SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 59739/00 prezentate de Gülay GÜNER CAMER împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 3 noiembrie 2005 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Casadewall Türmen Pellonpäää Mauste Traja, Mijović, judecători și domnul O Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 19 iunie 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, domnul Gülay Güner Caorum, este un resortisant turc, născut în 1970 și rezident în Ankara. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul Cleiçekli, avocat în Ankara. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1990, recurenta a început o carieră de asistentă medicală la academia militară de medicină din Gülhane (Gülhane Askeri T La 4 aprilie 1999, Înaltul Consiliu de Disciplină al Ministerului Apărării Naționale a decis să revoce reclamanta pentru că și-a schimbat ordinea de desfășurare prin desfășurarea de activități ideologice și politice ca susținătoare a unei organizații ilegale. Partea relevantă a deciziei se citește după cum urmează: Din conținutul dosarului, din depozițiile martorilor și din declarațiile lui Gülay Güner reiese că... aceasta din urmă și-a desfășurat activitățile următoare: : Aceasta este una dintre cele două lideri, împreună cu Șenay Aksoy (Eroiul) a unui grup de simpatizanți de mare-stânga format de (...), oferă tinerilor asistente medicale de la Serviciul de Publicații politice în scopuri de propagandă, ea este membră a asociației Hac , aduce unii dintre colegii săi la sediul acesteia din urmă pentru a face propagandă ideologică, folosind activitățile sociale ale asociației ca paravan, ea apără activitățile mișcărilor din stânga-de-mare desfășurate în timpul [sărbătorii] din 1 mai, critica la la . [3] , face propaganda ideilor și opiniilor exprimate în cotidianul Evrensel , extrem-gauchist și pro-PKK , face propaganda HADEP [4] și face sugestii și recomandări pentru a-i încuraja să voteze pentru acest partid și să participe la manifestările organizate sub pretextul drepturilor omului, citeste cărți intitulate "comunismul" și "kurde." În aceste cărți, sub pretextul dreptului omului, armata turcă este criticată, iar organizația teroristă PKK este apărată în cadrul acesteia, în trei ani ea a participat la manifestări organizate în cadrul evenimentelor de la Savas, a format un grup cu colegi care susțin idei similare (...) La 5 iulie 1999, recurenta sesizează Înalta Curte Administrativă Militară ( În primul rând, aceasta a adresat dezinformarea instanței în favoarea unui tribunal civil, susținând statutul său nemilitar și cerând independența și imparțialitatea acestei instanțe. Apoi, ea a ridicat acuzațiile împotriva ei, susținând că nu era membră a asociației Hac (Ea a prezentat un certificat) și a negat desfășurarea unor activități ilegale în favoarea unei organizații ilegale. Ea susține că acuzațiile nu au fost susținute de nicio dovadă concretă; în cele din urmă, aceasta s-a bazat pe protecția libertăților garantate prin articolele 9, 10, 11 și 14 din convenție. În memoriile sale ca răspuns depuse la 20 august 1999, Ministerul Apărării susținea că revocarea persoanei respective se baza pe o anchetă amănunțită și că documentele aferente au fost prezentate Curții. La 23 septembrie 1999, recurenta și-a prezentat memoriul în replică și a solicitat ca documentele pe care se baza revocarea sa să se refere la ancheta administrativă desfășurată cu privire la aceasta, precum și dosarul său de rating să îi fie comunicate spre examinare. La 4 aprilie 2000, Înalta Curte a exonerat reclamanta de cererea sa de anulare a deciziei de revocare. În hotărârea sa, aceasta a luat în considerare faptul că reiese din informații și documente, prezentate de un plic tamponat De aceea, decizia de revocare a fost în conformitate cu legea. Dreptul intern relevant la art. 52 din Legea nr. 1602 privind Înalta Curte Administrativă Militară prevede că această instanță poate solicita ca documentele referitoare la cauza pendinte să fie transmise acesteia. Cu toate acestea, în temeiul alineatului (3), prim-ministrul, șeful statului major sau ministrul în cauză pot refuza să transmită documentele solicitate atunci când acestea privesc securitatea și interesele Republicii Turcia și relațiile internaționale. 