Hudec împotriva Cehiei

Procedura de recuperare a unei creanțe la 20 martie 1994, reclamantul a intentat împotriva unei anumite acțiuni în rambursare a unei creanțe de 880 CZK (29 €) prin hotărârea din 13 iunie 1994, Tribunalul Municipal (Městský soud) din Brno a primit dreptul de a-i adresa, prin emiterea împotriva părții adverse a unei ordonanțe de plată a sumei solicitate. La ordonanța menționată anterior a trecut în forță de lucru judecat la 10 august 1994. La 7 noiembrie 1997, tribunalul municipal, reacționând la o scrisoare de la la Õ , l-a instruit pe acesta din urmă cu privire la demersurile care trebuie întreprinse în cadrul procedurii. La o dată care nu a fost precizată în dosar, reclamantul a depus o cerere de executare forțată prin vânzarea bunurilor mobile ale părții pârâte. Prin hotărârea din 20 ianuarie 1998, Tribunalul Municipal a acceptat cererea respectivă. La 25 octombrie 2000, Tribunalul Municipal, constatând că partea pârâtă nu deținea nici un bun mobil, … La 14 octombrie 2002, tribunalul municipal, prin intermediul executorului său judiciar, a informat că inventarul bunurilor mobile ale părții pârâte a avut loc la 16 septembrie 2002. La 10 martie 2003, Tribunalul municipal avertizează că licitația bunurilor mobile confiscate (o friteuză și un frigider) se va desfășura la 30 mai și 2 iunie 2003 până în prezent, procedura de executare forțată inițiată de solicitant rămâne pendinte.

Procedura de rambursare a unui avans plătit de reclamant în temeiul unui contract de vânzare pe credit La 7 decembrie 2001, reclamantul a intentat împotriva unei societăți comerciale o acțiune de rambursare a unui avans de 6 000 CZK (200 €) plătit în temeiul unui contract de vânzare a unui aparat electrocasnic și a solicitat în același timp scutirea totală de taxe de timbru. La 31 ianuarie 2002, instanța din Ecuador (Obvodní soud) din Praga 5 La 9 iulie 2002, tribunalul a recunoscut în mod expres că drepturile de timbru erau scutite parțial. Prin hotărârea din 23 iulie 2003, instanța a respins acțiunea din laiuli. La 2 octombrie 2003, instanța l-a invitat pe reclamant să-și completeze apelul. La 4 noiembrie 2003, Tribunalul a completat cererea menționată, solicitând în același timp recuzarea instanței menționate anterior pentru suspiciunea de discriminare. La 5 decembrie 2003, instanța a invitat instanța să precizeze pe scurt judecătorii împotriva cărora se adresa cererea de recuzare. La 6 ianuarie 2004, reclamantul a fost invitat, de asemenea, să plătească taxele de timbru pentru apelul său. Cu toate acestea, la 23 ianuarie 2004, la data de (3) Procedura de plată a prețului convenit pentru achiziționarea unui restaurant la 14 noiembrie 2001, reclamantul a intenționat împotriva unui particular o acțiune în decont de 280 000 CZK 333 €, care corespunde prețului convenit pentru achiziționarea unui restaurant și, în același timp, a solicitat scutirea totală de taxe de timbru. La 14 decembrie 2001, Tribunalul Regional (Krajský Soud) prin hotărârea din 15 ianuarie 2002, tribunalul regional i-a acordat reclamantului, prin emiterea unei ordonanțe de plată împotriva părții pârâte a sumei solicitate. La 31 ianuarie 2002, partea pârâtă s-a opus ordonanței respective. La 16 decembrie 2004, tribunalul regional l-a invitat pe solicitant să completeze cererea sa inițială. La 3 ianuarie 2005, Tribunalul Regional a informat părțile că încuviințarea prevăzută la 18 ianuarie 2005 era amânată la o dată ulterioară. La 26 iunie 2001, reclamantul a intentat împotriva unui particular o acțiune de protecție a personalității sale și de plată de 50 000 CZK 666 €) La 11 ianuarie 2005, Tribunalul Regional (Krajský soud) din Brno La 15 iunie 2005, tribunalul regional a declarat că partea pârâtă nu este cunoscută la adresa indicată. La cauza a rămas pendinte.

