- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 8 noiembrie 2005
- Stat pârât
- TUR
- Articole
- Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
- Préjudice moral - constat de violation suffisant
- Dommage matériel - réparation pécuniaire
- Remboursement partiel frais et dépens - procédure nationale
- Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
Șeyhmus Yașar și alții împotriva Turciei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL ȘEYHMUS YAȘAR ȘI ALTELE c. TURCIA (solicitarea nr. 44763/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 noiembrie 2005 DEFINITIVF 08/02/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se întrunește într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze mei Mularoni, Fura-Sandström, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune, după ce a deliberat în camera Consiliului la 11 octombrie 2005, se retrage la hotărâre. La originea cauzei se află o cerere (n 44763/98) îndreptată împotriva Republicii Turcia și din care 17 resortisanți ai acestui stat, dnii.
Șeyhmus Yașar, Abdullah Gündüz, Ahmet Gündüz, Felemez Gündüz, Hamit Gündüz, Hüseyin Gündüz, 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor la lamaie și a libertăților fundamentale ( În primul rând, reclamanții s-au plâns de întârzierea pe care l-au luat la data de 1 noiembrie a plății unei despăgubiri suplimentare de expropriere, însoțită de dobânzi necorespunzătoare în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia. Cererea a fost transmisă Curții la data de 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită celei de-a treia secțiuni a Curții (art. 1 din Regulamentul de procedură al Curții).
În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. La 17 ianuarie 2002, Curtea (secțiunea a treia) a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Prin scrisoarea din 17 martie 2005, Curtea (secțiunea a doua) a informat părțile că se va pronunța, în conformitate cu art. 29 alin. (1) și (3) din Convenție, atât asupra admisibilității, cât și asupra fondului cererii.
În dezacord cu suma plătită în temeiul contractului de expropriere, reclamanții au introdus o acțiune în creștere în fața tribunalului de mari instanțe din care: Hotărârea pronunțată de instanță la 30 decembrie 1994 a fost infirmată de Curtea de Casație și dosarul, trimis în fața primei instanțe. 12. La 22 martie 1996, după ce a fost corectat, instanța a acordat reclamanților câștig de cauză și le-a acordat o despăgubire suplimentară de 196 278 În total, 261 de cărți turcești vechi (TRL) au fost însoțite de dobânzi simple la rata legală de 30 % laan, care urmează să fie calculate începând cu data de la care a fost introdusă acțiunea în creștere, și anume 11 iunie 1991. 13. Curtea de Casație a confirmat această hotărâre printr-o hotărâre din 9 decembrie 1996. 14. La data de 19 decembrie 1997, data la care s-a plătit suma de 556 818 000 TRL.
II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 15. Pentru dreptul și practica internă relevante în materie de expropriere, a se vedea Hotărârea Akkuș c. Turcia din 9 iulie 1997 (Recuperarea hotărârilor și a Deciziilor 1997-IV, p. 1305-1306, § 13-16) și Akac. Turcia din 23 septembrie 1998 [Recuperarea 1998 VI, p. 2674 2676, § 25]. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEGUATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 16. Denumirea insuficienței ratei dobânzilor de întârziere aplicate în cazul în care există un interes suplimentar de expropriere, precum și întârzierea administrativă expropriantă de a plăti această sumă, reclamanții se declară victime ale unei încălcări a articolului 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale.
Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 17. Reclamanții subliniază că nu se referă numai la întârzierea administrației de a plăti indemnizațiile suplimentare pronunțate de instanța de judecată de mare instanță de daltă mai ales cu privire la prejudiciul suferit de aceștia în perioada cuprinsă între sesizarea acestei instanțe și primirea sumei în cauză.
Astfel, ei se roagă Curții să examineze cererea în lumina cauzei Aka menționată anterior. 18. În ceea ce o privește, guvernul susține că o astfel de cerere este egală cu o extindere a t ă ț ii inițiale, limitată la întârzierea efectuării plății a t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii . În orice caz, consideră că o astfel de cauză nu poate prospera, având în vedere că ar fi trebuit să fie invocată în termen de șase luni de la hotărârea Curții de Casație din 9 decembrie 1996; prin urmare, cererea formulată la 17 iunie 1998 ar fi întârziată în ceea ce privește această ramură a cauzei. 19. Stăpâna calificării faptelor supuse examinării sale, Curtea face trimitere la jurisprudența sa în această privință și arată că: … menționat anterior, a cărui respondență inițială a fost introdusă după mai mult de șase luni de la data la care a fost pronunțat definitiv cu privire la cererea de încuviințarea suplimentară a domnului Akkuș.
Prin urmare, în partea sa întemeiată pe faptele anterioare procedurii de casare încheiată la 9 decembrie 1996, cererea formulată la 16 mai 1998 se confruntă cu motive de intarziere. Această parte a spătarului este, prin urmare, inadmisibilă. În această privință, guvernul solicită ca căile de atac interne să nu fie epuizate: reclamanții ar fi omis să acționeze în despăgubire în conformitate cu art. 105 din Codul obligațiilor pe care le-ar fi putut exercita, susținând existența unui prejudiciu suferit dincolo de cel care este compensat de dobânda moratoriu. 21. Curtea reamintește că a respins deja o excepție similară în cauza Aka (citată anterior, pp. 2678 2679, §§ 34-37). Ea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluzia sa anterioară și, prin urmare, respinge excepția guvernului.
22. Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș, susmenționat) și ținând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că această parte a Ö Õ Õ trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Aceasta constată într-adevăr că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de Õ . Pe fond 23. Curtea a tratat de mai multe ori cazuri în care întrebări similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, p. 1310, § 30-31, și Aka, citată anterior, p. 2682.§ 50-51). 24. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este imputată administrației expropriante, care le-a cauzat proprietarilor un prejudiciu distinct în ceea ce privește adăugarea la exproprierea bunurilor lor.
Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că reclamanții au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 25. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât imediat consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
Prejudiciul material și moral 27. Reclamanții susțin că trebuie să fie despăgubiți pentru un prejudiciu material pe care îl reprezintă în total 44 041 dolari americani (USD) și solicită 51 000 USD pentru prejudiciul lor moral. 28. Guvernul nu se pronunță. 29. Având în vedere modul de calcul adoptat în cauza Akkuș (precision, p. 1311, § 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă ca daune materiale 2 032 EUR (EUR). 30. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. Reclamanții solicită 6 459 USD pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a organelor convenției.
32. Guvernul consideră că această cerere nu este justificată. 33. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamanților suma de 1 000 EUR, indiferent de costuri. Interese moratorii 34. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.
cererea admisibilă în ceea ce privește partea sa rezultată din întârzierea în efectuarea de plăți în cadrul procedurii de expropriere suplimentară și restul cererii inadmisibile A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1; A declarat că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A declarat că Statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în comun, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data decontării, într-un cont bancar indicat de solicitanți i. 2 032 EUR (două mii treizeci și doi EUR) pentru daune materiale ii.
1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată iii. orice sumă care poate fi datorată pentru taxe exigibile la data plății de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Încheiat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 8 noiembrie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE ȘEYHMUS YAȘAR ET AUTRES c. TURQUIE (Requête n o 44763/98) ARRÊT STRASBOURG 8 novembre 2005 DÉFINITIF 08/02/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Șeyhmus Yașar et autres c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , A.B. Baka , R. Türmen , K. Jungwiert , M. Ugrekhelidze , M mes A. Mularoni, E. Fura-Sandström, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 octobre 2005, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 44763/98) dirigée contre la République de Turquie et dont dix-sept ressortissants de cet Etat, MM. Șeyhmus Yașar, Abdullah Gündüz, Ahmet Gündüz, Felemez Gündüz, Hamit Gündüz, Hüseyin Gündüz, İbrahim Gündüz, Mümtaz Gündüz, Ömer Gündüz, Șeyhmus Gündüz, Abdurrahman Tunç, Ahmet Tunç, Kadri Tunç, Musa Tunç, Nuri Tunç, Ömer Tunç et Sabri Tunç avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 16 mai 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
Les requérants sont représentés par Me Sedat Çınar, avocat à Diyarbakır. Dans la présente affaire, le Gouvernement turc (« le Gouvernement ») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.
Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, les requérants se plaignaient notamment du retard pris par l’Etat dans le paiement d’une indemnité complémentaire d’expropriation, assortie d’intérêts moratoires insuffisants par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie.
La requête a été transmise à la Cour le 1 er novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole no 11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n o 11).
La requête a été attribuée à la troisième section de la Cour (article 52 § 1 du règlement de la Cour). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.
Le 17 janvier 2002, la Cour (troisième section) a décidé de porter la requête à la connaissance du Gouvernement.
Le 1er novembre 2004, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la deuxième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
Par une lettre du 17 mars 2005, la Cour (deuxième section) a informé les parties qu’elle se prononcerait, en application de l’article 29 §§ 1 et 3 de la Convention, tant sur la recevabilité que sur le fond de la requête. EN FAIT I.
LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE
9. En 1988, l’administration nationale des eaux (« l’administration ») procéda à l’expropriation des lots de terrain appartenant aux requérants et sis à Çınar, Diyarbakır.
En désaccord avec le montant payé au titre de l’indemnité d’expropriation, les requérants introduisirent un recours en augmentation de ce montant auprès du tribunal de grande instance de Çınar (« le tribunal »).
Le jugement rendu par le tribunal le 30 décembre 1994 fut infirmé par la cour de Cassation et le dossier, renvoyé devant la première instance.
Le 22 mars 1996, après s’être corrigé, le tribunal donna gain de cause aux requérants et leur accorda une indemnité complémentaire de 196 278 261 anciennes livres turques (TRL) au total. Cette somme était assortie d’intérêts moratoires simples au taux légal de 30 % l’an, à calculer à partir de la date d’introduction du recours en augmentation, à savoir le 11 juin 1991.