13/5 (a) din Regulamentul din 4 aprilie 1983 privind consiliile și superiorii disciplinari cu privire la funcționarii care lucrează în forțele armate turce (Türk Silahl ), serenitate (sükun) și ordinea locului de muncă în scopuri ideologice și politice; participarea la boicoturi, ocupații, împiedicari (embleme), încetinirea muncii și la greve sau retragerea în masă în astfel de scopuri; provocarea sau sprijinirea unor astfel de acțiuni sau contribuția la astfel de acțiuni GRIFS Invocând art. 6 din Convenție, reclamanta se plânge că cauza sa nu a fost judecată de un tribunal independent și imparțial și că, dintre cei cinci membri ai Înaltei Curți Administrative Militare, doi sunt ofițeri de carieră, iar ceilalți trei (judecători militari) ofițeri care au urmat o formare în drept. Toți sunt dependenți de armată și nu prezintă garanțiile necesare în ceea ce privește independența și imparțialitatea. De asemenea, reclamanta susține că lipsa comunicării documentelor și a dovezilor pe care se baza decizia de revocare a încălcat principiul egalității armelor. 9, 10 și 11 din convenție, întrucât aceasta se baza pe convingerile sale personale și politice, precum și pe participarea sa la anumite activități juridice; recurenta se plânge că este privată de o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale pentru a susține obiecțiunile prezentate mai sus. Potrivit acesteia, singura cale de atac posibilă este aceea de a-și prezenta cauza în fața Înaltei Curți Militare care nu este nici imparțială, nici independentă. În plus, hotărârile acestei instanțe sunt definitive și nu pot face obiectul unui recurs. În plus, invocând art. 14 din Convenție, reclamanta susține că a fost discriminată din cauza convingerilor sale personale și politice și susține, de asemenea, că faptul că a fost judecat de o instanță militară reglementată de o procedură juridică diferită de cea a instanțelor obișnuite constituie o discriminare în sensul acestei dispoziții. Griefs din articolele 6 și 13 din Convenție Recurenta se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de o instanță independentă și imparțială. Aceasta susține că Înalta Curte Administrativă Militară nu poate fi considerată o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție, deoarece, dintre cei cinci membri ai acesteia, doi sunt ofițeri de carieră și ceilalți trei (judecători militari) ofițeri care au urmat o formare în drept. Potrivit instanței, toți membrii instanței sunt dependenți de armată și nu prezintă garanțiile necesare în acest sens. De asemenea, aceasta subliniază că lipsa comunicării documentelor și a dovezilor pe care se baza decizia de revocare încalcă principiul egalității armelor. În plus, Comisia se plânge că este privată de o acțiune efectivă în fața unui tribunal național pentru a susține obiecțiile pe care le prezintă mai sus, și că: art. 13 din Convenție. Curtea consideră că faptele invocate se încadrează în special în domeniul de aplicare al articolului 6 din Convenție. Din acest motiv, aceasta va examina obiecțiile numai din perspectiva acestei dispoziții, ale căror pasaje relevante se citesc după cum urmează: Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege, care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. (...) Aplicabilitatea articolului 6 din Convenție Guvernul susține că art. 6 nu se aplică în cazul de față. Pe baza jurisprudenței Curții în această privință, a afirmat că reclamanta, în calitatea sa de funcționar într-o instituție militară, desfășurase o activitate de autoritate publică, fiind recrutată de forțele armate turce ca asistentă la spitalul militar din Gülhane, atașată la comanda Academiei Militare de Medicină din Gülhane. Prin urmare, ar avea un interes legitim de a solicita o legătură specială de încredere și loialitate. Prin urmare, cererea ar trebui să fie declarată inadmisibilă, deoarece nu este compatibilă cu dispozițiile Convenției. Recurenta