Kibaki Kifoueti împotriva Franței

A DOUA SECȚIUNE DE Cerere nr. 25054/02 prezentată de Judicael Romaric KIBAKI KIFOUETI împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 29 noiembrie 2005 într-o cameră compusă din domnii Cabral Barreto, președintele J.-P. Costa Jungwiert Butkevych Ugrekhelidze mes Mularoni Fura-Sandström judecători și dl Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 19 iunie 2002, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamant După ce a deliberat, se face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, domnul Judicael Romaric Kibaki Kifoueti, este un resortisant congolez, născut în 1973 la Brazzaville și rezident la Les Essarts Regele (Franța).

Este reprezentat în fața Curții de către domnul K. Senah, avocat la Versailles. Guvernul pârât a fost reprezentat de domnul R. Abraham, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. După o primă ședere de la 30 august la 9 octombrie 1983, reclamantul a revenit la 25 august 1984 în Franța, unde a urmat o școală regulată până în mai 1989. Mai 1989, a fost pus în arest provizoriu și acuzat de viol în ședință. Condamnat la cinci ani de închisoare, din care jumătate cu suspendare prin arestarea instanței de judecată a minorilor din Yvelines din 21 februarie 1992, a fost eliberat la 23 ianuarie 1993, după ce și-a ispășit pedeapsa.

Între timp, prefectul din Yveline a inițiat o procedură de expulzare împotriva reclamantului. În ciuda unui aviz nefavorabil din partea comisiei de expulzare din 30 noiembrie 1992, prefectul a luat, la data de 8 martie 1993, un decret de expulzare împotriva reclamantului, susținând că, având în vedere comportamentul său, această măsură constituia o necesitate imperativă pentru siguranța publică și că a existat, în consecință, o urgență absolută în apropierea teritoriului francez. Se pare că această hotărâre nu a fost notificată reclamantului decât la 17 iunie 1998, în același timp cu un arestare a prefectului Yvelines din 30 iunie 1998 Aprilie 1998, de stabilire a Congoului ca țară de destinație.

La 4 august 1998, reclamantul a înaintat Tribunalului Administrativ de la Versailles o acțiune în anulare a la … La 18 ianuarie 2001, instanța administrativă din Paris a respins acțiunea reclamantului. Reclamantul sesizează Consiliul pe baza articolului 8 din Convenție. Consiliul a respins această acțiune prin hotărârea din 21 decembrie 2001. Recurentul explică că a întâlnit, după eliberarea sa, o resortisantă franceză cu care trăiește în concubinaj din 1995. Doi copii s-au născut din această uniune, la 14 decembrie 1999 și, respectiv, la 14 decembrie 2001. GRIEF Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge că, dacă ar fi pus în aplicare, ar aduce atingere vieții sale private și de familie.

Reamintind că, în 1992, instanța a emis un aviz negativ cu privire la expulzarea sa, el expune faptul că, de la punerea sa în libertate la 26 În ianuarie 1993, el nu a încălcat ordinea publică și a asigurat reintegrarea sa socială și profesională. El a creat în principal o celulă de familie cu un resortisant francez, care a trăit întotdeauna în Franța și deține toate legăturile sale familiale și sociale. Integrarea familiei sale în Congo, o țară cu care nu mai are nici o legătură socială și afectivă, ar fi condamnată la eșec din cauza numeroaselor obstacole socio-culturale și profesionale. Observațiile guvernului au fost primite la 30 octombrie 2003, iar reclamantul și-a prezentat observațiile ca răspuns la 30 decembrie 2003, cu acordul președintelui secțiunii.

Prin scrisoarea din 22 martie 2004, guvernul a prezentat observații suplimentare cu privire la calitatea de victimă a reclamantului, având în vedere intrarea în vigoare a Legii nr. 2003-1119 din 26 noiembrie 2003. privind controlul imigrației, șederea străinilor în Franța și cetățenia La art. 86 din această lege, se instituie o procedură de ridicare de drept a măsurilor anterioare de expulzare și de interdicie a teritoriului în diverse cazuri, inclusiv reședința în Franța de la 13 ani, reședința legală în Franța de 10 ani și faptul că a fost părinte al unui copil francez minor. Aceste observații au fost aduse la cunoștința reclamantului care a fost invitat să răspundă la acestea. Prin scrisoarea din 28 iulie 2004, reclamantul a indicat grefei Curții că a adresat, la 28 iulie 2004, o cerere de revocare și de eliberare a unui permis de ședere pe lângă Ministerul Internelor și prefecturii Yvelines, dintre care un exemplar.

Printr-o scrisoare din 9 mai 2005, grefa Curții l-a invitat pe reclamant să-i spună, înainte de 6 iunie 2005, ce urmare fuseseră rezervate acestor cereri. Reclamantul nu a răspuns acestei scrisori și nici nu a solicitat o amânare a termenului acordat. Printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire din 6 iulie 2005, grefa a atras atenția reclamantului asupra conținutului art. 37 alin. În lumina circumstanțelor menționate anterior, Curtea este obligată să ajungă la concluzia că reclamantul nu mai dorește să își mențină cererea, în sensul art. 37 alin. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Dolle Cabral Barreto Grefier Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 25054/02 présentée par Judicael Romaric KIBAKI KIFOUETI contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 29 novembre 2005 en une chambre composée de : MM. I. Cabral Barreto, président , J.-P. C osta , K. Jungwiert , V. Butkevych , M. Ugrekhelidze , M mes A. Mularoni , E. Fura-Sandström , juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 19 juin 2002, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Judicael Romaric Kibaki Kifoueti, est un ressortissant congolais, né en 1973 à Brazzaville et résidant à Les Essarts Le Roi (France).

