Secțiunea a treia Cerere nr. 538/02 prezentată de Abdallah GUERMOUD împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 27 septembrie 2007 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič, președinte, C. Bîrsan, J.-P. Costa, e. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, E. Myjer, I. Berro-Lefevre, judecători, domnul S. Quesada, grefier de secțiune; Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 21 decembrie 2001, având în vedere decizia Curții din 7 martie 2006 de a comunica cererea guvernului pârât și de a pune în aplicare art. 29 alineatul (3) din convenție, având în vedere decizia de a trata cu prioritate cererea în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură al Curții, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurent, precum și scrisorile părților care au ajuns la grefă la 3 și 25 iulie 2007, după ce au deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul, dl Abdallah Guermoud, este un resortisant al Algerian și francez, născut în 1945 la El Asnam (Algeria). Miravete, avocat la Reims. Guvernul pârât a fost reprezentat de agentul său, E. Belliard, director de afaceri juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Ca urmare a decesului mamei sale în 1949, reclamantul, atunci în vârstă de patru ani, În 1959, la inițiativa acestei instituții, el a fost plasat în Franța metropolitană, unde și - a petrecut anii adolescenței și - a abandonat școala la vârsta de șaisprezece ani. La 12 mai 1964, el a făcut obiectul unei măsuri de expulzare după ce a fost găsit vinovat de conducătorii de zbor la rulotă, lovituri și răni voluntare cu armă și atacuri la pudoare cu violență asupra minorului. El s-a întors în Franța în 1967 și, în 1973, s-a căsătorit cu un cetățean francez cu care a avut doi copii. La 22 septembrie 1980, în urma unei serii de condamnări care au avut loc între 1974 și 1978, reclamantul a prezentat în fața comisiei de expulzare a Marnei, care a dat un aviz nefavorabil expulzării sale, ținând cont de faptul că soția reclamantului părăsise domiciliul conjugal și că acesta locuia atunci singur cu cele două fiice ale sale. Prin decretul din 8 august 1984, ministrul de l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Apoi, din 1984 până în 1990, reclamantul a trăit în concubinaj cu un resortisant francez și cu un copil născut din această uniune în 1987. În cele din urmă, el a trăit în concubinaj cu D., resortisant francez, cu care a avut un copil, născut la 15 iunie 1994. La 8 aprilie 1994, a fost condamnat la șapte ani de închisoare și la privarea drepturilor sale familiale pentru zece ani, pentru a avea, în 1982 și 1983 a comis de mai multe ori violuri ale unei fete de 12 ani cu consimțământul tatălui care a participat și el la aceste activități. La 15 martie 1995 a fost inițiat un proces de expulzare împotriva sa, în urma acestei condamnări. La 15 iunie 1995, a fost convocat în fața comisiei speciale de expulzare a departamentului Marne, care a emis un aviz favorabil pentru expulzarea acestuia. La 26 decembrie 1995, ministrul de la ãla a luat o decizie de expulzare. La 17 septembrie 1996, Tribunalul Administrativ al Nancy a respins recursul. Judecătorii au arătat că reclamantul nu a justificat o viață de familie cu primii trei copii ai săi. Sil sine a fost recăsătorit cu un resortisant francez al cărui copil a avut în 1994, la ce se referă la această viață de familie nu a fost excesiv, având în vedere gravitatea faptelor pentru care a fost găsit vinovat. Printr-o hotărâre din 14 decembrie 2000, Curtea Administrativă de Apel a lui Nancy a confirmat această hotărâre. Judecătorii au amintit că reclamantul a făcut obiectul unei prime măsuri de expulzare în 1964 și că a fost condamnat la 8 aprilie 1994 pentru viol agravat asupra minorului cu mai puțin de cincisprezece Au considerat că gravitatea actelor și a comportamentului reclamantului face ca măsura de expulzare să fie necesară pentru apărarea ordinii publice. În plus, această măsură nu aducea atingere în mod excesiv vieții de familie a reclamantului în măsura în care acesta era privat de drepturile sale familiale pentru zece ani În scopul de a introduce un recurs