respinge argumentele guvernului. Aceasta face referire la categoriile de activități și la locurile de muncă enumerate de Comisia Europeană în comunicarea sa din 18 martie 1988 și susține că serviciile operaționale de sănătate publică sunt excluse din domeniul autorității publice. Aceasta susține că Academia Militară de Medicină din Gülhane este un spital deschis, de asemenea, familiilor militarilor, precum și civililor. Administrația căreia îi aparține, și anume Ministerul Apărării, ar fi o administrație civilă, nemilitară. Ea adaugă că desfășoară o activitate care nu ar fi deloc diferită, din punctul de vedere al Calificarea și responsabilitatea, a celui efectuat în alte instituții publice sau private de sănătate. Prin urmare, aceasta nu ar acționa în funcția sa ca deținătorul autorității publice însărcinate cu protejarea intereselor generale ale maieului sau ale altor colectivități publice. Aceasta susține că, în speță, problema principală privește mijloacele sale de existenă. Curtea amintește jurisprudența sa potrivit căreia litigiile referitoare la personalul spitalicesc și, prin urmare, a fortiori unor asistente de la un spital public aparținând funcției publice se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1) (a se vedea Bedriye Ertaș Ayd.n și alții c. Turcia (dec.), n 43672/98, 15 martie 2005 și Pellegrin c. Franța [GC], n 28541/95, § 66, CEDO 1999-VIII). Acestea nu sunt posturi care intră sub incidența unei participări la exercitarea autorității publice, ale căror deținători dețin astfel o parcelă a suveranității la . Prin urmare, excepția impusă de guvern în ceea ce privește inaplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) nu poate fi reținută Independența și imparțialitatea Înaltei Curți Administrative Militare. Guvernul susține că independența și imparțialitatea membrilor Înaltei Curți Administrative Militare sunt garantate de dispozițiile Constituției și subliniază că art. 112 din Codul Penal Militar prevede obligația de a acționa independent pentru judecătorii militari și sancționează nerespectarea acestui principiu. În conformitate cu art. 12 din Legea nr. 357 privind magistrații militari, magistrații Înaltei Curți Administrative Militare nu fac obiectul unui rating din partea armatei. În plus, magistrații acestei jurisdicții beneficiază de garanția de inamovibilitate în măsura în care sunt numiți pentru un mandat de patru ani, în conformitate cu art. 16 din Legea nr. 357. Guvernul susține, de asemenea, că prezența membrilor care nu au primit o formare în drept în cadrul unui tribunal este compatibilă cu art. 6 alin. Recurenta contestă argumentele guvernului. Referindu-se la raționamentul Curții în hotărârea ncal c. Turcia (9 iunie 1998, Rec., 1998, Rec., 1998 IV), aceasta susține că membrii Înaltei Curți Administrative Militare nu prezintă garanțiile necesare în ceea ce privește independența și imparțialitatea. Yavuz și alții c. Turcia ((dec.), n 2970/96, 25 mai 2000) privind statutul membrilor Înaltei Curți Administrative Militare în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție și ia act de faptul că nu are niciun motiv să se retragă în cazul de față. Comisia constată, de asemenea, că prezenta cauză este diferită de cauza Șahiner c. Turcia 29279/95, CEDH 2001 IX), în măsura în care aceasta din urmă era legată de o procedură penală. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Echitația procedurii în fața Înaltei Curți Administrative Militare Recurenta susține că lipsa comunicării documentelor din dosar care au stat la baza deciziei Înaltei Curți Administrative Militare a rupt echilibrul dintre părți și consideră că aceasta încalcă art. 6 alineatul (1) din Convenție. Curtea consideră că această cauză ridică probleme de fapt și de drept în ceea ce privește Convenția care necesită o examinare de fond. Prin urmare, nu poate fi declarată în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv. Griefs din art. 9, 10 și 11 din Convenție, citite separat sau combinate cu art. 14 Recurenta se plânge că revocarea sa constituie o încălcare a art. 9, 10 și 11 din Convenție, având în