Procedura prin care s-a ajuns la o hotărâre prin care reclamantul să fie obligat să evacueze apartamentul la 12 martie 1997, soții R. au intentat împotriva reclamantului o acțiune în vederea obținerii unei hotărâri legale prin care să se solicite evacuarea apartamentului închiriat. La 2 aprilie 1997, tribunalul municipal (Městský soud) din Brno convie la ś să-și facă observațiile cu privire la acțiunea menționată mai sus. Prin hotărârea din 2 septembrie 1997, tribunalul municipal a respins acțiunea soților R., care au întrerupt apelul. Prin Hotărârea din 23 februarie 1998, Tribunalul Regional (Krajský Soud) din Brno a reformulat hotărârea menționată dându-le soților R. Reclamantul a luat măsuri în casare și a solicitat în același timp suspendarea executării acestei hotărâri. La 31 august 1998, Curtea Supremă (Nejvyší soud) La rândul său, Tribunalul municipal a anulat hotărârea din 2 septembrie 1997 și a anulat cauza în primă instanță la 26 octombrie 1998. Între timp, la 21 octombrie 1998, Tribunalul municipal a acceptat cererea de executare forțată formulată de soții R. Prin hotărârea din 25 mai 2000, Tribunalul Municipal a respins din nou acțiunea soților R. Aceștia au făcut apel. Prin hotărârea din 31 mai 2002, Tribunalul Regional a confirmat parțial hotărârea atacată, trimițând în același timp întrebările rămase în primă instanță pentru o nouă examinare. La 14 august 2002, tribunalul municipal a stabilit organizarea unei audieri până la 12 noiembrie 2002, dar a fost amânată până la 4 martie 2003, stabilită mai târziu la 31 iulie 2003 și, în cele din urmă, la o dată ulterioară. Prin hotărârea din 7 august 2003, tribunalul municipal a respins pentru a treia oară acțiunea soților R., care au întrerupt apelul. La 6 ianuarie 2004, tribunalul municipal l-a invitat pe reclamant să-și facă observațiile cu privire la această cerere. Între timp, la 10 noiembrie 2004, instanța municipală a respins cererea de executare formulată de unul dintre soții R. La 22 decembrie 2004, tribunalul regional a înaintat părților o declaraie la data de 23 martie 2005, dar aceasta din urmă a fost amânată la data de 4 mai 2005, apoi la data de 1 iunie 2005 și, în cele din urmă, la o dată ulterioară, soții R. au renunțat la acțiunea lor la data de 18 mai 2005. La 27 mai 2005, reclamantul a scris Tribunalului Regional o scrisoare prin care a contestat renunțarea formulată de soții R. Prin hotărârea din 29 iunie 2005, tribunalul regional a anulat hotărârea Tribunalului Municipal din 7 august 2003 și a anulat procedura.

Procedura privind plângerea penală depusă de reclamant ca urmare a expulzării sale ilegale din apartament La 23 martie 2004, reclamantul a depus o plângere penală împotriva persoanei juridice R., precum și împotriva unei persoane fizice, care ar fi acționat sub tăcerea complice a polițiștilor prezenți. La 31 august 2004, poliția judiciară din Brno a emis procesul-verbal al depoziției reclamantului. Prin decizia din 9 mai 2005, poliția judiciară a clasat cazul fără întârziere, din cauza faptului că nu a putut identifica penetrarea oricărei infracțiuni. Se pare că reclamantul nu a recurs la această decizie.

