PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA CERTIEI DE DREPTURILE OMĂRII NR. 842/02 de către Anna Ivanovna VOLKOVA și Taisiya Timofeevna BASOVA împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Prima Secțiune), ședința la 17 noiembrie 2005 ca Cameră compusă din: Președintele C.L. Rozakis dna Botoucharova Kovler dna Steiner Hajiyev Spielmann S.E. Jebens, judecători și grefierul Secțiunii Nielsen Având în vedere cererea depusă la 3 iulie 2001, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după ce au deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamanții, dna Anna Ivanovna Volkova și dna Basova Taisiya Timofeyevna sunt resortisanți ruși născuți în 1928 și, respectiv, în 1936 locuiesc în Novosibirsk. Sunt reprezentați în fața Curții de către dl Novikov, avocat care practică în Novosibirsk. Guvernul contestat este reprezentat de dl Laptev, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții beneficiază de pensii de vârstă. Legea privind calculul și actualizarea pensiilor de stat din 21 iulie 1997 a introdus, începând cu 1 februarie 1998, o nouă metodă de calcul al pensiilor. Această metodă, „Coeficientul pensionar individ” („PIC”), a fost menită să lege pensia pensionarului cu câștigurile sale cu viața de muncă. Autoritatea responsabilă cu pensiile reclamanților, Agenția Fondului de Pensiuni a districtului Zheleznodorozhniy din Novosibirsk, a stabilit CIB-ul reclamanților la 0.525. La 19 martie 1999, reclamanții au contestat decizia agenției în Tribunalul districtului Zheleznodorozhniy din Novosibirsk. Ei au susținut că agenția a citit greșit legea și că IPC-ul lor ar trebui să fie 0.7. În plus, acestea au susținut că calculul pensiilor lor ar trebui să se bazeze, de asemenea, pe un coeficient statutar legat de o regiune a reședinței lor („Coeficient regional” sau „RC”), în cazul în care pensiile lor ar trebui să fie mai mari. În august 1999, Curtea de District a stat pentru reclamanți. În ceea ce privește IPC a constatat că agenția a înțeles greșit legea, și că IPC ar trebui să fie 0,7 începând cu 1 februarie 1998. Agenția a apelat împotriva hotărârii. Octombrie 1999 Curtea Regională Novosibirsk a susținut hotărârea în ceea ce privește CIB și a anulat-o în partea rămasă privind cererea reclamanților în ceea ce privește RC, care, constatată pe baza legislației relevante în materie de pensii, ar trebui respinsă. Hotărârea confirmată de Curtea Regională a intrat în vigoare în aceeași zi. Procedura de punere în aplicare a procedurilor au fost instituite la 25 octombrie 1999. La 29 decembrie 1999, Ministerul Muncii și Dezvoltării Sociale („Ministrul”) a adoptat o instruire privind aplicarea limitelor stabilite de Legea privind calculul și actualizarea pensiilor de stat. La 30 august 2000, agenția a depus o cerere la Curtea de District pentru revizuirea cazului reclamanților din cauza unor circumstanțe nou descoperite. La 7 februarie 2001, Curtea de District a acordat cererea agenției în temeiul articolelor 333 și 337 din Codul de Procedură Civilă și a anulat hotărârea din 13 august 1999, astfel cum s-a confirmat la 19 Octombrie 1999. El a constatat că instrucția Ministerului din 29 decembrie 1999, care a fost considerată legală printr-o decizie din 24 aprilie 2000 a Curții Supreme, confirmată la recurs la 25 mai 2000, a fost o circumstanță substanțială nou descoperită. Curtea a remarcat că cererea agenției nu a fost interzisă. O nouă examinare a cazului a dus la o hotărâre din 27 februarie 2001 prin care Curtea de District a invocat instrucțiunile Ministerului din 29 decembrie 1999 și a respins cererile reclamanților. La 7 martie 2001, reclamanții au apelat. La 21 iunie 2001, Curtea regională Novosibirsk a respins recursul și a susținut hotărârea din 27 februarie 2001. Codul de procedură civilă din 1964 („CCivP”) în vigoare în timpul material prevăzut după cum urmează: art. 333. Motivele reexaminării „Judecatele] care au intrat în vigoare pot fi reconsiderate pe baza circumstanțelor nou descoperite. Motivele reexaminării sunt: circumstanțe semnificative care nu au fost și care nu ar fi putut fi cunoscute de partea care solicită reexaminarea;... anularea unei instanțe [de judecată] sau a deciziei unei alte autorități care a servit drept bază juridică pentru [depunerea] în cauză.” art. 334. „... [O cerere de reconsiderare a unei [jurieri] datorită descoperirii unor noi circumstanțe] trebuie formulată în termen de trei luni de la descoperirea circumstanțelor.” art. 337. Hotărârea Curții de reconsiderare a cauzei „După examinarea unei cereri de reconsiderare a unei [jurieri] datorită descoperirii unor circumstanțe noi, instanța fie acordă cererea și a respinge [juriul], fie respinge cererea. Hotărârea instanței prin care se acordă cererea de reconsiderare a unei [jurieri] datorită descoperirii unor noi circumstanțe nu este supusă recursului. ...” La 24 aprilie 2000, Curtea Supremă a Federației Ruse a respins o plângere depusă de o serie de persoane împotriva Instrucțiunii Ministerului Muncii și Dezvoltării Sociale din 29 decembrie 1999 privind aplicarea limitelor stabilite de Legea privind calculul și îmbunătățirea pensiilor de stat. Curtea Supremă a constatat că, spre deosebire de plângere, Ministerul