împotriva hotărârii din 14 decembrie 2000, reclamantul a înaintat o cerere de asistență judiciară în fața biroului competent pe lângă Consiliul de Stat. Prin decizia din 15 mai 2001, biroul de asistență judiciară și-a respins cererea pe motiv că nu prezenta mijloace serioase de casare. Această decizie a fost notificată reclamantului la 19 iunie 2001. Printr-o scrisoare din 25 iunie 2004, reclamantul a anulat cererea și i-a indicat că aceaceasta a fost transmisă prefectului Marnei pentru cercetare. La data de 13 martie 2006, prefectul a respins cererea de abrogare a acordului de deportare. În aceeași zi, reclamantului i s-a notificat un decret prefectal prin care se stabilise țara de trimitere, în conformitate cu Decretul ministerial de expulzare, precum și un arestare în detenție administrativă pentru o perioadă de 48 de ore. La 15 martie 2006, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Chalons-en-Champagne cu privire la o rejudecare în Printr-o ordonanță din 14 iunie 2006, judecătorul restant a ordonat ca efectele deciziei luate de prefectul Marnei la 13 martie 2006 să fie suspendate până când acesta a fost decis asupra fondului. Prin scrisoarea din 27 iunie 2007, Curtea a solicitat părților, în temeiul articolului 49 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul Curții, informații suplimentare privind stadiul acestei proceduri. Prin scrisorile din 3 și 25 iulie 2007, părțile au informat Curtea că, printr-o hotărâre din 14 iunie 2007, Tribunalul Administrativ din Chalons-en-Champagne, hotărând cu privire la acțiunea introdusă pe fond la 15 iunie 2007 martie 2006, anulase decizia din 13 martie 2006 prin care prefectul Marnei respingea cererea reclamantului care intenționa să abroge art. ; (c) În temeiul articolului L. 111-1 din Codul de intrare și ședere a străinilor și al dreptului de azil, măsurile de poliție ale străinilor dictate de acest cod nu se aplică resortisanților francezi, având în vedere că domnul Guermoud a produs în curs un certificat de cetățenie franceză eliberat de instanța judecătorească din Reims la 28 martie 2007, indicând faptul că acesta din urmă a produs în curs un certificat de cetățenie franceză emis de instanța judecătorească din Reims care intră sub incidența statutului de drept comun prin aceste fapte, prin urmare, a păstrat de drept cetățenia franceză în momentul aderării la independența Algeriei, în conformitate cu dispozițiile articolului 32-1 din Codul civil, având în vedere că decizia din 13 martie 2006, prin care prefectul Marnei a respins cererea de abrogare a la decembrie 1995 privind domnul Guermoud, în scurt timp la anulare, chiar dacă cetățenia franceză a lai nu a fost stabilită decât după decizia atacată, din moment ce această naționalitate i-a fost recunoscută de la naștere; (...) Nu reiese din observațiile părților pe care le-a primit în apel din această hotărâre care este, prin urmare, definitivă. GRIEF Reclamantul susține că, în caz de executare, măsura de expulzare luată împotriva sa va aduce atingere vieții sale private și de familie, cu încălcarea articolului 8 din Convenție. El amintește că a sosit în Franța la paisprezece ani, că a fost stabilit definitiv în 1967 și că a întemeiat trei dintre acestea. cămine, în care s-au născut patru copii. El nu mai dispune de legături cu Algeria, în care nu s-a mai întors din 1967. Șampanie la 14 iunie 2007. Curtea trebuie să verifice dacă acest element, nou pe care îl cunoaște, poate determina la concluzia că litigiul este acum soluționat și că, prin urmare, cererea poate fi retrasă din rolul Curții în aplicarea articolului 37 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat În orice moment al procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se ajungă la concluzia că reclamantul nu mai intenționează să o mențină; sau că litigiul a fost soluționat; sau că, din orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și a protocoalelor sale la necesită. Curtea constată că, în cererea sa introductivă, recurentul se plângea în primul rând de un risc de încălcare a articolului 8 din Convenție în cazul în care decizia de expulzare în Algeria a fost executată. În