Procedura privind repararea prejudiciului material suferit de solicitant ca urmare a expulzării sale ilegale din apartament La 25 iulie 2004, reclamantul a intentat împotriva soților R. o acțiune în despăgubire pentru prejudiciul material suferit la 22 martie 2004, în momentul expulzării sale ilegale din apartament. La 15 noiembrie 2004, la din Brno a invitat reclamantul să își completeze acțiunile în despăgubire. Se pare că este în curs de desfășurare. GRIFS 1. Invocând art. 6 din convenție, reclamantul se plânge în principal de durata excesivă a procedurilor expuse mai sus. (2) În al doilea rând, se afirmă că tribunalele au fost maltratate și umilite, în ciuda vârstei înaintate și a stării de sănătate degradante, ceea ce ar constitui, în opinia sa, o încălcare a articolului 3 din Convenție. (3) De asemenea, acesta susține că a fost supus unor acte de instigare ale părților adverse și se plânge de dreptul la libertate și securitate prevăzut în art. 5 din Convenție. (4) De asemenea, acesta își declară dreptul la respectarea vieții sale private și familiale garantate prin art. 8 din Convenție, dat fiind că expulzarea sa ilegală din apartament nu a fost împiedicată de autoritățile naționale. În acest context, denunță clasificarea fără întârziere a plângerii sale penale depuse împotriva autorilor expulzării. (5) În cele din urmă, reclamantul consideră victima unei discriminări interzise prin art. 14 din Convenție, în măsura în care instanțele ar fi favorizat părțile adverse. (6) În cele din urmă, susține că, în ciuda art. 13 din Convenție, dreptul Republicii Cehe nu îi oferă nicio cale de atac eficientă pentru a corecta obiecțiile menționate anterior. (1) În ceea ce privește cauza formulată de art. 3 din Convenție, Curtea amintește mai întâi că această dispoziție nu valorează decât dacă există un minimum de elemente care atestă depășirea pragului de gravitate a relelor tratamente aplicate unei persoane fizice. Or, presupunând chiar că reclamantul a epuizat în mod valabil căile de atac disponibile în speță, Curtea constată că acesta din urmă nu are niciun motiv special care să justifice o eventuală încălcare a dispoziției invocate. În consecință, acest aspect trebuie respins pentru lipsa vădită a temeiului, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. În ceea ce privește litigiul întemeiat pe art. 5 din Convenție, Curtea arată că reclamantul nu a sesizat Curtea Constituțională cu privire la o cale de atac în vederea remedierii situației sale. În orice caz, din dosar reiese că nu a fost sesizat nici detenția provizorie, nici condamnarea penală. Afirmațiile sale referitoare la încălcarea dreptului său la libertate și securitate nu sunt, prin urmare, susținute; în consecință, acest aspect trebuie respins și pentru lipsa evidentă a temeiului, în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. (3) În ceea ce privește motivul întemeiat pe art. 8 din Convenție, Curtea constată că, la 25 iulie și 15 noiembrie 2004, reclamantul a intentat împotriva anumitor particulari acțiuni în despăgubire ca urmare a expulzării sale ilegale din apartament și că tribunalul l-a invitat să completeze acțiunile menționate la 6 și 21 decembrie 2004 (procedura nr. (7) În plus, din dosarul pe care l-a prezentat la 23 martie 2004, la data de 23 martie 2004, la data depunerii unei plângeri penale împotriva autorilor deportării ilegale (procedura nr. 6), dar poliția judiciară l-a clasat fără întârziere, la 9 mai 2005, din lipsă de a constata că a avut loc vreo infracțiune. 3.1. 7 nu s-a încheiat încă, acuzațiile referitoare la nerespectarea vieții private și de familie sunt premature. În consecință, acest aspect trebuie respins pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. 3.2. Pe de altă parte, se așteaptă ca reclamantul să se plângă de clasificarea fără consecință a plângerii sale penale (procedura nr. 6), Curtea reamintește că Convenția nu garantează dreptul la inițierea procedurilor penale împotriva terților. De asemenea, din dosar reiese că statul și-a încălcat obligațiile pozitive care decurg pentru el din art. 8 din Convenție. 4.