Muncii nu și-a depășit autoritatea atunci când a eliberat instrucțiunile și că interpretarea Legii pensiilor era corectă. La 25 mai 2000, Secțiunea de Casezare a Curții Supreme a susținut această hotărâre în apel. Hotărârea Curții Constituționale din 14 ianuarie 1999 a citit: „Dacă se constată o lege neconstituțională, hotărârile pot fi reexaminate ... atât în cadrul procedurii de supraveghere-revizuire, cât și din cauza circumstanțelor nou descoperite.” COMPLAINTE Reclamanții se plâng în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție că hotărârea finală din 13 august 1999, astfel cum s-a confirmat la 19 Octombrie 1999, în favoarea lor, au fost anulate și că cazul lor a fost redeschis și, în cele din urmă, respins după o nouă examinare. Hotărârea nu a fost niciodată executată și care a implicat o ingerință în dreptul lor la pensie în suma stabilită de lege. Instrucția ministerială care a intrat în vigoare după judecată nu a fost o circumstanță nou descoperită și nu ar fi trebuit să fi servit un motiv pentru anularea hotărârii. Cererea de redeschidere a agenției a fost interzisă. De asemenea, ei se plângeau în temeiul aceleiași dispoziții Convenției că instanța de primă instanță și-a examinat cererile din 19 martie 1999 la 13 August 1999 în timp ce aceasta ar fi trebuit să facă acest lucru în termen de zece zile, astfel cum se prevede la art. 238 din Codul de Procedură Civilă. Curtea Regională Novosibirsk nu a respectat, de asemenea, termenele legale de examinare a apelurilor și concluziile sale în decizia din 19 octombrie 1999 privind reclamația referitoare la RC nu erau clare. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din convenție că statul a reconsiderat o hotărâre finală favorabilă, care a intrat în vigoare la 19 octombrie 1999, pe baza instrucțiunii Ministerului muncii și dezvoltării sociale din 29 decembrie 1999. Curtea consideră că această plângere va fi examinată în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Pravednaya c. Rusia , nr. 69529/01, §§ 19 și 35 din 18 noiembrie 2004). art. 6 § 1, în ceea ce privește relevanța, se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal...”. art. 1 din Protocolul nr. 1 se citește după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale; nimeni nu va fi privat de posesele sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau sancțiuni.” Guvernul a susținut că această plângere ar trebui respinsă în mod evident ca fiind nefondată din următoarele motive. În primul rând, la deschiderea cazului, instanța de district a fost guvernată de Instrucțiunile Ministerului Muncii și Dezvoltării Sociale din 29 decembrie 1999 privind aplicarea limitelor stabilite de Legea privind calculul și actualizarea pensiilor de stat care a clarificat aplicarea acestei legi. Prin decizia Curții Supreme a Rusiei din 24 aprilie 2000, susținută de Presidiumul Curții Supreme la 3 august 2000, această instrucție a fost constatată în conformitate cu legislația federală. În al doilea rând, deoarece agenția a aflat despre instrucțiuni doar după litigiu, instanța a avut motive bune de a redeschide cazul în temeiul articolului 333 din Codul de Procedură Civilă. În al treilea rând, Curtea Constituțională, în decizia sa din 14 ianuarie 1999, a considerat că hotărârile instanțelor pot fi redeschise în cazul în care dispozițiile de drept relevante au fost considerate neconstituționale. Prin urmare, anularea hotărârii, prin care a fost acordată cererea reclamanților, datorită circumstanțelor nou descoperite, nu au încălcat art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. Reclamanții își mențin plângerea. În primul rând, instrucțiunile nu ar fi trebuit să fie considerate o circumstanță nou descoperită deoarece aceaceasta a fost eliberată după intrarea în vigoare a hotărârii. În al doilea rând, agenția a ratat termenul pentru redeschiderea cazului: s-a aplicat instanței în august 2000, mai mult de șapte luni de la înregistrarea instrucțiunii la 31 Decembrie 1999, în loc de trei luni ca Codul de Procedură Civilă, în special art. 334, necesar. În al treilea rând, avizul Curții Constituționale era irelevant, deoarece nu se referă decât la redeschiderea hotărârilor din cauza neconstituționalității unei legi, iar legea pensiilor nu a fost niciodată declarată neconstituțională. Prin urmare, Curtea concluzionează că această plângere nu este, în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, necesită o examinare a fondului. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă. Curtea a examinat restul plângerilor reclamanților, astfel cum au fost depuse de acestea. Cu toate acestea, având în vedere toate materialele în posesia sa, Curtea constată că aceste plângeri nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind, vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate admisibilă, fără a se judeca în fond, plângerea reclamanților că hotărârea finală în favoarea lor a fost reexaminată; declara restul cererii inadmisibilă. Søren Nielsen Președintele grefierului Christos Rozakis
Application no. 842/02
by Anna Ivanovna VOLKOVA and Taisiya Timofeyevna BASOVA
against Russia
The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 17
November 2005 as a Chamber composed of:
Mr
C.L.