primul rând, Curtea constată că decizia contestată nu a fost niciodată executată; în al doilea rând, la lectura hotărârii din 14 iunie 2007, Curtea constată că cetățenia franceză a reclamantului este acum dovedită și certificată printr-o hotărâre. Din acest motiv, guvernul recunoaște în mod explicit că reclamantul nu mai poate fi supus în mod legal unei măsuri de expulzare a teritoriului francez. Desigur, din scrisoarea primită de reclamant la 3 iulie 2007 nu reiese că acesta nu mai dorește să își mențină cererea; în consecință, la lit. (a) de la art. 37 alin. (1) nu se aplică aici. Cu toate acestea, aplicarea literelor (b) și (c) de la art. 37 alineatul (1) nu este condiționată de consimțământul reclamantului (a se vedea Akman Turcia (radiație), nr 37453/97, CEDH 2001-VI; a se vedea, de asemenea, Aleksentseva și alte 28 c. Rusia (radiație); 75025/01-75038/01, 75136/01, 76386/01, 76542/01, 76736/01, 77049/01, 77051/01-77053/01, 3999/02, 5314/02, 5384/02, 5388/02, 5419/02, 85190/02 și 8192/02, 4 septembrie 2003). Astfel, după examinarea elementelor noi aduse la cunoștință, ținând seama de natura lor și de observațiile părților, Curtea apreciază că litigiul a fost soluționat în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (b). Curtea este convinsă, de asemenea, că respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să fie examinată în mod corespunzător, în sensul art. 37 alin. (1) în fine, să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decisă Santiago Quesada Boštjan dl Zupan Moduleer Președinte
Requête n
o
538/02
présentée par Abdallah GUERMOUD
contre la France
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 27 septembre 2007 en une chambre composée de
:
MM.
B.M. Zupančič,
président,
J.-P. Costa,
M
mes
E. Fura-Sandström,
M.
M
me
juges,
et
de
Quesada,
greffier de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 21 décembre 2001,
Vu la décision de la Cour du 7 mars 2006 de communiquer la requête au gouvernement défendeur et d’appliquer l’article 29 § 3 de la Convention,
Vu la décision de traiter en priorité la requête en vertu de l’article 41 du règlement de la Cour,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant ainsi que les lettres des parties parvenues au greffe les 3 et 25 juillet 2007,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Abdallah Guermoud, est un ressortissant algérien et français, né en 1945 à El Asnam (Algérie). Il est représenté devant la Cour par M
e
S.
Miravete, avocat à Reims. Le gouvernement défendeur était représenté par son agent, M
me
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
A la suite du décès de sa mère en 1949, le requérant, alors âgé de quatre
ans, fut confié à un orphelinat. En 1959, à l’initiative de cette institution, il fut placé en France métropolitaine où il passa son adolescence. Il abandonna sa scolarité à l’âge de seize ans.
Le 12 mai 1964, il fit l’objet d’une mesure d’expulsion après avoir été reconnu coupable des chefs de vols à la roulotte, coups et blessures volontaires avec arme et attentats à la pudeur avec violence sur mineur.
Il revint en France en 1967 et, en 1973, se maria avec une ressortissante française avec laquelle il eut deux enfants.
Le 22 septembre 1980, à la suite d’un certain nombre de condamnations intervenues entre 1974 et 1978, le requérant comparut devant la commission d’expulsion de la Marne qui rendit un avis défavorable à son expulsion compte tenu de ce que l’épouse du requérant avait quitté le domicile conjugal et que celui-ci vivait alors seul avec ses deux filles.
L’épouse du requérant décéda en 1984.
Par un arrêté du 8 août 1984, le ministre de l’Intérieur abrogea l’arrêté d’expulsion du 12 mai 1964 ainsi que l’arrêté du 3 novembre 1980 plaçant le requérant sous le régime des sursis semestriels. Il lui fut alors délivré un certificat de résidence d’une durée de cinq ans qui fut renouvelé jusqu’au 7
août 1999.
Le requérant vécut ensuite, de 1984 à 1990, en concubinage avec une ressortissante française et un enfant naquit de cette union en 1987.
Enfin, il vécut en concubinage avec D., ressortissante française, avec laquelle il eut un enfant, né le 15 juin 1994.