În ceea ce privește … (2) În plus, în afară de absența sesizării Curții Constituționale de către Õ , Curtea constată că aceasta se bazează pe aceleași fapte ca și cele menționate în art. 6 alin. (1) din Convenție. În consecință, acest aspect trebuie respins în general pentru lipsa evidentă a temeiului, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. (5) Hotărârea pronunțată în temeiul articolului 6 din Convenție privește durata procedurilor urmate în speță. 5.1. Având în vedere procedurile nr. 1, 3, 4 și 5, Curtea constată că primele trei sunt încă în curs de desfășurare în fața instanțelor interne și că ultima s … În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. 5.2. 2, Curtea constată că aceasta din urmă a început la 7 decembrie 2001 și este finalizată la 12 februarie 2004. În această măsură, durata de aproximativ doi ani și două luni pentru două instanțe nu poate fi considerată rezonabilă. 5.3. Având în vedere procedura nr. 6, prin care recurentul a depus o plângere penală împotriva particularilor, Curtea constată că această procedură a început la 23 martie 2004 și a fost încheiată la 9 mai 2005, ziua în care plângerea penală a fost clasată fără răspuns. În orice caz, art. 6 din Convenție nu se aplică în cazul specific, dat fiind că autoritățile naționale nu au încheiat nici cu privire la drepturile și obligațiile cu caracter civil ale reclamantului, nici cu privire la temeinicia unei acuzații penale care îl privesc. cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie să fie respins în temeiul art. 35 alin. 4. 5.4. Având în vedere durata procedurii nr. 7, Curtea constată că aceasta din urmă a început la 25 iulie 2004 și rămâne în curs de desfășurare. Până în prezent, nu se poate afirma însă că durata în cauză este excesivă. Prin urmare, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din Convenție, acest aspect trebuie, prin urmare, respins pentru neatenție vădită de fond. 6. În continuare, trebuie examinat spătarul de la art. 13 din Convenție. 6.1. În ceea ce privește lipsa unei căi de atac care ar putea remedia durata procedurilor nr. 1, 3, 4 și 5 nu poate fi calificat drept neprotejabil. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. 6.2. În ceea ce privește obiecțiile rămase, având în vedere concluziile la care a ajuns Curtea de mai sus, tîlcul întemeiat pe art. 13 din Convenția privind protecția nu poate fi apărat. Prin urmare, este necesar ca această cauză să fie respinsă pentru lipsa evidentă de temei, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiilor formulate de solicitant cu privire la durata procedurilor menționate la nr. 1, 3, 4 și 5 și cu privire la lipsa unei căi de atac efective care ar putea remedia aceste obiecțiuni Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Naismith J.-P. OSTA grefier adjunct Președintele

Procédure tendant au recouvrement d’une créance Le 20 mars 1994, le requérant intenta contre une particulière une action en remboursement d’une créance de 880 CZK (29 €) . Par le jugement du 13 juin 1994, le tribunal municipal (Městský soud) de Brno fit droit à l’intéressé, en émettant contre la partie adverse une ordonnance de paiement de la somme réclamée. L’ordonnance précitée passa en force de chose jugée le 10 août 1994. Le 7 novembre 1997, le tribunal municipal, réagissant à une lettre de l’intéressé, instruisit ce dernier sur les démarches à entreprendre dans la procédure. À une date non précisée au dossier, le requérant introduisit une demande d’exécution forcée par la vente des biens meubles de la partie adverse. Par le jugement du 20 janvier 1998, le tribunal municipal accueillit ladite demande. Le 25 octobre 2000, le tribunal municipal, constatant que la partie adverse ne possédait aucun bien meuble, prononça l’extinction de cette procédure d’exécution forcée. Le requérant interjeta appel. Le 29 novembre 2000, l’intéressé fut invité à compléter son appel. Par l’arrêt du 3 avril 2002, le tribunal régional (Krajský soud) de Brno annula le jugement du 20 janvier 1998 et renvoya l’affaire en première instance. Le 14 octobre 2002, le tribunal municipal, par l’intermédiaire de son huissier de justice, informa que l’inventaire des biens meubles de la partie adverse avait eu lieu le 16 septembre 2002. Le 10 mars 2003, le tribunal municipal avertit que la vente aux enchères des biens meubles saisis (une friteuse et un réfrigérateur) se déroulera en date des 30 mai et 2 juin 2003. Jusqu’aujourd’hui, la procédure d’exécution forcée enclenchée par le requérant demeure pendante.