Il est représenté devant la Cour par M e K. Senah, avocat à Versailles. Le gouvernement défendeur était représenté par M. R. Abraham, directeur des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Après un premier séjour du 30 août au 9 octobre 1983, le requérant est revenu le 25 août 1984 en France où il a suivi une scolarité régulière jusqu’en mai 1989. Le 1 er mai 1989, il fut mis en détention provisoire et inculpé de viol en réunion. Condamné à cinq ans d’emprisonnement dont la moitié avec sursis par arrêt de la cour d’assises des mineurs des Yvelines du 21 février 1992, il fut remis en liberté le 23 janvier 1993, après avoir purgé sa peine.

Entre-temps, le préfet des Yvelines avait engagé une procédure d’expulsion à l’encontre du requérant. Malgré un avis défavorable de la commission d’expulsion du 30 novembre 1992, le préfet prit, en date du 8 mars 1993, un arrêté d’expulsion à l’encontre du requérant, arguant que, vu son comportement, cette mesure constituait une nécessité impérieuse pour la sécurité publique et qu’il y avait en conséquence urgence absolue à l’éloigner du territoire français. Il apparaît que cet arrêté ne fut notifié au requérant que le 17 juin 1998, en même temps qu’un arrêté du préfet des Yvelines du 30 avril 1998, fixant le Congo comme pays de destination. Le 4 août 1998, le requérant déposa devant le tribunal administratif de Versailles un recours en annulation de l’arrêté d’expulsion, assorti d’une demande de suspension.

Le tribunal rejeta la demande de suspension le 28 septembre 1998 et le recours en annulation le 29 décembre 1998. Le 18 janvier 2001, la cour administrative d’appel de Paris rejeta le recours du requérant. Le requérant saisit le Conseil d’Etat, se fondant sur l’article 8 de la Convention. Le Conseil d’Etat rejeta ce recours par arrêt du 21 décembre 2001. Le requérant explique qu’il a rencontré, après sa mise en liberté, une ressortissante française avec laquelle il vit en concubinage depuis 1995. Deux enfants sont nés de cette union, respectivement le 14 décembre 1999 et le 14 décembre 2001. GRIEF Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant se plaint que l’arrêté d’expulsion, s’il était mis à exécution, porterait atteinte à sa vie privée et familiale.

Rappelant que la commission d’expulsion avait déjà en 1992 émis un avis défavorable à son expulsion, il expose que depuis sa mise en liberté le 26 janvier 1993, il n’a commis aucun manquement à l’ordre public et a assuré sa réinsertion sociale et professionnelle. Il a surtout créé une cellule familiale avec une ressortissante française, qui a toujours vécu en France et y possède tous ses liens familiaux et sociaux. L’intégration de sa famille au Congo, pays avec lequel il n’a lui-même plus aucun lien social et affectif, serait vouée à l’échec, du fait des nombreux obstacles socio-culturels et professionnels. EN DROIT La requête a été communiquée au Gouvernement le 23 juin 2003. Les observations du Gouvernement ont été reçues le 30 octobre 2003 et le requérant a présenté ses observations en réponse le 30 décembre 2003, avec l’accord du Président de la Section.

Par courrier du 22 mars 2004, le Gouvernement a présenté des observations complémentaires portant sur la qualité de « victime » du requérant eu égard à l’entrée en vigueur de la loi n o 2003-1119 du 26 novembre 2003 « relative à la maîtrise de l’immigration, au séjour des étrangers en France et à la nationalité ». L’article 86 de cette loi institue une procédure de relèvement de plein droit des mesures antérieures d’expulsion et d’interdiction du territoire dans divers cas, dont la résidence en France depuis l’âge de 13 ans, la résidence régulière en France depuis 10 ans et le fait d’être parent d’un enfant français mineur. Ces observations ont été portées à la connaissance du requérant qui a été invité à y répondre.

Par un courrier daté du 28 juillet 2004, le requérant a indiqué au greffe de la Cour avoir adressé, le 28 juillet 2004, « une demande d’abrogation et de délivrance de titre de séjour auprès du ministère de l’intérieur et de la préfecture des Yvelines » dont un exemplaire. Par un courrier du 9 mai 2005, le greffe de la Cour a invité le requérant à lui faire savoir, avant le 6 juin 2005, quelles suites avaient été réservées à ces demandes. Le requérant n’a pas répondu à cette lettre et n’a non plus sollicité un report du délai imparti. Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 6 juillet 2005, le greffe a attiré l’attention du requérant sur la teneur de l’article 37 § 1 a) de la Convention.

Cette lettre est également restée sans réponse. A la lumière des circonstances énoncées ci-dessus, la Cour est amenée à conclure que le requérant n’entend plus maintenir sa requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Elle estime par ailleurs qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention et ses protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête (article 37 § 1 in fine de la Convention). Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. S. Dollé I. Cabral Barreto Greffière Président