Khoudoïorov împotriva Rusiei (extrase)

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA KHOUDOIOROV c. RUSSIE (solicitarea nr. 6847/02) HOTĂRÂREA [Extracte] STRASBURG 8 noiembrie 2005 DEFINITIV 12/04/2006 În cauza Khudoioorov c. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Bonello Pellonpääää Traja Kovler Garlicki Borrego Borrego, judecători și domnul O'Boyle, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 11 octombrie 2005, Renunță la hotărârea adoptată la acea dată, (...) FACE CIRCONSTANȚELE ESPECE (...) Condițiile de detenție și de transport ale reclamantului (...) Condițiile de transport al reclamantului între casa de arestare și instanța 71. Reclamantul a fost condus de la casa de arestare la tribunalul regional al Vladimir de 205 ori pentru a asista la audieri, din care 185 se refereau la acuzațiile îndreptate împotriva lui și douăzeci la cererile de prelungire a detenției.

Reclamantul descrie după cum urmează desfășurarea acestor zile, care este susținută de declarațiile scrise ale patru dintre foștii săi colegi. 72. În zilele de judecată, el a fost trezit la 4 sau 5 dimineața. În jurul orei 8 a.m., el a fost condus din celula sa într-o celulă de detenție mai mult decât ceilalți deținuți să meargă la tribunal. Celulele de adunare au fost de 9,2 până la 9,9 m. În jur de ora 9 sau 9:30, reclamantul era condus într-o dubă celulară. 73. Furgonul avea un compartiment colectiv conceput pentru patru deținuți și șase compartimente individuale de un metru pătrat. Cu toate acestea, în general transporta între 15 și douăzeci și, odată, se confrunta cu 27 de astfel de cazuri.

Reclamantul era plasat într-un compartiment individual cu un alt deținut. Din cauza lipsei de spațiu, unul se așeza pe bancă și celălalt pe genunchii primului. Era nevoie de o oră pentru a ajunge la tribunalul regional al lui Vladimir, iar duba se oprea în alte centre de detenție. 74. De obicei, reclamantul nu se întorcea la închisoare până la 18 sau 20 de ore. În timpul zilei, nu primea alimente și nu putea face niciun exercițiu în aer liber. Uneori, el nu putea să facă dușul la care avea dreptul din când în când. 75. Guvernul susține că reclamantul a fost transportat într - o dubă celulară specială, care corespundea standardelor, iar drumul dintre casa de arestare și tribunalul regional al lui Vladimir era lung de opt kilometri și era nevoie de 30 de minute pentru a - l parcurge…

III. Setul minim de norme pentru tratamentul deținuților, adoptat de primul Congres al Națiunilor Unite pentru prevenirea infracțiunilor și tratamentul delincvenților, desfășurat la Geneva în 1955 și aprobat de Consiliul Economic și Social în Rezoluțiile 663 C (XXIV) din 31 iulie 1957 și 2076 (LXII) din 13 mai 1977, prevede în special următoarele: (...) 45… Transportul deținuților în condiții proaste de aerisire sau de lumină, sau prin orice mijloc care le impune o suferință fizică, trebuie să fie interzis… ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 3 DIN CONVENȚIE 99. Reclamantul se plânge că condițiile în care a fost ținut și transportat între casa de arestare și instanță erau contrare art. 3 din Convenție, care prevede că nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.

(...) Condiții de transport între casa de arestare și tribunalul Argumentele părților 110. Guvernul susține că condițiile de transport erau compatibile cu standardele naționale și că personalul care se ocupă de transport nu a încălcat legile aplicabile. 111. Reclamantul susține că condițiile de transport dintre casa de arestare și Tribunalul Regional Vladimir erau inumane și degradante. Celulele de adunare și compartimentele furgonetelor erau foarte suprapopulate și nu conțineau nici o sursă de aer proaspăt sau de lumină naturală. El nu primea nici hrană, nici băutură toată ziua și acumularea tuturor acestor factori cauza o epuizare fizică și mentală. În opinia sa, aceste condiții erau incompatibile cu art. 45 alineatul (2) din setul de norme minime pentru tratamentul deținuților.Evaluarea Curții 112. Curtea amintește că acuzațiile de rele tratamente trebuie să fie susținute de dovezi adecvate.

