SECȚIUNEA A DOUA CAUZA SINIRLI SORUMLU ÖZULAȘ YAPI KOOPERATAT Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se întrunește într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze mei Mularoni, Fura-Sandström, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune, după ce a deliberat în camera Consiliului la 11 octombrie 2005, se retrage la hotărâre. La originea cauzei se află o cerere (n 42913/98) îndreptată împotriva Republicii Turcia și a cărei societate cooperativă din acest stat, S 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor la lamaie și a libertăților fundamentale ( 1 coroborată cu art. 14 din Convenție, recurenta se plângea în special de întârzierea pe care l-a luat instanța cu privire la plata în avans a taxei suplimentare de expropriere, însoțită de interese insuficiente față de rata foarte ridicată a inflației în Turcia. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 Convenției [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11] Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții (art. 52 1 din Regulamentul de procedură al Curții). La 16 octombrie 2001, aceasta a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului. noiembrie 2001 și 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia și celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Prin scrisoarea din 17 martie 2005, Curtea (secțiunea a doua) a informat părțile că se va pronunța, în conformitate cu art. 29 alin. (1) și (3) din Convenție, atât asupra admisibilității, cât și asupra fondului cererii. În 1995, Hotărârea Generală Drumuri Naționale a implicat exproprierea unui teren aparținând reclamantei și situat în Ankara, pentru construirea unei căi periferice. În conformitate cu suma plătită, reclamanta a introdus o acțiune în creștere a dreptului de proprietate asupra recurentei la tribunalul pendinte din Ankara, în același an. Prin hotărârea din 23 octombrie 1996, instanța a acordat recurentei un câștig de cauză și i-a acordat o despăgubire suplimentară de 6 394 685 000 de cărți turcești vechi (TRL) în total. Această sumă a fost însoțită de dobânzi restante simple cu o rată legală de 30 % laan, care urmează să fie calculată începând cu 1 octombrie 1993, data la care a fost ocupată de administrația terenului în litigiu 11. La 10 martie 1997, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre, sub rezerva faptului că dobânda moratorială a fost calculată începând cu data cedării terenului în litigiu, și anume 9 noiembrie 1995, și nu începând cu ocupația sa inițială. 12. La 27 ianuarie 1998, a fost plătită recurentei suma de 10 646 750 000 TRL. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 13. Pentru dreptul și practica internă relevante în materie de expropriere, a se vedea Akkuș c. Turcia (hotărârea din 9 iulie 1997, Recuperarea hotărârilor și a Deciziilor 1997-IV, p. 1305-1306, § 13-16) și Akac. Turcia (hotărârea din 23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLELOR 1 DIN PROTOCOLUL N 1 ȘI 14 DIN CONVENȚIA 14. Recurenta se plânge de o reducere a impozitului pe profit plătit cu întârziere de către administrația expropriantă, din cauza insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia. De asemenea, aceasta critică diferența disproporționată dintre ratele de dobânzi aplicate datoriilor și creanțelor de la stat. În această privință, Comisia invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, luat în mod individual sau combinat cu art. 14 din convenție, care se citesc astfel art. 1 din Protocolul nr Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. art. 14 Drepturile și libertățile recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurate, fără deosebire, pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau a altor opinii, a originii naționale sau sociale, a unei minorități naționale, a averii, a nașterii sau a oricărei alte situații. Pe admisibilitate 15. Potrivit guvernului, reclamanta nu a epuizat căile de atac interne, astfel cum se prevede la art. 35 alineatul (1) din Convenție, din lipsă de a exercita în mod corect acțiunea prevăzută la art. 105 din Codul obligațiunilor. Repararea pretinselor pierderi datorate plății întârziate ar fi fost posibilă dacă instanța ar fi exercitat această acțiune și ar fi stabilit existența unui prejudiciu care să depășească cel compensat de dobânda moratoriu. 16. Curtea reamintește că a respins o excepție similară în cauza Aka (citată, pp. 2678). 2679, §§ 34-37. Curtea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluzia sa anterioară și, prin urmare, respinge excepția guvernului. 17. Curtea apreciază, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș , menționat anterior) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, că respondența trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Ea constată într-adevăr că aceasta nu se confruntă cu nici un motiv d . . Pe fond 18. Curtea a tratat în repetate rânduri de afaceri cu chestiuni similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș , citată anterior p. 1317 § 31 și Aka , citată anterior, p. 2682 § 50-51). 