Le 8 avril 1994, il fut condamné à sept ans d’emprisonnement et à la privation de ses droits familiaux pour dix ans, pour avoir, en 1982 et
1983 commis à plusieurs reprises des viols d’une fille de 12 ans avec le consentement du père qui participait aussi à ces agissements. Une procédure d’expulsion fut engagée à son encontre à la suite de cette condamnation.
Le 15 mars 1995, alors qu’il se trouvait en prison, il épousa D.
Le 15 juin 1995, il fut convoqué devant la commission spéciale d’expulsion du département de la Marne, qui rendit un avis favorable à son expulsion.
Le 26 décembre 1995, le ministre de l’Intérieur prit une décision d’expulsion. Le requérant saisit les juridictions administratives d’un recours contre cette décision.
Le 17 septembre 1996, le tribunal administratif de Nancy rejeta son recours. Les juges relevèrent que le requérant ne justifiait d’aucune vie familiale avec ses trois premiers enfants. S’il s’était remarié avec une ressortissante française dont il avait eu un enfant en 1994, l’atteinte portée à cette vie familiale n’était pour autant pas excessive, eu égard à la gravité des faits pour lesquels il avait été reconnu coupable.
Par un arrêt du 14 décembre 2000, la cour administrative d’appel de Nancy confirma ce jugement. Les juges d’appel rappelèrent que le requérant avait fait l’objet d’une première mesure d’expulsion en 1964 et qu’il avait été condamné le 8 avril 1994 pour viol aggravé sur mineur de moins de quinze
ans avec plusieurs auteurs. Ils jugèrent que la gravité des actes et l’ensemble du comportement du requérant rendait la mesure d’expulsion nécessaire à la défense de l’ordre public. Cette mesure ne portait en outre pas une atteinte excessive à la vie familiale du requérant dans la mesure où celui-ci était «
privé de ses droits familiaux pour dix ans
».
Afin d’introduire un pourvoi en cassation contre l’arrêt du 14
décembre 2000, le requérant déposa une demande d’aide juridictionnelle devant le bureau compétent auprès du Conseil d’Etat.
Par une décision du 15 mai 2001, le bureau d’aide juridictionnelle rejeta sa demande aux motifs qu’elle ne présentait pas de moyens sérieux de cassation. Cette décision fut notifiée au requérant le 19 juin 2001.
Par un courrier du 25 juin 2004, le requérant demanda l’abrogation de l’arrêté ministériel d’expulsion, sur le fondement d’un recours issu de nouvelles dispositions législatives.
Par un courrier du 22 juillet 2004, le ministre de l’Intérieur accusa réception de la demande et lui indiqua que celle-ci était transmise pour instruction au préfet de la Marne.
Le 13 mars 2006, le préfet rejeta la demande d’abrogation de l’arrêté d’expulsion.
Le même jour, le requérant se vit notifier un arrêté préfectoral fixant le pays de renvoi, en application de l’arrêté ministériel d’expulsion, ainsi qu’un arrêté le plaçant en rétention administrative pour une durée de quarante
‑
huit
heures.
Le 15 mars 2006, le requérant saisit le tribunal administratif de Châlons-en-Champagne d’une requête en référé en vue d’obtenir la suspension de la décision de refus d’abrogation et de toute mesure tendant à l’éloigner du territoire français. Le même jour, il introduisit une requête au fond tendant à l’annulation de la décision de rejet de l’abrogation de son arrêté d’expulsion.
Par une ordonnance du 14 juin 2006, le juge des référés ordonna que les effets de la décision prise par le Préfet de la Marne le 13 mars 2006 soient suspendus jusqu’à ce qu’il ait été statué sur le fond.
Par un courrier du 27 juin 2007, la Cour a demandé aux parties, sur le fondement de l’article 49 § 3 a) du Règlement de la Cour, des renseignements complémentaires concernant l’état de cette procédure.
Par des lettres des 3 et 25 juillet 2007, les parties ont informé la Cour de ce que, par un jugement du 14 juin 2007, le tribunal administratif de Châlons-en-Champagne, statuant sur le recours introduit au fond le 15
mars 2006, avait annulé la décision du 13 mars 2006 par laquelle le préfet de la Marne avait rejeté la demande du requérant tendant à l’abrogation de l’arrêté d’expulsion dont il faisait l’objet.