Pentru a le evalua, Curtea a adoptat, în general, criteriul probei, dincolo de orice îndoială rezonabilă Cu toate acestea, o astfel de dovadă poate rezulta dintr-un fascicul de indicii, sau din prezumții nerefuzate, suficient de grave, precise și concordante (Salman c. Turcia [GC], nr 2296/93, § 100, CEDH 2000 VII). 113. Curtea constată că singura descriere a condițiilor de transport între casa de arestare și instanța regională a Vladimir de care dispune este cea furnizată de solicitant. Relatarea acestuia este confirmată de declarațiile scrise ale patru foști colegi de celulă. Curtea subliniază că procedura prevăzută de convenție, cum ar fi cea urmată în speță, nu este întotdeauna pregătită pentru o aplicare riguroasă a principiului "incumbit probatio" (proba îi revine persoanei care afirmă) deoarece, în anumite cazuri, numai guvernul pârât are acces la informațiile care pot confirma sau infirma astfel de afirmații.

Faptul că guvernul nu furnizează astfel de informații fără a oferi o justificare satisfăcătoare poate permite să se tragă concluzii cu privire la temeinicia afirmațiilor reclamantului ( Ahmet Özkan și alții . Turcia , n 21689/93, § 426, 6 aprilie 2004). 114. Desigur, în speță, reclamantul nu a avut posibilitatea de a lua măsuri exacte în compartimentele dubei și de a obține certificate care să ateste rata de ocupare a acestui camion. Cu toate acestea, guvernul ar fi putut oferi cu ușurință informații în sprijinul afirmațiilor sale De fapt, el s-a limitat la a afirma că condițiile de transport erau compatibile cu standardele aplicabile și că durata călătoriei era mai mică de jumătate decât cea indicată de solicitant, fără a transmite o copie a standardelor sau reglementărilor aplicabile furgonurilor celulare.

În aceste condiții, Curtea va examina fondul plângerii pe baza argumentelor reclamantului. 115. Reclamantul declară că, în zilele de ședință, acesta a fost condus la tribunal într-o dubă în care avea un compartiment individual de un metru pătrat cu un alt deținuți. El nu primea nicio hrană toată ziua, lipsea promenada exterioară și, uneori, dușul. 116. Curtea nu a avut încă ocazia de a examina compatibilitatea unor condiții de transport ca atare cu cerințele articolului 3 din convenție (în orice caz, în ceea ce privește portul cătușelor și/sau bandajarea ochilor deținuților în timpul unui transfer, a se vedea Öcalan c. Turcia [GC], nr. 46221/99, § 182-184, CEDO 2005-IV și Raninen c. Finlanda, Hotărârea din 16 decembrie 1997, Prin urmare, Comisia se va baza pe concluziile Comitetului European pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT).

117. În ceea ce privește transportul deținuților, CPT a considerat că compartimentele individuale au o dimensiune de 0,4 sau 0,5 m, respectiv 0,8 m. , nu au fost adecvate pentru transportul unei persoane, indiferent de durata călătoriei (a se vedea CPT/Inf (2004) 36 [Azerbaijan], § 152; CPT/Inf (2004) 12 [Luxemburg], § 19; CPT/Inf (2002) 23 [Ucraina], § 129 ; CPT/Inf (2001) 22 [Lituania], § 118 ; CPT/Inf (98) 13 [Polonia], § 68. În cazul de față, compartimentele individuale ale dubei (de o dimensiune de un metru pătrat) nu par să încalce standardele CPT, cu condiția ca capacitatea prevăzută să nu fie depășită și ca compartimentele respective să fie suficient de iluminate, aerisite și încălzite și dotate cu scaune și dispozitive care să permită deținuților să nu își piardă echilibrul în timpul călătoriei (CPT/Inf (2002) 36 [Slovenia], punctul 95. 118. Reclamantul trebuia să împartă un compartiment destinat unei persoane cu un alt deținut, fiecare stând pe rând pe genunchii celuilalt.