vedere că aceasta se bazează pe convingerile sale personale și politice, precum și pe participarea sa la anumite activități legale. Curtea consideră că faptele invocate se încadrează în special în domeniul de aplicare al articolului 10 din Convenție. Din acest motiv, Curtea va examina obiecțiile numai din perspectiva acestei dispoziții, ale căror pasaje relevante se citesc după cum urmează: Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de graniță. (...) exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsurile necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunilor (...) Guvernul susține că nu a avut nici o intervenție în exercitarea dreptului la libertatea de exprimare a reclamantei. Pe baza jurisprudenței Curții în această privință, acesta arată că există condiții speciale legate de viața militară și mai multe obligații și responsabilități specifice membrilor forțelor armate. El observă că orice personal din armată are dreptul de a citi orice ziar, revistă, carte și altă publicație fără restricții în afara și în afara cazarmalelor, însă nici un personal militar nu ar trebui să aibă dreptul de a face propagandă în secțiile de pompieri pentru a - și influența colegii. Acesta adaugă că reclamanta a fost revocată din cauza legăturilor sale cu grupurile de stânga-n sus și PKK și pentru că și-a influențat colegii, deși a fost recrutată de către spitalul militar din Gülhane, o instituție care trebuia să rămână în afara oricărui grup politico-ideologic. Recurenta susține că a fost pedepsită pentru presupusele sale convingeri și participări la anumite activități culturale și sociale legale. Aceasta arată că faptele reprobabile, cum ar fi participarea sau sprijinirea activităților de organizații ilegale precum PKK, sau simpatia cu această organizație, constituie o infracțiune gravă în conformitate cu Codul penal, în timp ce nici o urmărire penală nu a fost inițiată împotriva sa. Ea subliniază că ea a lucrat în acest spital militar timp de aproape zece ani, respectând regulile deontologice și că ea nu a avut nici un comportament care ar putea afecta încrederea superiorilor Curtea consideră că aceste obiecțiuni ridică astfel de aspecte importante de fapt și de drept în raport cu Convenția care necesită o examinare de fond. Prin urmare, aceste obiecțiuni nu pot fi declarate în mod vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de imputare. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară admisibile, toate mijloacele de fond rezervate, obiecțiunile recurentei întemeiate pe dreptul la libertatea de exprimare (art. 10) și pe lipsa de echitate a procedurii în fața Înaltei Curți Administrative Militare (art. 6 § 1) Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Michael O O asociație legală care desfășoară activități în principal culturale și sociale pentru a prezenta și a salva cultura Alevi-Bektași (conferința tolerantă a l'Islamului). Casele culturale ale alevilor. Orașul Turcia. La 2 iulie 1993 s-a produs un incendiu criminal în timpul festivităților de la Pir Sultan Abdal, șeful spiritual al alevițelor în anul XVI secol, și a provocat moartea a 37 de persoane, inclusiv intelectuali și muzicieni care au participat la festivități. HADEP: partidul democrației poporului (un partid politic legal).
de la requête n
o
59739/00
présentée par Gülay GÜNER ÇORUM
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 3 novembre 2005 en une chambre composée de
:
Sir
Nicolas
Bratza
,
président
,
MM.
J.
Casadevall
,
R.
Türmen
,
M.
Pellonpää
,
R.
Maruste
,
K.
Traja,
M
me
L.
Mijović,
juges
,
et de M. M.
O’Boyle,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 19 juin 2000,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Gülay Güner Çorum, est une ressortissante turque, née en 1970 et résidant à Ankara. Elle est représentée devant la Cour par M
e
B.
Çiçekli, avocat à Ankara.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
En 1990, la requérante entama une carrière d’infirmière à l’Académie militaire de médecine de Gülhane (
Gülhane Askeri Tıp Akademisi
) avec le statut de fonctionnaire travaillant pour l’armée.
