- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 8 noiembrie 2005
- Stat pârât
- UKR
- Articole
- Articolul 6, Articolul 13, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
- Încălcare — Articolul 13
- Pecuniary and non-pecuniary damage - financial award
Vladimirskiy împotriva Ucrainei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE VLADIMIRSKIY v. UKRAINE (Depunerea nr. 2518/03) HOTĂRÂREA STRASBOURG 8 noiembrie 2005 FINAL 08/02/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Vladimirskiy v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A doua), ședința în calitate de Camera compusă din: J.-P.
Costa Președintele Cabral Barreto Jungwiert Butkevych Ugrekhelidze Doamna Mularoni Fura-Sandström, judecătorii și grefierul Secțiunii Dollé, care au deliberat în privat la 11 octombrie 2005, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 2518/03) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național ucrainean, dl Anatoliy Vyacheslavovich Vladimirskiy („reclamantul”), la 8 ianuarie 2003. Guvernul ucrainean („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna V. Lutkovska. La 23 noiembrie 2004, Curtea a hotărât să comunice cererea către Guvern.
În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. Reclamantul s-a născut în 1957 și locuiește în orașul Bryanka-1, Ucraina. Prima sesiune a procedurii La 27 mai 2002, Tribunalul Bryanka a ordonat societății de stat „Shakhtoupravlinnya nr. 17” să plătească reclamantului UAH 9.970.16 [1] în achizițiile salariale și alte plăți. La 8 iulie 2002, Serviciul Shakhtarsk City Bailiffs a instituit proceduri de aplicare a acestei hotărâri.
La 25 octombrie 2002, Serviciul Bailiffs a informat reclamantul că hotărârea din 18 iunie 2002 nu a putut fi pusă în aplicare datorită numărului mare de proceduri de executare împotriva debitorului și faptul că procedura de vânzare forțată a activelor aparținând debitorului a fost suspendată din cauza moratoriei privind vânzarea forțată a bunurilor aparținând întreprinderilor de stat introdusă prin Legea din 29 noiembrie 2001. La 25 decembrie 2003, 7 septembrie și, respectiv, 29 decembrie 2004, suma totală a datoriei de judecată a fost plătită reclamantului în trei tranșe de 1.195.74 UAH [2], 1.727.84 [3] și 7.053.58 [4] Al doilea set de proceduri În noiembrie 2003 reclamantul a inaugurat o procedură în Curtea Municipală de Bryanka împotriva aceleiași societăți care solicită modificarea datei de pensionare și compensarea pentru nefuncție de a-i plăti datoria hotărârii din 27 mai 2002. 10. La 4 noiembrie 2004, instanța a constatat împotriva reclamantului.
La 12 ianuarie 2005, Curtea Regională de Apel Lugansk a susținut decizia din 4 noiembrie 2005. 2004. Apelul reclamantului în casație este încă în așteptare în fața Curții Supreme a Ucrainei. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 11. Legea internă relevantă este rezumat în hotărârea Romașov c. Ucraina (nr. 67534/01, §§ 16-18, 27 iulie 2004). DREPTUL 12. Reclamantul s-a plâns în legătură cu nerespectarea hotărârii Curții municipale Bryanka din 27 mai 2002 în timp util. El a invocat articolele 1 și 13 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege…
” art. 13 „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.
Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul statului de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu interesul general … ” ADMISSIBILITY 13. Guvernul a formulat obiecții cu privire la statutul de victimă al reclamantului și la epuizarea recoursurilor interne similare celor pe care Curtea le-a deja respins în cazul Romașov c. Ucraina (a se vedea hotărârea Romașov, citată mai sus, §§ 23-33). Curtea consideră că prezenta obiecție trebuie respinsă din aceleași motive. 14. Curtea concluzionează că plângerea reclamantului în temeiul articolului 1 din Convenția cu privire la întârzierea în aplicarea hotărârii Curții municipale Bryanka din 27 mai 2002 ridică probleme serioase de fapt și lege în temeiul Convenției, ale căror hotărâre necesită o examinare a fondurilor.
