Rambaud și alții împotriva Franței

Secțiunea a doua Cerere nr. 77173/01 prezentată de Aurore RAMBAUD și de alții împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 3 noiembrie 2005 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Türmen Jungwiert Ugrekhelidze mei Mularoni, Fura-Sandström, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 27 august 2001, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unui regulament confidențial al cauzei, După ce a luat act de acest lucru, face următoarea decizie în faă prima reclamantă, M LL Aurora Rambaud, este o resortisantă franceză, cu reședința în Alès.

Ea sesizează Curtea în numele ei, în numele mamei sale, domnul Chantal Rambaud, născut Poudevigne în 1953 și rezidentă în Alès, precum și în numele celor două surori ale sale, domnul Isabelle Bonnay născută Rambaud și Dany Rambaud, care locuiește în Montgeron și Saint Leger des Vignes. Guvernul a fost reprezentat de agentul său, M. E. Belliard, agent al guvernului, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 8 ianuarie 1987, M. Chantal Rambaud a fost operat într-o clinică și a fost supus transfuziilor de compuși din sânge furnizate de centrul de departament de transfuzie de sânge, dependent de centrul spitalicesc universitar (CHU) din FARDC.

La 13 octombrie 1993, s-a diagnosticat o hepatită cronică C. În 1994, un studiu efectuat la centrul de transfuzie menționat anterior a dezvăluit că unul dintre donatori prezenta virusul hepatitic C. La o dată nespecificată, dl Chantal Rammaud a atribuit clinica în fața judecătorului tribunalului de mare instanță din Alès, astfel încât să fie ordonată o măsură de competență medicală. Printr-o decizie înainte de a pronunța legea din 8 februarie 1996, această instanță a dispus punerea în discuție a centrului de transfuzie. După intervenția voluntară a CHU de la FARDC, președinta Tribunalului de Mare Instanță, printr-o ordonanță de circulație din 28 martie 1996, a exclus centrul de transfuzie și a ordonat o expertiză medicală.

Prin scrisoarea din 17 septembrie 1997, M Chantal Rambaud a recurs în prealabil la directorul CHU de [45], solicitând plata pierderilor de remunerare suportate de aceasta din 1992 până în 1996, precum și plata despăgubirii pentru prejudiciul său moral, care rezultă din stresul legat de perspectiva evoluției răului său și din prejudiciul său economic, constituit din necesitatea de a-și opri comerțul și concedierea acestuia, cu imposibilitatea de a găsi un loc de muncă corespunzător capacității sale rămase. Întrucât nu a primit un răspuns favorabil, la data de 9 octombrie 1997 la Tribunalul Administrativ din Montpellier, în scopul de a obține plata de către CHU a pierderilor de remunerare și a indemnizațiilor menționate anterior.

Tribunalul Administrativ din Montpellier a pronunțat la 7 mai 2003 niciun apel nu a fost luat în considerare. GRIFS Invocând art. 6 din Convenție, recurentele se plâng atât de durata procedurilor civile, cât și a procedurilor administrative. LA 14 septembrie 2005, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului subsemnată, dnă Edwige BELLIARD, agent guvernamental, declară că guvernul francez oferă dlui Aurora, Chantal, Isabelle și Dany Rammaud suma de 8 500 EUR în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat mai sus, Ö se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. (...) Această declarație nu a fost acceptată de guvernul Franței nici o recunoaștere a unei încălcări a Convenției europene a drepturilor de la … 500 EUR în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Acceptăm această propunere și, de asemenea, renunțăm la orice altă pretenție împotriva Franței cu privire la faptele care au stat la baza cererii menționate. Suntem de acord cu aceste cazuri soluționate definitiv. Această declarație a fost făcută în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns noi și guvernul (...). Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile.

Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție și de protocoalele sale și nu are nici un motiv de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cazul din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Dolle A.B. Baka Premier Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 77173/01 présentée par Aurore RAMBAUD et autres contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 3 novembre 2005 en une chambre composée de : MM. A.B. Baka , président , J.-P. Costa , R. Türmen , K. Jungwiert , M. Ugrekhelidze , M mes A. Mularoni, E. Fura-Sandström, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 27 août 2001, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La première requérante, M lle Aurore Rambaud, est une ressortissante française, résidant à Nîmes.

Elle saisit la Cour en son nom, au nom de sa mère, M me Chantal Rambaud, née Poudevigne en 1953 et résidant à Alès, ainsi qu’au nom de ses deux sœurs, M mes Isabelle Bonnay née Rambaud et Dany Rambaud, qui résident respectivement à Montgeron et Saint Léger des Vignes. Le gouvernement était représenté par son agent, M me E. Belliard, agent du Gouvernement, Directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 8 janvier 1987, M me Chantal Rambaud fut opérée dans une clinique et fit l’objet de transfusions de composés sanguins fournis par le centre départemental de transfusion sanguine, dépendant du centre hospitalier universitaire (CHU) de Nîmes.

Le 13 octobre 1993, une hépatite chronique C fut diagnostiquée. En 1994, une enquête transfusionnelle menée auprès du centre de transfusion précité révéla que l’un des donneurs présentait le virus de l’hépatite C. A une date non précisée, M me Chantal Rambaud assigna la clinique devant le juge des référés du tribunal de grande instance d’Alès afin que soit ordonnée une mesure d’expertise médicale. Par décision avant dire droit du 8 février 1996, ce tribunal ordonna la mise en cause du centre de transfusion. Après l’intervention volontaire du CHU de Nîmes, la présidente du tribunal de grande instance, par une ordonnance de référé du 28 mars 1996, mit hors de cause le centre de transfusion et ordonna une expertise médicale.

Le rapport d’expertise médicale fut établi le 9 mai 1996. Par courrier daté du 17 septembre 1997, M me Chantal Rambaud exerça un recours préalable auprès du directeur du CHU de Nîmes, sollicitant le paiement des pertes de rémunération subies par elle de 1992 à 1996, ainsi que l’indemnisation de son préjudice moral, découlant du stress lié à la perspective de l’évolution de son mal, et de son préjudice économique, constitué par la nécessité d’arrêter son commerce et par son licenciement, avec impossibilité de trouver un emploi correspondant à sa capacité restante. N’ayant pas reçu de réponse favorable, elle adressa le 9 octobre 1997 au tribunal administratif de Montpellier une requête introductive d’instance, aux fins d’obtenir le paiement par le CHU de Nîmes des pertes de rémunération et indemnités précitées.

Le tribunal administratif de Montpellier rendit son jugement le 7 mai 2003. Aucun appel ne fut interjeté. GRIEFS Invoquant l’article 6 de la Convention, les requérantes se plaignent de la durée des procédures tant civile qu’administrative. EN DROIT Le 14 septembre 2005, la Cour a reçu la déclaration suivante du Gouvernement : « Je soussignée, Madame Edwige BELLIARD, agent du Gouvernement, déclare que le gouvernement français offre de verser à M mes Aurore, Chantal, Isabelle et Dany Rambaud la somme de 8 500 euros en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. Cette somme couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens et sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme.

A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. (...) La présente déclaration n’implique de la part du Gouvernement de la France aucune reconnaissance d’une violation de la Convention européenne des Droits de l’Homme en l’espèce ». Le 23 septembre 2005, la Cour a reçu des requérantes la déclaration suivante : « Je soussignées, M mes Aurore, Chantal, Isabelle et Dany Rambaud note que le gouvernement français est prêt à nous verser la somme de 8 500 euros en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.

Cette somme couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens et sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Nous acceptons cette proposition et renonçons par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la France à propos des faits à l’origine de ladite requête. Nous déclarons les affaires définitivement réglées.

La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et nous-mêmes sommes parvenus (...) ». La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses Protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1 in fine de la Convention). En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. S. Dollé A.B. Baka Greffière Président