Le 4 avril 1999, le Haut conseil de discipline du ministère de la Défense nationale décida de révoquer la requérante pour avoir troublé l’ordre de son établissement en menant des activités idéologiques et politiques en tant que sympathisante d’une organisation illégale. La partie pertinente de la décision se lit comme suit
:
«
Il ressort du contenu du dossier, des dépositions des témoins et des déclarations de Gülay Güner que (...) celle-ci a troublé l’ordre en menant les activités suivantes
: elle est l’un des deux leaders, avec Șenay Aksoy (Eroğlu) d’un groupe de sympathisants d’extrême-gauche formé par (...), elle donne aux jeunes infirmières du service des publications politiques à des fins de propagande, elle est membre de l’association
Hacı Bektașı Veli
[1]
, amène certaines de ses collègues dans les locaux de cette dernière pour faire de la propagande idéologique, en se servant des activités sociales de l’association comme paravent, elle défend des activités des mouvements d’extrême-gauche menées lors [de la fête] du 1
er
mai, elle critique l’Etat en disant qu’elle est alevi, en utilisant des sujets tels que les
Cem Evi
[2]
et les événements de Sıvas
[3]
, elle fait la propagande des idées et opinions exprimées dans le quotidien
Evrensel
, extrême-gauchiste et pro-PKK, elle fait la propagande du HADEP
[4]
et fait des suggestions et recommandations afin de les encourager à voter pour ce parti et à participer aux manifestations organisées sous prétexte de droits de l’homme, elle lit des livres intitulés «
le communisme
» et «
le problème kurde
», dans ces livres, sous prétexte de droit de l’homme, l’armée turque est critiquée et l’organisation terroriste PKK y est défendue, l’intéressée a participé pendant trois ans à des manifestations organisées à l’occasion des événements de Sıvas, elle a formé un groupe avec des collègues défendant des idées similaires (...)
»
Le 5 juillet 1999, la requérante saisit la Haute Cour administrative militaire («
la Haute Cour
») d’un recours en annulation de la décision de révocation. Elle demanda d’abord le désistement de la cour au profit d’un tribunal civil, faisant valoir son statut non militaire et contestant l’indépendance et l’impartialité de cette cour. Puis, elle contesta les charges pesant contre elle, affirma qu’elle n’était pas membre de l’association
Hacı Bektaș-ı Veli
(elle avait soumis une attestation) et nia avoir mené des activités illégales en faveur d’une organisation illégale. Elle soutint que les charges n’étaient étayées par aucune preuve concrète. Enfin, elle se prévalut de la protection des libertés garanties par les articles 9, 10, 11 et 14 de la Convention.
Dans ses mémoires en réponse déposés le 20 août 1999, le ministère de la Défense soutint que la révocation de l’intéressée était fondée sur une enquête minutieuse et que les documents y afférents avaient été soumis à la cour.
Le 23 septembre 1999, la requérante déposa son mémoire en réplique. Elle demanda que les documents sur lesquels sa révocation était fondée concernant l’enquête administrative menée à son sujet ainsi que son dossier de notation lui fussent communiqués pour examen.
Le 4 avril 2000, la Haute Cour débouta la requérante de sa demande d’annulation de la décision de révocation. Dans son arrêt, elle considéra qu’il ressortait des informations et des documents, soumis par une enveloppe tamponnée «
secret
», que l’intéressée avait mené des activités politiques et idéologiques dans l’exercice de ses fonctions et qu’elle faisait partie d’un groupement d’extrême-gauche. Dès lors, la décision de révocation était conforme à la loi.
B.
Le droit interne pertinent
L’article 52 de la loi n
o
1602 relative à la Haute Cour administrative militaire dispose que cette juridiction peut demander que les documents concernant l’affaire pendante devant elle lui soit transmis. Toutefois, en vertu du troisième paragraphe, le premier ministre, le chef de l’état-major ou le ministre concerné peuvent refuser de transmettre les documents demandés lorsque ceux-ci concernent la sécurité et les intérêts de la République de Turquie et les relations internationales.
L’article 125/E a) de la loi n
o
657 sur les fonctionnaires d’Etat et l’article
13/5 a) du règlement du 4 avril 1983 sur les conseils et supérieurs disciplinaires concernant les fonctionnaires travaillant dans les forces armées turques (
Türk Silahlı Kuvvetlerinde Görevli Devlet Memurları Disiplin Kurulları ve Disiplin Amirleri Yönetmeliği
) énumèrent, entre autres, comme cause de la révocation définitive des fonctionnaires d’Etat
:
«
Troubler la tranquillité (
huzur
), la sérénité (
sükûn
) et l’ordre du lieu de travail à des fins idéologiques et politiques
; participer aux boycotts, occupations, empêchements (
engelleme
), ralentissements du travail et aux grèves ou s’absenter en masse à de tels fins
; provoquer ou aider de telles actions ou contribuer à de telles actions
».