Rozakis
,
President
,
Mrs
S.
Botoucharova
,
Mr
A.
Kovler
,
Mrs
E.
Steiner
,
Mr
K.
Hajiyev
,
Mr
D.
Spielmann
,
Mr
S.E.
Jebens,
judges
,
and Mr
S.
Nielsen
,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 3 July 2001,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants,
Having deliberated, decides as follows:
The applicants, Mrs Anna Ivanovna Volkova and Mrs Basova Taisiya Timofeyevna are Russian nationals who were born in 1928 and 1936 respectively and live in Novosibirsk. They are represented before the Court by Mr
I.
V.
Novikov, a lawyer practising in Novosibirsk. The respondent Government are represented by Mr
P.
A.
Laptev, Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
The applicants receive old-age pensions. The Law on Calculating and Upgrading State Pensions of 21 July 1997 introduced, since 1 February 1998, a new method for calculating pensions. This method, “Individual Pensioner Coefficient” (“IPC”), was meant to link the pensioner’s pension to his or her work-life earnings.
The authority in charge of the applicants’ pensions, the Pension Fund Agency of the Zheleznodorozhniy District of Novosibirsk, fixed the applicants’ IPC at 0.525. On 19 March 1999 the applicants challenged the agency’s decision in the Zheleznodorozhniy District Court of Novosibirsk. They argued that the agency had misread the law, and that their IPC should be 0.7. They further claimed that the calculation of their pensions should also be based on a statutory coefficient linked to a region of their residence (“Regional Coefficient” or “RC”), in which case their pensions should be higher.
On 13
August 1999, the District Court held for the applicants. As regards IPC it found that the agency had misread the law, and that the IPC should be 0.7 since 1 February 1998.
The agency appealed against the judgment.
On 19
October 1999 the Novosibirsk Regional Court upheld the judgment in so far as it concerned IPC and quashed it in the remaining part concerning the applicants’ claim in relation to RC which, it found on the basis of the relevant pension law, should be rejected. The judgment as upheld by the Regional Court came into force on the same day.
Enforcement proceedings were instituted on 25 October 1999.
On 29 December 1999 the Ministry of Labour and Social Development (“the Ministry”) passed an Instruction on the Application of Limitations Established by the Law on Calculating and Upgrading State Pensions. The instruction clarified how to apply the law.
On 30 August 2000 the agency lodged an application with the District Court for the review of the applicants’ case due to newly-discovered circumstances.
On 7 February 2001 the District Court granted the agency’s application under Articles 333 and 337 of the Code of Civil Procedure and quashed the judgment of 13 August 1999, as upheld on 19
October 1999. It found that the Ministry’s Instruction of 29
December 1999, which had been found lawful by a decision of 24 April 2000 of the Supreme Court as upheld on appeal on 25 May 2000, was a substantial newly discovered circumstance. The court noted that the agency’s application was not time barred.
A fresh examination of the case resulted in a judgment of 27 February 2001 by which the District Court relied on the Ministry’s Instruction of 29
December 1999 and rejected the applicants’ claims. On 7 March 2001 the applicants appealed. On 21 June 2001 the Novosibirsk Regional Court dismissed the appeal and upheld the judgment of 27 February 2001.
B.
Relevant domestic law
The Code of Civil Procedure of 1964 (“CCivP”) in force at the material time provided as follows:
Article 333. Grounds for re-consideration
“[Judgments] which have come into force may be re-considered on the basis of newly-discovered circumstances. The grounds for re-consideration ... shall be:
1.
significant circumstances which were not and could not have been known to the party who applies for re-consideration;...