Acesta nu constată motive de declarare a acestei plângeri inadmisibilă. Din aceleași motive, plângerile reclamantului în temeiul articolului 13 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi declarat inadmisibil. II. MERITI PENTRU CLAUSELE reclamanților în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția și al articolului 1 din Protocolul nr. 15. În observațiile lor, Guvernul a susținut că nu a existat nicio încălcare a articolului 1 din Convenția sau a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (ca în cazul Romașovului, citat mai sus, § 37 și Voitenko c. Ucraina , nr. 18966/02, § 17. Curtea remarcă că hotărârea Curții municipale Bryanka din 27 mai 2002 a rămas neexecut timp de mai mult de doi ani și cinci luni.
De asemenea, remarcă că, în ciuda faptului că datoriile au fost plătite reclamantului în tranșe, o sumă substanțială a atribuirii societății debitoare a fost plătită pe deplin reclamantului numai după comunicarea cererii la Guvernul respondent. 18. Curtea reamintește că a constatat deja încălcări ale articolului 1 din Convenția și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 în cazurile care pun probleme similare la prezenta cerere (a se vedea, de exemplu, Sharko c. Ucraina , nr. 72686/01, §§ 40-42, 19 aprilie 2005, și Voytenko, citat mai sus, §§ 55). 19. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză.
În consecință, a existat o încălcare a articolului 1 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. Guvernul a susținut că reclamantul avea canale eficace de plângere pe același motiv că au susținut că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne. Având respins ultimul argument anterior (punctul 13), Curtea concluzionează că reclamantul nu dispune de un remediu intern eficace, conform articolului 13 din Convenție, pentru a remedia daunele generate de întârzierea prezentei proceduri (a se vedea §§ 46-48 citat mai sus). Prin urmare, s-a constatat o încălcare a prezentei dispoziții. III.
APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 21. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 22. Reclamantul a solicitat UAH 42.365.99 [5] În ceea ce privește prejudiciile materiale, ca compensație pentru întârziere în plata datoriei hotărârii. Reclamantul a solicitat în continuare 10.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 23. Guvernul a susținut că reclamantul nu a justificat sumele solicitate și a susținut că constatarea unei încălcări ar constitui suficientă satisfacție.
24. Curtea consideră că, în conformitate cu art. 41 din Convenție, evaluarea sa echitabilă este rezonabilă să acorde reclamantului o sumă globală de 1.440 EUR în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale. Costurile și cheltuielile 25. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declara admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 1 din convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. Deține că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; Deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenția, EUR 1,440 (o mie patru sute patru sute și patruzeci de euro) în ceea ce privește prejudiciu material și moral, plus orice impozit care poate fi taxabil, care să fie transformat în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 8 noiembrie 2005, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Dolle J.-P. Președintele grefierului Costa [1] În jur de 1,640 euro – „EUR”. [2] În jur de 197. [3] În jur de 285 EUR [4] în jur de 1.158 EUR [5] în jur de 6,970 EUR.
SECOND SECTION
CASE OF VLADIMIRSKIY v. UKRAINE (Application no. 2518/03) JUDGMENT STRASBOURG 8 November 2005 FINAL 08/02/2006 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Vladimirskiy v. Ukraine, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Mr J.-P. Costa , President , Mr I. Cabral Barreto , Mr K. Jungwiert , Mr V. Butkevych , Mr M. Ugrekhelidze , Mrs A. Mularoni , Mrs E. Fura-Sandström, judges , and Mrs S. Dollé , Section Registrar , Having deliberated in private on 11 October 2005, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 2518/03) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Ukrainian national, Mr Anatoliy Vyacheslavovich Vladimirskiy (“the applicant”), on 8 January 2003.
The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs V. Lutkovska.
On 23 November 2004 the Court decided to communicate the application to the Government. Under the provisions of Article 29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility. THE FACTS I.
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1957 and lives in the city of Bryanka-1, Ukraine. A. First set of proceedings
On 27 May 2002 the Bryanka City Court ordered the State Company “Shakhtoupravlinnya No. 17” to pay the applicant UAH 9,970.16 [1] in salary arrears and other payments.
On 8 July 2002 the Shakhtarsk City Bailiffs’ Service instituted enforcement proceedings in respect of that judgment.
On 25 October 2002 the Bailiffs’ Service informed the applicant that the judgment of 18 June 2002 could not be enforced due to the large number of enforcement proceedings against the debtor and the fact that the procedure for the forced sale of assets belonging to the debtor had been suspended because of the moratorium on the forced sale of property belonging to State enterprises introduced by the Law of 29 November 2001.