1.
Invoquant l’article 6 de la Convention, la requérante se plaint que sa cause n’a pas été jugée par un tribunal indépendant et impartial. Elle fait savoir que, parmi les cinq membres de la Haute Cour administrative militaire, deux sont des officiers de carrière et les trois autres (juges militaires) des officiers ayant suivi une formation en droit. Tous sont dépendants de l’armée et ne présentent pas les garanties nécessaires en ce qui concerne l’indépendance et l’impartialité.
La requérante soutient aussi que l’absence de communication des documents et preuves sur lesquels se fondait la décision de révocation a enfreint le principe de l’égalité des armes.
2.
La requérante prétend que sa révocation constitue une violation des articles
9, 10 et 11 de la Convention, étant donné que celle-ci était fondée sur ses convictions personnelles et politiques ainsi que sur sa participation à certaines activités légales.
3.
La requérante se plaint d’être privée d’un recours effectif devant une instance nationale pour faire valoir les griefs qu’elle expose ci-dessus. D’après elle, la seule voie de recours possible est celle de porter sa cause devant la Haute Cour militaire qui n’est ni impartiale ni indépendante. De plus, les arrêts de cette juridiction sont définitifs et ne peuvent faire l’objet d’un appel. Elle invoque l’article 13 de la Convention.
4.
Invoquant en outre l’article 14 de la Convention, la requérante soutient avoir subi une discrimination en raison de ses convictions personnelles et politiques.
Elle prétend aussi que le fait d’avoir été jugée par un tribunal militaire régi par une procédure juridique différente de celle des tribunaux ordinaires constitue une discrimination au sens de cette disposition.
A.
Griefs tirés des articles 6 et 13 de la Convention
La requérante se plaint que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial. Elle soutient que la Haute Cour administrative militaire ne saurait passer pour un tribunal indépendant et impartial au sens de l’article 6 § 1 de la Convention, dès lors que, parmi les cinq membres qui y siégent, deux sont des officiers de carrière et les trois autres (juges militaires) des officiers ayant suivi une formation en droit. Selon l’intéressée, tous les membres du tribunal sont dépendants de l’armée et ne présentent pas les garanties nécessaires en la matière.
Elle fait valoir aussi que l’absence de communication des documents et preuves sur lesquels se fondait la décision de révocation enfreint le principe de l’égalité des armes.
Elle se plaint en outre d’être privée d’un recours effectif devant une instance nationale pour faire valoir les griefs qu’elle expose ci-dessus, et invoque l’article 13 de la Convention.
La Cour estime que les faits invoqués relèvent plus particulièrement du champ d’application de l’article 6 de la Convention. Pour cette raison, elle n’examinera les griefs que sous l’angle de cette disposition, dont les passages pertinents se lisent comme suit
:
«
1.
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) et dans un délai raisonnable, par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil. (...)
»
1.
Applicabilité de l’article 6 de la Convention
Le Gouvernement soutient que l’article 6 ne s’applique pas en l’espèce. Se fondant sur la jurisprudence de la Cour en la matière, il allègue que la requérante, en sa qualité de fonctionnaire dans un établissement militaire, exerçait une activité relevant de la puissance publique. Elle avait été recrutée par les forces armées turques en tant qu’infirmière à l’hôpital militaire de Gülhane, attaché au commandement de l’académie militaire de médecine de Gülhane. L’Etat aurait donc un intérêt légitime à exiger d’elle un lien spécial de confiance et de loyauté. La requête devrait donc être déclarée irrecevable, parce qu’incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention.
