CtEDO 08.11.2005 Auto

CASE OF SALIBA v. MALTA

RESPONDENT
MLT
HOTĂRÂRE
08.11.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
No violation of P1-1
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF SALIBA v. MALTA (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1941 și trăiește în Gozo (Malta). În 1983 și 1985, reclamantul a achiziționat proprietatea unei parcele de teren în Gozo, pe care a fost construită o instalație de stocare, și dominiul utilic al altor parcele de teren. Reclamantul a susținut că terenurile sale sunt situate departe de zonele locuite și că ar fi fost imposibil să le cultive fără a avea o instalație de depozitare pentru echipamentele și utilajele agricole necesare. Într-o convocare din 7 ianuarie 1985, poliția a acuzat reclamantul că a efectuat lucrări de construcții pe terenul său fără a fi obținut permisele necesare. Prin urmare, el a fost acuzat în fața Curții Penale de Poliție Judicială. Acuzația a solicitat aplicarea pedepsei stabilite prin lege și reclamantul a ordonat demolarea instituției de depozitare. 10. În hotărârea din 18 iulie 1988, Curtea Penală a Poliției Judiciare a achitat reclamantul. La 26 august 1988, poliția a eliberat o altă convocare împotriva reclamantului pentru a efectua lucrări neautorizate de construcții. 12. Într-o hotărâre din 21 iunie 1989, Curtea Penală de Poliție Judicială a constatat că reclamantul a fost vinovat de acuzația adusă împotriva lui și a ordonat să plătească o amendă de 50 de liri malteze (Lm). De asemenea, a dat reclamantului o lună în care să respecte legea, fiind impusă o penalitate de Lm 25 pentru fiecare zi de nerespectare. În temeiul acestei hotărâri, reclamantul a fost obligat să demolească instalația de stocare. 13. În hotărârea din 15 octombrie 1992, Curtea de Apel Criminal a permis reclamantului argumentul de ne bis in idem și a revocat hotărârea din 21 iunie 1989. Cu toate acestea, instanța a observat că dovezile dinaintea acesteia au demonstrat că clădirea reclamantului a fost construită fără permisul necesar. Prin urmare, a ordonat ca clădirea să fie demolată de către poliție la cheltuielile sale. Această decizie a fost adoptată pe baza articolului 17 alineatul (9) din capitolul 10 din Legile Maltei (Codul de Legi de Poliție), o dispoziție în conformitate cu care se poate impune o ordonanță de demolare „chiar dacă persoana acuzată este achitată de taxa și instanța este convinsă că clădirea la care se referă taxa a fost ridicată în contravenție a prezentei secțiuni”. Curtea de Apel Criminal a observat că scopul acestui articol este „de a elimina starea de ilegalitate existentă chiar dacă acuzatul [a fost] achitat”. 15. Invocând art. 7 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul a introdus o cerere constituțională în fața Curții Civile (Prima Sală). El a observat că proprietatea lui trebuie să fie demolată chiar dacă nu a fost considerat vinovat de acuzațiile aduse împotriva lui, și a subliniat că acest lucru a devenit posibil numai după 6 iunie 1988, atunci când art. 17 alineatul (9) din capitolul 10 din Legile Malta au fost modificate. Înainte de această dată, nu ar fi putut fi impusă nici o ordine de demolare pentru o persoană achitată. Întrucât se presupune că infracțiunea penală a fost comisă înainte de această dată, pedeapsa impusă nu poate fi considerată previzibilă. 16. Într-o hotărâre din 9 octombrie 1998, Curtea Civilă a respins cererea reclamantului. 