Procédure tendant au remboursement d’un acompte versé par le requérant en vertu d’un contrat de vente à crédit Le 7 décembre 2001, le requérant intenta contre une société commerciale une action en remboursement d’un acompte de 6 000 CZK (200 €) versé en vertu d’un contrat de vente d’un appareil électroménager et demanda en même temps l’exonération totale des droits de timbre. Le 31 janvier 2002, le tribunal d’arrondissement (Obvodní soud) de Prague 5 invita l’intéressé à compléter sa demande. Le 9 juillet 2002, le tribunal reconnut à l’intéressé l’exonération partielle des droits de timbre. Par le jugement du 23 juillet 2003, le tribunal rejeta l’action de l’intéressé. Celui-ci interjeta appel. Le 2 octobre 2003, le tribunal invita le requérant à compléter son appel. Le 4 novembre 2003, l’intéressé compléta ledit appel tout en demandant la récusation du tribunal précité pour suspicion de discrimination. Le 5 décembre 2003, le tribunal invita l’intéressé à préciser nommément les juges, contre lesquels la demande de récusation était dirigée. Le 6 janvier 2004, le requérant fut également invité à payer les droits de timbre concernant son appel. Toutefois, le 23 janvier 2004, l’intéressé adressa au tribunal une lettre, dans laquelle il exprimait son refus catégorique de payer lesdits droits. Le 12 février 2004, le tribunal prononça l’extinction de la procédure.

Procédure tendant au versement du prix convenu pour l’acquisition d’un restaurant Le 14 novembre 2001, le requérant intenta contre un particulier une action en versement de 280 000 CZK (9 333 €) correspondant au prix convenu pour l’acquisition d’un restaurant et demanda en même temps l’exonération totale des droits de timbre. Le 14 décembre 2001, le tribunal régional (Krajský soud) de Brno reconnut à l’intéressé l’exonération totale des droits de timbre. Par le jugement du 15 janvier 2002, le tribunal régional fit droit au requérant, en émettant contre la partie adverse une ordonnance de paiement de la somme réclamée. Le 31 janvier 2002, la partie adverse fit opposition à ladite ordonnance. Le 16 décembre 2004, le tribunal régional invita le requérant à compléter sa demande initiale. Le 3 janvier 2005, le tribunal régional informa les parties que l’audience prévue le 18 janvier 2005 était reportée à une date ultérieure. L’affaire y est encore pendante.

Procédure tendant à la protection de la personnalité du requérant et au paiement d’une somme déterminée Le 26 juin 2001, le requérant intenta contre un particulier une action en protection de sa personnalité et en paiement de 50 000 CZK (1 666 €) . Le 11 janvier 2005, le tribunal régional (Krajský soud) de Brno invita l’intéressé à compléter sa demande. Le 5 mai 2005, le tribunal régional reconnut à l’intéressé l’exonération totale des droits de timbre. Le 15 juin 2005, le tribunal régional avertit l’intéressé que la partie adverse était inconnue à l’adresse indiquée. L’affaire est restée pendante.

Procédure tendant à l’obtention d’un jugement obligeant le requérant à évacuer l’appartement Le 12 mars 1997, les époux R. intentèrent contre le requérant une action en vue d’obtenir un jugement l’obligeant à évacuer l’appartement loué. Le 2 avril 1997, le tribunal municipal (Městský soud) de Brno convia l’intéressé à faire ses observations par rapport à l’action précitée. Par le jugement du 2 septembre 1997, le tribunal municipal rejeta l’action des époux R., lesquels interjetèrent appel. Par l’arrêt du 23 février 1998, le tribunal régional (Krajský soud) de Brno réforma ledit jugement en donnant gain de cause aux époux R. Le requérant se pourvut en cassation et demanda en même temps le sursis à exécution de cet arrêt. Le 31 août 1998, la Cour suprême (Nejvyšší soud) annula l’arrêt susmentionné et renvoya l’affaire devant le tribunal régional. Celui-ci, à son tour, annula le jugement du 2 septembre 1997 et retourna l’affaire en première instance le 26 octobre 1998. Entre-temps, le 21 octobre 1998, le tribunal municipal accueillit la demande d’exécution forcée introduite par les époux R. Par le jugement du 25 mai 2000, le tribunal municipal rejeta de nouveau l’action des époux R. Ceux-ci firent appel. Par l’arrêt du 31 mai 2002, le tribunal régional confirma partiellement le jugement attaqué tout en renvoyant les questions restantes en première instance pour un nouvel examen. Le 14 août 2002, le tribunal municipal fixa la tenue d’une audience pour le 12 novembre 2002, mais elle fut reportée au 4 mars 2003, plus tard fixée au 31 juillet 2003 et finalement à une date ultérieure. Par le jugement du 7 août 2003, le tribunal municipal rejeta pour la troisième fois l’action des époux R., lesquels interjetèrent appel. Le 6 janvier 2004, le tribunal municipal invita le requérant à faire ses observations par rapport à cet appel. Dans l’entre-temps, le 10 novembre 2004, le tribunal municipal rejeta la demande d’exécution introduite par un des époux R. Le 22 décembre 2004, le tribunal régional adressa aux parties une convocation d’audience pour le 23 mars 2005, mais cette dernière fut reportée au 4 mai 2005, puis au 1 er juin 2005 et finalement à une date ultérieure, les époux R. ayant renoncé à leur action le 18 mai 2005. Le 27 mai 2005, le requérant écrivit au tribunal régional une lettre contestant la renonciation formulée par les époux R. Par l’arrêt du 29 juin 2005, le tribunal régional annula le jugement du tribunal municipal daté du 7 août 2003 et prononça l’extinction de la procédure.