Concluziile CPT raportate mai sus sugerează că acest organ nu ar fi găsit această situație acceptabilă. La rândul său, Curtea consideră inacceptabilă plasarea a doi deținuți într-un compartiment de un metru pătrat cu un singur sediu. Guvernul a afirmat că călătoria durează doar 30 de minute, dar reclamantul a indicat că duba se oprește în alte case de oprire. Având în vedere că deținuții au rămas în dubă în acest timp, Comisia consideră că este adecvat să își bazeze aprecierea pe afirmația reclamantului potrivit căreia călătoria dura aproape o oră. În orice caz, Curtea consideră că astfel de condiții de transport nu pot fi acceptate, indiferent de noțiunea de durată. 119. Curtea observă că, astfel, reclamantul trebuia să călătorească în strâmtoare de două ori pe zi, să meargă la tribunal și să se întoarcă la închisoare, și că a fost transportat în această dubă de nu mai puțin de 200 de ori în timpul celor patru ani de detenție.

În aceste zile, el nu primea hrană și lipseau plimbările din exterior. Curtea consideră, de asemenea, relevant să sublinieze că reclamantul a continuat să fie supus unui astfel de tratament în timpul procesului său și cu ocazia ședințelor în care au fost examinate cererile de prelungire a detenției sale, și anume în momentul în care avea cea mai mare nevoie de toată concentrarea și facultățile sale mintale. 120. Curtea constată că tratamentul la care a fost supus reclamantul în timpul transportului său între casa de arestare și Tribunalul Regional Vladimir a depășit nivelul minim de gravitate; prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 3 din convenție.

(...) PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE (...) că a avut loc o încălcare a articolului 3 din Convenție din cauza condițiilor în care reclamantul a fost transportat între casa de arestare și tribunal (...) în limba engleză, apoi comunicat în scris la 8 noiembrie 2005, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Michael O'Boyle Nicolas Bratza Modululer Președintele

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE KHOUDOÏOROV c. RUSSIE (Requête n o 6847/02) ARRÊT [Extraits] STRASBOURG 8 novembre 2005 DÉFINITIF 12/04/2006 En l'affaire Khoudoïorov c. Russie, La Cour européenne des Droits de l'Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de : Sir Nicolas Bratza , président , MM. G. Bonello , M. Pellonpää , K. Traja , A. Kovler , L. Garlicki , J. Borrego Borrego, juges , et de M. M. O'Boyle, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 octobre 2005, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : (...) EN FAIT I.

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

(...) I. Conditions de détention et de transport du requérant (...) 2. Conditions de transport du requérant entre la maison d'arrêt et le tribunal 71. Le requérant fut conduit de la maison d'arrêt au tribunal régional de Vladimir à 205 reprises pour y assister à des audiences, dont 185 portaient sur les accusations dirigées contre lui et vingt sur des demandes de prolongation de la détention. Le requérant décrit comme suit le déroulement de ces journées, récit qui est corroboré par les dépositions écrites de quatre de ses anciens codétenus. 72. Les jours d'audience, il était réveillé à 4 ou 5 heures du matin. Vers 8 heures, il était conduit de sa cellule dans une « cellule de rassemblement » où il rejoignait les autres détenus devant également se rendre au tribunal.

Les cellules de rassemblement mesuraient entre 9,2 et 9,9 m 2 et accueillaient dix à vingt détenus. Elles n'étaient munies d'aucun système de ventilation et l'air était rapidement saturé de fumée. Vers 9 heures ou 9 h 30, le requérant était conduit dans un fourgon cellulaire. 73. Ce fourgon comportait un compartiment collectif conçu pour quatre détenus et six compartiments individuels d'un mètre carré. Il était donc prévu pour dix détenus. Il en transportait cependant en général de quinze à vingt et, une fois, il en contint vingt-sept. Le requérant était placé dans un compartiment individuel avec un autre détenu. En raison du manque de place, l'un d'eux s'asseyait sur le banc et l'autre sur les genoux du premier.

Il fallait une heure pour se rendre au tribunal régional de Vladimir et le fourgon s'arrêtait en cours de route dans d'autres centres de détention. 74. Le requérant n'était en général pas de retour à la prison avant 18 ou 20 heures. Pendant la journée, il ne recevait aucune nourriture et ne pouvait faire aucun exercice en plein air. Il lui arrivait de manquer la douche à laquelle il avait droit de temps à autre. 75. Le Gouvernement soutient que le requérant était transporté dans des fourgons cellulaires spéciaux répondant aux normes. Le trajet entre la maison d'arrêt et le tribunal régional de Vladimir était long de huit kilomètres et il fallait trente minutes pour le parcourir. (...) III.