17. Reclamantul nu a contestat dreptul statului de a controla dezvoltarea clădirii țării și de a prezenta lucrări de construcții unui sistem de permise și autorizații. Acuzațiile sale se limitează la argumentarea că impunerea unei ordine de demolare unui proprietar care nu a fost considerat vinovat a încălcat echilibrul echitabil care ar trebui să existe între interesul general al comunității și protecția drepturilor persoanei. Cu toate acestea, Curtea Civilă nu a putut abona la acest argument. Acesta a remarcat faptul că, dacă statul are un interes legitim de a nu avea nicio construcție pe o parcelă de terenuri, demolarea unei structuri ilegale a restabilit doar statu quo ante și, prin urmare, a fost o măsură proporțională cu scopul urmărit. Responsabilitatea penală a proprietarului terenului nu ar putea fi considerată un prerequisit pentru adoptarea unei astfel de măsuri. 18. În ceea ce privește art. 7 din Convenție, Curtea Civilă a observat că, într-o hotărâre din 6 decembrie 1994, dată în cazul poliției c. Mario Bezzina, Curtea penală a examinat natura unei hotărâri de demolare și a concluzionat că aceasta constituie o pedeapsă. Cu toate acestea, Curtea Civilă nu a putut împărtăși acest aviz. De fapt, un „puniment” nu a fost destinat, ca remediu civil, să restaureze statu quo ante, ci să pună autorul infracțiunii, prin intermediul unei amenzi sau a unei perioade de închisoare, într-o poziție mai gravă decât cea în care a comis acțiunea penală. Deoarece ordinul de demolare a fost destinat doar să împiedice autorul infracțiunii să beneficieze de un avantaj ilegal, aceasta nu depinde de o constatare de vinovăție și nu poate fi considerată o penalitate în sensul articolului 7 din Convenție. 19. Reclamantul a apelat la Curtea Constituțională. 20. Într-o hotărâre din 20 decembrie 2000, Curtea Constituțională, având în vedere faptul că Curtea Civilă a anunțat în mod corect principiile aplicabile în cazul în cauză, a respins recursul reclamantului, reamintind că nu a fost contestat faptul că clădirea în cauză a fost construită fără permis și că încă nu a fost acoperită de permisul necesar. Prin urmare, este abuziv și ilegal și statul are în mod clar dreptul de a-l elimina. Curtea Constituțională a remarcat, de asemenea, că Curtea de Apel Penal a constatat că un act penal a fost comis, chiar dacă nu poate atribui acest act reclamantului. Independent de cine a fost vinovat și care a încălcat legea, organele judiciare ar fi trebuit să intervină pentru a restabili statul de drept. Singura modalitate de a face acest lucru a fost de a ordona demolarea clădirii construite ilegal. 21. Înainte de adoptarea amendamentelor care au intrat în vigoare la 6 iunie 1988, art. 17 alineatele (2) și (3) din capitolul 10 din Legile Maltei (Codul Poliției) a citit după cum urmează: „(2) Orice persoană care face sau cauzează sau permite să fie făcută orice pentru care este necesară o autorizație ... atunci când nu există un astfel de permis ... este vinovat de o infracțiune și este responsabil pentru condamnare la o amendă (multa) de cel puțin cincizeci de lire și nu mai mult de o sută de lire. (3) Curtea, în afară de acordarea pedepsei menționate în ultima subsecțiunea anterioară, ordonă infractorului să îndepărteze cauzele infracțiunii și să anuleze orice a fost făcută fără permis ...”. 22. art. 11 alineatul (2) din Actul X din 1988 a modificat această dispoziție prin adăugarea unei subsecțiunea (9), care se citește după cum urmează: „9 Dispozițiile de la subsecțiunea (3), (4), (5), (6) și (8) din art. 321 din prezentul cod se aplică în cazul oricărei infracțiuni în temeiul subsecțiunea (2) din prezenta secțiune chiar dacă persoana acuzată este achitată de taxa și instanța este convinsă că clădirea la care se referă taxa a fost ridicată în contravenție cu această secțiune”. Secțiunea 321 din Codul Legilor de Poliție se referă la competența instanței interne de a ordona infractorului „să abateze molestia care rezultă din contravenție”.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă