CtEDO 29.11.2005 Auto

SAINT-ADAM et MILLOT c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
29.11.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
SAINT-ADAM et MILLOT c. FRANCE (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 72038/01 prezentate de Jean-Patrick SAINT-ADAM și Edwige Millot împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor L'lape (secțiunea a doua), care se află la 29 noiembrie 2005 într-o cameră compusă din domnul Cabral Barreto președinte J.-P. Costa Butkevych mes Mularoni Fura-Sandström, Jočienė, Popović judecători și domnul Dolle; graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 8 decembrie 2000, având în vedere decizia parțială din 24 iunie 2004, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamanți, După ce au deliberat, pronunță următoarea decizie în fața reclamanților, dl Jean-Patrick Saint-Adam și dl. Edwige Millot, sunt resortisanți francezi, născuți în 1950 și 1965 și locuiți în Paris și, respectiv, în Le Mesnil Regele. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Marie-Claude Alexis, avocată la Paris. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 25 noiembrie 1988, Crédit Lyonnais i-a oferit reclamantului o ofertă de împrumut în valoare de 400 000 de franci, pe care l-a acceptat la 7 decembrie 1988; reclamanta a depus cauțiune. Din cauza unor dificultăți financiare considerabile, reclamantul nu a fost în măsură să finalizeze plata sumelor plătite prin acest contract. În decembrie 1992, Crédit lianja laassigna, precum și reclamanta în fața Tribunalului de Mare Instanță din Dijon, în scopul în special de a fi condamnați să plătească suma de 337 502,42 franci pentru soldul acestui împrumut. Prin hotărârea din 29 noiembrie 1993, instanța a dat câștig de cauză Crédit Lyonnais. La 26 decembrie 1995, reclamanții au sesizat Curtea din Dijon cu privire la această hotărâre și au pledat în special pentru nulitatea contractului din 7 decembrie 1988, susținând că, în lipsa cunoașterii articolului 5 din Legea din 13 iulie 1979 (articolele L. 312-7 și L. 312-8 din Codul de consum), oferta de împrumut nu includea un calendar de amortizare. În plus, acestea se refereau la jurisprudența primei Camere civile a Curții de Casație (hotărârile din 16 martie și 20). iulie 1994) conform căreia nerespectarea acestei dispoziții de ordine publică este sancționată nu numai prin decăderea dreptului la dobândă pentru creditor, ci și prin nulitatea contractului de împrumut. Crédit londonezis a invocat beneficiul articolului 87-I din Legea nr. 96-314 din 12 aprilie 1996 sub rezerva hotărârilor judecătorești anterioare în vigoare a unui lucru judecat, ofertele de împrumuturi menționate la art. L. 312-7 din Codul de consum și emise înainte de 31 decembrie 1994 sunt considerate legale în conformitate cu dispozițiile privind calendarul amortizărilor prevăzute la art. 2 art. 312-8 din același cod, în cazul în care au indicat valoarea scadențelor de rambursare a împrumutului, frecvența, numărul sau durata împrumutului, precum și, după caz, modalitățile de variație a acestora La 28 mai 1998, tribunalul din Dijon a pronunțat nulitatea contractului de împrumut în litigiu, a declarat că fiecare parte va restitui pe de altă parte sumele primite în executarea acestui contract, a declarat valabil jondicia reclamantei, și a declarat-o în mod solidar obligată să restituie. Tribunalul este astfel motivat (...) Așteptat [...] că Crédit Lyonnais nu contestă faptul că nu i-a predat domnului Saint-Adam un tablou de amortizare cu oferta de împrumut, aceasta indicând totuși că împrumutul trebuie rambursat în 144 de termene lunare de 4 905,22 franci Având în vedere faptul că legea din 12 aprilie 1996 a considerat că ofertele de împrumut emise înainte de 31 decembrie 1994 care nu conțineau un tablou de amortizare, în cazul în care acestea conțineau aceste detalii; cu siguranță, trebuie să se conchidă, ceea ce a avut în vedere restul jurisprudenței, că articolul L. 313-8 din codul de consum impune creditorului, în momentul în care contractul nu mai este valabil, să retrimisă la Susținând că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil consacrată de art. 6 din convenție (...) s Grecia 9 decembrie 1994) ; că ar fi încălcat faptul că aplicarea în speță a legii suscitate ; că este necesar, în consecință, să se pronunțe nulitatea contractului de împrumut ; că hotărârea va fi infirmată și Crédit Lyonna decăzut de la cererea sa în plată, fiind precizat faptul că aceasta va aparține fiecărei părți de a restitui la alta sumele percepute în executarea acestuia Prevăzut că, în conformitate cu jurisprudența Curții de Casație, nulitatea contractului de împrumut nu implică, ipso facto, obligația de a restitui cauțiunea; întrucât, prin urmare, regularitatea contractului de împrumut trebuie examinată Așteptând ca pe contractul de împrumut, M Millot și-a semnat semnătura în cadrul acordului de garanție, după ce și-a dat acordul numai pentru mențiunea manuscrisă, iar această mențiune, care nu este conformă cu cerințele art. 1326 din Codul civil, constituie totuși un început de dovadă în scris, care este completat cu semnăturile și mențiunile scrise pe care le conțineau și le-a aprobat. La 25 noiembrie 1988, atât în ceea ce privește oferta de împrumut, cât și în ceea ce privește promisiunea de a-și exercita obligația de plată din 7 decembrie 1988; întrucât aceaceasta este valabilă, ea va fi ținută în solidar cu domnul Saint-Adam pentru restituire (...) Prin hotărârea din 20 iunie 2000, prima cameră civilă a Curții de Casație a Casa și a închis la Tribunalul din 28 mai 1998, în alte dispoziții decât cea prin care declarase valabil Ö Õ Õ domnului Millot, și a retrimis în această cauză și părți în fața tribunalului din Besançon. Õ În ceea ce privește aplicarea în speță a articolului 87-I din Legea nr. 96-314 din 12 aprilie□ Hotărârea Curții de Casație subliniază următoarele (...) Prevăzuse (...) că intervenția legiuitorului, în exercitarea funcției sale normative, a avut ca obiect limitarea, pentru viitor, a sferei de aplicare a unei interpretări judecătorești și nu de a soluționa un litigiu în care statul ar fi fost parte ; (c) Acționând așa cum a făcut-o ea, instanța de apel a încălcat [art. 6 alineatul (1) din Convenție], prin falsa aplicare și [art. 87-I din Legea din 12 aprilie 1996], prin refuzul aplicării (...) Printr-o hotărâre din 12 decembrie 2001, Tribunalul de Primă Instană din Besançon a confirmat hotărârea Tribunalului de Mare Instană din Dijon din 29 noiembrie 1993 prin faptul că declara validitatea împrumutului subscris de primul reclamant și o condamna pe a doua reclamantă în comun la plata sumelor datorate. Dreptul și practica internă relevante sunt expuse în cauza Lecarpentier c. Franța ((dec), n 67847/01, 3 mai 2005). GRIEF Invocă art. 6 § 1 din Convenție, reclamanții se plâng de aplicarea retroactivă în cauza lor, în cursul procedurii, a articolului 87-I din Legea nr. 96-314 din 12 aprilie 1996. ÎN Țările în care reclamanții se plâng de adoptarea legii nr. 96-3114 din 12 aprilie 1996, din care art. 87-I precizează că ofertele de împrumuturi menționate la art. L. 312-7 din Codul de consum și emise înainte de 31 decembrie 1994 sunt considerate legale în raport cu dispozițiile privind calendarul amortizărilor prevăzute la art. L. 312-8 din același cod, în cazul în care au indicat valoarea scadențelor de rambursare a împrumutului, frecvența, numărul sau durata împrumutului, precum și, după caz, modalitățile de variație a acestora. Acestea denunță aplicarea retroactivă a acestei dispoziții în cauză, susținând că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil se referă la ingerința puterii legislative în administrarea justiției și în încheierea procedurilor în curs. Ei consideră că această lege a fost adoptată pentru a contraveni jurisprudenței Curții de Casație, care reținea că absența din timp face imposibilă oferta de împrumut, pentru a servi interesul exclusiv al instituțiilor financiare. Pe de altă parte, ei subliniază că, în cauza lor, statul era deosebit de interesat de soluționarea litigiului, deoarece partea adversă, Crédit Lyonnais, era o bancă naționalizată și denunță o încălcare a art. 6 alin. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul reamintește, în primul rând, liniile generale ale jurisprudenței Curții în materie de validări legislative. Rafinării grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia din 9 decembrie 1994, seria A n 301-B Papageorgiou c. Grecia din 22 octombrie 1997, Rec., 1997-VI, National & Provencial Building Society, Leeds Permanent Building Society și Yorkshire Building Society c. Regatul Unit din 23 octombrie 1997, Rec. 1997-VII Zielinski și Pradal și Gonzalez și alții c. Franța [GC] n 24846/94 și 34165/96 la 34173/96, CEDO 1999-VII Forrer-Niedenthal c. Germania 47316/99, 20 februarie 2003 OGIS-Institut Stanislas și alții c. Franța, 27 mai 2004, n 42219/98 și 51563/00. El subliniază că, în speță, spre deosebire de aceste cauze anterioare, chiar dacă Crédit Lyonnez era o bancă națională la momentul intervenției legiuitorului, la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Acesta precizează că autoritățile publice au rămas în afara procedurilor și neutre față de părți și că noul regim juridic care decurge din legea din 12 aprilie 1996 se aplică relațiilor de drept privat dintre debitori și instituții bancare. Pentru a se implica în relații contractuale preexistente sau în buna administrare a justiției, aceasta nu ar viza decât să limiteze, în general, sfera de aplicare a interpretării juridice a noțiunii de "decembrie a amortizărilor" - intervenție pur normativă care ar intra în competența naturală a legiuitorului. Guvernul reamintește apoi că Curtea a statuat că motivele de interes general pot legitima intervenția autorității legislative în desfășurarea unei instanțe judiciare în desfășurare, cu condiția să nu fie direct implicat în litigiu (Forrer-Niedenthal, menționat anterior) ; or, în speță, un astfel de motiv de interes general, amintit foarte clar de Consiliul Constituțional în decizia sa din 9 aprilie 1996, exista: noua lege avea drept obiectiv să ridice echilibrul financiar al sistemului bancar, astfel încât să nu pună în pericol activitatea economică în general, ceea ce a judecat și Curtea de Casație în hotărârea sa din 29 aprilie 2003. Astfel, potrivit guvernului, legea din 12 aprilie 1996 urmărea un scop legitim Pe de altă parte, dispoziția în litigiu a acestei legi nu a avut nicio consecință excesivă, întrucât, pe de o parte, aceasta nu punea în discuție deciziile în vigoare a unui lucru judecat și, pe de altă parte, nu repulsie decât anumite oferte de împrumuturi emise în prealabil (și anume, cele care, în ceea ce privește conținutul perioadei de amortizare, nu erau pe deplin conforme cu interpretarea pe care jurisprudența a dat-o din această noțiune înainte de noua lege). Guvernul deduce din aceasta că legiuitorul a intervenit în mod rezonabil și proporțional. Potrivit reclamanților, contrar acestui fapt, în ceea ce privește guvernul, pe de o parte, jurisprudența Curții sancționează orice comportament inechitabil mai ales în ceea ce privește ingerința legiuitorului în domeniul de competență al autorității judiciare, fără a se face deosebirea în cazul în care statul este sau nu parte la procedura despre care se discută, pe de altă parte, Curtea nu a validat anumite imigrații de t ă i în cadrul procedurilor judiciare în curs decât în condiții restrictive, care nu sunt îndeplinite în speță. Acestea adaugă că legea din 12 aprilie 1996 interzice în prezent litigiilor care nu sunt încheiate la 31 decembrie 1994 dreptul pozitiv aplicabil astfel cum este stabilit în mod clar de legea din 13 iulie 1979 și aplicat de instanțe. În acest sens, reclamanții subliniază că niciun motiv imperativ de interes general nu justifica o astfel de interferență a puterii legislative în administrarea justiției și subliniază că guvernul nu demonstrează că aplicarea dreptului pozitiv anterior ar fi avut consecințe catastrofale pentru instituțiile bancare și pentru economie în general. În realitate, sancțiunea pe care instanțele o aplicau fiind nulitatea împrumutului, părțile se aflau înapoi în statul în care se aflau înainte de contract: în cazul în care instituția bancară avea obligația de a rambursa dobânzile contractuale percepute, consumatorul trebuia să restituie suma împrumutului care îi fusese acordat. Consecințele menționate de guvern s-ar fi rezumat astfel la pierderea unei părți din profiturile importante realizate de instituțiile bancare care au ales să adopte un comportament discutabil. Reclamanții adaugă în special că, în speță, spre deosebire de circumstanțele din cauza OGIS-Institut Stanislas și altele citată de guvern, legea din 13 iulie 1979 preciza că dreptul și limitele acestuia erau îndeplinite, interpretarea în justiție a acesteia nu era îndoielnică, astfel încât nu a existat niciun vid juridic, iar reclamanții nu au acționat în fața instanțelor judiciare pentru a profita de o deficiență a puterii de reglementare, ci pentru a asigura respectarea drepturilor lor, cum ar fi dreptul pozitiv aplicabil. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond; prin urmare, nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară restul cererii admisibile, toate mijloacele de fond rezervate. Dolle Cabral Barreto Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2004-06-24
0,98
SAINT-ADAM et MILLOT contre la FRANCE
TROISIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 72038/01 présentée par Jean-Patrick SAINT-ADAM et Edwige MILLOT contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 24 juin 20
CtEDO 2007-04-26
0,93
AFFAIRE SAINT-ADAM ET MILLOT c. FRANCE
ANCIENNE DEUXIÈME SECTION AFFAIRE SAINT-ADAM ET MILLOT c. FRANCE (Requête n o 72038/01) ARRÊT ( Satisfaction équitable ) STRASBOURG 26 avril 2007 DÉFINITIF 26/07/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44
CtEDO 2002-05-14
0,92
C.D. contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 42405/98 présentée par C. D contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 14 mai 2002 en une chambre composée de MM. Gaukur Jörundsso
CtEDO 2005-05-03
0,92
LECARPENTIER ET AUTRE c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 67847/01 présentée par Roland et Danielle LECARPENTIER contre la France La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 3 mai 2005 en une chambre compo
CtEDO 2005-09-06
0,92
LEVEAU ET FILLON c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ des requêtes n o 63512/00 présentée par Francis LEVEAU n o 63513/00 présentée par Jean-François FILLON contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section) siégeant le 6
Sursă