Ce jugement, dans ses motifs pertinents, se lit comme suit
:
«
(...) Considérant que nul ne peut être expulsé du territoire de l’Etat dont il est ressortissant
; qu’en vertu de l’article L. 111-1 du code de l’entrée et du séjour des étrangers et du droit d’asile, les mesures de police des étrangers dictées par ce code ne sont pas applicables aux ressortissants français
;
Considérant que M. Guermoud a produit en cours d’instance un certificat de nationalité française délivré par le tribunal d’instance de Reims le 28
mars 2007, indiquant que ce dernier «
relevant du statut de droit commun par ces faits, il a donc conservé de plein droit la nationalité française lors de l’accession à l’indépendance de l’Algérie, en vertu des dispositions de l’article 32-1 du code civil
»
;
Considérant par suite que la décision du 13 mars 2006, par laquelle le préfet de la Marne a rejeté la demande d’abrogation de l’arrêté d’expulsion du 26
décembre 1995 frappant M. Guermoud, encourt l’annulation, quand bien même la nationalité françaises de l’intéressé n’a été établie que postérieurement à la décision attaquée, dès lors que cette nationalité lui est reconnue depuis sa naissance
; (...)
»
Il ne ressort pas des observations des parties qu’il ait été interjeté appel de ce jugement lequel est par conséquent, désormais, définitif.
GRIEF
Le requérant soutient qu’en cas d’exécution, la mesure d’expulsion prise à son égard portera atteinte à sa vie privée et familiale, en violation de l’article
8 de la Convention. Il rappelle qu’il est arrivé en France à quatorze
ans, qu’il s’y est installé définitivement en 1967 et qu’il y a fondé trois
foyers, dans lesquels sont nés quatre enfants. Il ne dispose plus d’attaches avec l’Algérie, où il n’est plus retourné depuis 1967.
La Cour note que les dernières informations fournies par les parties font état d’un jugement rendu par le tribunal administratif de Châlons
‑
en
‑
Champagne le 14 juin 2007. La Cour doit rechercher si cet élément, nouveau à sa connaissance, peut l’amener à conclure que le litige est désormais résolu et que, dès lors, la requête peut être rayée du rôle de la Cour en application de l’article 37 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
A tout moment de la procédure, la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de conclure
a)
que le requérant n’entend plus la maintenir
; ou
b)
que le litige a été résolu
; ou
c)
que, pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.
Toutefois, la Cour poursuit l’examen de la requête si le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles l’exige.
»
La Cour observe que, dans sa requête introductive, le requérant se plaignait essentiellement d’un risque de violation de l’article 8 de la Convention dans le cas où la décision de l’expulser vers l’Algérie venait à être exécutée.
La Cour constate tout d’abord que la décision contestée n’a jamais été exécutée. Elle relève ensuite, à la lecture du jugement du 14 juin 2007, que la nationalité française du requérant est désormais avérée et certifiée par une décision de justice. Il en découle, et le Gouvernement le reconnaît explicitement, que le requérant ne peut plus à ce jour être légalement soumis à une mesure d’expulsion du territoire français.
Certes, il ne ressort pas de la lettre reçue par le requérant le 3
juillet 2007 que celui-ci n’entende plus maintenir sa requête
; en conséquence de quoi, l’alinéa a) de l’article 37 § 1 n’est pas ici applicable.
Pour autant, l’application des alinéas b) et c) de l’article 37 § 1 n’est pas conditionnée au consentement du requérant (voir
Akman
c.
Turquie
(radiation), n
o
; voir également,
Aleksentseva et 28
autres
c. Russie
(radiation), n
os
75025/01 à 75038/01, 75136/01, 76386/01, 76542/01, 76736/01, 77049/01, 77051/01 à 77053/01, 3999/02, 5314/02, 5384/02, 5388/02, 5419/02, 8190/02 et 8192/02, 4
septembre 2003).
Ainsi, après avoir examiné les éléments nouveaux portés à sa connaissance, compte tenu de leur nature ainsi que des observations des parties, la Cour juge que le litige a été résolu au sens de l’article 37 § 1 b).
La Cour est par ailleurs convaincue que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1
in fine
.
Partant, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Santiago
Quesada
Boštjan M.
Zupan
Č
i
Č
Greffier
Président