Bordyczewski împotriva Poloniei

CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 5184/02 de Artur BORDYCZEWSKI împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 22 noiembrie 2005 în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevall Bonello Maruste Pavlovschi Garlicki Borrego, judecători și dna F. E grefierul secțiunea adjunctivă Având în vedere cererea depusă la 31 decembrie 2001, după ce a deliberat, hotărăsc după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Artur Bordyczewski, este un național polonez născut în 1968 și trăiește în Gdynia. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează.

La 7 noiembrie 1996, reclamantul a fost arestat pe baza suspiciunilor de crimă. La 9 noiembrie 1996, Curtea de District Gdynia l-a retras în custodie. Având în vedere existența unei suspiciuni rezonabile de faptul că reclamantul a comis infracțiunile în cauză, Curtea regională Gdańsk, Curtea de Apel Gdańsk și Curtea Supremă au prelungit deținerea reclamantului prin numeroase decizii ulterioare. La 6 noiembrie 1998, Curtea regională Gdańsk a pronunțat o hotărâre cu privire la fondul. Curtea a condamnat reclamantul ca fiind inculpat și condamnat la opt ani de închisoare. Atât procurorul public, cât și reclamantul au recurs. La 5 mai 1999, Curtea de Apel din Gdańsk a anulat hotărârea atacată și a remis cazul de reexaminare.

Acesta a subliniat că hotărârea se bazează pe dovezi circumstanțiale și că anumite fapte necesită clarificare. Atunci când a fost reexaminată cazul, auudirile au fost adesea suspendate pentru continuarea colectării probelor. La 26 iulie 2001, Curtea Regională Gdańsk a pronunțat hotărâre, condamnând reclamantul la unsprezece ani de închisoare. Curtea de Apel din Gdańsk a susținut hotărârea la 23 mai 2002. Avocatul reclamant a depus un recurs de cassare la Curtea Supremă. La 27 iunie 2003, Curtea Supremă a respins recursul de cassare al reclamantului ca fiind nefondat. Legea și practicile interne relevante La 17 septembrie 2004, Legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil ( Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea 2004”) a intrat în vigoare.

Acesta stabilește diferite mijloace juridice concepute pentru a contracara și/sau remedia durata nejustificată a procedurilor judiciare. art. 2 din Lege prevede o acțiune specială prin care o parte poate solicita o declarație că dreptul său de a avea un caz auzit într-un timp rezonabil a fost încălcat. Curtea ia în considerare următoarele criterii: conduita instanței în care se află în așteptare cazul; caracterul cauzei și complexitatea problemelor juridice și factuale implicate în aceasta; ceea ce a fost în joc pentru reclamant și comportamentul părților. Lungimea plângere trebuie depusă atunci când procedura este încă în așteptare. În conformitate cu art. 2, în cazul în care instanța constată că plângerea de lungime este bine În cazul în care reclamantul solicită acest lucru, instanța poate, de asemenea, să recomande instanței în care se află în așteptare să adopte anumite măsuri procedurale în cadrul procedurii încurcate.

De asemenea, instanța poate acorda reclamantului o sumă adecvată de bani, într-o sumă care nu depășește 10.000 PLN. art. 5 prevede, în măsura în care este cazul: „1. Se depune o plângere cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii în timp ce procedurile sunt pendente… ” art. 16 se referă la procedurile care au fost încheiate și care nu se încadrează în dispoziția tranzitorie a articolului 18: „O parte care nu a depus o plângere cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii în temeiul articolului 5 alineatul (1) poate pretinde – în temeiul articolului 417 din Codul Civil ... – compensarea pentru daunele care au rezultat din lungimea necorespunzătoare a procedurii după încheierea procedurii privind fondurile cauzei.

art. 442 din Codul civil stabilește perioade de limitare în ceea ce privește diferitele creanțe bazate pe tort. Această dispoziție se aplică în cazul situațiilor prevăzute la art. 417 din Codul civil. art. 442, în măsura în care este cazul, se citește: „1. O cerere de compensare pentru daunele cauzate de o tortă decurge de trei ani de la data în care reclamantul a aflat de daunele și de persoanele responsabile pentru aceasta. Cu toate acestea, reclamația depășește, în orice caz, 10 ani de la data în care a avut loc evenimentul care a cauzat daunele.” COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 § 3 cu privire la durata detenției sale la înaintare. Reclamantul se plânge în continuare în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii penale.

HOTĂRÂREA Reclamantul se plâng în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție cu privire la durata deținerii anterioare. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Reclamantul plânge că procedura penală în cazul său nu a fost efectuată într-un timp rezonabil, în încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție.

Curtea constată în ceea ce privește procedura că s-a încheiat la 27 iunie 2003, adică cu mai puțin de trei ani înainte de 17 septembrie 2004, data la care a intrat în vigoare Actul de 2004. În plus, subliniază că, în conformitate cu art. 16 din Legea din 2004, persoanele, cum ar fi reclamantul în cazul în cauză, au fost deschise să solicite compensații în cazul în care a fost furnizată de către Trezoreria de Stat, în baza articolului 417 din Codul Civil pentru prejudiciile cauzate de pretenția excesivă de proceduri în care s-a acordat deja o decizie judiciară cu privire la fondurile cauzei. Curtea a examinat deja dacă acțiunea civilă pentru daune adusă în temeiul articolului 16 din Legea de 2004 citită împreună cu art. 417 din Codul Civil era un remediu eficace în ceea ce privește durata procedurii judiciare.

Având în vedere caracteristicile acestor remedii și în ciuda absenței unor practici judiciare stabilite în ceea ce privește aceste afirmații, Comisia a considerat că aceste remedii au fost efective în ceea ce privește persoanele care, la 17 septembrie 2004, au intrat în vigoare la data intrării în vigoare a Legii din 2004, ar putea încă să depună o astfel de acțiune în instanța internă competentă (Krasuski c. Polonia) , hotărârea din 14 iunie 2005, §§ 69-72. Cu toate acestea, reclamantul, în ciuda faptului că a fost informat de Registru cu privire la posibilitatea depunerii unei plângeri cu privire la durata procedurii în temeiul articolului 16 din Legea de 2004 citite împreună cu art. 417 din Codul Civil, a ales să nu se folosească de acest remediu în ceea ce privește toate procedurile încurcate.

Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea recoursurilor interne. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să suspende examinarea plângerii reclamantului cu privire la durata deținerii anterioare; declara restul cererii inadmisibil. Françoise Elens-Passos Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 5184/02 by Artur BORDYCZEWSKI against Poland The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 22 November 2005 as a Chamber composed of: Sir Nicolas Bratza , President , Mr J. Casadevall , Mr G. Bonello , Mr R. Maruste , Mr S. Pavlovschi , Mr L. Garlicki , Mr J. Borrego Borrego, judges , and Mrs F. E lens-Passos , Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 31 December 2001, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Artur Bordyczewski, is a Polish national who was born in 1968 and lives in Gdynia. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

On 7 November 1996 the applicant was arrested on suspicion of murder. On 9 November 1996 the Gdynia District Court remanded him in custody. Having relied on the existence of a reasonable suspicion that the applicant had committed the offence concerned, the Gdańsk Regional Court, the Gdańsk Court of Appeal and the Supreme Court kept prolonging the applicant’s detention by numerous subsequent decisions. On 6 November 1998 the Gdańsk Regional Court gave a judgment on the merits. The court convicted the applicant as indicted and sentenced him to eight years’ imprisonment. Both the public prosecutor and the applicant appealed. On 5 May 1999 the Gdańsk Court of Appeal quashed the judgment under appeal and remitted the case for re-examination.