On 25 December 2003, 7 September and 29 December 2004, respectively, the full amount of the judgment debt was paid to the applicant in three instalments of UAH 1,195.74 [2] , 1,727.84 [3] and 7,053.58 [4] . B. Second set of proceedings
In November 2003 the applicant instituted proceedings in the Bryanka City Court against the same company seeking the amendment of his retirement date and compensation for the failure to pay him the judgment debt of 27 May 2002.
On 4 November 2004 the court found against the applicant. On 12 January 2005 the Lugansk Regional Court of Appeal upheld the decision of 4 November 2004. The applicant’s appeal in cassation is still pending before the Supreme Court of Ukraine. II.
RELEVANT DOMESTIC LAW
11. The relevant domestic law is summarised in the judgment of Romashov v. Ukraine (no. 67534/01, §§ 16-18, 27 July 2004). THE LAW
The applicant complained about the State authorities’ failure to enforce the judgment of the Bryanka City Court of 27 May 2002 in due time. He invoked Articles 6 § 1 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1, which provide, in so far as relevant, as follows: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time by an independent and impartial tribunal established by law… ” Article 13 “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.” Article 1 of Protocol No. 1 “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest … ” I. ADMISSIBILITY
The Government raised objections regarding the applicant’s victim status and the exhaustion of domestic remedies similar to those which the Court has already dismissed in the case of Romashov v. Ukraine (see the Romashov judgment, cited above, §§ 23-33). The Court considers that the present objections must be rejected for the same reasons.
The Court concludes that the applicant’s complaint under Article 6 § 1 of the Convention about the delay in the enforcement of the judgment of the Bryanka City Court of 27 May 2002 raises serious issues of fact and law under the Convention, the determination of which requires an examination of the merits. It finds no ground for declaring this complaint inadmissible. For the same reasons, the applicant’s complaints under Article 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 cannot be declared inadmissible. II. MERITS A. The applicant’s complaints under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1
In their observations, the Government contended that there had been no violation of Article 6 § 1 of the Convention or Article 1 of Protocol No. 1 (as in the cases of Romashov , cited above, § 37, and Voytenko v. Ukraine , no. 18966/02, § 37, judgment of 29 June 2004).
The applicant disagreed.
The Court notes that the judgment of the Bryanka City Court of 27 May 2002 remained unenforced for more than two years and five months. It also notes that, notwithstanding the fact that the debts were paid to the applicant in instalments, a substantial amount of the award against the debtor company was fully paid to the applicant only after the communication of the application to the respondent Government.
The Court recalls that it has already found violations of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 in cases raising issues similar to the present application (see, for instance, Sharko v. Ukraine , no. 72686/01, §§ 40-42, 19 April 2005, and Voytenko, cited above, §§ 53 ‑ 55).
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. There has, accordingly, been a violation of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. B. The applicant’s complaint under Article 13 of the Convention
The Government contended that the applicant had had effective channels of complaint on the same basis that they had argued that the applicant had not exhausted domestic remedies. Having rejected the latter argument above (paragraph 13), the Court concludes that the applicant did not have an effective domestic remedy, as required by Article 13 of the Convention, to redress the damage created by the delay in the present proceedings (see Voytenko cited above, §§ 46-48). Accordingly, there has been a breach of this provision. III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
21. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed UAH 42,365.99 [5] in respect of pecuniary damage, as compensation for the delay in payment of the judgment debt. The applicant further claimed EUR 10,000 in respect of non-pecuniary damage.
The Government maintained that the applicant had not substantiated the amounts claimed and submitted that the finding of a violation would constitute sufficient just satisfaction.
Making its assessment on an equitable basis, as required by Article 41 of the Convention, the Court considers it reasonable to award the applicant a global sum of EUR 1,440 in respect of pecuniary and non-pecuniary damage. B. Costs and expenses
The applicant did not submit any claim under this head. The Court therefore makes no award. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1; 4. Holds that there has been a violation of Article 13 of the Convention; 5. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article 44 § 2 of the Convention, EUR 1,440 (one thousand four hundred and forty euros) in respect of pecuniary and non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable on the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 6. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 8 November 2005, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. S. Dollé J.-P. Costa Registrar President [1] . Around 1,640 euros – “EUR”. [2] . Around EUR 197. [3] . Around EUR 285. [4] . Around EUR 1,158. [5] . Around EUR 6,970.