose à ces demandes.

39.

La Cour relève que la seule base à retenir pour l'octroi d'une satisfaction équitable réside en l'espèce dans le fait que la requérante n'a pu jouir des garanties de l'article 6 § 1. Elle ne saurait certes spéculer sur ce qu'eût été l'issue du procès dans le cas contraire En revanche, elle considère que la requérante a subi un certain préjudice moral, auquel le constat de violation figurant dans le présent arrêt ne suffit pas à remédier. Statuant en équité comme le veut l'article 41, la Cour alloue 6

500

EUR à la requérante à ce titre.

B.

Frais et dépens

40.

Au titre des frais et dépens afférents à sa représentation, la requérante réclame au total 7

600 EUR.

41.

Le Gouvernement s'oppose à cette demande.

42.

Statuant sur la base des éléments en sa possession, la Cour alloue à l'intéressée 4

000 EUR, tous frais confondus.

C.

Intérêts moratoires

43.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À l'UNANIMITÉ,

1.

Dit

qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention

;

2.

Dit

qu'il ne s'impose pas d'examiner le grief tiré de l'article 10 de la Convention

;

3.

Dit

a)

que l'État défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article

44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement

:

i.

6

500 EUR (six mille cinq cents euros) pour dommage moral

;

ii.

4

000 EUR (quatre mille euros) pour frais et dépens

;

iii.

plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt

;

b)

qu'à compter de l'expiration de ce délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 31 octobre 2006 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

T.L.

Early

Nicolas

Bratza

Greffier

Président

1.

Une association légale qui mène des activités essentiellement culturelles et sociales pour présenter et sauvegarder la culture Alevi-Bektași (branche tolérante de l’islam).

2.

Les maisons «

culturelles

» des alevis.

3.

Ville en Turquie. Le 2 juillet 1993, un incendie criminel se produisit lors des festivités de Pir Sultan Abdal, chef spirituel des alevis au XVI

e

siècle, et provoqua le décès de trente-sept personnes, dont des intellectuels et des musiciens ayant participé aux festivités.

4.

HADEP

: parti de la démocratie du peuple (un parti politique légal).