19. Curtea a examinat prezenta cauză din perspectiva articolului 1 din Protocolul nr. 1 și consideră că Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este atribuită administrației expropriante, care i-a cauzat proprietarului un prejudiciu distinct care adaugă la exproprierea proprietății sale. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că recurenta a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect care trebuie să se afle între cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 20. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 21. Având în vedere această constatare, Curtea nu consideră că este necesar să se pronunțe în continuare cu privire la declarația formulată în art. 14 din Convenție. II. PRIVIND LEGAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 22. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă materială și morală 23. În plus, reclamanta susține că trebuie să fie despăgubită pentru un prejudiciu material pe care îl reprezintă 134 288 de dolari americani (USD), sumă echivalentă cu aproximativ 111 322 de euro (EUR). Guvernul consideră aceste cereri excesive și nejustificate și solicită Curții să considere că, în cazul în care consideră că este necesară alocarea unei satisfacții, aceasta nu ar trebui, în niciun caz, să constituie o sursă de îmbogățire fără nicio cauză. 25. Având în vedere modul de calcul adoptat în hotărârea Õ Akkuș (p. 1311, § 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă recurentei, cu titlu de prejudiciu material, 20 203 EUR. 26. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. De asemenea, reclamantul solicită 20 000 USD pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Comisiei și a Curții. 28. Guvernul consideră că această cerere nu este justificată. 29. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră că este rezonabil să acorde recurentei suma de 1 000 EUR în acest sens, indiferent de costuri. Interese moratorii 30. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L că prezenta hotărâre constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data Regulamentului 20 203 EUR (80 de euro). o mie două sute trei euro) pentru daune materiale ii. 1 000 EUR (mii de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată iii. orice sumă care poate fi datorată pentru taxe exigibile la data plății de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 8 noiembrie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte
DEUXIÈME SECTION
SINIRLI SORUMLU ÖZULAȘ YAPI KOOPERATİFİ c.
TURQUIE
(Requête n
o
42913/98)
ARRÊT
8 novembre 2005
08/02/2006
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Sınırlı Sorumlu Özulaș Yapı Kooperatifi c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
A.B.
Baka
,
R.
Türmen
,
K.
Jungwiert
,
M.
Ugrekhelidze
,
M
mes
A.
Mularoni,
E.
Fura-Sandström,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 octobre 2005,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
42913/98) dirigée contre la République de Turquie et dont une sociéte coopérative de cet Etat,
Sınırlı Sorumlu Özulaș Yapı Kooperatifi
(«
la requérante
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («
la Commission
») le 23
juillet 1998 en vertu de l’ancien article
25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
e
Ali Elbeyoğlu, avocat à Ankara. Dans la présente affaire, le Gouvernement turc («
le Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.
3.
Invoquant l’article 1
du Protocole n
o
1 combiné avec l’article 14 de la Convention, la requérante se plaignait notamment du retard pris par l’Etat dans le paiement de l’indemnité complémentaire d’expropriation, assortie d’intérêts moratoires insuffisants par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie.
4.
La requête a été transmise à la Cour le 1
er
novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n
o
11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n
o
11).
5.
La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article 52
§
1 du règlement de la Cour). Le 16 octobre 2001, celle-ci a décidé de porter la requête à la connaissance du Gouvernement.
6.
Les 1
er
novembre 2001 et 2004, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième puis à la deuxième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
7.
Par une lettre du 17 mars 2005, la Cour (deuxième section) a informé les parties qu’elle se prononcerait, en application de l’article 29 §§ 1 et 3 de la Convention, tant sur la recevabilité que sur le fond de la requête.
I.
8.
En 1995, la Direction générale des routes nationales procéda à l’expropriation d’un terrain appartenant à la requérante et sis à Ankara, pour la construction d’une voie périphérique.
9.
L’indemnité fixée fut versée à la requérante au cours de la même année. En désaccord avec le montant payé, la requérante introduisit un recours en augmentation de l’indemnité d’expropriation auprès du tribunal de grande instance d’Ankara («
le tribunal
»).
10.
Par un jugement du 23 octobre 1996, le tribunal donna gain de cause à la requérante et lui accorda une indemnité complémentaire de 6
394
685
000 anciennes livres turques (TRL) au total. Cette somme était assortie d’intérêts moratoires simples au taux légal de 30 % l’an, à calculer à partir du 1
er
octobre 1993, date de l’occupation par l’administration du terrain litigieux.
11.