Procédure portant sur la plainte pénale déposée par le requérant du fait de son expulsion illégale de l’appartement Le 23 mars 2004, s’estimant victime d’une expulsion illégale de son appartement, le requérant déposa une plainte pénale contre l’épouse R. ainsi que contre un particulier, lesquels auraient agi sous le silence complice des policiers présents. Le 31 août 2004, la police judiciaire de Brno dressa le procès-verbal de la déposition du requérant. Par la décision du 9 mai 2005, la police judiciaire classa l’affaire sans suite, faute de déceler la perpétration d’une quelconque infraction. Apparemment, le requérant ne recourut pas contre cette décision.

Procédure portant sur la réparation du dommage matériel subi par le requérant du fait de son expulsion illégale de l’appartement Le 25 juillet 2004, le requérant intenta contre les époux R. une action en réparation du dommage matériel subi, le 22 mars 2004, lors de son expulsion illégale de l’appartement. Le 15 novembre 2004, l’intéressé forma une autre action en réparation contre un particulier, lequel avait participé à la réalisation de ladite expulsion. Les 6 et 21 décembre 2004, le tribunal municipal (Městský soud) de Brno invita le requérant à compléter ses actions en réparation. L’affaire y est apparemment pendante. GRIEFS 1. Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint principalement de la durée déraisonnable des procédures ci-dessus exposées. 2. Ensuite, l’intéressé affirme avoir été maltraité et humilié par les tribunaux, en dépit de son âge avancé et de son état de santé dégradant, ce qui constituerait, selon lui, une violation de l’article 3 de la Convention. 3. Il affirme également avoir subi des actes d’intimidation proférés par les parties adverses et se plaint de l’atteinte à son droit à la liberté et à la sûreté prévu à l’article 5 de la Convention. 4. Il allègue aussi l’atteinte à son droit au respect de sa vie privée et familiale garanti par l’article 8 de la Convention, vu que son expulsion illégale de l’appartement n’a pas été empêchée par les autorités nationales. Dans ce cadre, il dénonce le classement sans suite de sa plainte pénale déposée contre les auteurs de ladite expulsion. 5. Puis le requérant s’estime victime d’une discrimination prohibée par l’article 14 de la Convention, en ce que les tribunaux auraient favorisé les parties adverses. 6. Il prétend enfin que, au mépris de l’article 13 de la Convention, le droit de la République tchèque ne lui offre aucun recours effectif pour redresser les griefs susmentionnés. EN DROIT 1. Concernant le grief tiré de l’article 3 de la Convention, la Cour rappelle tout d’abord que cette disposition ne vaut que s’il y a un minimum d’éléments attestant le dépassement du seuil de gravité de mauvais traitements infligés à une personne physique. Or, à supposer même que le requérant ait valablement épuisé les voies de recours disponibles en l’espèce, la Cour observe que ce dernier n’expose aucune raison particulière justifiant d’une violation éventuelle de la disposition invoquée. Il s’ensuit que ce grief doit dès lors être rejeté pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. 2. Pour ce qui est du grief tiré de l’article 5 de la Convention, la Cour relève que le requérant n’a pas saisi la Cour constitutionnelle d’un recours visant le redressement de sa situation. En tout état de cause, il ressort du dossier que l’intéressé n’a subi ni détention provisoire ni condamnation pénale. Ses allégations relatives à la violation de son droit à la liberté et à la sûreté ne sont donc pas étayées. Il s’ensuit que ce grief doit également être rejeté pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. 3. Quant au grief tiré de l’article 8 de la Convention, la Cour observe qu’en date des 25 juillet et 15 novembre 2004, le requérant a intenté contre certains particuliers des actions en réparation du fait de son expulsion illégale de l’appartement et que le tribunal l’a invité à compléter lesdites actions les 6 et 21 décembre 2004 (procédure n o 7). En outre, il ressort du dossier qu’en date du 23 mars 2004, l’intéressé a déposé une plainte pénale contre les auteurs de ladite expulsion illégale (procédure n o 6), mais la police judiciaire l’avait classée sans suite, le 9 mai 2005, faute de constater la perpétration d’une quelconque infraction. 