SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 1350/04 prezentată de Mikhail Mikhaylovich RUDENKO împotriva Ucrainei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 22 noiembrie 2005 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președintele Cabral Barreto Jungwiert Butkevych Ugrekhelidze Jočienė, Popović, judecători și Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 8 noiembrie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, domnul Mikhail Mikhaylovich Rudenko, este un resortisant ucrainean, născut în 1937 și rezident în Novogrodivka, Ucraina. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. printr-o hotărâre din 17 iulie 2002, Tribunalul din Novogrodivka dispune combinatului minier În ianuarie 2003, reclamantului i s-a plătit suma de 1 040 UAH. Hotărârea rămasă neexecutată a fost atacată de reclamant în fața Tribunalului din Novogrodivka. Prin hotărârea din 27 februarie 2003, Tribunalul a respins cererea reclamantului pentru nefondare. Tribunalul a notat că confiscarea conturilor bancare ale combinatului minier a fost efectuată și că pretențiile creditorilor erau tratate pe măsură ce înmâna contul societății debitoare. În plus, după ce a arătat că 100% din acțiunile societății în cauză aparțineau statului, instanța s-a referit la legea din Ucraina nr. 2864-III (în ceea ce privește introducerea moratoriului privind vânzarea forțată a proprietății) (în vigoare începând cu 26 decembrie 2001) prin care se interzicea vânzarea proprietății companiilor, dintre care 25% sau mai mult din acțiuni aparțineau statului, pentru a rambursa datoriile. Împotriva acestei hotărâri, reclamantul s-a pronunțat în apel în fața instanței judecătorești din regiunea Donetsk care, printr-o hotărâre din 6 mai 2003, a confirmat hotărârea în cauză. În continuare, reclamantul s-a ocupat de casarea în fața Curții Supreme a Ucrainei, care, printr-o decizie din 19 mai 2004, a refuzat să permită să interjuge un recurs împotriva hotărârii judecătorești și a hotărârii contestate, n mai fiind găsit nici un indice de punere în aplicare în mod eronat a legislației interne. În decembrie 2003, reclamantului i s-a plătit suma de 1 410,60 UAH. Până în prezent, hotărârea în cauză rămâne neexecutată. Suma neplătită se ridică la 1 255,05 UAH [2] Guvernul subliniază faptul că întreprinderilor debitoare plătește în tranșe sumele datorate reclamantului și că dreptul său la executarea totală a hotărârii în favoarea sa nu a fost niciodată pus în discuție. GRIFS Invocând art. 6 Õ 1 din convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plângea de executarea hotărârii pronunțate în favoarea sa. Reclamantul critica neexecutarea hotărârii menționate, de asemenea, sub aspectul articolului 2 alineatul (1) din Convenție. El considera că situația denunțată era un obstacol în calea dreptului său la un nivel de trai decent. La 13 octombrie 2004, Curtea a decis să prezinte cererea guvernului pârât. Guvernul și-a prezentat observațiile la 11 ianuarie 2005. La 7 februarie 2005, observațiile guvernului pârât au fost comunicate reclamantului pentru ca acesta din urmă să își poată prezenta observațiile înainte de 14 martie 2005. Ca urmare a lipsei unui răspuns din partea reclamantului, grefa Curții i-a trimis, la 8 aprilie și 23 iunie 2005, două scrisori recomandate, informând că, în lipsa unui răspuns din partea sa, înainte de 16 mai și, respectiv, 1 august 2005, Curtea ar putea considera că Õel nu mai inteniona să-și mențină cererea și să decidă să o elimine din rol. Nu a fost dat niciun răspuns acestei scrisori. Ultima scrisoare pe care reclamantul a trimis-o Curții, datată 25 iunie 2004. Curtea concluzionează că reclamantul nu intenționează să își mențină cererea, în sensul art. 37 alin. În cele din urmă a Convenției. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Dolle A.B. Baka Premier Președinte [1] Aproximativ 587 EUR [2] Aproximativ 200 EUR
Requête n
o
1350/04
présentée par Mikhail Mikhaylovich RUDENKO
contre l’Ukraine
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 22 novembre 2005 en une chambre composée de
:
MM.