La requérante rejette les arguments du Gouvernement. Elle fait référence aux catégories d’activités et aux emplois énumérés par la Commission européenne dans sa communication du 18 mars 1988 et soutient que «
les services opérationnels de santé publique
» sont exclus du domaine de la puissance publique. Elle avance que l’académie militaire de médecine de Gülhane est un hôpital ouvert également aux familles des militaires, ainsi qu’aux civils. L’administration à laquelle elle est rattachée, à savoir le ministère de la Défense, serait une administration civile, non militaire. Elle ajoute qu’elle effectue un travail qui ne serait aucunement différent, du point de vue de la
qualification et de la responsabilité, de celui effectué dans d’autres établissements de santé publics ou privés. Par conséquent, elle n’agirait pas dans sa fonction comme détentrice de la puissance publique chargée de la sauvegarde des intérêts généraux de l’Etat ou des autres collectivités publiques. Elle soutient qu’en l’espèce, la question principale concerne ses moyens d’existence.
La Cour rappelle sa jurisprudence selon laquelle les litiges relatifs au personnel hospitalier, et donc
a fortiori
à des infirmières d’un hôpital public appartenant à la fonction publique, relèvent du domaine de l’article 6 §
1 (voir
Bedriye Ertaș Aydın et autres c. Turquie
(déc.), n
o
43672/98, 15
mars 2005 et
Pellegrin c. France
[GC], n
o
28541/95, § 66, CEDH 1999-VIII). Ce ne sont pas des postes qui relèvent d’une participation à l’exercice de la puissance publique, dont les titulaires détiennent ainsi une parcelle de la souveraineté de l’Etat.
Partant, l’exception soulevée par le Gouvernement quant à l’inapplicabilité de l’article 6 § 1 ne saurait être retenue
.
2.
Indépendance et impartialité de la Haute Cour administrative militaire
Le Gouvernement soutient que l’indépendance et l’impartialité des membres de la Haute Cour administrative militaire est garantie par les dispositions de la Constitution. Il souligne que l’article 112 du code pénal militaire prévoit l’obligation d’agir indépendamment pour les juges militaires et sanctionne le non-respect de ce principe. Selon l’article 12 de la loi n
o
357 sur les magistrats militaires, les magistrats de la Haute Cour administrative militaire ne font pas l’objet de notations de la part de l’armée. De plus, les magistrats de cette juridiction bénéficient de la garantie d’inamovibilité dans la mesure où ils sont désignés pour un mandat de quatre ans, selon l’article 16 de la loi n
o
357.Le Gouvernement avance par ailleurs que la présence de membres n’ayant pas reçu une formation en droit au sein d’un tribunal est compatible avec l’article 6 § 1 de la Convention. Il souligne que leur présence est liée à la nature administrative des affaires. Il précise que leur nombre étant de deux sur cinq, la majorité appartient toujours aux juges militaires.
La requérante conteste les arguments du Gouvernement. Se référant au raisonnement de la Cour dans l’arrêt
I
ncal
c. Turquie
(9 juin 1998,
Recueil des arrêts et décisions
1998
‑
IV), elle soutient que les membres de la Haute Cour administrative militaire ne présentent pas les garanties nécessaires en ce qui concerne l’indépendance et l’impartialité.
La Cour rappelle son appréciation dans l’affaire
Yavuz et autres c.
Turquie
((déc.), n
o
29870/96, 25 mai 2000) concernant le statut des membres de la Haute Cour administrative militaire dans le cadre de l’article
6 § 1 de la Convention, et note qu’elle n’a aucune raison de s’en écarter dans le cas d’espèce. Elle constate par ailleurs que la présente affaire est différente de l’affaire
Șahiner c. Turquie
(n
o
‑
IX), dans la mesure où cette dernière était relative à une procédure pénale.
Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée comme manifestement mal fondée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
3.
Equité de la procédure devant la Haute Cour administrative militaire
La requérante soutient que l’absence de communication des pièces du dossier qui ont constitué le fondement de la décision de la Haute Cour administrative militaire a rompu l’équilibre entre les parties. Elle y voit une violation de l’article 6 § 1 de la Convention.