4.
cancellation of a court [judgment] or of another authority’s decision which served as legal basis for the [judgment] in question.”
Article 334. Making of application
“... [An application for re-consideration of a [judgment] due to discovery of new circumstances] is to be made within three months after the discovery of the circumstances.”
Article 337. Court decision for re-consideration of the case
“After examination of an application for re-consideration of a [judgment] due to discovery of new circumstances the court either grant the application and quash the [judgment], or reject the application.
The court decision by which the application for re-consideration of a [judgment] due to discovery of new circumstances is granted is not subject to appeal. ...”
On 24 April 2000 the Supreme Court of the Russian Federation dismissed a complaint lodged by a number of individuals against the Instruction of the Ministry of Labour and Social Development of 29
December 1999 on the Application of Limitations Established by the Law on Calculating and Upgrading State Pensions. The Supreme Court found that, contrary to the complaint, the Ministry of Labour had not exceeded its authority when it issued the Instruction, and that the Ministry’s interpretation of the Pensions Law had been correct. On 25 May 2000 the Cassation Section of the Supreme Court upheld this judgment on appeal.
The judgment of the Constitutional Court of 14 January 1999 read:
“If a law is found unconstitutional, judgments may be reconsidered ... both in supervisory-review proceedings and due to newly discovered circumstances.”
1.
The applicants complained under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention that the final judgment of 13 August 1999, as upheld on 19
October 1999, in their favour had been quashed and that their case had been reopened and eventually dismissed after a fresh examination. The judgment was, thus, never executed and that entailed an interference with their right to pension in the amount established by the law. The ministerial instruction which had come into force after the judgment was not a newly discovered circumstance and it should not have served a ground for the quashing of the judgment. The agency’s request for reopening was time barred.
2.
They also complained under the same Convention provisions that the first instance court had examined their applications of 19 March 1999 on 13
August 1999 while it should have done so within ten days, as was provided for by Article 238 of the Code of Civil Procedure. The Novosibirsk Regional Court had also failed to comply with statutory time limits for examination of appeals and its findings in the decision of 19
October 1999 in relation to the claim concerning RC had been unclear.
1.
The applicants complained under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention that the State had reconsidered a favourable final judgment, which came into force on 19 October 1999, on the basis of the Instruction of the Ministry of Labour and Social Development of 29 December 1999.
The Court considers that this complaint falls to be examined under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol
No. 1 (see
Pravednaya v. Russia
, no. 69529/01, §§ 19 and 35, 18
November 2004).
Article 6 § 1, as far as relevant, reads as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair
... hearing ... by [a] ... tribunal....”
Article 1 of Protocol No. 1 reads as follows:
“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.
The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”
The Government argued that this complaint should be rejected as manifestly ill-founded for the following reasons. First, when reopening the case the district court was governed by the Instruction of the Ministry of Labour and Social Development of 29 December 1999 on the Application of Limitations Established by the Law on Calculating and Upgrading State Pensions which clarified the enforcement of the said law. By the decision of the Supreme Court of Russia of 24 April 2000, which was upheld by the Presidium of the Supreme Court on 3 August 2000, that instruction was found consistent with the federal legislation. Second, since the agency had learned about the instruction only after the litigation, the court had good reason to reopen the case by virtue of Article 333 of the Code of Civil Procedure. Third, the Constitutional Court, in its decision of 14 January 1999, held that court judgments can be reopened where relevant provisions of law have been found unconstitutional. Therefore, the quashing of the judgment, by which the applicants’ claim had been granted, due to newly discovered circumstances did not violate Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1.
The applicants maintained their complaint. First, the instruction should not have been considered a newly discovered circumstance because it was issued after the judgment had come into force. It should not have been backdated. Second, the agency missed the time-limit for the reopening of the case: it applied to the court in August 2000, more than seven months after the instruction had been registered with the Ministry of Justice on 31
December 1999, instead of three months as the Code of Civil Procedure, notably its Article 334, required. Third, the Constitutional Court’s opinion was irrelevant, because it only concerned the reopening of judgments due to a law’s unconstitutionality and the pensions law was never declared unconstitutional.
The Court considers, in the light of the parties’ submissions, that the complaint raises serious issues of fact and law under the Convention, the determination of which requires an examination of the merits. The Court concludes therefore that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring it inadmissible has been established.
2.
The Court has examined the remainder of the applicants’ complaints as submitted by them. However, having regard to all material in its possession, the Court finds that these complaints do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. It follows that this part of the application must be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Declares
admissible, without prejudging the merits, the applicants’ complaint that the final judgment in their favour was reconsidered;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Søren
Nielsen
Christos
Rozakis
Registrar
President