A.B.
Baka
,
président
,
I.
Cabral Barreto
,
K.
Jungwiert
,
V.
Butkevych
,
M.
Ugrekhelidze
,
M
me
D.
Jočienė,
M.
D.
Popović,
juges
,
et de
M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 8 novembre 2003,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Mikhail Mikhaylovich Rudenko, est un ressortissant ukrainien, né en 1937 et résidant à Novogrodivka, Ukraine.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Par un jugement du 17 juillet 2002, le tribunal de Novogrodivka ordonna au combinat minier « La Russie
» (une entreprise d’Etat) de payer au requérant, son ex-employé, la somme de 3
[1]
au titre des indemnités.
En janvier 2003, le requérant se vit verser la somme de 1
Le jugement restant inexécuté, le requérant attaqua le Service d’Etat des huissiers de justice à Novogrodivka devant le tribunal de cette ville.
Par un jugement du 27 février 2003, le tribunal rejeta la demande du requérant pour défaut de fondement. Le tribunal nota que la saisie des comptes bancaires du combinat minier avait été effectuée et que les prétentions des créanciers étaient traitées au fur et à mesure de l’alimentation du compte de la société débitrice. En outre, après avoir relevé que 100% d’actions de la société en cause appartenaient à l’Etat, le tribunal se référa à la loi de l’Ukraine n
o
2864-III « Sur l’introduction du moratoire sur la vente forcée de la propriété » (en vigueur depuis le 26
décembre
2001) interdisant la vente de la propriété des compagnies, dont 25% des actions ou plus appartenaient à l’Etat, pour rembourser des dettes.
Contre ce jugement, le requérant se pourvut en appel devant la cour d’appel de la région de Donetsk qui, par un arrêt du 6 mai 2003, confirma le jugement en cause. Le requérant se pourvut, ensuite, en cassation devant la Cour Suprême de l’Ukraine qui, par une décision du 19 mai 2004, refusa de l’autoriser à interjeter un pourvoi contre le jugement et l’arrêt contestés, n’y ayant trouvé aucun indice d’application erronée de la législation interne.
En décembre 2003, le requérant se vit verser la somme de 1
410,60
UAH.
A ce jour, le jugement en cause reste inexécuté. La somme impayée s’élève à 1
[2]
.
Le Gouvernement souligne que l’entreprise débitrice verse par tranches les sommes dues au requérant et que son droit à l’exécution totale du jugement en sa faveur n’a jamais été mis en question.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention et l’article 1 du Protocole n
o
1, le requérant se plaignait de l’inexécution du jugement rendu en sa faveur.
Le requérant critiquait la non-exécution dudit jugement également sous l’angle de l’article 2 § 1 de la Convention. Il estimait que la situation dénoncée s’analysait en une entrave à son droit à un niveau de vie décent.
Le 13 octobre 2004, la Cour a décidé de porter la requête à la connaissance du gouvernement défendeur. Le gouvernement a présenté ses observations le 11 janvier 2005. Le 7 février 2005, les observations du gouvernement défendeur ont été communiquées au requérant afin que ce dernier puisse présenter, à son tour, ses observations avant le 14 mars 2005.
Du fait de l’absence de réponse de la part du requérant, le greffe de la Cour lui a envoyé, les 8 avril et 23 juin 2005, deux lettres recommandées, l’informant de ce que, en l’absence de réponse de sa part, respectivement avant les 16 mai et 1 août 2005, la Cour pourrait estimer qu’il n’entendait plus maintenir sa requête et décider de la rayer du rôle. Aucune réponse n’a été donnée à ce courrier. La dernière lettre que le requérant a envoyée à la Cour, date du 25 juin 2004.
La Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Elle estime, par ailleurs, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1
in fine
de la Convention. Il convient donc de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
S.
Dollé
A.B.
Baka
Greffière
Président
[1]
Environ 587 euros
[2]
Environ 200 euros