La Cour de cassation confirma ce jugement par un arrêt du 9 décembre 1996.
L’indemnité complémentaire, majorée des intérêts moratoires, fut versée aux requérants le 19 décembre 1997, date à laquelle le montant s’élevait à 556 818 000 TRL. II.
LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS
15. Pour le droit et la pratique internes pertinents en matière d’expropriation, voir les arrêts Akkuș c. Turquie du 9 juillet 1997 ( Recueil des arrêts et décisions 1997-IV, pp. 1305-1306, §§ 13-16), et Aka c. Turquie du 23 septembre 1998 ( Recueil 1998 ‑ VI, pp. 2674 ‑ 2676, §§ 17 ‑ 25). EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o 1
Dénonçant l’insuffisance du taux des intérêts moratoires appliqué à l’indemnité complémentaire d’expropriation ainsi que le retard mis par l’administration expropriante à s’acquitter de cette somme, les requérants se disent victime d’une violation de l’article 1 du Protocole no 1, ainsi libellé : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes. » A. Sur la recevabilité
Les requérants soulignent d’emblée que leur grief porte non seulement sur le retard de l’administration à verser les indemnités complémentaires jugées par le tribunal de grande instance de Çınar, mais surtout, sur le préjudice qu’ils ont subi pendant la période entre la saisine de ce tribunal et la réception de la somme en question. Ainsi, ils prient la Cour d’examiner la requête à la lumière de l’affaire Aka, précitée.
De son côté, le Gouvernement prétend qu’une telle demande vaut l’élargissement du grief initial, limité au retard dans le paiement de l’indemnité d’expropriation. En tout état de cause, il estime qu’un tel grief ne saurait prospérer vu qu’il aurait du être soulevé dans les six mois suivant l’arrêt de la Cour de cassation du 9 décembre 1996. La requête introduite le 17 juin 1998 serait donc tardive quant à cette branche du grief.
Maîtresse de la qualification des faits soumis à son examen, la Cour se réfère à sa jurisprudence en la matière et relève qu’aucune circonstance particulière ne permet de distinguer la présente espèce du nombre d’affaires traitées par le passé selon la ligne de raisonnement qui ressort de son arrêt Akkuș, précité, dont la requête à l’origine était introduite au-delà de six mois suivant la date où il avait été définitivement statué sur la demande d’indemnité complémentaire d’expropriation de M me Akkuș. Il s’ensuit qu’en sa partie fondée sur les faits antérieurs à la procédure de cassation clôturée le 9 décembre 1996, la requête introduite le 16 mai 1998 se heurte au motif de tardivité. Cette partie du grief est par conséquent irrecevable. C’est dans le cadre ainsi délimité que la Cour examinera donc l’affaire seul sous son volet tiré du retard dans le paiement de l’indemnité complémentaire.
A cet égard, le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes : les requérants auraient omis d’exercer l’action en réparation prévue à l’article 105 du Code des obligations qu’ils pouvaient exercer en faisant valoir l’existence d’un dommage subi au-delà de celui qui se trouve compensé par les intérêts moratoires.
La Cour rappelle qu’elle a déjà rejeté une exception semblable dans l’affaire Aka (précitée, pp. 2678 ‑ 2679, §§ 34-37). Elle n’aperçoit aucun motif de déroger à sa précédente conclusion et rejette donc l’exception du Gouvernement.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment Akkuș, précité) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que cette partie du grief doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité. B. Sur le fond
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 1 du Protocole n o 1 (voir Akkuș , précité , p. 1310, §§ 30-31, et Aka , précité, p. 2682, §§ 50-51).
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l’administration expropriante, qui a fait subir aux propriétaires un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de leurs biens. C’est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que les requérants ont eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1. II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
26. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage matériel et moral
Les requérants affirment devoir être dédommagés pour un préjudice matériel qu’ils évaluent à 44 041 dollars américains (USD) au total. Ils réclament en outre 51 000 USD au titre de leur préjudice moral.
Le Gouvernement ne se prononce pas.
Considérant le mode de calcul adopté dans l’affaire Akkuș (précité, p. 1311, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde au titre de dommage matériel, 2 032 euros (EUR).
Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante. B. Frais et dépens
Les requérants demandent 6 459 USD pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et les organes de la Convention.
Le Gouvernement estime cette demande non justifiée.
Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable d’accorder aux requérants à ce titre la somme de 1 000 EUR, tous frais confondus. C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant à son volet tiré du retard dans le versement de l’indemnité d’expropriation complémentaire, et le restant de la requête irrecevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1 ; 3. Dit que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral ; 4. Dit a) que l ’ Etat défendeur doit verser aux requérants, conjointement, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement, sur un compte bancaire indiqué par les requérants : i. 2 032 EUR (deux mille trente-deux euros) pour dommage matériel ; ii. 1 000 EUR (mille euros) pour frais et dépens ; iii. tout montant pouvant être dû au titre des taxes exigibles au moment du versement ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 8 novembre 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. S. Dollé J.-P. Costa Greffière Présidente