La Cour estime que ce grief soulève d’importantes questions de fait et de droit au regard de la Convention qui nécessitent un examen de fond. Il s’ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour constate en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.
B.
Griefs tirés des articles 9, 10 et 11 de la Convention, lus isolément ou combinés avec l’article 14
La requérante se plaint que sa révocation constitue une violation des articles
9, 10 et 11 de la Convention, étant donné que celle-ci était fondée sur ses convictions personnelles et politiques ainsi que sur sa participation à certaines activités légales.
La Cour estime que les faits invoqués relèvent plus particulièrement du champ d’application de l’article 10 de la Convention. Pour cette raison, elle n’examinera les griefs que sous l’angle de cette disposition, dont les passages pertinents se lisent comme suit
:
«
1.
Toute personne a droit à la liberté d’expression. Ce droit comprend la liberté d’opinion et la liberté de recevoir ou de communiquer des informations ou des idées sans qu’il puisse y avoir ingérence d’autorités publiques et sans considération de frontière. (...)
2.
L’exercice de ces libertés comportant des devoirs et des responsabilités peut être soumis à certaines formalités, conditions, restrictions ou sanctions prévues par la loi, qui constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à l’intégrité territoriale ou à la sûreté publique, à la défense de l’ordre et à la prévention du crime (...)
»
Le Gouvernement soutient qu’il n’y pas eu ingérence dans l’exercice du droit à la liberté d’expression de la requérante. Se fondant sur la jurisprudence de la Cour en la matière, il expose qu’il existe des conditions spéciales liées à la vie militaire et «
des devoirs et des responsabilités
» spécifiques incombant aux membres des forces armées. Il fait observer que tout personnel dans l’armée a le droit de lire tout journal, magazine, livre et autre publication sans aucune restriction dans et en dehors des casernes. Cependant, aucun personnel militaire ne devrait avoir le droit de faire de la propagande dans les casernes pour influencer ses collègues. Il ajoute que la requérante a été révoquée en raison de ses liens avec les groupes d’extrême-gauche et le PKK et pour avoir influencé ses collègues bien qu’elle ait été recrutée par l’hôpital militaire de Gülhane, une institution qui devait rester en dehors de tout groupement politico-idéologique.
La requérante prétend qu’elle a été punie pour ses prétendues convictions et participations à certaines activités culturelles et sociales légales. Elle expose que les faits reprochés, tels que participation ou aide aux activités d’organisations illégales comme le PKK, ou sympathie envers cette organisation, constituent un crime grave selon le code pénal, alors qu’aucune poursuite n’a été engagée à son encontre. Elle souligne qu’elle a travaillé dans cet hôpital militaire pendant près de dix ans en respectant les règles déontologiques et qu’elle n’a eu aucun comportement qui serait susceptible de «
perturber la confiance des supérieurs
» et «
incompatible avec le devoir de loyauté
».
La Cour estime que ces griefs soulèvent à ces égards d’importantes questions de fait et de droit au regard de la Convention qui nécessitent un examen de fond. Il s’ensuit que ces griefs ne sauraient être déclarés manifestement mal fondés au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour constate en outre qu’ils ne se heurtent à aucun autre motif d’irrecevabilité.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
recevables,
tous moyens de fond réservés, les griefs de la requérante tirés de l’atteinte à son droit à la liberté d’expression (article
10) et du défaut d’équité de la procédure devant la Haute Cour administrative militaire (article 6 § 1)
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Michael
O’Boyle
Nicolas
Bratza
Greffier
Président
1
.
Une association légale qui mène des activités essentiellement culturelles et sociales pour présenter et sauvegarder la culture Alevi-Bektași (branche tolérante de l’islam).
2.
Les maisons «
culturelles
» des alevis.
3.
Ville en Turquie. Le 2 juillet 1993, un incendie criminel se produisit lors des festivités de Pir Sultan Abdal, chef spirituel des alevis au XVI
è
siècle, et provoqua le décès de trente-sept personnes, dont des intellectuels et des musiciens ayant participé aux festivités.
4.
HADEP
: parti de la démocratie du peuple (un parti politique légal).