LES INSTRUMENTS INTERNATIONAUX PERTINENTS

97. L'ensemble de règles minima pour le traitement des détenus, adopté par le premier Congrès des Nations unies pour la prévention du crime et le traitement des délinquants, tenu à Genève en 1955 et approuvé par le Conseil économique et social dans ses résolutions 663 C (XXIV) du 31 juillet 1957 et 2076 (LXII) du 13 mai 1977, dispose notamment ce qui suit : « (...) 45. (...) 2) Le transport des détenus dans de mauvaises conditions d'aération ou de lumière, ou par tout moyen leur imposant une souffrance physique, doit être interdit. (...) » (...) EN DROIT I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 3 DE LA CONVENTION

99. Le requérant se plaint que les conditions dans lesquelles il a été détenu et transporté entre la maison d'arrêt et le tribunal étaient contraires à l'article 3 de la Convention, lequel dispose : « Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants. » (...) B. Conditions de transport entre la maison d'arrêt et le tribunal 1. Arguments des parties 110. Le Gouvernement soutient que les conditions de transport étaient compatibles avec les normes nationales et que le personnel s'occupant du convoyage n'a commis aucune infraction aux lois applicables. 111. Le requérant allègue que les conditions de transport entre la maison d'arrêt et le tribunal régional de Vladimir étaient inhumaines et dégradantes.

Les cellules de rassemblement et les compartiments des fourgons étaient très surpeuplés et ne comportaient aucune arrivée d'air frais ou de lumière naturelle. Il ne recevait ni nourriture ni boisson de toute la journée et l'accumulation de tous ces facteurs provoquait un épuisement physique et mental. A son avis, ces conditions étaient incompatibles avec l'article 45 § 2 de l'ensemble de règles minima pour le traitement des détenus. 2. Appréciation de la Cour 112. La Cour rappelle que les allégations de mauvais traitements doivent être étayées par des preuves appropriées. Pour apprécier celles-ci, la Cour a généralement adopté le critère de la preuve « au-delà de tout doute raisonnable ». Toutefois, une telle preuve peut résulter d'un faisceau d'indices, ou de présomptions non réfutées, suffisamment graves, précis et concordants ( Salman c. Turquie [GC], n o 21986/93, § 100, CEDH 2000 ‑ VII).

113. La Cour note que la seule description des conditions de transport entre la maison d'arrêt et le tribunal régional de Vladimir dont elle dispose est celle fournie par le requérant. Le récit de celui-ci est corroboré par les déclarations écrites de quatre anciens codétenus. La Cour souligne que la procédure prévue par la Convention, telle celle suivie en l'espèce, ne se prête pas toujours à une application rigoureuse du principe affirmanti incumbit probatio (la preuve incombe à celui qui affirme) car, dans certains cas, seul le gouvernement défendeur a accès aux informations susceptibles de confirmer ou de réfuter pareilles affirmations.

Le fait que le Gouvernement ne fournisse pas de telles informations sans donner à cela de justification satisfaisante peut permettre de tirer des conclusions quant au bien-fondé des allégations du requérant ( Ahmet Özkan et autres c. Turquie , n o 21689/93, § 426, 6 avril 2004). 114. Certes, en l'espèce, le requérant n'a pas eu la possibilité de prendre les mesures exactes des compartiments du fourgon et d'obtenir des certificats attestant du taux d'occupation de ce fourgon. Toutefois, le Gouvernement aurait aisément pu fournir des renseignements à l'appui de ses affirmations ; or il n'en a rien fait, sans donner aucune justification à cela. En réalité, il s'est borné à affirmer que les conditions de transport étaient compatibles avec les normes applicables et que la durée du trajet était inférieure de moitié à ce que le requérant avait indiqué, sans transmettre de copie des normes ou de la réglementation applicables aux fourgons cellulaires.