Le 10 mars 1997, la Cour de cassation confirma ce jugement, sous réserve du fait que les intérêts moratoires étaient à calculer à partir de la date de cession du terrain litigieux, à savoir le 9 novembre 1995, et non pas à partir de son occupation initiale.
12.
L’indemnité complémentaire, majorée des intérêts moratoires, fut versée à la requérante le 27 janvier 1998, date à laquelle le montant s’élevait à 10 646 750 000 TRL.
II.
13.
Pour le droit et la pratique internes pertinents en matière d’expropriation, voir
Akkuș c.
Turquie
(arrêt du 9 juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-IV, pp.
1305-1306, §§ 13-16), et
Aka c. Turquie
(arrêt du 23 septembre 1998,
Recueil
1998
‑
VI, pp. 2674
‑
2676, §§ 17-25).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES ARTICLES 1 DU PROTOCOLE N
o
14.
La requérante se plaint d’une dépréciation de l’indemnité complémentaire versée avec retard par l’administration expropriante, en raison de l’insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. Elle critique également la différence disproportionnée entre les taux d’intérêts appliqué aux dettes et aux créances de l’Etat. Elle invoque à cet égard l’article 1 du Protocole n
o
1, pris isolément ou combiné avec l’article 14 de la Convention, lesquels se lisent ainsi
:
Article 1 du Protocole n
o
1
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
Article 14
«
La jouissance des droits et libertés reconnus dans la (...) Convention doit être assurée, sans distinction aucune, fondée notamment sur le sexe, la race, la couleur, la langue, la religion, les opinions politiques ou toutes autres opinions, l’origine nationale ou sociale, l’appartenance à une minorité nationale, la fortune, la naissance ou toute autre situation.
»
A.
Sur la recevabilité
15.
Selon le Gouvernement, la requérante n’a pas épuisé, comme l’exige l’article 35 § 1 de la Convention, les voies de recours internes, faute d’avoir correctement exercé le recours prévu par l’article 105 du Code des obligations. La réparation des prétendues pertes à raison du paiement tardif aurait été possible si l’intéressée avait exercé ce recours et établi l’existence d’un dommage allant au-delà de celui compensé par les intérêts moratoires.
16.
La Cour rappelle qu’elle a rejeté une exception semblable dans l’affaire
Aka
(précité, pp. 2678
‑
2679, §§ 34-37). Elle n’aperçoit aucun motif de déroger à sa précédente conclusion et rejette donc l’exception du Gouvernement.
17.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment
Akkuș
, précité) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité.
B.
Sur le fond
18.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 (voir
Akkuș
, précité
,
p. 1317, § 31, et
Aka
, précité, p.
2682, §§ 50-51).
19.
La Cour a examiné la présente affaire sous l’angle de l’article 1 du Protocole n
o
1 et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l’administration expropriante, qui a fait subir au propriétaire un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de son bien. C’est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que la requérante a eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
20.
Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
21.
Eu égard à ce constat, la Cour n’estime pas nécessaire de se prononcer de plus sur le grief tiré de l’article 14 de la Convention.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
22.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel et moral
23.
La requérante affirme devoir être dédommagée pour un préjudice matériel qu’il évalue à 134 288 dollars américains (USD), somme équivalant à environ 111 322 euros (EUR). Il réclame en outre 50 000 USD pour le dommage moral.
24.
Le Gouvernement estime ces demandes excessives et non justifiées. Par ailleurs, il prie la Cour de considérer que, si elle estimait devoir allouer une satisfaction, celle-ci ne devrait, en aucun cas, constituer une source d’enrichissement sans cause.
25.
Considérant le mode de calcul adopté dans l’arrêt susmentionné
Akkuș
(p.
1311, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde à la requérante, au titre de dommage matériel, 20
26.
Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.
B.
Frais et dépens
27.
Le requérant demande également 20 000 USD pour les frais et dépens encourus devant la Commission et la Cour.
28.
Le Gouvernement estime cette demande non justifiée.
29.
Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable d’accorder à la requérante la somme de 1 000 EUR à ce titre, tous frais confondus.
C.
Intérêts moratoires
30.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
qu’il n’y a pas lieu de se prononcer sur le grief tiré de l’article 14
;
4.
Dit
que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral
;
5.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement
:
i.
20 203 EUR (vingt
mille deux cent trois euros) pour dommage matériel
;
ii. 1 000 EUR (mille euros) pour frais et dépens
;
iii. tout montant pouvant être dû au titre des taxes exigibles au moment du versement
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
6.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 8 novembre 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Greffière
Président