It pointed out that the judgment was based on circumstantial evidence and that certain facts required clarification. When the case was re-heard, the hearings were often adjourned for further collection of evidence. On 26 July 2001 the Gdańsk Regional Court gave judgment. It sentenced the applicant to eleven years’ imprisonment. The applicant appealed. The Gdańsk Court of Appeal upheld the judgment on 23 May 2002. The applicant’s counsel lodged a cassation appeal with the Supreme Court. On 27 June 2003 the Supreme Court dismissed the applicant’s cassation appeal as ill-founded. B. Relevant domestic law and practice On 17 September 2004 the Law of 17 June 2004 on complaints about a breach of the right to a trial within a reasonable time ( Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sądowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) (“the 2004 Act”) entered into force.

It lays down various legal means designed to counteract and/or redress the undue length of judicial proceedings. Article 2 of the Act provides for a special action by which a party can seek a declaration that his or her right to have a case heard within a reasonable time has been breached. The court shall take into consideration the following criteria: the conduct of the court before which the case is pending; the character of the case and the complexity of the legal and factual issues involved therein; what was at stake for the complainant, and the conduct of the parties. The length complaint must be lodged when the proceedings are still pending. Pursuant to Article 2, if the court finds that the length complaint is well ‑ founded, it shall give a ruling to this effect.

If the complainant so requests, the court can also recommend that the court before which the case is pending takes certain procedural measures in the impugned proceedings. The court may also, award an appropriate amount of money to the complainant, in an amount not exceeding PLN 10,000. Article 5 provides, in so far as relevant: “1. A complaint about the unreasonable length of proceedings shall be lodged while the proceedings are pending… ” Article 16 refers to proceedings that have been terminated and that do not fall under the transitional provision of Article 18: “A party which has not lodged a complaint about the unreasonable length of the proceedings under Article 5 (1) may claim – under Article 417 of the Civil Code ... – compensation for the damage which resulted from the unreasonable length of the proceedings after the proceedings concerning the merits of the case have ended.

Article 442 of the Civil Code sets out limitation periods in respect of various claims based on tort. That provision applies to situations covered by Article 417 of the Civil Code. Article 442, in so far as relevant, reads: “1. A claim for compensation for damage caused by a tort shall lapse 3 years following the date on which the claimant learned of the damage and the persons liable for it. However, the claim shall in any case lapse 10 years following the date on which the event causing the damage occurred.” COMPLAINTS 1. The applicant complains under Article 5 § 3 about the length of his detention on remand. 2. The applicant further complains under Article 6 § 1 of the Convention about the unreasonable length of the criminal proceedings.

THE LAW 1. The applicant complains under Article 5 § 3 of the Convention about the length of his pre-trial detention. The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government. 2. The applicant complains that the criminal proceedings in his case were not conducted within a reasonable time, in breach of Article 6 § 1 of the Convention. The Court notes in respect of the proceedings that they came to an end on 27 June 2003, i.e. less than three years before 17 September 2004, the date on which the 2004 Act came into force.

It further observes that, pursuant to Article 16 of the 2004 Act, it was open to persons such as the applicant in the present case to seek compensation in tort from the State Treasury, relying on Article 417 of the Civil Code for damage caused by the allegedly excessive length of proceedings in which a judicial decision on the merits of the case had already been given. The Court has already examined whether the civil action for damages brought under Article 16 of the 2004 Act read together with Article 417 of the Civil Code was an effective remedy in respect of the length of judicial proceedings.

It held, having regard to the characteristics of these remedies and notwithstanding the absence of established judicial practice in respect of such claims, that these remedies were effective in respect of persons who on 17 September 2004, when the 2004 Law entered into force, could still lodge such an action with the competent domestic court ( Krasuski v. Poland , judgment of 14 June 2005, §§ 69-72). However, the applicant, despite having been informed by the Registry of the possibility of lodging a complaint about the length of the proceedings under Article 16 of the 2004 Act read together with Article 417 of the Civil Code, has chosen not to avail himself of this remedy with regard to all the impugned proceedings.

It follows that this part of the application must be rejected under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies. For these reasons, the Court unanimously Decides to adjourn the examination of the applicant’s complaint concerning length of his pre-trial detention; Declares the remainder of the application inadmissible. Françoise Elens-Passos Nicolas Bratza Deputy Registrar President