Dans ces conditions, la Cour examinera le fond du grief sur la base des arguments du requérant. 115. Le requérant déclare que, les jours d'audience, il était conduit au tribunal dans un fourgon où il partageait un compartiment « individuel » d'un mètre carré avec un autre détenu. Il ne recevait aucune nourriture de toute la journée, manquait la promenade extérieure et, parfois, la douche. 116. La Cour n'a pas encore eu l'occasion d'examiner la compatibilité de conditions de transport en tant que telles avec les exigences de l'article 3 de la Convention (toutefois, en ce qui concerne le port des menottes et/ou le fait de bander les yeux de détenus pendant un transfert, voir Öcalan c. Turquie [GC], n o 46221/99, §§ 182-184, CEDH 2005-IV, et Raninen c. Finlande , arrêt du 16 décembre 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997-VIII, pp. 2833-2834, §§ 56-59).

Elle va donc s'appuyer sur les conclusions du Comité européen pour la prévention de la torture et des peines ou traitements inhumains ou dégradants (CPT).

117. Concernant le transport de détenus, le CPT a considéré que des compartiments individuels d'une taille de 0,4 ou 0,5 m 2 , voire 0,8 m 2 , n'étaient pas adaptés au transport d'une personne, quelle que soit la durée du trajet (voir CPT/Inf (2004) 36 [Azerbaïdjan], § 152 ; CPT/Inf (2004) 12 [Luxembourg], § 19 ; CPT/Inf (2002) 23 [Ukraine], § 129 ; CPT/Inf (2001) 22 [Lituanie], § 118 ; CPT/Inf (98) 13 [Pologne], § 68). En l'espèce, les compartiments individuels du fourgon (d'une taille d'un mètre carré) ne paraissent pas enfreindre les normes du CPT, à condition que la capacité prévue ne soit pas dépassée et que ces compartiments soient suffisamment éclairés, aérés et chauffés et munis de sièges et dispositifs permettant aux détenus de ne pas perdre l'équilibre pendant le trajet (CPT/Inf (2002) 36 [Slovénie], § 95). 118. Or le requérant devait partager un compartiment prévu pour une personne avec un autre détenu, chacun s'asseyant à tour de rôle sur les genoux de l'autre.

Les conclusions du CPT rapportées ci-dessus donnent à penser que cet organe n'aurait pas trouvé cette situation acceptable. La Cour considère pour sa part qu'il est inacceptable de placer deux détenus dans un compartiment d'un mètre carré pourvu d'un seul siège. Le Gouvernement a affirmé que le trajet ne durait que trente minutes, mais le requérant a indiqué que le fourgon s'arrêtait en route dans d'autres maisons d'arrêt. Etant donné que les détenus restaient à l'intérieur du fourgon pendant ce temps, elle juge approprié de fonder son appréciation sur l'allégation du requérant selon laquelle le trajet durait près d'une heure. En tout état de cause, la Cour juge de telles conditions de transport inadmissibles, indépendamment de toute notion de durée.

119. La Cour observe que le requérant devait ainsi voyager à l'étroit deux fois dans la journée, à l'aller pour se rendre au tribunal puis au retour à la prison, et qu'il a été transporté dans ce fourgon pas moins de 200 fois pendant ses quatre années de détention. Ces jours-là, il ne recevait aucune nourriture et manquait la promenade à l'extérieur. La Cour juge également pertinent de relever que le requérant a continué à subir un tel traitement pendant son procès et à l'occasion des audiences où étaient examinées les demandes de prolongation de sa détention, c'est-à-dire au moment où il avait le plus besoin de toute sa concentration et de ses facultés mentales. 120. La Cour constate que le traitement auquel le requérant a été soumis durant son transport entre la maison d'arrêt et le tribunal régional de Vladimir a dépassé le niveau minimum de gravité ; il y a donc eu violation de l'article 3 de la Convention.

(...) PAR CES MOTIFS, LA COUR, À l'UNANIMITÉ, (...) 2. Dit qu'il y a eu violation de l'article 3 de la Convention à raison des conditions dans lesquelles le requérant a été transporté entre la maison d'arrêt et le tribunal ; (...) Fait en anglais, puis communiqué par écrit le 8 novembre 2005, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Michael O'Boyle Nicolas Bratza Greffier Président