3.1. Attendu que la procédure n o 7 n’a pas encore pris fin, les allégations relatives au non-respect de la vie privée et familiale s’avèrent prématurées. Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. 3.2. Par ailleurs, attendu que le requérant se plaint du classement sans suite de sa plainte pénale (procédure n o 6), la Cour rappelle que la Convention ne garantit pas le droit à l’ouverture des poursuites pénales contre des tiers. Il ne ressort non plus du dossier que l’État ait manqué à ses obligations positives découlant pour lui de l’article 8 de la Convention. Il s’ensuit que ce grief doit dès lors être rejeté pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. 4. S’agissant du grief tiré de l’article 14 de la Convention, la Cour relève que le requérant n’a pas complété sa demande du 4 novembre 2003 en récusation du tribunal pour suspicion de discrimination, ce qui, associé au refus de payer les droits de timbre nécessaires à l’examen de son action, a entraîné l’extinction de la procédure n o 2. En plus, hormis le défaut de saisine de la Cour constitutionnelle par l’intéressé, la Cour observe que celui-ci se fonde sur les mêmes faits que ceux tirés de l’article 6 § 1 de la Convention. Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté globalement pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. 5. Le grief tiré de l’article 6 de la Convention concerne la durée des procédures suivies en l’espèce. 5.1. Considérant les procédures n o 1, 3, 4 et 5, la Cour observe que les trois premières sont encore pendantes devant les juridictions internes et que la dernière s’est achevée. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 5.2. Considérant la procédure n o 2, la Cour constate que cette dernière a commencé le 7 décembre 2001 et s’est achevée le 12 février 2004. Dans cette mesure, la durée d’environ deux ans et deux mois pour deux instances ne saurait être considérée comme déraisonnable. Il s’ensuit que ce grief doit dès lors être rejeté pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. 5.3. Considérant la procédure n o 6, par laquelle le requérant a déposé une plainte pénale contre des particuliers, la Cour observe que cette procédure a débuté le 23 mars 2004 et s’est terminée le 9 mai 2005, le jour où la plainte pénale de l’intéressé a été classée sans suite. En tout état de cause, l’article 6 de la Convention est inapplicable dans le cas précis, vu que les autorités nationales n’ont tranché ni sur les droits et obligations de caractère civil du requérant ni sur le bien-fondé d’une accusation pénale le concernant. Il s’ensuit que ce grief est incompatible ratione materiae avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 §§ 3 et doit être rejeté en application de l’article 35 § 4. 5.4. Considérant la durée de la procédure n o 7, la Cour observe que cette dernière a commencé le 25 juillet 2004 et reste pendante. À ce jour, l’on ne saurait cependant affirmer que la durée en cause est excessive. Il s’ensuit que ce grief doit dès lors être rejeté pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. 6. Reste donc à examiner le grief tiré de l’article 13 de la Convention. 6.1. Le grief concernant l’absence de recours susceptible de remédier à la durée des procédures n o 1, 3, 4 et 5 ne saurait être qualifié de non défendable. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 6.2. Par rapport aux griefs restants, vu les conclusions auxquelles la Cour est arrivée ci-dessus, le grief tiré de l’article 13 de la Convention s’avère non défendable. Il s’ensuit que ce grief doit dès lors être rejeté pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen des griefs tirés par le requérant de la durée des procédures citées sous les n o 1, 3, 4 et 5 et de l’absence de recours effectif susceptible de redresser ces griefs ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. S. Naismith J.-P. C OSTA Greffier adjoint Président